20-08-2012, 02:15 PM
Hiiii~! Multumesc mult pentru comentarii~ Ma bucur ca a inceput ineva sa citeasca povestea aceasta, iar. :)) O sa postez un Interlude, nu un capitol.
Capitolul 17 ... am a writer's block, ceva gen, nu pot sa-mi adun ideile, le am scrise in agenda, dar nu pot scrie, pentru ca parca nimic nu ma multumeste. Da, atata timp, jumatate de an am un writer's block. Ma sperie sincer, pentru ca nu pot scrie in romana si incepe sa ma afecteze si la engleza. Am inceput Our Game in engleza, too ^^ cu mici schimbari de plot, daca vreti sa-l cititi trimiteti-mi un pm. Stiu ca asteptati un capitol nou, 17, si incerc sa-l scriu, dar nu iese nimic bun. O sa o incerc sa termin ff-ul anul acesta, pentru ca am alte idei de scris, sper sa nu ma apuce writer's block si in engleza pentru ca ar fi foarte descurajant pentru mine.
AbiiShu' ~ ma bucur mult ca ai reciti ff-ul /laughs/ despre aceea poveste, se pare ca ai lovit direct la tinta, am o dorinta sa scriu asa ceva :))) si cred ca o sa se intample, dar dupa ce imi trece acest writer's block. Multumesc pentru comentariu~
Lexxu ~ new reader, hi there~ ! sunt foarte fericita de comentariul pe care mi l-ai dat, ador sa aflu ce crede lumea despre cum am construit personajele <3 ma bucur ca ti se pare ca scriu bine, sincera sa fiu, stilul meu cred ca s-a cam schimbat, o sa vedeti in capitolul 17 :-? cat despre dialog, hmm, cred ca se datoreaza faptului ca e la persoana I narata povestea, de aceea nu exista atat de mult dialog. Multumesc ca te-ai deranjat sa dai un comentariu >:D<
Multumesc ca cititi si cei care mai sunteti pe aici si l-ati citit inainte, imi cer scuze din nou, o sa incerc sa scriu, dar daca nu pot, nu am ce face ; ~ ;
Inainte de interlude I will just drop this two MV's here.
My lovely duckbutt
New english single, Uncommitted, i love his engrish <3 hahaha <3
Poveştile cu printese care se îndragostesc de alti printi, trec prin nişte dificulăţi, iar apoi se casatoresc, au copii şi traiesc fericiti, mereu stârnesc interes, adoratiune şi le stimulează pe fetele mici să viseze la aşa ceva. Orice fată se imaginează printesă, cu rochii pufoase, colorate, cu bijuterii unice care să atragă atentia, cu o multime de pantofi, de diferite culori, marimi şi forme. Mereu se gândesc la printul care-l vor întâlni când vor creşte mai mari, pentru că aşa le-au spus mamele lor, îşi vor întâlni barbatul perfect şi vor fi fericiti, cu copii şi locuind în palate imense.
Însă copilaria mea nu a fost aşa, spre deosebire de alte fete mie nu mama îmi spunea de aşa ceva, pentru că nu aveam una. Mereu servitoarele se ocupau de mine, îmi citeau poveşti, dar nu era la fel, nu era ca şi când glasul dulce al mamei tale îţi mângâia auzul facându-te să adormi serile, facându-te să visezi la acea poveste, ci doar un ton monoton şi plin de sueprficialitate, fară emotie, atât primeam din partea servitorilor. Şi totuşi în ciuda acestor lucruri, am crezut mereu că sunt o printesă , tocmai tatal meu mă numea aşa şi îmi dadea tot ceea ce voiam eu. Uşorul cu uşorul am început să uit de faptul că nu aveam o mamă şi să devin tot mai arogantă pe zi ce trece, dar nu consideram că fac un lucru rau, ci doar îmi parea a fi cel mai bun lucru pentru o printesă.
Datorită acestui lucru m-am izolat de ceilalti, printesele din poveşti nu aveau prieteni apropiati, mereu erau singure şi îşi gaseau iubirea din cauza vietii lor grele, ca rasplată. Aşa că şi eu mă îndepartam de oameni, faceam ca totul să fie mai greu, doar ca viata mea să pară mai grea, în ciuda faptului că era defapt foarte uşoară.
În timp ce creşteam devenam tot mai rasfăţată, aveam bani, de ce să nu mă mândresc cu ei? De ce să nu îmi cumpar multe nimicuri şi rochii excesiv de scumpe doar pentru un banchet organizat de vreo figură importantă în înalta societate? Eram urâtă de fete, pentru că eram frumoasă şi pentru că mă purtam absolut oribil cu ele, eram adorată de baieti pentru că eram draguţă, un trofeu cum s-ar spune pe limbajul lor, pe care ar putea să-l arate tuturor.
Când am ajuns la liceu totul a devenit şi mai perfect, tatal meu mă anuntase că eu defapt eram logodită de dinainte să mă nasc cu un baiat, copilul celei mai bune prietene a mamei mele. Nici nu-mi amintesc cum arata mama. Am fost suparată şi am facut din ţântar armasar, am încercat să-mi impun parerea în fata tatalui meu prin a-i ordona practic să anuleze acea copilarie de logodnă, dar nu a mers nimic cu el. Aşa că până la urmă nu am avut decât o singură optiune, aceea de a-l cunoaşte pe acest tânar cu care se presupunea că sunt logodită şi să-i impun să nu ramânem logoditi, vroiam să fiu liberă şi să-mi caut propiul prinţ.
După trei zile în care am încercat să îl conving pe tata de prostia pe care o facea deprivându-mă de a-mi alege propiul logodnic, a venit şi timpul să-l întâlnesc. M-am îmbracat decent pentru a arata cât de cât bine şi a parea că am putin interes în aceasta întâlnire, deşi nu exista decât o mică, foarte mică parte din mine curioasă de felul în care va arată el.
La ora opt jumatate fară nicio secundă mai târziu am ajuns la restaurantul în care va acea loc acea cină, unul traditional Coreean. Îndată ce am păşit în sectia VIP ochii mi-au cazut pe tânarul extrem de atractiv care statea la masă împreună cu adultii. Îmi taiase respiratia felul în care privirea lui patrunzatoare s-a fixat asupra mea iar gura lui perfectă s-a curbat într-un zâmbet plin de caldură. În acel moment ştiu sigur că mi-am pierdut toate planurile în acea privire plină de caldură, multumindu-i în gândul meu femeii care mi-a dat naştere pentru a-mi lega soarta de dinainte să mă nasc cu aşa bunatate de barbat.
Cina a decurs perfect, i-am aflat numele din prima, Jung Yunho, suna atât de placut de fiecare dată când îl rosteam de nici nu îmi venea să cred! Am fost fascinată de el din prima seară, era perfect, comportamentul lui era demn de invidiat iar se vedea pe el că era o persoană inteligentă. Am aflat că era cu doi ani mai mare decât mine şi că nu a vrut să-i urmeze paşii tatalui lui atât de devreme, încât a auditionat pentru una dintre cele mai faimoase companii de entertainment din ţară şi a reuşit să intre, în momentul de faţă încă era în faza de training. Eram oarecum mândră că nu era genul de baiat de bani gata care apartin parintilor lui şi că a ales să facă ceva pe cont propiu, era un semn că avea ambitie şi determinare, iar un barbat nu trebuie să ducă lipsă de aşa ceva.
După acea cină au urmat mult mai multe ieşiri şi întâlniri după care am devenit un cuplu oficial. Tatal meu era multumit de mine caci nu m-am dat înapoi din a-l cunoaşte pe Yunho, iar eu i-am multumit la rândul meu pentru faptul că nu m-a lasat să fac cum vreau şi să nu-l întâlnesc, ratându-mi şansa de a cunoaşte o aşa perfectiune.
Adoratiunea şi admiratia mea faţă de el au trecut după câteva luni, încetul cu încetul facându-şi loc altceva în inima mea. De fiecare dată când îl vedeam sau vorbeam cu el puteam să-mi simt întregul corp devenind mai rau ca gelatina iar în stomac aveam prezenti fluturaşi tot timpul. Acel sentiment care tot nu îmi dadea pace oamenii de pe internet l-au numit iubire. Şi da, cautasem aceste simtome pe internet toate ghidându-mă în aceaşi directie, cea a dragostei.
Totul a fost perfect, relatia noastră a decurs excelent, până când totul s-a schimbat. Ţin minte perfect momentele acelea care au dus la distrugerea relatiei noastre.
Totul era bine, frumos, eram îndragostiti, eu terminasem liceul iar el tocmai primise vestea că va debuta în câteva luni. Eram încântată de acest lucru, să am ca iubit o celebritate. Eram sigură că aveau să aibă un succes imens, erau perfecti. YooChun, cu vocea lui foarte groasă şi foarte atragatoare, cu talentul lui de a compune melodii care ar dezgheta şi cele mai reci inim. JunSu, îl adoram pe baiatul acesta, de fiecare dată când l-am întâlnit a reuşit să mă facă să-l îndragesc şi mai mult, avea o voce superbă care te facea să crezi că au coborât îngerii pe pamânt şi o personalitate atât de colorată şi de plină de lumină caci curcubeele ar pali pe lângă el. ChangMin, cel mai tânar din trupă, ultimul dar nu cel din urmă, nu aveam prea multe să spun despre el, nu am avut o interactiune foarte mare chiar dacă l-am întâlnit împreună cu ceilalti doi, preferă să pastreze distanta faţă de mine, aşa că îi respect decizia. Din câte mi-a vorbit YunHo despre el, e o persoană foarte inteligentă şi talentată. Are o voce puternică, care poate să atingă orice notă înaltă fară mari probleme. „Este as-ul din mâneca noastră” aşa s-a referit YunHo asupra persoanei şi talentului lui ChangMin, iar eu nu am îndraznit să-l contrazic.
Cu cât debutul lui se apropia mai repede, cu atât relatia noastră se destrama putin cu putin, bineînteles, la vremea aceea nici nu mă gândeam la aşa ceva, nici nu mă gândeam că relatia noastră s-ar sfârşi aşa că am fost total oarbă în privinta această şi am negat multe lucruri, spunându-mi că sunt lucruri trecatoare, dar că totul va fi bine.
Cu o lună înainte de debutul celor de la DBSK, totul a fost calm, nici nu mai aveam micile îndoieli în inima, eram fericită şi îmi vedeam de cariera mea de modeling, faceam prezentari şi shooting-uri aproape fară oprire, din moemnt ce YunHo nu prea dadea pe acasă nici eu nu aveam motiv să ramân pe acolo. Cum câteodată lipsea şi noaptea mi-am spus că nu va fi nicio problemă că voi lipsi şi voi merge cu celelalte modele în club pentru a sarbatori cele 100 de zile de când lucram împreună. Am fost alese de catre Elle Coreea pentrua lucra cu ei timp de un an, eram modelele de elită, noua generatie de „comori” ale lumii frumusetii.
Îmi amintesc clar că am baut zece pahare de tequila şi două de rom, sec, pentru că se presupunea că era noaptea noastră, a fetelor, doar ca să mă trezesc a doua zi într-un spital cu o durere foarte mare de cap şi a abdomenului. Când prima dată mi-am deschis ochii i-am întâlnit privirea sternă a lui YunHo. Îndată m-am gândit că am vazut stele verzi în club şi au trebuit să mă aducă la spital., dar din pacate ceea ce gândim nu mereu se adevereşte. Îndată ce am vrut să vorbesc cu YunHo s-a ridicat de pe scaun şi a ieşit din cameră, la scurt timp a intrat tatal meu şi mama lui YunHo. M-am uitat suspicioasă la ei, dacă era o simplă betie nu cred că aveau de ce să vină şi ei nu? Eunhye a venit repede la mine şi m-a îmbrăţişat în timp ce tatal meu mă privea cu milă şi compasiune.
Ţin minte perfect conversatia dintre noi trei.
