26-12-2012, 05:59 PM
I'm here, I'm here~ With a new chapter. ^^ Thank you all pentru ca cititi si ca ma sustineti. Love you~ ^^
FuNnY bUnNy; De asemenea, love you~ *hug* Sunt happy ca iti place si sper ca in continuare sa nu dezamagesc pe nimeni. Nu stiu cat de indrazneata e ideea mea; dar cert e ca e incalcita rau. :)) Si nu am renuntat de tot la Liam si Caleb. Vor aparea, dar prefer sa nu fac tocana de personaje si cupluri si sa le incurc numele pe acolo. -.- In plus, ai sa vezi cam care e intentia mea. Oh, stiu ca te ametesc mai tare, dar asta e. :)) De aia nu e bine sa vorbesti cu mine... O.O Anyway, thank you again~ Fiindca chiar daca tu spui ca nu am de ce sa-ti tot thank you, eu simt nevoia sa o fac. ^^
Zapada cadea in valuri, orizontul pierzandu-se dupa perdeaua grea de ninsoare. Prin ceata groasa se distingeau doua siluete, abia recunoscandu-se printre fulgii mari de nea. O femeie satena, cu ochii aproape in lacrimi, tinea strans de mana o fetita. Copila era imbracata sumar, avea o rochie ce trecea de genunchi si niste ghete captusite cu blana, iar pe deasupra un palton gri, scurt la maneci. Tremura nestiutoare si umbrele diminetii o invaluiau fara mila. Amandoua inaintau greu prin mlastina alba, obrajii si mainile rosindu-le de frig. Aburii ieseau aproape inghetati din gurile lor, apoi femeia se opri, uitandu-se cu dezamagire spre o cladire inalta. O rafala de vant spulbera zapada din fata ei si citi poticnindu-se tablita inscriptionata de deasupra usii cladirii: "Centru de adoptie". Se uita in jos la fetita ce o privea nelamurit, apoi inainta pe poteca din fata imensei case, batand pe urma in usa masiva din stejar. Astepta cateva secunde, cu ochii pironiti catre copilul de langa ea, apoi isi ridica privirea, batand inca o data in usa. Usa se deschise si de dupa ea se zari o femeie durdulie ce zambea cald; obrajii celor doua necunoscute fura loviti de un val de caldura ce venea din casa, apoi, de dupa femeie, niste capuri aurii isi facura aparitia, susotind.
- Ea e? intreba unul din baieti, uitandu-se curios la cele doua siluete ce stateau inca in pragul usii.
- Ssst! Mike, treci in sufragerie! spuse pe un ton autoritar femeia, apoi isi intoarse privirea catre cealalta femeie. Domnisoara Clamp, ne bucuram ca ati hotarat sa o lasati pana la urma aici. Va fi in regula. Joan Clamp zambi nesigur, apoi saruta fetita, o lacrima mare scurgandu-i-se pe obrazul rece. Isi sterse in graba fata si isi desprinse mana inclestata de a fetei.
- Mami? intreba speriata fetita si o vazu pe femeie cum pleaca de langa ea, zguduita de un plans amar. Femeia durdulie inchise usa si, cu un zambet dulce, ii spuse fetei:
- Haide, scumpo. Mami a ta va fi bine. Vei sta o perioada aici. Ochii fetei scrutara cu grija chipul femeii, apoi isi intoarse capul spre usa si se lasa trasa de mana spre interiorul casei. Ochii aceia verzi si acea cautatura blanda, usor speriata, ca a unui animal lipsit de aparare, dezvaluiau o apartenenta stranie, un fel de aer familiar; era Josie.
Corpul ei frumos construit, imbracat doar intr-o rochie vaporoasa, trecea pe holurile casei. Parul blond ii era strans intr-un coc elengant, in timp ce in mana tremuranda tinea o foaie, abia abtinandu-si plansul. Intra in biroul sotului ei fara sa bata la usa si ii puse pe birou foaia mototolita. Ethan o privi nepasator si o intreba din priviri ce este, iar femeia ii spuse pe un ton dezamagit si suparat:
- Iar ai facut-o?
