Dansul lotusului

[Clau~]

Buna, dragilor~ ^^ 'Neata~ Ce mai faceti? Sper ca bine. Ei, am ajuns cu urmatorul capitol, care sper sa va incante. Lectura placuta~

Mikky-rock68: Indeed~ Ryu este perfect. O sa-l iubesti suficient de mult ca sa nu-l urasti pentru ce va face~ * evil laugh * Anyway... Yoshi ti se pare simpatic? Ohooo~ Am mai spus ca barbatul asta e cu mult mai inteligent decat pare si decat arata, probabil. Abia astept sa ajung la viitoarele capitole~ * excited * Anyway~ Tu esti o dulceata de placinta, asa ca exista~ * wink * Melsi, melsi, melsi mumos pentlu sustinele~ * innocent smile * * huuug *
Kira's Scarlet: Stiu, sunt foarte competitivi~ Dar sunt adorabili, asa-i? Si, un secret: si eu sunt de aceeasi parere cu generalul~ * chuckle * Si nu-ti fa probleme, sucmpete. Stiu cum poate fi scoala ca si eu am probleme cu scrisul din cauza ei. Multumesc ca iti faci timp~ Sunt recunoscatoare. * kiss * 'Love ya, my baby~ * hug *

P.S.: Am inceput un nou fic si as adora daca v-ati uita peste el~ * cute smile * Thank you~

Capitol: 14


Singura floare

Soarele era deja sus pe cer si ceata se risipea pe dupa crestele muntelui inalt; Hasu si Ryuzaki stateau intinsi in iarba inalta si inca umeda, in timp ce Furtuna si Pata pasteau linstiti la cativa zeci de pasi de ei. Ryu tocmai manca un mar, in timp ce brunetul privea cerul ce se oglindea in ochii lui de aceeasi culoare. Vazu un nor cu o forma ciudata, ce ii aminti de florile de crin, apoi zambi pentru el, inspirand adanc aerul tare si parfumat; un iz dulce si sarat in acelasi timp ii dadu peste cap simtul olfactiv, in timp ce ochii lui se inchisera. Ryu se ridica in sezut, privind satul galagios ce se vedea in vale, dupa intinderea verde de iarba, apoi isi indrepta privirea spre baiatul de langa el. Se apleca usor aupra lui, vazand ca isi tine ochii inchisi si se uita intrebator la acesta.
- Dormi? sopti printul si Hasu zambi la inceput, apoi isi deschise ochii si ii mari de uimire, din cauza faptului ca fata lui Ryu atat de aproape de a sa. Fara sa poata face ceva, rosi si evita privirea cercetatoare a acestuia, inganand un "nu dorm". Satenul chicoti amuzat si se ridica de deasupra baiatului, intinzandu-se. Arunca cotorul de mar in vale, spre sat, apoi ofta si isi impreuna mainile la ceafa, zambind multumit.
- Asa-i ca e frumos? intreba Ryu si Hasu, revenindu-si din stanjeneala de mai devreme, se ridica si el in sezut, proptindu-si corpul in maini.
- Aham... Dar tot nu inteleg pentru ce ai vrut sa mergem aici, raspunse brunetul, tintuind usor nesigur profilul celuilalt barbat. Ryu chicoti pentru el, apoi se intinse usor pentru a ciufuli parul brunet al baiatului, si ciripi jucaus:
- Mhm... Doar voiam sa stau ceva timp cu tine. Hasu isi intoarse privirea, prefacandu-se coupat cu aranjarea parului ciufulit, in timp ce obrajii lui prinsera din nou o culoare rosiatica. Ce e cu mine?... se intreba in minte, insa nu apuca sa gaseasca raspunsul, caci il vazu pe Ryu cum isi aseaza capul in poala lui, zambind ca un natarau. Satenul inchise ochii, oftand multumit, apoi spuse rugator:
- Lasa-ma sa stau asa, bine? Hasu inghiti in sec, insa il lasa pe barbat sa stea acolo, privind in vale catre sat. Mai multe clipe linistea persista intre cei doi; insa nu era o liniste greoaie si rece, remarca Hasu. Nu era ca linistea templului, ci mai degraba o liniste calma, plina de pace, ce il relaxa.

