[Yaoi] Lacrimile petalelor de cires

[Kimera]

Multumesc enorm pentru comentarii. Scuzati intarzierea, ca de obicei, lenese de mine, sunt o lepra ._. Capitolul asta nu a iesit chiar cum doream eu, dar na.. Sper sa nu dezamagesc pe nimeni cu el. Lectura placuta! ^.^

Capitolul 11

Linistea gandurilor si a viselor, firul neintrerupt al imaginatiei nocturne a fost taiat in momentul in care am simtit ca sunt lovit de nicaieri cu o cantitate destul de mare de apa. Am sarit ca ars de pe futon, gata sa-l atac pe cel ce o facuse, insa am realizat cu stupoare ca era Masao cel e o facuse, acum stand langa cu o galeata de lemn in mana si avand un zambet, de tampit dupa parerea mea, pe fata.
- Ce mama lui Budha faci?! Nu puteai sa astepti sa ma trezesc? Imbecilule! Si mai trebuia si sa-mi torni apa in cap, ca altfel nu ti-era bine, nu? Am intrebat total enervat de gestul sau mult prea copilaros si de asemenea stresant.
- Comandantul zicea ca are o misiune pentru tine si nu stiu cine, asa ca trebuie sa vii in sala principala de urgenta. Ma gandeam la inceput sa te trezesc normal, dar de cand suntem mici te stiu mofturos in acesta situatie, asa ca o trezire brusca era o solutie mai buna.
- Mai buna ca sa ma calci pe nervi pana la Budha si inapoi sau cum? Am replicat la fel de nervos, continuand mai apoi:
- Iesi afara, ajung in cel mult doua minute in sala.
Cu un ultim chicot Masao se facuse nevazut din camera, eu luandu-mi un prosop si incercand sa-mi usuc cat de cat parul pana ma schimbam in kimono si imi luam vesta oficiala. Nu am ajuns in doua minute, ci in cinci si eram sigur ca o sa mi se atraga atentia pentru asta, insa la ce trezire am avut cred ca puteam sa le si urez numai de bine in starea in care eram. Am dat la o parte shojiul incaperii, intrand si asezandu-ma. Se pare ca eram doar eu, comandantul si... Yuudai?! Ce treaba avea el din moment ce se presupunea ca sala asta sa fie doar pentru shinsengumi de elita? Nu am dat atentie lucrului astuia prea mult, aveam lucruri mai importante pe care sa ma concentrez si anume misiunea ce urma sa-mi fie data. Ii simteam privirea lui Yuudai asupra mea, insa incercam din rasputeri sa nu o iau in seama, chinuindu-ma sa uit discutia de aseara cu tot dinadinsul.
- Comandante, daca imi permiteti, despre ce este vorba in misiunea pe care doriti sa mi-o incredintati? Am intrebat calm si respectuos, incercand sa nu fiu in vreun mod nepolticos prin faptul ca nu asteptasem sa-mi spuna el primul.
- Veti avea de protejat pe cineva, mai exact un maret lord vechi amic cu onorabilul nostru shogun, de aceea Shinsengumi au fost alesi sa il excorteze catre cealalta resedinta pe care o detine.
- Ma scuzati, ati spus cumva... "Veti"? Nu eram doar eu insarcinat cu misiunea asta?
- Nu. Avand in vedere ca lordul nu dorea sa iasa in evidenta a cerut doar doi samurai, asadar ati fost alesi tu, care esti talentat in ceea ce priveste duelul mai bine decat ceilalti din Shinsengumi, cat si Yuudai, care s-a dovedit foarte agil in antrenamente si chiar daca nu sti oficial in Shinsengumi, este de partea noastra, chiar mai mult el cunoaste foarte bine zona unde se afla lordul in acest moment; asadar voi veti fi trimisi.
Am ramas ca traznit. Yuudai urma sa vina cu mine? Pentru nu stiu ce motiv, asta nu mi se parea chiar o idee brilianta, intr-un fel ma sufoca si ma facea sa ma simt inconfortabil. Puneam reactia asta pe seama convorbirii din camera mea care in momentul de fata incepea sa-mi atraga atentia din ce in ce mai tare, eu sperand ca nu o sa ajung sa rosesc din cauza asta. Tot ce mai ramanea sa fac era sa incerc sa-l conving pe comandant sa trimita pe altcineva in locul meu.
- Domnule, sunteti sigur ca as fi capabil pentru misiunea asta? Nu cred ca sunt chiar cel mai bun, vice-comandantul cu siguranta are o pricepere mai mare in arta duelului decat mine.
- Asta e cu totul neobisnuit pentru tine, Daisuke. Cum de ocolesti sa iei o misiune? Daca te indoiesti de Yuudai, iti garantez ca este suficient de agil, deci nu trebuie sa te ingrijorezi in privinta asta. Ramane cum am stabilit. Aveti o ora sa va pregatiti, dupa care plecati. Liberi.
Am parasit camera dupa ce ma inclinasem usor, semn de respect pentru comandant, plecand mai apoi in camera mea. Mi-am luat cele necesare pentru calatorie, de asemenea ma asigurasem si cu cateva provizii- nu aveam de unde sa stim cand vom putea opri sau daca vom opri de fapt. Cand am terminat de pregatit totul, am mers la grajd pentru a-mi lua calul, astfel dand de Yuudai care se pare ca ma astepta acolo deja.
- Puteai sa ma anunti daca intarzii ca sa nu stai dupa mine. Am spus calm, in timp ce-mi pregateam calul pentu calatorie.
- Nu era necesar sa te grabesti, pe mine nu ma deranjeaza sa astept.
M-am uitat usor surprins la el, fara sa mai spun nimic. In scurt timp ne indreptam cu viteza catre destinatia noastra. Am inteles de la Yuudai ca maine dimineata sau la pranz trebuia sa fim acolo, depindea mai mult de rezistenta cailor. Ma intreb ce fel de persoana o fi lordul asta... Sper sa nu ne dea batai de cap...