Atunci a fost unul dintre cele mai dure moment pentru mine, să fi însarcinată cu barbatul pe care-l iubeai, dar defapt să nu şti acest lucru până nu l-ai pierdut. De ce oare nu m-am putut gândi la acest lucru ... că aş putea avea un copil? Acum eram sigură de ce YunHo m-a privit în acel fel, era dezamagit de mine, de faptul că nu am avut grijă de mine şi am pierdut copilul nostru ... copilul lui. Ştiam cât de mult adora copii, dar nu mi-a trecut prin minte că eu voi concepe unul atât de devreme, nici macar nu eram casatoriti.
Doctorul m-a asigurat că sunt o femeie sanatoasă şi voi mai avea posibilitatea de a face copii într-un viitor apropiat şi că aceasta a fost dor o întâmplare nefericită. Ha! Cât de uşor poate fi spus acest lucru.
Când am fost externată lucrurile dintre mine şi Yunho erau cam dificile din cauză că nu ne puteam privi niciunul direct în ochi, eu din cauză că eram ruşinată ... iar el ... nici eu nu ştiu. După câteva zile în care m-a tot evitat a venit la mine şi şi-a cerut scuze pentru felul în care s-a purtat cu mine însă a avut nevoie de timp să se reculeagă. I-am acceptat scuzele fară să îi reproşez sau să îi cer nimic, pentru că îl iubeam la vremea aceea şi mă simteam vinovată pentru că nu i-am oferit ceva după ce tânjea.
Acea noapte a fost defapt momentul în care a început destramarea relatiei mele cu el. Yunho a debutat, iar eu mi-am vazut de cariera de fotomodel, incidentul cu sarcina a trecut ca fiind unul de anemie iar totul a fost uitat.
Primele semne de dinaintea furtunii au fost acelea că Yunho venea foarte rar pe acasă, sau pot spune, apartamentul nostru, pentru că el nu mai considera acel loc casa lui. Telefoanele şi mesajele erau tot mai rare, câteodată treceau zile şi nu vorbeam, dar eu am încercat să am încredere că totul va fi bine, că noi doi vom rezista.
În momentul în care el a prins popularitate, iadul s-a dezlantuit. Fetele erau peste el mai mereu, declarându-şi dragostea faţă de el, promiţându-i că-l vor face cel mai fericit om de pe Pamânt, crezând că ele sunt jumatatea lui, jurându-i că-i vor face copii ... frumoşi şi sanatoşi. Poate dacă aş fi fost altcineva, şi nu iubita lui, aş fi râs la aceste fete, aş fi spus cât de naive sunt fetele să creadă că el, Yunho, va cauta într-un ocean de fete, ceea ce poate gasi foarte uşor printre femeile cu care lucrează, actrite şi cântarete frumoase, slabe, perfecte şi pline de maniere. Însă, eu eram iubita lui, şi toate acele vorbe mă raneau. Nimeni nu ştia de relatia noastră pentru că după parerea agentiei îi putea face rau din cauză că fanele îl voiau doar pentru ele, nu să-l împartă cu altă femeie, doar că, eu nu eram orice femeie, eram aleasa lui, de catre parintii noştri, eu eram cea perfectă pentru el.
Încercam foarte tare să-mi ascund dizgustul faţă de fanele şi femeile care i se apropiau. Developasem o bolnavicioasă obsesie de a-l avea doar pentru mine, şi în momentul în care am simtit că el distanta de mine, eram prezentă să-i reamintesc cu amaraciune, că el era defapt al meu şi nu avea voie să aibă pe altcineva înafară de nimeni. Cât de naivă şi prostuţă am putut fi pe vremea aceea crezând că defapt fac un lucru bun, pe când, eu defapt eram cea care strica relatia noastră.
Eunhye m-a avertizat de foarte multe ori să nu calc greşit, să nu îi impun să mă iubească sau să îl fac să se simtă încoltit, pentru că oricât ar stima acea persoană, o să încalce absolut orice spune, dar eu am dat cu piciorul la absolut orice mi-a spus ea, pentru că până la urmă se presupunea că eu era femeia pe care o iubea aşa că trebuia să fiu mai specială decât altii.
Eram orbită de faptul că el nu îmi reproşa chiar nimic din ceea ce faceam, nu îmi reproşa de ce eram atât de geloasă şi mereu îi reproşam lucruri, aşa că eu credeam că aveam dreptate şi dreptul de a face acest lucru.
Jumatate de an tot aşa a trecut, la fiecare decernare de premiu şi fiecare apropiere cu vreo actriţă deja aruncam foc pe nari şi îndată ce ajungea acasă, eram cu gura pe el, mereu tacea, până într-o seară când însfârşit a explodat din lunga lui tacere şi aparenta ignoranţă, spunându-mi să tac, pentru o singură dată doar să tac, caci nu ştie de ce era în stare să-mi facă dacă nu taceam. Pentru prima dată mi-a fost frică de el, de privirea lui şi de glasul stern. Nu a trebuit să strige sau să mă bruscheze, doar a vorbit odată rece şi serios, facându-mă să tac.
Deşi, cred că faptul că mi-a dat un raspuns la ceea ce faceam, m-a facut să tac în acea seară, nu mi-am dat seama, oricum după o saptamână am luat-o de la capat. Doar că de data aceea era mult mai grav, din partea mea, desigur.
Acceptase să participe într-o dramă, ca rol principal, împreună cu Park Jiyeon, actrita în vogă a momentului, una dintre cele mai adorate şi admirate actrite ale Coreei, facându-mă să vreau ca femeia aceea să se împiedice şi să cadă să-şi rupă gâtul, cumva. Desigur că asta nu s-a întâmplat şi filmarile au început.
La conferinta de presă, idioata aceea a îndraznit să spună că e mai mult decât încântată să lucreze cu un aşa barbat care te face să ţi se înmoaie genunchii. Nu am putut decât să-mi dau ochii peste cap la vorbele ei atât de pline de flirt şi de sinceritate la adresa lui Yunho. Iar el ... el doar a stat şi a zâmbit, multumindu-i pentru complimentul facut, vrând să pară timid, când defapt era foarte încrezator în propiile lui forte de a cuceri o femeie. Casanova.
Un alt an trecuse iar eu eram pe zi ce trecea mai isterică, faceam orice ca să-l enervez, cred că relatia noastră ... avea de toate dar nu iubire. În ciuda faptului că ne certam, da mai nou şi el riposta şi striga, ceea ce mă facea să mă simt incredibil de bine, pentru că se pare că nu vorbeam cu peretii, viata noastră sexuală încă se mentinea. Ştiam că o facea din pura placere fizică, sentimentele dintre noi doi cred că erau deja undeva adânc în sufletul nostru, deşi nici eu nu vroiam să recunosc la acea vreme, pentru că credeam că îl iubeam şi el mă iubeste, de aceea încă se întorcea la mine, pentru că mă iubea, dar eram naivă să cred acest lucru, pentru că, până la urmă, ceea ce-l întorcea la mine era defapt datoria care o simtea faţă de parintii lui şi faţă de tatal meu. Mereu când ne culcam împreună folosea prezervativ, iar eu ştiam de ce, să nu ramân însarcinată iar, la vremea aceea am fost atât de idioată încât să cred că nu vroia copii deoarece cariera lui era în top, pe când defapt el nu vroia să fie şi mai tare legat de mine.
Poate e un lucru bun că nu am avut un copil, pentru că dacă am fi avut unul poate totul s-ar fi destramat şi el ar fi fost cel mai afectat dintre toti. Nu cred că e prea placut să ai doi parinti care să se certe mereu şi să strige unul la altul. Să ai o mamă isterică şi un tată careia nu prea îi pasă de mama ta, însă aşa-zisa casnicie se ţine pe picioare din cauză că tu eşti la mijloc.
Lucrurile s-au înrautăţit după încă un an, când au început tururile şi el s-a mutat din apartament. Se mutase din cauza mea, pentru că eu am facut publică relatia noastră trimiţând nişte poze la agentie care nu prea i-au mai lasat optiuni decât să recunoască. Încă regret ceea ce am facut, pentru că din cauza mea l-au cam pedepsit, taindu-i din salariu şi oprindu-l din a merge la emisiuni.
Scandalul cu adevarul relatiei noastre a fost ca un uriaş incendiu într-o padure plină de uscaciuni. Media a facut din ţântar armasar, iar fanele nu au fost prea încântate, dar asta a adus un avantaj carierei mele, probabil singurul lucru bun din toate.
De atunci totul a fost distrus în relatia noastră. Eram împreună de ochii lumi, pentru că nu putea pur şi simplu să rupă logodna, iar eu îmi continuam rutina de încă a-l cicali la cap şi a îndeparta orice femeie pe care ar puteao placea. Desigur, nu m-am gândit că asta o să-l împingă de cealalata parte. Pentru că el era Jung Yunho, barbatul heterosexual perfect, visul oricarei femei.
La început chiar nu m-am stresat asupra faptului că Yunho se mutase din apartament. După două saptamâni mă obişnuisem să nu fiu întâmpinată de nimeni acasă, nu că dadeam prea tare pe acolo, doar cât să mă spal, schimb, să mânânc ceva şi apoi să o iau iar de la capat cu viata mea monotonă. Nu eram atât de ocupată încât să nu pot sta pe acasă, dar pentru ce să stau? Să fiu înconjurată de pereti reci şi plini de amintiri care să mă acrească şi mai tare? Amintirile pe care le aveam cu Yunho să-mi ruleze în cap precum un film? Nu. Trebuia să mă distantez, trebuia să îmi revin ca apoi să-l recâştig înapoi şi totul o să fie bine. Cât de prostuţă am fost să nu-mi dau seama cât de pierduti eram de fapt amândoi. Să sper la o împacare, şi totuşi nu a fost doar vina mea că am crezut că ceva din relatia noastră poate fi salvat.
Lunile treceau însă relatia noastră nu evolua. Iarna şi primavara au trecut ca printr-o clipită şi vara axfixioasă a ajuns. Eram deja cu moralul la pamânt, prostia mea în a-i cere socoteală lui Yunho a continuat, certurile erau tot mai mari şi mai urâte, amândoi purtându-ne ca doi oameni fară educatie. El scotea ce e mai rau din mine, iar eu scoteam ce era mai rau din el. El nu era înainte aşa, eu... eu nu mai eram aşa, dar nu îmi pasase atunci, chiar nu mă interesase. Iubirea mea pentru el devenise o obsesie.
Într-o zi de August a fost când sfârşitul începutului a venit. Auzisem de petrecerea pe care Yoochun o daduse; nu m-a invitat, mi-a spus-o în faţă, nu voia să facem o scenă ridicolă în fata invitatilor. I-am spus nişte lucruri destul de urâte, pe care le regret, dar uneori spunem ceea ce nu vrem, şi când regretam e prea târziu, pentru că raul e deja facut. Auzisem cum s-a culcat timp de câteva nopti cu cine îi ieşea în cale şi mie nu îmi venea să cred. Yunho nu era aşa. A fost primul gând pe care l-am avut când am auzit prima dată acest lucru de la nişte modele cu care lucram. După două zile a venit la uşa apartamentului meu nostru şi mi-a cerut o a doua şansă. Cât de iluzionată şi oarbă am fost ca să pot spune „da” fară retinere, fară un al doilea gând, doar să-l primesc în bratele mele ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat? Îmi este şi ruşine să-mi amintesc că m-am culcat cu el chiar în acea seară şi am refuzat să vad cât de diferit era felul lui de a face sex dragoste cu mine.
