[Yaoi] Juste une photo de toi

[Lexxu]

Cum ideile nu vor sa-mi dea pace, si cum povestea aceasta difera de stilul meu original oarecum m-am gandit s-o si postez. Este vorba si despre sensibilitate aici. Hehe. Promit totusi sa ma tin si de celelalte ficuri, doar ca pe acesta trebuia neaparat sa vi-l prezint. Sper sa va placa la fel de mult ca mie si... fara alte explicati va prezint: Juste une photo de toi. ^^






Capitolul 1.




,,Draga mea Angela, m-am gandit mult la ceea ce tocmai mi-ai marturisit si am zarit cu propri ochii zilele trecute. Ma doare inima doar gandindu-ma ca altcineva te-a atins tu fiind prietena mea. Sentimentul de a fi tradat este unul extrem de dureros, chiar rautacios parand a nu vrea sa ma lase sa traiesc fericit. Nu pot uita nici lacrimile poate adevarate ori false pe care le-ai varsat in fata mea, nu te pot uita pe tine draga mea, dar si asa cel mai bine ar fi ca amandoi sa mergem pe cai diferite si sa gasim persoanele care intr-adevar tin la noi. Nu pot sa spun ca perioada petrecuta impreuna a fost una urata, ar fi dezamagitor sa mint in halul asta, insa m-ai mintit, m-ai facut sa ma indragostesc de tine si mi-ai pus coarne cu unul din prieteni mei apropiati. Nu-ti fa griji nu mai am de gand sa-ti reprosez nimic, ci doar voi pleca si va voi lasa sa traiti fericiti. Va doresc toate cele bune in viitor si acum. Adio, Angela fi fericita. Cu drag, Jesse."


De cum terminasem cu ceea ce voiam sa-i transmit ii trimisesem, apoi lasasem laptopul deoparte asezandu-ma mai comod in asternuturile moi. Culorile apartamentului si in general designul fusese ales de frumoasa mea, ma rog. Acum nu mai era a mea si probabil ca nu a fost niciodata. Urma sa ne mutam impreuna, insa avusesem o supriza neplacuta astfel ca totul se terminase intre noi. Ramasesem singur si trist in apartamentul care trebuia sa domneasca fericirea si iubirea. Ce naiv puteam fi nu? Fusesem atat de orb in ultima vreme incat ma intrebasem daca asa am fost dintotdeauna.


***

Nici nu-mi dadusem seama cand adormisem atat de adanc incat sa nu-mi aud telefonul, caci deblocandu-l observasem 5 apeluri pierdute si 2 mesaje. Apelurile erau de la Angela, iar mesajele la fel. Nu am dorit sa privesc, imi fusese ranita inima, orgoliul, dar mai presus inima. Avea rani mult prea adanci si hotarasem sa-mi verific mail-ul. Ridicandu-ma in sezut imi trecusem privirea fugitiv peste aspectul incaperii in care ma odihnisem. Totul era in ordine fiecare lucrusor avandu-si propriul loc. Peretii de o noanta de verde deschis ma conduceau cu gandul la gazonul vecinului de vizavi, foarte ingrijit, iar perdelele albe cu buline verzuli se asortau perfect. Mobila ingrijita ca de obicei si totusi parca incaperea era incarcata cu multa tensiune. Ma intorsesem repede la ceea ce doream sa verific, si deschizandu-mi mail-ul vazusem si un mesaj de-al frumoasei Angela. Brusc inima incepuse a-si mari bataile simtind cum vrea sa iasa din piept. Neputand sa-mi controlez curiozitatea cum facusem cu mesajele de pe telefon, deschisesem privirea-mi albastrie trecand cu rapiditate peste randuri.

