19-01-2013, 08:28 PM
Sasuke:
Dupa ce am iesit din magazin cu Daisuke in brate si, dupa ce l-am asezat pe bancheta din spate, i-am deschis Sakurei portiera, apoi m-am urcat in locul soferului. Ma tot gandeam la acea rochie pe care o vazuse Sakura. Alba, frumos modelata... de mireasa. Gandurile mi se adanceau pe zi ce trecea. Sakura imi daruise doi copii minunati, traiam impreuna si eram mai mult decat fericiti unul langa altul. O iubeam mai mult decat ochii din cap, si cu toate astea eram indecis. Eram fericit, aveam tot ce imi doream, si totusi ceva in adancul sufletului meu nu dorea sa treaca la urmatorul pas. De ce? Ceva anume, inca nu stiu sigur ce, ma oprea sa formez familia pe care Daisuke m-a rugat sa o finalizez acum o luna si un pic.
In masina totul era calm, dar mult prea liniste. Nimeni nu scotea niciun sunet. Deodata am simtit cum mana de pe schimbatorul de viteze este atinsa usor de ceva rece, dar placut. Mana Sakurei trecuse lin peste degetele mele, apoi a prins-o de tot. Mi-am intors-o si am cuprins-o pe a ei. Am ridicat-o la nivelul fetei mele si am sarutat-o, dupa care mi-am ridicat privirea spre Sakura si i-am zambit suav. Aceasta imi raspunde cu acelasi zambet, apoi mi-am concentrat atentia pe drum. Am privit instinctiv oglinda retrovizoare si l-am vazut pe Daisuke cu acel zambet dragalas pe chip, uitandu-se la mine, apoi la mama lui si in final din nou la mine. Am suras si eu.
***
Trecusera doua saptamani iar eu si Sakura deveam tot mai ingrijorati. Micutul nostru copilas se simtea din ce in ce mai rau pe zi ce trecea. Tusea, fata lui care mereu te binedispunea, acum era mai mereu palida si iti dadea impresia ca mai avea putin si se apuca de plans. Abia se mai putea ridica din patut, iar in scurt timp nici sa vorbesca nu prea mai reusea din cauza gatului care il durea mult prea tare. Dupa aceste doua saptamani in care Sakura era foarte agitata cu Daisuke, la un moment dat am crezut ca uitase ca mai are un copil in burtica si ca ar trebui sa se linisteasca. Era prima raceala a lui piticot, cu care tanara trebuia sa se descurce, insa nu prea reusea. Nu vroia sa auda de medic, oricat de mult as fi rugat-o. Totusi asta a tinut pana intr-o zi, cand am decis ca e timpul sa pun piciorul in prag.
-Cred ca trebuie sa-l ducem la doctor, ii spun Sakurei, intrand in camera lui piticot.
Aceasta isi ridica ochisorii cristalini, atintiti odata pe Daisuke, si ma privi putin derutata.
-Nu trebuia sa fi la o intrunire cu Naruto?
I-am daruit un mic zambet in coltul gurii, dupa care m-am apropiat. Am imbratisat-o de la spate, tinandu-mi mainile intr-o bariera protectoare in jurul pantecelui ei. I-am sarutat obrazul, asternandu-mi mai apoi barbia pe umarul ei. Ma bucuram sa o strang in brate si sa-i simt pantecul in care, multumesc lui Dumnezeu, se afla fetita noastra.
-Cand este vorba de tine si de copii, nimic nu ma poate opri sa fiu alaturi de voi.
-Daisuke doarme, imi spuse ea scurt. Nu e nevoie sa il ducem la doctor, sunt sigura ca dupa acest somn se va simti mult mai bine.
O nuanta de dezamagire a aparut pe fata ei. Nu a spus nimic, dar stiam ca este oarecum deranjata de insistentele mele sa il ducem pe Daisuke la medic.
-Stiu ca doarme. Tocmai de aceea vreau sa il trezesti si sa-l schimbi. Il duc la doctor, chiar acum, iar tu vei sta acasa, cuminte si linistita. Ai fost foarte stresata si agitata in ultimele zile asa ca nu vreau sa se intample nimic cu micuta de aici, bine? I-am spus inca tinand palmele pe pantecul ei.
-Nici nu sti cat ma bucur sa te am langa mine, in momente ca astea, spuse frumoasa mea punandu-si mainile peste ale mele, zambind.
Am simtit cum inima imi salta de fericire in momentul in care am auzit-o soptind acele cuvinte. Ma bucuram de bucuria ei. Eram atat de obsedat sa o fac sa se simta bine alaturi de mine incat, abea abea, imi dadeam seama ca tot ce vrea ea este sa fiu alaturi de ea in clipele cele mai importante. Am intors-o in bratele mele, in timp ce fata isi incolaci bratele in jurul gatului meu. Mi-am proptit buzele de ale ei intr-un sarut ce vroiam sa fie scurt, insa rozalia ma oprea. Ma tinea strans lipit de ea si ma saruta cu foc, iar eu pur si simplu nu ma puteam retrage. Cat de idiot pot sa fiu incat sa-i iau Sakurei mica placere de a-mi gusta buzele? Sau, mai bine zis, cat de idiot sa fiu incat sa nu-i savurez din plin petalele usor rosiatice?
Ii controlam din plin gurita, bucurandu-ma de dulceata ei. Insa nu a durat prea mult din cauza faptului ca am fost intrerupti brutal de scancetele lui Daisuke. L-am privit amandoi cum se agita in somn, dupa care s-a trezit plangand de-a binelea, spunand ca ii este cald si ca il doare foarte tare capul. Imediat, Sakura l-a imbracat spunandu-i in fuga ca trebuie sa il consulte un doctor, iar acesta s-a uitat lung la mamica lui dand de inteles ca nu era chiar asa de incantat sa mearga la doctor. L-am luat in brate si i-am spus.
- Nu trebuie sa-ti fie frica. Tati va veni cu tine si va avea grija sa nu se intample nimic.
Am privit serios catre fiul meu, facand sa prinda un oarecare curaj in el. I-am zambit Sakurei care, in ciuda rugamintilor mele de a se intinde putin, insista sa ne conduca pana la usa. Am cuprins-o de mijloc cu o mana, sarutandu-i scurt fruntea, dupa care am plecat. Am putut zari cu coltul ochiului cum ne facea cu mana, zambitoare, frumoasa ca intotdeauna. L-am asezat pe Daisuke pe bancheta din spate, punandu-i centura de siguranta. M-am intors pe locul soferului si, dupa ce am iesit cu masina pe drum, am luat-o inainte, dupa care am cotit pe o straduta laturalnica. Cladirile masive din Milano isi aratau splendoarea pe parcursul drumului. Blocuri, case noi-noute si vile de toata frumusetea isi infatisau grandoarea in fata ochilor nostri. Am oprit la semafor si am privit oglinda retrovizore sa vad in ce stare se afla micutul. Mi-a sarit inima cand nu l-am vazut prima oara. Dupa ce m-am intors spre el, l-am privit cum reusise sa desfaca centura de siguranta si acum statea intins cu ochii inchisi, pe toata lungimea banchetei.
L-am strigat, iar acesta abia isi deschise ochisorii si imi spusese ca ii e putin rau. Auzind acestea, am bagat viteza, fara sa imi mai pese ca semaforul inca era pe culoarea rosie, sperand sa nu i se faca cumva mai rau decat ii este deja. Nu mi-ar fi parut rau de masina, pentru ca sa fiu sincer am sute de mii de masini de genul la degetul mic, dar mi-ar fi parut rau de starea cam agravata a micutului. Printre blocuri am zarit spitalul, asa ca am bagat viteza dubla, oprindu-ma doar dupa ce am parcat in cel mai apropiat loc liber. Imediat ce am ajuns am oprit motorul, am sarit ca ars din masina, l-am luat in brate pe piticot si am pasit spre usile duble ale intrarii in cladire. Am urcat la etajul al treilea, la sectia pediatrie. O asistenta tanara, zvelta si cu o infatisare blanda, iesea dintr-un cabinet tinand de mana o fetita de cativa anisori. S-a dus tinta la femeia care, abia acum o observasem ca astepta pe unul dintre scaune, si cel mai probabil i-a spus starea copilei, dupa care cele doua plecara.
Am oprit-o pe asistenta inainte sa dispara dupa usa cabinetului si i-am spus ca fiul meu are nevoie de o consultatie urgenta. Aceasta nu mai statu pe ganduri si il luase pe Daisuke in brate, rugandu-ma sa astept pe hol cat timp il va examina pe micut. Am dat din cap, apoi l-am asigurat pe piticot ca totul va fi bine si ca tati nu va pleca, lasandu-l singur in spitalul asta mare. Dupa ce acestia au intrat in cabinet, m-am asezat pe unul dintre scaune si am privit in jur. Atentia mi-a fost captata de o femeie care tot intra si iesea dintr-o sala. Deasupra usii scria mare si ingrosat „Laborator de analize” iar sub scria ceva mai mic, dar la fel de pronuntat „Teste ADN. Teste paternitate”. Atunci mi-am dat seama ce ma framanta cu adevarat de ceva timp. Acum cateva saptamani, de cand starea asta de nesiguranta se instalase, nu i-am dat importanta din cauza faptului ca nu consideram ca e ceva de care ar trebui sa imi fac griji. Totusi acest sentiment nu s-a lasat cu una cu doua si a persistat, numai ca eu l-am ignorat cum am putut mai bine. Mereu purtam o masca si in fata Sakurei si a lui Daisuke ca ei sa nu poata vedea sau simtii ca pe mine ma preocupa ceva destul de important.
