[Yaoi] Prizonierul

[Clau~]

Well, dragii mei cititori, am trecut de sarbatori, de anul nou cu bine si ne apucam din nou de treaba, nu? ^^ Astfel ca va aduc un nou capitol~ Lectura placuta.
FuNnY bUnNy; La multi ani si tie, scumpa~ Sa stii ca si eu tot timpul cand citesc sau vad chestii dramatice ma intreb chestii de genul. De ce au facut asa cand puteau face altfel? Sincer: nu stiu. :-? Thx pentru comm~ :*

Cu drag, VandaQ

Chapter XVII

Dincolo de piscurile inalte, cerul isi imbraca haina de purpura in timp ce luminile celeste se ridicau vii si patrunzatoare pe firmamentul intunecat. Crengile urmareau lin si galant unduirea vantului ce suiera melodios, in timp ce deasupra, pe cerul infinit, se ridica cu maretie, sfioasa si tremuranda, o luna plina ce isi revarsa razele aurii cu o deosebita afectiune. Stelele suspendate pe panza intunecata a cerului se pierdeau printre norii rasfirati ce invaluiau cu o boare mistica intregul peisaj. Stand pe scaun, Tim aproape ca adormea, avand cafeaua inca neinceputa in mana. Ofta adanc si se hotara sa bea o gura din ea, dar se racise si nu mai avea acelasi gust; era amara la fel ca si lacrimile ce ii scapau cateodata printre genele aproape plecate. Se uita cu jind dincolo de geamurile de sticla ale aeropotrului si si-ar fi dorit sa nu plece, sa fie inca acasa, in pat, sub apararea calduroasa a bratelui brunetului lui iubit. Langa el se aseza, apoi ,o doamna cu un baiat de mana, copilul avand vreo cinci ani. Il privi un timp, apoi incepu sa incerce sa ii atraga atentia, facand fel si fel de giumbuslucuri. Mama lui vorbea intruna la telefon si il atentiona din cand in cand, insa dupa ce aceasta revenea la convorbirea ei, se apuca iar de tipat si vorbit tare, incat Tim nu mai rezista si isi intoarse privirea rece si dura asupra acestuia si ii spuse sa stea locului. Baiatul, cu o privire incoltita si tematoare, se aseza la locul lui, ingramadindu-se in mama sa si inganand un " imi pare rau, domnu' ". Tim zambi multumit ca in sfarsit ii iesise ceva bine, insa dupa ii paru rau pentru copil si, oftand, se ridica de scaun. Isi arunca paharul cu cafea rece la gunoi, apoi se duse la automat si isi lua un baton de ciocolata, revenind pe scaunul lui.
- Vrei? intreba zmabind satenul si copilul blondin accepta bucata de ciocolata, zambind drept multumire. Tim manca cealalta jumatate, apoi se lasa in scaun pentru a sta mai comfortabil, convins ca mai avea ceva timp pana cand avionul lui pleca. Era obosit din cauza a tot ce se intamplase si nu mai voia nimic; cearta lui cu Davis, apoi drumul pana la aeroport si schimbarea biletului il epuziasera. Trebui sa fie zambitor si calm cu toata lumea, chiar daca ar fi vrut, de fapt, sa strige si sa zbiere, sa se descatuseze de acea durere covarsitoare. Apoi, ca prin minune, auzi cum este anuntat zborul lui si sari mecanic din scaun, zambind usurat ca in curand se termina o parte din calvar si avea sa prinda o odihna buna pe avion. Insa, nici de data asta nu fu lasat sa se bucure de libertate, caci isi auzi numele strigat si, cand isi intoarse capul, il vazu pe Davis ce alerga disperat din urma lui.
- Dave? Ce cauti aici? Brunetul, aproape cu rasuflarea intretaiata, il prinse in brate si il saruta apasat, fara sa il lase sa riposteze, obrajii lui Tim inrosindu-se.
- Ince... teaza! Suntem in public, Davis! spuse printre saruturi si gurile de aer ce le lua Tim. Ce faci aici? intreba pe un ton trist si, in acelasi timp, ce se voia impasibil.
- Imi pare rau. Imi pare asa rau ca am tipat la tine si ca... Insa Davis nu isi mai putu continua fraza caci lacrimile lui Tim incepura a curge si satenul, cu un zambet afectat pe chip, ii spuse:
- Idiotule... Ce ti-a luat asa mult?
- Nu sunt prea punctual, spuse brunetul si il lua in brate, strangandu-l la pieptul sau cu putere. Imi pare rau.
- Oh, taci cu parerile de rau. Da-le naibii, spuse aproape razand de fericire Tim si il stranse si mai puternic in brate pe Davis.
- Te iubesc, orice ar fi. Si oricate fantome ai vrea sa vanezi, voi fi alaturi de tine, ii sopti dulce Davis si Tim ii surase iubitor, sarutandu-l scurt pe buze.
- Wow... se auzi din spatele lor si pustiul blondin se uita surpins la ei. Mama lui il lua de langa cei doi barbati, Tim incepand sa rada aproape meschin.
- De ce razi? Copilul ala e aproape traumatizat din cauza noastra.
- Oricum m-a enervat intruna, spuse chicotind satenul si se desprinse usor din imbratisarea lui Dave. Oh, avionul! spuse acesta desteptat.
- Nu-i nimic. Il luam pe urmatorul. Pana atunci bem o ciocolata calda si o sa mai "speriem copii", spuse zambind tandru Davis. Tim surase la fel de fericit si pornira amandoi, tinandu-se de mana pentru a-si schimba din nou biletele.

