30-08-2008, 11:41 AM
Gata, nu am mai avut rabdare :))
Dar 3 posturi consecutive nu o sa pun..asa ca..ma voi ruga sa primesc o parere XD
17 Aprilie
Cerul senin il intampina de cand paraseste locuinta, Vantul a presarat cativa nori matasosi pe materialul turcoaz aflat deasupra Pamantului, iar soarele se chinuie sa tina ploaia departe. Baiatul priveste soseaua, casele, pomii din fata sa, inspirand adanc aerul ce inca pare curat, apoi incuie usa de la casa modesta din care a iesit.
Isi reincepe drumul zilnic destul de lung pana in statia de autobuz, in care obisnuieste sa-l intalneasca pe Nori, putin demoralizat dupa ziua de ieri, dar se forteaza sa zambeasca, pentru a nu-l deranja si pe acesta.
Observa ca zilele deja trec mai greu de cand stie ca la liceu se va intalni din nou cu acea fata si, eventual, chiar cu solistul. Noaptea trecuta s-a gandit daca intr-adevar mai simte ceva pentru vocalist, sau daca doar este putin dependent de prezenta lui. In mod ciudat, nu s-a mai intristat la fel de mult in ultimul timp. Si-a spus ca poate asa se intampla de fiecare data si nu s-a mai ingrijorat.
Defapt, este chiar fericit, deoarece in sfarsit a reusit sa devina mai “puternic” si nu mai se intristeaza de la orice lucru. Inca se emotioneaza usor, dar si-a spus ca va avea grija si de acest aspect in timp.
In scurt timp, ajunge la locul de intalnire, unde vede ca este asteptat. Isi grabeste pasii spre colegul sau, apoi pornesc pe drumul spre liceu, mergand pe jos.
-Nu pleci? Este destul de tarziu..
-Inca cinci minute.
Soarele primavaratic se strecoara usor in dormitorul cald, lumina bantuind aerul putin inchis. Asternutul moale si incins isi schimba des pozitia pe trupurile celor doi indragostiti, iar pernele confortabile ii odihnesc capul tanarului solist.
-Sau poate ca nu..
Se intoarce cu rapiditate, prinzandu-i pe neasteptate buzele fetei care il priveste de cateva zeci de minute, facand-o sa-si inchida ochii si sa geama incet. Ii atinge cu un zambet putin pervers talia, dar aceasta ii intelege jocul si incepe sa rada incet.
Dupa un timp, cantaretul se hotaraste sa paraseasca patul, incepand sa-si caute haine. Desi nu este acasa, a avut grija ca in apartamentul fetei sa se afle de fiecare data cel putin doua schimburi de haine, pentru “siguranta”.
-Te iubesc! – o paraseste in casa goala, dar nu inainte de a-i da zeci de saruturi pe intrreaga suprafata a corpului.
-Stii, as vrea sa-ti cer ceva..
-Ce anume?
Au ajuns in fata liceului. Nu mai trebuie decat sa traverseze soseaua. Baiatul se opreste de-ndata ce-l vede pe Nori, facand acest lucru si-l priveste intens. Este inca devreme, iar Myaki pare ca nu se grabeste sa ajunga in curtea cladirii inainte din fata sa.
Tanarul cu parul argintiu isi priveste colegul, simtind in acelasi timp cum curajul i se scurge precum apa dintr-un burete uzat – inevitabil. Isi musca buzele, rosind cand ii observa mai atent ochii, apoi renunta, oftand adanc.
-Nimic. Am uitat..
-Bine..
-Sa mergem.
« Nu are rost sa-l mai intreb.. » isi spune in minte, privindu-l oarecum ingrijorat, dar gandurile ii sunt rapid inlaturate, observand lucrurile petrecute in curtea liceului. Ramane cu gura intre-deschisa, alaturi de amicul sau si de multi alti colegi.
Clipeste de cateva ori, crezand ca viseaza, dar teoria ii este distrusa la auzul vocii stridente a vocalistului. Zambeste, abia abtinandu-se sa nu rada, vazand incercarea de “echilibristica” pe barele de plastic puse, pentru a separa spatiul de filmare de cel unde inca au voie elevii. Vantul incepe din nou sa bata, iar Myaki inghite in sec, vazand ca fostul sau prieten se dezechilibreaza pentru cateva secunde.
Din pacate pentru solist, in scurt timp este dar jos de catre u agent de paza. L-a inceput se opune, dar observa ca nu are nici o sansa de reusita si se retrage.
-Este bine-dispus astazi.. – remarca Nori, indreptandu-si chipul din cand in cand catre cel aflat langa el, care apropa prin miscarea capului, inca zambind.