De la un timp, imi tot puneam intrebarea prosteasca daca eu sunt tatal lui Daisuke, insa acum, avand in fata ochilor laboratorul de analize nu mi se mai parea asa prostesc. Presupun ca e normal sa imi pun o asemenea intrebare nu? Aveam banuieli. Trecusera doi ani de cand eu si cu Sakura nu ne mai vazusem. Daca facuse avort? Daca intre timp isi gasise pe altcineva? Si totusi, copilasul nostru avea varsta corespunzatoare tuturor datelor care se invarteau in capul meu. Pe cine ar fi gasit Sakura atat de repede si cat de bine sa-l fi cunoscut in asa fel incat sa faca un copil? Adica se putea intampla orice in acest interval de timp. In plus, nu cred ca frumoasa mea ar fi avortat. A suportat palma aceea pe care i-am dat-o, a suportat faptul ca eram pe cale sa o omor, a venit pana la mine in ciuda faptului ca stia ca am sa-i fac rau. Era oare Sakura genul de fata care sa uite toate astea atat de usor si sa renunte la copilasul pentru care si-a riscat viata?
- Ma scuzati, i-am spus asistentei care iesise pentru a nu stiu cata oara din acea sala. Cat dureaza sa efectuati un test de paternitate?
- Depinde, a raspuns ea. Deobicei dupa recoltarea probelor ADN, analiza si compararea lor dureaza intre trei si sapte zile.
- Sapte zile? Nu exista o cale mai rapida?
- Daca doriti puteti primi rezultatele testului in maxim douazeci si patru de ore, insa implica costuri suplimentare.
- Nu conteaza, am raspuns. Ce trebuie sa fac?
- Pai trebuie sa va prezentati impreuna cu fiul sau fiica in cauza, in camera de recoltare care este langa laborator. Dupa ce vi se vor lua probe de sange si mostre de par si dupa ce veti specifica in cat timp doriti sa primiti rezultatele veti fi liber sa plecati.
Asistenta se uita la mine asteptand raspunsul meu, iar tot ce am facut a fost sa dau din cap semn ca intelesesem ceea ce trebuia sa fac.
- Sunteti cumva Sasuke Uchiha?
Am privit-o oarecum ciudat, apoi am dat din cap in semn ca nu. Doar nu eram intr-atat de prost incat sa-mi las identitatea pe mana unei asistente care, cel mai probabil, m-ar fi dat in urmarire generala, pentru a nu stiu cata oara.
-Sunt confundat de multe ori, am raspuns. Am fost de multe ori la politie datorita confuziei, dar de fiecare data m-am dovedit a fi pur si simplu un cetatean de rand.
Aceasta a dat din cap nu prea convinsa, insa nu ma temeam. Aveam nevoie doar de analizele acelea cat mai repede. Apoi, daca aflam ca sunt urmarit din nou de politie, aveam sa ma teleportez impreuna cu mica mea familie in sudul Americii, fara discutie. Asistenta pleca, vazandu-si de treaba, apoi peste cateva momente usa cabinetului se deschise si de dupa ea aparu asistenta care il preluase acum putin timp pe Daisuke, scotandu-l pe brate. Nu parea prea vesel, si se vedea clar in jurul ochilor sai ca plansese. Acum statea tacut, cu privirea intinsa in gol, undeva la nivelul mainilor mele. L-am preluat pe propriile brate, imbratisandu-l strans. I-am sarutat fruntea parinteste, iar el m-a imbratisat, linistindu-se. Ma strangea atat de tare, incat abea mai puteam sa respir, dar in cele din urma si-a desprins bratele micute din jurul gatului meu. Molesit si obosit, si-a lasat capul pe umarul meu. In ultima vreme fusese din ce in ce mai somnoros, dar astazi, dintre toate zilele, cu tot acest stres pe capul sau, a fost prea mult.
- E foarte extenuat, m-a trezit la realitate asistenta. Are o viroza destul de zdravana, dar nu trebuie sa va faceti griji. Aici aveti medicamentele care trebuie sa le ia inainte sa se culce, continua intinzandu-mi o pungulita.
Am luat-o in mana, apoi dupa ce i-am multumit m-am indreptat spre camera de recoltare, linistindu-l pe pitic, promitandu-i ca imediat ce mai mergem la „un doctor” plecam acasa. Am intrat in camera de recoltare, unde un tip intre doua varste, cu fata bolnavicioasa si parul roscat spalacit, scria cu mare interes ceva anume pe o mapa. Am tusit instinctiv, facandu-l sa se intoarca automat. Dupa ce i-am spus ce doream, ma rugase sa il las pe micut pe unul din scaunele din incapere. Dupa mi-am dat jos geaca, m-am asezat pe un scaun si apoi l-am vazut apropiindu-se mine.
M-a legat cu un fel de banda de cauciuc putin mai jos de umar, mi-a dezinfectat locul unde era vena, apoi mi-a bagat acul care avea atasat un tub in care se aduna sangele. Imedat dupa ce cursese destul sange acel tub, mi-a dat o bucatica de vata cu spirt si mi-a tinut-o apasat in locul intepat de ac. Mai apoi, mi-a smuls cateva fire de par, dupa care a repetat ritualul si cu Daisuke. Imediat ce a terminat, i-am spus ca vreau rezultatele in douazeci si patru de ore si dus am fost. Piticot deja incepuse sa se zbata in bratele mele, tipand ca ii e foame, sete si somn. Am urcat in masina si am plecat spre vila.
***
Abia ce reusisem sa il adorm pe Daisuke. Dupa ce ajunsesem acasa, Sakura dormea, asa ca eu l-am hranit pe micut, apoi l-am schimbat in pijamale, l-am indemnat sa ia cele cateva pastilute pe care mi le daduse asistenta si in cele din urma, dupa o ora de leganat si tot soiul de povesti inventate pe moment, am reusit sa il culc pe Daisuke. Nu ma asteptam sa imi fie asa de greu sa il culc, dar se pare ca starea de moleseala accentuata, impreuna cu stresul de la medic l-au facut atat de obosit incat nu putea sa adoarma. I-am sarutat fruntea care nu mai ardea asa de tare si dupa ce l-am invelit bine, am iesit din camera fiului meu... sau asa se presupune ca ar fi. Am intrat silentios in dormitor si am vazut-o pe Sakura ridicandu-se usor din pat, avand o mana asternuta pe pantec. Cand ma observa isi afisa cel mai mare si mai fermecator zambet, facandu-mi semn cu mana libera sa ma apropii. Cand am ajuns in dreptul ei, mi-a cuprins obrajii in palmele sale calde indemnandu-ma sa imi apropii chipul de al ei. La scurt timp buzele noastre facura contact, Sakura provocandu-ma sa o sarut cu foc. As minti daca as spune ca nu am schitat niciun gest, dar nu pot nega faptul ca nu m-am omorat prea tare sa ii gust buzele pline. Am evitat sa o mai sarut si am privit-o fix si indiferent incercand sa descifrez dupa acea pereche de ochi verzi, o urma de remuscare, o amintire a altui barbat in viata ei, dar totul parea curat la lacrima.
- Sasuke ce s-a intamplat? De ce ma privesti asa? Intreba tanara speriata.
- Iarta-ma, ma adancisem prea tare in gandurile mele. Cum ai dormit?
- Ca un bebelus. Cum se mai simte Daisuke? Ce a spus medicul?
- A spus ca nu trebuie sa ne facem griji. Mi-a dat cateva medicamente. Piticot doarme acum, abia am reusit sa il adorm la cat de agitat a fost.
- Inteleg. Eu ma duc in bucatarie, mi s-a facut pofta de ceva dulce. Ma insotesti?
- Am sa zic pas. Sunt foarte obosit. Am sa fac un dus dupa care ma voi culca.
Am schitat un zambet cam palid si fortat, apoi am lasat-o pe tanara sa plece. Mi-am axat privirea spre fereastra. Cerul nu mai avea acel albastru deschis ca al unei dupa amiezi de iunie, ci era cufundat in intuneric, lasand stelele sa lumineze seara tarzie. Se pare ca am pierdut ceva timp cu Daisuke la medic. Am intrat in baie si mi-am dat jos fiecare haina de pe mine in drum spre dus. Am intrat in cabina si am dat drumul apei. Jetul cald se izbi brutal de chipul meu, facandu-ma sa ma incrunt pentru cateva secunde, dar expresia fetei reveni la normal odata ce fata se obisnui cu izbiturile picaturilor de apa. Nu ma puteam gandi la nimic altceva inafara de nenorocitul ala de test de paternitate. Stiu foarte bine ca odata ce mi-au fost luate probe, inseamna ca nu am suficienta incredere in Sakura.
