10-09-2014, 05:14 AM
I just finished it. AHHH. So emotional. So emotional. Spoilers ahead, my dears. You have been warned.
M-am bucurat sa descopar ca imi amintesc mare parte din anime, revazandul. Am recunoscut personaje, am intuit deciziile lor, am inteles totul mai bine, asta pana pe la ultimele 4-5 episoade, pe care am realizat ca nu le vazusem niciodata. Now that's a delight! Stiu ca pe la mijlocul seriei ma enervasem, Sora fusese invinsa de May si era intr-o stare absolut deplorabila, fara vreun scop anume. Deriva respectiva a dus-o pana in punctul in care a fost aproape sa renunte la scena, de s-a intors chiar acasa pentru cateva zile. Mi s-a parut putin iesit din caracter felul in care a reactionat, sincer. Adica inteleg ca respectiva reactie a fost umana si realista, ca that's what happens when you sort-of fail, you lose your equilibrium and everything, dar Sora nu isi pierduse deloc visul. She still wanted to be a real Kaleido Star so where did that go? M-am bucurat ca si-a gasit un alt scop pana la urma, acela de a avea o scena plina de armonie, fara batalii si conflicte. Utopic, da, dar tipic ei. Nu stiu daca a fost cineva sa vizioneze anime-ul si sa creada un asemenea vis posibil din prima. Dar poate exact in asta sta farmecul lui: ca pe parcursul episoadelor ce urmeaza, te face sa realizez ca totul e posibil atata timp cat lupti pentru asta.
Finalul a fost adevarata revelatie pentru mine, poate pentru ca nu il mai vazusem deloc inainte si am ramas puternic impresionata de ultimele episoade. Mi-a placut dinamica Leon/Yuri si faptul ca am ajuns sa descoperim alte fete ale respectivelor personaje. Pe de cealalta parte, m-a marcat metamorfoza care s-a produs in cazul lui May, care a ajuns sa se cunoasca mai bine doar observand-o pe Sora. Povestea pe care s-a bazat interpretarea lor din Lacul Lebedelor a surprins foarte bine totul, facand-o sa realizeze ca ura aceea care o condusese pana atunci nu era prea departe de iubirea pentru scena si pentru tot ceea ce ar putea deveni. In definitiv, May nu a avut niciodata un vis bine stabilit si a fost mereu condusa de sentimente mai putin nobile, care poate fi si motivul pentru care nu a ajuns atat de departe pe cat ar fi vrut.
Faptul ca Layla a decis sa se antreneze pentru Manevra Ingerului de una singura, dorind sa fie macar o data rivala Sorei... now that was unexpected. A adaugat o noua dimensiune intregii situatii si m-a facut sa o indragesc pe Layla mai mult decat credeam. Duelul lor e ca un rezumat al intregii lor povesti si portretizeaza foarte bine evolutia Sorei, schimbarea ei de atitudine, her growth both as an artist and as a person. Iar ceea ce a zis Kalos, vazandu-le... totally blew my mind! "Only a true demon can raise an angel." That was never about Leon or Yuri, they were never going to become a true demon. It's always been about Layla and how she continuously raised Sora to be her best possible self. Si asta mi s-a parut cea mai buna concluzie a intregului anime, cea mai realista whatsoever. Mi-a dat fiori. Discursul Laylei de mai apoi (despre cum Sora va trebui sa ii inspire acum pe altii si despre cum va veni un moment in care va trebui sa fie si ea invinsa, pentru a lasa locul altcuiva), laolalta cu the actual performance de a doua zi, in care toti artistii au venit pe scena dupa ce au vazut manevra Sorei... ei, aia a fost doar o concluzie fireasca, o implinire a unui vis inceput cu 51 de episoade inainte. And it was just wonderful.
Nu sunt de acord ca e un anime de care te poti bucura doar la o anumita varsta, pentru ca eu l-am trait acum la fel ca atunci cand aveam 12 ani si l-am vazut prima data. There's simply something magic about it, and if you watch it with your heart open, you might just see it.
