[Yaoi] Prizonierul

[Clau~]

Ei, si am venit si cu urmatorul capitol. Thx ca citit si lectura placuta~ ^.^

Cu drag, VandaQ

Chapter X

Batranul intinse mana spre masa si lua cana neagra in care cafeaua facea valuri pe masura ce era dusa la buzele uscate ale barbatului din cauza tremurului sau specific. Privea cu un interes apatic ecranul televizorului, sonorul fiind dat la mic, de parca se auzeau doar cateva bazaituri. Mintea lui Ronald Bucker era, de fapt, ocupata cu altele. Presimtea, in ultimul timp, ca ceva avea sa se intample; dar ce? Nici el nu stia raspunsul. Se intinse a doua oara asupra mesei, apucand un maldar de foi scrise caligrafic. Era un scris labartat si mare, caracteristic mainii lui lungi cu degete pline. Era un batran durduliu si simpatic la vedere, desi greu il vedeai zambind. Parea mai tot timpul pierdut in lumea lui mintala, cercetand cumva dimensiunile necunoscute ale universului sau propriu. Isi plimba privirea peste acele litere si zambi enigmatic, o urma de placere ivindu-se in ochii sai. Acum nu mai avea ce face decat sa astepte; sa astepte si sa mediteze asupra cuvintelor ce avea sa le spuna. Acele cuvinte ce i se reconstruisera timp de cincizeci de ani in minte, in fiecare seara de meditatie interioara. Intelegea acum acea lume fara cusur. Intelegea si ce avea sa urmeze. El nu putu sa o faca, insa ei o vor face. Vor trebui... gandi batranul, buzele lui tremurand frivol in bolboroseala lui continua.

Pesiajul taciturn al Salt Lake City fu insufletit de lumina galbuie si pala ce se tara pe sub norii cenusii. Era o noua dimineata, la fel de obisnuita. Zapada se topise aproape complet, in timp ce tarabele deja expuneau pe bucati de polistiren canafe rosii cu alb. In aer se simtea mirosul primaverii, iar muntele stralucea semet in lumina ce se pravalea peste intreaga vale. Davis isi deschise somnoros ochii, inganand un scancet slab, si zambi enigmatic cand zari parul saten ravasit alaturi de el pe perna. Imbratisa cu putere corpul gol si cald al barbatului de langa el si il saruta pe frunte pe Tim, zambindu-i celui adormit. Tim isi deschise ochii, deranjat atat de miscarile neplacute ale iubitului sau cat si de soarele ce strapungea cu greu jaluzeaua de la fereastra.
- 'Neata, sopti discret si suav brunetul, depunand un alt sarut lenes pe fruntea satenului.
- Mhm... ingana lipsit de viata Tim apoi zambi larg si se ridica brusc deasupra lui Davis. Buna dimineata, domnule reporter, spuse cu figura unui om implinit acesta. Dave chicoti scurt si isi apropie buzele de ale barbatului de deasupra lui, mangaindu-i spatele cu atingeri fine. Isi atinsera buzele usor, pornind un joc febril al pasiunii, ca mai apoi o bubuitura sa se auda din bucatarie. Instinctiv, cei doi isi intoarsera capurile spre usa usor intredeschisa, apoi se privira intrebator.
- Stai aici, sopti incordat Davis, Tim neputand decat sa confirme cu o miscare scurta si repetitiva a capului. Dupa ce brunetul se sustrase de sub el, trase patura pe corpul lui gol si stranse in pumn o bucata din ea, privindu-l usor temator si ingrijorat pe Davis ce isi lua o pereche de pantaloni pe el. Brunetul se uita dezorientat prin camera ravasita, in cautarea unui lucru, apoi apuca cu putere umbrela neagra a lui Tim si se indrepta spre usa. Trase de ea incet, incercand sa paseasca silentios desi in acea liniste pana si respiratiile sale sacadate i se pareau a seamana cu tropotul unei herghelii de cai. Inainta pe holul scurt, zarind o parte din sufragerie, apoi trecu in camera spatioasa, privind atent si intrebator toate lucrurile din jurul lui. Accelerarea pulsului sau continua in timp ce aproape ca nu mai respira. Se uita peste blatul de bucatarie, zarind gresia alba cu modele florale negre, apoi isi mai intoarse capul de cateva ori, in cautarea a ceva iesit din comun; totul era in aceeasi ordine in care isi amintea. Nimic nu parea schimbat si nimic nu parea ca a fost scapat pe jos. Atunci de unde provenise acel sunet?
Davis expira, partial usurat, aerul ce il stransese in plamani pana atunci si rase usor, vazandu-si mana relaxandu-se pe manerul umbrelei.
- Grozava arma mi-am ales, murmura el pentru sine apoi lasase din mers "arma" pe canapea, indreptandu-se spre camera in care satenul inca statea in aceeasi pozitie, fiecare muschi din corp vibrand tensionat. Cand il vazu pe Davis intrand in camera elibera si el aerul ce il pastrase inconstient in plamani si intreba aproape automat:
- Ce e?
- Pai, nimic, spuse Davis cu o expresie oarecum neutra. Poate s-o fi auzit de afara. Tim incuviinta cu o msicare afirmativa din cap apoi spuse:
- Asta trebuie sa fie. Zambi natural, simtindu-se din ce in ce mai relaxat si chicoti scurt, necajindu-l pe brunet:
- Oricum, nu imi faceam griji. Cu umbrela aceea cred ca erai in stare sa dobori si o suta de hoti nu numai unul. Barbatul rase usor, atragand din partea reporterului o replica ironica si plina de teatralism:
- Stiam, iubitule. De acum imi poti spune Adonis.
- Sau Hercule! completa la fel de amuzat satenul si il prinse de dupa gat pe brunet, aruncandu-se din nou asupra lui cand acesta ajunse pe pat.
- Ah, esti mai lipicios ca lipiciul.
- Spune ca nu iti place si chiar am sa lipesc. O palma fetei tale, spuse chicotind amuzat satenul in timp ce brunetul il tranti pe pat. Se napusti asupra sau cu un val de saruturi asupra buzelor sale apoi ii spuse pe un ton intim:
- De fapt, ador asta. Tim zambi iubitor si sincer, apoi isi uni buzele cu ale barbatului a carui greutate o incorpora in cea a corpului sau. Iubea sa simta cum pieptul acela masculin se apasa asupra lui luandu-i fiecare suflare si sa se agate de spatele lat al lui Davis; era, de fapt, modelul de barbat perfect pentru el. Parul tuns aproape scurt, un breton arcuit frumos pe partea dreapta, niste ochi mari si verzi ce sclipeau enigmatic si atragator si acel zambet dulce si perfect; toate acompaniau perfect corpul lui Davis care, de altfel, intregea imaginea aceea puternic masculinizata.
- Mirosi iar a pin, spuse Tim eliberandu-si buzele din sarutul pasional dupa ce il muscase scurt pe brunet.
- Stiu ca te innebuneste parfumul asta, spuse ranjind strengar si cuceritor barbatul.
- Cred ca duci totul cam prea departe. Nu as spune ca sunt nebun dupa el, doar ca...
- Iti vine sa ma devorezi atunci cand il port, i-o taie rapid si inteligent brunetul. Tim cauta in minte o replica la ceea ce tocmai spusese iubitul sau, insa ii era imposibil sa combata afirmatiile sale asa ca se lansa din nou intr-un joc al pasiunii, impartindu-si dulceata gurii sale cu cea a lui Davis.

