[Yaoi] Blue Blood

[Kimera]

Heyy.. Mdeah, a trecut mai mult timp decat ma asteptam si as fi surprinsa sa aflu ca mai imi citeste cineva ficul... Eh, o sa vin pe parcurs si cu nexturile de la celelalte ficuri, insa astazi postez aici. Multumesc pentru comentariu, Kurama, ca intotdeauna fidela. Imi cer inca o data scuze tuturor cititorilor pentru blocajul meu si incapabilitatea de a scrie pentru o perioada atat de lunga si sper sa va placa acest capitol.

Capitolul 17

Buzele imi erau intredeschise, dar niciun sunet nu avea sa se faca auzit; tipatul, vorbitul, pana si simpla respiratie devenisera lucruri imposibil de realizat- ma blocasem, iar cand am realizat, tot ce am putut sa fac a fost sa inghit in sec. Bratele sale puternice nu imi permiteau sa ma misc si- ca si prima oara cand ii intalnisem- acei ochi rosii ma aruncasera in acelasi vartej de frica, trimitandu-mi un fior rece pe sina spinarii.
- Akio! Akio, pleaca de acolo!
Rezonanta unei voci ce parea un ecou indepartat pentru urechile mele- desii cel ce vorbea era mai aproape decat as fi putut percepe- se facuse auzita. Tonul era rece si ferm; un mic indiciu de autoritate facandu-se simtit. Aproape inconstient trupul imi alunecase din bratele Lordului, dar nu pentru mult timp caci acesta isi inclestase mainile in jurul incheieturilor mele inca o data, lipindu-mi spatele de pieptul sau. Panica incepuse sa ma scufunde in adancurile sale, incercand sa ma faca sa tremur; dar nu avea sa se intample. Antrenamentul cu Shan isi arata intr-o oarecare masura rezultatele, eu reusind sa-mi controlez reactiile pana la un anumit punct.
Nu mai indrazneam sa il privesc in ochi, totusi stiam ca el nu scapase nici cea mai mica miscare ce imi apartinea- stiam pentru ca puteam sa-i simt acea vedere fixata pe mine, ma ardea la propriu si aveam impresia ca urmeaza sa treaca prin mine. Abia acum incepeam sa percep elemente ale tabloului din jur pe care nu le observasem- vampiri, si nu doar doi sau trei, ne inconjurasera toti purtand aceeasi expresie ce le trada dorinta arzatoare pentru o lupta, pentru varsare de sange. Cumva am stiut ca Brian le oferise permisiunea printr-un semn caci Anette si Shan plecasera de pe acoperisul cladirii cat de repede posibil, incercand sa se salveze- daca ei urmau sa fie prinsi, armata Lordului nu urma sa se opreasca la simple atacuri.
Mintea imi iesise complet din startea primordiala- aceea a socului de a-l revedea pe Lord- iar acum incercam sa formez un simplu plan de evadare. O mica atingere rece si metalica de pe mana stanga imi amintise de pumnalul ascuns in maneca; era elementul perfect pentru a-i distrage atentia barbatului. Relaxandu-ma in stransoarea acestuia si dandu-i senzatia de incredere a fost ce era necesar, caci cu o miscare fulgeratoare lama pumnalului ajunsese sa-i strapunga umarul lui Brian, eu luandu-o la fuga pe scarile blocului vechi fiind atent sa nu ajung sa cad de la inaltimea aia- era o cladire destul de veche, unele locuri puteau fi mai subrede.
Reusisem sa strabat doar un singur etaj, cand gulerul hainei mi-a fost prins de o mana puternica, urmatorul lucru simtit de spatele meu fiind suprafata rece si aspra a zidului de caramida, Brian prinzandu-mi corpul intre bratele sale, Lordul stand in fata mea, mult prea aproape pentru a respecta spatiul personal.
- O explicatie ar fi destul de draguta, daca nu te superi.
Vocea ii era calma si blanda, totusi ultimele cuvinte tradasera doza de ironie si iritare pe care incerca sa si-o controleze si sa o ascunda- probabil pentru a nu ma speria si mai tare... De parca aveam de gand sa-i mai cred minciunile frumoase! Memoria unei seri, a unui anumit dialog preluase control asupra celorlalte si asupra realitatii, fiecare detaliu fiind reprodus in propria-mi minte de nenumarate ori.
- Ai merita asa ceva? Tu, cel care imi ordona moartea in timp ce eu eram mintit cu promisiunea de siguranta? Daca ai impresia ca nu puteam sa aflu, te-ai inselat! Nu sunt atat de-
Am ramas inmarmurit in momentul in care rasul sau isi facuse aparitia, intrerupandu-mi vorbele si sirul gandurilor, lasandu-ma fara replica sau putere de a continua sa vorbesc. Ce i se parea atat de amuzant? Furia mea era doar o simpla gluma? Cu fiecare secunda incepeam sa ma simt descurajat si din ce in ce mai slab... Ochii sai isi preschimbasera culoarea din acel rosu- trandafiriu la auriul patat de portocaliu asa cum obisnuiam sa-i stiu.
- Akio, esti asa de...- facuse o mica pauza, urmata de un scurt oftat, probabil se abtinea de la cuvinte ce ma puteau jigni. Scumpule, daca auzisei acel dialog, de ce nu ai stat pana la capat? Ti-ai fi dat seama ca ai inteles gresit- Anzel iti poate dovedi ca ceea ce spun e real. Nu era nevoie sa fugi cu un imbecil ce nu planuieste nimic in afara de un razboi fara sens... Nu te-as rani vreodata, credeam ca deja ai inteles.
Am clipit scurt si rapid de nenumarate ori inainte sa inteleg cu adevarat ce spusese. Indoiala de a-l crede nu mai era prezenta, caci expresia ii trada fiecare intentie sau idee. Ceea ce ma facuse incapabil de a oferi o replica erau ochii lui- de cand imi aminteam Brian nu mai aratase la fel de ranit ca acum; si totusi puteam sa-i disting si fericirea in aceeasi privire.
Bratele sale ma cuprinsesera inca o data, corpul meu fiind lipit de al sau, barbia Lordului odihnindu-se pe umarul meu drept.
- Spune-mi ca ai de gand sa vi inapoi...
Cand? Cand conducatorul vampirilor devenise atat de vulnerabil? Demnitatea, forta, autoritatea pe care o avea- niciuna parca nu mai contau in fata mea si nu eu eram cel ce le elimina. Cuvintele ii pareau atat de goale, poate putin disperate... Am decis sa-l imbratisez la randul meu, oferindu-mi raspunsul.
- As fi avut undeva unde sa ma intorc in alta parte decat acasa?
Probabil ca niciodata de cand ma stiu nu ma referisem la castel ca la propria-mi casa, dar acum simtisem nevoia sa o fac; sa il asigur ca am sa merg cu el si sa-i ofer increderea ca eu ma cred in siguranta acolo- nu stiam de ce, in momentul de fata eram un amalgam de idei si sentimente, niciunul nereusind sa se contureze perfect pentru a-mi oferi un indiciu clar. Singurul lucru de care eram cert era faptul ca urma sa il insotesc pe Brian, nimic altceva nu parea sa mai conteze, nici pentru mine, nici pentru Lord.