16-11-2012, 12:59 AM
Multumesc enorm pentru comentarii. Am venit tarziu cu nextul, insa acesta clarifica o parte din mister aducand si ceva detalii din capitolele precedente. Sper sa va placa ^.^
Capitolul 11
Priveam acaparat cum verdele se contopea intr-un fel de mozaic cu cerul, in timp ce caleasca ne zguduia usor, provocand un tumult ritmic. Mainile mele micute se lipisera de geamul transparent, nasul atingand suprafata rece a acestuia. Pana si in interiorul cabinei de lemn se putea simti atmosfera friguroasa produsa de toamna tarzie. Speram sa ploua in curand, adoram fenomenul asta al naturii si ar fi fost perfect sa se intample chiar acum.
- Ai de gand sa stai lipit acolo tot drumul, Akio?
Usor iritat de cuvintele surorii mele, m-am intors pe bancuta dura de lemn ce pentru mine era un chin, detestam sa stau locului. Incepusem sa o fixez insistent pe Yukiko pana ce ma hotarasem sa o enervez putin. Am prins de una din cozile ei aurii impletite si am tras cateva agrafe la nimereala, smulgandu-i si ceva fire de par. Strigatul ei ascutit ii daduse semnalul mamei, asa ca aceasta isi ridicase ochii de smarald din cartea pe care o citea, chicotind cand realizase de ce sora mea mai mare era furioasa. Trecuse de pe bancuta din fata noastra, intre noi, rearanjandu-i parul lui Yukiko, in timp ce aceasta continua sa imi arunce priviri ucigatoare.
- Nu puteti sta astamparati nici cand ziua lui Akio se apropie? Credeam ca esti mai matura de atat, Yukiko.
Trebuia sa recunosc ca tata niciodata nu avea acea voce calma si intelegatoare a mamei, ci ne mustra fara menajamente. Intotdeauna sustinea ca asa ne va pregati pentru lumea de afara. Acum ochii parintelui nostru se uita acuzator catre noi, asteptand bineinteles sa ne cerem iertare unul altuia.
- Eu sunt matura, nu e vina mea, e a lui. De ce trebuie sa-i celebram ziua la castelul de pe insula, apropo? Nu implineste decat cinci ani!
- Invidioaso! Poate ca esti cu zece ani mai mare, dar tot nu dai dovada de ei. Si bine, fie, imi pare rau ca m-am apucat sa te trag de par din plictiseala.
Rasul cristalin al fiintei ce ne daduse viata a transformat atmosfera in una linistita. Ea ne cuprinse pe amandoi in brate si tinand catrea pe genunchi a inceput sa o citeasca de la inceput, asa cum stia doar ea. Fiecare cuvant reusea sa ni se intipareasca in minte, iar usoara gestica a ei ne facea sa vizualizam totul mult mai clar. Un nechezat din partea cailor ne anuntase ca suntem in port. Am fost primul ce se propulsase practic din trasura, alergand catre vaporul privat. Ma saturasem. Drumul din Japonia pana aici ma epuizase mai mult psihic decat fizic. Agitatia provocata de oameni, apoi schimbul continuu de mijloace de transport, de rute, unele stiute doar de vampiri erau toate o incalcitura, abia daca puteam sa pricep ceva din toate astea. Abia asteptam sa implinesc optsprezece ani, asa deveneam printul vampirilor, iar ei nu puteau sa se mai impotriveasca chiar daca eram un dhampir*. Aveam si eu partea mea de gelozie, la fel ca sora mea. Ea era vampir complet, imi era ruda doar de tata- chiar daca ei ii placea sa se considere si fiica mamei mele, insa ea era o fata si chiar daca pare nedrept doar eu puteam sa mostenesc conducerea de la tatal meu care toata ziua altceva in afara de protectia mea nu vedea.
Am simtit cum mana fina si calda a mamei mele o prinse pe a mea, conducandu-ma spre puntea vaporului unde odata ajuns ma eliberasem de "legatura" incepand sa cercetez in lung si in lat ceea ce era in jur. Un zgomot zdruncinator, urmat de perdeaua de fum negru eliberata pe cosurile imense ale acestuia anuntase plecarea noastra. Yukiko se facuse nevazuta in camera acordata ei, nebagandu-ma in seama- de parca imi pasa. Am prins usor neindemanatic de balustrada puntii, incercand sa ma catar pe cateva ladite ca sa ajung sa vad marea. Mama imi observase incercarea, asa ca ma ridicase in bratele ei, lasandu-ma sa admir delfinii ce parca isi tineau spectacolul acrobatic pentru noi. Ma ghemuisem in bratele ei, luandu-i una dintre suvitele castanii in mana si adormind vrajit de sunetele valurilor si mirosul sarat al apei.
