26-10-2012, 01:47 PM
Deci in primul rand as dori sa-i multumesc lu' DiZ pentru ca mi-a redeschis ficul si in al doilea voua (cititorilor) pe care sigur v-am enervat ca tot am inceput povesti noi si le-am lasat balta. Ei bine, cum am amintit si prin alte parti : NU am abandonat ficurile vechi. Am fost doar intr-o pana de inspiratie (un timp) si acum ma simt instare sa continui ce am inceput. Tin sa reamintesc, ca si pe celelalte le voi continua dupa ce le voi termina pe acestea 3 (care sunt active). Eh' lasand laoparte palavrageala va prezint si noul capitol. Lectura placuta^^
Capitolul 5
Shun Pov's
Viata merge inainte indiferent de patanii. Astea fusesera vorbele prea iubitului meu Yoshiro. Pe moment nu prea intelesesem ce voia sa spuna prin acestea, insa cu timpul imi dadusem seama. Avusese si avea dreptate. Durea.
M-am ridicat in sezut si am privit tavanul (devenise un fel de obicei). Cand nu locuiam singur fusesem obisnuit sa primesc o desteptare cat mai dulce. Acum totul era acru si trist. Am zambit amar si am coborat din pat. In fond am si eu o afacere de dus mai departe si-o viata de trait.
Ajuns in bucatarie constatasem ca cineva (eu) lasase geamul deschis. Era frig si incepusem a tremura incontrolabil. Avusesem grija sa il inchid si sa pornesc gazul pentru a ma incalzi. Bineinteles, intre timp mi-am facut si o cafea pe care am savurat-o numaidecat. Era ora 12:00 si ma gandeam doar la trecut. Ha. Indiferent de durerea ce ma inconjura continuam sa imi ocup timpul mereu. Dupa ce-mi terminasem treaba in bucatarie oprisem gazul si ajuns in baie facusem un dus fierbinte. Singur din nou, am avut grija sa-l termin cat mai repede. Nu stiam de ce, insa apartamentul in care locuiam ma deprima tot mai tare, pe zi ce trece... devenea aproape imposibil sa mai locuiesc aici. Cineva slab de inger si mai sensibil s-ar fi mutat. Eu am ales sa raman si sa infrunt situatia, plus sentimentele din ce in ce mai apasatoare. De ce nu puteam fi si eu un om rece? si aici venea raspunsul : nu eram un robot, din pacate. Oftasem din nou si ma uitasem in oglinda. Parul auriu si stralucitor de alta data disparuse iar ochii negri si infricosatori se schimbasera. Paream o epava si asa si eram sau nu. Oricum continuam sa ma zbat pe lumea asta dezastruoasa si, la servici totul avea sa se schimbe. De la atitudine pana la tot. Mi-am imbracat vesnicul costum negru, sumbru, complectat cu o cravata. Camasa alba evident. Nu se putea sa lipseasca... si un parfum ademenitor. Pur barbatesc.
Ajuns la punctul de intalnire pasisem in cladirea darapanata, studiind-o. Tot ce aveam de facut era sa astept pentru niste informatii. Cum pierdusem legatura cu Ren, avusesem grija sa pasez treaba altcuiva, aceea de a-l gasi. Pustiul acela era plin de viata si cu o orientare speciala (ca mine de altfel). Imi prindea tare bine parteneriatul cu el si orice i-as fi oferit ca misiune ar fi acceptat. Poate si de aceea nu-i spusesem niciodata ca-mi parea a pusti. Zambisem. Intalnirea noastra nu fusese una tocmai normala. Chiar la sectie. Se putea intelege ca nu e tocmai prieten cu justitia, insa dupa spusele sale era angajat intr-o relatie tocmai cu un politist. Bineinteles ca m-am impotrivit si l-am pus sa aleaga intre slujba si el, dar... nu alesese in favoarea mea. Asa ca acceptasem si relatia lui intr-un final si vazusem cu proprii ochii ca totul merge bine. Obisnuiam sa vorbim absolut orice si aflasem chiar ca iubitul lui stie cu ce se ocupa. Asta-mi pusese capac si ma intrebasem si ma contrazisem singur. Trebuie sa fie o dragoste de neclintit ca sa fie de acord cu asta, nu? Mai ales ca este si-un om al legii. Sau pur si simplu e... corupt. Nu stiam asta, asa ca nu mersesem prea tare in fata si nu trasesem mai departe concluzii. Mi-as mai fi amintit eu destule daca vocea cuiva nu m-ar fi trezit din visare.
