Psihologia inimii

[Kira's Scarlet]

Capitolul 3.

Cum am iesit din casa, Ned a inceput sa chitatie de bucurie, ca si cum iesirea in club ar fi fost ceva spectaculos si nemaivazut. De parca in loc de asta, am merge la un concert live al trupei You me at six, cu bilete in primul rand, imbratisari si autografe garantate.
- Stai usor, hai sa luam un taxi, ii sugerez eu, dar el da din cap desaprobator.
- De ce as vrea sa dau banii la taxi, cand putem merge pe jos? Nu e departe si tu oricum nu faci prea multa miscare, spune el.
- Eu nu fac miscare? Intreb eu, vrand sa protestez, dar...apoi am realizat ca are dreptate. Nu fac decat sa dorm si mananc, la fel ca pisica grasa a vecinei de la etajul patru. Fie, ii spun, dar sa nu pierdem, ca te strang de gat.
- Yey ! Exclama el, luandu-ma de mana stanga, tragand-o cat mai aproape de mijlocul lui subtire si micut, dat fiind ca el era asa de scund, iar eu eram prajina de 1,72 de centimetri. Dar asta era un avantaj, pentru ca mereu il tachinez in legatura cu inaltimea lui, desi e doar cu doisprezece centimetri mai scund. Totusi, e indeajuns de mic incat sa nu ajunga la borcanul cu muraturi pe care il ascund sus pe dulap.

Dupa ce ne-am asigurat ca nu trece nicio masina, am traversat spre o strada ingusta, vizavi de casa mea, unde Ned aproape m-a azvarlit pe aleea intunecata si plina de cartoane ude si urat mirositoare, locuite de sobolani si paraziti, sustinand cu certitudine ca pe acolo e o scurtatura care duce direct spre club si ca o sa ajungem in mai putin de zece minute. Desi eu nu stiu sa fi fost noi vreodata pe aici, si spun noi pentru ca suntem mereu nedespartiti, inca de cand eram copii. Privesc spre zidurile murdare si pictate cu grafiti, incercand sa imi dau seama pe unde naiba ne-am bagat, in timp ce verisorul meu tacanit era in fata mea si ma tragea dupa el, de parca as fi fost un puddle supraponderal.
- Daca ne-am pierdut, il atentionez eu.
- Ai incredere in mine, , ma intrerupe el, plin de sine.
- Tocmai asta imi e si frica sa fac, ii replic.
- Nu-ti face griji. Suntem unde trebuie. O sa ajungem in vreo cinsprezece minute, spune el, tragand si mai tare de incheietura mainii stangi pana cand locul imi zvacnea de durere si imi venea sa-l pocnesc.
- Din ce e facuta mana mea? Intreb din senin, afisand un zambet un psihopat nebun care se pregatea sa jupoaie ceva.
- Oase, carne, vene, sange, enumera el.
- Si tot ce ai enumerat tu mai sus nu sunt facute din fier sau derivate ale acestuia? Il intreb eu, pe un ton apasat.
- Nup, spune el.
- Si atunci se pot rupe, nu-i asa? Il intreb eu.
- Da, de ce intrebi?
- Uita-te la incheietura mea si spune-mi ce culoare are? Ii spun eu, pufnind de nervi, iar el se opreste si imi trage maneca, lasand la iveala o urma de degete ce capata o culoare de un violet inchis.
- Vinetie, spune el. Din cauza frigului, idiotule! Striga el, facandu-ma sa-mi trag o palma peste frunte. Eu ti-am spus sa-ti iei jacheta, dar nu m-ai ascultat, continua el. Oare cum se face ca sunt ruda cu el? Ma intreb, in gand.