-Si eu sunt! – ii raspunde vesel, parand mai dragut, mai copilaros, mai prietenos ca niciodata, colegul sau pierzandu-si respiratia in momentul in care il vede si simtind ca obraji incep sa-i arda.
Orele trec tot mai greu, profesorii incercand ca in cele cincizeci de minute sa ii si asculte, sa le si explice, dar si sa predea o noua lectie elevilor, de cele mai multe ori facand toate lucrurile in graba, lasandu-i pe acestia cu privirea in zare in momentul pauzei. Din fericire, ora destinata muzicii ii mai destinde, dar Myaki se simte in mod ciudat, in permanenta privit. Se uita din zece in zece minute in jur, dar nu observa nimic, spunandu-si inca o data ca este doar putin separat de lume in acea zi.
Sfarsitul zilei lungi de scoala se apropie, iar studentii se ingramadesc pe holurile largi ale cladirii renovate de curand. Afara, echipele de firmare inca se straduiesc sa profite cat mai mult de lumina naturala, iar adolescentii sunt din nou redirectionati pe un drum mai departat de acea zona. In cele din urma insa, ajung de cealalta parte a zidurilor inalte si groase.
Baiatul brunet are un ritm putin mai rapid, pasii fiindu-i mai veseli, precum si atitudinea sa. Nu stie inca de unde vine aceasta schimbare radicala, dar inca nu are timp sa se gandeasca la acest lucru.
-Myaki..My-..Myaki! – striga Nori intr-un final dupa prietenul sau, facandu-i semn sa se opreasca din acel ritm alert si sa-l astepte. Baiatul il priveste cu cateva semne de intrebare de cand ajung unul langa altul, asteptand ca acesta sa-si continue propozitia. – Eu..Defapt tu..eh..
-Da..? – clipeste des, nedumerit, incercand sa-i prinda privirea intr-a sa.
-Vrei sa vii cu mine in oras? – il priveste, rosu precum petalele trandafirilor vazuti des in poze, dar sperand sa para convingator.
L-a privit intr-un fel ciudat mult timp, zambetul pierindu-i incet, dar, in cele din urma, a acceptat, vazand tristetea aflata in ochii prietenului sau.
Aleile parcului par tot mai reci, odata cu trecerea apusului. Nici unul dintre cei doi nu a mai vorbit de cand au parasit imprejurimile scolii. Myaki a vrut de cateva ori sa-l abordeze si sa inteleaga care este scopul acelei intrebari, dar prietenul sau nu i-a dat nici un semn ca ar vrea sa vorbeasca, stand incordat. I-au trecut cele mai ciudate idei prin minte, unele haioase, altele inspaimantatoare, fiind nevoit de fiecare data sa-si aminteasca faptul ca Nori, oricat de ciudata ar fi uneori, este, in prezent, unul dintre cei mai buni si apropiati prieteni ai sai.
-Stii..Eu. – incepe, intr-un final, tanarul cu parul argintiu sa vorbeasca, inca fiind emotionat. – Voiam sa te intreb..Cat de mult..il mai iubesti? – priveste pamantul, blestemandu-se in gand, dandu-si seama de gradul de indiscretie pe care l-a avut intrebarea.
Adolescentul din dreapta sa il priveste mai intai mirat, apoi putin trist, nestiind care ar fi cel mai bun raspuns. Este clar ca, daca ii va spune ca il iubeste la fel ca intotdeauna, nu ar fi raspunsul pe care amicul sau il asteapta, dar daca ii va zice contrariul, ar fi o mare minciuna – iar lui nu-i place sa minta.
-Tin la el..Dar nu mai pot sa o fac ca acum cateva saptamani. – isi musca usor buzele, amintindu-si acele zile care inca erau in randul celor fericite, dar, pentru Nori, se chinuie sa zambeasca in continuare. – Imi pare rau..
-Nu. Este vina mea. Nu stiu de ce te-am intrebat asa ceva.. – rade fals, stiind ca fraza aceasta, atat de comuna in filme, romane sau in alte locuri, nu il ajuta cu nimic, doar il face sa para mai ridicol.
« Eu cred ca stii.. » il priveste surazand, dorindu-si ca acele cuvinte sa ajunga si la el, dar renunta, amintindu-si ca acolo este doar o persoana care il poate intelege din priviri.
Dupa acel scurt dialog, amandoi au decis ca, pentru a ajunge acasa cat inca mai este lumina, trebuie sa se intoarca. Au avut din nou momente de liniste, dar le-au izgonit cu banalele discutii despre ore si profesori. Trecand prin dreptul liceului, au observat ca masinile si aparatele de filmat de abia atunci se pregateau sa plece.
