Identitati secrete

[MiraA]

Salut! Nu ma asteptam sa postez povestea asta atat de repede, dar din cate mi-am dat seama, o asteptati. Asta este partea a treia din IJWLY (oarecum), insa se va axa mai mult pe viata lui Philippe. Ficul este impartit pe parti. Fiecare parte poate sa aiba unul sau mai multe capitole (depinde de cum evolueaza actiunea). Daca nu luati in considerare prologul, povestea incepe cu cativa ani inainte ca Philippe sa-l cunoasca pe Ray, deci voi incerca sa prezint si prietenia dintre Philippe si Jesse, dar si modul in care P. Si R. au ajuns impreuna. Totusi, voi prezenta si viata lui Gabriel si "relatia" lui cu Philippe (pt ca da, asa cum ati ghicit, chiar exista o relatie, doar ca nu cred ca e cea la care v-ati asteptat, cel putin nu de la inceput). In fine, nu va mai plictisesc. Lectura placuta!
Ahhh P.S.:daca vor aparea scene in care Jesse sau Ray au alte interese amoroase decat cele cu care sunteti obisnuiti sau daca se comporta altfel decat pana acum, pls sa nu-mi dati in cap. Totul se intampla inainte de a-i cunoaste pe Blake, respectiv Kyle.

Gen: Yaoi, Romance, Thriller;
Varsta: +16,+18;
Comentarii: am spus tot ce vroiam sa spun;
Critica: cum/cand/ce/daca doriti;

Prolog

Al Mukalla, Yemen
-

Ce naiba cauti aici? Vocea rasuna ca un ecou, lovind cu salbaticie peretii cladirilor joase ce margineau strada ingusta, pavata doar pe alocuri. Pasii celor doi barbati rasunau gol in tacerea care ii inconjura. Lumea parea sa stea in loc, singurele lucruri aflate in miscare fiind doar ei si urmaritorii lor.
-Nu puteam sa te las singur. Suntem in chestia asta impreuna, iti amintesti? veni raspunsul prompt al celuilalt.
Avantajul de cateva zeci de secunde in fata celor care ii urmareau nu era suficient pentru a-i proteja de gloantele care suierau neincetat in jurul lor. Iar ei continuau sa alerge intr-un ritm innebunitor, fiind amandoi constienti cat de aproape erau si cat de mare era pericolul acum. Inima le bubuia in piept, respiratia sacadata le ranea plamanii care cerseau aer, in timp ce membrele obosite de atata efort incepeau sa-si piarda agilitatea, pe masura ce pasii ii purtau cat mai departe de inima micutului oras, spre stradutele din ce in ce mai pustii ce duceau inevitabil spre port.
Alergau asa cum nu alergasera de mult. Alergau pentru ca stiau ca in sfarsit misiunea lor se sfarsise si ca acum, mai mult ca niciodata, aveau o sansa. Si nu orice fel de sansa, ci sansa la care visasera inca de la inceput, inca de cand isi alesera acest mod de viata, aceasta identitate, ce fusese atat un blestem, cat si o binecuvantare.
Alergau din rasputeri, fara sa clipeasca, cu ochii larg deschisi pentru a aticipa noile amenintari ce ii pandeau din umbra. De-o parte si de alta a strazii felinarele licareau ca niste licurici ce erau pe punctul de a-si lua zborul. Drumul pe care erau urca usor in sus, facand alergatul mai dificil, apoi cobora intr-o panta destul de abrupta spre atat de cunoscutele faleze de aur ale Yemen-ului. Briza calduta si usor sarata a marii ii lovi drept in fata si le matura parul umed din cauza transpiratiei de pe frunte. Parca raspunzand unei chemari, amandoi se oprira si-si lasara privirile sa se inece in privelistea micutului port ce ii astepta. De sus, de unde se aflau ei casele micute, darapanate aratau ca niste mici pete albe rasfirate de-a lungul zarii intunecate. Undeva, la orizont se putea observa prima incercare a soarelui de a alunga noapte. Un pescarus trecu in zbor pe langa ei si se aseza pe cladirea din dreptul lor. Felinarele licarira de cateva ori, inainte de a se opri de tot si de cufunda intreaga zona in bezna. Singurul lucru care se mai putea vedea era dara violeta de dincolo de mare, semn ca ziua era aproape. Amandoi trasera cu nesat aer in piept, umplandu-si plamanii pana la refuz cu acel dulce elixir al vietii, apoi doar pentru o fractiune de secunda privirile lor se intersectara. Nu aveau timp de cuvinte, insa nici nevoie. Se cunosteau atat de bine, atat de intim, atat de profund, incat cuvintele nu-si aveau locul in lumea lor.