*

In interiorul apartamentului sau micut, se instalase o caldura zapusitoare, ce fu repede inlocuita cu o temperatura placuta atunci cand Marta aerisi camerele.
- Batrane, caldura asta tampa nu iti face bine. Lasa aerul curat sa intre.
- Si gerul sa imi intre in oase, a? spuse Ronald Bucker luandu-si cana de cafea de pe masa.
- Nu ai sa racesti. Si chiar si asa, am sa am eu grija de tine daca cumva ai sa te imbolnavesti. O sa-ti gatesc supa de pui si...
- Sa gatesti? Mai bine ma arunc de pe acum pe geam, spuse batranul si rase amuzat, Marta facand acelasi lucru in timp ce stergea praful.
- Ei, atunci am sa iau niste mancare nesanatoasa de la fast-food si o incalzesc. Mai bine?
- Si cum ramane cu supa?
- Inca ai dinti! Poti mesteca si mancare solida, asa ca lasa-ma cu supa, spuse femeia chicotind, si veselia lor fu intrerupta de soneria usii ce rasuna in camera.
- Ma duc eu, spuse Ronald si se ridica de pe canapea, infasurandu-si corpul mai bine cu halatul gros. Se uita pe vizor si zari dincolo de usa doi barbati ce studiau plictisiti cu privirea holul blocului. Deschise usa si intreba pe un ton destinat intrusilor:
- Da?
- Domnul Ronald Bucker? spuse Davis cu un zambet amiabil pe chip, zambet ce obisnuia sa il aiba de fiecare data cand lucra cu cate o persoana ce urma intervievata.
- Da, eu sunt. Va pot ajuta cu ceva?
- Sunt sigur de acest lucru. Eu sunt Davis White de la Utah Daily Chronicles si el este...
- Nu sunt interesat! spuse Ronald cu o privire ostila si aproape inchise usa, cand vocea lui Tim se facu auzita.
- Va rog! E vorba de Rose! Vocea ii era disperata si ochii ii cereau ajutor; cand auzi acel nume, batranul deschise usa si spuse pe un ton grabit "intrati".
- Marta, draga, cred ca e de ajuns cu curatenia pe azi, spuse pe un ton bland Ronald si Marta intelese imediat sensul cuvintelor lui asa ca isi lua toate pamatufurile si carpele si iesi din apartament.
- Va rog, luati loc, spuse ospitalier batranul. Va servesc cu ceva?
- Nu, multumim, spuse Davis, razpunzand si in locul lui Tim.
- Stiam ca veti veni, spuse cu un zambet multumit pe chip Ronald.
- Chiar? intrebara surprinsi cei doi barbati, uitandu-se unul la altul.
- Da. Cred ca ati aflat deja povestea Rosei de sunteti aici, nu?
- Da, in marte parte da.
- Si ati venit la mine pentru solutie?
- Va pot intreba de unde stiti aceste lucruri? intreba cu vocea-i masurata de reporter Davis.
- Timy, pune-ti iubitul la punct si zi-i sa ma lase sa continui, spuse detasat batranul si, pentru prima data in treizeci de ani, isi aprinse o tigara. Ah, de mult nu mai facusem asta, spuse acesta tragand un fum. Cei doi se uitara usor surpinsi la acel om ce parea ca stie absolut tot; ce era cu acel batran?
- Domnule Bucker...
- Spune-mi Ronald, la naiba. Ma faci sa ma simt batran. Si nu mai stati asa tepeni. Suntem prieteni de mult timp, copii, spuse cu un zambet prietenos pe chip Ronald. Tim se destinse usor-usor, la fel si Davis, si satenul spuse din nou, parca mai linistit:
- Ronald, care este, deci, tarasenia cu fantoma asta?