Dar 3 posturi consecutive nu o sa pun..asa ca..ma voi ruga sa primesc o parere XD
17 Aprilie
Cerul senin il intampina de cand paraseste locuinta, Vantul a presarat cativa nori matasosi pe materialul turcoaz aflat deasupra Pamantului, iar soarele se chinuie sa tina ploaia departe. Baiatul priveste soseaua, casele, pomii din fata sa, inspirand adanc aerul ce inca pare curat, apoi incuie usa de la casa modesta din care a iesit.
Isi reincepe drumul zilnic destul de lung pana in statia de autobuz, in care obisnuieste sa-l intalneasca pe Nori, putin demoralizat dupa ziua de ieri, dar se forteaza sa zambeasca, pentru a nu-l deranja si pe acesta.
Observa ca zilele deja trec mai greu de cand stie ca la liceu se va intalni din nou cu acea fata si, eventual, chiar cu solistul. Noaptea trecuta s-a gandit daca intr-adevar mai simte ceva pentru vocalist, sau daca doar este putin dependent de prezenta lui. In mod ciudat, nu s-a mai intristat la fel de mult in ultimul timp. Si-a spus ca poate asa se intampla de fiecare data si nu s-a mai ingrijorat.
Defapt, este chiar fericit, deoarece in sfarsit a reusit sa devina mai “puternic” si nu mai se intristeaza de la orice lucru. Inca se emotioneaza usor, dar si-a spus ca va avea grija si de acest aspect in timp.
In scurt timp, ajunge la locul de intalnire, unde vede ca este asteptat. Isi grabeste pasii spre colegul sau, apoi pornesc pe drumul spre liceu, mergand pe jos.
***
-Nu pleci? Este destul de tarziu..
-Inca cinci minute.
Soarele primavaratic se strecoara usor in dormitorul cald, lumina bantuind aerul putin inchis. Asternutul moale si incins isi schimba des pozitia pe trupurile celor doi indragostiti, iar pernele confortabile ii odihnesc capul tanarului solist.
-Sau poate ca nu..
Se intoarce cu rapiditate, prinzandu-i pe neasteptate buzele fetei care il priveste de cateva zeci de minute, facand-o sa-si inchida ochii si sa geama incet. Ii atinge cu un zambet putin pervers talia, dar aceasta ii intelege jocul si incepe sa rada incet.
Dupa un timp, cantaretul se hotaraste sa paraseasca patul, incepand sa-si caute haine. Desi nu este acasa, a avut grija ca in apartamentul fetei sa se afle de fiecare data cel putin doua schimburi de haine, pentru “siguranta”.
-Te iubesc! – o paraseste in casa goala, dar nu inainte de a-i da zeci de saruturi pe intrreaga suprafata a corpului.
***
-Stii, as vrea sa-ti cer ceva..
-Ce anume?
Au ajuns in fata liceului. Nu mai trebuie decat sa traverseze soseaua. Baiatul se opreste de-ndata ce-l vede pe Nori, facand acest lucru si-l priveste intens. Este inca devreme, iar Myaki pare ca nu se grabeste sa ajunga in curtea cladirii inainte din fata sa.
Tanarul cu parul argintiu isi priveste colegul, simtind in acelasi timp cum curajul i se scurge precum apa dintr-un burete uzat – inevitabil. Isi musca buzele, rosind cand ii observa mai atent ochii, apoi renunta, oftand adanc.
-Nimic. Am uitat..
-Bine..
-Sa mergem.
« Nu are rost sa-l mai intreb.. » isi spune in minte, privindu-l oarecum ingrijorat, dar gandurile ii sunt rapid inlaturate, observand lucrurile petrecute in curtea liceului. Ramane cu gura intre-deschisa, alaturi de amicul sau si de multi alti colegi.
Clipeste de cateva ori, crezand ca viseaza, dar teoria ii este distrusa la auzul vocii stridente a vocalistului. Zambeste, abia abtinandu-se sa nu rada, vazand incercarea de “echilibristica” pe barele de plastic puse, pentru a separa spatiul de filmare de cel unde inca au voie elevii. Vantul incepe din nou sa bata, iar Myaki inghite in sec, vazand ca fostul sau prieten se dezechilibreaza pentru cateva secunde.
Din pacate pentru solist, in scurt timp este dar jos de catre u agent de paza. L-a inceput se opune, dar observa ca nu are nici o sansa de reusita si se retrage.
-Este bine-dispus astazi.. – remarca Nori, indreptandu-si chipul din cand in cand catre cel aflat langa el, care apropa prin miscarea capului, inca zambind.