Cinci luni. Cinci luni am trait perfect, aproape că uitasem totul din cele ce s-au întâmplat de fapt între noi. Certurile, cuvintele grele. Cinci luni, de atât a fost nevoie ca să se şteargă toate amintirile neplacute. Câtă naivitate din partea mea. Eram din nou la fel, mergeam la întâlnirile cu baietii, care parcă, doar parcă, mă acceptaseră înapoi. Înafară de Changmin, care ne privea cu ură, nu doar pe mine ci şi pe Yunho. Avea o privire plină de dezgust, iar eu nu reuşeam să-mi dau seama care era de fapt problema lui. Mai târziu am aflat că de fapt el îl prefera cu mult peste mine pe Jaejoong. Ironic. Jessica era la fel. Niciodată nu am fost apropiate, mereu ne-am aruncat priviri urâte pline de ură, mereu m-am luat de ea pentru că statea aproape de Yunho al meu, însă niciodată nu o vazusem să se uite în halul acela, niciodată, aşa că am luat defensivă. Nu aveam să mă las să fiu calcată în picioare şi tratată aşa.
După o saptamână în care Yunho practic m-a ignorat, iar eu nu ştiam cu ceea ce am greşit a decis să mă scoată la o întâlnire. Eram euforică în acel moment, deşi acum nu înteleg cum am putut să fiu atât de naivă şi de proastă să-i iert tot.
M-a dus la mall, amândoi nu aveam nicio deghizare şi lumea ne recunoştea, dar asta nu ne-a împiedicat să ne facem câteva cumparaturi şi să mâncam câte ceva. M-am despartit pentru câteva minute de el ca să mă uit la câteva lanturi de argint dragute şi atunci s-a întâmplat întâlnirea mea cu persoana care avea să mă schimbe atât de mult.
Varsase suc pe mine, am devenit isterică şi am pleznit-o pe acea „femeie” care a îndraznit să îmi facă acel lucru, iar apoi a aparut Jessica, care nu a ezitat să se ia la bataie cu mine pentru ceea ce-i facusem prietenei(nului) ei. Între timp Yunho ajusese şi el la locul faptei. Încerca să ne despartă, la fel ca cealaltă persoană.
Când peruca i-a fost smulsă de pe cap am ramas uimită de cum arata „fata”. Era parcă perfectă, o sculptură care a luat viaţă. Ochii de o culoare închisă, un cafeniu atragator care te facea să te pierzi în el. Pielea lui era foarte palidă, aproape inuman de albă în timp ce buzele îi erau de un roşu aprins, de parcă au fost sarutate cu foarte multă forţă. O umbră de roz i-a umplut pometii facându-l să pară o papuşă. Dacă nu avea umerii atât de lati aş paria că e o femeie, mai ales că avea şi o burtă evidentă, şi nu cred că trebuie să fi mare specialist ca să-ţi dai seama că aceea era burta unei persoane însarcinate. Mii de emotii şi gânduri şi-au facut loc în acel moment în gândul meu, gelozie, invidie, surprindere, uimire, confuzie toate aceste emotii au creat o adevarată furtună în interiorul meu. Brusc imagini de cum aş fi aratat dacă copilaşul meu ar fi supravietuit şi-au facut locul în capul meu, gelozia şi invidia mea pe faptul că un barbat avea ceea ce eu am pierdut m-au facut să simt ură faţă de persoana din fata mea. Faptul că Yunho îl cunoştea şi îl privea cu acei ochi de căţeluş pierdut care şi-a gasit stapânul nu a facut nimic să fie mai bine. Am fost umilită când Yunho m-a pus să-i cer scuze acelei persoane, despre care se presupune că numele lui este Jaejoong. Poate dacă ne-am fi întâlnit în alte circumstante, dacă nu ar fi avut ceea ce vreau eu, un copil, poate dacă Yunho nu se uita în felul acela la el, poate atunci totul ar fi diferit.
A doua crucială întâlnire dintre mine şi Jaejoong a fost la ziua lui Yunho. Nici nu ştiam că va veni, nici nu voiam să îl vad. Changmin şi Junsu m-au secat de cât de mult au vorbit despre el, despre cât de bun era Jae-hyung, despre cât de bine ştie să gatească, cât de adorabil era şi cât de frumos era. Pe nimeni nu deranja că vorbeau atâta despre el, nici macar pe Yunho, parea că îi place să audă despre el.
Când a intrat în apartament cred că am simtit cum mă ia cu leşinul, eram într-o stare foarte proastă, iar când i-am vazut burtica, invidia a început să mă roadă, sentimentele de nostalgie şi regret au luat stapânire din nou asupra mea, facându-mă să am o aură neagră în jurul meu. Eram precum o bombă cu ceas şi care a facut „boom” în momentul în care Junsu a spus că el era mai frumos decât mine. Acel lucru era unul dintre punctele mele slabe, să fiu comparată cu cineva şi să fie în defavoarea mea acea comparatie, mereu am avut un complex asupra felului în care aratam. Uram ca cineva să fie mai frumos decât mine, uram ca cineva să fie mai presus de mine, iar el avea tot ceea ce eu nu aveam, copii şi o frumusete aparte, rară, de care nu te saturi.
Odată ce Junsu a terminat de aberat şi el a disparut în bucatarie, am început să ţip la Yunho de nervi, fară să-mi pese de cine era în casă şi ne auzea, nu m-am putut abtine în a nu face acel lucru; în viata mea nu am simtit atâta antipatie pentru cineva, mai ales pentru un barbat. Era ciudat sentimentul acela de a invidia un barbat, era ciudat ca un barbat să aibă ceea ce o femeie doreşte, era ciudat ca iubitul (logodnicul) meu să se uite în felul acela la un barbat. Dintr-un mic impuls provocat de starea mea plină de nervi şi anxietate, fară să mă gândesc, mi-am facut drum la bacatarie şi am început să-i spun toate acele vorbe nedrepte şi jignitoare. Oamenii mereu îşi pierd controlul, iar eu l-am pierdut, nici nu ştiu de ce, nu aveam nicio scuză, mă purtasem precum o maniacă, strigând în halul acela, jignidu-l în halul acela, fară să-l cunosc, doar am judecat. Toate sentimentele mele negative s-au coborât asupra lui fară să-mi pese de efectul pe care l-au avut asupra lui.
Când a început să sângereze, m-am simtit putin, doar putin vinovată, dar ceea ce m-a facut să mă lovesc de realitate a fost îngrjioararea din ochii lui Yunho când baiatul a leşinat, felul în care l-a luat în brate şi a trecut pe lângă mine fară să îmi arunce nici macar o privire m-a facut să mă întreb dacă de data aceasta când va pleca de lângă mine va fi ultima, dacă ceea ce am facut a fost picatura care a facut ca apa din pahar să dea pe lângă, dar gândurile mi-au fost înlaturate rapid de gândul că de fapt Yunho mă iubeşte şi că nu mă va da la o parte atât de simplu, pentru o chestie atât de trivială.
După acel incident Yunho a început să mă evite, să nu îmi mai raspundă la telefon, ba chiar să şi-l închidă. Vizitele la parintii lui se transformau în certuri la fel de urâte ca cele în particular, eu aruncându-i în faţă prietenia dintre el şi Jaejoong, gasisem acea prietenie ca motivul destramarii relatiei noastre (mai târziu aveam să-mi dau seama, de fapt, că totul a fost pierdut încă de la prima noastră ceartă puternică). De câte ori l-am urmarit unde mergea, de câte ori mă evita, era acelaşi loc, apartamentul lui Jaejoong. Furia şi gelozia mă cuprinsese dintr-un motiv necunoscut, pot să-i spun că era intuitie femenină, nu ştiam când şi cum se întâmplase, dar lui Yunho îi placea de Jaejoong, şi nu ca un prieten. Toate piesele se încadrau la perfectie, felul în care reactionează şi se uită la el, totul avea o singură explicatie, ei doi aveau mai mult decât o prietenie.
În seara în care mi-a cerut să ne despartim am fost furioasă, dar nu am acceptat, poate într-un fel mă resemnasem, dar asta nu însemna că nu aveam să-mi „împartăşesc” putin din gândurile mele cu „rivalul” meu.
Când am ajuns la uşa lui Jaejoong, era clar că nu mă aştepta pe mine. Burtica lui arata adorabilă prin bluza albă pe care o purta, aproape că regretasem că am venit aici să-i stric ziua, aproape, doar aproape. Am fost surprinsă că de data aceasta nu s-a aparat doar ci şi m-a atacat verbal, am fost surprinsă şi ranită de vorbele lui, presupun că razbunarea era dulce. Acum era momentul în care el îşi spunea parerea despre mine, parerea proastă pe care şi-a format-o din actiunile mele. Cred că niciodată nu m-a afectat parerea altora despre mine, niciodată nu mi-a pasat de fapt cum eram privită din exterior, eu doar voiam să fiu perfectă pentru o singură persoană, pentru Yunho. Vorbele lui m-au afectat într-un mod destul de urât, dar nu pot spune că orgoliul meu s-a lasat distrus de acele cuvinte, ba chiar a crescut. Am vrut să lovesc, iar atunci a venit Yunho; privirea lui mă facea să vreau să îmi sap propia groapă. Când Jaejoong a fugit catre el şi l-a primit în brate cu atâta mare uşurinţă am ştiut că pierdusem definitiv, aveam dovada în fata mea. Fusesem parasită de barbatul pentru care mi-am pierdut atâţia ani din viaţă pentru un alt barbat. Când am vazut că îl ia pe sus, precum un mire îşi ia mireasa în noaptea nuntii mi-am mai simtit o bucăţică din inima mea cum s-a rupt din nou, iar gura mea mare şi mintea mea ranită au trebuit să îşi facă showul din nou, dar cu ce m-am ales? Cu o uşă trântită în faţă şi atât.
Plecasem acasă, habar nu am cum am putut conduce în starea aceea, eram un dezastru, plângeam încontinuu dându-mi seama că aproape zece ani din viata mea s-au dus pe apa sâmbetei; pierdusem timpul cu o pesoană care nu m-a iubit sau poate că m-a iubit, dar nu în felul în care am vrut eu, nu în felul în care l-am iubit eu. Dar până la urmă, cât de mult l-am iubit eu? Cât de reală a fost şi iubirea mea pentru el? Nu a fost doar o iubire egoistă şi posesivă? O iubire infantilă ?
În loc să mă duc la apartamentul meu, am mers la tata acasă, doica mea speriindu-se vazându-mă în starea aceea. Odată ajunsă în bratele ei, am început să plâng şi mai tare în mijlocul holului de primire al casei, nepasându-mi de privirile pe care personalul mi le arunca.
Cinci zile petrecute în cameră, ieşind doar câteodată afară ca să îmi iau câte ceva să mânânc. De atât timp a fost nevoie ca să îmi dau seama de ceea ce îmi trebuia pentru a trece peste această dezamagire totală, o calatorie în jurul lumii şi un psihiatru ca să-mi revin cum trebuie. Shopping la Paris, Londra şi Milano, ce ar fi mai bun de atât ca să îmi revin dintr-o dezamagire în dragoste? ...Pe cine încerc să pacalesc, nu îmi va trece după nişte sesiuni de golit carduri de credit.
Îndată ce am luat decizia mi-am facut bagajele pentru a pleca, am anuntat-o pe doica mea, iar tatal meu cred că era deja înştiintat de toată treaba aceasta. Mi-a transmis că se va întâlni cu mine în Londra. Mi-am luat primul zbor spre acel oraş disponibil şi am aşteptat în aeroport cât timp a fost nevoie. Cred că facusem cea mai înteleaptă decizie. Trebuia să mă dau batută odată şi odată, nu? Yunho al meu nu mai era al meu, ci acum era al lui Jaejoong. Nu îmi vine să cred ironia vietii. Mereu l-am ţinut departe pe Yunho de femei, temându-mă că se va îndragosti de altcineva şi eu o să ramân singură, dar niciodată nu am crezut că un barbat va fi cel care mi-l va lua de lângă mine pentru totdeauna; şi totuşi trebuie să admit că Jaejoong nu pare orice barbat, şi nu e orice barbat. Eu nu m-am purtat cu el deloc bine, din cauza geloziei, dar asta nu înseamnă că nu am putut recunoaşte o persoană bună. El e una dintre ele. În ciuda faptului că a vorbit urât cu mine - de fapt eu am vorbit urât cu el, l-am insultat şi toate lucrurile negative - el s-a aparat doar, am putut vedea că nu avea nicio intentie rea. Poate a fost mâna destinului ca el şi Yunho să se întâlnească şi să conceapă acei copii. Da, mi-am dat seama după putin timp că erau copiii lui Yunho şi de faptul că Jaejoong era îndragostit de el, nebuneşte pot spune. Felul în care îl privea de câte ori ne-am întâlnit nu era unul tocmai normal şi din putinele discutii dintre Changmin şi Jessica, pe care le-am ascultat din greşeală, aratau de fapt cât de mult ţinea Jaejoong la Yunho. Dacă ei doi nu or să ramâna împreună, atunci o să cred că viata chiar nu vrea ca iubirea să învingă. Dacă ei doi nu o să fie împreună pe când mă întorc eu din calatorie, atunci nu voi ezia să îmi bag mâinile în această „lucrare” a destinului.
