Avatar

[Clau~]

Asaaa~ Am adus next-ul, din cate vedeti. Multumesc celor ce cititi si lectura placuta. ^^
FuNnY bUnNy. Mersi pentru comm, sucmpo. De fapt, Erik e varul lui Liam, daca nu ti-ai dat seama. Si Erik il admira mult pe Liam. O sa vezi mai incolo de ce. Cat despre Harold... Daca Caleb e cu Liam, atunci Caleb nu are cum sa mai fie cu Harry. * Oh, Doamne, ce telenovela! :)) *

Cu drag, VandaQ

Asta a fost o provocare...

Fara o tinta si fara nici un fel de notiune a timpului, trecea pe strazi ratacindu-si privirea prin cotloanele vietii sale si ale amintirilor. Se simtea dintr-odata parasit si uitat, mandru si onorabil, insa totodata misel si plin de aroganta. Auzea soaptele noptii imense si nimicnicia picaturilor de ploaie, simtea inca frigul ce-l curpinse si tremurul incontrolabil de frica, putea simti din nou gustul groazei si se lasa leganat de bratele ei cuprinzatoare. Isi indrepta privirea spre cer, ochii caprui cautand cu disperare un raspuns pentru acea stare, pentru ceea ce se intampla cu el; ochii albastri plini de lacrimi ai lui Erik inca ii bantuiau memoria, facandu-l din ce in ce mai constient de el. Traise in intuneric pana atunci. Un intuneric mistuitor si arzator, ademenitor, ce ii prinsese toata viata in adancurile sale fara margini si il tinuse ostatic pana atunci. Ceva in el se schimbase. Dar ce? Lumea i se parea mai rea, mai cruda si el insusi vedea defectele proprii. De ce traise intr-o lume a intunericului pana atunci? Incerca sa uite, sa nu se loveasca de problemele trecutului, insa, inconstient, traia in el; era exact ca in acea seara: cauta tacerea si se ferea de zgomotele din jurul lui, insa linistea nu mai ajungea la el si se simtea parasit.
Mersese prin zapada ore intregi, iar cerul isi imbraca haina de purpura, curpinzand cu intunericul lui intreg firmamentul. Luminile orasului prindeau viata si se inmulteau, iar gerul era din ce in ce mai greu de suportat. Mergea cu aceeasi pasi mari, grabiti, de parca ar fi pierdut ceva, de parca ar fi cautat un lucru vital; dar ce cauta? Apoi o lua pe o strada laturalnica, mergand printre blocurile ce o margineau. Trecu de labirintul acesteia si isi dadu seama ca e langa o sosea, masinile facand un zgomot asurzitor. Se uita buimac la ele si merse mai departe, cand, in fata lui, la distanta de cativa zeci de pasi, distinse un corp cunoscut. Isi grabi pasul, incepand sa alerge usor si striga, fara sa isi dea seama ca o face:
- Erik! Baiatul din fata lui se intoarse si privi curios in urma, vazandu-l pe roscatul ce alearga.
- Harold? spuse surprins Erik si astepta ca Harold sa il ajunga din urma. Ce cauti aici?
- Te cautam, spuse gafaind si zambind Harold.
- De ce? spuse rece Erik si isi continua drumul, incercand sa nu-l bage in seama pe roscat. Sau, daca nu poti, macar sa incerci sa-l tratezi asa cum o face el... ii rasunara in minte cuvintele lui Alan.
- Voiam sa-mi cer scuze, spuse Harold si il urma pe baiat. Ma ierti, nu-i asa? continua baiatul si il prinse de mana pe saten. Erik tresari si privi spre Harold, apoi isi desprinse mana de a lui si isi continua drumul.
- Nu am de ce sa te iert. In fond, nici nu te cunosc cum trebuie. Doar ne-am tras-o o data, spuse la fel de distant Erik, moment in care Harold ramase pironit locului aproape uimit de ceea ce spusese baiatul.
- Ok... Inteleg ca te-am ranit si stiu ce vrei sa faci. Vrei sa te porti cu mine asa cum m-am purtat eu...
- Te inseli, i-o taie scurt Erik si se intoarse spre roscat, zambindu-i. Spun doar adevarul, dragoste. Se ridica pe varfuri si, zambind siret, ii saruta scurt buzele, apoi continua sa mearga, lasandu-l pe roscat in mijlocul drumului. Harold il privi cum se departeaza de el si zambi pentru sine, spunandu-si:
- Asta a fost o provocare.

