Identitati secrete

[MiraA]

***

Doua ore mai tarziu usa celulei lovi peretele cu o izbitura surda. Gabriel isi deschise ochii si isi privi nou vizitator circumspect. Era inalt, chiar mai inalt decat el si dupa standardele multora el era un munte de om, bine facut, cu umeri lati si o talie ingusta in ciuda varstei inaintate. Gabriel aprecie ca are in jur de cincizeci, poate chiar saizeci de ani, daca era sa ia in seama ridurile de expresie si parul aproape in totalitate carunt, insa barbatul nu avea nici aerul, nici caldura unui bunic. Ba din contra, Gabriel l-ar fi comparat mai degraba cu un soldat din Legiunea Straina.
-Dupa cum probabil ti-ai dat seama, nu te afli nici intr-un spital, nici intr-o inchisoare, cu toate ca ai merita cateva nopti la racoare pentru cascadoria pe care ai facut-o pe strada.
Gabriel se incrunta.
Sari din pat direct in picioare, regretand insa imediat miscarea imediat ce valurile de greata si ameteala il acaparara.
-Accidentul de masina nu a fost din vina mea! zise printre dinti. Masina voastra mi-a intrat in fata! Cine naiba sunteti? De ce m-ati rapit? Ce vreti de la mine?
-Pui prea multe intrebari. Daca vrei sa supravietuiesti in locul asta, trebuie sa inveti sa taci sis a asculti.
-M-ati ucide?
-Nu ai fi nici primul, nici ultimul.
Gabriel inghiti in sec si se aseza inapoi pe marginea patului.
-Cineva o sa-si dea seama. Nu o sa scapati nepedepsiti. Tatal meu...
-Are prea multe pe cap acum. Nu mai are nevoie si de tine.
Gabriel incerca sa-si mentina calmul, insa incordarea instantanee a maxilarului ii trada nelinistea.
-Cine sunteti? Vocea sa isi pierdu din sonoritate, insa pastra acelasi grad de frustrare.
-Ma numesc Darius Adamante si sunt directorul de operatiuni a IBA-ului, filiala Europa de Est. Darius zambi cand nu primi niciun comentariu si continua: IBA vine de la...
-Biroul International Atitero, il complete Gabriel, facandu-l pe Darius sa se opreasca sis a-l priveasca intrebator, poate chiar putin uimit.
-Nu ar fi trebuit sa sti asta.
-Iar voi nu ar fi trebuit sa existati, contracara Gabriel pe acelasi ton. Isi duse mana la tample si incepu sa le maseze, incercand sa-si alunge migrena. Simtind intrebarea care plutea in aer, ofta si continua: l-am auzit pe tatal meu discutand cu unul dintre asociatii sai in urma cu cateva saptamani inainte de accidentul meu. Au mentionat numele asta sau ceva asemanator. Ridica din umeri, injurand incet cand durerea il izbi pana in maduva oaselor. Trebuia sa-si aduca aminte sa nu mai faca asta pana cand nu i se vindecau vanataile. Am facut niste cercetari pe cont propriu dupa aceea.
-Si ce ai aflat?
-Nimic. Asta mi-a demonstrat ca existati. Insa nu am fost mai curios decat atat. E greu sa te rafuiesti cu organizatiile sau cu persoanele care nu exista. Cel ce nu exista nu poate plati pentru faptele sale, nu-i asa, domnule Adamante?
Darius era impresionat. Inainte sa intre in celula, isi imaginase ca va avea sa recurga la fel de fel de tertipuri si amenintari pentru a discuta cu Gabriel Dragomiroiu, insa baiatul parea sa inteleaga mai multe decat lasase sa se vada. Daca ar spune ca e impresionat, ar fi putin. In acea fractiune de secunda, isi dadu seama ca Vladislav avusese dreptate. Daca Gabriel Dragomiroiu va allege sa treca de partea lor, vor avea numai de castigat.
-Intradevar. Ai o putere de deductie destul de buna pentru cineva...