- Ei, macar nu am mai facut-o in patul nostru.
- Credeai ca nu o sa gasesc asta? Cine e Caleb? Vocea ii era tremurata din cauza nervilor, iar ochii il priveau nemilos pe cel din fata ei.
- Un pusti. Uite, am o fire caritabila, sa stii. Eu doar l-am ajutat sa-si revina.
- Culcandu-te cu el?! striga femeia si chipul lui Ethan se schimba in unul dur. Se ridica de pe scaunul inalt si o privi de femeie, apoi isi propti mainile pe suprafata biroului.
- Da! Asa cum ai facut tu cu majordomul, gradinarul si restul angajatilor!
- Dar asta e alta situatie! Era la inceput, nu te iubeam, iar parintii ma obligasera sa ma marit cu tine!
- Eu cred ca e aceeasi situatie, spuse calm Ethan si se indrepta spre micul sau bar pentru a-si turna un pahar de tarie.
- Adica? Cum sa fie aceeasi situatie? spuse femeia si, deznadajduita, se apropie de Ethan, masandu-i umerii putenici. Bine... O sa trec cu vederea si de data asta. O sa trecem peste si nu o sa mai amintim de asta... Haide, sa mergem in camera... Vocea ii era lingusitoare si atingerile tandre. Ethan lasa paharul pe tava si se intoarse spre ea, tinandu-i mainile.
- Nu uitam nimic. Tu nu intelegi un lucru esential: nu te iubesc! Si nici tu nu o faci. Lorie, sa recunoastem. Niciodata nu o sa ajungem sa tinem unul la altul. Daca cumva iti faci griji in privinta banilor, sunt ai tai. Sumele pe cere le platesc eu pentru micile mele placeri sunt niste chilipiruri in comparatie cu cat iti dau tie. Lorie se uita la el o clipa, apoi isi lua mainile si ii spuse pe un ton neutru:
- Bine. Poate ca ai dreptate. Nu te iubesc.
- Sa fim sinceri, Lorie. De ce incercam sa parem cuplul perfect? Stii bine ca nu e asa...
- Stiu, Ethan, spuse femeia si zambi. Oricum nu cred ca te-as iubi mai mult decat ca pe un frate. Dar, totusi, imi pasa de tine, neghiobule... Lorie se apropie de el si se lasa curpinsa de bratele lui puternice, zambind.
- Stiu, micuto, stiu. Si mie imi pasa de tine... Hai sa facem o intelegere.
- Care? spuse femeia si se uita spre el, tinandu-si inca mainile pe pieptul lui.
- Lasam scenele de gelozie si certurile pentru telenovele. Sa fim naturali si sa jucam rolul de sot si sotie doar cand iesim impreuna din casa.
- Iar cand suntem doar noi sa fim copiii ce se jucau in nisip?
- Daca as fi stiut ca parintii nostri ar fi avut obsesiva idee ca ne potrivim de minune doar pentru ca eram priceput la arhitectura si tu la design, ma lipseam de jocul in nisip cu tine, spuse razand Ethan si femeia chicoti scurt. Dar da, asta e ideea.
- Am inteles. Si, daca tot suntem sinceri, trebuie sa iti marturisesc ca si eu am calcat stramb.
- Patratele, spate lat, ochi albastri? spuse amuzat Ethan.
- Ochi verzi de data asta.
- Nu potriveste profilului de barbat perfect pentru tine, spuse Ethan si zambi amuzat, apoi o stranse pe sotia lui in brate.
