20-12-2012, 04:54 PM
Heya~ Am adus si aici next-ul. Stiu ca am intarziat si sorry pentru asta. And, again, multumesc tuturor celor ce citesc. Pentru mine conteaza. ^^
FuNnY bUnNy; Oh, God. Stiu ca nu intelegi, draga mea. E telenovela ce e in capul meu, oricum. :)) Nu am vrut sa dau indicii asupra a ceea ce se intampla in fic, insa te vad tare confuza asa ca iti voi explica cam cum stau lucrurile. Caleb, dupa cum ai spus, a fost cu Liam. S-au certat, apoi Caleb s-a "combinat" - cat urasc expresia asta - cu Harold. Ok pana aici? Oricum, ai sa vezi ca toti au legatura cu toti si pe parcurs iti dai seama de ce e in textul asta si, poate, si de intelesul titlului. Acestea fiind spuse, multe multumiri pentru critica si pentru prezenta ta si sper sa iti placa in continuare. *hug*
Sala era plina. Printre notele inalte si acordurile calde ale pianului se auzeau suspinele spectatorilor, ce, cu ochii pironiti spre scena larga, ascultau parca vrajiti de o reverie maiastra melodia domoala si trista. Dincolo de scaunele asezate ordonat se intindea scena mare, in mijlocul careia trona un pian, iar dupa el, aproape tremurand de emotie, un baiat firav ce isi misca alene degetele pe clapele albe si negre, asezate alternant. Suspina aproape imperceptibil si apasa o ultima clapa ce scoase un sunet grav, apoi isi deschise ochii zambind larg si se apropie de marginea scenei, aplecandu-se galant. Un val de aplauze rabufni in sala, umpland urechile tuturor, si pana si doamnele in rochiile lor de gala se ridicasera in picioare, cu batista inca in mana, batand energic din palme si strigand cate un "brava" ragusit de plans. Baiatul se inclina pentru a doua oara, imbatat de zgomotele din sala, si trecu cu pasi usori in spatele scenei, ascunzandu-se dupa cortina rosie. Abia dupa ce se vazu ferit de ochii publicului, incepu sa planga si Kim il stranse tare in brate, soptindu-i ca a fost bine.
- A fost genial! striga in cele din urma Alan, zambind fericit.
- Asa e, scumpule. Acum, haide, sa mergem, ii spuse din nou Kim, zambind mandra. Stii, cred ca mama ta ar fi mandra.
- Sper, spuse baiatul si isi facu o cruce simpla, uitandu-se apoi zambind in sus. Femeia o lua inainte si ii facu un semn cu capul, zambind. Alan o prinse din urma, apoi cei doi iesira prin spate, urcandu-se intr-o masina neagra, ce aproape ca se contopea cu intunericul noptii.
Statea cu ochii atintiti obsesiv spre scena larga, in timp ce ceilalti spectatori se ridicau de pe scaunele lor, indreptandu-se spre iesire. Susotelile lor, insa, nu ajungeau la el. Se uita aproape in gol, simtind inca bucuria de a fi auzit acea muzica. Se ridica apoi si, cu o bataie scurta din palme, zambi multumit, indreptandu-se spre iesire. Isi lua paltonul si iesi imediat dupa alaiul de oameni, verificandu-si ceasul de la mana. Ethan se mai uita de cateva ori in stanga si in dreapta, apoi ramase cu ochii atintiti catre o masina neagra.
- Stai! striga deodata si o lua la fuga in directia acesteia, parul castaniu deranjandu-i-se din cauza alergatului. Stai o secunda, sofer, spuse acesta din nou si batu in geamul masinii.
- Domnule, as dori sa plecati.
- Doar daca ma lasi sa vorbesc cu pianistul! spuse zambind Ethan si auzi din spate vocea baiatului care ii sunea soferului sa plece. Va rog?
