14-11-2012, 05:26 PM
(Ultima modificare: 14-11-2012, 05:34 PM {2} de a beautiful lie.)
Here we are.... back again! In caz ca cineva a asteptat nextul( cu nerabdare)...
Multumim pentru incurajari... We hope you enjoy yourself!
Aerul racoros al serii imi surprinde cu atingeri fine pieptul, iar acesta le primeste infiorandu-se, desfatat de efectul lor pervers. Conduc detasat( cel putin macar incerc), lasand versurile si acordurile de chitara ale melodiei ce rasuna de la radio sa-mi hipnotizeze simturile si sa-mi induca o stare ceva mai linistita decat cea in care sunt acum. In zece minute se presupune ca voi ajunge la casa familiei Murinaga. Ma indrept intr-acolo, fiind aranjat,prezentabil, exact asa cum vor toti sa creada sunt profesorii- eu doar le alimentez iluziile- nu poti nega ca ne satisface sa observam lucruri care ne sustin teoriile. Totusi, vreu sa cred ca te vei lasa, cat mai curand, convins ca aparentele inseala.
Nu stiu de ce( sunt asa nestiutor de obicei- dupa mai multe incercari esuate, m-am convins ca gandirea excesiva, ca sport al mintii, mie unuia imi dauneaza- cum credeti ca am ajuns la concluzia ca vreau sa devin profesor ?! ) insa visul la o intreaga viata banala, tipica, captiva in cotidian, il resping instinctiv, iar daca l-as fi avut vreodata, sfarsea renegat.
Asa cum probabil va imaginati deja, relatia cu Erika joaca un rol foarte important si de asemenea imi ocupa la fel de mult timp. Entuziasmul de inceput a fost mereu cel care m-a tinut in cursa haotica a supravietuirii si inca nu s-a diminuat in cazul nostru. Cu toate astea, acel scepticism specific mie nu imi permite sa ma declar in ceea ce priveste viitorul. Ideea acestei relatii este tot ceea ce imi doresc astazi, fiindca nu garantez niciodata pentru felul in care voi simti maine in legatura cu… multe. Continui obsedant sa imi repet cat de mult o iubesc pe Erika… momentan! Viitorul va avea, ca de obicei, grija sa ne serveasca visele implinite intr-un mod surprinzator de picant.
Deseori imi revin in timpane cuvintele ei clare, marturisindu-mi ca deja ma vede sotul ei, ce ma sperie de-a dreptul. Tot acest amalgam din amintiri si neliniste imi invadeaza mintea si chiar daca nu reusesc sa le opresc, nu le permit sa imi distraga atentia, mai ales la ore: cu siguranta Kenta viseaza la ora de matematica, de obicei, cat pentru amandoi. Mi-am amintit tocmai la timp ( nu ca astfel de situatii se pot uita), fiindca se pare ca am ajuns deja la adresa indicata, ca sunt asteptat sa iau cina cu Kenta si mama lui. (Desi m-a rugat sa-i spun Ken, eu consider ca numele i se potriveste, iar daca suna a tigari, in niciun caz ieftine, eu sunt cu atat mai mult, multumit) .
In scurt timp, am realizat ca deja stateam la masa cu cei doi, comunicand si dezbatand probleme legate de activitatea scoalara a lui Kenta. Fiind cat se poate de absorbit de discutie si incercand sa impartasesc si sa-mi sustin opiniile, abia am observat cand s-a apropiat de masa o pisica, pesemne „membra” si ea, a familiei.
.......................................................................................................................................................
Interventia lui Ken( care se cam plictisea, numarand crapaturile de pe tavan)
Eu am intotdeauna cate un scenariu in minte- cel mai adesea unul total nepotrivit cu contextul.( Ce? Credeai ca numai tie ti se intampla?) Il ascultam pe prof, oarecum interesat, discutand cu maica-mea si imi trece prin cap( ca un fulger ce mi-ar putea lumina neuronii plictisiti) ca daca as fi vreun soi de agent secret, in timp ce astia doi ai palavragi, m-as putea sustrage fara sa trezesc suspiciuni( ca neh, doar as fi unul de exceptie) si as putea intra in casa profesorului( prin efractie, fiindca asta presupune meseria) sa caut subiectele, mai precis si niste rezolvari, la testul de saptamana viitoare. Am intentii bune: vreau sa-i demonstrez ca pot lua zece exact asa cum afirma chiar el. Insa sunt ceea ce sunt asa ca imi las gandurile sa se estompeze, fiind nevoit sa revin in realitate, cu trup si mai putina insufletire.
.......................................................................................................................................................