Doisprezece luni mi-au trebuit ca să revin în Coreea, să îmi pot relua activităţile ca model şi să îmi reiau viata de la zero. A fost greu; cred că acele luni au fost perioada cea mai grea din viata mea, mai greu decât să creşti fară o mamă, mai greu decât să îl pierd pe Yunho a fost să accept şi să trec peste acel lucru. A fost greu să uit de tot şi să iert, a fost greu să mă obşnuiesc să nu mă mai cert cu el, deoarece cu timpul mi-am dat seama că devenisem mai mult prieteni decât eram înainte. El pentru mine devenise o persoană de fară care nu puteam să respir, dar asta nu însemna că nu puteam să încerc să trec peste toate.
Cu timpul învăţasem ceea ce era de fapt adevarata iubire, cea care nu rezistă pentru totdeauna, ci până când ambele persoane care o simt încetează să mai traiască, dar asta nu înseamnă că iubirea aceea s-a pierdut; amprentele ei pe lumea noastră ramân vivide în viata de zi cu zi, dar noi nu le putem vedea.
M-am întors în Coreea pentru să mă asigura că Yunho va avea parte de acea iubire alaturi de Jaejoong, m-am întors în Coreea nu pentru a fi fosta iubită descreierată, ci prietena cea mai bună a amândurora. Nu am încetat să-l iubesc pe Yunho, pentru că iubira mea nu a fost una reală, ci una de care m-am agăţat. Ceea ce am simtit eu pentru el nu a fost decât o iubire faţă de o persoană putin mai învârstă decât mine, iubire pentru un prieten foarte bun, intim.
Şocul meu a fost ca ei doi să nu mai fie îmrepună când m-am întors. Am fost înfuriată şi dezamagită. Care a fost scopul plecarii mele atunci? Care este scopul întoarcerii mele?
Eu îi voiam împreună, iar acum aflu că de fapt Jaejoong a fugit de Yunho. Am aflat asta chiar de la fostul meu logodnic pe care am fost să-l vizitez a doua zi după ce am revenit în ţară. Îmi amitesc perfect conversatia noastră.
Aceea a fost ultima dată când am mai vorbit cu Yunho, deoarece plecasem grabită şi determinată să aflut toată povestea asupra a ceea ce s-a întâmplat. Nu aveam multe optiuni din care să aleg, aşa că Junsu parea persoana cea mai potrivită. Parea el prostuţ şi naiv, dar nu era. Totuşi era cel mai deschis dintre toti prietenii lui Yunho, aşa că aveam să-mi încerc norocul.
Cred că Cerul era de parte mea caci îndată ce am ajuns la apartamentul lui Junsu, m-a primit mai mult decât încântat. Mă întâlnisem cu el în urmă cu câteva luni în Paris şi am stat putin la taclale, eu spunându-i prin tot ce am trecut iar el acceptându-mă înapoi, acceptându-mă înapoi ca noua Bae Seulgi. Îndată ce l-am întrebat despre relatia dintre Yunho şi Jaejoong a devenit putin cam tacut, dar imediat ce i-am spus că vreau să-i ajut a început să vorbească. Am fost înfuriată când am auzit că prostul de Yunho a vrut să-i ia copii lui Jaejoong, chiar dacă voia doar să-l forteze ca să fie împreună. Nu l-aş fi crezut în stare de aşa brutalitate, dar nu mă mai mira nimic. Yunho era o persoană total diferită când venea vorba de Jaejoong.
Junsu era îngrijorat din cauză că nu mai putea da de Jaejoong, iar eu deja planuiam cum să dau de barbat. Mi-am luat la revedere de la micul meu comlice şi am plecat acasă.
Timp de două saptamâni nu rezolvasem nimic. Detectivul pe care îl angajasem nu mă ajuta cu nimic din cauză că Jae se ascundea mult prea bine. Totuşi, în tot acest timp am facut putine cercetari asupra persoanei lui Jaejoong; era o persoană superbă, dacă pot spune aşa. Primul din clasa lui în liceu; toate vorbele bune spuse de profesori îl faceau să pară un geniu, iar eu eram intrigată de ce naiba a ales fotografia ca profesia lui dacă avea atâtea talente. Era perfect, iar el ascundea toate aceste lucruri. Niciodată nu mi-aş fi imaginat că e atât de deştept, fluent în multe limbi şi cu o minte extraordinară. Era un fel de geniu plictisit, exact ca in anime-uri. Faptul că avea şi conditia specială care-i oferea posibilitatea de a avea copii era un mic detaliu care-l facea să fie complet de unul singur. Nu avea nevoie de o femeie lângă el. Poate din această cauză nu era menit să fie heterosexual. I-am studiat de asemenea cazul special, desigur mituind cu bani grei doctorii de la spitatele pe care le-a frecventat. Eram fascinată de el, de persoana şi conditia lui; practic eram obsedată şi aveam un singur ţel: să-l aduc înapoi şi să-l fac să fie fericit alaturi de Yunho, singurul care-l putea satisface pe plan emotional.
Zile mai târziu am decis să iau problema în mâinile mele. Aveam să plec în Japonia pentru a-l cauta pe Jaejoong, cu sau fară ajutorul detectivului incompetent pe care l-am angajat. Era o adevarată binecuvântare că tata avea o reşedinţă în Tokyo. Acolo mi-a spus Junsu că a locuit Jaejoong ultima dată, aşa că trebuia să încep cu începutul. Era simplu dar greu în acelaşi timp. Simplu, avea doi copii şi era singur. Îi era putin mai dificil să se deplaseze prea des, iar greu... Tokyo e o metropolă, poate fi oriunde. Şi totuşi înclin spre partea bogată a acestui oraş, Jaejoong e un barbat, dar e... ma... parinte a doi copii, aşa că va avea grijă să fie în siguranţă. Vorbind de copii, abia aştept să-i vad, să vad cu care dintre ei seamană. Din ce mi-a spus Junsu fiecare are câte ceva de la ambii parinti, dar ambii seamană mai tare cu unul dintre ei. Cred că e tare dragut să vezi un mini - Jaejoong.
De îndată ce am ajuns la casa tatalui meu, m-am acomodat şi am aranjat toul pentru gustul meu, am mâncat şi m-am pus să dorm. Aveam de gând să pornesc cautarile dis de dimineaţă.
Odată ce soarele a aparut pe cer eu am fost în picioare, gata îmbracată şi mâncată, numai bună să pornesc la drum. Am mers cam prin toate cartierele în care aş fi crezut că el ar fi stat dar nu am dat de nimeni care să-l fi vazut sau macar să li se pară cunoscut. După câteva zile începusem să mă dau batută. Nimeni nu-l vazuse, iar eu eram obosită psihic de toate. Eram singura într-un oraş atât de mare ca Tokyo cautând o fantomă.
Eram tot mai disperată să-l gasesc. Nu îmi placea singuratatea, nu ştiam pe nimeni în oraş, nu avam cu cine să vorbesc. Signurele mele conversatii erau cele ocazionale cu Junsu sau cu tatal meu, care erau foarte scurte.
Ultima mea discutie cu Junsu m-a pus pe gânduri. Îmi spusese că poate Jaejoong nu frecventează locurile populare chiar de aceea, ca să nu-l gasească nimeni. Desigur, cum puteam fi aşa de proastă? adică Jaejoong nu e orice persoană, e una inteligentă care ştie cum să se facă să fie evitat de cine vrea. Înseamnă că iar trebuia să pornesc de la zero şi cel mai rau e că nu aveam nici cea mai mică idee de unde l-aş putea gasi.
Indecisă asupra a ceea ce voi face, m-am dus la una dintre cele mai faimoase piete pentru a lua legume proaspete ca să-mi pregatesc o cină sanatoasă. Chiar dacă am luat o pauză de la modeling, trebuia să mă întretin şi spre norocul meu am luat lectii de gatit, care se dovedesc a fi folositoare.
În timp ce îmi faceam veacul prin piaţă alegând cele mai proaspete ingrediente, am dat peste o figură foarte cunoscută. Înalt, umeri lati şi talie îngustă, picioare lungi şi atractive, o ţinută decentă dar care nu trecea uşor neobservată. Totuşi, un detaliu era schimbat; Parul era de o culoare aurie care stralucea la lumina soarelui precum aurul cel mai scump. Eram nesigură dacă îl recunoşteam sau pur şi simplu îmi faceam iluzii. L-am vazut pe acel barbat care semana cu Jaejoong trecând de la o tarabă la alta, iar eu mi-am apucat geanta pentru a lua poza cu el. Am mers la una dintre cele mai tinere vânzatoare şi i-am aratat-o. Aceasta a roşit fruioasă , bâlbâindu-se în timp ce-mi spunea că acel barbat era identic cu cel din poză, doar parul fiindu-i schimbat, însă structura fetei şi frumusetea emanată de acesta era cu siguranţă identică.
Nu puteam să descriu emotiile care mă cuprinseră în acel moment. Stomacul mi se întoarse pe dos, lugumele au fost de mult uitate pe jos, unde le-am scapat când am vazut că plecase din piaţă. Am fugit în urma lui, dar fară să-l fac să banuiască. Trebuia să-l confrunt într-un loc în care nu putea fugi de mine.
L-am urmarit peste tot unde a mers: la carmangerie, la pescarie, la cofetarie chiar şi la mall, unde s-a oprit la un magazin cu haine de copilaşi mici. Am profitat şi eu să le iau câte ceva copilaşilor, în caz că puteam să îl confrunt în acea zi pe Jaejoong.
Am fost pe urmele lui, iar îndată ce a ieşit din magazin, eu platisem de mult articolele achizitionate. Mergea pe jos, fară maşină, semn că nu locuia departe de aceste locuri, mă întrebam cum de nu am ghicit că se va ascunde undeva „jos” în oraş. Poate că încă gândirea mea era plină de superficialitate şi am crezut încă o dată cu luxul va câştiga în fata fericirii.
Era amiază când, în sfârşit, a ajuns la o casă ce parea a fi a lui. Când să între, a fost întâmpinat de un barbat înalt, brunet şi foarte atractiv. Nu am putut decât să îl urasc din prima din cauză că l-a sarutat pe Jaejoong pe obraji. Poate era un gest prietenesc, dar nu îi dadea dreptul să atingă ceea ce Jung Yunho detinea.
Vazând că nu e momentul să apar în fata lui, mi-am notat adresa în agenda pe care o aveam la mine. Uitându-mă încă odată la casa cu pereti albi, imaculati, m-am întors pe drumul de unde am venit.
A doua zi eram energică, plină de fericire şi satisfactie. Îmi îndeplinisem o parte din scopul pentru care venisem în Japonia: să-l gasesc pe Jaejoong şi să-i ascult partea de poveste iar apoi să trag o concluzie şi să elaborez împreună cu Junsu un plan pentru a-i aduce înapoi pe cei doi. Nu îmi venea să cred că aveam de gând să fac aşa ceva. Cu un an în urmă nici nu aş fi visat că o voi ajuta pe persoana pe care Yunho o iubeşte, că aş fie împreună cu el şi să nu aş încerca să-i mai despart.
