16-11-2012, 12:59 AM
Multumesc mult pentru com si scuze pentru intarziere. Capitolul asta nu este asa de reusit cum doream, insa ma voi revansa in urmatoarele ^.^
Capitolul 8
O ultima lacrima cazu de pe chipul femeii ce acum privea in gol catre piatra funerara a tatalui meu. Eu o tineam de mana strans, incercand sa nu las suspinele sa iasa la iveala. Mama avea nevoie de mine si o stiam preabine, urma sa fiu singura ei alinare, doream sa o fac mandra de mine. Ea isi indreptase chipul catre mine si printre lacrima ce inca nu-i parasise obrazul schitase un suras, ciufulindu-mi parul. A inceput sa paseasca, iar eu am urmat-o fara niciun cuvant.
Era toamna, insa mai rece ca de obicei, parca pana si natura prevestise disparitia unui om atat de drag din viata noastra- tata. Doream atat de tare sa-l razbun, acei ronini vor ajunge sa plateasca pentru ceea ce au facut. Am continuat sa merg alaturi de mama ce imi strangea mana cu toata puterea ei, pana si ea se retinea din a plange. Stiam ca ea va dori sa se mute, iar pe mine ma va lasa la un dojo, acum tatal meu nu mai avea cum sa ma antreneze, se stinsese din viata luptand pentru dreptate.
Cu o miscare usor mecanica, ochii mi-au fost deschisi de catre raza de lumina ce patrunse ucigator prin fereastra de lemn. Un alt vis despre trecut... Un vis despre ultimul an cand mama a fost alaturi de mine, inainte sa imi urmeze tatal cand eu implinisem zece ani. Nu puteam sa cred ca acum am inca o data vise despre o pagina inchisa a proprie-mi vieti.
Am privit dezorientat in jur, pana mi-am dat seama unde anume am ramas peste noapte. Un alt indiciu ar fi fost durerea de cap ce acum ma facea sa injur fiecare picatura de alcool pe care o bausem. M-am ridicat destul de greu in sezut cautand cu privirea sabiile pana ce am realizat ca erau asezate la loc sigur. Cum am ajuns aici din sala de festivitati? Pana si ganditul incepea sa ma omoare, parca cineva practica tescuitul pe propriul meu cap. O mica scena din cele intamplate in seara precedenta imi invada mintea, cerandu-si dreptul de a-mi aminti un detaliu important- Yuudai. Mi-am dus instinctiv mainile la buze, rosind puternic. S-ar putea ca totul sa fi fost de fapt un vis, dar asta ar insemna ca trebuie sa iau toti copacii la rand si sa imi invit capul sa se izbeasca de ei. M-am ridicat de pe futon, imbracandu-mi uniforma de Shinsengumi, luandu-mi sabiile si am pasit spre sala unde am petrecut cu o seara in urma. Cand am dat la o parte shojiul* am realizat ca o mare parte din grupare- daca nu cumva toata- se afla deja acolo. Niciunul insa nu mai avea acel zambet prezent cu o seara in urma, chipurile fiindu-le umbrite de o puternica dezamagire, sau cel putin asta reusisem sa deslusesc.
- Daisuke, ia loc, te rog. Acum ca toti Shinsengumi sunt adunati am de facut un anunt.
- Keisuke, lipsesc cativa. Yuudai, Yuuga si Katori.
- Eu sunt deja prezent.
Mi-am indreptat privirea spre usa, realizand ca Yuudai ajunsese in incapere, fapt ce m-a facut sa-mi intorc privirea si sa ascund pe cat posibil roseata usoara din obraji. Nu a facut-o, nu a facut-o, nu mai gandi aiurea! Incercam sa ma calmez, convingandu-ma ca a fost totusi un vis. Mi-am mutat privirea spre comandant asteptand cu nerabdarea unui copil anuntul sau ce puteam sa prevad ca nu va fi foarte incantator.
- Katori a fost ucis in noaptea precedenta. In unul dintre paharele de sake de aseara a fost turnat arsenic.
Am crezut ca ma izbeste un munte din plin. Nu putem crede ca unul dintre cei mai buni din grupare fusese eliminat asa de repede si usor, mai mult era vorba chiar de Katori. A fost singurul ce a tinut cu incapatanare sa fiu avansat la Shinsengumi de elita, a avut incredere in mine mai ales cand aflase de ce tineam sa lupt pentru dreptate, insa acum... Era mort dintr-un simplu siretlic.