,, Jesse, ar fi atatea cuvinte pe care as dori sa ti le spun, insa o sa ma rezum doar la cateva. Uneori suntem indusi in eroare de ,,oportunitatile" ce ni se ivesc in cale. Sunt o femeie, o fiinta umana, o pacatoasa si am gresit. Imi recunosc vina in totalitate si inca odata iti spun ca-mi pare rau. Momentele petrecute cu tine au fost extrem de frumoase si in momentul de fata imi doresc sa dau timpul inapoi pentru a putea sa-ti simt parul catifelat intre degetele mele, pentru a-mi darui o sarutare dulce si un ,,noapte buna!" in fiecare noapte. Am gresit si stiu ca nu merit sa fiu iertata, insa de un lucru sunt sigura: te iubesc! si asta nu se va schimba niciodata. Stiu ca nu e usor sa ierti o asemenea greseala, insa cand vei avea raspunsul, cauta-ma. Te voi astepta. Te iubesc Jesse! Cu multa dragoste, Angela. Imi pare rau... "

Inima-mi batea din ce in ce mai repede, pulsul imi accelerase peste masura, iar lacrimi transparente si fierbinti imi invadasera chipul. Stiu ca mintea mea era incapabila sa-i dea un raspuns in timp ce sufletul imi tipa intruna sa-i spun c-o iert si sa inchei povestea. Constiinta in schimb se impotrivea total sustinand tare si clar ca e o mare nenorocita. Minute in sir am citit si recitit ceea ce fosta mea iubita imi marturisise. Si oare ea chiar ma iubea sau totul fusese doar un joc menit sa ma arunce intr-un abis al suferintei? Cat timp fusesem impreuna ( 6 ani ) se purtase bine si urat in unele momente. Avusesem certuri ca orice cuplu, dar aceasta nu este prima data cand ma inseala. O prinsesem acum circa 3 ani in club cu altcineva si nu uitasem! Din contra. Sufletul meu era ranit, sfasiat si tot nu ii adresasem vorbe urate si lipsite de maniere. Nu o jignisem niciodata si nu o lovisem. Nici macar nu sunt violent, de ce as lovi-o? Cu toate ca nu oricine poate accepta ca femeia sa-l insele si sa scape nepedepsita. Voiam sa-i dau un raspuns, desi nesigur tot eram, as fi putut-o ierta... inca o data si daca mai gresea o lasam de tot, dar accesasem un alt mesaj pe care-l primisem de la decanul celei mai mari universitati din New York. Cu cat citeam ceea ce dansul imi scrisese ma minunam tot mai mult, si bucuram peste masura. Primisesem slujba insfarsit. Aveam sa imi indeplinesc visul si sa devin un profesor exemplar de literatura. Dadusem a-i raspunde, dar corpul mi se oprise. Aveam sa plec? Pai si Angela? Ce faceam in momentul de fata? Imi paraseam iubirea, marea mea iubire!
Oh, vai, marea ta iubire te-a inselat. Ti-a pus coarne a doua oara si de data aceasta si cu un prieten de-al tau! Cat de idiot poti fi, Jesse?! Las-o naibii de femeie si urmeaza-ti visul. Imi strigase constiinta pe-un ton violent, fiind prima oara auzit de mine. De obicei eram calm, iubitor, intelegator si naiv. Ei bine, constiinta mea era altfel. Putin mai vulcanica si realista. Eu mai inchideam ochii din cand in cand, prefacandu-ma ca nu vad, insa nu si ea. Imi trecusem degetele de cateva ori prin paru-mi negru, lungut, ciufulindu-l. Nu puteam pur si simplu sa plec asa, dar nici sa raman. Mi-am calcat destul pe orgoliu iar ea pe inima mea. Nu intelegeam cum mai batea dupa atatea rani, cum mai continua sa fie acolo sa ma mentina in viata. O iubeam mai mult decat orice pe pamant si as fi fost gata sa renunt la orice pentru ea, iubita mea Angela, insa s-ar parea ca ei nu i-a pasat. Oare sa fi fost orb si in privinta aceasta? Sa-mi fi inchis ochii atat de strans si sa nu observ... Esti un idiot... fusese tot ce-mi mai spusesem in minte, inainte de a tasta raspunsul meu. Si acceptasem atat de repede, pentru a nu avea posibilitate de intoarcere. Imediat dupa ce terminasem ma repezisem in picioare si scosesem mai multe bagaje pe care le-am umplut cu haine, accesori gen ceasuri, oh cat de mult imi placeau! Cam luasem totul. Tot ce ramasese era o simpla poza de-a ei in care avea zambetul pe buze. Un zambet ce ma fascinase din prima, care ma facuse sa ma indragostesc in halul asta. Nu avea iertare! Si cu tot bunul simt pe care-l aveam si educatia primita de la mama, ii tastasem un mesaj pe telefon simplu si sec. Nu voiam sa mi se observe durerea. Chiar nu voiam. Si nici sa plang, desi inevitabilul s-a produs. Lacrimile au facut contact cu ecranul obiectului in doi timpi si trei miscari.

