Psihologia inimii

[Kira's Scarlet]

Capitolul patru ~

Cum am intrat, am tras-o pe mama de mana pana in sufragerie si ne-am asezat toti trei pe canapea, eu si Ned fiind cu sufletul la gura, gafaind si asteptand sa ne recapatam suflul. Ce o fi atat de important de a inceput sa planga?
- Mami, ce naiba s-a intamplat? O intreb eu, tragand mai apoi aer in piept si pregatindu-ma pentru o veste socanta, in timp ce verzuiul isi turna apa in pahar, luand o gura din el.
- Vine soacra-mea in vizita, spune ea, iar Ned a scuipat gura de apa pe care o tocmai era sa o inghita, spre televizor, particulele de apa atasandu-se de plasma si scurgandu-se in jos pe ecran.
- Ne-ai...chemat...de la distractie pentru ca vine bunica in vizita? Am inceput eu sa tip. Cateodata vroiam sa o strang de gat. Noroc ca face mancare prea buna.
- Iti dai seama? Iar o sa comenteze fiecare lucru pe care il fac, spune ea, stergandu-si lacrimile. Ma simt ca intr-un anime. Numai acolo se pot intampla situatii atat de bizare si cu iz comic. De fapt, daca stau sa ma gandesc, mama era fana a animatiilor de dinainte sa vin eu pe lume, deci se explica.
- Femeie, plangi pentru ca vine bunica? Si ea nici macar nu e atat de rea.
- Oamenii care au un dihor in poseta sunt rai, Red. Foarte rai, spune ea. Vai de mine, in ce m-am bagat. Nu puteam sa am si eu o mama normala? Ar fi trebuit sa ii spun ca sunt prea beat ca sa vin acasa.
- Ma mut la tine, ii spun lui Ned, iar el incepe sa rada, scotand la iveala latura lui copilaroasa care se amuza de orice. Oftez, uimit de nebunia familiei mele, si ma ridic de pe canapea.
- Maine avem scoala. Eu ma pun sa dorm, voi puteti ramane la taclale sau la consolat unul pe altul, murmur eu si urc scarile, spre camera mea micuta, dar primitoare. Ma trantesc pe pat, lasand amintirile sa dea navala peste mine, in cap derulandumi-se toate secventele de la iesirea din casa si cautatul afurisitului de club, pana la intalnirea cu persoana misterioasa ce purta initiala M. Sunt asa de curios, de...doritor sa o cunosc. Nu am putut sa-i deslusesc toate trasaturile numai dintr-o parte, mai ales ca nu facea decat sa vorbeasca cu barmanul si sa intoarca capul in directii opuse mie. Am oftat adanc, incercand sa nu imi mai pun intrebari care nu au niciun raspuns acum. Daca stai sa te gandesti, totul seamana a SF. Nimanui nu i se putea intampla sa se rataceasca in halul asta si sa se invarta de colo colo timp de o ora. Imi scot din buzunar, telefonul si cheile, arucand o privirea spre ceasul care indica ora doua dimineata, inainte sa le pun pe noptiera si inchid ochii. Sper ca Mos Ene nu a uitat de mine, imi spun in gand, sperand sa pot sa adorm repede.