Adevarul e că ei doi se potrivesc prea bine, dacă stau să mă gândesc. Jaejoong e cel ce pare „rece”, iar Yunho e raza de soare în viata oricui, iar felul în care se privesc, priveau de fapt, chiar şi când credeau că nimeni nu îi vedea, era de-a dreptul plin de scântei. Când erau amândoi în aceeaşi cameră, parcă aerul devenea sufocant. Aveau o chimie aparte, ceva special, ceva ce nu întâlneşti decât odată la câtva timp şi doar la anumite persoane. Era ceva aproape magic, era ceea ce voiam eu să am, adevarata iubire. Datorită lor mi-am putut da seama că de fapt iubirea e tot iubire, nu contează între cine, contează cât de mult şi cum iubeşti.
Mă îmbracasem potrivit pentru vară şi pentru a mă întâlni cu el. Am luat cadourile pentru copii pe care le cumparasem cu o zi în urmă şi, înainte să plec spre casa lui, am intrat într-un magazin ca să-i iau şi lui câte ceva: ciocolată şi alte lucuri la care m-am gândit. Nu sunt prea bună în a cumpara cadouri mici. Am fost obişnuită cu cadouri scumpe şi foarte pretioase.
Îndată ce am fost gata, am pornit spre casa lui. Aveam în gând tot discursul meu mareţ de a-i cere să se întoarcă înapoi la Yunho, de a-l face să-mi spună şi versiunea lui asupra faptelor petrecute între ei, să-l rog să nu facă această greşeală de a-l prasi pe Yunho şi să nu îl facă să lipsească din viata copiilor.
Când am intrat pe strada care avea să mă ducă la casa lui, picioarele au început să-mi tremure de emotie şi nerabdare. Nu înteleageam de ce aceste emotii puneau stapânire pe mine acum. De ce nu puteam fi la fel de sigură pe mine precum atunci când am ieşit din casa mea?
Întâmpinată de structura casei care arata mult mai impunatoare decât ei, am început să mă gândesc dacă nu cumva era mai bine să mă duc înapoi şi să revin în altă zi. Dacă nu cumva faceam o greşeală venind aici? El nu mă placea, de fapt, mă displacea foarte mult din cauza faptelor pe care le-am savârşit împotriva lui în trecut. Mă întreb care va fi reactia lui când mă va vedea la uşa lui, în Japonia, unde încerca sa fie ascuns de toată lumea, cu cadouri la mână, zâmbind frumos ca o Barbie a Coreei ce sunt, salutându-l? Sunt sigură că mă va strapunge cu privirea lui rece şi mă va face să regret de zeci de ori că am mers acolo.
Cu toate gândurile şi grijile pe care le-am dezbatut şi creat în mintea mea, nu mi-am dat seama că de fapt ajunsesem în fata uşii lui. M-am speriat îngrozitor când am observat uşa neagră, lucioasă, începând să se deschidă. Am scos un sunet asemanator cu „quack”-ul unei rate speriind persoana care se alfa după uşă.
- Ce naiba?! am auzit vocea lui, şi în acel moment am uitat cum să respir.
A ieşit afară un barbat cu parul blond şi pentru un moment am şi uitat că de fapt el şi-a vopsit parul. Pielea lui albă în bataia razelor de soare era aproape translucidă, iar ochii aceia mari şi rotunzi mă priveau în timp ce mii de emotii îşi faceau loc în ei. Buzele lui pline şi roşii erau întredeschise.
- Seulgi, numele meu a parasit buzele lui, tonul vocii lui transmiţându-mi nişte fiori până în vârful degetelor. Ce era acest sentiment?
- Uhm, bună, Jae! am spus încercând să par plină de entuziasm. De fapt eram entuziasmată, nu trebuia să par.
- Jae? a întrebat ridicându-şi o sprânceană într-un mod atât de sexy care m-a lasat fară rasuflare.
- Adică, am fortat o tuse iar apoi am continuat, Jaejoong-shii!
- Ce cauti aici? a întrebat pe un ton rece iar eu am împietrit.
- Uhm... am venit să te caut? am spus nesigură şi în mintea mea mi-am da to palmă peste faţă.
- Mă întrebi pe mine? a spus zâmbind, iar la vazul acelui zâmbet respiratia mea s-a taiat.
Neputând să mai scot niciun cuvânt, mi-am scuturat capul în semn de negatie. S-a uitat la mine pentru câteva clipe, iar eu a trebuit să-mi las privirea în jos. Nu puteam să-i întâlesc ochii. Ruşinea şi remuşcarile m-ar fi consumat dacă aveam să-i vad ochii. Nu voiam să vad dacă era trist, suparat sau dacă mă ura, sau chiar mai rau, el să fie fericit că a plecat de lângă Yunho. Nu, nu aveam de gând să vad fericire în ochii lui nici dacă o simtea. nu voiam să concep că ar putea fi fericit departe de el.
- Intră, a spus simplu şi s-a întors cu spatele la mine, lasându uşa deschisă, mergând încet spre hol până când nu l-am mai vazut.
- Huh? mi-am spus singură facând nişte ochi mari, păşind teleghidat în casă.
Am închis uşa în urma mea şi mi-am dat jos pantofii pe care îi purtam, luându-mi o pereche de papuci de casă din dulapul care era pus lângă scara care ducea spre înauntrul casei. Am păşit încet, cu grijă, fară să fac vreun sunet, temându-mă că voi face vreun zgomot şi îi voi trezi sau speria pe copii.
Dintr-o dată, un strigat care suna a unuia de copil mic a rasunat în toată casa, iar eu am început să fug în locul din care provenea sunetul doar ca să îl gasesc pe Jaejoong plin cu ceva mâncare prin par şi pe faţă în timp ce unul dintre copii se uita inocent la el, iar celalalt nici macar nu îl baga în seamă.
I-am observat obrajii roşii. Nu ştiam de ce, furie sau ruşine, însă îndată i-a trecut. A luat un şervetel şi a început să-l şteargă pe bebelaş, pe urmă pe el însuşi. M-am uitat atent la el, la fiecare mişcare, la felul în care îi privea pe copilaşi şi cu câtă grijă se purta cu ei şi cu câtă tandrete punea mâna pe ei. Atunci am înteles de ce a plecat de lângă Yunho, de ce s-a temut că îi va lua copii. Pentru că îi iubea prea mult, atât de mult încât nu avea să renunte la ei, nici macar în favoarea lui Yunho.
- Te ajut cu ceva, Jaejoong... – shii ? am întrebat nesigură în timp ce am pus jos pungile pe care le aveam în mână. Doar atunci mi-a observat existenta şi s-a ridicat repede.
- Oh nu, Seulgi-shii, uhm, cu ce te servesc? a întrebat în timp ce mă privea plin de nervozitate.
- Cred că o limonadă ar fi bună, multumesc, am raspuns zâmbind, iar el mi-a zâmbit înapoi. Mi-am mutat privirea catre copilaşi şi apoi l-am întrebat brusc – te deranjează dacă mă joc cu copiii?
Cred că întrebarea mea a fost destul de şocantă din cauza faptului că pe când să facă un pas s-a împiedicat de un obiect aparent invizibil, aterizând pe jos. M-am panicat îndată şi am fugit lângă el pentru a-l ajuta să se ridice de pe jos.
- Eşti bine? am întrebat în timp ce-i urmaream chipul pentru a vedea dacă s-a lovit undeva. Mă aşteptam la un „da” sau „nu am păţit nimic”, dar nu mă aşteptam să râdă.
- Nu te teme, e a şaptea oara pe ziua de azi, a spus printre râsete iar apoi a continuat – aşa sunt eu... mai neîndemânatic, a spus zâmbind. Mă duc să-ţi fac ceaiul. Desigur că poti să stai cu copiii.
I-am urmarit spatele în timp ce s-a îndepartat spre bucatarie, banuiesc, iar apoi m-am întors spre cei doi copii care stateau şi mă priveau cu ochi mari şi curioşi. Se vedeau că sunt copiii lui Jaejoong şi ai lui Yunho. Ambii aveau câte o trasatură de la fiecare, deşi unul dintre ei semana mai mult cu Yunho, iar celalalt mai mult cu Jaejoong. Erau adorabili şi frumoşi... şi perfecti. Niciodată nu m-au atras foarte tare copiii. Când am pierdut sarcina mi-a parut rau, dar nu m-am simtit ataşată de acel fat. În primul rând nici nu ştiam de existenta lui până când nu a mai existat.
M-am pus în genunchi lângă paturica care era înconjurată de mai multe jucarii de pluş, cred că pentru siguranta copiilor. Erau îmbracati în roşu amandoi, singura diferenta fiind că unul dintre ei avea bluza roşie şi celalalt albă.
Am întins o mână spre unul dintre ei, curioasă din fire, pentru a vedea cum reactionează. Auzisem că bebelaşii erau precum puitii de gaină: la început erau speriati, dar apoi se ataşau repede. Spre surprinderea mea, mâna pe care a întins-o mi-a fost prinsă de catre bebe cu degetele lui grasute şi pline de salivă. Poate că dacă nu eram atât de fascinată de catre ei, mi-ar fi fost scârbă putin de contactul dintre saliva şi pielea mea.
- Oh, Binnie! am auzit o voce din spatele meu, facându-mă să mă sperii şi să-mi retreag mâna din strânsoarea bebeluşului. Oh, Seulgi! Îmi pare rau. Dintr-un motiv anume îi place să-şi bage degetele în gură şi să atingă apoi persoanele pe care le vede.
Auzindu-i explicatia, am început să râd ca o femeie nebună. Mama lui Yunho îmi spunea acelaşi lucru despre el de când era copil. Era incredibil că semanau atât de tare, chiar dacă erau tată şi fiu.
- Mai ştiu pe cineva care avea acelaşi obicei când era un bebe, am spus zâmbindu-i sincer. Nu am dat niciun nume pentru că mi-am imaginat că urma să devină inconfortabil să stam unul cu altul în cameră.
Mi-a zâmbit înapoi şi mi-a dat un şervetel pentru a-mi şterge mâna, iar apoi mi-a oferit un pahar de limonadă pe care l-am acceptat fară să ezit. După ce am baut destul încât să-mi potolesc setea, mi-am reîndreptat atentia spre copilaşi.
- De ce ai venit aici? m-a întrebat direct, iar eu am înghetat, neştiind ce să raspund, de fapt, neputând să raspund.
- Am venit să vad ce faci, cum te simti şi... să-mi cer iertare, desigur.
- Iertare? a întrebat clipind des, iar apoi parcă şi-a amintit. Ah, iertare. Nu sunt persoana care să ţină pică pentru nişte lucruri din trecut care acum au încetat să mă bântuie, dar dacă te
Capitolul 17 ... am a writer's block, ceva gen, nu pot sa-mi adun ideile, le am scrise in agenda, dar nu pot scrie, pentru ca parca nimic nu ma multumeste. Da, atata timp, jumatate de an am un writer's block. Ma sperie sincer, pentru ca nu pot scrie in romana si incepe sa ma afecteze si la engleza. Am inceput Our Game in engleza, too ^^ cu mici schimbari de plot, daca vreti sa-l cititi trimiteti-mi un pm. Stiu ca asteptati un capitol nou, 17, si incerc sa-l scriu, dar nu iese nimic bun. O sa o incerc sa termin ff-ul anul acesta, pentru ca am alte idei de scris, sper sa nu ma apuce writer's block si in engleza pentru ca ar fi foarte descurajant pentru mine.
AbiiShu' ~ ma bucur mult ca ai reciti ff-ul /laughs/ despre aceea poveste, se pare ca ai lovit direct la tinta, am o dorinta sa scriu asa ceva :))) si cred ca o sa se intample, dar dupa ce imi trece acest writer's block. Multumesc pentru comentariu~
Lexxu ~ new reader, hi there~ ! sunt foarte fericita de comentariul pe care mi l-ai dat, ador sa aflu ce crede lumea despre cum am construit personajele <3 ma bucur ca ti se pare ca scriu bine, sincera sa fiu, stilul meu cred ca s-a cam schimbat, o sa vedeti in capitolul 17 :-? cat despre dialog, hmm, cred ca se datoreaza faptului ca e la persoana I narata povestea, de aceea nu exista atat de mult dialog. Multumesc ca te-ai deranjat sa dai un comentariu >:D<
Multumesc ca cititi si cei care mai sunteti pe aici si l-ati citit inainte, imi cer scuze din nou, o sa incerc sa scriu, dar daca nu pot, nu am ce face ; ~ ;
Inainte de interlude I will just drop this two MV's here.