S-a strecurat printre picioarele lor si ascunzandu-se sub scaunul meu, dintr-o data a inceput sa se alinte, frecandu-si blanita pufoasa de piciorele mele, moment in care coloana mi s-a arcuit usor, instinctiv, sub impulsul senzatiei neasteptate. Aveam intentia sa nu il consider un incident sau sa fac vreo grimasa,ci doar sa o rasfat un pic, insa aruncandu-mi ochii in jos, am vazut ceva ce nu ma asteptam deloc. Pupilele mi s-au dilatat iar gatul mi-l simteam uscat, fiindca realizasem ca poza de la piciorele mele, langa care statea mica creatura imblanita, cazuse din buzunarul pantalonilor elevului meu, care se intampla sa fie gazda. In niciun caz nu incerc sa fac pe ghicitorul, ci doar imi imaginez ca Ken nu si-ar fi lasat mama sa gaseasca acea poza. Ceea ce totusi ma socase totusi, as putea afirma, o reprezenta ipostaza in care Ken se afla cu o alta eleva de-a mea in acea fotografie. Nu eram sigur, in acea clipa, cum ar fi de preferat sa reactionaz, insa m-am decis repede sa iau acea poza, inainte ca mama lui sa o vada. In acelasi timp, speram ca cei doi sa nu observe tremurul usor care ma cuprinsese( din pricina agitatiei pe care o simt mereu in situatii neprevazute), cu toate ca ma straduiam sa par degajat. Asa ca am pus in aplicare prima idee care ma luminase si m-am aplecat sa ascund poza, explicand( ei bine, poate mintind, ca orice pacatos...) ca trebuie sa acord oarecare atentie si fiintei care toarce si se alinta sub scaunul meu, fiindca(cel putin pana in urmatoarea clipa) eram convins ca iubeam animalele din toata inima. Cand insa am reusit sa pun mana pe fotografie, mata aceea „ jucausa si simpatica” m-a zgariat, lasandu-si amprenta pe mana mea. Instantaneu, m-a facut sa imi ridic rapid de pe scaun intreg trupul, reusind astfel sa ma lovesc cu capul de masa si cat pe ce sa daram cateva pahare, motiv de a le oferi gazdelor un zambet in coltul buzelor( poate ar fi si chicotit, insa au reusit sa se abtina). Apoi, mama lui Kenta s-a scuzat, imbujorandu-se usor, dar am reusit sa o linistesc,asigurand-o ca nu am patit nimic si amuzandu-ma si eu pe seama acestei nedorite intamplari.
Desi pantalonii mei se stramtasera semnificativ intr-o zona anume, devenind cam incomozi, eram multumit( nu as putea spune usurat, deoarece chiar aveam o problema cu... v-ati prins voi ce) ca am putut lua poza fara a fi nevoit sa asist la o interminabila discutie familiala.
In urmatorul minut eram la baie si, uitand de „minunata zgarietura” care iesea in evidenta (nu mai mult decat umflatura din pantalonii mei totusi) pe mana mea alba, am analizat repede, fiindca nu aveam deloc timp, fotografia pe care reusisem, cu dexteritate m-as putea lauda, sa o introduc in soseta( aveati o idee mai buna?) . Defapt, nu era mare lucru de spus si am presupus ca cei doi erau iubiti ori se pricepeau al naibii de bine sa profite trupurile lor, caci uitandu-ma acum, observ un alt Ken, unul total necunoscut mie. iar eu nu pot intelege de ce respiratia imi este inca sacadata...
Oricum ar fi fost, nu era treaba mea si aveam de gand sa-i inapoiez poza inainte sa plec. Pana atunci, imi ramanea de rezolvat o „mare” problema( si se pare ca nici o teorema sau axioma nu-mi prea va fi de folos). Nu ma-s fi imaginat niciodata intr-o astfel de situatie jenanta, poate chiar penibila, asa ca as putea-o considera un inceput... straniu. Mai mult sau mai putin „rezolvat”, am plecat curand acasa, bineinteles promitandu-i mamei lui Kenta ca vom pastra legatura. Inainte de a ma urca in masina, asigurandu-ma ca mama lui intrase deja in casa, am gasit prilejul de a ma adresa lui Ken:
-Am presupus ca asta iti apatine, Ken! Am murmurat intinzandu-i fotografia si afisand un zambet mic in coltul gurii.
Pe drum au inceput sa ma nelinisteasca o sumedenie de ganduri, insa am pus totul pe seama oboselii pe care o resimteam acut si a zilei agitate. Nu-mi puteam scoate din cap, cu toate astea, pasiunea cu care Ken aproape o devora pe... Stai!„De ce naiba ar ajunge sa ma preocupe ,vineri seara, viata sexuala a unui elev de-al meu dintr-a doispea?”