Recunosc, asa e, dar nu mai pot sa pretind ca totul e bine. Dupa ce m-am spalat calumea, am iesit din cabina de dus si mi-am legat mai apoi prosopul in jurul braului, acoperind zona intima. Cand mi-am ridicat capul si mi-am vazut chipul in oglinda, am inceput sa ma gandesc mai bine la acel test. Daisuke semana cu mine. Ma priveam si incercam sa gasesc macar trei diferente intre mine si Daisuke, intre figura mea si figura lui. Erau atatea si atatea, dar avea ochii mei negri, care stiam ca sunt rari si nu oricine ii poseda. Avea parul meu negru. Avea gurita Sakurei, ce-i drept, dar tindeam sa inclin catre faptul ca nasucul sau seamana ceva mai mult cu al meu.
Dar merita sa incerc. Merita sa o intreb, mai pe ocolite, daca este copilul meu. Nu mai aveam rabdare pana la rezultatele testului de paternitate. Simteam nevoia sa aflu adevarul chiar de la ea. Mi-am croit drum catre camera noastra, am deschis usa si am intrat. Frumoasa mea statea in pat, intinsa, uitandu-se la televizor. Acum ca ma simteam mai convins de sine ca Daisuke este al meu si numai al meu, ma simteam putin mai libertin. Dar totusi, nu scapam de ideea asta cum ca el ar fi al altui barbat, asa ca era mai bine sa scap de ea odata pentru totdeauna. M-am asezat in pat, langa Sakura, si am tras-o in bratele mele. Aceasta zambi cu gura pana la urechi si ma privi in ochi. Stia probabil ca, dupa gestul meu, aveam ceva sa-i spun. Am tras aer in piept si i-am zambit si eu la randul meu.
- Sunt mandru de tine, am inceput eu discutia. Intai Daisuke, acum fetita asta...
- Sti, Sasuke, m-am gandit putin - zise ea - si ma intrebam ce s-ar intampla daca vom avea, in loc de fetita pe care ne-o dorim, un baietel? Sunt totusi treizeci la suta sanse ca asta sa se intample.
Simteam cum conversatia o ia pe un alt drum fata de cel pe care imi propusesem sa o mentin. Trebuia insa sa transform acest lucru in avantajul meu.
- Daca am fost capabil sa produc un baietel, oare nu ma crezi ca sunt in stare si de o fetita?
Sakura a chicotit scurt, apoi mi-a stampilat un sarut la fel de scurt pe buze. Am strans-o mai tare in brate, vrand sa-i simt corpul langa al meu, burtica ei langa a mea. Macar de acest bebelus stiam sigur ca pot sa ma bucur, fara vreo indoiala, ca e copilul meu adevarat.
- Spune-mi, iubito, in tot acest timp in care am fost despartiti, ai avut cumva - mi-am muscat buza de jos cand mi-am dat seama cat de direct putea sa sune acest lucru, insa neavand incotro, am terminat ce aveam de zis - ai avut cumva vreo alta relatie?
Am simtit-o sub corpul meu cum respira adanc. Inima imi gonea in asteptarea raspunsului. Am stat asa cateva secunde, pana sa-si faca aparitia curajul ei necesar pentru a-mi spune adevarul.
- Nu, nu am avut, zise ea linistindu-ma un moment, dar m-au tulburat putin spunele de dupa. Dar o perioada de timp, am stat la o cunostinta de-a soramii. Semana putin cu tine, poate doar la culoarea parului si la culoarea pielii, ah da si aveea aceeasi ochi patrunzatori si negri ca ai tai. Il chema Damen, si a fost de acord sa ma ajute cu copilul cand se va naste, asta pana cand a intalnit-o pe iubita lui actuala. Nu spun ca nu a continuat sa aiba grija de mine, dar a pus capat intelegerii legate de Daisuke. Iar eu am hotarat sa plec, sa nu mai fiu ca un ghimpe in spatele lui si a prietenei sale. Am pastrat totusi legatura, a fost acolo impreuna cu iubita lui cand s-a nascut baietelul. Nu au fost oameni rai, nici ea si nici el. S-au bucurat, chiar daca nu era copilul lor. Apoi ai aparut tu si i-ai spus lui Damen sa nu ma mai caute, multumindu-i pentru tot ceea ce mi-a oferit cat timp tu nu ai fost langa mine. Nu iti mai amintesti ziua acea cand ne-am intalnit cu el?
*Flashback*
Ma uitam atent in directia care mi-a aratat-o frumoasa mea. Dintr-un Mercedes argintiu, sport si aparent destul de scump cobori un tip, care se indrepta spre noi. Acest Damen de care imi povestise Sakura, si care avusese grija de ea pe parcursul sarcinii, se afla intr-un sejur de cinci zile la Milano impreuna cu iubita lui. Sakura cum a afla m-a rugat sa ne intalnim cu el sa ii poata multumi pentru tot ce facuse. Sa fiu sincer, si eu vroiam sa ii strang mana si sa ii multumesc la randul meu. Langa noi a aparut un tip inalt, bine facut, cu parul negru ca pana corbului si o pereche de ochi la fel de negri. Imi aducea aminte de cineva...
- Asemanarea e izbitoare, a spus el ranjind.
- Chiar foarte izbitoare, l-am completat schitand un zambet.
I-am strans mana prieteneste, apoi Sakura l-a imbratisat strans bucuroasa sa il revada.
- Unchiule Damen! a tipat Daisuke fugind spre tipu’ asta, care dintr-o data imi pare cam dubios.
- Hey pitic! A spus brunetul luandu-l in brate. Iti place aici in Milano?
- Da, imi place foarte mult.
- Ma bucur sa aud asta. Uite eu am venit aici ca sa iti spun ca nu o sa ne mai vedem.
- Dar de ce? Cu cine o sa ma mai joc?
- Sunt sigur ca vei avea cu cine, a spus Damen sagetandu-ma cu privirea, facandu-ma sa cred ca nu ma place asa de mult pe cat lasa impresia.
- Dar eu vrea sa ramani. Tu, eu si mami. Cum a fost si inainte.
Ma intreb ce are tipul asta in plus, si tati nu il are. Imi venea sa spun cu voce tare ce tocmai gandisem, dar mi-am inghiti cuvintele, inainte sa iasa si sa fac o scena in fata lor. I-am vazut pe toti trei zambind, facand glume si razand cu pofta. Ma simteam cam nepoftit la aceasta intalnire. Pareau sa se simta asa de bine impreuna... parca erau o familie.
***
Eram terminat. Damen chipurile "avusese grija de ea pe nimic"?! Cine dracu' mai face lucruri atat de dragute in ziua de azi?! Tipul parea sa fie mai mult decat o simpla cunostinta. Oh, Doamne... Eram perfect constient ca tipu` ar fi putut sa o pacaleasca sa renunte la copilul nostru si sa o atraga in asternuturile lui, de unde ar fi rezultat Daisuke. Iar dupa, ar fi putut foarte bine sa o paraseasca pentru altcineva. La dracu’! Simteam cum nervozitatea mi se strangea fix in gat. Cum de nu mi-am dat seama atunci?! Mi se parea mie ca Damen e mult prea apropiat de Sakura si Daisuke. Acum, ca ma gandesc mai bine imi dau seama ca si prin aspect Daisuke parca seamana mai mult cu tipul ala decat cu mine. Am inceput sa respir alert strangand-o pe Sakura mai tare in bratele mele, dar nu de placere, ci de nervozitate, incercand sa rezist impulsului de a nu o lua la tot felul de intrebari pripite. Trebuie sa ma clamez. Nu aveam nicio dovada plauzibila – inafara de concluziile absurde pe care le transmitea constiinta mea – ca Sakura chiar renuntase la sarcina si ma mintise in asemenea hal. Totul depinde de rezultatele testului de paternitate pe care le voi primi maine. Ele contin adevarul gol-golut. Nu o cred pe faptura asta minunata, care a dat viata unei alte fiinte gingase si care o va face din nou, sa puna la cale un plan milutios de a ma fraieri asa de mult. Are un chip angelic, o privire inocenta, un suras sincer... Sinceritate... Ma intreb totusi... Nu! Nu trebuie sa las gandurile astea negre sa ma demoralizeze de tot!
- Sasuke?
- Hmm?
- Ma strangi prea tare si esti asa incordat. Ce ai patit? A intrebat, realizand ca stransoarea numai calda si plina de afectiune nu era.
- Iarta-ma, am spus ca imediat sa imi dreg glasul realizand cat de rece si distant am putut sa ii raspund. Am avut o zi grea. Cu totii am avut. Mai intai dimineata tu cu piticot, apoi eu care nu stiam cum sa ajung mai repede la spital cand am vazut ca micutului i se facuse si mai rau in masina, si ce sa mai spun de bietul de Daisuke, pacientul bolnavior care nu mai putea cand am iesit din spital. Toti meritam un somn lung si binemeritat, am spus schitand un zambet.
- Ai dreptate scumpule, noapte buna.
Iar acestea fiind spuse, m-a sarutat scurt si s-a cuibarit la pieptul meu, gasind un locsor cat mai confortabil. Cum am putut sa invinovatesc un inger ca ea? Mi-am scuturat capul, apoi am inchis ochii linistit. Maine, rezultatele vor fi in favoarea mea. Aveau sa fie pozivite fara nicio indoiala!