O usoara clatinare provocata de mainile unei persoane ma facu sa-mi deschid fulgerator ochii, parca printr-o miscare usor mecanica. Ochii azurii ai lui Yukiko ii intalnira pe ai mei, aceasta zambind larg.
- La multi ani, piticule! Haide, sa iesim afara.
- Unde... Unde suntem? Si mami? Tati? Am intrebat dezorientat realizand ca ma aflam intr-un dormitor imens, cu o tenta de decor gotic.
- Pampalau mai esti... O aud cum ofteaza intr-un mod dojenitor, continuandu-si apoi propozitia: In timp ce tu dormeai, am ajuns la castel. Acum ca ti-e clar, misca odata jos!
Mi-am lasat talpile sa atinga covorul pufos, o servitoare schimbandu-ma intr-un kimono albastru, incaltandu-ma apoi cu o pereche de sandale. Am urmat-o pe sora mea prin castel, privind usor stupefiat culoarele ce pareau ca vor sa te inghita. Erau atat de imense pe langa mine! Am simtit mirosul imbatator al trandafirilor, iar apoi in fata aparu o gradina imensa plina cu flori. Se pare ca parintii ne asteptau acolo. Cand ne-am apropiat, pasind usor pe dalele de piatra ce erau asezate sub forma potecutelor serpuite, am realizat ca alaturi de ei se mai afla si un pictor ce se pare ca urma sa ne faca un tablou de familie. Ma asezasem langa raul ce traversa gradina, tinand-o pe Yukiko de mana, iar mama si tata in spatele nostru. Cat timp acel om ne transpunea pe hartie, eu continuam sa privesc fix apa stravezie de parca ea spunea o adevarata poveste. Nu realizasem cand pictorul isi lasase pensula jos, intorcand apoi sevaletul catre noi. Mi-am ridicat chipul ramanand impresionat de cat de bine reusise acest om sa dea contur si doar cu cateva culori a adus mai mult decat perfectiunea pe panza.
- Se vede ca este talentat acest domn. Oricum, Akio, tabloul o sa fie asezat diseara in sala unde se va da petrecerea pentru tine.
- O petrecere? Dar, tata, nu spuneai ca ar fi periculos ca vampirii sa ma vada pana nu implinesc optsprezece ani?
- Unul dintre invitati este cineva de incredere ce are o armata asigurata in umbra, nu iti face griji in legatura cu asta.
Am dat din cap afirmativ, incepand s-o urmez pe Yukiko peste tot unde mergea. Daca era sa ma pierd in castel, macar sa ma pierd cu ea si nu singur. Am dat peste o biblioteca imensa, ce o facu pe sora mea sa nu isi mai incapa in piele de bucuroasa. Stiam ca adora sa citeasca orice ii pica in mana asa ca nu era o surpriza reactia ei. Vazand ca nu o sa ma mai bage in seama ceva vreme, cel putin pana isi termina extazul- am inceput sa pasesc atent pe holurile imense, ce dadeau impresia unei pesteri si mai multe nu- probabil mi se parea doar mie ca locul era mult prea glaciar. Mi-am plecat capul continuand sa merg cu ochii fixati in podea, asta pana ce am simtit ca ma izbesc de ceva... Mai exact, de cineva... M-am dat cu un pas in spate, ridicandu-mi privirea, dorind sa-mi cer scuze, insa am ramas inghetat acolo, de frica. Ochii barbatului, adineaori aurii, devenisera de un rosu mai intens ca sangele, tatuajele din jurul lor scotandu-i in evidenta, acestia contrastand cu parul sau ce avea o tenta de portocaliu, care in loc sa redea caldura, il facea pe el sa para superior intr-un fel sau altul. Pana si aerul din jur, acum imi parea mult mai rece ca la inceput, ba chiar incepusem sa tremur si asta de spaima pe care acei ochi reusisera sa mi-o dea.
- Brian, in sfarsit ai ajuns. Oh, vad ca deja l-ai cunoscut pe fiul meu, Akio.
Vocea tatalui meu a fost ca un fel de salvare din transa in care intrasem. Nu imi dadeam seama cand a ajuns toata familia aici, insa eram fericit ca o facuse la timp, cine stie ce se putea intampla. Auriul ochilor acestui "Brian" reveni, el asezandu-si o mana pe parul meu si ciufulindu-mi-l usor.
- Deci tu esti sarbatoritul. La multi ani, micut printisor.
Am realizat ca desii era un vampir, se parea ca acest barbat avea o temperatura normala a corpului, altfel l-as fi simtit ca un cub de gheata pe pielea mea. Yukiko imi spusese odata despre asta, trebuia sa aiba o vrajitoare ce sa faca o vraja pentru a fi posibil.
