17-03-2013, 11:10 PM
Multumesc mult pentru comentarii ^.^. Trebuie sa recunosc ca de acest capitol nu sunt mandra deloc, este scris mai mult la stres, ce-i drept si a iesit aiurea fata de ce voiam. Totusi, sper sa nu va dezamagesc asa tare, promit ca ma voi revansa ^.^
Capitolul 10
Pasisem in incapere, cu Yuudai in urma mea si asezandu-ne amandoi la o masuta de lemn, foarte joasa,pe perini, acum stand fata in fata.
- Sper ca nu am picat intr-un moment nepotrivit.
Imi zambise cald, iar eu mi-am intors ochii pentru scurt timp, pentru a raspunde cat se poate de calm:
- E in regula, oricum nu aveam ce face.
Trebuia sa recunosc, imi era deosebit de greu sa ma concetrez cand era prin prejur. De la visul ala nenorocit mi se trageau toate, devenisem mult mai bulversat cu el in preajma, iar asta era periculos. Trebuia sa uit rapid de acea imagine, insa subconstientul meu era mult prea incapatanat ca sa ma lase sa o fac. Incercand sa ascund nelinistea, am intrebat cu un fel de zambet ce semana mai mult a grimasa:
- Deci, ce anume era necesar sa imi spui?
- As vrea sa te intreb ceva inainte sa-ti raspund si tie. Ce e Masao pentru tine?
Intrebarea venise ca picata din tavan, de ce m-ar intreba despre cel mai bun amic al meu din copilarie? Ce treaba avea el in toata tarasenia? Nu intelegeam, mai inainte se cearta cu Masao, acum imi cere detalii despre el. Om mai ciudat nici ca am intalnit vreodata, ce era in mintea lui? Presupun ca un ghiveci total.
- Imi este un bun amic din copilarie, de aceea il respect si tin la el ca si la fratele meu. De ce ar conta asta pentru tine, Yuudai?
Imi zambise parca superior, raspunzand calm:
- Tu nu prea esti constient de ce se intampla in jurul tau. In afara de lupte sau misiuni nu iti acorzi atentia altui lucru, de asta esti suficient de orb cand vine vorba de persoane sau de gandurile lor.
Ma uitam la el ca traznit. Era adevarat, nu dadeam atentie niciunui lucru in afara de indatoriri, dar cand invatase sa ma citeasca atat de bine? Avea sigur un motiv, nimeni nu ar face ceva fara unul.
- Inca nu mi-ai raspuns la intrebare. Am replicat scurt, asteptandu-i explicatia ce nu intarzie sa apara:
- Daisuke, eu te plac. Asta suna suficient de simplu pentru tine? De asemenea, este si motivul pentru care il voiam pe Masao facut feliute de sushi, dar vad ca nu mai este necesar.
Am stat sa gandesc putin propozitia spusa de el, de la cap la coada si de la coada la cap. El ma placea pe mine?! Nu puteam sa accept asa ceva, era cu siguranta mult prea ciudat ca persoana mea sa poata intelege. Cert era ca nelinistea pe care ma chinuiam sa o ascund se facuse vizibila odata cu propozitia lui ce imi incurcase toate procesele gandirii, eu devenind incetul cu incetul mai rosu decat sangele. Yuudai observase acest lucru, privirea-i devenind una si mai enervanta ca la inceput. In acest moment voiam sa-i smulg zambetul de pe fata cu orice pret, insa ma simteam inapt de a face orice miscare posibila. Stateam doar si il priveam pe Yuudai cu cea mai mare surprindere posibila. Cum de putuse sa recunoasca atat de simplu un lucru ce pentru mine parea atat de important?
- Fa-mi, te rog, favoarea de a ma lasa singur.
Am spus intr-un final, satul de situatia stanjenitoare in care am fost pus. Yuudai zambise amuzat, ridicandu-se si apropiindu-se de mine. Nu realizasem ce are de gand, pana ce buzele lui nu se contopisera cu ale mele intr-un sarut scurt. Eram si mai rosu ca la inceput, privindu-l intr-un fel revoltat.
- Chiar ai cele mai dulce buze, exact ca prima oara cand le-am gustat. Ei bine, somn usor.
Imi spuse zambind si iesise din camera. Ca si prima oara cand le gustase?! Asta insemna... Ala nu a fost un vis, ci realitate... El chiar ma sarutase in seara aia! La naiba, ce era cu mine? Tipul asta e ciudat... De cand am devenit asa agitat si confuz?