***
Imi venea sa o impusc nu alta! Cat de tampit ma crede? De fapt cat de batut in cap am fost incat sa cred toate bazaconiile pe care m-i le spusese? Stateam in biroul meu, cu coatele pe masa, degetele impreunate, iar barbia pusa peste ele, privind cu maxilarul inclestat si cu ochii rosii si salbatici rezultatele primite acum cateva minute. Pe foi erau insiruitit tot felul de termeni medicali, cifre, litere, insa la final scris negru pe alb „Rezultatele ADN nu se potrivesc.” Parca imi cazuse cerul in cap! Nici nu stiam cum sa reactionez la asa ceva. Furie? Da, cu siguranta, eram mai mult decat furios! Cum de m-am lasat fraierit in ultimul hal de nenorocita aia? Seara trecuta ascilam intre sentimentele mele care imi spuneau ca nu ar trebui sa ma indoiesc de Sakura in timp ce constiinta imi trimitea desperata semnale ca sub acea masca a incocentei se ascund intentii rele si aere ale unei prostituate de lux. Imediat am auzit usa de la intrare. Daisuke si mama lui plecasera de dimineata in parcul de peste drum, am stat in pat cu Sakura o vreme, tinand-o in brate, sarutand-o, totul pana acum. Pana am vazut rezultatetel testului. Peste putin timp am auzit pasi, dupa care usa biroului se deschise usor, iar de dupa ea aparu Sakura. M-am incruntat, apoi m-am cufundat in scaunul negru din piele incercand sa ma calmez cat de cat, in timp ce ea a parcurs incaperea si s-a oprit in fata mea. Mi-a aruncat un zambet fermecator, in timp ce eu nu mi-am schimbat expresia incercand sa vad dincolo de ea, sa ma controlez ca sa pot sa port o discutie calma cu Sakura, sa nu fac vreo scena, dar ceva imi spunea ca nu se va intampla asta.
- Sasuke ce ai patit? Ai probleme cu... hmmm... "munca"? A intrebat ea.
- Nu stiu, am raspuns indiferent. Asculta Sakura e ceva ce ar trebui sa stiu? Ceva ce imi tii ascuns? Ceva legat de... perioada in care am fost despartiti? Pentru ca iti dau sansa sa clarificam totul.
- Poftim?! Sasuke nu am nimic ascuns fata de tine, ti-am spus tot ce s-a intamplat atunci. De ceva timp tot insisti pe chestia asta. Nu inteleg, care e problema ta? A spus ea pe un ton indignat.
- Care e probolema mea? Am tipat dand cu palmele de masa, ridicandu-ma in picioare totodata. Problema mea e ca tu m-ai mintit in tot acest timp si inca o faci fara nicio remuscare! De ce nu mi-ai spus de la inceput ca nu sunt tatal lui Daisuke?!
- Sasuke asta e cea mai mare tampenie pe care ai spus-o vreodata! Daisuke este fi...
- Explica-mi asta atunci, am intrerupt-o aruncandu-i la picioare mapa cu rezultatele.
A luat mapa de jos si s-a uitat la mine, intrebandu-ma prin priviri ce sunt toate acele foi.
- Ieri cand am fost la spital cu Daisuke am facut un test de paternictate, am spus in timp ce tanara facea ochii mari de uimire. Nu ma poti judeca, am vrut sa fiu sigur, si bine am facut.
Tanara si-a dat ochii peste cap ca si cand mi-ar fi spus ca nu stiu ce vorbesc, apoi a deschis mapa si a inceput sa se uite peste foi. Trecea cu vederea peste fisele cu fel de fel de cifre si litere carora nu le putea face legatura, asta pana a ajuns la fisa potrivita. Brusc si-a sters zambetul ala tamp de pe fata si in locul lui a adoptat o expresie uimita si crispata.
- Asta... asta e imposibil, a spus ea uitandu-se la mine.
- Am crezut si eu asta, dar se pare ca ADN-ul nu minte niciodata, am continuat ridicandu-ma de pe scaun si indreptandu-ma spre ea. Am inceput sa ma indoiesc de asta cand am dat cu ochii de prietenul tau drag Damen.Semana mult prea mult cu mine si pareati asa de apropiati, mai ales el de Daisuke. Acum ca rezultatele au venit imi confirma banuiala ca el e tatal lui biologic. Cum ai putut sa ma minti asa? Dupa tot ce am facut? Dupa atatea momente frumoase petrecute impreuna?
Ma simteam tradat... tradat de cea in care aveam cea mai mare incredere, de cea pe care o iubeam mai ceva ca propria viata si in final de cea la care ma asteptam cel mai putin, de fapt de cea la care nu ma asteptam deloc sa imi faca una ca asta.
-Sasuke, stiu ca situatia nu e in favoarea mea, sar iti jur ca Daisuke e unicul tau fiu.
- Sa stii ca nu ma impresionezi deloc. Care e de fapt planul tau? Ai de gand sa ma omori in final nu? Sa ma omori, sa imi iei toti banii si sa pleci cu Damen si Daisuke, nu? De asta a venit acum cateva luni in Milano, Acum doar asteptati momentul oportun, asa-i? Afla ca am sa va dau planurile peste cap. Micutul ramane cu mine, iar pe tine te voi tine pana imi nasti fetita. Intre timp il voi cauta pe Damen si in gaura de sarpe, iar cand va veni timpul potrivit va voi face pe amandoi sa suferiti in chinuri, am spun prinzandu-i barbia in degetele mele privind-o furios.
Inainte sa poat spune ceva, Daisuke intra grabit si putin speriat. Se uita cand la mine, cand la mama s-a, tinandu-si incrusisate mainile la piept, avand o expresie trista ca si cand ar fi simtit ca in urma cu cateva secunde in camera susese un scandal scurt, dar zbuciumat. Am, dat drumul barbiei tinerei, am privit-o scurt dar cu subinteles, mi-am schimbat rapid expresia fetei si m-am indreptat spre micut. L-am luat cu grija in brate si i-am afisat cel mai mare zambet de care eram in stare si l-am pupat pe frunte transmitandu-i ca totul e in regula. I l-am dat mamei sale, dupa care i-am spus tinerei ca am de lucru si ca nu vreau sa fiu deranjat.
***
Au trecut cateva zile de la primirea rezultatului care a dat peste cap echilibrul micutei mele familii, iar acum aflu de la Kiba ca rezultatele sunt false, adevarul e ca eu sunt tatal narutal al lui Daisuke si ca totul sa fie si mai rau, Sakura a intrat ca o furtuna in biroul meu, plangand in ultimul hal, aruncandu-mi in fata ochilor o hartie. Nici nu stiam ce sa fac mai intai, sa citesc biletul sau sa o linistesc pe ea? Am ales prima varinta, ca sa aflu cauza panicarii Sakurei. Pe bucatica de hartie scria negru pe alb ca Daisuke a fost rapit si ca sa il primesc inapoi teafar si nevatamat trebuia sa il fac pe Naruto capul mafiei. Ticalosul! Nu imi venea sa cred ca unul din prietenii mei apropiati a putut sa ma tradeze asa. A lovit fix in punctul sensibil, mi-a aranjat rezultatele testului ca sa ma cert cu Sakura si mi-a luat lumina ochilor, pe Daisuke. Prietenul meu de-o viata, cel cu care am resuit sa ajung unde sunt acuma, sa imi faca una ca asta. Mi-am incruntat privirea, citind inca odata biletelul. L-am rupt in mii de bucatele cand nervii si-au activat simturile, injurand printre dinti. Am inspirat adanc, m-am dus la Sakura care statea pe canapea inca dand apa la soricei, m-am asezat in genunchi in fata ei si i-am luat mainile intr-ale mele.
-Am sa plec. Daisuke e in mare pericol si trebuie sa il salvez. Vreau sa stii ca s-ar putea sa nu ma mai intorc, dar te voi veghea de acolo de sus, si pe tine si pe Dasuke. Ma duc dupa el... dupa fiul nostru. Te iubesc!
A marit ochii de uimire, nevenindu-i sa creada ce tocmai spusesem. M-am ridicat putin astfel incat am putut sa fiu la acelasi nivel cu ea. Inainte sa mai spuna ceva i-am cuprins buzele intr-un sarut patimas. Ii controlam din plin lacasul umed, ii gustam neincetat din dulceata buzelor, dorindu-mi ca acest moment sa dureze o eternitate pentru ca asta s-ar putea sa fie ultimul sarut dintre noi. Cu greu i-am dat drumul si cu greu i-am spus sa se uite la ce mi-a trimis Kiba pe laptop. Stiam ca nu fusese de ajuns, stiam ca ar fi trebui sa fac mult mai mult sa ii recastig increderea, sa ii arat cat de mult imi pare rau, dar viata lui Daisuke era la mijloc. Trebuia sa imi salvez fiul chiar de ar fi sa mor. M-am ridicat in picioare, i-am mangait scurt obrajii fini, dupa care mi-am luat arma din sertarul biroului si dus am fost.