Barbatul mai in varsta il prinse pe celalalt de mana si il trase dupa el pe panta pe care o forma drumul. Picioatele lor isi recapatasera, macar partial, puterea si agilitatea, permitandu-le sa se miste repede, silentios si cu grija. In urma lor inca se auzeau pasi, insa sunetul era din ce in ce mai difuz, fiind inghitit de urletele valurilor ce se spargeau de partea stancoasa a falezei, ce marginea portul in partea de est. Cei doi, profitand de adapostul intunericului, taiara drumul si cotira pe o poteca laterala ce le deschidea calea spre labirintul casutelor tipice oraselor de port. Isi lipira trupurile de peretele celei mai apropiate case si trasera adanc aer in piept de cateva ori, pana cand respiratia le reveni cat de cat la normal.
-Trebuie sa ne indreptam spre est de-a lungul falezei. Acolo ne asteapta o masina.
Barbatul mai tanar se intoarse spre cel ce vorbise, incercand sa-i zareasca trasaturile fetei, insa, din cauza intunericului nu reusi decat sa observe conturul siluetei sale. Totusi, chiar si asa ii era usor sa-si dea seama cat de obosit si cat de aproape de limita era. Nu ar fi trebuit sa-l surpinda. Amandoi avusesera parte de cateva saptamani stresante si mult mai obositoare decat se asteptasera. Aveau nevoie de odihna si de o masa calda.
-Esti sigur? Lucrurile nu par prea roz privite de aici.
-Au fost vreodata lucrurile roz?
-Nu stim exact ce informatii au fost compromise, continua tanarul ca si cum nu auzise replica plina de sarcasm a celuilalt. Ar putea sa ne astepte o nenorocita de armata acolo!
-Ai vreo idee mai buna?
Tanarul se gandi pentru un moment. Ar putea incerca sa se reintoarca in oras, insa era mult prea departe si in scurt timp intunericul se va disipa. Lipsiti de adapostul lui erau niste tinte sigure. Bine, din alt punct de vedere, oricum erau niste tinte sigure. Macar reusisera sa-si pastreze pistoalele, insa nu credea ca le vor oferi cine stie ce ajutor. Isi scoase pistolul din tocul de la brau si il inspecta.
-Aproape gol, zise printre dinti, abia reusind sa-si ascunda frustrarea. Tu cum stai?
-La fel. Barbatul ii imita miscare. Patru, plus cel de pe teava.
-Trei si unul pe teava. Nu stam bine deloc.
Ar mai fi vrut sa adauge ceva, insa vocile urmaritorilor lor se auzeau atat de aproape incat ii ingheta sangele in vene. Inghiti in sec si incerca sa se faca una cu peretele de care se sprijinea, multumind in gand intunericului ce inca era prezent. Aproape imediat il simti pe cel de langa el incordandu-se ca un animal de prada ce isi ia victima in vizor si nu asteapta decat momentul potrivit pentru a ataca.
-Nu cred...
Celalalt barbat ridica mana, semnalandu-i sa taca din gura si sa fie atent. Inghti din nou in sec. Vocile si pasii se auzeau din ce in ce mai aproape. Era sigur ca in cateva secunde cei trei barbati care ii urmarisera pana acolo, vor trece prin dreptul stradutei unde se aflau ei. Trase adanc aer in piept si se pregati. Ridica pistolul si ii trase piedica. Sunetul rasuna in linistea din jur cu un click enervant. Urmari cu atentie miscarile celui de langa el, citind in ele tensiunea barbatului de langa el.
Vocile deveneau enervante asa ca facu ceea ce fusese invatat. Le ignora si isi concentra atentia pe sunetul sau, mai bine zis, pe tempoul pasilor celor trei barbati. Isi inchise ochii si-si deschise cu adevarat urechile, poate pentru prima data in acea seara. Asculta...
