Heya, all. ^^
So, this is chapter two. :X Am ramas putin surpinsa cand am vazut peste 100 de vizualizari. I mean, guys, thx. <3 Love you, all. Yep, I'm kind of pessimistic sometime, iar faptul ca am ceva suport din partea voastra chiar ma ajuta. Again, Thank you. *hug*
And Nix, oh... Cum poate cineva sa fie mai draguta ca tine? You know that I love you si vreau sa-ti multumesc si tie pentru suport. Oh, I'm so happy now that I can even hug you! I'll do that, anyhow. *hug*
Ok, sa trecem si la text. Inainte de a citi acest capitol am cateva notificari de facut. Rose Park school si Lake school sunt una si aceeasi. Ca sa intelegeti: Rose park school este o scoala elemantara din orasul Salt Lake City, Utah. Deci e reala, but, Lake school este denumirea prescurtata (si simpatica <3 ) pe care am dat-o eu. ^_^ Ok, am vorbit prea mult. Lectura placuta.
Un ticait enervant se auzi incet in camera intunecoasa. Razele soarelui nu reuseau sa patrunda printre draperiile groase ce acopereau complet ferestrele. Ticaitul deveni din ce in ce mai sonor, din ce in ce mai galagios, pana cand ajunsese sa semene cu ticaitul Big Ben-ului la o rezonanta de zece ori mai mare. Barbatul ce zacea sub cearsafurile albastre marai usor nervos si arunca ceasul de pe noptiera pe undeva prin camera, ridicandu-se in sezut.
- Ceas afurisit, spuse el printre dinti, strambandu-se cand vazu ca in urma coliziunii ceasului cu peretele cadranul acestuia se facu zob. Ochii lui se marira considerabil, mintea fiindu-i invadata de cine-stie-ce imagini din trecut, ca mai apoi sa isi mute privirea de la cioburile de sticla. Pasi afara din camera, cascand somnoros si isi trecu mana prin parul ciocolatiu. Ochii lui albastri - inconjurati de cearcane vizibile din cauza lipsei de somn - se indreptara, instinctiv, catre cafetiera. Zambi la gandul ca bautura aia chiar era pe placul lui.
- Ei, iubita mea, ce mai faci azi? spuse el de parca ar fi asteptat un raspuns. Huh? Eu? Eu am de gand sa te las sa te joci putin cu corpul meu in timp ce te consum lacom. Rasul lui colorat se auzi in camera si puse pulberea de cafea in filtrul aparatului, apasand pe buton. Auzi apoi cunoscutul sunet al apei care incepe sa fie incalzita si zambi detasat in drum spre baie. Isi dadu jos halatul bleumarin ce statea pe el mai mult de forma apoi intra in cabina de dus si se lasa imbratisat de apa rece.
Ultimul strop de cafea era picurat in cana cafetierei si Tim iesi din baie, cu o coordonare specifica, inchizand aparatul inainte de a incepe sa faca zgomote ciudate. Ofta usor si isi aprinse o tigara, apoi, cu o mana, isi usca parul cu prosopul de pe umerii sai. Se uita pe masa in sufragerie, vazand dozele de bere si hartiile intinse peste tot si isi puse tigara intre buze, incepand sa stranga dezordinea. Isi puse foile in ordine, asezandu-le intr-o mapa apoi in geanta sa si isi turna cafea in cana, stingand tigara. Tocmai se indrepta spre canapea, vrand sa aprinda televizorul, cand auzi soneria usii - ce semana cu canetcul unor pasari - si isi lasa cafeaua pe blatul de bucatarie. Chiar ca am coordonare, isi spuse el si deschise usa, analizand strainul ce-i statea in fata.
- Buna dimineata, sper ca nu v-am trezit.
- Ba da, dar ar trebui sa-ti multumesc, spuse el zambind usor formal, desi stia si el ca ii placea ce avea in fata. Cine o fi asta? se intreba in minte, inca trecandu-si ochii pe barbatul ce ii statea in fata, apoi primi raspunsul promt al strainului:
- Eu sunt Davis White, de la "The daily Utah chronicles". Tim se uita la el, intrebandu-se din nou ce e cu acel tip, apoi il pofti inauntru spunandu-i:
- Va pot ajuta cu ceva?
- Tocmai scriu un reportaj despre Rose park school. Din nou aceeasi senzatie de teama il cuprinse pe Tim si stranse clanta usii in mana sa, apoi inchise usa.
- Am cautat prin anuare si m-am informat, afland ca ati invatat la acea scoala si ca este o asa-zisa legenda legata de prezenta dumneavoastra acolo. Ceva legat de spirite si accidente.