Dupa ce am iesit din magazin cu Daisuke in brate si, dupa ce l-am asezat pe bancheta din spate, i-am deschis Sakurei portiera, apoi m-am urcat in locul soferului. Ma tot gandeam la acea rochie pe care o vazuse Sakura. Alba, frumos modelata... de mireasa. Gandurile mi se adanceau pe zi ce trecea. Sakura imi daruise doi copii minunati, traiam impreuna si eram mai mult decat fericiti unul langa altul. O iubeam mai mult decat ochii din cap, si cu toate astea eram indecis. Eram fericit, aveam tot ce imi doream, si totusi ceva in adancul sufletului meu nu dorea sa treaca la urmatorul pas. De ce? Ceva anume, inca nu stiu sigur ce, ma oprea sa formez familia pe care Daisuke m-a rugat sa o finalizez acum o luna si un pic.
In masina totul era calm, dar mult prea liniste. Nimeni nu scotea niciun sunet. Deodata am simtit cum mana de pe schimbatorul de viteze este atinsa usor de ceva rece, dar placut. Mana Sakurei trecuse lin peste degetele mele, apoi a prins-o de tot. Mi-am intors-o si am cuprins-o pe a ei. Am ridicat-o la nivelul fetei mele si am sarutat-o, dupa care mi-am ridicat privirea spre Sakura si i-am zambit suav. Aceasta imi raspunde cu acelasi zambet, apoi mi-am concentrat atentia pe drum. Am privit instinctiv oglinda retrovizoare si l-am vazut pe Daisuke cu acel zambet dragalas pe chip, uitandu-se la mine, apoi la mama lui si in final din nou la mine. Am suras si eu.
***
Trecusera doua saptamani iar eu si Sakura deveam tot mai ingrijorati. Micutul nostru copilas se simtea din ce in ce mai rau pe zi ce trecea. Tusea, fata lui care mereu te binedispunea, acum era mai mereu palida si iti dadea impresia ca mai avea putin si se apuca de plans. Abia se mai putea ridica din patut, iar in scurt timp nici sa vorbesca nu prea mai reusea din cauza gatului care il durea mult prea tare. Dupa aceste doua saptamani in care Sakura era foarte agitata cu Daisuke, la un moment dat am crezut ca uitase ca mai are un copil in burtica si ca ar trebui sa se linisteasca. Era prima raceala a lui piticot, cu care tanara trebuia sa se descurce, insa nu prea reusea. Nu vroia sa auda de medic, oricat de mult as fi rugat-o. Totusi asta a tinut pana intr-o zi, cand am decis ca e timpul sa pun piciorul in prag.
-Cred ca trebuie sa-l ducem la doctor, ii spun Sakurei, intrand in camera lui piticot.
Aceasta isi ridica ochisorii cristalini, atintiti odata pe Daisuke, si ma privi putin derutata.
-Nu trebuia sa fi la o intrunire cu Naruto?
I-am daruit un mic zambet in coltul gurii, dupa care m-am apropiat. Am imbratisat-o de la spate, tinandu-mi mainile intr-o bariera protectoare in jurul pantecelui ei. I-am sarutat obrazul, asternandu-mi mai apoi barbia pe umarul ei. Ma bucuram sa o strang in brate si sa-i simt pantecul in care, multumesc lui Dumnezeu, se afla fetita noastra.
-Cand este vorba de tine si de copii, nimic nu ma poate opri sa fiu alaturi de voi.
-Daisuke doarme, imi spuse ea scurt. Nu e nevoie sa il ducem la doctor, sunt sigura ca dupa acest somn se va simti mult mai bine.
O nuanta de dezamagire a aparut pe fata ei. Nu a spus nimic, dar stiam ca este oarecum deranjata de insistentele mele sa il ducem pe Daisuke la medic.
-Stiu ca doarme. Tocmai de aceea vreau sa il trezesti si sa-l schimbi. Il duc la doctor, chiar acum, iar tu vei sta acasa, cuminte si linistita. Ai fost foarte stresata si agitata in ultimele zile asa ca nu vreau sa se intample nimic cu micuta de aici, bine? I-am spus inca tinand palmele pe pantecul ei.
-Nici nu sti cat ma bucur sa te am langa mine, in momente ca astea, spuse frumoasa mea punandu-si mainile peste ale mele, zambind.
Am simtit cum inima imi salta de fericire in momentul in care am auzit-o soptind acele cuvinte. Ma bucuram de bucuria ei. Eram atat de obsedat sa o fac sa se simta bine alaturi de mine incat, abea abea, imi dadeam seama ca tot ce vrea ea este sa fiu alaturi de ea in clipele cele mai importante. Am intors-o in bratele mele, in timp ce fata isi incolaci bratele in jurul gatului meu. Mi-am proptit buzele de ale ei intr-un sarut ce vroiam sa fie scurt, insa rozalia ma oprea. Ma tinea strans lipit de ea si ma saruta cu foc, iar eu pur si simplu nu ma puteam retrage. Cat de idiot pot sa fiu incat sa-i iau Sakurei mica placere de a-mi gusta buzele? Sau, mai bine zis, cat de idiot sa fiu incat sa nu-i savurez din plin petalele usor rosiatice?
Ii controlam din plin gurita, bucurandu-ma de dulceata ei. Insa nu a durat prea mult din cauza faptului ca am fost intrerupti brutal de scancetele lui Daisuke. L-am privit amandoi cum se agita in somn, dupa care s-a trezit plangand de-a binelea, spunand ca ii este cald si ca il doare foarte tare capul. Imediat, Sakura l-a imbracat spunandu-i in fuga ca trebuie sa il consulte un doctor, iar acesta s-a uitat lung la mamica lui dand de inteles ca nu era chiar asa de incantat sa mearga la doctor. L-am luat in brate si i-am spus.
- Nu trebuie sa-ti fie frica. Tati va veni cu tine si va avea grija sa nu se intample nimic.
Am privit serios catre fiul meu, facand sa prinda un oarecare curaj in el. I-am zambit Sakurei care, in ciuda rugamintilor mele de a se intinde putin, insista sa ne conduca pana la usa. Am cuprins-o de mijloc cu o mana, sarutandu-i scurt fruntea, dupa care am plecat. Am putut zari cu coltul ochiului cum ne facea cu mana, zambitoare, frumoasa ca intotdeauna. L-am asezat pe Daisuke pe bancheta din spate, punandu-i centura de siguranta. M-am intors pe locul soferului si, dupa ce am iesit cu masina pe drum, am luat-o inainte, dupa care am cotit pe o straduta laturalnica. Cladirile masive din Milano isi aratau splendoarea pe parcursul drumului. Blocuri, case noi-noute si vile de toata frumusetea isi infatisau grandoarea in fata ochilor nostri. Am oprit la semafor si am privit oglinda retrovizore sa vad in ce stare se afla micutul. Mi-a sarit inima cand nu l-am vazut prima oara. Dupa ce m-am intors spre el, l-am privit cum reusise sa desfaca centura de siguranta si acum statea intins cu ochii inchisi, pe toata lungimea banchetei.
L-am strigat, iar acesta abia isi deschise ochisorii si imi spusese ca ii e putin rau. Auzind acestea, am bagat viteza, fara sa imi mai pese ca semaforul inca era pe culoarea rosie, sperand sa nu i se faca cumva mai rau decat ii este deja. Nu mi-ar fi parut rau de masina, pentru ca sa fiu sincer am sute de mii de masini de genul la degetul mic, dar mi-ar fi parut rau de starea cam agravata a micutului. Printre blocuri am zarit spitalul, asa ca am bagat viteza dubla, oprindu-ma doar dupa ce am parcat in cel mai apropiat loc liber. Imediat ce am ajuns am oprit motorul, am sarit ca ars din masina, l-am luat in brate pe piticot si am pasit spre usile duble ale intrarii in cladire. Am urcat la etajul al treilea, la sectia pediatrie. O asistenta tanara, zvelta si cu o infatisare blanda, iesea dintr-un cabinet tinand de mana o fetita de cativa anisori. S-a dus tinta la femeia care, abia acum o observasem ca astepta pe unul dintre scaune, si cel mai probabil i-a spus starea copilei, dupa care cele doua plecara.
Am oprit-o pe asistenta inainte sa dispara dupa usa cabinetului si i-am spus ca fiul meu are nevoie de o consultatie urgenta. Aceasta nu mai statu pe ganduri si il luase pe Daisuke in brate, rugandu-ma sa astept pe hol cat timp il va examina pe micut. Am dat din cap, apoi l-am asigurat pe piticot ca totul va fi bine si ca tati nu va pleca, lasandu-l singur in spitalul asta mare. Dupa ce acestia au intrat in cabinet, m-am asezat pe unul dintre scaune si am privit in jur. Atentia mi-a fost captata de o femeie care tot intra si iesea dintr-o sala. Deasupra usii scria mare si ingrosat „Laborator de analize” iar sub scria ceva mai mic, dar la fel de pronuntat „Teste ADN. Teste paternitate”. Atunci mi-am dat seama ce ma framanta cu adevarat de ceva timp. Acum cateva saptamani, de cand starea asta de nesiguranta se instalase, nu i-am dat importanta din cauza faptului ca nu consideram ca e ceva de care ar trebui sa imi fac griji. Totusi acest sentiment nu s-a lasat cu una cu doua si a persistat, numai ca eu l-am ignorat cum am putut mai bine. Mereu purtam o masca si in fata Sakurei si a lui Daisuke ca ei sa nu poata vedea sau simtii ca pe mine ma preocupa ceva destul de important.