Multumim pentru incurajari... We hope you enjoy yourself!
Cap 4 Prima zi din restul vietii mele
Aerul racoros al serii imi surprinde cu atingeri fine pieptul, iar acesta le primeste infiorandu-se, desfatat de efectul lor pervers. Conduc detasat( cel putin macar incerc), lasand versurile si acordurile de chitara ale melodiei ce rasuna de la radio sa-mi hipnotizeze simturile si sa-mi induca o stare ceva mai linistita decat cea in care sunt acum. In zece minute se presupune ca voi ajunge la casa familiei Murinaga. Ma indrept intr-acolo, fiind aranjat,prezentabil, exact asa cum vor toti sa creada sunt profesorii- eu doar le alimentez iluziile- nu poti nega ca ne satisface sa observam lucruri care ne sustin teoriile. Totusi, vreu sa cred ca te vei lasa, cat mai curand, convins ca aparentele inseala.
Nu stiu de ce( sunt asa nestiutor de obicei- dupa mai multe incercari esuate, m-am convins ca gandirea excesiva, ca sport al mintii, mie unuia imi dauneaza- cum credeti ca am ajuns la concluzia ca vreau sa devin profesor ?! ) insa visul la o intreaga viata banala, tipica, captiva in cotidian, il resping instinctiv, iar daca l-as fi avut vreodata, sfarsea renegat.
Asa cum probabil va imaginati deja, relatia cu Erika joaca un rol foarte important si de asemenea imi ocupa la fel de mult timp. Entuziasmul de inceput a fost mereu cel care m-a tinut in cursa haotica a supravietuirii si inca nu s-a diminuat in cazul nostru. Cu toate astea, acel scepticism specific mie nu imi permite sa ma declar in ceea ce priveste viitorul. Ideea acestei relatii este tot ceea ce imi doresc astazi, fiindca nu garantez niciodata pentru felul in care voi simti maine in legatura cu… multe. Continui obsedant sa imi repet cat de mult o iubesc pe Erika… momentan! Viitorul va avea, ca de obicei, grija sa ne serveasca visele implinite intr-un mod surprinzator de picant.
Deseori imi revin in timpane cuvintele ei clare, marturisindu-mi ca deja ma vede sotul ei, ce ma sperie de-a dreptul. Tot acest amalgam din amintiri si neliniste imi invadeaza mintea si chiar daca nu reusesc sa le opresc, nu le permit sa imi distraga atentia, mai ales la ore: cu siguranta Kenta viseaza la ora de matematica, de obicei, cat pentru amandoi. Mi-am amintit tocmai la timp ( nu ca astfel de situatii se pot uita), fiindca se pare ca am ajuns deja la adresa indicata, ca sunt asteptat sa iau cina cu Kenta si mama lui. (Desi m-a rugat sa-i spun Ken, eu consider ca numele i se potriveste, iar daca suna a tigari, in niciun caz ieftine, eu sunt cu atat mai mult, multumit) .
In scurt timp, am realizat ca deja stateam la masa cu cei doi, comunicand si dezbatand probleme legate de activitatea scoalara a lui Kenta. Fiind cat se poate de absorbit de discutie si incercand sa impartasesc si sa-mi sustin opiniile, abia am observat cand s-a apropiat de masa o pisica, pesemne „membra” si ea, a familiei.
.......................................................................................................................................................
Interventia lui Ken( care se cam plictisea, numarand crapaturile de pe tavan)
Eu am intotdeauna cate un scenariu in minte- cel mai adesea unul total nepotrivit cu contextul.( Ce? Credeai ca numai tie ti se intampla?) Il ascultam pe prof, oarecum interesat, discutand cu maica-mea si imi trece prin cap( ca un fulger ce mi-ar putea lumina neuronii plictisiti) ca daca as fi vreun soi de agent secret, in timp ce astia doi ai palavragi, m-as putea sustrage fara sa trezesc suspiciuni( ca neh, doar as fi unul de exceptie) si as putea intra in casa profesorului( prin efractie, fiindca asta presupune meseria) sa caut subiectele, mai precis si niste rezolvari, la testul de saptamana viitoare. Am intentii bune: vreau sa-i demonstrez ca pot lua zece exact asa cum afirma chiar el. Insa sunt ceea ce sunt asa ca imi las gandurile sa se estompeze, fiind nevoit sa revin in realitate, cu trup si mai putina insufletire.
.......................................................................................................................................................