Adio, Angela. Te iubesc.

Degetele mi-au actionat fara voia mea, si da. Probabil ca acele doua cuvinte m-au facut sa plang si mai rau, cu suspine. Am strans de vreo doua ori poza la piept si am bagat-o in buzunar. Imediat dupa ce ma incaltasem parasisem apartamentul fara a privi inapoi. Trecuse cam jumatate de zi, si vreo jumatate de ora pana-mi coborasem toate bagajele jos. Mi-a sunat telefonul. Am raspuns.
- Buna. Domnul Jesse la telefon?
- Buna. Chiar el. Cu ce va pot ajuta?
Intrebasem pe-un ton calm si binevoitor. Nu intelegeam de ce eram atat de calm si cum ma puteam controla intr-o asemenea situatie. Sufletu-mi plangea, iar eu vorbeam de parca nimic nu s-ar fi intamplat.
- Soferul va ajunge in 5 minute. O calatorie placuta sa aveti, la revedere!
- Multumesc frumos. La revedere.
Conversatia durase destul de putin spre fericirea mea, deoarece nu avea eu asa mare chef de vorba. In alte circumstante nu m-ar fi deranjat acest detaliu minor, insa acum chiar nu era momentul pentru discuti. Cand cineva este ranit se simte neajutorat, avand in minte sa tipe si sa plece departe, presupun. (ca mine). Dar ma abtin spre binele meu. Insfarsit o sa-mi indeplinesc visul, ajungand un profesor bun in New York. Nu stiu de ce am vaga impresie ca aici si-a bagat mama coada, insa prefer sa cred momentan ca pe meritul meu am fost contactat de decan. Minutele treceau greu, mult prea incet si deja nu mai aveam rabdare. Ca si vorba aceea "ca timpul trece greu atunci cand suferi". Probabil ca in alte circumstante as fi iertat-o, si nu as fi plecat dar... Hai gata, nu mai fi fraier! Fraierule! Te porti ca un baiat idiot. Nu mai pune atat la suflet. Si da. Constiinta mea avea dreptate, exact asa ma purtam. Poate ca venise momentul sa schimb totul, viata, lucrul, orasul, prieteni o sa-i pastrez (pe cei cu bun simt), iar familia tot aceeasi. Iubita? Hah, pentru un timp presimt ca unul indelungat, nu voi avea nevoie de asa ceva. Cum discutasem cu mine insumi si ma imbarbatasem ajunsese si masina. Un domn mai invarsta decat mine cu vreo 20 de ani coborase in ajutorul meu. Scund si plinut, dar simpatic. Parul argintiu ii era ascuns in mare parte de o caciula specifica lor (soferilor) si purta un costum albastru inchis. Cat de pretentios!
- Ai luat toata casa dupa tine? Intrebase acesta pe-un ton amuzat si-mi facuse cu ochiul.
- Cam asa, ma mut de tot.
Iar dupa aceasta mini conversatie si dupa ce ne-am prezentat unul celuilalt (il cheama Pit) am pornit la drum. Cam aici se incheia capitolul ,,Angela" si tot ce tinea de ea in viata mea. Eram mult prea nerabdator sa vad ce-mi pregatea viitorul in New York si bineinteles, cu gandul acesta am si adormit...