In camera lui, Alan abia ca putea sa auda ceva. Statea pe pervazul geamului, cu fruntea lipita de suprafata rece a sticlei, si asculta tacerea. O tacere mormantala si rece ce il invaluia tot mai mult cu soaptele ei ademenitoare. Ofta brusc si buzele lui se rasfransera intr-un zambet senin, in timp ce lacrimile ii patau chipul frumos si alb.
- Draga, a venit un colet pentru tine! striga Kim Wilson de dupa usa camerei lui si Alan isi sterse lacrimile, luand-o spre usa. O deschise si intalni privirea zambitoare a femeii, apoi lua pachetul, multumindu-i. Era o cutie alba, mica, legata cu o funda albastra; o scutura putin pentru a-si da seama ce se afla inauntru, apoi, asezandu-se pe pat, desfacu funda si dadu la o parte capacul cutiei. Deasupra trona un biletel pe care il lua si vazu stralucirea pandantivului de forma cheii Sol.
"Pentru momentele tale de stralucire...
Admiratorul tau secret."
Alan se uita, zambind, la lantisor si il scoase cu grija din cutie, apoi, cu miscari fine, si-l puse la gat.
- Mama! striga acesta privindu-se in oglinda. Kim intra in camera curioasa si intreba:
- Ce e?
- Uite, spuse baiatul si ii arata lantisorul.
- Iubitule... E superb. Cine ti l-a trimis? spuse femeia privind bijuteria de la gatul fiului sau.
- Nu stiu. Este semnat "Admiratorul tau secret".
- Admirator secret? spuse femeia si chicoti. Ei, se pare ca i-ai cazut cuiva cu tronc, continua aceasta si zambi dulce. Alan mai privi o data lantisorul si ii zambi maica-sii, intrebandu-se cine poate fi misteriosul admirator.
Statea in fata usii masive, uitandu-se la sonerie si, in cele din ruma, apasa pe aceasta. Usa se deschise si in fata ei aparu o femeie zambitoare ce o intreba:
- Da? Cu ce te pot ajuta?
- Doamna Jones?
- Da, eu sunt, Clare Jones. De ce?
- O caut pe Faith, fiica dumneasvoatra, spuse Josie si zambi catre femeie. Clare striga numele fetei, apoi, din capul scarilor se ivi Faith, uitandu-se suprinsa spre Josie.
- Va las singure, spuse Clare si Faith iesi din casa, inchizand usa.
- Ce faci aici? o intreba direct satena, privind-o pe Josie inca la fel de surpinsa.
- Am venit sa vad daca esti in regula.
- Sunt in regula... Se priveau fara sa spuna nimic, de parca cuvintele erau de prisos, apoi Josie o prinse in brate pe Faith ce tremura din cauza frigului.
- Imi pare rau... spuse Faith si Josie se desprinse putin din imbratisarea ei, privind-o.
- Pentru?
- Ca am plecat asa. Trebuia sa...
- Ssst... spuse Josie oprindu-i cuvintele cu degetul sau ce si-l puse peste buzele calde ale lui Faith.
- E in regula. Nu trebuie sa iti ceri iertare. Ii zambi dulce si o saruta pe buze scurt, simtind dulceata acestora pentru un timp. Faith zambi la randul ei si se lasa cuprinsa de bratele protectoare ale roscatei.
- Nu credeam ca vei veni.
- Ei bine, sunt aici.
- Multumesc... spuse Faith cu o voce stinsa si isi inchise ochii, zambind.
- Acum ar fi bine sa treci in casa caci ai sa racesti, spuse Josie si o saruta protectiv pe frunte. Tura mea incepe la doua azi.
- Voi fi acolo, promise Faith si se lasa sarutata din nou de Josie, apoi pasi in casa, rezemandu-se de usa. Josie se departa de usa, luand-o pe poteca din fata casei si zambi, uitandu-se spre cer. Poate ca numele tau nu este chiar nepotrivit... Speranta...isi spuse si isi continua mersul prin zapada, zambind si bagandu-si mainile reci in buzunar.