- Mul... Multumesc. A fost tot ceea ce am putut sa articulez. Imaginea acelor ochi ce privisera parca pana in sufletul meu, nu reusea sa imi iasa din cap, era mult prea intensa si imi dadea fiori.
Cu pasi marunti m-am departat discret de el, alaturandu-ma mamei si surorii mele ce au hotarat sa faca o mica plimbare in gradina pana seara. Nu stiu de ce, insa orice lucru pe care il spuneam sau realizam nu reusea sa ma distraga de la sangeriul ala, atat de fioros de parca toata rautatea lumii ar fi fost pusa in acel vampir. Cum putea tata sa aiba incredere in el? Nu era asta treaba mea si probabil ca pentru vampiri asa ceva era obisnuit, desii tata si sora mea niciodata nu ma privisera asa, in concluzie nu aveam de ce sa fac caz de asta. Am continuat sa stau in gradina, pana ce una din servitoare ma rugase sa o urmez pentru a ma imbraca pentru eveniment. Am pasit calculat in urma ei, parca fiindu-mi frica sa privesc in alta parte decat inainte. Cert era ca nu ma simtisem deloc bine de cand ajunsesem, aveam impresia constanta ca sunt urmarit- speram sa ma insel. Acea femeie ma imbracase intr-un alt kimono albastru cu auriu, apoi m-am indreptat catre camera surorii mele, ce ma astepta se pare de ceva vreme. Imi prinse mana si coborase cu mine intr-o sala imensa de bal, decorata atent, acum plina cu vampiri. De cum usile imense au fost date la o parte cei de acolo facusera o plecaciune in fata mea si a lui Yukiko, zambindu-ne, insa puteam sa jur ca acel zambet nu era atat de sincer. Ne-am apropiat de locul unde stateau mama si tata, mai exact pe un fel de etaj superior al acelei sali. Era mai comod sa stiu ca stau cat mai departe de pericole, dar nu a fost sa fie. Se pare ca langa tata statea Brian ce parea ca nu isi mai ia ochii de pe mine, dar eu incercam pe cat posibil sa nu ii dau atentie. Probabil ma fixa asa ca sa nu fie luat prin surprindere in caz ca vreun vampir ar fi incercat ceva. In urma unui mic discurs al tatalui meu, prin care le multumea ca toti sunt prezenti, muzica incepuse sa cante, acoperind valul de vorbe ce incepuse sa infloreasca in toate partile. Eu ramasesem langa parintii mei, pana ce mama se oferise sa cante la pian. A coborat scarile de marmura, asezandu-se pe scaunul cu taburet, degetele incepand sa-i alerge pe clapele pianului, muzica creata fiind mirifica. Am zambit simtind parca acea caldura unica ce de fiecare data era transmisa cand ea era in fata acelui instrument muzical pe care il facea sa para primul in lume. Deodata, sunetele linistitoare se oprira, iar tipatul ca din Iad al surorii mele conturase scena ce tocmai se petrecuse: un vampir aparut de nicaieri ii strapunse mamei pieptul cu un cutit. Sangele ei se revarsase peste rochia ce o purta, iar ochii ei verzi privira o ultima data inspre noi inainte ca trupul ei sa cada inert langa pian.
- Brian, ce inseamna ast...
Inainte ca tata sa apuce sa-si termine propozitia, vampirul il decapita, parintele nostru transformandu-se in praf inainte sa apucam sa clipim. Totul se transformase in haos. Tipete, urlete, agitatia a o mie de taifune si uragane. Vampiri aparuti de nicaieri patrunsera in castel, distrugand totul in jurul lor, iar toti invitatii de la petrecere luptau acum pentru propriile lor vieti. Am simtit ca sunt prins de mana si tras de acolo- era sora mea. Aceasta reactionase rapid incepand sa fuga alaturi de mine pe culoare, eu fiind mai mult tarat. Lacrimile imi inundau ochii necontenit si simteam ca aerul imi paraseste plamanii fara ca eu sa-l pot recupera. Inainte sa reusim sa plecam din castel, sunetul unei bubuituri isi facu simtita prezenta, sangele tasnindu-i lui Yukiko din piept, insa aceasta nu se lasase. Era pentru prima data cand o vedeam pe sora mea avand acei ochi intensi, atat de rosii precum rubinul. Mana mea se regasise cu a ei pentru a doua oara, pasii incepand sa ne fie si mai rapizi. Am simtit miros de fum si in curand imi dadusem seama ca totul era inghitit de flacari. Reusisem sa parasesc castelul in flacari alaturi de ea, insa Yukiko cazuse in genunchi si cu o ultima suflare, reusi sa-mi spuna printre lacrimile ce nu incetau sa-i apara:
-Te vei opri la nouasprezece ani, apoi ai in fata vesnicia. Fugi de aici, nu te intoarce daca nu ai putere si uita, caci doar timpul iti mai este de folos... Te rog, Akio, trieste, pentru mine, pentru mama si pentru tata...