- Domnule Wilson, e aici un barbat ce vrea sa va vorbeasca. Urma un moment de liniste, apoi portiera din spate a masinii se deschise si in gerul noptii de iarna iesi un tanar brunet, imbracat intr-un costum pretentios. Ethan il cantari din priviri, apoi spuse, intinzand mana:
- Ethan Hall. Imi pare bine sa va cunosc.
- Si mie, spuse baiatul si zambi pentru scurt timp, dand mana cu barbatul. O clipa Ethan se uita in ochii lui, fara sa spuna ceva si Alan paru ca-si pierde interesul, intorcandu-si capul spre mama sa adoptiva.
- Voiati ceva, domnule? spuse femeia ce urmari intreaga scena.
- Doar sa te felicit. Esti un tanar foarte talentat. Oh, stai, uite cartea mea de vizita, spuse acesta si ii intinse o bucata de hartie frumos decorata.
- Presedintele firmei ALP? spuse oarecum surprins baiatul si arunca un ochi maica-sii.
- Prefer sa-mi spui Ethan. Doar voiam sa te cunosc. Mi-a facut placere, Alan, spuse Ethan si lua mana baiatului, sarutand-o galant. Alan chicoti simplu si dadu sa se urce in masina, intrand deja pe jumatate. Isi intoarse pentru o ultima data capul, luminile de la felinarul de deauspra lui rasfrangandu-se pe chipu-i frumos, apoi spuse pe un ton bland:
- De asemenea, Ethan. Se urca apoi in masina si, fara ca macar sa inchida portiera, soferul porni cu viteza, in curand masina neagra inglobandu-se in sutele de lumini ale orasului. Ethan ramase imobil, urmarind vehiculul pana cand nu il mai putu zari, si o lua la pas spre masina lui.
- Chiar foarte incantat, Alan Wilson... isi spuse el si zambi multumit.
Dincolo de geamul aproape galbui de praf si fum se zarea strada ingusta din fata barului. Statea cu ochii atintiti in gol si isi sprijinea capul in palma, avand o mina ganditoare.
- Hei, micuto, spuse Josie si se aseza la masa, tragand dintr-o tigara. Faith se uita la ea, parca trezita din vis, si ii zambi scurt, apoi spuse:
- Ai terminat tura?
- Cam asa. Ce e? Iti place asa de mult darapanatura asta de bar? spuse zambind amuzata Josie si o privi pe satena cum chicoteste.
- Aproape. Ma simt ca acasa. Josie adopta o figura neutra si impasibila si isi stinse tigara, apoi spuse ridicandu-se:
- Pai, nu e casa ta. Facu cativa fasi apoi isi intoarse capul spre Faith, care statea cu ochii atintiti pe suprafata podelei.
- Mergi? ii spuse in final Josie, zambind vinovat.
- Da. O sa merg... acasa, spuse Faith si se ridica, luandu-si paltonul. O lua inaintea lui Josie, imbracandu-si haina, apoi iesi din local, incepand sa mearga pe strada fara o tinta anume. Auzi apoi pasi in spatele ei si, cand simti mirosul de tigara, isi dadu seama ca e Josie.
- Nu e in directia asta apartamentul meu, spuse roscata, privind-o cu coada ochiului.
- Stiu. Resedinta Jones, insa, este.
- Te intorci pe bune acasa?
- Nu ca ti-ar pasa, dar da, spuse Faith, incercand sa iuteasca pasul.
- Ok, spuse Josie si continua sa mearga langa ea.
- Nu e nevoie sa vii cu mine, ii spuse, in cele din ruma, Faith si incepu sa mearga si mai repede. Josie ramase in loc, privind inainte la fata ce mergea tot mai repede, apoi, cand o pierdu din raza vizuala, se intoarse si o lua spre bar, intrand in el.
- A plecat, nu? spuse Alisa de indata ce o vazu la bar.