Un suspin de fata imi atrase atentia, fapt ce ma facu sa realizez micuta maiko* ce statea intr-un colt ghemuita. Hainele viu colorate si inflorate ii erau sifonate ingrozitor, iar machiajul de pe fata ii era complet sters cu exceptia petelor negre de pe obraji ei ce puteam ghici ca provin de la ochi in urma plansului. Si acum suspina pe infundate lasandu-ne sa continuam discutia. Realizandu-mi confuzia, un alt camarad imi oferise explicatia necesara:
- Ea este cea care a turnat otrava in ceai. Va fi pedepsita asa cum se cuvine, prin pedeapsa capitala.
- Este mult prea crud, nu cred ca a facut-o din intentie. Am raspuns simtind o urma de compatimire pentru fata. Chiar daca ea era marioneta dirijata, in spate se afla papusarul.
- De parca noi nu am stii- ma completa comandatul privindu-ma oarecum mustrator, insa nu avem de unde sa recunoastem roninul ce s-a strecurat aici. Ea sustine ca habar nu are cum arata atacatorul. Cert este un singur lucru: nu Katori era tinta, ci eu. Norocul- mai bine spus jocul sortii- a facut ca aceasta maiko sa incurce paharele in care a turnat arsenicul.
- Posibilitatea ca un ronin sa se fi strecurat aici era prea mica, ar fi trebuit sa fie batut in cap crezand ca va trece neobservat. Am spus total bulversat de presupunerea celorlalti. Nu iti trebuia multa minte ca sa iti dai seama ca era cineva din interior, mult prea aproape de noi.
- Am luat si asta in calcul, de aceea Yuuga nu este prezent. La fel ca si aceasta maiko este acuzat pentru atentarea la viata comandantului si uciderea unui Shinsengumi de elita.
Mi-am indreptat privirea spre Yuudai fixandu-l intrebator- de unde stia el decizia tuturor daca nu a fost in camera decat acum cinci minute? Probabil doar a revenit in incapere mai devreme.
- Momentan sunteti liberi, trebuie sa ne pregatim de plecare.
Am incuviintat printr-o miscare usoara a capului catre comandant, parasind sala de festivitati. Acum toti te vom razbuna si pe tine, puternic camarad.
--------------
shoji- usa de lemn si hartie, specifica niponilor, in special acelui secol
maiko- ucenica gheisei
Capitolul 8
O ultima lacrima cazu de pe chipul femeii ce acum privea in gol catre piatra funerara a tatalui meu. Eu o tineam de mana strans, incercand sa nu las suspinele sa iasa la iveala. Mama avea nevoie de mine si o stiam preabine, urma sa fiu singura ei alinare, doream sa o fac mandra de mine. Ea isi indreptase chipul catre mine si printre lacrima ce inca nu-i parasise obrazul schitase un suras, ciufulindu-mi parul. A inceput sa paseasca, iar eu am urmat-o fara niciun cuvant.
Era toamna, insa mai rece ca de obicei, parca pana si natura prevestise disparitia unui om atat de drag din viata noastra- tata. Doream atat de tare sa-l razbun, acei ronini vor ajunge sa plateasca pentru ceea ce au facut. Am continuat sa merg alaturi de mama ce imi strangea mana cu toata puterea ei, pana si ea se retinea din a plange. Stiam ca ea va dori sa se mute, iar pe mine ma va lasa la un dojo, acum tatal meu nu mai avea cum sa ma antreneze, se stinsese din viata luptand pentru dreptate.
Cu o miscare usor mecanica, ochii mi-au fost deschisi de catre raza de lumina ce patrunse ucigator prin fereastra de lemn. Un alt vis despre trecut... Un vis despre ultimul an cand mama a fost alaturi de mine, inainte sa imi urmeze tatal cand eu implinisem zece ani. Nu puteam sa cred ca acum am inca o data vise despre o pagina inchisa a proprie-mi vieti.