Oricum nu ai sa pleci...

Razele soarelui intrau nestingherit pe geam, perdelele din voal fiind trase, si ii cuprindeau corpul cu caldura lor seaca. Ethan statea sprijinit de pernele moi si fuma cu placere o tigara, in timp ce citea o pagina dintr-un ziar, plictisit.
- Marta! striga el catre slujnica lui si femeia aparu in cateva minute.
- Da, domnule?
- Adu-mi cafeaua, te rog, spuse acesta zambind si paturi atent ziarul, punandu-l pe noptiera. Se intinse dupa pantalonii lui ce erau pe scaun si isi scoase de acolo telefonul, cautand prin agenda. Apela un numar si astepta ca persoana cu pricina sa raspunda, in timp ce mai trase cateva fumuri din tigara.
- Alo? Doamna Wilson? Sunt eu, Ethan Hall, spuse pe un ton politicos si mieros Ethan. As vrea sa vorbesc cu fiul dumneavoastra. Auzi de partea cealalta vocea femeii, apoi cum il striga pe fiul sau si urma o pauza.
- Da? Ce vrei? se auzi vocea lui Alan.
- Sa vad ce faci. E prea devreme? spuse din nou Ethan si zambi, facandu-i semn Martei sa aseze cafeaua pe noptiera.
- Nu, nu e drevreme. E nepotrivit. Nu ai inteles ca nu vreau sa mai vorbesc cu tine? Si de unde ai numarul asta?
- Ti-am mai spus, frumosule. Domnul are caile Lui...
- Si tu le ai pe ale tale, stiu, il intrerupse Alan ce incerca sa-si stapaneasca emotia din glas.
- Exact. Voiam sa stii doar ca indiferent cat de mult ai vrea sa stau departe de tine, nu pot face asta.
- De ce?
- Daca vrei sa stii motivul, de ce nu iesi cu mine? Astazi. Te iau cu masina si mergem unde vrei tu. De cealalta parte a telefonului, Alan cantari cu precizie toate variantele si spuse, in final:
- Cu o singura conditie.
- Care? intreba Ethan si bau o gura de cafea, stingandu-si tigara. Ah, stiu! Vrei sa incetez cu romantismele si dulcegariile?
- Da, se poate spune si asa. Si mai e ceva, spuse nesigur Alan si continua pe un ton timid: As vrea sa stiu mai multe despre tine. Ethan zambi triumfator si spuse, aproape razand:
- Parca aseara ma voiai cat mai departe de tine. Alan se panica pentru moment, insa spuse pe un ton taios si copilaros:
- Oricum nu ai sa pleci. Si mai bine sa stiu cate ceva despre tine, decat sa-mi fii complet necunoscut! Vino pe la doua. Pa. Alan puse receptorul in furca, avand obrajii rosii, si surase nevinovat, apoi o lua spre bucatarie, cu gandul de a-si instiinta mama despre plimbarea lui cu Ethan.
- Pa... spuse Ethan, insa Alan inchise deja telefonul, si mai bau o gura de cafea privind soarele ce se ridica si mai mult pe cer.

Urmele degetelor lui ramanand gravate pe suprafata geamului masinii...