- Domnule Shun? Sunteti bine? Tonul ingrijorator si evident fals imi zgariase timpanele. Totusi, il salutasem pe tanar si cerusem informatiile de care aveam nevoie. Evident despre incurabilul de Ren.
- In legatura cu... cu Ren. E mort. Ma anuntase ferindu-si privirea de a mea.
Imi cam luase ceva vreme pana sa-mi dau seama si sa diger ce-mi spusese, apoi urmase calvarul. Ma cutremurasem si tot imi pastrasem calmul. Aveam sa ma dezlantui mai tarziu.
- Cum asa?
- Din tot ce-am reusit sa aflu, a avut un accident cu... unul Taiki, iubitul lui. Am fost si la spital si cu o suma destul de considerabila, am aflat ca i-a dat lu' tipul ala inima ca sa traiasca... si el a murit.
Cam multe intamplari nu crezi? Si din nou ma intorsesem impotriva lui, Ren. Ce fusese in capul lui atunci cand facuse astea? Nu-mi putea explica absolut nimic, de aceea fara nici un avertisment m-am intors cu spatele doriind sa plec. Am fost oprit insa, de vocea tanarului.
- Daca vrei am si adresa tipului, el inca nu stie... probabil.
Un simplu politist nu merita asa un sacrificiu. Am luat adresa si tot, apoi am plecat lasand in praf locul acela sinistru intr-o oarecare masura. Fusesem socat de-a dreptul si altcineva in locul meu ar fi plans. Nu puteam. Fusese o relatie sef si asociat chiar daca ma atasasem intr-o oarecare masura de Ren. Compania lui imi facuse mult bine. Asa ca aveam sa-i fac o vizita acestui Taiki. Sa-i fac viata un calvar... pentru ce nu stiu.
Eram indignat peste masura. Total impotriva judecatii pe care Ren o avusese atunci cand isi daduse inima aceluia. Oare nu se gandise ca politistul ala de doi bani avea sa-si gaseasca pe altcineva imediat dupa ce trece peste? Ca o sa-i dea dracului amintirea si-o sa o scuipe. Sau nu. Nici eu nu eram sigur de aceste aspecte. Doar eram impotriva...
Ma urcasem in masina si studiind bucatica de hartie ce statea asezata in palma-mi rece. Ah' si descoperisem ca nu statea asa departe pe cat credeam. Pe parcursul drumului avusesem tot felul de idei in minte, unele idioate altele care ma suparau. Gen : Cum arata de facuse o astfel de prostie? Cat de mult puteai sa iubesti ca sa faci asa ceva... si apoi m-am gandit la Yoshiro. Oare el ar fi fost instare de asa ceva pentru mine? sau... nu?
Oare lucrurile ar fi stat altfel daca el mai traia acum? Si cred ca raspunsul putea fi considerat afirmativ. Il iubisem cu toata fiinta si sufletul meu, nepasandu-mi de nimic, nici chiar de mine. Inca tot nu intelegeam cum mai puteam eu sa respir si sa continui viata fara el alaturi. Unele idei nebune de-ale mele, pot spune. Un lucru era cert. Atat cat durase, fusesem fericit. Pacat ca ,,povestea" noastra a avut un final tragic. Ajunsesem la destinatie si parcasem. Cam ilegal ce-i drept, insa nu-mi pasa. Aveam un chef nebun sa-i arunc politistului niste replici acide, incat... altceva nu ma interesa, momentan.
Blocurile mari se inaltau inaintea mea si eu l-am ales doar pe unul. Cel in care voiam sa patrund si ,,trebuia". Studiind inca odata bucata de hartie constatasem ca stateam in fata usi corecte asa ca am sunat. De vreo 2 ori pana mi-a raspuns cineva. Cand vazusem adolescentul in pragul usi un zambet malefic imi rasarise pe chip. Un tip brunet si frumos, tinerel, cu ochii ca lagunele si inocent. Asa parea. Trupul insa era bine de tot! Si doamne... Deja o noua achizitie pentru politist? Nemernicu' naibii. Imi revenisem repede nevrand sa-mi inchida usa in nas (fiindca doar ne priveam) si il intrebasem.
- Domnul...aaa... Taiki, este acasa?
Surase si in ochii i se citea o oarecare teama si ingrijorare. Nu intelegeam de ce...
- Eu sunt. Va pot ajuta cu ceva? Intra.
Ma poftise inauntru si acceptasem invitatia. Deci el era prea frumosul politist. Ironic. Parea un adolescent in floarea varstei nu un politist corupt. Totusi, avusesem senzatia ca-l cunosteam de undeva... dar de unde?