FuNnY bUnNy; De asemenea, love you~ *hug* Sunt happy ca iti place si sper ca in continuare sa nu dezamagesc pe nimeni. Nu stiu cat de indrazneata e ideea mea; dar cert e ca e incalcita rau. :)) Si nu am renuntat de tot la Liam si Caleb. Vor aparea, dar prefer sa nu fac tocana de personaje si cupluri si sa le incurc numele pe acolo. -.- In plus, ai sa vezi cam care e intentia mea. Oh, stiu ca te ametesc mai tare, dar asta e. :)) De aia nu e bine sa vorbesti cu mine... O.O Anyway, thank you again~ Fiindca chiar daca tu spui ca nu am de ce sa-ti tot thank you, eu simt nevoia sa o fac. ^^
Cu drag, VandaQ
Era Josie...
Zapada cadea in valuri, orizontul pierzandu-se dupa perdeaua grea de ninsoare. Prin ceata groasa se distingeau doua siluete, abia recunoscandu-se printre fulgii mari de nea. O femeie satena, cu ochii aproape in lacrimi, tinea strans de mana o fetita. Copila era imbracata sumar, avea o rochie ce trecea de genunchi si niste ghete captusite cu blana, iar pe deasupra un palton gri, scurt la maneci. Tremura nestiutoare si umbrele diminetii o invaluiau fara mila. Amandoua inaintau greu prin mlastina alba, obrajii si mainile rosindu-le de frig. Aburii ieseau aproape inghetati din gurile lor, apoi femeia se opri, uitandu-se cu dezamagire spre o cladire inalta. O rafala de vant spulbera zapada din fata ei si citi poticnindu-se tablita inscriptionata de deasupra usii cladirii: "Centru de adoptie". Se uita in jos la fetita ce o privea nelamurit, apoi inainta pe poteca din fata imensei case, batand pe urma in usa masiva din stejar. Astepta cateva secunde, cu ochii pironiti catre copilul de langa ea, apoi isi ridica privirea, batand inca o data in usa. Usa se deschise si de dupa ea se zari o femeie durdulie ce zambea cald; obrajii celor doua necunoscute fura loviti de un val de caldura ce venea din casa, apoi, de dupa femeie, niste capuri aurii isi facura aparitia, susotind.
- Ea e? intreba unul din baieti, uitandu-se curios la cele doua siluete ce stateau inca in pragul usii.
- Ssst! Mike, treci in sufragerie! spuse pe un ton autoritar femeia, apoi isi intoarse privirea catre cealalta femeie. Domnisoara Clamp, ne bucuram ca ati hotarat sa o lasati pana la urma aici. Va fi in regula. Joan Clamp zambi nesigur, apoi saruta fetita, o lacrima mare scurgandu-i-se pe obrazul rece. Isi sterse in graba fata si isi desprinse mana inclestata de a fetei.
- Mami? intreba speriata fetita si o vazu pe femeie cum pleaca de langa ea, zguduita de un plans amar. Femeia durdulie inchise usa si, cu un zambet dulce, ii spuse fetei:
- Haide, scumpo. Mami a ta va fi bine. Vei sta o perioada aici. Ochii fetei scrutara cu grija chipul femeii, apoi isi intoarse capul spre usa si se lasa trasa de mana spre interiorul casei. Ochii aceia verzi si acea cautatura blanda, usor speriata, ca a unui animal lipsit de aparare, dezvaluiau o apartenenta stranie, un fel de aer familiar; era Josie.
Nu te iubesc...
Corpul ei frumos construit, imbracat doar intr-o rochie vaporoasa, trecea pe holurile casei. Parul blond ii era strans intr-un coc elengant, in timp ce in mana tremuranda tinea o foaie, abia abtinandu-si plansul. Intra in biroul sotului ei fara sa bata la usa si ii puse pe birou foaia mototolita. Ethan o privi nepasator si o intreba din priviri ce este, iar femeia ii spuse pe un ton dezamagit si suparat:
- Iar ai facut-o?