- Mai bine o iau cu inceputul, spuse batranul grav si isi atinti ochii pe un perete, de parca ar fi vazut un film derulandu-se; chiar era un film. Un film de mult pierdut si ratacit in amintirile unui om batran si experimentat. Toata teroarea a inceput acum mult timp. Nu stiu anul, nicioadata nu am fost prea bun la istorie, sper ca intelegeti. In fine, acea fata, Rose - ciudata potrivire intre numele scolii si numele ei, neh? -, acea fata a fost pur si simplu carbonizata. A fost gasita in laboratorul de chimie, insa la acea vreme politia nu a prea dat importanta incidentului. Totul a fost uitat usor, scoala reconstruita, vremea a trecut si oraselul nostru drag a ramas la fel de linistit. Singura care nu a uitat, insa, a fost Rose. Si se pare ca responsabil pentru accidentul ei a fost un baietel, unul Toby. S-a presupus ca fata a incercat sa-si ia viata, dar nu a fost asa. Se pare ca cei doi copii se jucau pe acolo nesupravegheati si au varsat niste solutii.
- De unde... incepu Tim insa Ronald ii zpuse cu un zambet afectat pe chip:
- Baiete, cand ai sa ajungi la varsta mea ai sa intelegi ca cunoasterea e tot ce iti ramane. Acum lasa-ma sa continui. Unde ramasesem? Ah, Toby. Se pare ca el a provocat accidentul si din vina lui Rose a ramas prinsa in flacari. Au mistuit-o, iar pana cand au sosit pompierii aproape toata scoala a fost arsa. A fost reconstruita mai tarziu in aceeasi forma, apoi din nou, insa sub planul unui alt arhitect care a schimbat locul laboratorului de chimie cu...
- Biblioteca, spuse scurt Davis, Tim uitandu-se curios la cei doi.
- Exact.
- Si spiritul a ramas prins acolo, atacand toti baietii de varsta lui Toby ce semanau cu el, nu?
- Se pare ca reporterasul e bine informat, Timy.
- Dar ceva nu se leaga. De ce la cincizeci de ani diferenta?
- Ah, ai descoperit si asta. Voiam sa v-o spun chiar eu. Ei bine, pentru ca in 1902 scoala a fost reconstruita, nu? Restaurata, mai bine zis, iar in 1903 era din nou functionala. Peste cincizeci de ani, in 1951 s-a facut acea reconstructie de care ziceam si care a durat pana in 1952. In toamna anului 1952, ei bine, eu...
- A atacat pentru prima data. Tu ai fost prima victima. Corespundeai profilului lui Toby, nu? Deci fantoma a fost trezita de noua recontructie. Am inteles. Apoi, peste cincizeci de ani s-a intamplat ca Tim sa fie in biblioteca. Acum inteleg, concluziona Davis ganditor, in timp ce Tim privea uimit catre cei doi.
- Bineinteles ca au mai fost aparitii ale ei, insa nu au avut impact, spuse Ronald si isi stinse tigara, rasfuland usurat.
- Am mai vazut-o eu, spuse Davis, amintindu-si de seara cand Rose i se aratase. Aproape ca o luase la fuga de frica si, in acelasi timp, ochii ei atat de goi si neutri trezira un fel de mila in el.
- Si eu am mai vazut-o. Imi face vizite aproape lunare, spuse razand Ronald, apoi zambetul i se sterse si se ridica de pe canapea cu o gravitate calculata. Scotoci intr-un sertar si dintr-un cufar incuiat scoase o bucata de hartie rupta si galbena.
- Luati-o, spuse batranul si ii inmana hartia lui Tim.
- Ce e asta?
- Solutia la toate problemele. Eu nu am putut s-o fac, am fost slab si imi pare rau pentru asta. Probabil ca e vina mea ca ti s-a intamplat ce ti s-a intamplat, dar... Nu am avut puterea. In plus, tu il ai pe reporteras, nu? se adresa el direct lui Tim, zambindu-i parinteste. Acum plecati. Marta ma va certa daca o retin mult din treaba, spuse batranul si isi lua cana de cafea de pe masa, uitandu-se la televizor. Tim mai incerca sa spuna ceva, insa batranul parca nu ii mai auzea; in definitiv, isi incheiase misiunea. Primul pas fusese initiat, iar din acest moment doar curajul si hotararea celor doi aveau sa decida soarta Rosai cat si a posibilelor ei victime.