Stia deja ca sunt trei, insa din cauza fugii precipitate nu apucase sa afle mai multe detalii despre ei. Desigur, faptul ca in ciuda lampadarelor ce, pana nu demult fusesera aprinse, lumina lor difuza nu reusi sa alunge intru-totul intunericul noptii. Acum, insa reusi sa-i "vada": cel ce mergea inainte era probabil cel mai bine pregatit. Pasii sai usori ca de felina aproape nu se auzeau deloc. Asta insemna ca pe de-o parte avea pregatirea necesara pentru o astfel de misiunea, iar pe de alta, ca era intr-o forma al naibii de buna. De asemenea, era si cel care vorbea cel mai putin. Deschisese gura doar ca sa-i avertizeze pe ceilalti ca fac prea multa galagie. Al doilea avea un mers mai apasat si totusi la fel de hotarat. Banuia ca e la fel de bine pregatit ca si primul, insa ca e posesorul unui trup ceva mai robust, care ii ingreuna sarcina de a fi invizibil. Al treilea insa era cu totul si cu totul o alta poveste. Vorbea mult si, daca tinea cont de sunetul pasilor sai, se afla cu mult in urma celorlalti. Nu ii era greu sa-si dea seama ca el era veriga slaba a triumviratului. Totusi, la fel cum el stia asta, era mai mult ca sigur ca si ceilalti doi barbati o stiu. Deci, asta nu putea sa fie decat o capcana. Erau in stare sa-si sacrifice colegul doar pentru a le da lor impresia ca au o sansa de a scapa.
Isi incorda mana libera in pumn, repetandu-si intruna ca trebuie sa-si pastreze minte limpede, ca trebuie sa gandeasca la rece si sa nu se lase influentat de mediul in care lucru. Oricum, mai mult ca sigur toti trei vor muri de manile lor. Si el era la fel ca ei. Un animal de prada...un nenorocit de criminal. Singura diferenta era ca lucrau in tabere diferite, insa nu mai era atat de naiv ca la inceput, incat sa creada ca el lucra pentru baietii buni. In lumea reala nu existau baieti buni. Existau insa, bani, putere, coruptie si interese politice. Existau si cei ca el care nu faceau altceva decat sa se joace de-a eroii. Se uita cu coada ochilor la partenerul sau, ce inca astepta momentul potrivit pentru a ataca. Nu, nu erau niste eroi. Erau niste nenorocite de eroari ale sistemului in care traiau.
Cand auzi un alt click distinct ce semana al naibii de mult cu cel pe care propriul sau pistol l-a scos, era deja tarziu. Partenerul sau sari intr-o parte ascunzandu-se dupa niste lazi de lemn. El nu avu atat de mult timp la dispozitie. Doua goante ii trecura pe langa cap si se oprira in peretele din spatele sau. Reactionand din instinct se rostogoli in stanga, incercand sa se adaposteasca dupa containerele pline. Ar fi vrut sa traga, insa nu avea certitudinea ca va nimeri. Nu avea destul de multe goante ca sa-si permita luxul de a rata. Stia ca viata lui depindea de arma pe care o tinea in mana. Isi intoarse capul si se uita spre celalalt barbat. Cand privirile lor se intersectara, stiu ca se afla in aceeasi dilema. Isi ridica arma si ii facu semn sa-l acopere. Celalalt dadu din cap intr-o parte si-n alta, spunandu-i mut ca era prea periculos. Insa, amandoi stiau ca nu au incotro...alta iesire nu exista.
Privirile lor se intalnira din nou intr-o confirmare scurta, inainte ca tanarul sa impinga cu picioarele in fata unul dintre tomberoane, luandu-i prin surpindere pe cei trei. Profitand de ocazie sari peste celalalt tomberon si se avanta spre cel mai apropiat barbat, care, asa cum se asteptase, era si cel mai puternic. Il lovi cu patul pistolului peste fata, facandu-l sa cada la pamant, insa nu apuca sa indrepte arma spre el si sa apse pe tragaci. Barbatul mai robust veni spre el, ridicand pistolul Bereta, indreptandul spre capul sau. Stia ca nu era destul de rapid pentru a evita glontele o data ce arma era declansata. Tocmai de aceea ramase pironit locului, cu ochii in ochii celui aflat la pamant.
-Daca te apropii ii voi zbura creierii, spuse intr-o araba fluida.
-Ce te face sa crezi ca-i pasa?! Barbatul de jos aproape scuipa cuvintele.