- Nu o sa ai probleme daca lipsesti din palat? se auzi Hasu intreband, apoi privi chipul satenului. Ryu rase amuzat, deschizandu-si ochii, apoi isi intinse o mana si atinse obrazul ranit al lui Hasu, chictoind inca.
- Nu fi prostut. Eu lipsesc tot timpul din palat. Plus ca am vorbit cu Yoshi, generalul, deci nu e nicio problema. Si chiar daca as sti ca sunt in pericol, tot ar merita. Cuvintele lui Ryuzaki se terminara cu un zambet dragut, in timp ce Hasu se gasi pe sine zambind amuzat.
- Nu spune asta..., ingana brunetul si satenul isi retrase mana, oftand parca deznadajduit; barbatul isi inchise ochii la loc, in timp ce irisii albastri ai lui Hasu continuara sa scruteze chipul frumos al acestuia.
- Si..., incepu satenul, zambetul disparandu-i de pe chip si fiind inlocuit cu o expresie serioasa, ce il sperie putin pe Hasu. Mi-am promis ca data viitoare cand te voi intalni eu voi fi cel care te va proteja. Vreau sa fiu mai puternic..., continua printul si Hasu se uita aproape cu rasuflarea intretaiata la el; isi aminti de noaptea in care intrase in palat sa-l omoare. Deci despre asta e vorba..., isi spuse in minte brunetul si inghiti in sec, simtind cum un nod dureros ii sta in gat, facandu-l incapabil sa vorbeasca. O clipa niciunul dintre ei nu se misca, apoi Ryu isi deschise ochii si zambi dragastos brunetului, cu o privire dulce si tandra; Hasu ingheta si ramase in aceeasi pozitie, simtind ca mii de ani trecusera pe langa ei pana cand privirile li se deconectasera.
- Nu trebuie sa faci asta..., pronunta in cele din urma Hasu, intorcandu-si privirea spre sat. Ryu se ridica in sezut, intorcandu-se spre baiat si statu o clipa asa, apoi pronunta grav:
- Ba da. Mi-ai salvat viata... De doua ori. Hasu aproape ca zambi, gandindu-se ca numarul salvarilor sale ajunsese deja la trei; insa nu spuse nimic si lasa tacerea sa vina peste ei, ca o mantie groasa si tainica.
- Am fost doar la momentul potrivit langa tine. Asta nu ma face un erou. Putea fi oricine altcineva in locul tau. Replica lui Hasu il facu pe Ryuzaki sa se incrunte usor, apoi privi si el un timp valea, alaturi de brunet, chicotind cand vazu o femeie ce se certa cu o alta si cand zari un palc de copii alergand si razand.
- Poate... Atunci... Privirea lui Ryu se intoarse spre brunet si Hasu simti cum acei ochi vad prin el. Satenul isi umezi buzele, apoi pufai amuzat, continuand: Atunci trebuie sa fie destinul. Hasu isi pleca chipul, inspirand adanc si expirand in pauze, de parca un tremur ii juca in tot corpul. "Sa nu uiti niciodata: destinul tau este destinul unui asasin..." Vocea lui Taka rasuna puternic in mintea lui Hasu, iar mana lui se indrepta instinctiv spre umarul lui acum vindecat si tatuat; acela era sigiliul lui, era semnul ca apartine doar unei singure lumi: lumea asasinilor. El nu putea fi un erou, oricat de mult i-ar fi placut sa auda asta de la Ryu. Cat te inseli..., isi sopti in minte brunetul si se uita spre saten, ce zambea dragut spre el.
- Poate..., lasa acesta sa ii scape printre buze si auzi chicotul vesel al printului, gandindu-se ca, daca voia ceva cu adevarat, era sa renunte la acea mana blestemata. Ar fi renuntat la ea daca asta ar fi insemnat sa ramana acolo, pe acel camp inverzit, tot restul vietii.

- Cred ca parintii tai sunt mandri de tine, pronunta vesel satenul si Hasu inlemni, fiori de teama si furie penetrandu-i corpul. Stranse in pumnul sau mic cateva fire de iarba, apoi isi indrepta privirea spre cer, spunand sec:
- Nu am parinti. Au murit... Au murit cand aveam zece ani. Ryu isi sterse treptat zambetul copilaros de pe chip si se uita la baiatul de langa el. Isi intinse mana pentru a-i strange umarul, simtindu-se, prntru prima data, incapabil sa faca ceva. Simtea cum inima lui se pierde incet in trepidatii, in timp ce toata fiinta lui vrea sa il consoleze pe Hasu; insa cum sa faca asta? Inainte ca mana lui sa ajunga pe umarul baiatului, brunetul isi intoarse chipul si zambi; zambi atat de trist si de mizer ca il facu pe Ryu sa urle incet in interior.
- E in regula. Sunt obisnuit deja cu asta. Hasu facu o pauza, apoi ofta si se uita spre sat, continuand: Si parintii tai trebuie sa fie mandri de tine. Ryu ofta pentru el si spuse, cu acelasi fel de zambet ca al brunetului pe chip:
- Tata poate... Mama... E dusa de mult in templul Zeilor de dincolo de munte. Hasu se intoarse spre el fulgerator, ochii sclipindu-i ciudat; printul stia... Printul intelegea cum se simte el, cum era sa nu ai pe nimeni care sa te ajute cand cazi si iti julesti genunchii, care sa poata sa te mangaie cand iti este rau, cum e sa nu ai pe nimeni care sa iti zambeasca si sa iti spuna ca totul va fi bine.
- Imi pare rau..., sopti aproape temator Hasu si se apropie de saten. Fara sa-si dea seama prea bine ce face, isi lasa bratele sa cuprinda umerii puternici ai lui Ryu. Satenul casca ochii de uimire, zambind bland si il prinse in brate pe Hasu, stand cateva clipe acolo, pentru a se bucura de acea caldura si pace.
- Nu e vina ta..., spuse Ryuzaki pe acelasi ton soptit si Hasu se desprinse din imbratisare, privind chipul trist al barbatului de langa el. Ii oferi un zambet la fel de trist, spunandu-i parca prin privire ca stie cum e; stie ce e acea durere sfasietoare a singuratatii. Apoi printul incepu sa ii povesteasca despre cum mama lui murise cand ii daduse nastere si cum tatal lui decise sa il lase mostenitor. Ii spusese ca tot timpul slujnicele si doicile care aveau grija de el il comparau cu regina Tsubaki, ce fusese o femeie frumoasa si curajoasa si pana in utlima clipa luptase pentru a-i oferi lui darul vietii.
- Dar doar atat stiu despre ea... Doar din povestile celorlalti. Cateodata ma invinovatesc; ma joc cu darul pretios al mamei si imi risc viata. Insa..., cuvintele lui Ryu fura oprite de mana alba a lui Hasu, care poposi pe umarul lui.
- E in regula... Nu esti vinovat..., pronunta zambind bland Hasu si Ryu se simti mai insufletit, deodata. Ofta adanc si se ridica in picioare intinzand o mana spre brunet.
- Sa mergem acum!
- Unde? intreba nedumerit brunetul, prinzand mana intinsa a satenului. Se ridica de jos si il vazu pe barbatul de langa el cum isi intoarce capul spre sat.
- Sa te prezint catorva prieteni de ai mei, spuse, intr-un final, zambind Ryu, tinand in mana lui mana alba a lui Hasu. Brunetul se uita in aceeasi directie in care se uita si printul, insa nu putea zari nimic. Prieteni? Asta insemna ca va fi introdus unor nobili? Insa Hasu nu mai puse nicio intrebare si se urca pe Pata, dupa ce isi desprinse mana din stransoarea mainii lui Ryu. Barbatul saten facu la fel, urcand pe Furtuna, si pornira amandoi la trap spre sat, soarele amiezii si sunetul greierilor insotindu-i.