Trupul ei se transformase in pulberi la fel ca cel al tatei, o pala de vant purtandu-i ultimele ramasite departe de locul unde eu ramasesem impietrit. Nu mai aveam lacrimi sa plang. Priveam la mantia de flacari ce inghitea castelul cu totul, fara ca eu sa pot face ceva. Auzeam fiecare urlet de disperare in parte si simteam orice lacrima cazuta, mi se intiparisera pana si ultima clipa de agonie a celor ce isi dadusera viata acum, a celor ce au murit fara nicio vina. Pasii au inceput sa ma conduca incet de pe deal catre un rau, ce acum zacea inecat in sange, fiind de un rosu ca acei ochi. O ultima sclipire in intunericul ce cuprinsese totul era o oglinda, ce blocata intre pietre imi reflecta imaginea pierduta. Ce ar trebui sa fac? Nici eu nu stiam, insa doream sa plec de acolo, sa indeplinesc ceea ce sora mea ar fi vrut- sa raman viu. Am luat-o la fuga de-alungul raului ce curgea salbatic, sperand ca asa voi scapa de vreun urmaritor, probabil vor crede ca am murit. Deodata mi-am simtit mana prinsa de ceva mai rece ca gheata, iar intr-o fractiune de secunda ochii aceia ce imi provocau groaza erau din nou fata in fata cu mine. Incepusem sa tremur din toate incheieturile, fara sa mai pot macar inghiti in sec, atunci cand am realizat ca ma aflam pe calul lui Brian ce se indrepta direct spre castel. Eram mai mult decat terifiat, un tumultul de sentimente zacea in mine, iar acum as fi urlat din toate puterile, insa corzile vocale cedasera cand mana lui o prinsese pe a mea. Am simtit ca isi lasa palma asupra capului meu, iar apoi nu am mai simtit nimic, doar intuneric...
Usa de lemn se deschise in urma unui lung sunet de parca ar fi fost un geamat, iar eu ma ridicasem de pe pat, obisnuit fiind ca una din servitoare sa apara cu masa zilnica, insa de data asta cel ce imi statea in fata era Brian... Nu il mai vazusem din ziua aia, de acum treisprezece ani. Inca nu intelegeam de ce a dorit sa restaureze castelul si in plus sa ma tina aici ca un fel de prizonier, ii era mai usor daca ma omora cu siguranta. Am realizat ca in urma lui in camera paseste o femeie nipona ce purta un kimono movaliu, parul fiindu-i prins intr-un coc specific tarii din care eu proveneam. Ma departasem usor de pat, catre fereastra, in coltul opus al camerei fata de unde se aflau cei doi. Deodata am realizat ca la picioarele mele isi face aparitia un sigiliu de foc, un cerc urias, o stea si un hexagon in centru incercuite de incantatii nenumarate, ma arde, vreau sa scap de el si nu pot. Totul din jurul meu devine neclar, nu ma mai aflam in acea camera... Incepeam sa nu imi dau seama care era scopul meu, ce faceam acolo... Cine eram? Intr-un final am inchis ochii lasand un strigat puternic sa se faca auzit, iar apoi... Liniste, o puternica liniste inconjurata de calm. Uitasem tot, cel ce statea in fata mea era Lordul Brian, cel ce ma luase de la batranul care ma crescuse pana la varsta de cinci ani...
Am sarit ca ars de pe gresia rece a terasei, departandu-ma cat mai mult de Lord. Memoriile odata sterse, acum erau din nou ale mele, stiam ce se intamplase si tot ce puteam sa fac era sa imi abtin lacrimile ce doreau sa curga suvoaie, alaturandu-se ploii ce se intensificase. Nu imi venea sa cred ca vraja lui tinuse un an.
- Tu... Nu esti altceva decat un criminal! Am tipat, avand vocea tremuranda si aproape inexistenta din cauza starii in care ma aflam. Brian se ridicase de la locul acela, incercand sa se apropie incet de mine, insa eu ma dadeam mai in spate cu fiecare pas.
Yuna, iti multumesc, fara tine aceast blestem era mereu prezent, ma orbea, iar eu nu as fi realizat ca el era acea persoana... Aceea persoana ce imi distrusese viata si tot ce aveam mai pretios- familia.