Masina mergea cu viteza, taind aerul rece si ceata usoara ce se lasa. Soarele aproape ca se pierdea dupa linia orizontului, in timp ce luna rasarea mareata pe cerul pupuriu. Ethan arunca o privire baiatului de langa el, ce aproape motaia, si ii spuse, zambind:
- Sa nu adormi. Alan dadu din cap negativ, apoi, cu un zambet fugar pe chip, ii spuse:
- Ai spus ca imi vei spune mai multe.
- Mai multe despre mine, huh? spuse Ethan ganditor si isi pastra privirea la drum. Cu ce vrei sa incep?
- Nu stiu. Doar... Cu ce vrei, spuse intr-un final Alan si isi fixa privirea asupra chipului lui Ethan.
- In primul rand, incepu satenul, sunt casatorit. Pentru o clipa, o liniste apasatoare domni atmosfera, apoi Alan scapa un oftat adanc printre buze si isi lasa privirea sa cada asupra piesajului inghetat de afara. Ethan opri masina si isi intoarse privirea spre Alan, ce statea inca cu ochii pironiti dincolo de parbriz.
- De ce am oprit? intreba brusc brunetul, fara sa se uite la barbat.
- Drumul ma distrage. Facem o mica oprire. Acum sa-ti vorbesc despre mine. Cum am spus, sunt casatorit. Dar este o casatorie doar formala. Parintii nostri...
- O casatorie tot o casatorie ramane. Apropo, cand crezi ca pot sa ma intorc acasa? spuse Alan cu o voce afectata si isi rezema capul de geamul aburit.
- In curand. Lasa-ma sa continui. O cheama Lorie, dar imi este ca o sora si singurul motiv pentru care suntem casatoriti este ca parintii nostri erau apropiati si, cum ea era singura la parinti, tatal ei a vrut sa se asigure ca firma ajunge pe maini bune. De altfel, tatii nostri erau cumva parteneri. Firma tatei era o...
- Treci peste detalii, spuse enervat Alan. Nu vreau si povestea tuturor rudelor tale, doar...
- Am sa-ti dau cate detalii vreau! spuse calm si autoritar Ethan si isi impreuna bratele la piept. Acum taci si asculta. Alan il privi o clipa, cu retinere si dezamagire in privire, apoi ofta si se lasa in scaun, ascultand. Tatal meu avea o firma de constructii, continua satenul, iar tatal lui Lorie, Ben, o firma de design interior. Astfel a aparut ALP. Prin unirea celor doua firme. Intelegi?
- Da. Altceva? Vrei sa imi spui cum a aparut firma Nikon sau cum s-a inventat Cola? spuse usor iritat Alan si incepu sa bata din picior.
- Casatoria aceea nu inseamna nimic, spuse din nou Ethan, pastrandu-si calmul desavarsit. Apuca mana lui Alan si continua, baiatul privindu-l la fel de rece. Intelegi asta, nu?
- Da, inteleg. Oricum, nu are de a face cu mine, ii spuse brunetul si isi retrase mana. Ethan pufni amuzat apoi ii spuse direct si porni masina:
- Ai dreptate. Nu are legatura cu tine faptul ca sunt casatorit, dar are legatura faptul ca te iubesc. Motorul porni cu un torcait suav, apoi masina o lua inapoi pe drumul pe care venisera. Alan isi rataci privirea pe jos si inghiti in sec, apoi isi acoperi chipul cu o mana, dandu-si capul pe spate.
- Esti nebun.
- Da, stiu.
- Dar esti casatorit.
- Ma vrei, spuse Ethan sigur pe el si isi pastra privirea spre sosea.
- Ea ce va spune? spuse Alan si isi pastra pozitia, oftand imperceptibil.
- Acelasi lucru ce l-a spus si data trecuta. Ca tine la mine, dar nu ma iubeste si ma va felicita fiindca, slava tuturor zeilor, m-am gandit ca ar trebui sa ma dedic cuiva si nu mai umblu dupa toate fundurile bune pe care le vad. Alan pufni amuzat apoi isi dadu mana de pe chip, privindu-l indelung pe Ethan.
- Deci? spuse satenul, conducand in continuare atent.
- Opreste masina, spuse Alan zambind si Ethan executa "ordinul" baiatului. De cum lua piciorul de pe pedala, Alan i se aseza in brate si buzele lor se intalnira intr-un sarut pasional si plin de dorinta.
Soarele isi parasi locul pe firmamentul imens, iar luna se inalta din ce in ce mai linistita si puternica, stapanind peisajul inghetat si intunecat. Dincolo de crestele inecate in ceata, urletele duioase ale unui caine-lup rasunara cu putere, iar vantul suiera puternic, sculptand flori de gheata pe geamul inca aburit al masinii. In lumina azurie, venita de la luna, corpurile celor doi se contopeau cu frenezism, impreunand aceeasi dorinta nebuna de a se avea unul pe altul. Mana lui Alan se lipi de sticla rece a geamului, iar buzele lui parasira un ultim geamat puternic, apoi tot corpul ii cazu fara putere, urmele degetelor lui ramanand gravate pe suprafata geamului masinii, pana cand fura acoperite si acestea de un alt val de aburi si de ceata densa ce se profila misterioasa printre siluetele noptii.