- Ah' am venit sa vorbim despre... Mi-o taiase mult prea repede.
- Nu va face-ti griji domnule Shun. Iubitul dumneavoastra Yoshio a fost razbunat, chiar daca inca nu stim de cine... ah, cazul e incheiat. Nu va mai fi necesara inca o audienta. Serviti un pahar?
Acceptasem si de data aceasta. Totul mi se parea din ce in ce mai straniu si constatasem ca venisem sa-l condamn fix pe politistul care ma ajutase sa-l gasesc pe criminalul iubitului meu. As fi fost un pic prea crud daca i-as fi aruncat in fata diversele chestii sau discursul pe care l-am pregatit inainte de a fi ajuns aici. Nu merita, asta simteam in momentul respectiv si totusi, tot avea sa afle.
- Nu pentru asta am venit. Am replicat usor abatut, starea de spirit schimbandu-mi-se deodata. Mda. Eram cam schimbator, dar daca ar fi fost oricine altcineva as fi fost dracul in persoana. Eu nu uit oamenii ce ma ajuta, sunt corect. Bausem continutul din pahar cat ai clipi, pentru curaj cica, apoi la semnalul acestuia ca pot continua am spus ce aveam de spus.
- Ren... a murit.
Privirea calma i se schimba in una ucigatoare. Dupa cum credeam eu el era neconstient de cele intamplate asa ca, inainte sa spuna ceva mi-am intarit spusele.
- Ren a fost asociatul meu. Tu sti cu ce se ocupa nu? A confirmat. Ei bine, cum de ceva vreme nu am vorbit am pus pe cineva sa de-a de el. Mi s-a spus ca este mort. Ridica-ti haina si-o sa vezi o cicatrice pe piept. Acum, inima lui bate pentru tine. L-am anuntat uitand sa mai si respir. Dupa ce se uitase pe pieptul lui incremenise si incepuse sa strige ,,cum?". Ii explicasem si de accident si de tot ceea ce fusesem anuntat. Bineinteles reactia nu fusese una tocmai favorabila, incepuse sa planga. Acel lichid amar scurgandu-i-se pe fata si suspinele evadand. O imagine melancolica. In mod normal as fi plecat si l-as fi lasat singur. Chiar nu-mi placeau persoanele triste, insa m-am uimit pe mine atunci cand l-am cuprins in brate. M-a lasat sa-i alin durerea, mi-a udat hainele, si nu stiu de ce dar aveam o vaga presimtire. Aceea ca nu aveam sa plec acasa in aceasta seara... da...
Capitolul 5
Shun Pov's
Viata merge inainte indiferent de patanii. Astea fusesera vorbele prea iubitului meu Yoshiro. Pe moment nu prea intelesesem ce voia sa spuna prin acestea, insa cu timpul imi dadusem seama. Avusese si avea dreptate. Durea.
M-am ridicat in sezut si am privit tavanul (devenise un fel de obicei). Cand nu locuiam singur fusesem obisnuit sa primesc o desteptare cat mai dulce. Acum totul era acru si trist. Am zambit amar si am coborat din pat. In fond am si eu o afacere de dus mai departe si-o viata de trait.
Ajuns in bucatarie constatasem ca cineva (eu) lasase geamul deschis. Era frig si incepusem a tremura incontrolabil. Avusesem grija sa il inchid si sa pornesc gazul pentru a ma incalzi. Bineinteles, intre timp mi-am facut si o cafea pe care am savurat-o numaidecat. Era ora 12:00 si ma gandeam doar la trecut. Ha. Indiferent de durerea ce ma inconjura continuam sa imi ocup timpul mereu. Dupa ce-mi terminasem treaba in bucatarie oprisem gazul si ajuns in baie facusem un dus fierbinte. Singur din nou, am avut grija sa-l termin cat mai repede. Nu stiam de ce, insa apartamentul in care locuiam ma deprima tot mai tare, pe zi ce trece... devenea aproape imposibil sa mai locuiesc aici. Cineva slab de inger si mai sensibil s-ar fi mutat. Eu am ales sa raman si sa infrunt situatia, plus sentimentele din ce in ce mai apasatoare. De ce nu puteam fi si eu un om rece? si aici venea raspunsul : nu eram un robot, din pacate. Oftasem din nou si ma uitasem in oglinda. Parul auriu si stralucitor de alta data disparuse iar ochii negri si infricosatori se schimbasera. Paream o epava si asa si eram sau nu. Oricum continuam sa ma zbat pe lumea asta dezastruoasa si, la servici totul avea sa se schimbe. De la atitudine pana la tot. Mi-am imbracat vesnicul costum negru, sumbru, complectat cu o cravata. Camasa alba evident. Nu se putea sa lipseasca... si un parfum ademenitor. Pur barbatesc.