De la un timp, imi tot puneam intrebarea prosteasca daca eu sunt tatal lui Daisuke, insa acum, avand in fata ochilor laboratorul de analize nu mi se mai parea asa prostesc. Presupun ca e normal sa imi pun o asemenea intrebare nu? Aveam banuieli. Trecusera doi ani de cand eu si cu Sakura nu ne mai vazusem. Daca facuse avort? Daca intre timp isi gasise pe altcineva? Si totusi, copilasul nostru avea varsta corespunzatoare tuturor datelor care se invarteau in capul meu. Pe cine ar fi gasit Sakura atat de repede si cat de bine sa-l fi cunoscut in asa fel incat sa faca un copil? Adica se putea intampla orice in acest interval de timp. In plus, nu cred ca frumoasa mea ar fi avortat. A suportat palma aceea pe care i-am dat-o, a suportat faptul ca eram pe cale sa o omor, a venit pana la mine in ciuda faptului ca stia ca am sa-i fac rau. Era oare Sakura genul de fata care sa uite toate astea atat de usor si sa renunte la copilasul pentru care si-a riscat viata?
- Ma scuzati, i-am spus asistentei care iesise pentru a nu stiu cata oara din acea sala. Cat dureaza sa efectuati un test de paternitate?
- Depinde, a raspuns ea. Deobicei dupa recoltarea probelor ADN, analiza si compararea lor dureaza intre trei si sapte zile.
- Sapte zile? Nu exista o cale mai rapida?
- Daca doriti puteti primi rezultatele testului in maxim douazeci si patru de ore, insa implica costuri suplimentare.
- Nu conteaza, am raspuns. Ce trebuie sa fac?
- Pai trebuie sa va prezentati impreuna cu fiul sau fiica in cauza, in camera de recoltare care este langa laborator. Dupa ce vi se vor lua probe de sange si mostre de par si dupa ce veti specifica in cat timp doriti sa primiti rezultatele veti fi liber sa plecati.
Asistenta se uita la mine asteptand raspunsul meu, iar tot ce am facut a fost sa dau din cap semn ca intelesesem ceea ce trebuia sa fac.
- Sunteti cumva Sasuke Uchiha?
Am privit-o oarecum ciudat, apoi am dat din cap in semn ca nu. Doar nu eram intr-atat de prost incat sa-mi las identitatea pe mana unei asistente care, cel mai probabil, m-ar fi dat in urmarire generala, pentru a nu stiu cata oara.
-Sunt confundat de multe ori, am raspuns. Am fost de multe ori la politie datorita confuziei, dar de fiecare data m-am dovedit a fi pur si simplu un cetatean de rand.
Aceasta a dat din cap nu prea convinsa, insa nu ma temeam. Aveam nevoie doar de analizele acelea cat mai repede. Apoi, daca aflam ca sunt urmarit din nou de politie, aveam sa ma teleportez impreuna cu mica mea familie in sudul Americii, fara discutie. Asistenta pleca, vazandu-si de treaba, apoi peste cateva momente usa cabinetului se deschise si de dupa ea aparu asistenta care il preluase acum putin timp pe Daisuke, scotandu-l pe brate. Nu parea prea vesel, si se vedea clar in jurul ochilor sai ca plansese. Acum statea tacut, cu privirea intinsa in gol, undeva la nivelul mainilor mele. L-am preluat pe propriile brate, imbratisandu-l strans. I-am sarutat fruntea parinteste, iar el m-a imbratisat, linistindu-se. Ma strangea atat de tare, incat abea mai puteam sa respir, dar in cele din urma si-a desprins bratele micute din jurul gatului meu. Molesit si obosit, si-a lasat capul pe umarul meu. In ultima vreme fusese din ce in ce mai somnoros, dar astazi, dintre toate zilele, cu tot acest stres pe capul sau, a fost prea mult.
- E foarte extenuat, m-a trezit la realitate asistenta. Are o viroza destul de zdravana, dar nu trebuie sa va faceti griji. Aici aveti medicamentele care trebuie sa le ia inainte sa se culce, continua intinzandu-mi o pungulita.
Am luat-o in mana, apoi dupa ce i-am multumit m-am indreptat spre camera de recoltare, linistindu-l pe pitic, promitandu-i ca imediat ce mai mergem la „un doctor” plecam acasa. Am intrat in camera de recoltare, unde un tip intre doua varste, cu fata bolnavicioasa si parul roscat spalacit, scria cu mare interes ceva anume pe o mapa. Am tusit instinctiv, facandu-l sa se intoarca automat. Dupa ce i-am spus ce doream, ma rugase sa il las pe micut pe unul din scaunele din incapere. Dupa mi-am dat jos geaca, m-am asezat pe un scaun si apoi l-am vazut apropiindu-se mine.
M-a legat cu un fel de banda de cauciuc putin mai jos de umar, mi-a dezinfectat locul unde era vena, apoi mi-a bagat acul care avea atasat un tub in care se aduna sangele. Imedat dupa ce cursese destul sange acel tub, mi-a dat o bucatica de vata cu spirt si mi-a tinut-o apasat in locul intepat de ac. Mai apoi, mi-a smuls cateva fire de par, dupa care a repetat ritualul si cu Daisuke. Imediat ce a terminat, i-am spus ca vreau rezultatele in douazeci si patru de ore si dus am fost. Piticot deja incepuse sa se zbata in bratele mele, tipand ca ii e foame, sete si somn. Am urcat in masina si am plecat spre vila.
***
Abia ce reusisem sa il adorm pe Daisuke. Dupa ce ajunsesem acasa, Sakura dormea, asa ca eu l-am hranit pe micut, apoi l-am schimbat in pijamale, l-am indemnat sa ia cele cateva pastilute pe care mi le daduse asistenta si in cele din urma, dupa o ora de leganat si tot soiul de povesti inventate pe moment, am reusit sa il culc pe Daisuke. Nu ma asteptam sa imi fie asa de greu sa il culc, dar se pare ca starea de moleseala accentuata, impreuna cu stresul de la medic l-au facut atat de obosit incat nu putea sa adoarma. I-am sarutat fruntea care nu mai ardea asa de tare si dupa ce l-am invelit bine, am iesit din camera fiului meu... sau asa se presupune ca ar fi. Am intrat silentios in dormitor si am vazut-o pe Sakura ridicandu-se usor din pat, avand o mana asternuta pe pantec. Cand ma observa isi afisa cel mai mare si mai fermecator zambet, facandu-mi semn cu mana libera sa ma apropii. Cand am ajuns in dreptul ei, mi-a cuprins obrajii in palmele sale calde indemnandu-ma sa imi apropii chipul de al ei. La scurt timp buzele noastre facura contact, Sakura provocandu-ma sa o sarut cu foc. As minti daca as spune ca nu am schitat niciun gest, dar nu pot nega faptul ca nu m-am omorat prea tare sa ii gust buzele pline. Am evitat sa o mai sarut si am privit-o fix si indiferent incercand sa descifrez dupa acea pereche de ochi verzi, o urma de remuscare, o amintire a altui barbat in viata ei, dar totul parea curat la lacrima.
- Sasuke ce s-a intamplat? De ce ma privesti asa? Intreba tanara speriata.
- Iarta-ma, ma adancisem prea tare in gandurile mele. Cum ai dormit?
- Ca un bebelus. Cum se mai simte Daisuke? Ce a spus medicul?
- A spus ca nu trebuie sa ne facem griji. Mi-a dat cateva medicamente. Piticot doarme acum, abia am reusit sa il adorm la cat de agitat a fost.
- Inteleg. Eu ma duc in bucatarie, mi s-a facut pofta de ceva dulce. Ma insotesti?
- Am sa zic pas. Sunt foarte obosit. Am sa fac un dus dupa care ma voi culca.
Am schitat un zambet cam palid si fortat, apoi am lasat-o pe tanara sa plece. Mi-am axat privirea spre fereastra. Cerul nu mai avea acel albastru deschis ca al unei dupa amiezi de iunie, ci era cufundat in intuneric, lasand stelele sa lumineze seara tarzie. Se pare ca am pierdut ceva timp cu Daisuke la medic. Am intrat in baie si mi-am dat jos fiecare haina de pe mine in drum spre dus. Am intrat in cabina si am dat drumul apei. Jetul cald se izbi brutal de chipul meu, facandu-ma sa ma incrunt pentru cateva secunde, dar expresia fetei reveni la normal odata ce fata se obisnui cu izbiturile picaturilor de apa. Nu ma puteam gandi la nimic altceva inafara de nenorocitul ala de test de paternitate. Stiu foarte bine ca odata ce mi-au fost luate probe, inseamna ca nu am suficienta incredere in Sakura.
Recunosc, asa e, dar nu mai pot sa pretind ca totul e bine. Dupa ce m-am spalat calumea, am iesit din cabina de dus si mi-am legat mai apoi prosopul in jurul braului, acoperind zona intima. Cand mi-am ridicat capul si mi-am vazut chipul in oglinda, am inceput sa ma gandesc mai bine la acel test. Daisuke semana cu mine. Ma priveam si incercam sa gasesc macar trei diferente intre mine si Daisuke, intre figura mea si figura lui. Erau atatea si atatea, dar avea ochii mei negri, care stiam ca sunt rari si nu oricine ii poseda. Avea parul meu negru. Avea gurita Sakurei, ce-i drept, dar tindeam sa inclin catre faptul ca nasucul sau seamana ceva mai mult cu al meu.