-...care lasa impresia ca se foloseste de prietenii taticului pentru a avansa? Gabriel zambi. Nu putem sa ne dam toate cartile pe fata de la inceputul jocului. Nici dumneavoastra nu ati facut-o. M-ati tinut aici de naiba stie cand in niste conditii despre care nu vreau sa vorbesc. Gabriel simtea cum prinde curaj cu fiecare cuvant rostit. Nu era cea mai intuitiva persoana din lume, insa stia cand poate sa forteze nota sic and trebuie sa se dea la pamant. Barbatul din fata sa era impresionat. Se vedea in postura sa, in ochii albastri, reci ce il masurau din cap pana-n picioare si din modul in care isi tinea mainile relaxate langa corp.
-Adevarat, domnule Dragomiroiu. Dar totul are un scop.
Gabriel se incrunta.
-Si care e scopul dumneavostra?
-Toate la timpul lor, tinere. Momentan nu vreau decat sa sti ca aceste conditii -se uita in celula si stramba din nas- se vor schimba, daca esti dispus sa discuti cu mine.
Insa Gabriel nu pica in plasa, dar Darius nici nu se asteptase sa o faca. Nu atat de repede, cel putin.
-Sa discutam despre ce mai exact?
Darius il privi in ochi pentru un moment, cantarindu-si cu grija optiunile. Poate era mai bine sa dea cartile pe fata.
-Despre tatal tau.
Inainte ca Gabriel sa apuce sa-i raspunda, se intoarse pe calcaie si se indrepta spre usa.
-Te astept intr-o ora in biroul meu, ii arunca peste umar si disparu, lasandu-l pe tanar din nou singur si cu mai multe intrebari decat raspunsuri.

*

Darius se uita la ceasul de pe perete. Trecusera aproape 50 de minute de cand vorbise cu Gabriel. Isi dadu jos ochelarii si ii aseza pe birou, masandu-si absent cu degetele nasul. Incepea sa simta oboseala. Se intreba intr-o doara cat timp trecuse de ultima data cand dormise o noapte intreaga si, asa cum se astepta, nu-si mai putea aduce aminte.
-Imbatranesc, spune in soapta, privindu-si resemnat reflexia din geam. Uneori se gandea ca ar fi fost mai bine sa iasa la pensie atunci cand i se oferise posibilitatea in urma cu doi ani. Daca ar fi acceptat, acum ar fi fost acasa la el, inconjurat de nepotii sai ce inca era in vacanta de paste si s-ar fi bucurat de cateva zile nebunesti petrecute in famile.
Insa, nu aceea fusese decizia lui. Alesese sa mai ramana pentru cativa ani si sa preia fraiele agentiei. Nici acum nu stia exact ce fusese in mintea sa cand fusese de acord cu termenii care ii fusesera impusi atunci sau cu responsabilitatile ce cazusera pe umerii sai.
In mod cert isi pierduse mintile.
Ofta si isi inabusi un cascat.
Nimic nu mai putea fi schimbat acum. Nu avea de cat sa traga de el pentru inca cel putin opt ani si sa puna aceasta filiala pe picioare, apoi, daca va mai trai se va putea bucura de cativa ani de odihna binemeritata.
Se indeparta de geam si se aseza pe scaunul de la birou, ce scoase un scartait distinct, aproape enervat. Zambi cand isi aminti cat de mult insistase Vladislav sa-si cumpere altul cand discutasera despre ultimul buget ce trebuia aprobat.
Pufni. Ii placea scaunul asta. Era vechi si bun si comod si mirosea a piele si a folosit. La fel ca si el. Nu ar fi stiut cum sa foloseasca un scaun nou, modern si nici nu vroia sa invete. Era prea batran pentru asa ceva. Scaunul acela era unul dintre putinele lucruri personale pe care avusese voie sa le aduca acolo. Tinea mai mult la el decat la pistolul de la brau si acela ii salvase viata de cateva ori in ultimii ani.