-----------------------------------------------------------
dhampir- jumatate vampir
Capitolul 11
Priveam acaparat cum verdele se contopea intr-un fel de mozaic cu cerul, in timp ce caleasca ne zguduia usor, provocand un tumult ritmic. Mainile mele micute se lipisera de geamul transparent, nasul atingand suprafata rece a acestuia. Pana si in interiorul cabinei de lemn se putea simti atmosfera friguroasa produsa de toamna tarzie. Speram sa ploua in curand, adoram fenomenul asta al naturii si ar fi fost perfect sa se intample chiar acum.
- Ai de gand sa stai lipit acolo tot drumul, Akio?
Usor iritat de cuvintele surorii mele, m-am intors pe bancuta dura de lemn ce pentru mine era un chin, detestam sa stau locului. Incepusem sa o fixez insistent pe Yukiko pana ce ma hotarasem sa o enervez putin. Am prins de una din cozile ei aurii impletite si am tras cateva agrafe la nimereala, smulgandu-i si ceva fire de par. Strigatul ei ascutit ii daduse semnalul mamei, asa ca aceasta isi ridicase ochii de smarald din cartea pe care o citea, chicotind cand realizase de ce sora mea mai mare era furioasa. Trecuse de pe bancuta din fata noastra, intre noi, rearanjandu-i parul lui Yukiko, in timp ce aceasta continua sa imi arunce priviri ucigatoare.
- Nu puteti sta astamparati nici cand ziua lui Akio se apropie? Credeam ca esti mai matura de atat, Yukiko.
Trebuia sa recunosc ca tata niciodata nu avea acea voce calma si intelegatoare a mamei, ci ne mustra fara menajamente. Intotdeauna sustinea ca asa ne va pregati pentru lumea de afara. Acum ochii parintelui nostru se uita acuzator catre noi, asteptand bineinteles sa ne cerem iertare unul altuia.
- Eu sunt matura, nu e vina mea, e a lui. De ce trebuie sa-i celebram ziua la castelul de pe insula, apropo? Nu implineste decat cinci ani!
- Invidioaso! Poate ca esti cu zece ani mai mare, dar tot nu dai dovada de ei. Si bine, fie, imi pare rau ca m-am apucat sa te trag de par din plictiseala.
Rasul cristalin al fiintei ce ne daduse viata a transformat atmosfera in una linistita. Ea ne cuprinse pe amandoi in brate si tinand catrea pe genunchi a inceput sa o citeasca de la inceput, asa cum stia doar ea. Fiecare cuvant reusea sa ni se intipareasca in minte, iar usoara gestica a ei ne facea sa vizualizam totul mult mai clar. Un nechezat din partea cailor ne anuntase ca suntem in port. Am fost primul ce se propulsase practic din trasura, alergand catre vaporul privat. Ma saturasem. Drumul din Japonia pana aici ma epuizase mai mult psihic decat fizic. Agitatia provocata de oameni, apoi schimbul continuu de mijloace de transport, de rute, unele stiute doar de vampiri erau toate o incalcitura, abia daca puteam sa pricep ceva din toate astea. Abia asteptam sa implinesc optsprezece ani, asa deveneam printul vampirilor, iar ei nu puteau sa se mai impotriveasca chiar daca eram un dhampir*. Aveam si eu partea mea de gelozie, la fel ca sora mea. Ea era vampir complet, imi era ruda doar de tata- chiar daca ei ii placea sa se considere si fiica mamei mele, insa ea era o fata si chiar daca pare nedrept doar eu puteam sa mostenesc conducerea de la tatal meu care toata ziua altceva in afara de protectia mea nu vedea.
Am simtit cum mana fina si calda a mamei mele o prinse pe a mea, conducandu-ma spre puntea vaporului unde odata ajuns ma eliberasem de "legatura" incepand sa cercetez in lung si in lat ceea ce era in jur. Un zgomot zdruncinator, urmat de perdeaua de fum negru eliberata pe cosurile imense ale acestuia anuntase plecarea noastra. Yukiko se facuse nevazuta in camera acordata ei, nebagandu-ma in seama- de parca imi pasa. Am prins usor neindemanatic de balustrada puntii, incercand sa ma catar pe cateva ladite ca sa ajung sa vad marea. Mama imi observase incercarea, asa ca ma ridicase in bratele ei, lasandu-ma sa admir delfinii ce parca isi tineau spectacolul acrobatic pentru noi. Ma ghemuisem in bratele ei, luandu-i una dintre suvitele castanii in mana si adormind vrajit de sunetele valurilor si mirosul sarat al apei.
