Scrisoarea ~ Confesiunea sufletului

[yzyy]

~ Scrisoare catre Diavol ~

Intuneric! E atat de intuneric. Mi-e frig si ma simt atat de singura. Dar bineinteles ca nu sunt. TU!!! Nu te-ai saturat sa ma urmaresti? Nu te-ai saturat sa ma chinui? Te simt cum stai ascuns de intuneric,ca o umbra infecta,razand in sinea ta si inventand alte si alte mizerii. M-am plictisit de tine. De ranjetul tau,de miasma ta,care-mi inunda fiecare por. De atata amar de vreme esti in preajma mea. Nu pot sa fac nimic fara tine,ma chinui,ma distrugi,ma sfarami in bucatelele mici pe care le calci nepasator. De ce? Ce-ai cu mine? De ce-mi acorzi atata atentie? Ti-e frica de mine? Ti-e frica ca intr-o zi as putea sa te distrug? De ce durerea mea iti produce o satisfactie bolnava? Ce am eu si celelalte victime,ale tale,nu au? Hm, cred ca stiu de fapt. Sunt insemnata. Ai venit repede,in noaptea cand m-am nascut si ti-ai pus ghearele slinoase pe mine,pretinzand ca sunt a ta.
Si Dumnezeu,in marinimia Lui,ti-a facut pe plac. Te iubeste,nu? Normal ca te iubeste. Esti preferatul Lui, lumina Lui, oglinda Lui. Te lasa sa faci ce vrei cu noi, iti da ce vrei. E surd la rugamintile si plansetele noastre. Suntem suflete menite sa-ti fie tie distractie,particele de lumina si caldura,aprinse,doar ca sa ai tu ce stinge,vise si dorinte frumoase,sa ai tu ce strivii.
Ura ta ma copleseste. O simt atat de cleioasa,inchegata,densa,fara forma si totusi aproape solida.
Frigul se asterne peste mine mai tare. Incep sa ma plimb,in speranta ca v-oi scapa si de el si de tine. Zadarnic. Orice as face,oriunde m-as duce tu esti acolo mereu.
Am intrat odata in biserica. Iti amintesti? Am crezut ca n-ai sa ma urmezi. Cat am putut sa ma insel! Te-ai asezat in spatele meu si m-ai prins intr-o imbratisare sufocanta,iti simteam respiratia cum aluneca pe piele gatului,infiorandu-ma pana-n suflet.Ai ranjit si ai ridicat mana si m-ai mangaiat,atat de incet si suav,incat am crezut ca raman fara aer. Atingerea ta era atat de catifelata. Eram pierduta intr-un vartej de senzatii ametitoare,contradictorii chiar,piscurile Olimpului si apoi haul Infernului. Eram naucita de sentimentul provocat de atingerea ta. Ma simteam aproape... in siguranta.
Preotul statea in fata noastra,gafaind de frica. Te-a vazut. Si a incercat sa ma salveze din labele tale sinistre. Dar in clipa in care a pus mana pe cruce,ti-ai infipt ghearele in pieptul meu si mi-ai prins inima in pumnul tau nenorocit. Durerea era atat de arzatoare,cumplita,terifianta,totala. Ma sufocam. Plamanii mei urlau dupa un pic de oxigen. Imi simteam inima pulsand in mana ta si-ti vedeam schimonoseala,care se vroia zambet. Stiai ce-mi faci,stiai ce simt. Miliarde de sageti dureroase treceau din mine,direct in tine si savurai fiecare clipa,in care ma straduiam sa respir si sa ignor putreziciunea ta. Se intuneca din ce in ce mai tare,in jurul meu si atunci am crezut ca eliberarea mea e aproape,ca mor si n-o sa te mai vad. Dar chiar atunci cand credeam ca-mi dau ultima suflare ti-ai scos unghiile scarboase si m-ai azvarlit la picioarele preotului,urland ca sunt bunul tau si ca nimeni nu o sa ma salveze de tine. Parintele era in stare de soc si fata lui era un tablou al groazei si milei. Te-ai cocotat deasupra altarului si ai inceput razi infiorator. Rasul tau era ca un acid,imi sfasia si restul de suflet care-mi ramasese,fiecare sunet in parte,se infigea in carnea mea si o rupea. Eram plina de rani si tu continuai sa razi. In final am cazut intr-o amorteala binefacatoare si atunci tu te-ai plictisit si ai plecat. Dar stiam ca nu erai departe,niciodata nu erai. Te-ai ascuns in cotlonul tau,mustind de ura si venin imputit. Abia mai respiram si auzeam vag,plansetul preotului deasupra mea. Am incercat sa-mi dezleg limba si sa-i spun ca sunt bine,ca sunt obisnuita cu ce-mi faci,dar n-am reusit si m-am lasat cuprinsa de abisul ce ma chema la el,parca promitadu-mi ca ma va ascunde de tine.