-Si eu sunt! – ii raspunde vesel, parand mai dragut, mai copilaros, mai prietenos ca niciodata, colegul sau pierzandu-si respiratia in momentul in care il vede si simtind ca obraji incep sa-i arda.
***
Orele trec tot mai greu, profesorii incercand ca in cele cincizeci de minute sa ii si asculte, sa le si explice, dar si sa predea o noua lectie elevilor, de cele mai multe ori facand toate lucrurile in graba, lasandu-i pe acestia cu privirea in zare in momentul pauzei. Din fericire, ora destinata muzicii ii mai destinde, dar Myaki se simte in mod ciudat, in permanenta privit. Se uita din zece in zece minute in jur, dar nu observa nimic, spunandu-si inca o data ca este doar putin separat de lume in acea zi.
Sfarsitul zilei lungi de scoala se apropie, iar studentii se ingramadesc pe holurile largi ale cladirii renovate de curand. Afara, echipele de firmare inca se straduiesc sa profite cat mai mult de lumina naturala, iar adolescentii sunt din nou redirectionati pe un drum mai departat de acea zona. In cele din urma insa, ajung de cealalta parte a zidurilor inalte si groase.
Baiatul brunet are un ritm putin mai rapid, pasii fiindu-i mai veseli, precum si atitudinea sa. Nu stie inca de unde vine aceasta schimbare radicala, dar inca nu are timp sa se gandeasca la acest lucru.
-Myaki..My-..Myaki! – striga Nori intr-un final dupa prietenul sau, facandu-i semn sa se opreasca din acel ritm alert si sa-l astepte. Baiatul il priveste cu cateva semne de intrebare de cand ajung unul langa altul, asteptand ca acesta sa-si continue propozitia. – Eu..Defapt tu..eh..
-Da..? – clipeste des, nedumerit, incercand sa-i prinda privirea intr-a sa.
-Vrei sa vii cu mine in oras? – il priveste, rosu precum petalele trandafirilor vazuti des in poze, dar sperand sa para convingator.
***
L-a privit intr-un fel ciudat mult timp, zambetul pierindu-i incet, dar, in cele din urma, a acceptat, vazand tristetea aflata in ochii prietenului sau.
Aleile parcului par tot mai reci, odata cu trecerea apusului. Nici unul dintre cei doi nu a mai vorbit de cand au parasit imprejurimile scolii. Myaki a vrut de cateva ori sa-l abordeze si sa inteleaga care este scopul acelei intrebari, dar prietenul sau nu i-a dat nici un semn ca ar vrea sa vorbeasca, stand incordat. I-au trecut cele mai ciudate idei prin minte, unele haioase, altele inspaimantatoare, fiind nevoit de fiecare data sa-si aminteasca faptul ca Nori, oricat de ciudata ar fi uneori, este, in prezent, unul dintre cei mai buni si apropiati prieteni ai sai.
-Stii..Eu. – incepe, intr-un final, tanarul cu parul argintiu sa vorbeasca, inca fiind emotionat. – Voiam sa te intreb..Cat de mult..il mai iubesti? – priveste pamantul, blestemandu-se in gand, dandu-si seama de gradul de indiscretie pe care l-a avut intrebarea.
Adolescentul din dreapta sa il priveste mai intai mirat, apoi putin trist, nestiind care ar fi cel mai bun raspuns. Este clar ca, daca ii va spune ca il iubeste la fel ca intotdeauna, nu ar fi raspunsul pe care amicul sau il asteapta, dar daca ii va zice contrariul, ar fi o mare minciuna – iar lui nu-i place sa minta.
-Tin la el..Dar nu mai pot sa o fac ca acum cateva saptamani. – isi musca usor buzele, amintindu-si acele zile care inca erau in randul celor fericite, dar, pentru Nori, se chinuie sa zambeasca in continuare. – Imi pare rau..
-Nu. Este vina mea. Nu stiu de ce te-am intrebat asa ceva.. – rade fals, stiind ca fraza aceasta, atat de comuna in filme, romane sau in alte locuri, nu il ajuta cu nimic, doar il face sa para mai ridicol.
« Eu cred ca stii.. » il priveste surazand, dorindu-si ca acele cuvinte sa ajunga si la el, dar renunta, amintindu-si ca acolo este doar o persoana care il poate intelege din priviri.
***
Dupa acel scurt dialog, amandoi au decis ca, pentru a ajunge acasa cat inca mai este lumina, trebuie sa se intoarca. Au avut din nou momente de liniste, dar le-au izgonit cu banalele discutii despre ore si profesori. Trecand prin dreptul liceului, au observat ca masinile si aparatele de filmat de abia atunci se pregateau sa plece.
***