My lovely duckbutt
New english single, Uncommitted, i love his engrish <3 hahaha <3
Interlude
Bae Seulgi's life
Bae Seulgi's life
Poveştile cu printese care se îndragostesc de alti printi, trec prin nişte dificulăţi, iar apoi se casatoresc, au copii şi traiesc fericiti, mereu stârnesc interes, adoratiune şi le stimulează pe fetele mici să viseze la aşa ceva. Orice fată se imaginează printesă, cu rochii pufoase, colorate, cu bijuterii unice care să atragă atentia, cu o multime de pantofi, de diferite culori, marimi şi forme. Mereu se gândesc la printul care-l vor întâlni când vor creşte mai mari, pentru că aşa le-au spus mamele lor, îşi vor întâlni barbatul perfect şi vor fi fericiti, cu copii şi locuind în palate imense.
Însă copilaria mea nu a fost aşa, spre deosebire de alte fete mie nu mama îmi spunea de aşa ceva, pentru că nu aveam una. Mereu servitoarele se ocupau de mine, îmi citeau poveşti, dar nu era la fel, nu era ca şi când glasul dulce al mamei tale îţi mângâia auzul facându-te să adormi serile, facându-te să visezi la acea poveste, ci doar un ton monoton şi plin de sueprficialitate, fară emotie, atât primeam din partea servitorilor. Şi totuşi în ciuda acestor lucruri, am crezut mereu că sunt o printesă , tocmai tatal meu mă numea aşa şi îmi dadea tot ceea ce voiam eu. Uşorul cu uşorul am început să uit de faptul că nu aveam o mamă şi să devin tot mai arogantă pe zi ce trece, dar nu consideram că fac un lucru rau, ci doar îmi parea a fi cel mai bun lucru pentru o printesă.
Datorită acestui lucru m-am izolat de ceilalti, printesele din poveşti nu aveau prieteni apropiati, mereu erau singure şi îşi gaseau iubirea din cauza vietii lor grele, ca rasplată. Aşa că şi eu mă îndepartam de oameni, faceam ca totul să fie mai greu, doar ca viata mea să pară mai grea, în ciuda faptului că era defapt foarte uşoară.
În timp ce creşteam devenam tot mai rasfăţată, aveam bani, de ce să nu mă mândresc cu ei? De ce să nu îmi cumpar multe nimicuri şi rochii excesiv de scumpe doar pentru un banchet organizat de vreo figură importantă în înalta societate? Eram urâtă de fete, pentru că eram frumoasă şi pentru că mă purtam absolut oribil cu ele, eram adorată de baieti pentru că eram draguţă, un trofeu cum s-ar spune pe limbajul lor, pe care ar putea să-l arate tuturor.
Când am ajuns la liceu totul a devenit şi mai perfect, tatal meu mă anuntase că eu defapt eram logodită de dinainte să mă nasc cu un baiat, copilul celei mai bune prietene a mamei mele. Nici nu-mi amintesc cum arata mama. Am fost suparată şi am facut din ţântar armasar, am încercat să-mi impun parerea în fata tatalui meu prin a-i ordona practic să anuleze acea copilarie de logodnă, dar nu a mers nimic cu el. Aşa că până la urmă nu am avut decât o singură optiune, aceea de a-l cunoaşte pe acest tânar cu care se presupunea că sunt logodită şi să-i impun să nu ramânem logoditi, vroiam să fiu liberă şi să-mi caut propiul prinţ.
După trei zile în care am încercat să îl conving pe tata de prostia pe care o facea deprivându-mă de a-mi alege propiul logodnic, a venit şi timpul să-l întâlnesc. M-am îmbracat decent pentru a arata cât de cât bine şi a parea că am putin interes în aceasta întâlnire, deşi nu exista decât o mică, foarte mică parte din mine curioasă de felul în care va arată el.
La ora opt jumatate fară nicio secundă mai târziu am ajuns la restaurantul în care va acea loc acea cină, unul traditional Coreean. Îndată ce am păşit în sectia VIP ochii mi-au cazut pe tânarul extrem de atractiv care statea la masă împreună cu adultii. Îmi taiase respiratia felul în care privirea lui patrunzatoare s-a fixat asupra mea iar gura lui perfectă s-a curbat într-un zâmbet plin de caldură. În acel moment ştiu sigur că mi-am pierdut toate planurile în acea privire plină de caldură, multumindu-i în gândul meu femeii care mi-a dat naştere pentru a-mi lega soarta de dinainte să mă nasc cu aşa bunatate de barbat.
Cina a decurs perfect, i-am aflat numele din prima, Jung Yunho, suna atât de placut de fiecare dată când îl rosteam de nici nu îmi venea să cred! Am fost fascinată de el din prima seară, era perfect, comportamentul lui era demn de invidiat iar se vedea pe el că era o persoană inteligentă. Am aflat că era cu doi ani mai mare decât mine şi că nu a vrut să-i urmeze paşii tatalui lui atât de devreme, încât a auditionat pentru una dintre cele mai faimoase companii de entertainment din ţară şi a reuşit să intre, în momentul de faţă încă era în faza de training. Eram oarecum mândră că nu era genul de baiat de bani gata care apartin parintilor lui şi că a ales să facă ceva pe cont propiu, era un semn că avea ambitie şi determinare, iar un barbat nu trebuie să ducă lipsă de aşa ceva.
După acea cină au urmat mult mai multe ieşiri şi întâlniri după care am devenit un cuplu oficial. Tatal meu era multumit de mine caci nu m-am dat înapoi din a-l cunoaşte pe Yunho, iar eu i-am multumit la rândul meu pentru faptul că nu m-a lasat să fac cum vreau şi să nu-l întâlnesc, ratându-mi şansa de a cunoaşte o aşa perfectiune.
Adoratiunea şi admiratia mea faţă de el au trecut după câteva luni, încetul cu încetul facându-şi loc altceva în inima mea. De fiecare dată când îl vedeam sau vorbeam cu el puteam să-mi simt întregul corp devenind mai rau ca gelatina iar în stomac aveam prezenti fluturaşi tot timpul. Acel sentiment care tot nu îmi dadea pace oamenii de pe internet l-au numit iubire. Şi da, cautasem aceste simtome pe internet toate ghidându-mă în aceaşi directie, cea a dragostei.
Totul a fost perfect, relatia noastră a decurs excelent, până când totul s-a schimbat. Ţin minte perfect momentele acelea care au dus la distrugerea relatiei noastre.
Totul era bine, frumos, eram îndragostiti, eu terminasem liceul iar el tocmai primise vestea că va debuta în câteva luni. Eram încântată de acest lucru, să am ca iubit o celebritate. Eram sigură că aveau să aibă un succes imens, erau perfecti. YooChun, cu vocea lui foarte groasă şi foarte atragatoare, cu talentul lui de a compune melodii care ar dezgheta şi cele mai reci inim. JunSu, îl adoram pe baiatul acesta, de fiecare dată când l-am întâlnit a reuşit să mă facă să-l îndragesc şi mai mult, avea o voce superbă care te facea să crezi că au coborât îngerii pe pamânt şi o personalitate atât de colorată şi de plină de lumină caci curcubeele ar pali pe lângă el. ChangMin, cel mai tânar din trupă, ultimul dar nu cel din urmă, nu aveam prea multe să spun despre el, nu am avut o interactiune foarte mare chiar dacă l-am întâlnit împreună cu ceilalti doi, preferă să pastreze distanta faţă de mine, aşa că îi respect decizia. Din câte mi-a vorbit YunHo despre el, e o persoană foarte inteligentă şi talentată. Are o voce puternică, care poate să atingă orice notă înaltă fară mari probleme. „Este as-ul din mâneca noastră” aşa s-a referit YunHo asupra persoanei şi talentului lui ChangMin, iar eu nu am îndraznit să-l contrazic.
Cu cât debutul lui se apropia mai repede, cu atât relatia noastră se destrama putin cu putin, bineînteles, la vremea aceea nici nu mă gândeam la aşa ceva, nici nu mă gândeam că relatia noastră s-ar sfârşi aşa că am fost total oarbă în privinta această şi am negat multe lucruri, spunându-mi că sunt lucruri trecatoare, dar că totul va fi bine.
Cu o lună înainte de debutul celor de la DBSK, totul a fost calm, nici nu mai aveam micile îndoieli în inima, eram fericită şi îmi vedeam de cariera mea de modeling, faceam prezentari şi shooting-uri aproape fară oprire, din moemnt ce YunHo nu prea dadea pe acasă nici eu nu aveam motiv să ramân pe acolo. Cum câteodată lipsea şi noaptea mi-am spus că nu va fi nicio problemă că voi lipsi şi voi merge cu celelalte modele în club pentru a sarbatori cele 100 de zile de când lucram împreună. Am fost alese de catre Elle Coreea pentrua lucra cu ei timp de un an, eram modelele de elită, noua generatie de „comori” ale lumii frumusetii.
Îmi amintesc clar că am baut zece pahare de tequila şi două de rom, sec, pentru că se presupunea că era noaptea noastră, a fetelor, doar ca să mă trezesc a doua zi într-un spital cu o durere foarte mare de cap şi a abdomenului. Când prima dată mi-am deschis ochii i-am întâlnit privirea sternă a lui YunHo. Îndată m-am gândit că am vazut stele verzi în club şi au trebuit să mă aducă la spital., dar din pacate ceea ce gândim nu mereu se adevereşte. Îndată ce am vrut să vorbesc cu YunHo s-a ridicat de pe scaun şi a ieşit din cameră, la scurt timp a intrat tatal meu şi mama lui YunHo. M-am uitat suspicioasă la ei, dacă era o simplă betie nu cred că aveau de ce să vină şi ei nu? Eunhye a venit repede la mine şi m-a îmbrăţişat în timp ce tatal meu mă privea cu milă şi compasiune.
Ţin minte perfect conversatia dintre noi trei.
„ - Ce e cu fetele acestea atât de serioase? am întrebat încercând să destind atmosfera.
Seulgi ..., a început tatal meu iar eu m-am încruntat, niciodata nu îşi pierdea cuvintele, ai fost însarcinată, a spus într-un final.
Ştiu că mii de emotii mi-au trecut prin corp, eram fericită pentru că aveam să am un copil cu Yunho, dar îndată ce am analizat bine ce timp a folosit pentru a-mi spune acest lucru m-am încruntat.
- Cum adică am fost? am întrebat pe o voce stinsă.
- Ai pierdut copilul, Seulgi-ah, din cauză că nu ai mâncat sanatos şi ai petrecut foarte multe ore nedormite, l-ai pus în pericol, iar pentru faptul că aseară ai consumat atât de mult alcool ai reuşit să-l pierzi.”
Seulgi ..., a început tatal meu iar eu m-am încruntat, niciodata nu îşi pierdea cuvintele, ai fost însarcinată, a spus într-un final.
Ştiu că mii de emotii mi-au trecut prin corp, eram fericită pentru că aveam să am un copil cu Yunho, dar îndată ce am analizat bine ce timp a folosit pentru a-mi spune acest lucru m-am încruntat.
- Cum adică am fost? am întrebat pe o voce stinsă.
- Ai pierdut copilul, Seulgi-ah, din cauză că nu ai mâncat sanatos şi ai petrecut foarte multe ore nedormite, l-ai pus în pericol, iar pentru faptul că aseară ai consumat atât de mult alcool ai reuşit să-l pierzi.”