- Ei, macar nu am mai facut-o in patul nostru.
- Credeai ca nu o sa gasesc asta? Cine e Caleb? Vocea ii era tremurata din cauza nervilor, iar ochii il priveau nemilos pe cel din fata ei.
- Un pusti. Uite, am o fire caritabila, sa stii. Eu doar l-am ajutat sa-si revina.
- Culcandu-te cu el?! striga femeia si chipul lui Ethan se schimba in unul dur. Se ridica de pe scaunul inalt si o privi de femeie, apoi isi propti mainile pe suprafata biroului.
- Da! Asa cum ai facut tu cu majordomul, gradinarul si restul angajatilor!
- Dar asta e alta situatie! Era la inceput, nu te iubeam, iar parintii ma obligasera sa ma marit cu tine!
- Eu cred ca e aceeasi situatie, spuse calm Ethan si se indrepta spre micul sau bar pentru a-si turna un pahar de tarie.
- Adica? Cum sa fie aceeasi situatie? spuse femeia si, deznadajduita, se apropie de Ethan, masandu-i umerii putenici. Bine... O sa trec cu vederea si de data asta. O sa trecem peste si nu o sa mai amintim de asta... Haide, sa mergem in camera... Vocea ii era lingusitoare si atingerile tandre. Ethan lasa paharul pe tava si se intoarse spre ea, tinandu-i mainile.
- Nu uitam nimic. Tu nu intelegi un lucru esential: nu te iubesc! Si nici tu nu o faci. Lorie, sa recunoastem. Niciodata nu o sa ajungem sa tinem unul la altul. Daca cumva iti faci griji in privinta banilor, sunt ai tai. Sumele pe cere le platesc eu pentru micile mele placeri sunt niste chilipiruri in comparatie cu cat iti dau tie. Lorie se uita la el o clipa, apoi isi lua mainile si ii spuse pe un ton neutru:
- Bine. Poate ca ai dreptate. Nu te iubesc.
- Sa fim sinceri, Lorie. De ce incercam sa parem cuplul perfect? Stii bine ca nu e asa...
- Stiu, Ethan, spuse femeia si zambi. Oricum nu cred ca te-as iubi mai mult decat ca pe un frate. Dar, totusi, imi pasa de tine, neghiobule... Lorie se apropie de el si se lasa curpinsa de bratele lui puternice, zambind.
- Stiu, micuto, stiu. Si mie imi pasa de tine... Hai sa facem o intelegere.
- Care? spuse femeia si se uita spre el, tinandu-si inca mainile pe pieptul lui.
- Lasam scenele de gelozie si certurile pentru telenovele. Sa fim naturali si sa jucam rolul de sot si sotie doar cand iesim impreuna din casa.
- Iar cand suntem doar noi sa fim copiii ce se jucau in nisip?
- Daca as fi stiut ca parintii nostri ar fi avut obsesiva idee ca ne potrivim de minune doar pentru ca eram priceput la arhitectura si tu la design, ma lipseam de jocul in nisip cu tine, spuse razand Ethan si femeia chicoti scurt. Dar da, asta e ideea.
- Am inteles. Si, daca tot suntem sinceri, trebuie sa iti marturisesc ca si eu am calcat stramb.
- Patratele, spate lat, ochi albastri? spuse amuzat Ethan.
- Ochi verzi de data asta.
- Nu potriveste profilului de barbat perfect pentru tine, spuse Ethan si zambi amuzat, apoi o stranse pe sotia lui in brate.
Pentru momentele tale de stralucire...
In camera lui, Alan abia ca putea sa auda ceva. Statea pe pervazul geamului, cu fruntea lipita de suprafata rece a sticlei, si asculta tacerea. O tacere mormantala si rece ce il invaluia tot mai mult cu soaptele ei ademenitoare. Ofta brusc si buzele lui se rasfransera intr-un zambet senin, in timp ce lacrimile ii patau chipul frumos si alb.