Am privit dezorientat in jur, pana mi-am dat seama unde anume am ramas peste noapte. Un alt indiciu ar fi fost durerea de cap ce acum ma facea sa injur fiecare picatura de alcool pe care o bausem. M-am ridicat destul de greu in sezut cautand cu privirea sabiile pana ce am realizat ca erau asezate la loc sigur. Cum am ajuns aici din sala de festivitati? Pana si ganditul incepea sa ma omoare, parca cineva practica tescuitul pe propriul meu cap. O mica scena din cele intamplate in seara precedenta imi invada mintea, cerandu-si dreptul de a-mi aminti un detaliu important- Yuudai. Mi-am dus instinctiv mainile la buze, rosind puternic. S-ar putea ca totul sa fi fost de fapt un vis, dar asta ar insemna ca trebuie sa iau toti copacii la rand si sa imi invit capul sa se izbeasca de ei. M-am ridicat de pe futon, imbracandu-mi uniforma de Shinsengumi, luandu-mi sabiile si am pasit spre sala unde am petrecut cu o seara in urma. Cand am dat la o parte shojiul* am realizat ca o mare parte din grupare- daca nu cumva toata- se afla deja acolo. Niciunul insa nu mai avea acel zambet prezent cu o seara in urma, chipurile fiindu-le umbrite de o puternica dezamagire, sau cel putin asta reusisem sa deslusesc.
- Daisuke, ia loc, te rog. Acum ca toti Shinsengumi sunt adunati am de facut un anunt.
- Keisuke, lipsesc cativa. Yuudai, Yuuga si Katori.
- Eu sunt deja prezent.
Mi-am indreptat privirea spre usa, realizand ca Yuudai ajunsese in incapere, fapt ce m-a facut sa-mi intorc privirea si sa ascund pe cat posibil roseata usoara din obraji. Nu a facut-o, nu a facut-o, nu mai gandi aiurea! Incercam sa ma calmez, convingandu-ma ca a fost totusi un vis. Mi-am mutat privirea spre comandant asteptand cu nerabdarea unui copil anuntul sau ce puteam sa prevad ca nu va fi foarte incantator.
- Katori a fost ucis in noaptea precedenta. In unul dintre paharele de sake de aseara a fost turnat arsenic.
Am crezut ca ma izbeste un munte din plin. Nu putem crede ca unul dintre cei mai buni din grupare fusese eliminat asa de repede si usor, mai mult era vorba chiar de Katori. A fost singurul ce a tinut cu incapatanare sa fiu avansat la Shinsengumi de elita, a avut incredere in mine mai ales cand aflase de ce tineam sa lupt pentru dreptate, insa acum... Era mort dintr-un simplu siretlic.
Un suspin de fata imi atrase atentia, fapt ce ma facu sa realizez micuta maiko* ce statea intr-un colt ghemuita. Hainele viu colorate si inflorate ii erau sifonate ingrozitor, iar machiajul de pe fata ii era complet sters cu exceptia petelor negre de pe obraji ei ce puteam ghici ca provin de la ochi in urma plansului. Si acum suspina pe infundate lasandu-ne sa continuam discutia. Realizandu-mi confuzia, un alt camarad imi oferise explicatia necesara:
- Ea este cea care a turnat otrava in ceai. Va fi pedepsita asa cum se cuvine, prin pedeapsa capitala.
- Este mult prea crud, nu cred ca a facut-o din intentie. Am raspuns simtind o urma de compatimire pentru fata. Chiar daca ea era marioneta dirijata, in spate se afla papusarul.
- De parca noi nu am stii- ma completa comandatul privindu-ma oarecum mustrator, insa nu avem de unde sa recunoastem roninul ce s-a strecurat aici. Ea sustine ca habar nu are cum arata atacatorul. Cert este un singur lucru: nu Katori era tinta, ci eu. Norocul- mai bine spus jocul sortii- a facut ca aceasta maiko sa incurce paharele in care a turnat arsenicul.
- Posibilitatea ca un ronin sa se fi strecurat aici era prea mica, ar fi trebuit sa fie batut in cap crezand ca va trece neobservat. Am spus total bulversat de presupunerea celorlalti. Nu iti trebuia multa minte ca sa iti dai seama ca era cineva din interior, mult prea aproape de noi.
- Am luat si asta in calcul, de aceea Yuuga nu este prezent. La fel ca si aceasta maiko este acuzat pentru atentarea la viata comandantului si uciderea unui Shinsengumi de elita.
Mi-am indreptat privirea spre Yuudai fixandu-l intrebator- de unde stia el decizia tuturor daca nu a fost in camera decat acum cinci minute? Probabil doar a revenit in incapere mai devreme.
- Momentan sunteti liberi, trebuie sa ne pregatim de plecare.
Am incuviintat printr-o miscare usoara a capului catre comandant, parasind sala de festivitati. Acum toti te vom razbuna si pe tine, puternic camarad.
--------------
shoji- usa de lemn si hartie, specifica niponilor, in special acelui secol
maiko- ucenica gheisei
![[Imagine: semnatura_zps4673586a.png]](http://i1117.photobucket.com/albums/k590/olimpiutza/semnatura_zps4673586a.png)