Clipe cat pentru o viata

[Miss Serenity]

pikab00m si Queen - ma bucur pentru ca va atrage ideea mea si va multumesc pentru parerile sper eu sincere si nu doar asa de decor. Capitolele mele nu sunt prea mari acum pentru ca nu imi place sa amestec ideile. In momentul in care voi contura mai bine actiunea se vor lungi si capitolele, sper sa nu deranjeze acest lucru Aici este continuarea:

Capitolul 2

“Singuratatea este soarta tuturor oamenilor inzestrati cu o capacitate deosebita: ei o vor deplange uneori, insa o vor alege totdeauna ca pe cel mai mic dintre doua rele”
-Ah sa-l ia naiba si pe Schopenhauer! Ce stia el despre viata? Probabil era beat si simtea nevoia sa-si planga nefericirea.
-Posibil… dar mizeria in care se regasea el atunci cand a rostit aceste cuvinte a marcat destinul multor persoane.
-Nu si pe al meu, iti spun sincer dragul meu Richard nu si pe al meu. Prostiile astea filosofice nu sunt pentru mine. De fapt sunt convins ca pentru fiecare reflectie mai e una care sa o contrazica si cel mai amuzant e atunci cand “stralucirea” vine de la aceeasi persoana. Ah, lasa, lasa-ma cu prostiile astea. Vreau sa mai ascult o data partitura asta si apoi pot sa plec. Canta dragul meu canta… nu-mi place filosofia vietii, o urasc si te urasc si pe tine pentru ca nu-mi dai pace cu ea zi de zi; dar te iert, asa sunt eu, te iert. Canta…
L-am privit pret de cateva secunde. Ce stia el? Ii ura pe toti, pe Schopenhauer, pe Kant, Berkeley, Freud… ah ingratul. Nu stia nimic. Nu putea sa inteleaga frumusetea lor, nu putea sa inteleaga frumusetea vietii. Si totusi, iubea muzica. Iubea muzica mai mult decat orice. Cum putea cineva care nu intelege viata si nici cugetarile ei sa simta pasiunea muzicii? Nu am inteles niciodata. Dar am dat frau liber clapelor pianului sa pulseze sub atingerea mea. “Time To Say Goodbye”… Clayderman a fost un geniu, muzica lui se plia atat de bine in viata mea. Pana si ingratul asta in mizeria lui stia sa-l aprecieze. Si am cantat. Iar si iar si iar, toata noaptea. Pentru el si pentru mine.
La un moment dat m-am oprit. Dormea de mult. Se intampla adesea, pierdea noptile, facultatea il plictisea, fuma mult, bea si mai mult, iar femeile... ah da femeile; ele erau la ordinea zilei in viata lui. Atat ca in seara asta era neinsotit. Parea un prost, un neica-nimeni, cine il vedea pe strada l-ar fi luat peste picior, in deradere ca pe orice pustan razgaiat, suprasaturat de traiul prea bun. Ce stia el, nu stia nimic. Si nici nu voia sa afle. Asta ai fi spus despre el. Nu aveam nimic in comun, dar eu il cunosteam. Stiam ca e mult mai mult de atat. Nu ma puteam plictisi de non-sensurile lui, nici de stilul lui de viata delasatoare. Si nici el nu se plictisea de mine. Ura felul meu de a fi, conditia modesta, seriozitatea si reflectiile filosofie. Dar iubea muzica mea… poate din cauza asta nu a incercat niciodata sa ma atraga in lumea lui. Eram diferiti dar ne completam. Am stiut asta de prima data cand mi-a vorbit. Nu i-a placut niciodata filosofia, nu stiu ce a cautat la aceasta facultate. Poate pentru ca il solicita prea putin?
Mi-am curmat gandurile.
-Eh bunul meu prieten, dormi linistit… inca doua partituri si te las.
Si am continuat sa cant… nu doar doua… nu am putut sa ma opresc, dar totusi la un moment dat am pus punct… “Time To Say Goodbye” tot cu tine am incheiat…
-Domnule Richard si cu el ce facem?
-Cine Karl? O sa plece singur mai spre dimineata, nu va faceti griji. Nu doarme mult fara muzica si un pat comod.
-Dar…
-O seara buna!