O usoara clatinare provocata de mainile unei persoane ma facu sa-mi deschid fulgerator ochii, parca printr-o miscare usor mecanica. Ochii azurii ai lui Yukiko ii intalnira pe ai mei, aceasta zambind larg.
- La multi ani, piticule! Haide, sa iesim afara.
- Unde... Unde suntem? Si mami? Tati? Am intrebat dezorientat realizand ca ma aflam intr-un dormitor imens, cu o tenta de decor gotic.
- Pampalau mai esti... O aud cum ofteaza intr-un mod dojenitor, continuandu-si apoi propozitia: In timp ce tu dormeai, am ajuns la castel. Acum ca ti-e clar, misca odata jos!
Mi-am lasat talpile sa atinga covorul pufos, o servitoare schimbandu-ma intr-un kimono albastru, incaltandu-ma apoi cu o pereche de sandale. Am urmat-o pe sora mea prin castel, privind usor stupefiat culoarele ce pareau ca vor sa te inghita. Erau atat de imense pe langa mine! Am simtit mirosul imbatator al trandafirilor, iar apoi in fata aparu o gradina imensa plina cu flori. Se pare ca parintii ne asteptau acolo. Cand ne-am apropiat, pasind usor pe dalele de piatra ce erau asezate sub forma potecutelor serpuite, am realizat ca alaturi de ei se mai afla si un pictor ce se pare ca urma sa ne faca un tablou de familie. Ma asezasem langa raul ce traversa gradina, tinand-o pe Yukiko de mana, iar mama si tata in spatele nostru. Cat timp acel om ne transpunea pe hartie, eu continuam sa privesc fix apa stravezie de parca ea spunea o adevarata poveste. Nu realizasem cand pictorul isi lasase pensula jos, intorcand apoi sevaletul catre noi. Mi-am ridicat chipul ramanand impresionat de cat de bine reusise acest om sa dea contur si doar cu cateva culori a adus mai mult decat perfectiunea pe panza.
- Se vede ca este talentat acest domn. Oricum, Akio, tabloul o sa fie asezat diseara in sala unde se va da petrecerea pentru tine.
- O petrecere? Dar, tata, nu spuneai ca ar fi periculos ca vampirii sa ma vada pana nu implinesc optsprezece ani?
- Unul dintre invitati este cineva de incredere ce are o armata asigurata in umbra, nu iti face griji in legatura cu asta.
Am dat din cap afirmativ, incepand s-o urmez pe Yukiko peste tot unde mergea. Daca era sa ma pierd in castel, macar sa ma pierd cu ea si nu singur. Am dat peste o biblioteca imensa, ce o facu pe sora mea sa nu isi mai incapa in piele de bucuroasa. Stiam ca adora sa citeasca orice ii pica in mana asa ca nu era o surpriza reactia ei. Vazand ca nu o sa ma mai bage in seama ceva vreme, cel putin pana isi termina extazul- am inceput sa pasesc atent pe holurile imense, ce dadeau impresia unei pesteri si mai multe nu- probabil mi se parea doar mie ca locul era mult prea glaciar. Mi-am plecat capul continuand sa merg cu ochii fixati in podea, asta pana ce am simtit ca ma izbesc de ceva... Mai exact, de cineva... M-am dat cu un pas in spate, ridicandu-mi privirea, dorind sa-mi cer scuze, insa am ramas inghetat acolo, de frica. Ochii barbatului, adineaori aurii, devenisera de un rosu mai intens ca sangele, tatuajele din jurul lor scotandu-i in evidenta, acestia contrastand cu parul sau ce avea o tenta de portocaliu, care in loc sa redea caldura, il facea pe el sa para superior intr-un fel sau altul. Pana si aerul din jur, acum imi parea mult mai rece ca la inceput, ba chiar incepusem sa tremur si asta de spaima pe care acei ochi reusisera sa mi-o dea.
- Brian, in sfarsit ai ajuns. Oh, vad ca deja l-ai cunoscut pe fiul meu, Akio.
Vocea tatalui meu a fost ca un fel de salvare din transa in care intrasem. Nu imi dadeam seama cand a ajuns toata familia aici, insa eram fericit ca o facuse la timp, cine stie ce se putea intampla. Auriul ochilor acestui "Brian" reveni, el asezandu-si o mana pe parul meu si ciufulindu-mi-l usor.
- Deci tu esti sarbatoritul. La multi ani, micut printisor.
Am realizat ca desii era un vampir, se parea ca acest barbat avea o temperatura normala a corpului, altfel l-as fi simtit ca un cub de gheata pe pielea mea. Yukiko imi spusese odata despre asta, trebuia sa aiba o vrajitoare ce sa faca o vraja pentru a fi posibil.