Cand ajunsera in sat, lasara caii sa merga la pas, in timp ce toti oamenii de prin piata il salutau pe print. Ryu fu nevoit, in cele din urma, sa se dea jos, pentru a vorbi cu satenii. Cotira pe un drum laturalnic, pentru o clipa umbra aducandu-le ceva racoare, apoi ieisra in fata unor case ce isi ingramadeau zidurile unele in altele si isi sprijineau gardurile precar realizate. In fata lor, intr-o curte mare, era o adunatura de copii care, imediat ce il zarira pe Ryu, incepura sa strige in directia lui "amani". Ryu le facu cu mana, copiii navalind pe poarta curtii afara, in drum, si ii sarira in brate satenului, intreband de dulciuri si de absenta lui. Ryu isi ciufuli parul amuzat si spuse pe un ton vinovat:
- Ah... Aaah, am uitat de dulciuri.
- Amani... De ce ai lipsit asa mult? Lui Airi i-a fost dor de tine..., spuse pe un ton plangaret o fetita bruneta a carui par era prins in doua codite jucause. Ryu o lua in brate si aceasta incepu sa se frece la ochi, avand o fata inca suparata. Hasu zmabi pentru el cand vazu scena, apoi fu surprins sa o vada pe acea Airi uitandu-se curios la el. Airi intinse mana ei micuta spre el si spuse pe un ton la fel de alintat:
- Neh! Ea cine e? Si de ce poarta haine de baiat? Crezi ca esti interesanta? Amanii! Ai spus ca vei fi sotul meu! Tch! Hasu rase scurt si Ryu incerca sa explice, insa fetita nu il lasa, falsificand un plans.
- A-Ah! Nu e o "ea", Airi-mi! Copii, el e Hasu, explica, intr-un sfarsit, printul, lasand-o pe Airi jos. Si normal ca voi fi sotul tau, domnita mea! continua acesta si se apleca galant, apucand mana fetitei pentru a o saruta. Brunetul se dadu jos de pe cal, chicotind alaturi de ceilalti copii.
- Poate eu voi fi "domnisoara" de onoare, replica amuzat Hasu si Ryuzaki il privi aproape tradat, in timp ce Airi incepu sa rada amuzata.
- Ha... E amuzant, Ryu-ni. Cred ca imi place de el, spuse fetita voioasa si Ryu zambi multumit, mangaind-o pe cap. Il privi o clipa pe Hasu, observand ca deja intrase in vorba cu cativa pusti de pe acolo, apoi ofta multumit, trezindu-se tras de mana de Airi.
- Daca te mai uiti mult la el o sa-i faci o gaura in cap sau ceva..., replica agasata fetita si Ryu aproape ca rosi, inganand un "tsk".
- Nu stii ce vorbesti..., pronunta printul ca un copil mic si se stramba la Airi, aceasta urmandu-i exemplul. Ryuzkai mai ingana un "tch" enervat, apoi isi indrepta privirea spre Hasu, zambind cand il vazu razand alaturi de copii. Bruetul isi intoarse si el privirea spre print, zambind in continuare, iar Ryu se gandi ca zambitor si vesel, baiatul era inca si mai frumos.