Zece ani

[Clau~]

Well~ A venit si ziua in care aduc next-ul. Pot spune ca iubesc din ce in ce mai mult acest fic si sper ca voua va va placea la fel de mult~ Iui, e genial, pur si simplu~ :]]

Kira's Scarlet: Kirisor~ * hug * Oh, well... Da, nu mai pun closed la fic-uri. M-am calmat~ Nu e acelasi personaj? Chiar nu stiu. * evil smile * Si fic-ul va avea destule capcane incat sa-ti faca mintea incurcata de tot, asa ca: succes~ Si multumesc mult, placintica mea, pentru sustinerea ta neconditionata~ Trebuie sa iti fac cinste cu o ciocolata, corect? * hug *
Mikky-rock68: Oh, fara sa vreau sa te dezamagesc, scumpa mea, Kate nu e personaj principal. :]] Dar restul da~ Ce spui? Ca Brian e perfect?... Nu ma pronunt~ * evil giggle * La Ned ai cam nimerit-o; si nici eu nu vreau sa fie cu Brian... Poor baby, totusi... Anywaaaay~ O sa-ti placa seful-boss, garantez eu. E... Cea mai nebuneasca chestie care exista pe lumea asta... Crede-ma. :]] Si... woah... Da, e luuung comm-ul tau, dar sunt foarte fericita ca l-ai lasat~ Iui, te ador pentru asta~ * si pentru muuuulte alte chestii, dar astea le stim noi * Multumesc, ciocolatica dulce~ Si nu ai cum sa ma plictisesti~ Niciodata! * hug *

P.S.: Recomand sa ascultati melodia To you, de Sung Si Kyung~ Eu una zic ca merge cu actiunea din capitol. Si am sa mai fac recomandari legate de muzica pe parcurs~

||| Partea 2 |||

Motivul

<><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><>

Zilele de primavara erau preferatele mele; acea caldura suava, imbinata cu adierile vantului jucaus si ploile scurte. Nimic nu imi placea mai mult decat sa colind padurea in timp ce de sus picaturi mici si calde de ploaie imi udau pana la piele hainele si soarele imi zambea de dupa crengile abia inverzite. Imi placeau si copacii infloriti care isi scuturau, pe undeva prin luna mai, toate florile si dadeau orasului un aspect de glob de Craciun plin de petale albe si rozalii. Inafara faptului ca am avut tot timpul o slabiciune pentru primavara, odata cu ea scoala devenea mai lejera, profesorii parca erau mai tentati de privelistea de afara decat de galagia din clasa si eu eram mai inclinat sa chiulesc de la ore.

In acea dimineata ma trezisem destul de tarziu si, imbracandu-ma in graba, am coborat, ingrijorand-o, din nou, pe mama pentru lipsa mea de consecventa in ceea ce privea ora trezirii. Imi tinu o morala scurta, in timp ce eu infulecam doua felii de paine si un mar, apoi ma lasa sa plec, eu grabindu-ma sa imi fac ghiozdanul. Mi-am bagat in graba cartile in ghiozdan, avand grija ca engleza mea sa fie completa - carte, caiet si vocabular -, fiindca stiam ca al meu profesor are o obsesie legata de aceste trei lucruri. Am insfacat ghiozdanul de o toarta, punandu-mi-l in spate pe scari, apoi mi-am salutat mama si am iesit, luand-o spre bicicleta mea din garaj. Am observat ca masina tatei lipsea, asta insemnand ca plecase mai devreme la serviciu; am luat bicicleta, urcandu-ma pe ea si am mers pe trotuar usor, coborand in strada. Zambind pentru mine, am inceput sa pedalez, mirosul ploii si al pamantului ud inunandu-mi narile cu un parfum dulce si cunoscut. Drumul spre scoala si-a urmat cursul obisnuit, fara ca vreun obstacol sa mi-l strice si ziua se intrezarea a fi buna, in acel punct. Ba chiar, am facut un efort considerabil salutand vecinii ce iesisera sa-si ia ziarul sau sa-si plimbe cainii; sau chiar sa ude gazonul, cu toate ca plouase destul noaptea precedenta - adevarul e ca trebuiau sa fie in pas cu tot ce misca in oras inca de la prima ora. Facusem odata greseala sa il avertizez pe unul din acesti vecini in legatura cu faptul ca plouase si ca irigarea gazonului - deja perfect verde - poate avea efecte daunatoare. M-am trezit cu o replica intoarsa ursuz si o reclamatie la adresa lipsei mele de respect adresata mamei.