Cand m-am trezit eram tot in biserica,in fata altarului,dar nu mai aveam nimic vizibil pe mine si atunci am stiut ca ce s-a intamplat a fost un avertisment din partea ta,sa nu cred ca am unde fugii.
Amintirii,prea multe amintiri...si toate amare ca fierea. Oftez si-mi aprind o tigara. Doar ele mi-au mai ramas. Cand fumez ma simt linistita,impacata cu mine,nu mai simt frigul si cel mai important,nu-ti mai simt aburul imputit ce-ti iese din gura. Puti!! Infiorator!! Te urasc in primul rand pentru duhoarea ce-o emani,un amestec de trandafiri si carne putreda. Sunt asa satula de tine...
Trag din tigara si simt o miscare din partea ta. Zambesc si ma gandesc ca poate momentul confruntarii finale,a venit in sfarsit. Dar nu,nu faci tu asa o greseala,nu? De ce sa renunti tu,la mantia mizerabila ce te protejeaza si sa apari in fata mea?!? E mult mai bine sa stai ascuns,sa-mi trimiti semnale ca un nenorocit de licurici,ca un blestemat de far amagitor! Intotdeauna ai stiut ce-mi doresc,ce-mi place,ce vreau si intotdeauna mi le-ai aratat,m-ai lasat sa le ating si apoi m-ai tras cu brutalitate de langa ele,de parca as fi cateaua ta si tu contolezi lesa! Ordinarule! Lepadatura!
Simt cum se ridica in sufletul meu,toata durerea si nedreptatea facute de tine,umilinta ma seaca,dorinta de razbunare ma arde,setea de-a te distruge,si pe mine odata cu tine,ma usuca! Pur si simplu nu mai pot rezista la atata marsavenie. Inchid ochii si ma prabusesc in gol. Apuc doar sa simt ceva dur,care ma apasa si sa aud un urlet. Realizez ca am cazut si ca pamantul este cel care ma apasa,dar nu inteleg de unde vine urletul. Cristoase!! E atat de profund,de puternic. E inuman! Nu pot sa cred ca o fiinta omeneasca ar putea sa scoata sunetul ala. Continua sa se reverse in valuri peste urechile mele,se izbeste de creierul meu,ma face sa ma chircesc de durerea ce izvoraste din el,de pustietatea sfasietoare care o aduce. Toata jalea si tot amarul omenirii tasnesc din el. Refuz sa cred ca sunt martora la atata chin! Sunetul continua sa vina peste mine si eu ametesc atat de tare din cauza lui! Nu mai simt nimic,nu mai vad nimic,sunt muta de uimire si infricosata pana la epuizare. Nu mai vreau sa aud,nu mai vreau sa aud asa ceva! Fac un efort imens,suprauman si incerc sa ma concentrez sa aflu de unde vine,poate asa-l opresc. Ochii aproape-mi ies din cap,cand inteleg ca sursa urletului....sunt eu. EU?! EU!!! Nuuu! De ce Doamne?? De ce ai permis asa ceva? Si eu sunt creatia ta! Si eu sunt copilul tau! De ce ai permis sa ma sfarame,sa ma distruga in halul asta? Crezi ca daca esti Dumnezeu,nu poti sa fii blestemat? TE INSELI!! Si tu si Diavolul! Intr-o zi o sa fiti distrusi amandoi,Timpul o va face,va trece peste voi,cum trece valul marii peste tarm si-l rascoleste din temelii! Asa o sa fie si amintirea voastra stearsa,pana si din imaginatia oamenilor!!
Simt un pocnet in ceafa si linistea se asterne iar. A inceput sa ploua,apasat,dusmanos,parca in ciuda mea. Stiu de ce. Am comis pacatul suprem. Ochii mi se inchid incet,viata mea palpaie ca o lumanare ramasa fara fitil si ultimul meu gand zboara catre mama. As vrea sa apuc sa o mai vad,macar pentru o clipa si sa-i spun ca n-o sa pot niciodata sa-i explic cat de rau imi pare...pentru tot...