Sa ne despartim...

[Natsuru]

II.

Vantul batea usor la acea ora, era de asteptat ca doar era seara. Mi-am pus servieta in masina si m-am asezat in locul soferului. Parintii mei inca mai doreau sa ii iau locul bunicului meu, aidica mosulica de mai devreme. Nu zic ca nu as face-o, chiar as fi fericit sa fiu director, sa am totul. Am zambit si am aranjat oglinda retrovizoare apoi am pornit masina si am inceput sa merg spre casa.
Nu eram atent la persoanele e pe drup, asta pana cand am oprit la un semafor si am observat pe cineva cu o silueta cunoscuta. Seamana cu Greg, tipu' care deci o vulpe vicleana, m-a ajutat sa-l inteleg pe Blaine. Ma intrebam daca are timp sa vorbim, ca nu ne-am mai vazut de un an si ceva. Am coborat din masina si am prins acea persoana de mana, rugandu-ma sa fie Greg si sa nu ma fac de ras. Si-asa aspectul meu ma facea destul. Eram un baiat palid, semi-atletic, parul negru ca in desenele animate. As minti daca as spune ca sunt suta la suta natural, adevarul e ca am avut doua operatii din cauza mamei, care a tinut sa scape de aspectul meu natural de japonez. Aveam ochii mari si negri si buzele subtiri, la fel de ingrijita ca ale unei fete. Totusi mergeam la sala sa scap de asta, sa am ceva muschi pe mine.
-Yuu ? s-a intors. Chiar era Greg. Am ranjit si l-am lovit usor peste frunte.
-Normal. Cand ai venit in oras? am intrebat curios si i-am facut semn spre masina. A dat din umeri si a mers cu mine. Am dat sa deschid usa dar atunci m-a dat la o parte, spunanu-mi ca va conduce el. Aceiasi scarba era, dar avea momentele lui. Am aprobat si m-am urcat in partea cealalta.
- Acu' trei zile. Blaine are prezentarea pentru...
- Nu stiu, nu ma intereseaza! i-am taiat vorba si l-am facut sa se uite la mine. Inca nu acceptasem felul in care Blaine ma lasase, nu doream sa aud de el. Greg nu ma ajuta cu nimic. Am cascat si mi-am privit prietenul. Se schimbase destul de mult intr-un an, parul ii era roscat, tuns creasta. Era imbracat intr-un tricou care se vedea de la o posta ca e un cadou, deoarece nu era stilul lui.
Blaine era si el in oras. Ma intrebam cu cine si-o mai trage, pe care mai prosteste si-i spune ca se vor casatori. Am ridicat mana si mi-am scos verigheta. Semnul prostiei mele. Cand l-am vazut aveam optsprezece, eram atat e entuziasmat ca eu si el vom avea acelasi semn, ca vom fi mereu legati unul de altul cu un fir rosu. Oricum, greseala ramane greseala, prostia prostie.
- Inca nu ai fost sa-l indepartezi? am auzit vocea lui Greg. Cred ca Marzia e geloasa... a continuat si a ras incet. S-a oprit la un semafor si mi-a luat mana, facandu-ma sa rosesc.
- Lasa-l. Imi aduce aminte de cat de prost am fost.
- Ca l-ai crezut pe Blaine? m-a intrebat. Stii, si pe mine m-a surprins ca s-a tatuat dar, la fel ca tine inca-l mai are, chiar daca isi schimba partenerii ca pe chiloti. Mi-a lasat palma sa cada si a pornit iar masina. Si... el ? Suna deja a telenovela, dar stiam sigur ca nu e. Nu vreau sa-mi dau sperante degeaba si ca bonus pentru el mi-as strica relatia cu Marzia.
- Si? Nu e treaba mea! am spus spunandu-i imediat dupa sa faca dreapta la urmatrul colt. Ma mutasem, acum locuiam de casa familiei mele, dar si asa ne vizitam zilnic. Marzia nu avea nimic cu familia mea, cu mine. Totusi, in ultima vreme de departasem din cauza serviciului, veneam acasa, ne salutam cu "Buna" si "Noapte buna" apoi fiecare la culcare. Oare s-a intamplat ceva cu ea?
Greg a oprit masina si a coborat repede, mi-a deschis usa ca unei fete si a ranjit. In acelasi moment Marzia a iesit afara. Avea ochii rosii, semn ca a plans.
- Yuu? a sarit in bratele mele si a inceput sa planga. I-am spus numele incet si am inceput sa-i mangai usor parul. Sunt insarcinata, Yuu! a spus si s-a departat usor de mine. Zambea larg, era fericita. Plansese de fericire! Am zambit involuntar si am luat-o repede in brate. Am inceput sa o invart, fericit. Un copil , Doamne, un copil!
Uitasem te toate porcariile carele gandisem in acea zi, zambeam ca un idiot. I-am pins obrajii lui Marzia si mi-am presat buzele asupra ei, aratandu-i cat de recunoscator ii sunt. Greg parca era invizibil... abia cand m-am intors putin mi-am adus aminte si de el. Am ras jenat si abia atunci i l-am prezentat pe Greg sotiei mele. Aveasta a zambit si l-a invitat in casa, fara sa intrebe nimic mai mult.
Avea parul prins intr-o coada neglijenta care lasa sa i se vada radacinile bruntete, ea fiind roscata vopsita. Avea un maieu negru, larg care lasa sa se vada putin din sutienul rosu in parti, pantalonii scurti si niste papuci de casa. Arata a adolescenta dar ii statea dragut, mereu mi-a placut cand se imbraca asa.
- Yuu, felicitari! l-am auzit pe Greg si m-a lovit usor cu palma pe spate. S-a aporpiat de urechea mea si a continuat propozitia : Blaine va fi mandru cand ii voi spune, m-a muscat de ureche si s-a departat de mine. Am lasat capul in jos pentru cateva secunde si abia dupa m-am enervat.
- Stii ce? Sa fie, doar sa nu se...
- De cine vorbeai? i-am auzit vocea femeii si apoi mi-a intins o tava pe care aveam un pahar de vin. L-am luat apoi l-a invitat pe Greg sa ia si el. Am ciocnit toti tei si apoi am luat o gura. I-am spus sa nu-si faca griji, ca sunt prostii de ale noastre si atunci a chicotit incet. Am continuat sa randem toti trei, eu nu imi puteam lua ochii de la Martia si nu imi puteam lunga zambetul sincer si idiot de pe buze. Poate de aceea eram asa in ultima vreme.