- Doar ma gandeam sa te mai ajut, batranico, spuse Josie cu o mina vesela si trecu pe langa Alisa spre vestiarul angajatilor.
- As fi mai multumita daca te-ai ajuta pe tine prima, spuse in soapta Alisa si clatina din cap necajita.
Sonorul televizorului era dat la mare, iar mana lui Josie lua automat floricele din bolul ce statea pe picioarele ei intinse pe masuta de cafea. Desi actiunea filmului se derula in continuare, ea parea ca nu priveste, si doar la scenele de strigate se trezea, uitandu-se instinctiv spre usa. Apoi ofta greu si mai lua o mana de floricele pe care o baga in gura, mestecand lent si plictisit.
- Ai nevoie de o cafea, Josie, isi spuse ea si se ridica de pe canapea, taraindu-si picioarele spre bucatarie. Se uita ptuin pe rafturile acesteia si lua plicul de cafea, apoi lua ibricul si il umplu cu apa, punandu-l pe aragaz. Dadu drumul acestuia si se sprijini de masa, asteptand. Isi impreuna bratele la piept si se uita pe geam, tremurand inconstient cand auzi suieratul vantului. Din camera se auzeau inca strigatele din filmul thriller ce era difuzat, insa, pe langa acestea, Josie remarca imediat prezenta unor strigate venite de afara. Fara sa-si dea seama prea bine ce face, merse la usa si o deschise, uitandu-se spre strada si pronuntand absent:
- Faith? Insa nu era Faith, ci doi barbati ce abia se puteau tine pe picioare din cauza alcoolului consumat. Josie continua sa se uite spre strada, cu o oarecare speranta in privire, apoi o pisica sari dintr-un tomberon, speriind-o pe roscata.
- Futu-ti... spuse ea tresarind, apoi intra in casa, ramanand pironita langa usa, cand auzi cum cafeaua daduse in foc, si se deplasa rapid spre bucatarie.
FuNnY bUnNy; Oh, God. Stiu ca nu intelegi, draga mea. E telenovela ce e in capul meu, oricum. :)) Nu am vrut sa dau indicii asupra a ceea ce se intampla in fic, insa te vad tare confuza asa ca iti voi explica cam cum stau lucrurile. Caleb, dupa cum ai spus, a fost cu Liam. S-au certat, apoi Caleb s-a "combinat" - cat urasc expresia asta - cu Harold. Ok pana aici? Oricum, ai sa vezi ca toti au legatura cu toti si pe parcurs iti dai seama de ce e in textul asta si, poate, si de intelesul titlului. Acestea fiind spuse, multe multumiri pentru critica si pentru prezenta ta si sper sa iti placa in continuare. *hug*
Cu drag, VandaQ
Iar dupa el, aproape tremurand de emotie, un baiat firav...
Sala era plina. Printre notele inalte si acordurile calde ale pianului se auzeau suspinele spectatorilor, ce, cu ochii pironiti spre scena larga, ascultau parca vrajiti de o reverie maiastra melodia domoala si trista. Dincolo de scaunele asezate ordonat se intindea scena mare, in mijlocul careia trona un pian, iar dupa el, aproape tremurand de emotie, un baiat firav ce isi misca alene degetele pe clapele albe si negre, asezate alternant. Suspina aproape imperceptibil si apasa o ultima clapa ce scoase un sunet grav, apoi isi deschise ochii zambind larg si se apropie de marginea scenei, aplecandu-se galant. Un val de aplauze rabufni in sala, umpland urechile tuturor, si pana si doamnele in rochiile lor de gala se ridicasera in picioare, cu batista inca in mana, batand energic din palme si strigand cate un "brava" ragusit de plans. Baiatul se inclina pentru a doua oara, imbatat de zgomotele din sala, si trecu cu pasi usori in spatele scenei, ascunzandu-se dupa cortina rosie. Abia dupa ce se vazu ferit de ochii publicului, incepu sa planga si Kim il stranse tare in brate, soptindu-i ca a fost bine.
