12-09-2012, 02:15 PM
Sevraj
“Ma arde o vina/ Ca-mi pare viata straina”
Ma intorc la tine, ca de fiecare data, oricat ar fi fost ziua de lunga si noaptea de tumultoasa, indiferent de vizitatorii perindati ocazional prin viata mea sau amicii frecventi din prezent. Tu invingi timpul, esti omniprezenta, esti totul si chiar mai mult poate decat ar fi putut fi vreodata o prietena. Pe nesimtite, ai devenit ratiunea mea de a trai, de a lupta cu existenta. Esti inceputul si sfarsitul, noua mea religie, caci sufletul nascut din sentimentele pentru tine se va mistui in cenusa daca fiinta ta va disparea si tu vei ramane goala in palma destinului. Esti o eu pe care o iubesc asa cum ar fi trebuit sa ma iubesc pe mine, ca orice muritor egoist : pentru mine am pastrat doar ura, fiindca simtamintele mele sunt mai in siguranta la tine. De mult ti-am captivat mirajul si plasmuirea duhului tau pe pamant, iar acum ti-am ademenit identitatea, esti prizoniera mintii mele, nadajduind ca impreuna vom aduce prietenia noastra mai presus de intrigile timpului. Amintirile noastre vor ramane, intr-un sfarsit, singura cianura dupa care voi tanji pentru a-mi gasi linistea, unica definitie a fericirii depline ele vor ramane.
Nu voi lasa tradarea sa se infiltreze in interior, jur ca voi reusi sa inving acest inamic puternic cu tine de partea mea. Insa nu vreau sa cred ca acum, cand ma indrept spre tine, port imprimat in piele parfumul unei altei fiinte si mai apoi, cand te intalnesc, sa am ramasa pe retina imaginea celeilalte, sa am urmele atingerii carnii ei calde cicatrizate pe trupul meu.
Sunt bolnava, sunt dependenta de tine, te-ai infiltrat in arterele mele precum un drog psihedelic, iar acest presupus sevraj imi intoxica lumea din masti si fum. Ai ramas mult iubita mea obsesie din realitatate… Sangele imi arde venele, gandurile razvratite mi-au otravit sinapsele si sufar de insomnie cronica in nopti. Am credinta ca tu esti narcoticul care imi poate aduce vindecarea, acelasi pe care am continuat sa il administrez in supradoza inca de la inceput.
Imi este atat de frig- nu am certitudinile si raspunsurile care mi-ar putea incalzi trupul vlaguit de lupta sau care mi-ar putea fi fatale. Nu vreau sa gasesec explicatii, chiar daca intrebarile imi sunt pietre ale mormantului, tarusul ce va curma cursul haotic al vietii.
Mi-am lasat picioarele si mainile sa zaca pe pat intr-o pozitie nefireasca, coloana arcuita tremurand convulsiv in ea maduva si fluturii din stomac intemnitati inconstient in negura, cu aripile inerte. Cutia toracica protesteaza inversunata pentru a pastra inima ce pompeaza frenetic elixir si plamanii care se incumeta sa se zbata lipsiti de aer, ingenui in credinta ca pot supravietui independenti de mine. Pieptul palpiteaza sub efectul stupefiant al respiratiei sacadate, lasand sa se contureze prin materialul bluzei rotunjimea sanilor.E atata mister intr-un corp omenesc, atatea taine intr-un mic univers, atat de simple de patruns cu ignoranta.
Sub niciun chip, in pofida stradaniei mele, nu reusesc sa-mi focalizez atentia... parcurg pasaje intregi, in timp ce cuvintele se insiruie si se rostogolesc dinaintea ochilor mei, insa sunt total absenta. Ma simt atat de singura, ramasa aici, acasa, in toiul noptii, arsa pe rugul temerilor. Ochii si-au parasit orbitele, ferindu-se din calea sagetilor inveninate in lacrimi si ratacesc muribunzi in pustiu. La intervale scurte scurte imi revin, aparent, si fixand cu privirea un punct, in felul acela in care numai un nebun sau un posedat ar face-o. Apoi, fortandu-ma sa ma concentrez, revin la lectura, in minte desfasurandu-mi-se actiunea, traind intens sub comanda ratiunii autorului. Destainuirile sale, devenite imortale odata ce au fost consemnate, se impletesc cu strangul amintirilor mele si ravasesc luciditatea pe care in zadar incerc sa o tin captiva astazi.