Dupa aproape de cinzeci si trei de minute in care ne-am invartit pe toate strazile din apropiere,orientandu-ne dupa busola ''Ned'' care confunda stanga cu dreapta, dand peste persoane dubioase ce ne priveau pervers sau profesori ametiti de bautura, de care a trebuit sa ne ascundem. Am obosit sa merg, ma dureau picioarele si mana stanga din cauza stransorii. Pe cand idiotul meu var chitaia intr-una si topaia ca bezmeticul, facandu-ma sa ma intreb daca nu cumva e vreun extraterestru deghizat in om. Dar nu, se spune ca aia sunt fiinte superioare. Ce sa faca ei cu un creier atat de mic ca al lui? Muraturi?
- Cand ajungem, domnu' GPS? Ma dor picioarele si mana stanga de care ma tot tragi, ii spun eu, plangandu-ma de starea si situatia in care eram. Ned se opreste in loc, prefacandu-se ca mediteaza, ducandu-si instinctiv mana sub barbie si batand din piciorul drept, apoi se intoarce cu fata la mine si spune :
- Gata, stiu! Exclama el, fericit, ridicand un deget in aer. La urmatoarea intersectie, faceti dreapta! Spune el, imitand un GPS adevarat, iar eu mi-am tras o palma peste fata, lasand capul in jos.
- Ai face bine sa gasesti clubul ala pana la miezul noptii, daca nu vrei sa ajungi si tu disparut, ii spun apasat, fiind disperat sa ajung acolo ca sa pot sta jos si sa-mi masez inchietura. Partea cea mai rea e, ca desi e primavara in L.A , tot e frig si eu am plecat fara jacheta, iar plimbatul ca nebunul nu ma incalzeste cu nimic. Mi-au inghetat si tintele de pe bluza.
- Ah, uite-l, spune el, ridicandu-se pe varfuri si intorcandu-mi capul inspre dreapta, unde se vedea o micuta intrare luminata de neon si un covor rosu inconjurat de luminite.
- Oh, deci pana la urma aveai dreptate, murmur eu. Ce noroc pe mine! Spun eu, pe un ton care nu denota deloc incantare sau fericire. Nici nu am apucat sa oftez, pana cand Ned m-a si tras pe partea cealalta a strazii, spre faimosul club '' La France'', cum spunea verzuiul cu un accent comic si stalcit, pe care l-am cautat aproape o ora. Aiuritul a inceput sa alerge, trecand pe langa coada gigantica ingradita de borduri si lanturi metalice, facandu-le cu mana tuturor celor care il injurau si salutand in trecat un bodyguard, inainte sa ma azvarle pe usa, direct in multimea de oameni bauti, drogati si in calduri ce se rupeau in figuri, incercand sa-si impresioneze partenerii sau partenerele cu miscari de dans. Inca de la intrare, muzica asurzitoare imi facea urechile sa pulseze, iar luminile orbitoare care isi schimbau frecvent culorile imi dadeau dureri de cap si senzatia de ameteala. Noroc ca nu am crize de epilepsie. Am incercat sa ma strecor prin multime, evitand posibile certuri si injuraturi, incercand sa-l ajung pe Ned din urma. Cand in final, am reusit sa-mi fac loc, am constatat ca verzuiul era la bar, stand de vorba cu barmanul, ce radea si se amuza de ce-i spunea, din cand in cand, afisand un zambet inocent. Vazandu-i pe ei doi cat de bine se distreaza, am facut ochii cat cepele, clipind incontinuu timp de cateva secunde. V-varul meu...facand pe cineva sa rada fara sa fie insultat? Unde zicea ca e clubul asta? Sigur nu e pe Terra. M-am apropiat usor de ei, nedorind sa le atrag atentia si m-am asezat pe unul din scaunele neocupate de la tejghea, punandu-mi mainile pe suprafata rece, care imi oferea o senzatie placuta, in special pentru mana mea distrusa de verisorul meu idiot. Apoi, barmanul s-a uitat la mine si mi-a zambit prietenos, adresandu-mi ceva, dar nu am putut distinge cuvintele. Am presupus ca ma intreaba ce vreau sa beau si i-am aratat spre sticla cu whisky, lasandu-mi capul sa se odihneasca pe tejghea, cuprinzandu-l cu mainile. Urasc cluburile, imi spuneam in gand. Vazandu-ma asa, Ned m-a tras de maneca, si s-a apropiat de urechea mea, soptindu-mi ca se duce pe ringul de dans si eu pot sa raman aici la tejghea, sa beau cat vreau fiindca face el cinste. Iar cand spun soptit, ma refer la urlat. Cred ca mi-a spart timpanul si mi-a lasat si saliva pe deasupra. Data viitoare ii spun sa-mi scrie un mesaj pe telefon, cat inca mai am urechile intregi.