- Imi pare rau, dar nu prea pot sa va raspund acum la intrebari. Trebuie sa ajung la servici, spuse agitat Tim, incercand sa ii spuna din priviri lui Davis ca nu e bine-venit in acel loc. Alura i se schimba in cel mai surprinzator mod; zambetul ii pierise, ochii lui priveau cu ostilitate jurnalistul si, de parca asta nu ar fi fost de ajuns sa il puna pe fuga pe brunetul de langa el, ii mai si deschisese usa larg, cat sa poata sa ii faca vant afara din casa daca nu avea sa plece singur. Davis isi lasa carnetelul in buzunarul pardesiului maro si zambi inteligent. In urmatorul moment impinse usa cu forta, astfel incat Tim ajunse lipit de aceasta, si sunetul inchiderii acesteia rasuna in intregul apartament. Cei doi barbati se privira o clipa, Tim mentinandu-si privirea ostila, si ii simti mana lui Davis pe un picior.
- C-ce faci? intreba acesta, mai mult surprins decat panicat. Se intreba ce e cu acel tip. De unde a venit, ce cauta acolo, ce stie el despre trecutul sau? Nu. Nimeni nu putea sa stie ceva de trecutul sau. Accidentul fusese sters din dosarele si datele scolii; nimeni nu trebuia sa afle despre ce se intamplase.
- Uite cum facem; tu imi spui ce stii despre amaratul de spirit de la Lake school, iar eu, in schimb, mi te voi oferi tie pentru o noapte. OK?
Tim il lovi peste mana pe barbat si spuse plin de dezgust:
- Nici daca ai fi ultimul barbat de pe pamant si as fi in calduri nu m-as culca cu tine, tarfa. In urmatorul moment, saliva scuipata de Tim se prelingea de pe fruntea lui Davis in jos, in timp ce satenul reusise sa iasa din spatiul dintre usa si brunet. Davis zambi misterios; era interesant pana la urma. De aceea devenise si reporter. Sa se lupte cu oamenii si sa ii convinga de anumite lucruri pe care nici el poate nu le credea; chiar interesant, gandi el. Isi scoase batista din buzunar si spuse, cu un zambet afectat pe chip:
- Bine, domnule Newman. Am inteles punctul dumneavoastra de vedere. Dar sa va spun ceva: daca ma lasam usor si renuntam la prima lovitura, nu ajungeam reporter. Asa ca asteptati-va la alte intalniri cu mine.
Tim tresari. Despre ce vorbea acel om? Cu siguranta avea sa faca tot posibilul sa ignore prezenta debilului ala. Da, asta trebuia sa faca. Il vazu pe brunet iesind si rasufla aerul ce, inconstient, il retinuse in plamani pana atunci. Isi continua dimineata, in acelasi ritm si isi bau cafeaua, apoi se imbraca si se urca in masina, pornind spre editura. Se uita pe geam, vazand versantii ce puteau fi admirati din orice parte a orasului, si zambi. Ii placea acel oras: Salt Lake City. Ii suna atat de familiar incat facea parte din el si nu isi imagina alt loc in care s-ar fi putut duce. Acolo copilarise, acolo crescuse; dupa moartea parintilor sai, cand el avea abia doi ani, a fost crescut de bunici. Ii iubea pe acestia si, desi nu ii putea vizita des - se mutasera in urma cu un an in Florida - se multumea sa ii stie in viata si in siguranta. Vremea era mai tot timpul umeda, iar asta il incanta. Situat in Valea Salt Lake, orasul Salt Lake City era marginit la vest de muntii Wasatch, recunoscuti prin frumusetea zapezii lor. In luna octombrie si iunie, caderea de zapada era imensa, facand din intreg orasul un glob de Craciun ce se scalda in lumina soarelui si stralucirea piscurilor inalte. Nu era un orasel mare, desi era capitala de stat, insa nu isi putea imagina ceva mai frumos. Mai ales acum, in preajma lui octombrie, cand muntele era din ce in ce mai frumos si vremea nu scadea sub cele 20 de grade Celsius placute. Desi era o clima calda, faptul ca umiditatea era pretundieni ridicata facea atmosfera racoroasa. De asemenea, comunitatea Salt Lake City era una din cele mai unite si implicate. Era genul de orasel in care te stiai cu toata lumea si toata lumea te stia pe tine; ca o mare familie de care Tim nu se bucurase niciodata.