Atunci a fost unul dintre cele mai dure moment pentru mine, să fi însarcinată cu barbatul pe care-l iubeai, dar defapt să nu şti acest lucru până nu l-ai pierdut. De ce oare nu m-am putut gândi la acest lucru ... că aş putea avea un copil? Acum eram sigură de ce YunHo m-a privit în acel fel, era dezamagit de mine, de faptul că nu am avut grijă de mine şi am pierdut copilul nostru ... copilul lui. Ştiam cât de mult adora copii, dar nu mi-a trecut prin minte că eu voi concepe unul atât de devreme, nici macar nu eram casatoriti.
Doctorul m-a asigurat că sunt o femeie sanatoasă şi voi mai avea posibilitatea de a face copii într-un viitor apropiat şi că aceasta a fost dor o întâmplare nefericită. Ha! Cât de uşor poate fi spus acest lucru.
Când am fost externată lucrurile dintre mine şi Yunho erau cam dificile din cauză că nu ne puteam privi niciunul direct în ochi, eu din cauză că eram ruşinată ... iar el ... nici eu nu ştiu. După câteva zile în care m-a tot evitat a venit la mine şi şi-a cerut scuze pentru felul în care s-a purtat cu mine însă a avut nevoie de timp să se reculeagă. I-am acceptat scuzele fară să îi reproşez sau să îi cer nimic, pentru că îl iubeam la vremea aceea şi mă simteam vinovată pentru că nu i-am oferit ceva după ce tânjea.
Acea noapte a fost defapt momentul în care a început destramarea relatiei mele cu el. Yunho a debutat, iar eu mi-am vazut de cariera de fotomodel, incidentul cu sarcina a trecut ca fiind unul de anemie iar totul a fost uitat.
Primele semne de dinaintea furtunii au fost acelea că Yunho venea foarte rar pe acasă, sau pot spune, apartamentul nostru, pentru că el nu mai considera acel loc casa lui. Telefoanele şi mesajele erau tot mai rare, câteodată treceau zile şi nu vorbeam, dar eu am încercat să am încredere că totul va fi bine, că noi doi vom rezista.
În momentul în care el a prins popularitate, iadul s-a dezlantuit. Fetele erau peste el mai mereu, declarându-şi dragostea faţă de el, promiţându-i că-l vor face cel mai fericit om de pe Pamânt, crezând că ele sunt jumatatea lui, jurându-i că-i vor face copii ... frumoşi şi sanatoşi. Poate dacă aş fi fost altcineva, şi nu iubita lui, aş fi râs la aceste fete, aş fi spus cât de naive sunt fetele să creadă că el, Yunho, va cauta într-un ocean de fete, ceea ce poate gasi foarte uşor printre femeile cu care lucrează, actrite şi cântarete frumoase, slabe, perfecte şi pline de maniere. Însă, eu eram iubita lui, şi toate acele vorbe mă raneau. Nimeni nu ştia de relatia noastră pentru că după parerea agentiei îi putea face rau din cauză că fanele îl voiau doar pentru ele, nu să-l împartă cu altă femeie, doar că, eu nu eram orice femeie, eram aleasa lui, de catre parintii noştri, eu eram cea perfectă pentru el.
Încercam foarte tare să-mi ascund dizgustul faţă de fanele şi femeile care i se apropiau. Developasem o bolnavicioasă obsesie de a-l avea doar pentru mine, şi în momentul în care am simtit că el distanta de mine, eram prezentă să-i reamintesc cu amaraciune, că el era defapt al meu şi nu avea voie să aibă pe altcineva înafară de nimeni. Cât de naivă şi prostuţă am putut fi pe vremea aceea crezând că defapt fac un lucru bun, pe când, eu defapt eram cea care strica relatia noastră.
Eunhye m-a avertizat de foarte multe ori să nu calc greşit, să nu îi impun să mă iubească sau să îl fac să se simtă încoltit, pentru că oricât ar stima acea persoană, o să încalce absolut orice spune, dar eu am dat cu piciorul la absolut orice mi-a spus ea, pentru că până la urmă se presupunea că eu era femeia pe care o iubea aşa că trebuia să fiu mai specială decât altii.
Eram orbită de faptul că el nu îmi reproşa chiar nimic din ceea ce faceam, nu îmi reproşa de ce eram atât de geloasă şi mereu îi reproşam lucruri, aşa că eu credeam că aveam dreptate şi dreptul de a face acest lucru.
Jumatate de an tot aşa a trecut, la fiecare decernare de premiu şi fiecare apropiere cu vreo actriţă deja aruncam foc pe nari şi îndată ce ajungea acasă, eram cu gura pe el, mereu tacea, până într-o seară când însfârşit a explodat din lunga lui tacere şi aparenta ignoranţă, spunându-mi să tac, pentru o singură dată doar să tac, caci nu ştie de ce era în stare să-mi facă dacă nu taceam. Pentru prima dată mi-a fost frică de el, de privirea lui şi de glasul stern. Nu a trebuit să strige sau să mă bruscheze, doar a vorbit odată rece şi serios, facându-mă să tac.
Deşi, cred că faptul că mi-a dat un raspuns la ceea ce faceam, m-a facut să tac în acea seară, nu mi-am dat seama, oricum după o saptamână am luat-o de la capat. Doar că de data aceea era mult mai grav, din partea mea, desigur.
Acceptase să participe într-o dramă, ca rol principal, împreună cu Park Jiyeon, actrita în vogă a momentului, una dintre cele mai adorate şi admirate actrite ale Coreei, facându-mă să vreau ca femeia aceea să se împiedice şi să cadă să-şi rupă gâtul, cumva. Desigur că asta nu s-a întâmplat şi filmarile au început.
La conferinta de presă, idioata aceea a îndraznit să spună că e mai mult decât încântată să lucreze cu un aşa barbat care te face să ţi se înmoaie genunchii. Nu am putut decât să-mi dau ochii peste cap la vorbele ei atât de pline de flirt şi de sinceritate la adresa lui Yunho. Iar el ... el doar a stat şi a zâmbit, multumindu-i pentru complimentul facut, vrând să pară timid, când defapt era foarte încrezator în propiile lui forte de a cuceri o femeie. Casanova.
Un alt an trecuse iar eu eram pe zi ce trecea mai isterică, faceam orice ca să-l enervez, cred că relatia noastră ... avea de toate dar nu iubire. În ciuda faptului că ne certam, da mai nou şi el riposta şi striga, ceea ce mă facea să mă simt incredibil de bine, pentru că se pare că nu vorbeam cu peretii, viata noastră sexuală încă se mentinea. Ştiam că o facea din pura placere fizică, sentimentele dintre noi doi cred că erau deja undeva adânc în sufletul nostru, deşi nici eu nu vroiam să recunosc la acea vreme, pentru că credeam că îl iubeam şi el mă iubeste, de aceea încă se întorcea la mine, pentru că mă iubea, dar eram naivă să cred acest lucru, pentru că, până la urmă, ceea ce-l întorcea la mine era defapt datoria care o simtea faţă de parintii lui şi faţă de tatal meu. Mereu când ne culcam împreună folosea prezervativ, iar eu ştiam de ce, să nu ramân însarcinată iar, la vremea aceea am fost atât de idioată încât să cred că nu vroia copii deoarece cariera lui era în top, pe când defapt el nu vroia să fie şi mai tare legat de mine.
Poate e un lucru bun că nu am avut un copil, pentru că dacă am fi avut unul poate totul s-ar fi destramat şi el ar fi fost cel mai afectat dintre toti. Nu cred că e prea placut să ai doi parinti care să se certe mereu şi să strige unul la altul. Să ai o mamă isterică şi un tată careia nu prea îi pasă de mama ta, însă aşa-zisa casnicie se ţine pe picioare din cauză că tu eşti la mijloc.
Lucrurile s-au înrautăţit după încă un an, când au început tururile şi el s-a mutat din apartament. Se mutase din cauza mea, pentru că eu am facut publică relatia noastră trimiţând nişte poze la agentie care nu prea i-au mai lasat optiuni decât să recunoască. Încă regret ceea ce am facut, pentru că din cauza mea l-au cam pedepsit, taindu-i din salariu şi oprindu-l din a merge la emisiuni.
Scandalul cu adevarul relatiei noastre a fost ca un uriaş incendiu într-o padure plină de uscaciuni. Media a facut din ţântar armasar, iar fanele nu au fost prea încântate, dar asta a adus un avantaj carierei mele, probabil singurul lucru bun din toate.
De atunci totul a fost distrus în relatia noastră. Eram împreună de ochii lumi, pentru că nu putea pur şi simplu să rupă logodna, iar eu îmi continuam rutina de încă a-l cicali la cap şi a îndeparta orice femeie pe care ar puteao placea. Desigur, nu m-am gândit că asta o să-l împingă de cealalata parte. Pentru că el era Jung Yunho, barbatul heterosexual perfect, visul oricarei femei.
Asta până când Kim Jaejoong a întrat în vietile noastre.
La început chiar nu m-am stresat asupra faptului că Yunho se mutase din apartament. După două saptamâni mă obişnuisem să nu fiu întâmpinată de nimeni acasă, nu că dadeam prea tare pe acolo, doar cât să mă spal, schimb, să mânânc ceva şi apoi să o iau iar de la capat cu viata mea monotonă. Nu eram atât de ocupată încât să nu pot sta pe acasă, dar pentru ce să stau? Să fiu înconjurată de pereti reci şi plini de amintiri care să mă acrească şi mai tare? Amintirile pe care le aveam cu Yunho să-mi ruleze în cap precum un film? Nu. Trebuia să mă distantez, trebuia să îmi revin ca apoi să-l recâştig înapoi şi totul o să fie bine. Cât de prostuţă am fost să nu-mi dau seama cât de pierduti eram de fapt amândoi. Să sper la o împacare, şi totuşi nu a fost doar vina mea că am crezut că ceva din relatia noastră poate fi salvat.
Lunile treceau însă relatia noastră nu evolua. Iarna şi primavara au trecut ca printr-o clipită şi vara axfixioasă a ajuns. Eram deja cu moralul la pamânt, prostia mea în a-i cere socoteală lui Yunho a continuat, certurile erau tot mai mari şi mai urâte, amândoi purtându-ne ca doi oameni fară educatie. El scotea ce e mai rau din mine, iar eu scoteam ce era mai rau din el. El nu era înainte aşa, eu... eu nu mai eram aşa, dar nu îmi pasase atunci, chiar nu mă interesase. Iubirea mea pentru el devenise o obsesie.
Într-o zi de August a fost când sfârşitul începutului a venit. Auzisem de petrecerea pe care Yoochun o daduse; nu m-a invitat, mi-a spus-o în faţă, nu voia să facem o scenă ridicolă în fata invitatilor. I-am spus nişte lucruri destul de urâte, pe care le regret, dar uneori spunem ceea ce nu vrem, şi când regretam e prea târziu, pentru că raul e deja facut. Auzisem cum s-a culcat timp de câteva nopti cu cine îi ieşea în cale şi mie nu îmi venea să cred. Yunho nu era aşa. A fost primul gând pe care l-am avut când am auzit prima dată acest lucru de la nişte modele cu care lucram. După două zile a venit la uşa apartamentului meu nostru şi mi-a cerut o a doua şansă. Cât de iluzionată şi oarbă am fost ca să pot spune „da” fară retinere, fară un al doilea gând, doar să-l primesc în bratele mele ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat? Îmi este şi ruşine să-mi amintesc că m-am culcat cu el chiar în acea seară şi am refuzat să vad cât de diferit era felul lui de a face sex dragoste cu mine.