Dar merita sa incerc. Merita sa o intreb, mai pe ocolite, daca este copilul meu. Nu mai aveam rabdare pana la rezultatele testului de paternitate. Simteam nevoia sa aflu adevarul chiar de la ea. Mi-am croit drum catre camera noastra, am deschis usa si am intrat. Frumoasa mea statea in pat, intinsa, uitandu-se la televizor. Acum ca ma simteam mai convins de sine ca Daisuke este al meu si numai al meu, ma simteam putin mai libertin. Dar totusi, nu scapam de ideea asta cum ca el ar fi al altui barbat, asa ca era mai bine sa scap de ea odata pentru totdeauna. M-am asezat in pat, langa Sakura, si am tras-o in bratele mele. Aceasta zambi cu gura pana la urechi si ma privi in ochi. Stia probabil ca, dupa gestul meu, aveam ceva sa-i spun. Am tras aer in piept si i-am zambit si eu la randul meu.
- Sunt mandru de tine, am inceput eu discutia. Intai Daisuke, acum fetita asta...
- Sti, Sasuke, m-am gandit putin - zise ea - si ma intrebam ce s-ar intampla daca vom avea, in loc de fetita pe care ne-o dorim, un baietel? Sunt totusi treizeci la suta sanse ca asta sa se intample.
Simteam cum conversatia o ia pe un alt drum fata de cel pe care imi propusesem sa o mentin. Trebuia insa sa transform acest lucru in avantajul meu.
- Daca am fost capabil sa produc un baietel, oare nu ma crezi ca sunt in stare si de o fetita?
Sakura a chicotit scurt, apoi mi-a stampilat un sarut la fel de scurt pe buze. Am strans-o mai tare in brate, vrand sa-i simt corpul langa al meu, burtica ei langa a mea. Macar de acest bebelus stiam sigur ca pot sa ma bucur, fara vreo indoiala, ca e copilul meu adevarat.
- Spune-mi, iubito, in tot acest timp in care am fost despartiti, ai avut cumva - mi-am muscat buza de jos cand mi-am dat seama cat de direct putea sa sune acest lucru, insa neavand incotro, am terminat ce aveam de zis - ai avut cumva vreo alta relatie?
Am simtit-o sub corpul meu cum respira adanc. Inima imi gonea in asteptarea raspunsului. Am stat asa cateva secunde, pana sa-si faca aparitia curajul ei necesar pentru a-mi spune adevarul.
- Nu, nu am avut, zise ea linistindu-ma un moment, dar m-au tulburat putin spunele de dupa. Dar o perioada de timp, am stat la o cunostinta de-a soramii. Semana putin cu tine, poate doar la culoarea parului si la culoarea pielii, ah da si aveea aceeasi ochi patrunzatori si negri ca ai tai. Il chema Damen, si a fost de acord sa ma ajute cu copilul cand se va naste, asta pana cand a intalnit-o pe iubita lui actuala. Nu spun ca nu a continuat sa aiba grija de mine, dar a pus capat intelegerii legate de Daisuke. Iar eu am hotarat sa plec, sa nu mai fiu ca un ghimpe in spatele lui si a prietenei sale. Am pastrat totusi legatura, a fost acolo impreuna cu iubita lui cand s-a nascut baietelul. Nu au fost oameni rai, nici ea si nici el. S-au bucurat, chiar daca nu era copilul lor. Apoi ai aparut tu si i-ai spus lui Damen sa nu ma mai caute, multumindu-i pentru tot ceea ce mi-a oferit cat timp tu nu ai fost langa mine. Nu iti mai amintesti ziua acea cand ne-am intalnit cu el?
*Flashback*
Ma uitam atent in directia care mi-a aratat-o frumoasa mea. Dintr-un Mercedes argintiu, sport si aparent destul de scump cobori un tip, care se indrepta spre noi. Acest Damen de care imi povestise Sakura, si care avusese grija de ea pe parcursul sarcinii, se afla intr-un sejur de cinci zile la Milano impreuna cu iubita lui. Sakura cum a afla m-a rugat sa ne intalnim cu el sa ii poata multumi pentru tot ce facuse. Sa fiu sincer, si eu vroiam sa ii strang mana si sa ii multumesc la randul meu. Langa noi a aparut un tip inalt, bine facut, cu parul negru ca pana corbului si o pereche de ochi la fel de negri. Imi aducea aminte de cineva...
- Asemanarea e izbitoare, a spus el ranjind.
- Chiar foarte izbitoare, l-am completat schitand un zambet.
I-am strans mana prieteneste, apoi Sakura l-a imbratisat strans bucuroasa sa il revada.
- Unchiule Damen! a tipat Daisuke fugind spre tipu’ asta, care dintr-o data imi pare cam dubios.
- Hey pitic! A spus brunetul luandu-l in brate. Iti place aici in Milano?
- Da, imi place foarte mult.
- Ma bucur sa aud asta. Uite eu am venit aici ca sa iti spun ca nu o sa ne mai vedem.
- Dar de ce? Cu cine o sa ma mai joc?
- Sunt sigur ca vei avea cu cine, a spus Damen sagetandu-ma cu privirea, facandu-ma sa cred ca nu ma place asa de mult pe cat lasa impresia.
- Dar eu vrea sa ramani. Tu, eu si mami. Cum a fost si inainte.
Ma intreb ce are tipul asta in plus, si tati nu il are. Imi venea sa spun cu voce tare ce tocmai gandisem, dar mi-am inghiti cuvintele, inainte sa iasa si sa fac o scena in fata lor. I-am vazut pe toti trei zambind, facand glume si razand cu pofta. Ma simteam cam nepoftit la aceasta intalnire. Pareau sa se simta asa de bine impreuna... parca erau o familie.
***
Eram terminat. Damen chipurile "avusese grija de ea pe nimic"?! Cine dracu' mai face lucruri atat de dragute in ziua de azi?! Tipul parea sa fie mai mult decat o simpla cunostinta. Oh, Doamne... Eram perfect constient ca tipu` ar fi putut sa o pacaleasca sa renunte la copilul nostru si sa o atraga in asternuturile lui, de unde ar fi rezultat Daisuke. Iar dupa, ar fi putut foarte bine sa o paraseasca pentru altcineva. La dracu’! Simteam cum nervozitatea mi se strangea fix in gat. Cum de nu mi-am dat seama atunci?! Mi se parea mie ca Damen e mult prea apropiat de Sakura si Daisuke. Acum, ca ma gandesc mai bine imi dau seama ca si prin aspect Daisuke parca seamana mai mult cu tipul ala decat cu mine. Am inceput sa respir alert strangand-o pe Sakura mai tare in bratele mele, dar nu de placere, ci de nervozitate, incercand sa rezist impulsului de a nu o lua la tot felul de intrebari pripite. Trebuie sa ma clamez. Nu aveam nicio dovada plauzibila – inafara de concluziile absurde pe care le transmitea constiinta mea – ca Sakura chiar renuntase la sarcina si ma mintise in asemenea hal. Totul depinde de rezultatele testului de paternitate pe care le voi primi maine. Ele contin adevarul gol-golut. Nu o cred pe faptura asta minunata, care a dat viata unei alte fiinte gingase si care o va face din nou, sa puna la cale un plan milutios de a ma fraieri asa de mult. Are un chip angelic, o privire inocenta, un suras sincer... Sinceritate... Ma intreb totusi... Nu! Nu trebuie sa las gandurile astea negre sa ma demoralizeze de tot!
- Sasuke?
- Hmm?
- Ma strangi prea tare si esti asa incordat. Ce ai patit? A intrebat, realizand ca stransoarea numai calda si plina de afectiune nu era.
- Iarta-ma, am spus ca imediat sa imi dreg glasul realizand cat de rece si distant am putut sa ii raspund. Am avut o zi grea. Cu totii am avut. Mai intai dimineata tu cu piticot, apoi eu care nu stiam cum sa ajung mai repede la spital cand am vazut ca micutului i se facuse si mai rau in masina, si ce sa mai spun de bietul de Daisuke, pacientul bolnavior care nu mai putea cand am iesit din spital. Toti meritam un somn lung si binemeritat, am spus schitand un zambet.
- Ai dreptate scumpule, noapte buna.
Iar acestea fiind spuse, m-a sarutat scurt si s-a cuibarit la pieptul meu, gasind un locsor cat mai confortabil. Cum am putut sa invinovatesc un inger ca ea? Mi-am scuturat capul, apoi am inchis ochii linistit. Maine, rezultatele vor fi in favoarea mea. Aveau sa fie pozivite fara nicio indoiala!