Un tiuit asurzitor imi face urechile sa vibreze puternic. Deschid ochii, uitand ca razele luminoase ale soarelui sunt prea puternice pentru vederea mea inca neacomodata, iar senzatia de arsura ma face imi acoper ochii pentru scurt timp. Brusc, sunetul enervant a fost oprit de o mana extrem de alba scoasa de sub patura, facandu-ma tresar si sa injur.
- Ned? Tu esti sau a venit vreo fantoma in vizita? Intreb inca somnoros.
- Mhm, aici fantoma. Da-ti picioarele de pe fundul meu, mormaie el, iar eu am observat la ce se referea, tragandu-mi picioarele si coborand din pat.
- Hai, trebuie sa mergem la scoala, ii spun eu, nevenindu-mi sa cred ce imi iesea pe gura. Dar stiam ca era mai bine decat sa stau acasa cu mama. In momentul asta, sigur face curatenie de zor si ma rog sa nu fi lustruit deja podeaua. Altfel, s-ar putea sa fie nevoie sa sarim pe geam, lucru nu tocmai convenabil, dat fiind inaltimea la care suntem. Ned s-a ridicat din pat, punandu-si capul pe umarul meu si murdarindu-ma cu saliva, in timp ce el abia se tinea pe doua picioare.
- Cara-ma tu la baie, n-am chef sa merg, spune el.
- Sa te care naiba, ii spun eu. Pot eu sa ridic balena? Ei fi tu scund, dar la greutate ma intreci,ii spun eu, stiind ca am exagerat putin, dar nu-i strica sa slabeasca. In ultima vreme mananca multa mancare nesanatoasa, si desi nu m-am uitat atent la silueta lui, abdomenul incepe sa capete o forma rotunda. Si apoi, eu nu pot sa imi car propriul corp pana la baie, darmite pe al lui.
- Nu sunt gras, se plange de el. Si imi e lene sa merg, zise el, tragandu-se de mine de parca as fi fost o jucarie si el un tanc rasfatat.
- Atunci ramai acasa cu mama si ajut-o la curatenie, ii spun, zambind malefic.
- Ah, uite ce frumos e afara. Am asa un chef de invatat. Hai sa nu intarziem la scoala, spune el, fugind spre dus, lasand doar sunetul apei care curge sa se auda in fundal. Eu am zambit multumit si am scos doua tricouri si doua perechi de blugi din dulap, asezandu-le pe pat. Pentru Ned, am ales o pereche de blugi verzi care se potriveau cu parul lui si un tricou mov cu un tigru pe el. Iar pentru mine, un tricou rosu cu imprimeu negru si o pereche de blugi albastri deschis, taiati in zona genunchiului. Verzuiul a iesit din dus, facandu-mi semn ca e randul meu, in timp ce el o sa ne pregateasca ghiozdanele pentru orele de azi si o sa le strecoare pana in hol. Eu am intrat la dus si m-am clatit repede, lasand apa calda sa imi trezeasca bratele amortite si gandurile sa mi se limpezeasca. Dusul e locul in care salasluieste inspiratia, spun unii. Am iesit din dus, infasurandu-mi un prosop de talie, am luat o perie de par de pe chiuveta si m-am intors in camera. Dupa ce mi-am luat hainele pe mine si mi-am aranjat parul ud, am iesit tiptil, incercand sa-l zaresc pe Ned si sa o evit pe mama. Cand am coborat scarile, l-am vazut asteptand la usa de la iesire, si eu m-am strecurat in bucatarie, luand pachetele pentru pranz si cateva fructe. Cand am iesit amandoi pe usa, am luat-o la goana pana la liceu, evitand trecatori, biciclisti si batrane machiate strident, alergand aproape un kilometru si jumatate. Cu norocul nostru, am ajuns fix inainte sa se inchida portile, trecand val vartej pe langa portar. Adica cine nu ar lasa sa intre doi elevi ''silitori'' ca noi? In drumul spre clasa, i-am povestit lui Ned despre persoana intalnita aseara, descriindu-i in amanunt trasaturile pe care le-am putut observa si vestimentatia, ne uitand sa mentionez despre lantisorul cu initala M. Cand am ajuns in clasa, am murmurat amandoi un ''buna dimineata'' scos cu clestele si ne-am asezat in banci, fara ca profesoara sa spuna ceva. Sa nu-si bata gura degeaba, nu de alta. Mi-am lasat ghiozdanul pe scaunul liber de langa mine si mi-am pus coatele pe banca, sprijinindu-mi pe ele capul care-mi vajaia si mai avea putin sa cada de pe umeri.
- Bun, spuse profesoara de psihologie, dregandu-si glasul. Avem un nou coleg, venit din New York. Hai sa-l intampinam cu caldura, continua ea, aratand cu mana spre usa, pe care isi facu aparitia o figura cunoscuta.
- Copii, el e Malen Blake, zise profesoara cu caldura. Intra, te rog. M-am uitat la persoana care a intrat pe usa, scuturandu-mi capul de cate ori, deoarece inca nu m-am trezit cum trebuie. Purta o bluza visinie, o pereche de blugi albastri, putini largi in partea de jos, manusi cu plasa neagra si un lantisor cu initiala M. Am clipit des, scanandu-i trupul din cap pana in picioare. Ah, e aceasi persoana de la bar, de aseara.Nu, nu poate fi. Yey! Imi strigam in gand. Si eu care credeam ca o sa o mai vad vreodata. Stai, care era numele?
- Cum a spus ca il cheama? Il intreb pe Ned, care statea in spatele meu, butonandu-si telefonul.
- Malen nu stiu cum, raspunde el, fiind mult prea absoribit de jocul sau.
- Esti baiat? Strig eu in gura mare, atragand atentia tuturor spre mine.
- La fel ca si tine, domnule Red. Si e si noul tau coleg de banca, zise profesoara, facandu-ma sa vreau sa cada un meteorit peste mine. Profa il ia pe noul nostru coleg si il aseaza langa mine, zambindu-i dragastos si mie aruncandu-mi o privire ucigatoare.
- Sa nu-l sperii, spune ea.
- Stai calma, m-a speriat el pe mine, spun eu incet, incat sa nu auda. Mi-am lasat capul in jos, scarpinandu-mi ceafa si dorindu-mi sa nu fi venit azi la scoala. De ce trebuia eu sa plec de-acasa? Mai bine as fi ajutat-o pe mama la curatenie si as fi intampinat-o pe bunica.
- Tu esti cel care se tot holba la mine aseara, spune el, din senin, la care eu m-am facut una cu banca. Ma duc sa ma impusc.
- Credeam ca esti...
- Fata? Ma intrerupe el.
- Mda, raspund eu.
- Stai calm, nu esti primul care ma confunda, spune el, punandu-si mana sub cap. Pai nici nu e de mirare. Ca si fata, ar arata trasnet, imi sopteam in gand. Nu pot sa cred ca un baiat mi-a atras astfel atentia, incat m-am gandit la el aproape o noapte. Ma intreb daca si el s-a gandit la mine? Nu, nu. Sigur curiozitatea m-a facut sa nu-mi iau gandul. Sunt mult prea curios. Asta trebuie sa fie, incercam sa ma conving singur ca nu se poate sa fiu atras de baieti in felul asta. Dar modul in care isi rasuceste suvitele rosii de par e atat de dragut. De parca ar invarti o lume intrega pe degetul lui. . Malen, huh? Intresant nume.


Kira : Si pana la urma ai terminat *sorbind din cacao cu lapte*

Daya : Sush! Intoarce-te inapoi in Tokyo. De ce ai venit aici sa ma tortuezi pe mine? *punandu-si mainile in cap si sperand sa fie bun capitolul* De ce? De ce? *dand cu capul de birou.*

Namie: Asa nu o sa doara. Incearca cu un bolovan *zambind malefic*

Daya : Vreau sa ma trezesc, nu sa ma omor.

Kira : A doua varianta suna mai bine...

Daya : In Tokyo cu voi. Mergeti si torturati-l pe Izaya nii. *aruncand cu pixul*

Kira : E plecat...

Daya: Si? Du-te si cauta-l. Nu e asa de greu.

Kira : Scrie inca un capitol. Nu e asa de greu.

Daya : Mori!

Namie : N-ai tu norocul asta. Si nici eu.