Ajuns la punctul de intalnire pasisem in cladirea darapanata, studiind-o. Tot ce aveam de facut era sa astept pentru niste informatii. Cum pierdusem legatura cu Ren, avusesem grija sa pasez treaba altcuiva, aceea de a-l gasi. Pustiul acela era plin de viata si cu o orientare speciala (ca mine de altfel). Imi prindea tare bine parteneriatul cu el si orice i-as fi oferit ca misiune ar fi acceptat. Poate si de aceea nu-i spusesem niciodata ca-mi parea a pusti. Zambisem. Intalnirea noastra nu fusese una tocmai normala. Chiar la sectie. Se putea intelege ca nu e tocmai prieten cu justitia, insa dupa spusele sale era angajat intr-o relatie tocmai cu un politist. Bineinteles ca m-am impotrivit si l-am pus sa aleaga intre slujba si el, dar... nu alesese in favoarea mea. Asa ca acceptasem si relatia lui intr-un final si vazusem cu proprii ochii ca totul merge bine. Obisnuiam sa vorbim absolut orice si aflasem chiar ca iubitul lui stie cu ce se ocupa. Asta-mi pusese capac si ma intrebasem si ma contrazisem singur. Trebuie sa fie o dragoste de neclintit ca sa fie de acord cu asta, nu? Mai ales ca este si-un om al legii. Sau pur si simplu e... corupt. Nu stiam asta, asa ca nu mersesem prea tare in fata si nu trasesem mai departe concluzii. Mi-as mai fi amintit eu destule daca vocea cuiva nu m-ar fi trezit din visare.
- Domnule Shun? Sunteti bine? Tonul ingrijorator si evident fals imi zgariase timpanele. Totusi, il salutasem pe tanar si cerusem informatiile de care aveam nevoie. Evident despre incurabilul de Ren.
- In legatura cu... cu Ren. E mort. Ma anuntase ferindu-si privirea de a mea.
Imi cam luase ceva vreme pana sa-mi dau seama si sa diger ce-mi spusese, apoi urmase calvarul. Ma cutremurasem si tot imi pastrasem calmul. Aveam sa ma dezlantui mai tarziu.
- Cum asa?
- Din tot ce-am reusit sa aflu, a avut un accident cu... unul Taiki, iubitul lui. Am fost si la spital si cu o suma destul de considerabila, am aflat ca i-a dat lu' tipul ala inima ca sa traiasca... si el a murit.
Cam multe intamplari nu crezi? Si din nou ma intorsesem impotriva lui, Ren. Ce fusese in capul lui atunci cand facuse astea? Nu-mi putea explica absolut nimic, de aceea fara nici un avertisment m-am intors cu spatele doriind sa plec. Am fost oprit insa, de vocea tanarului.
- Daca vrei am si adresa tipului, el inca nu stie... probabil.
Un simplu politist nu merita asa un sacrificiu. Am luat adresa si tot, apoi am plecat lasand in praf locul acela sinistru intr-o oarecare masura. Fusesem socat de-a dreptul si altcineva in locul meu ar fi plans. Nu puteam. Fusese o relatie sef si asociat chiar daca ma atasasem intr-o oarecare masura de Ren. Compania lui imi facuse mult bine. Asa ca aveam sa-i fac o vizita acestui Taiki. Sa-i fac viata un calvar... pentru ce nu stiu.
Eram indignat peste masura. Total impotriva judecatii pe care Ren o avusese atunci cand isi daduse inima aceluia. Oare nu se gandise ca politistul ala de doi bani avea sa-si gaseasca pe altcineva imediat dupa ce trece peste? Ca o sa-i dea dracului amintirea si-o sa o scuipe. Sau nu. Nici eu nu eram sigur de aceste aspecte. Doar eram impotriva...
Ma urcasem in masina si studiind bucatica de hartie ce statea asezata in palma-mi rece. Ah' si descoperisem ca nu statea asa departe pe cat credeam. Pe parcursul drumului avusesem tot felul de idei in minte, unele idioate altele care ma suparau. Gen : Cum arata de facuse o astfel de prostie? Cat de mult puteai sa iubesti ca sa faci asa ceva... si apoi m-am gandit la Yoshiro. Oare el ar fi fost instare de asa ceva pentru mine? sau... nu?