***
Imi venea sa o impusc nu alta! Cat de tampit ma crede? De fapt cat de batut in cap am fost incat sa cred toate bazaconiile pe care m-i le spusese? Stateam in biroul meu, cu coatele pe masa, degetele impreunate, iar barbia pusa peste ele, privind cu maxilarul inclestat si cu ochii rosii si salbatici rezultatele primite acum cateva minute. Pe foi erau insiruitit tot felul de termeni medicali, cifre, litere, insa la final scris negru pe alb „Rezultatele ADN nu se potrivesc.” Parca imi cazuse cerul in cap! Nici nu stiam cum sa reactionez la asa ceva. Furie? Da, cu siguranta, eram mai mult decat furios! Cum de m-am lasat fraierit in ultimul hal de nenorocita aia? Seara trecuta ascilam intre sentimentele mele care imi spuneau ca nu ar trebui sa ma indoiesc de Sakura in timp ce constiinta imi trimitea desperata semnale ca sub acea masca a incocentei se ascund intentii rele si aere ale unei prostituate de lux. Imediat am auzit usa de la intrare. Daisuke si mama lui plecasera de dimineata in parcul de peste drum, am stat in pat cu Sakura o vreme, tinand-o in brate, sarutand-o, totul pana acum. Pana am vazut rezultatetel testului. Peste putin timp am auzit pasi, dupa care usa biroului se deschise usor, iar de dupa ea aparu Sakura. M-am incruntat, apoi m-am cufundat in scaunul negru din piele incercand sa ma calmez cat de cat, in timp ce ea a parcurs incaperea si s-a oprit in fata mea. Mi-a aruncat un zambet fermecator, in timp ce eu nu mi-am schimbat expresia incercand sa vad dincolo de ea, sa ma controlez ca sa pot sa port o discutie calma cu Sakura, sa nu fac vreo scena, dar ceva imi spunea ca nu se va intampla asta.
- Sasuke ce ai patit? Ai probleme cu... hmmm... "munca"? A intrebat ea.
- Nu stiu, am raspuns indiferent. Asculta Sakura e ceva ce ar trebui sa stiu? Ceva ce imi tii ascuns? Ceva legat de... perioada in care am fost despartiti? Pentru ca iti dau sansa sa clarificam totul.
- Poftim?! Sasuke nu am nimic ascuns fata de tine, ti-am spus tot ce s-a intamplat atunci. De ceva timp tot insisti pe chestia asta. Nu inteleg, care e problema ta? A spus ea pe un ton indignat.
- Care e probolema mea? Am tipat dand cu palmele de masa, ridicandu-ma in picioare totodata. Problema mea e ca tu m-ai mintit in tot acest timp si inca o faci fara nicio remuscare! De ce nu mi-ai spus de la inceput ca nu sunt tatal lui Daisuke?!
- Sasuke asta e cea mai mare tampenie pe care ai spus-o vreodata! Daisuke este fi...
- Explica-mi asta atunci, am intrerupt-o aruncandu-i la picioare mapa cu rezultatele.
A luat mapa de jos si s-a uitat la mine, intrebandu-ma prin priviri ce sunt toate acele foi.
- Ieri cand am fost la spital cu Daisuke am facut un test de paternictate, am spus in timp ce tanara facea ochii mari de uimire. Nu ma poti judeca, am vrut sa fiu sigur, si bine am facut.
Tanara si-a dat ochii peste cap ca si cand mi-ar fi spus ca nu stiu ce vorbesc, apoi a deschis mapa si a inceput sa se uite peste foi. Trecea cu vederea peste fisele cu fel de fel de cifre si litere carora nu le putea face legatura, asta pana a ajuns la fisa potrivita. Brusc si-a sters zambetul ala tamp de pe fata si in locul lui a adoptat o expresie uimita si crispata.
- Asta... asta e imposibil, a spus ea uitandu-se la mine.
- Am crezut si eu asta, dar se pare ca ADN-ul nu minte niciodata, am continuat ridicandu-ma de pe scaun si indreptandu-ma spre ea. Am inceput sa ma indoiesc de asta cand am dat cu ochii de prietenul tau drag Damen.Semana mult prea mult cu mine si pareati asa de apropiati, mai ales el de Daisuke. Acum ca rezultatele au venit imi confirma banuiala ca el e tatal lui biologic. Cum ai putut sa ma minti asa? Dupa tot ce am facut? Dupa atatea momente frumoase petrecute impreuna?
Ma simteam tradat... tradat de cea in care aveam cea mai mare incredere, de cea pe care o iubeam mai ceva ca propria viata si in final de cea la care ma asteptam cel mai putin, de fapt de cea la care nu ma asteptam deloc sa imi faca una ca asta.
-Sasuke, stiu ca situatia nu e in favoarea mea, sar iti jur ca Daisuke e unicul tau fiu.
- Sa stii ca nu ma impresionezi deloc. Care e de fapt planul tau? Ai de gand sa ma omori in final nu? Sa ma omori, sa imi iei toti banii si sa pleci cu Damen si Daisuke, nu? De asta a venit acum cateva luni in Milano, Acum doar asteptati momentul oportun, asa-i? Afla ca am sa va dau planurile peste cap. Micutul ramane cu mine, iar pe tine te voi tine pana imi nasti fetita. Intre timp il voi cauta pe Damen si in gaura de sarpe, iar cand va veni timpul potrivit va voi face pe amandoi sa suferiti in chinuri, am spun prinzandu-i barbia in degetele mele privind-o furios.
Inainte sa poat spune ceva, Daisuke intra grabit si putin speriat. Se uita cand la mine, cand la mama s-a, tinandu-si incrusisate mainile la piept, avand o expresie trista ca si cand ar fi simtit ca in urma cu cateva secunde in camera susese un scandal scurt, dar zbuciumat. Am, dat drumul barbiei tinerei, am privit-o scurt dar cu subinteles, mi-am schimbat rapid expresia fetei si m-am indreptat spre micut. L-am luat cu grija in brate si i-am afisat cel mai mare zambet de care eram in stare si l-am pupat pe frunte transmitandu-i ca totul e in regula. I l-am dat mamei sale, dupa care i-am spus tinerei ca am de lucru si ca nu vreau sa fiu deranjat.
***
Au trecut cateva zile de la primirea rezultatului care a dat peste cap echilibrul micutei mele familii, iar acum aflu de la Kiba ca rezultatele sunt false, adevarul e ca eu sunt tatal narutal al lui Daisuke si ca totul sa fie si mai rau, Sakura a intrat ca o furtuna in biroul meu, plangand in ultimul hal, aruncandu-mi in fata ochilor o hartie. Nici nu stiam ce sa fac mai intai, sa citesc biletul sau sa o linistesc pe ea? Am ales prima varinta, ca sa aflu cauza panicarii Sakurei. Pe bucatica de hartie scria negru pe alb ca Daisuke a fost rapit si ca sa il primesc inapoi teafar si nevatamat trebuia sa il fac pe Naruto capul mafiei. Ticalosul! Nu imi venea sa cred ca unul din prietenii mei apropiati a putut sa ma tradeze asa. A lovit fix in punctul sensibil, mi-a aranjat rezultatele testului ca sa ma cert cu Sakura si mi-a luat lumina ochilor, pe Daisuke. Prietenul meu de-o viata, cel cu care am resuit sa ajung unde sunt acuma, sa imi faca una ca asta. Mi-am incruntat privirea, citind inca odata biletelul. L-am rupt in mii de bucatele cand nervii si-au activat simturile, injurand printre dinti. Am inspirat adanc, m-am dus la Sakura care statea pe canapea inca dand apa la soricei, m-am asezat in genunchi in fata ei si i-am luat mainile intr-ale mele.
-Am sa plec. Daisuke e in mare pericol si trebuie sa il salvez. Vreau sa stii ca s-ar putea sa nu ma mai intorc, dar te voi veghea de acolo de sus, si pe tine si pe Dasuke. Ma duc dupa el... dupa fiul nostru. Te iubesc!
A marit ochii de uimire, nevenindu-i sa creada ce tocmai spusesem. M-am ridicat putin astfel incat am putut sa fiu la acelasi nivel cu ea. Inainte sa mai spuna ceva i-am cuprins buzele intr-un sarut patimas. Ii controlam din plin lacasul umed, ii gustam neincetat din dulceata buzelor, dorindu-mi ca acest moment sa dureze o eternitate pentru ca asta s-ar putea sa fie ultimul sarut dintre noi. Cu greu i-am dat drumul si cu greu i-am spus sa se uite la ce mi-a trimis Kiba pe laptop. Stiam ca nu fusese de ajuns, stiam ca ar fi trebui sa fac mult mai mult sa ii recastig increderea, sa ii arat cat de mult imi pare rau, dar viata lui Daisuke era la mijloc. Trebuia sa imi salvez fiul chiar de ar fi sa mor. M-am ridicat in picioare, i-am mangait scurt obrajii fini, dupa care mi-am luat arma din sertarul biroului si dus am fost.
![[Imagine: tumblr_oof58mD3Rk1w9t19go3_400.gif]](https://78.media.tumblr.com/1fa01309f6a06e8897697fde88d52b53/tumblr_oof58mD3Rk1w9t19go3_400.gif)
![[Imagine: tumblr_oof58mD3Rk1w9t19go5_400.gif]](https://78.media.tumblr.com/043514a817b0a7fe5ffa2459d454d4da/tumblr_oof58mD3Rk1w9t19go5_400.gif)