Am auzit un clinchet metalic si am constatat ca barmanul imi pune bautura. Cu ochii pe jumatate deschisi, am tras paharul si l-am lipit de frunte, simtind raceala cuburilor de gheata. Desi imi era usor frig, simteam cum imi arde capul. Vroiam sa trag aer adanc in piept, insa fumul ce se inalta in bucle dense deasupra mea mi-a inundat plamanii din plin, facandu-i sa se dilate si provocandu-mi o puternica senzatie de arsura pe gat, ca si cand as fi pus gura pe cianura. Am ridicat capul capul de pe tejghea, cautand sursa fumului inecacios, dand nas in nas cu o persoana necunoscuta ce statea pe scaunul de langa mine. Mainile extrem de albe si subtiri se plimbau pe marginile paharului, privind in gol, in timp ce firele de par rosii cadeau rebele pe umeri, lasand sa vada cerceii cu pietre albe pe care ii purta. Am vrut sa comentez in legatura cu fumul, dar apoi am observat ca nu vine de langa persoana de langa mine, ci de la cel ce statea pe scaunul de langa ea. Am luat o gura de whisky din pahar, invartindu-l pana cand gheata a ajuns la fund, si mi-am mutat privirea spre fiinta ce parea pierduta in spatiu, atat de pierduta incat nu observa ca era invaluita intr-o perdea de fum. Ochii verzi priveau spre un punct fix, pastrand o expresie de ingrijorare pe chipul alb si delicat. Oare cine o fi? Imi soptesc in gand, analizandu-i trasaturile feminine si atat de bine definite ale fetei, precum buzele rosiatice si carnoase care nu schitau niciun zambet, mutandu-mi privirea tot mai jos, spre gatul imbodobit cu un lantisor cu initiala ''M'', facandu-ma din ce in ce mai curios. M de la Melissa? Monique? Margarette? Apoi mi-am coborat ochii si mai jos, scanandu-i tinuta. Geaca de piele de aceiasi culoare ca tejgheaua, neagra ca abanosul cu elemente metalice la manici, extrem de stramta si care ii scotea in evidenta talia, inchisa pana sus la gat, iar in partea de jos prinsa cu o catarama argintie, dadea impresia ca tipa e o adepta a stilului rock, dupa care eram si eu innebunit. Dar cel mai mult, imi plac blugii gri deschis, care ii evidentiaza picioarele lungi si frumoase si coapsele pline, lasandu-ma sa ma gandesc ca si posteriorul trebuie sa fie la fel de apetisant. Timp de cateva minute bune, i-am analizat miscarile, expresiile faciale si felurile in care se foia pe scaun, dar imi mutam privirea in alta parte, imediat cum intorcea capul spre mine.
- Hei, nu vii sa dansezi? Striga Ned, din spatele meu, facandu-ma sa tresar si aproape sa scap paharul din mana. Jur ca il pocnesc si il fac decor pentru bar.
- Nu, ii spun, incercand sa-mi ascund furia si dorinta de al dezintegra.
- Uhh, ea cine? Striga el, ca idiotul, punandu-se in fata celei pe care o admiram de atata timp. Spre norocul meu, s-a intors cu spatele si a plecat spre ringul de dans. Am vrut sa o urmez, dar am simtit ceva vibrand in buzunar si o melodie cunoscuta canta pe fundal. Scot telefonul nervos si apas pentru a raspunde, gata sa-i trantesc persoanei in cauza o injuratura care ii s-ar cuveni minunatului meu verisor, dar noroc ca am vazut numele apelantului, altfel as fi fost dezmostenit.
- Unde esti? Striga mama, aproape surzindu-ma de tot.
- La club! Ii spun, tipand in telefon ca sa ma auda.
- Nu poti sa iesi afara sa vorbesti? Striga ea, inapoi.
- Ce spui? Nu te aud! Incep tip in telefon. De fapt, am auzit, dar merita sa-i sparg si eu timpanele.
- Vin-o acasa! Zise ea si apoi a inchis.
Chiar acum si-a gasit sa ma cheme acasa? Nu putea sa astepte pana aveam sa o cunosc pe minunata fiinta de la bar? Mi-am dus mana la frunte, apoi m-am uitat in jur dupa Ned, ca sa-l iau cu mine acasa. Nu il mai las singur din nou. Ultima data era sa se culce cu brazilian imbracat in femeie pentru ca era prea beat sa faca diferenta dintre el si Pamela, fosta lui iubita. Imediat cum l-am zarit, l-am tras de mana, strangandu-l cu putere si azvarlindu-l spre iesirea din club. Sa vezi acum dulce razbunare. Cred ca am prins de mana cu care joaca tenis. Pana acasa, sper sa i-o rup.


Cum am intrat in apartament, mama astepta in pragul usii, disperata si cu lacrimi curgandu-i siroaie pe obraji. Vestile proaste intotdeauna distrug o dispozitie buna.