Drumul de acasa pana la scoala, cu bicicleta "turata la maxim" era de vreo zece minute, deci nu trebuia decat sa maresc putin ritmul. Spre nenorocul meu, aveam engleza prima ora; limba nu imi displacea si nici materia, in general. Profesorul, insa, nu era printre preferatii mei. Avea prea multe fixatii ciudate si periculoase pentru siguranta mediei mele care si asa era cam mare, dupa parerea domnului profesor. Ajuns in fata scolii inainte sa se sune, mi-am pus bicicleta si am securizat-o la fel de rapid cum inghitisem cele doua felii de paine in urma cu un sfert de ora, apoi am luat-o la fuga spre incinta scolii, rugandu-ma ca in acea dimineata profesorul sa intarzie - asta ar fi fost un eveniment bun de notat in calendar, insa eu speram. Nici nu stiu cand am trecut de coridoarele lungi si am ajuns in clasa, insa stiu ca atunci cand mi-am aruncat privirea peste ceasul tinuit de peretele clasei, era si un minut. Am rasuflat usurat si, zambind pentru mine, m-am aplecat sa imi iau cartile din ghiozdan. Am scos cartea si caietul, insa vocabularul parea ca se ascunde de mine asa ca, cu un oftat enervat, am inceput sa iau fiecare carte in parte si sa caut caietul problematic.
- La naiba..., am murmurat eu pentru mine si am auzit in jurul meu miscare, apoi un "buna dimineata" spus in cor. Ochii mi s-au marit de uimire si, inghitind in sec, m-am ridicat repede, reusind sa dau cu capul de marginea bancii. Un val de chicoteli, niste priviri injositoare, cate un "nataraul" spus printre rasete; da, foarte amuzant. Vocabularul era de negasit si reusisem sa ma si lovesc. Masandu-mi zona ranita si strambandu-ma, mi-am cerut scuze printre dinti catre profesor, ridicandu-mi privirea pentru a vedea obisnuitul lui zambet critic. In schimb, cu o oarecare uimire, am zarit un barbat saten, al carui par lungut era prins leger intr-un coc haios. Purta o pereche de ochelari cu rama neagra si un tricou pe care scria, ca un fel de ironie la situatia mea, "Eu nu intarzii. Functionez dupa un alt fus orar". Barbatul, mascandu-si zambetul amuzat cu o mana, incerca sa linisteasca clasa, apoi ne facu semn sa ne asezam.
- In regula, sa ne calmam, spuse acesta si am zambit pentru mine auzindu-i vocea calma si usor emotionata. Arata de parca avea vreo douazeci si cinci de ani si e primul grup de elevi in fata caruia statea. Mi-am asezat cartile pe masa, privindu-l atent si observand ca incerca sa evite contactul cu toata lumea. Se uita cateva secunde la mine, eu observand ca ochii lui au o nuanta de un verde-glabui, apoi zambi scurt, incercand sa se adune.
- Eu sunt Ryan Pepper si voi tine locul domnului profesor Roberson, cat timp acesta isi revine. Inainte sa intrebati... Domnul Roberson a suferit un accident la picior, mai exact o luxatie destul de grava, in timp ce gradinarea. Se pare ca era umed pe jos si, intr-un moment de neatentie, a alunecat, reusind sa se aleaga cu un picior pus in ghips si o vacanta prelungita. Discursul noului nostru "prof" parea ca era repetat de acasa, lucru ce ma facu sa mustacesc un zambet amuzat.
- Cat timp o sa fie plecat?
- Siti cumva daca o sa-i amputeze piciorul?
- Cati ani aveti? Colegii mei incepura sa il asalteze pe saten cu intrebarile, in timp ce eu zambeam discret, investigandu-l mai atent. Incercam sa ii fac un fel de profil psihologic, prefacandu-ma ca sunt Hercule Poirot, unul din personajele mele preferate. Aha, zambet timid si maini umede; chicoteste incet si zambeste dragut..., imi spuneam eu, adoptand o pozitie serioasa si ganditoare. Profesorul se uita la mine, eu pierzandu-ma pentru un scurt moment, iar in clasa se facu liniste, in timp ce ceilalti colegi se intoarsera catre mine. O colega incepu sa tipe si sa se vaite, iar altele sa strige "sange". Dandu-mi ochii peste cap, am oftat pentru mine si le-am replicat pe un ton arogant:
- Sigur. Azi nu e 1 aprilie, idiotilor. Spre suprinderea mea, colegii mei au inceput sa rada, iar profesorul saten s-a apropiat de mine cu un zambet compatimitor pe fata care spunea "copil prostut".
- De fapt, iti curge sange, replica satenul si, zambind in continuare amuzat, imi puse un servetel pe frunte, privindu-ma dragut. Am simtit cum stomacul mi se intoarce pe dos si privirea mi se incetoseaza; aveam o fobie pentru sange...