So, this is chapter two. :X Am ramas putin surpinsa cand am vazut peste 100 de vizualizari. I mean, guys, thx. <3 Love you, all. Yep, I'm kind of pessimistic sometime, iar faptul ca am ceva suport din partea voastra chiar ma ajuta. Again, Thank you. *hug*
And Nix, oh... Cum poate cineva sa fie mai draguta ca tine? You know that I love you si vreau sa-ti multumesc si tie pentru suport. Oh, I'm so happy now that I can even hug you! I'll do that, anyhow. *hug*
Ok, sa trecem si la text. Inainte de a citi acest capitol am cateva notificari de facut. Rose Park school si Lake school sunt una si aceeasi. Ca sa intelegeti: Rose park school este o scoala elemantara din orasul Salt Lake City, Utah. Deci e reala, but, Lake school este denumirea prescurtata (si simpatica <3 ) pe care am dat-o eu. ^_^ Ok, am vorbit prea mult. Lectura placuta.
Cu drag, Klau.
Chapter II
Un ticait enervant se auzi incet in camera intunecoasa. Razele soarelui nu reuseau sa patrunda printre draperiile groase ce acopereau complet ferestrele. Ticaitul deveni din ce in ce mai sonor, din ce in ce mai galagios, pana cand ajunsese sa semene cu ticaitul Big Ben-ului la o rezonanta de zece ori mai mare. Barbatul ce zacea sub cearsafurile albastre marai usor nervos si arunca ceasul de pe noptiera pe undeva prin camera, ridicandu-se in sezut.
- Ceas afurisit, spuse el printre dinti, strambandu-se cand vazu ca in urma coliziunii ceasului cu peretele cadranul acestuia se facu zob. Ochii lui se marira considerabil, mintea fiindu-i invadata de cine-stie-ce imagini din trecut, ca mai apoi sa isi mute privirea de la cioburile de sticla. Pasi afara din camera, cascand somnoros si isi trecu mana prin parul ciocolatiu. Ochii lui albastri - inconjurati de cearcane vizibile din cauza lipsei de somn - se indreptara, instinctiv, catre cafetiera. Zambi la gandul ca bautura aia chiar era pe placul lui.
- Ei, iubita mea, ce mai faci azi? spuse el de parca ar fi asteptat un raspuns. Huh? Eu? Eu am de gand sa te las sa te joci putin cu corpul meu in timp ce te consum lacom. Rasul lui colorat se auzi in camera si puse pulberea de cafea in filtrul aparatului, apasand pe buton. Auzi apoi cunoscutul sunet al apei care incepe sa fie incalzita si zambi detasat in drum spre baie. Isi dadu jos halatul bleumarin ce statea pe el mai mult de forma apoi intra in cabina de dus si se lasa imbratisat de apa rece.
Ultimul strop de cafea era picurat in cana cafetierei si Tim iesi din baie, cu o coordonare specifica, inchizand aparatul inainte de a incepe sa faca zgomote ciudate. Ofta usor si isi aprinse o tigara, apoi, cu o mana, isi usca parul cu prosopul de pe umerii sai. Se uita pe masa in sufragerie, vazand dozele de bere si hartiile intinse peste tot si isi puse tigara intre buze, incepand sa stranga dezordinea. Isi puse foile in ordine, asezandu-le intr-o mapa apoi in geanta sa si isi turna cafea in cana, stingand tigara. Tocmai se indrepta spre canapea, vrand sa aprinda televizorul, cand auzi soneria usii - ce semana cu canetcul unor pasari - si isi lasa cafeaua pe blatul de bucatarie. Chiar ca am coordonare, isi spuse el si deschise usa, analizand strainul ce-i statea in fata.
- Buna dimineata, sper ca nu v-am trezit.
- Ba da, dar ar trebui sa-ti multumesc, spuse el zambind usor formal, desi stia si el ca ii placea ce avea in fata. Cine o fi asta? se intreba in minte, inca trecandu-si ochii pe barbatul ce ii statea in fata, apoi primi raspunsul promt al strainului:
- Eu sunt Davis White, de la "The daily Utah chronicles". Tim se uita la el, intrebandu-se din nou ce e cu acel tip, apoi il pofti inauntru spunandu-i:
- Va pot ajuta cu ceva?
- Tocmai scriu un reportaj despre Rose park school. Din nou aceeasi senzatie de teama il cuprinse pe Tim si stranse clanta usii in mana sa, apoi inchise usa.
- Am cautat prin anuare si m-am informat, afland ca ati invatat la acea scoala si ca este o asa-zisa legenda legata de prezenta dumneavoastra acolo. Ceva legat de spirite si accidente.