- Mul... Multumesc. A fost tot ceea ce am putut sa articulez. Imaginea acelor ochi ce privisera parca pana in sufletul meu, nu reusea sa imi iasa din cap, era mult prea intensa si imi dadea fiori.
Cu pasi marunti m-am departat discret de el, alaturandu-ma mamei si surorii mele ce au hotarat sa faca o mica plimbare in gradina pana seara. Nu stiu de ce, insa orice lucru pe care il spuneam sau realizam nu reusea sa ma distraga de la sangeriul ala, atat de fioros de parca toata rautatea lumii ar fi fost pusa in acel vampir. Cum putea tata sa aiba incredere in el? Nu era asta treaba mea si probabil ca pentru vampiri asa ceva era obisnuit, desii tata si sora mea niciodata nu ma privisera asa, in concluzie nu aveam de ce sa fac caz de asta. Am continuat sa stau in gradina, pana ce una din servitoare ma rugase sa o urmez pentru a ma imbraca pentru eveniment. Am pasit calculat in urma ei, parca fiindu-mi frica sa privesc in alta parte decat inainte. Cert era ca nu ma simtisem deloc bine de cand ajunsesem, aveam impresia constanta ca sunt urmarit- speram sa ma insel. Acea femeie ma imbracase intr-un alt kimono albastru cu auriu, apoi m-am indreptat catre camera surorii mele, ce ma astepta se pare de ceva vreme. Imi prinse mana si coborase cu mine intr-o sala imensa de bal, decorata atent, acum plina cu vampiri. De cum usile imense au fost date la o parte cei de acolo facusera o plecaciune in fata mea si a lui Yukiko, zambindu-ne, insa puteam sa jur ca acel zambet nu era atat de sincer. Ne-am apropiat de locul unde stateau mama si tata, mai exact pe un fel de etaj superior al acelei sali. Era mai comod sa stiu ca stau cat mai departe de pericole, dar nu a fost sa fie. Se pare ca langa tata statea Brian ce parea ca nu isi mai ia ochii de pe mine, dar eu incercam pe cat posibil sa nu ii dau atentie. Probabil ma fixa asa ca sa nu fie luat prin surprindere in caz ca vreun vampir ar fi incercat ceva. In urma unui mic discurs al tatalui meu, prin care le multumea ca toti sunt prezenti, muzica incepuse sa cante, acoperind valul de vorbe ce incepuse sa infloreasca in toate partile. Eu ramasesem langa parintii mei, pana ce mama se oferise sa cante la pian. A coborat scarile de marmura, asezandu-se pe scaunul cu taburet, degetele incepand sa-i alerge pe clapele pianului, muzica creata fiind mirifica. Am zambit simtind parca acea caldura unica ce de fiecare data era transmisa cand ea era in fata acelui instrument muzical pe care il facea sa para primul in lume. Deodata, sunetele linistitoare se oprira, iar tipatul ca din Iad al surorii mele conturase scena ce tocmai se petrecuse: un vampir aparut de nicaieri ii strapunse mamei pieptul cu un cutit. Sangele ei se revarsase peste rochia ce o purta, iar ochii ei verzi privira o ultima data inspre noi inainte ca trupul ei sa cada inert langa pian.
- Brian, ce inseamna ast...
Inainte ca tata sa apuce sa-si termine propozitia, vampirul il decapita, parintele nostru transformandu-se in praf inainte sa apucam sa clipim. Totul se transformase in haos. Tipete, urlete, agitatia a o mie de taifune si uragane. Vampiri aparuti de nicaieri patrunsera in castel, distrugand totul in jurul lor, iar toti invitatii de la petrecere luptau acum pentru propriile lor vieti. Am simtit ca sunt prins de mana si tras de acolo- era sora mea. Aceasta reactionase rapid incepand sa fuga alaturi de mine pe culoare, eu fiind mai mult tarat. Lacrimile imi inundau ochii necontenit si simteam ca aerul imi paraseste plamanii fara ca eu sa-l pot recupera. Inainte sa reusim sa plecam din castel, sunetul unei bubuituri isi facu simtita prezenta, sangele tasnindu-i lui Yukiko din piept, insa aceasta nu se lasase. Era pentru prima data cand o vedeam pe sora mea avand acei ochi intensi, atat de rosii precum rubinul. Mana mea se regasise cu a ei pentru a doua oara, pasii incepand sa ne fie si mai rapizi. Am simtit miros de fum si in curand imi dadusem seama ca totul era inghitit de flacari. Reusisem sa parasesc castelul in flacari alaturi de ea, insa Yukiko cazuse in genunchi si cu o ultima suflare, reusi sa-mi spuna printre lacrimile ce nu incetau sa-i apara:
-Te vei opri la nouasprezece ani, apoi ai in fata vesnicia. Fugi de aici, nu te intoarce daca nu ai putere si uita, caci doar timpul iti mai este de folos... Te rog, Akio, trieste, pentru mine, pentru mama si pentru tata...