S-a strecurat printre picioarele lor si ascunzandu-se sub scaunul meu, dintr-o data a inceput sa se alinte, frecandu-si blanita pufoasa de piciorele mele, moment in care coloana mi s-a arcuit usor, instinctiv, sub impulsul senzatiei neasteptate. Aveam intentia sa nu il consider un incident sau sa fac vreo grimasa,ci doar sa o rasfat un pic, insa aruncandu-mi ochii in jos, am vazut ceva ce nu ma asteptam deloc. Pupilele mi s-au dilatat iar gatul mi-l simteam uscat, fiindca realizasem ca poza de la piciorele mele, langa care statea mica creatura imblanita, cazuse din buzunarul pantalonilor elevului meu, care se intampla sa fie gazda. In niciun caz nu incerc sa fac pe ghicitorul, ci doar imi imaginez ca Ken nu si-ar fi lasat mama sa gaseasca acea poza. Ceea ce totusi ma socase totusi, as putea afirma, o reprezenta ipostaza in care Ken se afla cu o alta eleva de-a mea in acea fotografie. Nu eram sigur, in acea clipa, cum ar fi de preferat sa reactionaz, insa m-am decis repede sa iau acea poza, inainte ca mama lui sa o vada. In acelasi timp, speram ca cei doi sa nu observe tremurul usor care ma cuprinsese( din pricina agitatiei pe care o simt mereu in situatii neprevazute), cu toate ca ma straduiam sa par degajat. Asa ca am pus in aplicare prima idee care ma luminase si m-am aplecat sa ascund poza, explicand( ei bine, poate mintind, ca orice pacatos...) ca trebuie sa acord oarecare atentie si fiintei care toarce si se alinta sub scaunul meu, fiindca(cel putin pana in urmatoarea clipa) eram convins ca iubeam animalele din toata inima. Cand insa am reusit sa pun mana pe fotografie, mata aceea „ jucausa si simpatica” m-a zgariat, lasandu-si amprenta pe mana mea. Instantaneu, m-a facut sa imi ridic rapid de pe scaun intreg trupul, reusind astfel sa ma lovesc cu capul de masa si cat pe ce sa daram cateva pahare, motiv de a le oferi gazdelor un zambet in coltul buzelor( poate ar fi si chicotit, insa au reusit sa se abtina). Apoi, mama lui Kenta s-a scuzat, imbujorandu-se usor, dar am reusit sa o linistesc,asigurand-o ca nu am patit nimic si amuzandu-ma si eu pe seama acestei nedorite intamplari.
Desi pantalonii mei se stramtasera semnificativ intr-o zona anume, devenind cam incomozi, eram multumit( nu as putea spune usurat, deoarece chiar aveam o problema cu... v-ati prins voi ce) ca am putut lua poza fara a fi nevoit sa asist la o interminabila discutie familiala.
In urmatorul minut eram la baie si, uitand de „minunata zgarietura” care iesea in evidenta (nu mai mult decat umflatura din pantalonii mei totusi) pe mana mea alba, am analizat repede, fiindca nu aveam deloc timp, fotografia pe care reusisem, cu dexteritate m-as putea lauda, sa o introduc in soseta( aveati o idee mai buna?) . Defapt, nu era mare lucru de spus si am presupus ca cei doi erau iubiti ori se pricepeau al naibii de bine sa profite trupurile lor, caci uitandu-ma acum, observ un alt Ken, unul total necunoscut mie. iar eu nu pot intelege de ce respiratia imi este inca sacadata...
Oricum ar fi fost, nu era treaba mea si aveam de gand sa-i inapoiez poza inainte sa plec. Pana atunci, imi ramanea de rezolvat o „mare” problema( si se pare ca nici o teorema sau axioma nu-mi prea va fi de folos). Nu ma-s fi imaginat niciodata intr-o astfel de situatie jenanta, poate chiar penibila, asa ca as putea-o considera un inceput... straniu. Mai mult sau mai putin „rezolvat”, am plecat curand acasa, bineinteles promitandu-i mamei lui Kenta ca vom pastra legatura. Inainte de a ma urca in masina, asigurandu-ma ca mama lui intrase deja in casa, am gasit prilejul de a ma adresa lui Ken:
-Am presupus ca asta iti apatine, Ken! Am murmurat intinzandu-i fotografia si afisand un zambet mic in coltul gurii.
Pe drum au inceput sa ma nelinisteasca o sumedenie de ganduri, insa am pus totul pe seama oboselii pe care o resimteam acut si a zilei agitate. Nu-mi puteam scoate din cap, cu toate astea, pasiunea cu care Ken aproape o devora pe... Stai!„De ce naiba ar ajunge sa ma preocupe ,vineri seara, viata sexuala a unui elev de-al meu dintr-a doispea?”