- A fost genial! striga in cele din urma Alan, zambind fericit.
- Asa e, scumpule. Acum, haide, sa mergem, ii spuse din nou Kim, zambind mandra. Stii, cred ca mama ta ar fi mandra.
- Sper, spuse baiatul si isi facu o cruce simpla, uitandu-se apoi zambind in sus. Femeia o lua inainte si ii facu un semn cu capul, zambind. Alan o prinse din urma, apoi cei doi iesira prin spate, urcandu-se intr-o masina neagra, ce aproape ca se contopea cu intunericul noptii.
O clipa Ethan se uita in ochii lui...
Statea cu ochii atintiti obsesiv spre scena larga, in timp ce ceilalti spectatori se ridicau de pe scaunele lor, indreptandu-se spre iesire. Susotelile lor, insa, nu ajungeau la el. Se uita aproape in gol, simtind inca bucuria de a fi auzit acea muzica. Se ridica apoi si, cu o bataie scurta din palme, zambi multumit, indreptandu-se spre iesire. Isi lua paltonul si iesi imediat dupa alaiul de oameni, verificandu-si ceasul de la mana. Ethan se mai uita de cateva ori in stanga si in dreapta, apoi ramase cu ochii atintiti catre o masina neagra.
- Stai! striga deodata si o lua la fuga in directia acesteia, parul castaniu deranjandu-i-se din cauza alergatului. Stai o secunda, sofer, spuse acesta din nou si batu in geamul masinii.
- Domnule, as dori sa plecati.
- Doar daca ma lasi sa vorbesc cu pianistul! spuse zambind Ethan si auzi din spate vocea baiatului care ii sunea soferului sa plece. Va rog?
- Domnule Wilson, e aici un barbat ce vrea sa va vorbeasca. Urma un moment de liniste, apoi portiera din spate a masinii se deschise si in gerul noptii de iarna iesi un tanar brunet, imbracat intr-un costum pretentios. Ethan il cantari din priviri, apoi spuse, intinzand mana:
- Ethan Hall. Imi pare bine sa va cunosc.
- Si mie, spuse baiatul si zambi pentru scurt timp, dand mana cu barbatul. O clipa Ethan se uita in ochii lui, fara sa spuna ceva si Alan paru ca-si pierde interesul, intorcandu-si capul spre mama sa adoptiva.
- Voiati ceva, domnule? spuse femeia ce urmari intreaga scena.
- Doar sa te felicit. Esti un tanar foarte talentat. Oh, stai, uite cartea mea de vizita, spuse acesta si ii intinse o bucata de hartie frumos decorata.
- Presedintele firmei ALP? spuse oarecum surprins baiatul si arunca un ochi maica-sii.
- Prefer sa-mi spui Ethan. Doar voiam sa te cunosc. Mi-a facut placere, Alan, spuse Ethan si lua mana baiatului, sarutand-o galant. Alan chicoti simplu si dadu sa se urce in masina, intrand deja pe jumatate. Isi intoarse pentru o ultima data capul, luminile de la felinarul de deauspra lui rasfrangandu-se pe chipu-i frumos, apoi spuse pe un ton bland:
- De asemenea, Ethan. Se urca apoi in masina si, fara ca macar sa inchida portiera, soferul porni cu viteza, in curand masina neagra inglobandu-se in sutele de lumini ale orasului. Ethan ramase imobil, urmarind vehiculul pana cand nu il mai putu zari, si o lua la pas spre masina lui.
- Chiar foarte incantat, Alan Wilson... isi spuse el si zambi multumit.
Josie ramase in loc, privind inainte...
Dincolo de geamul aproape galbui de praf si fum se zarea strada ingusta din fata barului. Statea cu ochii atintiti in gol si isi sprijinea capul in palma, avand o mina ganditoare.