Degetele sale isi accelerau cadenta in timp ce portativul devenea din ce in ce mai aglomerat. Ronald Bucker tocmai se bucura de ora lui la pian, cantand o bucata din "Für Elise" de Beethoven. Apoi se opri; cu o msicare brusca se opri si ramase inert cateva secunde, in camera rezonand pentru o clipa ramasite din sunetele produse de pian.
- Nu iti merge... sopti ca pentru el cu o privire de om debil, alienat.
- Nu iti merge! striga acesta violent, ridicandu-se tremurand de pe bancuta pianului. Isi intoarse capul in toate partile apoi isi atinti privirea spre holul intunecat. O vedea... Vedea cum se apropie cu aceeasi figura inumana pe chip si cu aceeasi leganare patetica in plutitul ei. Capul intors pe o parte si privirea lipsita de viata o faceau inca si mai sinistra. Batranul privea ostil imaginea fetei ce se deplasa din ce in ce mai rapid. Apoi totul se preschimba: figura acesteia lua o nuanta demonica, plina de ura si deschise larg gura propagand un strigat ametitor. Nu mai era fiinta scheletica ce se deplasa fara rost pe holurile casei vechi si goale. Era un demon fara suflet! Ochii rosii ii straluceau frenetic in timp ce gingiile albe sustineau o pereche de dinti inecati in sange. Parul lipist de stralucire cadea apatic pe umerii lasati si goi si se revarsa asupra pieptului ei fara forme ce se continua cu o talie slaba, de copil, si cu niste picioare la fel de scheletice.
Ronald Bucker isi pastra pozitia in ciuda imaginii terifiante ce o avea in fata. Se uita la strigoiul din fata lui si simti cum un fior neplacut ii strabate intreg corpul, facandu-l sa-si inclesteze cu putere dintii intr-un marait amenintator.
- Ronnie, nu marai la mine! rasuna deodata in camera vasta in timp ce gura fetei reveni la pozitia initiala, arcuita intr-un zambet machiavelic. Felul in care il privea pe batran avea ceva de-a dreptul dracesc si ochii de aceeasi culoare rosiatica scrutau fara mila corpul plin al batranului.
- Nu esti nimeni ca sa marai in fata mea! se auzi o voce dublata de o alta ragusita. De parca fata ar fi vorbit cu doua voci: una de copil, usor obosita si o alta puternica si groasa. Ai inteles?! se rasti din nou vocea, desi buzele sale albe nu se miscasera din pozitia intiala. Batranul zambi ca pentru el si spuse:
- Proasto! Esti o proasta! Fata il privi mirata, pierzandu-si pentru scurt timp acea incredere diavoleasca.
- Ce?! Ce tot spui, batran nebun?! striga revolatata si nervoasa entitatea.
- Ei te vor opri... spuse tremurand batranul intinzand degetul aratator in fata, intr-un mod acuzator. Ei te vor opri, tarfa mica ce esti! Te vor opri! pronunta Ronald Bucker sigur pe sine, inca intinzand mana ce se zguduia din cauza tremurului. Fata paru ca il priveste amenintator apoi isi uni sprancenele incruntandu-se. Cu o secunda dupa asta imaginea fetei disparu, se dizolva, lasand in urma sa aceeasi liniste suparatoare. Ronald Bucker cazu pe bancuta din fata pianului si isi duse mana dreapta in zona inimii, respirand alert.
- Te vor opri... sopti pentru o ultima data batranul si ofta profund, clipind lung pentru a-si recapata suflul.