Scaunul de piele fusese un cadou de la sotia sa cu ocazia primei sale promovari importante si chiar daca pistolul insemna poate, de cele mai multe ori, diferenta dintre viata si moarte pentru cineva ca el, acel scaun era singura amintire pe care o mai avea de la scumpa sa sotie si nu avea de gand sa renunte la el.
Darius tresari cand auzi bataia usoara din usa. Isi aseza din nou ochelarii pe ochi si se lasa mai bine pe spatarul scaunului.
-Da.
Un tanar slabut, ce nu avea mai mult de 25 de ani, isi baga capul si ii zambi.
-Imi cer scuze ca va deranjez, domnule, dar Gabriel Dragomiroiu este aici.
Darius ii intoarse zambetul.
-Spune-i sa intre. Si, Marius...
Tanarul se opri.
-Da, domnule?
-Poti sa pleci acasa. E deja tarziu.
Tanarul il aproba printr-o miscare usoara a capului, dupa care deschise usa si il lasa pe Gabriel sa intre, inainte de a o inchide dupa el.
Acesta se opri in fata biroului fara sa spuna nimic. Ochii sai cercetara rapid incaperea micuta, ramanand cel mai mult pironiti pe geamul din spatele lui Darius. Barbatul isi reprima micul zambet ce dorea sa-si faca aparitia. Stia ce gandeste. Libertatea!
Gabriel era in custodia lor de aproape o luna si, avand in vedere tratamentul pe care il primise, fusese o luna al nabii de lunga.
-Ia loc, Gabriel, il indemna barbatul, aratandu-i scaunul din fata sa.
-Prefer sa stau in picioare. Multumesc.
-Va fi o discutie lunga si scuza-mi impertinenta, dar nu cred ca vei rezista atat de mult in picioare. Pari a fi pe punctul de a te prabusi.
-Imi pare rau ca vedere mea va produce asemenea ganduri, dar vedeti dumneavostra, gazdele mele nu au fost tocmai ospitaliere cat timp am locuit aici. Nu sunt in totalitate responsabil pentru starea deplorabila in care ma prezint la aceasta -ezita un moment- intrunire de afaceri, banuiesc ca vreti sa-i spuneti, nu-i asa?
-Ai dreptate. Nu am fost ospitalieri, dar nici tu nu ai fost foarte maleabil.
-Barbatii din familia mea nu sunt de obicei maleabili, domnule Adamante. Dumneavostra ar trebui sa stiti asta cel mai bine.
Darius incepu sa rada. Sunetul gutural, lipsit insa de amuzament se lovi de pereti si reverbera in camera, facandu-l pe Gabriel sa scrasneasca din dinti.
-Din contra, tinere, barbatii din familia ta sunt foarte maleabili. Tu esti singurul care tine inca la sistemul sau de valori morale.
-Barbatii din familia mea sunt politicieni. Ei nu au valori morale. Singura valoare pe care o recunosc e cea a banului.
-Si tu esti diferit?
-Nu. Sunt la fel ca ei. Singura diferenta e ca eu imi asum riscul sinceritatii.
-Un risc cam mare in lumea in care traim, nu crezi?
Gabriel zambi. Renunta la idea de a sta in picioare si se aseza pe scaunul din fata lui Adamante. Isi sprijini coatele pe birou si il privi pe barbat in ochi cand ii raspunse:
-Am consumat deja prea multe resurse de cand sunt aici pentru a supravietui. Imi cer scuze daca refuz sa le consum si pe cele intelectuale ca sa va amuz. Tacu un moment, inainte de a continua: Ce vreti de la mine?
Trece direct la afaceri, gandi Darius multumit. Poate lucrurile vor merge mai usor decat se asteptase intr-o prima instanta.
-Cooperare.
-Pentru ce?
-O sa fiu direct cu tine, Gabriel. Tatal tau aspira la scaunul prezidential.
Gabriel pufni.
-Tot nenorocitul de executiv aspira la scaunul prezidential. De ce naiba ar fi tatal meu diferit? In tara asta, cine are presidentia conduce totul, chit ca se presupune ca acum suntem o democratie. Nimic nu s-a schimbat in ultimii zece ani si nimic nu se va schimba in urmatorii zece ani daca lucrurile vor merge la fel ca pana acum.