- Imi pare rau, dar nu prea pot sa va raspund acum la intrebari. Trebuie sa ajung la servici, spuse agitat Tim, incercand sa ii spuna din priviri lui Davis ca nu e bine-venit in acel loc. Alura i se schimba in cel mai surprinzator mod; zambetul ii pierise, ochii lui priveau cu ostilitate jurnalistul si, de parca asta nu ar fi fost de ajuns sa il puna pe fuga pe brunetul de langa el, ii mai si deschisese usa larg, cat sa poata sa ii faca vant afara din casa daca nu avea sa plece singur. Davis isi lasa carnetelul in buzunarul pardesiului maro si zambi inteligent. In urmatorul moment impinse usa cu forta, astfel incat Tim ajunse lipit de aceasta, si sunetul inchiderii acesteia rasuna in intregul apartament. Cei doi barbati se privira o clipa, Tim mentinandu-si privirea ostila, si ii simti mana lui Davis pe un picior.
- C-ce faci? intreba acesta, mai mult surprins decat panicat. Se intreba ce e cu acel tip. De unde a venit, ce cauta acolo, ce stie el despre trecutul sau? Nu. Nimeni nu putea sa stie ceva de trecutul sau. Accidentul fusese sters din dosarele si datele scolii; nimeni nu trebuia sa afle despre ce se intamplase.
- Uite cum facem; tu imi spui ce stii despre amaratul de spirit de la Lake school, iar eu, in schimb, mi te voi oferi tie pentru o noapte. OK?
Tim il lovi peste mana pe barbat si spuse plin de dezgust:
- Nici daca ai fi ultimul barbat de pe pamant si as fi in calduri nu m-as culca cu tine, tarfa. In urmatorul moment, saliva scuipata de Tim se prelingea de pe fruntea lui Davis in jos, in timp ce satenul reusise sa iasa din spatiul dintre usa si brunet. Davis zambi misterios; era interesant pana la urma. De aceea devenise si reporter. Sa se lupte cu oamenii si sa ii convinga de anumite lucruri pe care nici el poate nu le credea; chiar interesant, gandi el. Isi scoase batista din buzunar si spuse, cu un zambet afectat pe chip:
- Bine, domnule Newman. Am inteles punctul dumneavoastra de vedere. Dar sa va spun ceva: daca ma lasam usor si renuntam la prima lovitura, nu ajungeam reporter. Asa ca asteptati-va la alte intalniri cu mine.
Tim tresari. Despre ce vorbea acel om? Cu siguranta avea sa faca tot posibilul sa ignore prezenta debilului ala. Da, asta trebuia sa faca. Il vazu pe brunet iesind si rasufla aerul ce, inconstient, il retinuse in plamani pana atunci. Isi continua dimineata, in acelasi ritm si isi bau cafeaua, apoi se imbraca si se urca in masina, pornind spre editura. Se uita pe geam, vazand versantii ce puteau fi admirati din orice parte a orasului, si zambi. Ii placea acel oras: Salt Lake City. Ii suna atat de familiar incat facea parte din el si nu isi imagina alt loc in care s-ar fi putut duce. Acolo copilarise, acolo crescuse; dupa moartea parintilor sai, cand el avea abia doi ani, a fost crescut de bunici. Ii iubea pe acestia si, desi nu ii putea vizita des - se mutasera in urma cu un an in Florida - se multumea sa ii stie in viata si in siguranta. Vremea era mai tot timpul umeda, iar asta il incanta. Situat in Valea Salt Lake, orasul Salt Lake City era marginit la vest de muntii Wasatch, recunoscuti prin frumusetea zapezii lor. In luna octombrie si iunie, caderea de zapada era imensa, facand din intreg orasul un glob de Craciun ce se scalda in lumina soarelui si stralucirea piscurilor inalte. Nu era un orasel mare, desi era capitala de stat, insa nu isi putea imagina ceva mai frumos. Mai ales acum, in preajma lui octombrie, cand muntele era din ce in ce mai frumos si vremea nu scadea sub cele 20 de grade Celsius placute. Desi era o clima calda, faptul ca umiditatea era pretundieni ridicata facea atmosfera racoroasa. De asemenea, comunitatea Salt Lake City era una din cele mai unite si implicate. Era genul de orasel in care te stiai cu toata lumea si toata lumea te stia pe tine; ca o mare familie de care Tim nu se bucurase niciodata.
Nando mo kimi no moto e...
![[Imagine: 346l2lx.jpg]](http://oi60.tinypic.com/346l2lx.jpg)
No matter how many times it will be, I will go back to you