Tanarul isi dadu seama ca are dreptate. Celalalt nu se oprea. Ba mai mult, se pregatea sa traga. Zambi.
-Oricum, mie nu-mi pasa. Apasa pe tragaci in acelasi moment in care partenerul sau facu acelasi lucru. Sunetul reverbera in alea micuta si praful de pusca se raspandi in aer. Sangele picta peretii, pavajul si hainele lor.
Tanarul se intoarse cu grija spre cel de-al treilea barbat sau...mai bine zis, baiat. Il inspecta printr-o privire scurta. Nu putea sa aiba mai mult de cincisprezece ani. Indrepta arma spre el. Baiatul facu doi pasi in spate si se impiedica. Isi scapa pistolul pe care il tinuse pana atunci in mana, dar nu se intinse dupa el. Mainile ii tremurau atat de tare incat pareau pe punctul de a i se dezmembra. Ochii sai erau mari de groaza. Sudoarea ii se prelingea in jos pe frunte, lipindu-i parul lung de obraji. Respira sacadat.
Tanarul facu un pas si baiatul se lasa in genunchi si-si pleca capul in jos.
-Nu, te rog nu...nu vreau sa mor! araba lui era mai greu de inteles, insa nu imposibil.
-Vei pleca de aici. Vei uita ca ne-ai vazut. Nu ma intereseaza unde dispari.
Baiatul isi ridica privirea spre el, in ea putandu-se observa o licarire de speranta, insa exact in acel moment un alt sunet surd rasuna in tacerea din jur. Tanarul observa momentul in care gontele trecu prin capul baiatului faramitandu-l si pictand peretii cu materia lui cenusie. Trupul inert cazu aproape imediat la pamant cu o bufnitura surda ca o papusa din carpe.
-De ce dracu ai facut asta?
Barbatul mai in varsta iesi din intuneric si se apropie de el. Inspecta tupurile celor trei, apoi isi baga pistolul in toc.
-Ar fi putut sa te impuste, imediat ce i-ai fi intors spatele. Nu avea niciun rost sa-l lasam in viata.
-Era doar un copil, pentru numele lui Dumnezeu!
-Era un ASASIN! Ai face bine sa-ti aduci aminte asta. Hai sa mergem. Trebuie sa ajunge la masina, il zori pe cel tanar.
-Nu mi-am ales meseria asta ca sa omor copii.
-Nu tu ti-ai ales meseria asta, ii aminti cel mai in varsta. A fost aleasa pentru tine.
Tanarul ar fi vrut sa-i intoarca replica insa vazu cu coada ochiului sclipirea argintie a unui pistol. Manat de instinct isi duse mana la brau, insa partea rationala a creierului sau urla ca nu e destul timp. Intr-o fractiunea de secunda vazu totul: pe barbatul robust care nu era tocmai mort, pistolul baiatului ce inca era pe jos, mana tremuranda si plina de sange care il apuca. Trupul fusese mai rapid decat mintea. Se arunca in fata partenerului sau, prinzandu-l de mana si tragandu-l dupa el pe jos, in timp ce cu cealalta mana isi apuca propriul pistol si apasa pe tragaci. Sunetul nu fusese atat de preganant ca celelalte. Nu vazu cand trupul celuilalt cazu de tot la pamant. Nu vazu cand arma ii aluneca din mana. Nu vazu nici groaza din ochii barbatului de langa el, atunci cand fata sa intra in raza lui vizuala. Insa, era constient de respiratia lui sacadata, de umezeala ce-i imbiba partea din fata a camasii si de amorteala care i se raspandea cu repeziciunea in tot trupul. Totusi, nu simtea durerea pe care ar fi trebuit sa o simta. Iar asta nu era niciodata un semn bun...nu pentru unul ca el...
-Hey, tine-ti ochii deschisi. Nu-i inchide. Ma auzi? E un ordin direct, Philippe Lavoisier!
-Datul ordinelor a fost tot timpul specialitata ta, Gabriel, zise cu o urma de amuzament si durere in glas, insa isi tinu ochii deschisi. Privi cerul de deasupra sa, gandindu-se cat de mult timp trecuse de cand vazu o paleta atat de vie de culori. Intunericul fusese alungat, stelele disparusera.
Cand prima raza a soarelui ii atinse fata, ochii sai erau inca deschisi, chiar daca el nu mai era acolo...