Cand m-am trezit, cateva ore mai tarziu, eram intins in patul din cabinetul medical al scolii si aveam un gust amar in gura, de parca as fi rontait pastile. Singurul gand care imi veni in minte fu acela ca singurul vinovat de asta era Ryan; nu stiam cum ajunsesem la acea concluzie si de ce il invinovateam pe el, insa eram sigur de rezultatul anchetei mele mintale. Probabil ca asistenta imi daduse ceva care sa imi calmeze durerea si sa opreasca sangerarea si medicamentul nu ajunsese in locul potrivit; cert e ca din acel moment am urat inca si mai tare ora de engleza...

. . . . .

Brian batu de cateva ori in usa inalta a biroului sefului lui si, dupa o perioada de liniste scurta, se auzi un "intra" spus parca de cineva ocupat. Brunetul intra, cu un zambet dragut pe chip si il saluta politicos pe Eric, directorul acelei edituri. Il cunoscuse pe saten in urma cu cativa ani, cand el era doar un novice in ale editatului. Eric i se paruse o persoana "de succes" inca de atunci, asa ca accepta propunerea lui de a se alatura editurii sale. Cu toate ca timpul trecuse, cei doi pastrasera o legatura de prietenie si, de fiecare data cand Brian simtea ca autoritatea lui Eric il impovareaza, aducea aminte de acel detaliu, folosindu-se de calitatile sale de negociator.
- Am auzit ca mi-ai solictitat prezenta, draga Eric, pronunta Brian intr-un mod teatral, ridcandu-si barbia si mergand rigid.
- Ce naiba faci? intreba satenul, zambind amuzat, in timp ce cauta ceva prin dezordinea de pe biroul lui. Pe suprafata de lemn era un adevarat dezastru creat din foi de toate tipurile si culorile si tot felul de recipiente misterioase. Brian vazu ca este si un sendvis inceput deasupra unei cutii cu pioneze in care se gaseau si elastice si alte resturi inutile, aparent. Pe langa faptul ca Eric nu era deloc organizat, mai avea si prostul obicei sa colectioneze, dupa un comportament "veveritesc", diverse lucruri care credeau ca ii vor fi utile, candva; in realitate, toate lucrurile adunate ajungeau sa fie depozitate pe biroul lui si asa incarcat cu tot felul de lucruri nefolositoare.
- Ma gandeam sa ma port mai... serios, raspunse Brian si se aseeza pe scaunul confortabil din fata biroului directorului.
- Nu ai fost serios pana acum. De ce sa cred ca te vei schimba? pronunta zambind Eric si Brian zambi la randul lui, uitandu-se peste foile rasfirate pe birou. Satenul mai cauta o perioada prin hartiile lui de pe birou, urmarit atent de ochii albastri ai lui Brian, apoi, cu un zmabet scurt si un "asta e" inganat in soapta, se aseza pe scaun, zambindu-i angajatului sau.
- Avem un nou proiect, spuse dragut Eric si Brian dadu intelegator din cap, asteptand ca acesta sa termine. Este vorba despre o carte psihologica si stiu ca te incanta acest gen, asa ca ti se potriveste perfect. Am auzit ca autorul e si el serios si, din cate am vazut in cadrul interviului, e un tip de treaba. Deci? Interesat?
- Hmm... Zici ca e psihologica? Nu prea stiu ce sa spun... Adica... Normal! raspunse brunetul cu un zambet multumit pe chip, facandu-l pe seful lui sa rada amuzat.
- Ok. Iti voi da datele despre autor si manuscrisul. Stabileste tu o intalnire cat mai curand si vezi daca poti lucra cu el, bine? spuse zambind satenul, in timp ce Brian luase deja foile si se uitase peste primele doua pagini ale manuscrisului.
- Am inteles, sefu', raspunse brunetul zambind, apoi se incrunta, observand cutia mare de carton ce statea parca stingherita intr-un colt al camerei. Auzi... La ce iti foloseste aia? intreba intrigat Brian si Eric adopta o pozitie serioasa si certareata, raspunzand rapid:
- Poate imi va trebui candva. Daca ma voi muta? Voi avea nevoie de o cutie ca aia, nu? Insa nu reusi sa continue, caci Brian izbucni in ras si, incercand sa se abtina, se ridica si ii facu cu mana in semn de plecare sefului lui.
- Da. Cutia e la fel de utila ca restul lucrurilor pe care tu le strangi..., replica ironic brunetul si deschise usa, facandu-i cu mana o ultima data lui Eric inainte sa plece si sa inchida usa. De dupa aceasta un "imi va trebui!" revoltat il facu sa chicoteasca din nou, apoi brunetul se opri pentru a privi pe geam si zambi privelistii, inspirand adanc.