- Draga, a venit un colet pentru tine! striga Kim Wilson de dupa usa camerei lui si Alan isi sterse lacrimile, luand-o spre usa. O deschise si intalni privirea zambitoare a femeii, apoi lua pachetul, multumindu-i. Era o cutie alba, mica, legata cu o funda albastra; o scutura putin pentru a-si da seama ce se afla inauntru, apoi, asezandu-se pe pat, desfacu funda si dadu la o parte capacul cutiei. Deasupra trona un biletel pe care il lua si vazu stralucirea pandantivului de forma cheii Sol.
"Pentru momentele tale de stralucire...
Admiratorul tau secret."
Alan se uita, zambind, la lantisor si il scoase cu grija din cutie, apoi, cu miscari fine, si-l puse la gat.
- Mama! striga acesta privindu-se in oglinda. Kim intra in camera curioasa si intreba:
- Ce e?
- Uite, spuse baiatul si ii arata lantisorul.
- Iubitule... E superb. Cine ti l-a trimis? spuse femeia privind bijuteria de la gatul fiului sau.
- Nu stiu. Este semnat "Admiratorul tau secret".
- Admirator secret? spuse femeia si chicoti. Ei, se pare ca i-ai cazut cuiva cu tronc, continua aceasta si zambi dulce. Alan mai privi o data lantisorul si ii zambi maica-sii, intrebandu-se cine poate fi misteriosul admirator.
Poate ca numele tau nu este chiar nepotrivit...
Statea in fata usii masive, uitandu-se la sonerie si, in cele din ruma, apasa pe aceasta. Usa se deschise si in fata ei aparu o femeie zambitoare ce o intreba:
- Da? Cu ce te pot ajuta?
- Doamna Jones?
- Da, eu sunt, Clare Jones. De ce?
- O caut pe Faith, fiica dumneasvoatra, spuse Josie si zambi catre femeie. Clare striga numele fetei, apoi, din capul scarilor se ivi Faith, uitandu-se suprinsa spre Josie.
- Va las singure, spuse Clare si Faith iesi din casa, inchizand usa.
- Ce faci aici? o intreba direct satena, privind-o pe Josie inca la fel de surpinsa.
- Am venit sa vad daca esti in regula.
- Sunt in regula... Se priveau fara sa spuna nimic, de parca cuvintele erau de prisos, apoi Josie o prinse in brate pe Faith ce tremura din cauza frigului.
- Imi pare rau... spuse Faith si Josie se desprinse putin din imbratisarea ei, privind-o.
- Pentru?
- Ca am plecat asa. Trebuia sa...
- Ssst... spuse Josie oprindu-i cuvintele cu degetul sau ce si-l puse peste buzele calde ale lui Faith.
- E in regula. Nu trebuie sa iti ceri iertare. Ii zambi dulce si o saruta pe buze scurt, simtind dulceata acestora pentru un timp. Faith zambi la randul ei si se lasa cuprinsa de bratele protectoare ale roscatei.
- Nu credeam ca vei veni.
- Ei bine, sunt aici.
- Multumesc... spuse Faith cu o voce stinsa si isi inchise ochii, zambind.
- Acum ar fi bine sa treci in casa caci ai sa racesti, spuse Josie si o saruta protectiv pe frunte. Tura mea incepe la doua azi.
- Voi fi acolo, promise Faith si se lasa sarutata din nou de Josie, apoi pasi in casa, rezemandu-se de usa. Josie se departa de usa, luand-o pe poteca din fata casei si zambi, uitandu-se spre cer. Poate ca numele tau nu este chiar nepotrivit... Speranta...isi spuse si isi continua mersul prin zapada, zambind si bagandu-si mainile reci in buzunar.
Nando mo kimi no moto e...
No matter how many times it will be, I will go back to you