Capitolul 10
Pasisem in incapere, cu Yuudai in urma mea si asezandu-ne amandoi la o masuta de lemn, foarte joasa,pe perini, acum stand fata in fata.
- Sper ca nu am picat intr-un moment nepotrivit.
Imi zambise cald, iar eu mi-am intors ochii pentru scurt timp, pentru a raspunde cat se poate de calm:
- E in regula, oricum nu aveam ce face.
Trebuia sa recunosc, imi era deosebit de greu sa ma concetrez cand era prin prejur. De la visul ala nenorocit mi se trageau toate, devenisem mult mai bulversat cu el in preajma, iar asta era periculos. Trebuia sa uit rapid de acea imagine, insa subconstientul meu era mult prea incapatanat ca sa ma lase sa o fac. Incercand sa ascund nelinistea, am intrebat cu un fel de zambet ce semana mai mult a grimasa:
- Deci, ce anume era necesar sa imi spui?
- As vrea sa te intreb ceva inainte sa-ti raspund si tie. Ce e Masao pentru tine?
Intrebarea venise ca picata din tavan, de ce m-ar intreba despre cel mai bun amic al meu din copilarie? Ce treaba avea el in toata tarasenia? Nu intelegeam, mai inainte se cearta cu Masao, acum imi cere detalii despre el. Om mai ciudat nici ca am intalnit vreodata, ce era in mintea lui? Presupun ca un ghiveci total.
- Imi este un bun amic din copilarie, de aceea il respect si tin la el ca si la fratele meu. De ce ar conta asta pentru tine, Yuudai?
Imi zambise parca superior, raspunzand calm:
- Tu nu prea esti constient de ce se intampla in jurul tau. In afara de lupte sau misiuni nu iti acorzi atentia altui lucru, de asta esti suficient de orb cand vine vorba de persoane sau de gandurile lor.
Ma uitam la el ca traznit. Era adevarat, nu dadeam atentie niciunui lucru in afara de indatoriri, dar cand invatase sa ma citeasca atat de bine? Avea sigur un motiv, nimeni nu ar face ceva fara unul.
- Inca nu mi-ai raspuns la intrebare. Am replicat scurt, asteptandu-i explicatia ce nu intarzie sa apara:
- Daisuke, eu te plac. Asta suna suficient de simplu pentru tine? De asemenea, este si motivul pentru care il voiam pe Masao facut feliute de sushi, dar vad ca nu mai este necesar.
Am stat sa gandesc putin propozitia spusa de el, de la cap la coada si de la coada la cap. El ma placea pe mine?! Nu puteam sa accept asa ceva, era cu siguranta mult prea ciudat ca persoana mea sa poata intelege. Cert era ca nelinistea pe care ma chinuiam sa o ascund se facuse vizibila odata cu propozitia lui ce imi incurcase toate procesele gandirii, eu devenind incetul cu incetul mai rosu decat sangele. Yuudai observase acest lucru, privirea-i devenind una si mai enervanta ca la inceput. In acest moment voiam sa-i smulg zambetul de pe fata cu orice pret, insa ma simteam inapt de a face orice miscare posibila. Stateam doar si il priveam pe Yuudai cu cea mai mare surprindere posibila. Cum de putuse sa recunoasca atat de simplu un lucru ce pentru mine parea atat de important?
- Fa-mi, te rog, favoarea de a ma lasa singur.
Am spus intr-un final, satul de situatia stanjenitoare in care am fost pus. Yuudai zambise amuzat, ridicandu-se si apropiindu-se de mine. Nu realizasem ce are de gand, pana ce buzele lui nu se contopisera cu ale mele intr-un sarut scurt. Eram si mai rosu ca la inceput, privindu-l intr-un fel revoltat.
- Chiar ai cele mai dulce buze, exact ca prima oara cand le-am gustat. Ei bine, somn usor.
Imi spuse zambind si iesise din camera. Ca si prima oara cand le gustase?! Asta insemna... Ala nu a fost un vis, ci realitate... El chiar ma sarutase in seara aia! La naiba, ce era cu mine? Tipul asta e ciudat... De cand am devenit asa agitat si confuz?
![[Imagine: semnatura_zps4673586a.png]](http://i1117.photobucket.com/albums/k590/olimpiutza/semnatura_zps4673586a.png)