Oare lucrurile ar fi stat altfel daca el mai traia acum? Si cred ca raspunsul putea fi considerat afirmativ. Il iubisem cu toata fiinta si sufletul meu, nepasandu-mi de nimic, nici chiar de mine. Inca tot nu intelegeam cum mai puteam eu sa respir si sa continui viata fara el alaturi. Unele idei nebune de-ale mele, pot spune. Un lucru era cert. Atat cat durase, fusesem fericit. Pacat ca ,,povestea" noastra a avut un final tragic. Ajunsesem la destinatie si parcasem. Cam ilegal ce-i drept, insa nu-mi pasa. Aveam un chef nebun sa-i arunc politistului niste replici acide, incat... altceva nu ma interesa, momentan.
Blocurile mari se inaltau inaintea mea si eu l-am ales doar pe unul. Cel in care voiam sa patrund si ,,trebuia". Studiind inca odata bucata de hartie constatasem ca stateam in fata usi corecte asa ca am sunat. De vreo 2 ori pana mi-a raspuns cineva. Cand vazusem adolescentul in pragul usi un zambet malefic imi rasarise pe chip. Un tip brunet si frumos, tinerel, cu ochii ca lagunele si inocent. Asa parea. Trupul insa era bine de tot! Si doamne... Deja o noua achizitie pentru politist? Nemernicu' naibii. Imi revenisem repede nevrand sa-mi inchida usa in nas (fiindca doar ne priveam) si il intrebasem.
- Domnul...aaa... Taiki, este acasa?
Surase si in ochii i se citea o oarecare teama si ingrijorare. Nu intelegeam de ce...
- Eu sunt. Va pot ajuta cu ceva? Intra.
Ma poftise inauntru si acceptasem invitatia. Deci el era prea frumosul politist. Ironic. Parea un adolescent in floarea varstei nu un politist corupt. Totusi, avusesem senzatia ca-l cunosteam de undeva... dar de unde?
- Ah' am venit sa vorbim despre... Mi-o taiase mult prea repede.
- Nu va face-ti griji domnule Shun. Iubitul dumneavoastra Yoshio a fost razbunat, chiar daca inca nu stim de cine... ah, cazul e incheiat. Nu va mai fi necesara inca o audienta. Serviti un pahar?
Acceptasem si de data aceasta. Totul mi se parea din ce in ce mai straniu si constatasem ca venisem sa-l condamn fix pe politistul care ma ajutase sa-l gasesc pe criminalul iubitului meu. As fi fost un pic prea crud daca i-as fi aruncat in fata diversele chestii sau discursul pe care l-am pregatit inainte de a fi ajuns aici. Nu merita, asta simteam in momentul respectiv si totusi, tot avea sa afle.
- Nu pentru asta am venit. Am replicat usor abatut, starea de spirit schimbandu-mi-se deodata. Mda. Eram cam schimbator, dar daca ar fi fost oricine altcineva as fi fost dracul in persoana. Eu nu uit oamenii ce ma ajuta, sunt corect. Bausem continutul din pahar cat ai clipi, pentru curaj cica, apoi la semnalul acestuia ca pot continua am spus ce aveam de spus.
- Ren... a murit.
Privirea calma i se schimba in una ucigatoare. Dupa cum credeam eu el era neconstient de cele intamplate asa ca, inainte sa spuna ceva mi-am intarit spusele.
- Ren a fost asociatul meu. Tu sti cu ce se ocupa nu? A confirmat. Ei bine, cum de ceva vreme nu am vorbit am pus pe cineva sa de-a de el. Mi s-a spus ca este mort. Ridica-ti haina si-o sa vezi o cicatrice pe piept. Acum, inima lui bate pentru tine. L-am anuntat uitand sa mai si respir. Dupa ce se uitase pe pieptul lui incremenise si incepuse sa strige ,,cum?". Ii explicasem si de accident si de tot ceea ce fusesem anuntat. Bineinteles reactia nu fusese una tocmai favorabila, incepuse sa planga. Acel lichid amar scurgandu-i-se pe fata si suspinele evadand. O imagine melancolica. In mod normal as fi plecat si l-as fi lasat singur. Chiar nu-mi placeau persoanele triste, insa m-am uimit pe mine atunci cand l-am cuprins in brate. M-a lasat sa-i alin durerea, mi-a udat hainele, si nu stiu de ce dar aveam o vaga presimtire. Aceea ca nu aveam sa plec acasa in aceasta seara... da...
Boys love.