-Iar asta te deranjeaza?
-Daca as spune ca da, as minti. Pana la un anumit punct, ma amuza prostia maselor ce se revolta si cer rauri de miere si lapte, in loc sa-si deschida ochii si sa vada ca ei inca sunt condusi de comunisti. Tatal meu este un comunist, la fel ca 90% din restul oamenilor ce sunt acum prezenti in Palatul Parlamentului. Cum poti sa visezi la o democratie adevarata, cand tu le ceri lor sa te salveze? Lor sa-ti dea libertate? Celor care in urma cu cativa zeci de ani ti-au trimis parintii sa lucreze si sa moara la Canal pentru ca au luat in deradere numele lui Ceausescu sau a lui Stalin? Ca sa-ti raspund la intrebare. De ce m-ar deranja ca toti sunt mult prea idioti pentrua intelege cum merg lucrurile in tara asta?!
Gabriel trase adanc aer in piept pentru a se linisti. Darius se ridica si se indrepta spre filtrul cu apa. Umplu un pahar si i-l puse in fata.
-Bea. O sa te ajute sa te linistesti.
-Sunt linistit.
Darius se aseza inapoi pe scaun.
-Nu. Nu esti, dar te inteleg. Din intamplare am aceeasi gandire ca si tine. Lucrurile in Romania nu stau asa cum ar trebui sa stea. Probabil vor mai trece cel putin douazeci de ani, inainte a oamenii de rand sa inteleaga adevaratul sens al democratiei.
-Iar atunci va fi prea tarziu pentru a mai schimba ceva. Raul va avea deja radacinile adanc infipte in conducere si nici unul nu-l va putea inlatura in totalitate.
-Din pacate, e o soarta inevitabila. Nu e prima oara cand Romania se confrunta cu asa ceva. Conducatorii buni si mai putin buni au venit si au plecat.
-Insa directia generala a ramas. Si asta ne va distruge in curand. poate chiar mai repede decat ne asteptam.
Gabriel bau apa din pahar din cateva inghitituri, respirand usurat cand isi dadu seama ca nu numai ca-l racorise, dar ii oferi si un sentiment straniu de calm pe care nu-l mai simti de cat se trezise in celula in care fusese aruncat.
-Ma bucur sa vad ca macar cineva e cu capul pe umeri, insa am deviat de la subiect. Darius deschise primul sertar de la birou si i-l inmana lui Gabriel. Acesta il lua si-l deschise, pironindu-si privirea pe prima pagina.
-Si asta ce vrea sa fie?
-Dosarul tatalui tau.
Sprancenele lui Gabriel se ridicara intrebator.
-Rasfoieste-l si vei vedea.
Gabriel trecu cu privirea peste primele foi. Nu era nimic nou. Istoricul familie, denumirile asociatilor tatalui sau, cateva afaceri personale, cateva fotografi facute de-a lungul anilor a intregii familii. Totusi, cand ajunse la ultimile pagini se opri. Le citi de cateva ori inainte de a intelege in totalitate la ce se uita. Intr-un final, isi ridica privirea usor acuzatoare spre Adamante.
-E o minciuna. Tatal meu nu e un sfant, dar asta...
-E adevarul.
-Nu poate fi. Nu e nebun.
-Dar e disperat. Oamenii disperati fac lucruri prostesti.
Gabriel arunca dosarul pe birou si isi incrucisa mainile pe piept.
-Nu atat de prostesti. Vorbesti de o lovitura de stat pusa la cale de tatal meu.
-Intocmai. Ce e atat de greu de crezut? Nu ar fi prima si nici ultima oara cand se incearca o lovitura de stat de la caderea comunismului.
-Stiu asta, dar vorbim aici de tatal meu! Vocea lui Gabriel se ridica cu cativa decibeli, insa Darius se prefacu ca nu aude.
-Asa si?
-Ai idee cate resurse sunt necesare pentru a pune la cale asa ceva? Cate contacte? Cati bani?