M-am bucurat sa descopar ca imi amintesc mare parte din anime, revazandul. Am recunoscut personaje, am intuit deciziile lor, am inteles totul mai bine, asta pana pe la ultimele 4-5 episoade, pe care am realizat ca nu le vazusem niciodata. Now that's a delight! Stiu ca pe la mijlocul seriei ma enervasem, Sora fusese invinsa de May si era intr-o stare absolut deplorabila, fara vreun scop anume. Deriva respectiva a dus-o pana in punctul in care a fost aproape sa renunte la scena, de s-a intors chiar acasa pentru cateva zile. Mi s-a parut putin iesit din caracter felul in care a reactionat, sincer. Adica inteleg ca respectiva reactie a fost umana si realista, ca that's what happens when you sort-of fail, you lose your equilibrium and everything, dar Sora nu isi pierduse deloc visul. She still wanted to be a real Kaleido Star so where did that go? M-am bucurat ca si-a gasit un alt scop pana la urma, acela de a avea o scena plina de armonie, fara batalii si conflicte. Utopic, da, dar tipic ei. Nu stiu daca a fost cineva sa vizioneze anime-ul si sa creada un asemenea vis posibil din prima. Dar poate exact in asta sta farmecul lui: ca pe parcursul episoadelor ce urmeaza, te face sa realizez ca totul e posibil atata timp cat lupti pentru asta.
Finalul a fost adevarata revelatie pentru mine, poate pentru ca nu il mai vazusem deloc inainte si am ramas puternic impresionata de ultimele episoade. Mi-a placut dinamica Leon/Yuri si faptul ca am ajuns sa descoperim alte fete ale respectivelor personaje. Pe de cealalta parte, m-a marcat metamorfoza care s-a produs in cazul lui May, care a ajuns sa se cunoasca mai bine doar observand-o pe Sora. Povestea pe care s-a bazat interpretarea lor din Lacul Lebedelor a surprins foarte bine totul, facand-o sa realizeze ca ura aceea care o condusese pana atunci nu era prea departe de iubirea pentru scena si pentru tot ceea ce ar putea deveni. In definitiv, May nu a avut niciodata un vis bine stabilit si a fost mereu condusa de sentimente mai putin nobile, care poate fi si motivul pentru care nu a ajuns atat de departe pe cat ar fi vrut.
Faptul ca Layla a decis sa se antreneze pentru Manevra Ingerului de una singura, dorind sa fie macar o data rivala Sorei... now that was unexpected. A adaugat o noua dimensiune intregii situatii si m-a facut sa o indragesc pe Layla mai mult decat credeam. Duelul lor e ca un rezumat al intregii lor povesti si portretizeaza foarte bine evolutia Sorei, schimbarea ei de atitudine, her growth both as an artist and as a person. Iar ceea ce a zis Kalos, vazandu-le... totally blew my mind! "Only a true demon can raise an angel." That was never about Leon or Yuri, they were never going to become a true demon. It's always been about Layla and how she continuously raised Sora to be her best possible self. Si asta mi s-a parut cea mai buna concluzie a intregului anime, cea mai realista whatsoever. Mi-a dat fiori. Discursul Laylei de mai apoi (despre cum Sora va trebui sa ii inspire acum pe altii si despre cum va veni un moment in care va trebui sa fie si ea invinsa, pentru a lasa locul altcuiva), laolalta cu the actual performance de a doua zi, in care toti artistii au venit pe scena dupa ce au vazut manevra Sorei... ei, aia a fost doar o concluzie fireasca, o implinire a unui vis inceput cu 51 de episoade inainte. And it was just wonderful.
Nu sunt de acord ca e un anime de care te poti bucura doar la o anumita varsta, pentru ca eu l-am trait acum la fel ca atunci cand aveam 12 ani si l-am vazut prima data. There's simply something magic about it, and if you watch it with your heart open, you might just see it.
![[Imagine: 1CGzWYg.png?1]](http://i.imgur.com/1CGzWYg.png?1)
Thank you, Geesushi! ^-^
"these are the days that must happen to you"