- Hei, micuto, spuse Josie si se aseza la masa, tragand dintr-o tigara. Faith se uita la ea, parca trezita din vis, si ii zambi scurt, apoi spuse:
- Ai terminat tura?
- Cam asa. Ce e? Iti place asa de mult darapanatura asta de bar? spuse zambind amuzata Josie si o privi pe satena cum chicoteste.
- Aproape. Ma simt ca acasa. Josie adopta o figura neutra si impasibila si isi stinse tigara, apoi spuse ridicandu-se:
- Pai, nu e casa ta. Facu cativa fasi apoi isi intoarse capul spre Faith, care statea cu ochii atintiti pe suprafata podelei.
- Mergi? ii spuse in final Josie, zambind vinovat.
- Da. O sa merg... acasa, spuse Faith si se ridica, luandu-si paltonul. O lua inaintea lui Josie, imbracandu-si haina, apoi iesi din local, incepand sa mearga pe strada fara o tinta anume. Auzi apoi pasi in spatele ei si, cand simti mirosul de tigara, isi dadu seama ca e Josie.
- Nu e in directia asta apartamentul meu, spuse roscata, privind-o cu coada ochiului.
- Stiu. Resedinta Jones, insa, este.
- Te intorci pe bune acasa?
- Nu ca ti-ar pasa, dar da, spuse Faith, incercand sa iuteasca pasul.
- Ok, spuse Josie si continua sa mearga langa ea.
- Nu e nevoie sa vii cu mine, ii spuse, in cele din ruma, Faith si incepu sa mearga si mai repede. Josie ramase in loc, privind inainte la fata ce mergea tot mai repede, apoi, cand o pierdu din raza vizuala, se intoarse si o lua spre bar, intrand in el.
- A plecat, nu? spuse Alisa de indata ce o vazu la bar.
- Doar ma gandeam sa te mai ajut, batranico, spuse Josie cu o mina vesela si trecu pe langa Alisa spre vestiarul angajatilor.
- As fi mai multumita daca te-ai ajuta pe tine prima, spuse in soapta Alisa si clatina din cap necajita.
Josie continua sa se uite spre strada, cu o oarecare speranta in privire...
Sonorul televizorului era dat la mare, iar mana lui Josie lua automat floricele din bolul ce statea pe picioarele ei intinse pe masuta de cafea. Desi actiunea filmului se derula in continuare, ea parea ca nu priveste, si doar la scenele de strigate se trezea, uitandu-se instinctiv spre usa. Apoi ofta greu si mai lua o mana de floricele pe care o baga in gura, mestecand lent si plictisit.
- Ai nevoie de o cafea, Josie, isi spuse ea si se ridica de pe canapea, taraindu-si picioarele spre bucatarie. Se uita ptuin pe rafturile acesteia si lua plicul de cafea, apoi lua ibricul si il umplu cu apa, punandu-l pe aragaz. Dadu drumul acestuia si se sprijini de masa, asteptand. Isi impreuna bratele la piept si se uita pe geam, tremurand inconstient cand auzi suieratul vantului. Din camera se auzeau inca strigatele din filmul thriller ce era difuzat, insa, pe langa acestea, Josie remarca imediat prezenta unor strigate venite de afara. Fara sa-si dea seama prea bine ce face, merse la usa si o deschise, uitandu-se spre strada si pronuntand absent:
- Faith? Insa nu era Faith, ci doi barbati ce abia se puteau tine pe picioare din cauza alcoolului consumat. Josie continua sa se uite spre strada, cu o oarecare speranta in privire, apoi o pisica sari dintr-un tomberon, speriind-o pe roscata.
- Futu-ti... spuse ea tresarind, apoi intra in casa, ramanand pironita langa usa, cand auzi cum cafeaua daduse in foc, si se deplasa rapid spre bucatarie.
Nando mo kimi no moto e...
No matter how many times it will be, I will go back to you