-Da.
-Si nu in ultimul rand, de un lider inteligent, pragmatic si, as putea spune, chiar fanatic.
-Sunt constient si de aceste lucruri, tinere. Nuinteleg de ce tu nu crezi ca tatal tau poate fi implicat in asa ceva.
Gabriel il privi de parca i-ar mai fi crescut un cap in timpul conversatiei.
-Raspunsul este simplu, Adamante. Tatal meu este un idiot ce a trait toata viata indoctrinat si care nu ar recunoaste care e sensul unui conducator nici daca l-ai lovi in cap cu un dictionar. Lucru deasemenea valabil pentru toti colegii sai din conducerea aceste minunate tari.
Darius se multumi doar sa zambeasca.
-Dar tu sti ce insemna cuvantul lider, nu-i asa, Gabriel? Ai un crez, o opinie proprie, un sistem de valori si taria de caracter pentru a duce lucrurile la bun sfarsit. Tu ai fi un conducator potrivit. Tanar, dintr-o familie cunoscuta, cu o educatie aleasa, pragmatic, aratos si lista ar putea continua. Nu ti-ar fi greu sa atragi de partea ta destui adepti pentru a pune la cale un asemenea plan.
Gabriel il analiza in tacere, simtind ca parul i se ridica pe ceafa. Nu-i placea deloc unde se indrepta discutia.
-Esti nebun, zise cand Darius tacu. Nu poti sa faci asemenea acuzatii fara dovezi.
-Dar am deja dovezi.
Gabriel clipi de cateva ori si inghiti in sec.
-Nu poti sa ai dovezi ce nu exista.
-Tu ai zis-o cu gura ta mai devreme. Uneori lipsa unor dovezi e o dovada in sine. Stiu ca nu esti implicat in asta, Gabriel.
Tanarul rasufla usurat.
-Dar asta nu inseamna ca nu ai fi putut fi sau ca nu ai fi fost intr-un final. Cum ai zis si tu, tatal tau nu e o figura pe care o tara intreaga ar vrea sa o urmeze. Nu acum, in vremurile astea. Insa...
-Cine tanar, neatins de comunism ar putea fi, continua Gabriel idea lui. Inteleg unde bati, dar nu stiu ce legatura are asta cu mine.
-Tatal tau vroia sa te implice si pe tine in asta...Am avut de ales. Il lasam si ne asumam toate riscurile sau incercam sa ajungem inaintea lui la tine.
-Sa inteleg ca ati ales a doua varianta. Darius il aproba printr-o miscare usoaraa capului. Gabriel pufni. Si, totusi, ce vreti de la mine?
-Cum am mai spus. Cooperare. Ajutorul tau ca sa oprim toata afacerea asta.
Gabriel se uita la el incredul.
-De ce v-as ajuta?
-Pentru ca nu iti vom oferi ceea ce-ti doresti. Libertatea de a scapa lumea de asemenea oameni. Libertatea si puterea de a le fi calau.
-Nu stiu ce sa zic...
Darius se pregati sa-si joace ultima carte.
-Iti dai seama cat de stigmatizata va fi familia ta cand totul se va afla. Nu toti trebuie sa fie vinovati pentru pacatele tatalui.
Gabriel isi inclesta maxilarul.
-Asta e o amenintare?
-Un adevar. Ne vom asigura ca restul familiei tale va fi in siguranta si ca va duce o viata linistita.
-De ce te-as crede?
-Sunt un om de cuvant, Gabriel. Toata lumea stie ca eu imi respect promisiunile.
-Eu nu sunt toata lumea.
-Nu, dar esti o persoana destul de inteligenta incat sa-si dea seama cand nu are de ales.
-Si daca refuz?
Darius se multumi cu tacerea.
Gabriel intelese mesajul imediat. Chiar nu avea nicio alt optiune.
-Negocierea asta nu s-a incheiat inca.
Darius se ridica de pe scaun si ii intinse mana. Gabriel ezita o secunda, inainte de a i-o strange.
-Bine ai venit in IBA, Gabriel.