[Naruto] Nu plange sub clar de luna |Sasusaku|

[Ann'La.]

Va multumesc mult ! O sa tin cont de tot :*

Capitolul 2 - Negru


Incerc sa deschid ochii, incerc sa ma misc, dar se pare ca nu pot. O lumina alba, puternica, ma impiedica sa vad dincolo de ea. Reusesc cat de cat sa clipesc de cateva ori. Simnt o palma calda peste incheietura mainii mele. " Sakura! Sakura esti bine ? " , dar nu pot raspunde. Ma dor, ma dor toate !
" Repede, aduceti targa ! Eliberati sala ! " . Ce se intampla ?! Cred ca... Iar imi pierd constiinta.

Dupa ceva timp reusesc sa ma trezesc. Dupa cum ma asteptam, ai mei nu sunt aici. Pun pariu ca ii doare fix in paispe' de mine !

- Ce bine ca te-ai trezit.

Imi spuse tipul din tren, sincer am uitat cum il cheama. Incerc sa ma ridic, dar nu pot. E noapte, e liniste. Printre jaluzele verticale, lumina lunii patrunde incaperea. Sasuke sta rezemat de perete, cu mainile in buzunar, si privirea atintita spre mine.

- De ce esti aici ? il intreb eu, mutandu-mi privirea in alta parte

- Nu stiu... Daca vrei, plec. raspunde Sasuke sec

- Nu, ramai ...!

Se indreapta alene spre mine si se aseaza pe pat. Imi da suvita de par de pe fata, si ma saruta pe frunte.

- Odihneste-te... Daca ai noroc, maine te externeaza. | Sasuke

- Sincer, mi-e indiferent...


Dupa doua luni


" Ingerii au cancer la aripi, acum zboara spre iad " am scris cu graffiti pe zidurile garii. E noapte, e frig afara. Ma asez pe o banca prafuita, si ma uit spre cer, spre miliardele de stele. De ce Doamne, de ce mi-ai facut asta ? Cum mi-ai putut rapi tot ce aveam mai scump, lasandu-ma fara pic de speranta ? Intr-o fractiune de secunda le-ai secerat viata parintilor mei. De ce mi i-ai luat pe ei ? De ce ?
Lacrimi reci imi apar pe obraji. Nu mai am nimic, nici familie, nici prieteni. Luna este singura care-mi mai arata calea, singura ce vegheaza asupra mea. Nu mai cred in nimic altceva, nu mai am putere... Ma apropii de balustrada podului pe care isi desfasoara cursul sinele trenului. Vantul imi imprastie parul pe chipul pistruiat. Incepe furtuna, nu doar afara, cat si in sufletul meu . Ma aplec pe balustrada ruginita, asta sa-mi fie oare sfarsitul ?
Ceva ma prinde de mana si ma trage pe pod, iar apoi dispare. Cine a fost ? Sau mai bine zis, ce a fost ?! Imi iau sticla de bere si continui sa merg. Nu am o destinatie precisa, stiu doar ca afara ploua. Si ploua tare ! Cu toate ca simnt ca imi bubuie capul, continui sa merg. Ajung undeva intr-o padure. Brusc, ploaia s-a oprit. Mi se pare ca aud voci. Copacii par asa de amenintatori ! Doamne, ce se intampla ? Lumina lunii bate spre locul unde ma aflu. Dintr-o data, simnt ceva foarte ascutit in gatul meu... Dinti ? Ce naiba ? Nu pot sa ma misc, am ramas imobilizata. Scuip sange, sanger de la gat, nu-mi e bine. Sunt practic secata de puteri.