Trupul ei se transformase in pulberi la fel ca cel al tatei, o pala de vant purtandu-i ultimele ramasite departe de locul unde eu ramasesem impietrit. Nu mai aveam lacrimi sa plang. Priveam la mantia de flacari ce inghitea castelul cu totul, fara ca eu sa pot face ceva. Auzeam fiecare urlet de disperare in parte si simteam orice lacrima cazuta, mi se intiparisera pana si ultima clipa de agonie a celor ce isi dadusera viata acum, a celor ce au murit fara nicio vina. Pasii au inceput sa ma conduca incet de pe deal catre un rau, ce acum zacea inecat in sange, fiind de un rosu ca acei ochi. O ultima sclipire in intunericul ce cuprinsese totul era o oglinda, ce blocata intre pietre imi reflecta imaginea pierduta. Ce ar trebui sa fac? Nici eu nu stiam, insa doream sa plec de acolo, sa indeplinesc ceea ce sora mea ar fi vrut- sa raman viu. Am luat-o la fuga de-alungul raului ce curgea salbatic, sperand ca asa voi scapa de vreun urmaritor, probabil vor crede ca am murit. Deodata mi-am simtit mana prinsa de ceva mai rece ca gheata, iar intr-o fractiune de secunda ochii aceia ce imi provocau groaza erau din nou fata in fata cu mine. Incepusem sa tremur din toate incheieturile, fara sa mai pot macar inghiti in sec, atunci cand am realizat ca ma aflam pe calul lui Brian ce se indrepta direct spre castel. Eram mai mult decat terifiat, un tumultul de sentimente zacea in mine, iar acum as fi urlat din toate puterile, insa corzile vocale cedasera cand mana lui o prinsese pe a mea. Am simtit ca isi lasa palma asupra capului meu, iar apoi nu am mai simtit nimic, doar intuneric...
Usa de lemn se deschise in urma unui lung sunet de parca ar fi fost un geamat, iar eu ma ridicasem de pe pat, obisnuit fiind ca una din servitoare sa apara cu masa zilnica, insa de data asta cel ce imi statea in fata era Brian... Nu il mai vazusem din ziua aia, de acum treisprezece ani. Inca nu intelegeam de ce a dorit sa restaureze castelul si in plus sa ma tina aici ca un fel de prizonier, ii era mai usor daca ma omora cu siguranta. Am realizat ca in urma lui in camera paseste o femeie nipona ce purta un kimono movaliu, parul fiindu-i prins intr-un coc specific tarii din care eu proveneam. Ma departasem usor de pat, catre fereastra, in coltul opus al camerei fata de unde se aflau cei doi. Deodata am realizat ca la picioarele mele isi face aparitia un sigiliu de foc, un cerc urias, o stea si un hexagon in centru incercuite de incantatii nenumarate, ma arde, vreau sa scap de el si nu pot. Totul din jurul meu devine neclar, nu ma mai aflam in acea camera... Incepeam sa nu imi dau seama care era scopul meu, ce faceam acolo... Cine eram? Intr-un final am inchis ochii lasand un strigat puternic sa se faca auzit, iar apoi... Liniste, o puternica liniste inconjurata de calm. Uitasem tot, cel ce statea in fata mea era Lordul Brian, cel ce ma luase de la batranul care ma crescuse pana la varsta de cinci ani...
Am sarit ca ars de pe gresia rece a terasei, departandu-ma cat mai mult de Lord. Memoriile odata sterse, acum erau din nou ale mele, stiam ce se intamplase si tot ce puteam sa fac era sa imi abtin lacrimile ce doreau sa curga suvoaie, alaturandu-se ploii ce se intensificase. Nu imi venea sa cred ca vraja lui tinuse un an.
- Tu... Nu esti altceva decat un criminal! Am tipat, avand vocea tremuranda si aproape inexistenta din cauza starii in care ma aflam. Brian se ridicase de la locul acela, incercand sa se apropie incet de mine, insa eu ma dadeam mai in spate cu fiecare pas.
Yuna, iti multumesc, fara tine aceast blestem era mereu prezent, ma orbea, iar eu nu as fi realizat ca el era acea persoana... Aceea persoana ce imi distrusese viata si tot ce aveam mai pretios- familia.
-----------------------------------------------------------
dhampir- jumatate vampir
![[Imagine: semnatura_zps4673586a.png]](http://i1117.photobucket.com/albums/k590/olimpiutza/semnatura_zps4673586a.png)