Cinci luni. Cinci luni am trait perfect, aproape că uitasem totul din cele ce s-au întâmplat de fapt între noi. Certurile, cuvintele grele. Cinci luni, de atât a fost nevoie ca să se şteargă toate amintirile neplacute. Câtă naivitate din partea mea. Eram din nou la fel, mergeam la întâlnirile cu baietii, care parcă, doar parcă, mă acceptaseră înapoi. Înafară de Changmin, care ne privea cu ură, nu doar pe mine ci şi pe Yunho. Avea o privire plină de dezgust, iar eu nu reuşeam să-mi dau seama care era de fapt problema lui. Mai târziu am aflat că de fapt el îl prefera cu mult peste mine pe Jaejoong. Ironic. Jessica era la fel. Niciodată nu am fost apropiate, mereu ne-am aruncat priviri urâte pline de ură, mereu m-am luat de ea pentru că statea aproape de Yunho al meu, însă niciodată nu o vazusem să se uite în halul acela, niciodată, aşa că am luat defensivă. Nu aveam să mă las să fiu calcată în picioare şi tratată aşa.
După o saptamână în care Yunho practic m-a ignorat, iar eu nu ştiam cu ceea ce am greşit a decis să mă scoată la o întâlnire. Eram euforică în acel moment, deşi acum nu înteleg cum am putut să fiu atât de naivă şi de proastă să-i iert tot.
M-a dus la mall, amândoi nu aveam nicio deghizare şi lumea ne recunoştea, dar asta nu ne-a împiedicat să ne facem câteva cumparaturi şi să mâncam câte ceva. M-am despartit pentru câteva minute de el ca să mă uit la câteva lanturi de argint dragute şi atunci s-a întâmplat întâlnirea mea cu persoana care avea să mă schimbe atât de mult.
Varsase suc pe mine, am devenit isterică şi am pleznit-o pe acea „femeie” care a îndraznit să îmi facă acel lucru, iar apoi a aparut Jessica, care nu a ezitat să se ia la bataie cu mine pentru ceea ce-i facusem prietenei(nului) ei. Între timp Yunho ajusese şi el la locul faptei. Încerca să ne despartă, la fel ca cealaltă persoană.
Când peruca i-a fost smulsă de pe cap am ramas uimită de cum arata „fata”. Era parcă perfectă, o sculptură care a luat viaţă. Ochii de o culoare închisă, un cafeniu atragator care te facea să te pierzi în el. Pielea lui era foarte palidă, aproape inuman de albă în timp ce buzele îi erau de un roşu aprins, de parcă au fost sarutate cu foarte multă forţă. O umbră de roz i-a umplut pometii facându-l să pară o papuşă. Dacă nu avea umerii atât de lati aş paria că e o femeie, mai ales că avea şi o burtă evidentă, şi nu cred că trebuie să fi mare specialist ca să-ţi dai seama că aceea era burta unei persoane însarcinate. Mii de emotii şi gânduri şi-au facut loc în acel moment în gândul meu, gelozie, invidie, surprindere, uimire, confuzie toate aceste emotii au creat o adevarată furtună în interiorul meu. Brusc imagini de cum aş fi aratat dacă copilaşul meu ar fi supravietuit şi-au facut locul în capul meu, gelozia şi invidia mea pe faptul că un barbat avea ceea ce eu am pierdut m-au facut să simt ură faţă de persoana din fata mea. Faptul că Yunho îl cunoştea şi îl privea cu acei ochi de căţeluş pierdut care şi-a gasit stapânul nu a facut nimic să fie mai bine. Am fost umilită când Yunho m-a pus să-i cer scuze acelei persoane, despre care se presupune că numele lui este Jaejoong. Poate dacă ne-am fi întâlnit în alte circumstante, dacă nu ar fi avut ceea ce vreau eu, un copil, poate dacă Yunho nu se uita în felul acela la el, poate atunci totul ar fi diferit.
A doua crucială întâlnire dintre mine şi Jaejoong a fost la ziua lui Yunho. Nici nu ştiam că va veni, nici nu voiam să îl vad. Changmin şi Junsu m-au secat de cât de mult au vorbit despre el, despre cât de bun era Jae-hyung, despre cât de bine ştie să gatească, cât de adorabil era şi cât de frumos era. Pe nimeni nu deranja că vorbeau atâta despre el, nici macar pe Yunho, parea că îi place să audă despre el.
Când a intrat în apartament cred că am simtit cum mă ia cu leşinul, eram într-o stare foarte proastă, iar când i-am vazut burtica, invidia a început să mă roadă, sentimentele de nostalgie şi regret au luat stapânire din nou asupra mea, facându-mă să am o aură neagră în jurul meu. Eram precum o bombă cu ceas şi care a facut „boom” în momentul în care Junsu a spus că el era mai frumos decât mine. Acel lucru era unul dintre punctele mele slabe, să fiu comparată cu cineva şi să fie în defavoarea mea acea comparatie, mereu am avut un complex asupra felului în care aratam. Uram ca cineva să fie mai frumos decât mine, uram ca cineva să fie mai presus de mine, iar el avea tot ceea ce eu nu aveam, copii şi o frumusete aparte, rară, de care nu te saturi.
Odată ce Junsu a terminat de aberat şi el a disparut în bucatarie, am început să ţip la Yunho de nervi, fară să-mi pese de cine era în casă şi ne auzea, nu m-am putut abtine în a nu face acel lucru; în viata mea nu am simtit atâta antipatie pentru cineva, mai ales pentru un barbat. Era ciudat sentimentul acela de a invidia un barbat, era ciudat ca un barbat să aibă ceea ce o femeie doreşte, era ciudat ca iubitul (logodnicul) meu să se uite în felul acela la un barbat. Dintr-un mic impuls provocat de starea mea plină de nervi şi anxietate, fară să mă gândesc, mi-am facut drum la bacatarie şi am început să-i spun toate acele vorbe nedrepte şi jignitoare. Oamenii mereu îşi pierd controlul, iar eu l-am pierdut, nici nu ştiu de ce, nu aveam nicio scuză, mă purtasem precum o maniacă, strigând în halul acela, jignidu-l în halul acela, fară să-l cunosc, doar am judecat. Toate sentimentele mele negative s-au coborât asupra lui fară să-mi pese de efectul pe care l-au avut asupra lui.
Când a început să sângereze, m-am simtit putin, doar putin vinovată, dar ceea ce m-a facut să mă lovesc de realitate a fost îngrjioararea din ochii lui Yunho când baiatul a leşinat, felul în care l-a luat în brate şi a trecut pe lângă mine fară să îmi arunce nici macar o privire m-a facut să mă întreb dacă de data aceasta când va pleca de lângă mine va fi ultima, dacă ceea ce am facut a fost picatura care a facut ca apa din pahar să dea pe lângă, dar gândurile mi-au fost înlaturate rapid de gândul că de fapt Yunho mă iubeşte şi că nu mă va da la o parte atât de simplu, pentru o chestie atât de trivială.
După acel incident Yunho a început să mă evite, să nu îmi mai raspundă la telefon, ba chiar să şi-l închidă. Vizitele la parintii lui se transformau în certuri la fel de urâte ca cele în particular, eu aruncându-i în faţă prietenia dintre el şi Jaejoong, gasisem acea prietenie ca motivul destramarii relatiei noastre (mai târziu aveam să-mi dau seama, de fapt, că totul a fost pierdut încă de la prima noastră ceartă puternică). De câte ori l-am urmarit unde mergea, de câte ori mă evita, era acelaşi loc, apartamentul lui Jaejoong. Furia şi gelozia mă cuprinsese dintr-un motiv necunoscut, pot să-i spun că era intuitie femenină, nu ştiam când şi cum se întâmplase, dar lui Yunho îi placea de Jaejoong, şi nu ca un prieten. Toate piesele se încadrau la perfectie, felul în care reactionează şi se uită la el, totul avea o singură explicatie, ei doi aveau mai mult decât o prietenie.
În seara în care mi-a cerut să ne despartim am fost furioasă, dar nu am acceptat, poate într-un fel mă resemnasem, dar asta nu însemna că nu aveam să-mi „împartăşesc” putin din gândurile mele cu „rivalul” meu.
Când am ajuns la uşa lui Jaejoong, era clar că nu mă aştepta pe mine. Burtica lui arata adorabilă prin bluza albă pe care o purta, aproape că regretasem că am venit aici să-i stric ziua, aproape, doar aproape. Am fost surprinsă că de data aceasta nu s-a aparat doar ci şi m-a atacat verbal, am fost surprinsă şi ranită de vorbele lui, presupun că razbunarea era dulce. Acum era momentul în care el îşi spunea parerea despre mine, parerea proastă pe care şi-a format-o din actiunile mele. Cred că niciodată nu m-a afectat parerea altora despre mine, niciodată nu mi-a pasat de fapt cum eram privită din exterior, eu doar voiam să fiu perfectă pentru o singură persoană, pentru Yunho. Vorbele lui m-au afectat într-un mod destul de urât, dar nu pot spune că orgoliul meu s-a lasat distrus de acele cuvinte, ba chiar a crescut. Am vrut să lovesc, iar atunci a venit Yunho; privirea lui mă facea să vreau să îmi sap propia groapă. Când Jaejoong a fugit catre el şi l-a primit în brate cu atâta mare uşurinţă am ştiut că pierdusem definitiv, aveam dovada în fata mea. Fusesem parasită de barbatul pentru care mi-am pierdut atâţia ani din viaţă pentru un alt barbat. Când am vazut că îl ia pe sus, precum un mire îşi ia mireasa în noaptea nuntii mi-am mai simtit o bucăţică din inima mea cum s-a rupt din nou, iar gura mea mare şi mintea mea ranită au trebuit să îşi facă showul din nou, dar cu ce m-am ales? Cu o uşă trântită în faţă şi atât.
Plecasem acasă, habar nu am cum am putut conduce în starea aceea, eram un dezastru, plângeam încontinuu dându-mi seama că aproape zece ani din viata mea s-au dus pe apa sâmbetei; pierdusem timpul cu o pesoană care nu m-a iubit sau poate că m-a iubit, dar nu în felul în care am vrut eu, nu în felul în care l-am iubit eu. Dar până la urmă, cât de mult l-am iubit eu? Cât de reală a fost şi iubirea mea pentru el? Nu a fost doar o iubire egoistă şi posesivă? O iubire infantilă ?
În loc să mă duc la apartamentul meu, am mers la tata acasă, doica mea speriindu-se vazându-mă în starea aceea. Odată ajunsă în bratele ei, am început să plâng şi mai tare în mijlocul holului de primire al casei, nepasându-mi de privirile pe care personalul mi le arunca.
Cinci zile petrecute în cameră, ieşind doar câteodată afară ca să îmi iau câte ceva să mânânc. De atât timp a fost nevoie ca să îmi dau seama de ceea ce îmi trebuia pentru a trece peste această dezamagire totală, o calatorie în jurul lumii şi un psihiatru ca să-mi revin cum trebuie. Shopping la Paris, Londra şi Milano, ce ar fi mai bun de atât ca să îmi revin dintr-o dezamagire în dragoste? ...Pe cine încerc să pacalesc, nu îmi va trece după nişte sesiuni de golit carduri de credit.
Îndată ce am luat decizia mi-am facut bagajele pentru a pleca, am anuntat-o pe doica mea, iar tatal meu cred că era deja înştiintat de toată treaba aceasta. Mi-a transmis că se va întâlni cu mine în Londra. Mi-am luat primul zbor spre acel oraş disponibil şi am aşteptat în aeroport cât timp a fost nevoie. Cred că facusem cea mai înteleaptă decizie. Trebuia să mă dau batută odată şi odată, nu? Yunho al meu nu mai era al meu, ci acum era al lui Jaejoong. Nu îmi vine să cred ironia vietii. Mereu l-am ţinut departe pe Yunho de femei, temându-mă că se va îndragosti de altcineva şi eu o să ramân singură, dar niciodată nu am crezut că un barbat va fi cel care mi-l va lua de lângă mine pentru totdeauna; şi totuşi trebuie să admit că Jaejoong nu pare orice barbat, şi nu e orice barbat. Eu nu m-am purtat cu el deloc bine, din cauza geloziei, dar asta nu înseamnă că nu am putut recunoaşte o persoană bună. El e una dintre ele. În ciuda faptului că a vorbit urât cu mine - de fapt eu am vorbit urât cu el, l-am insultat şi toate lucrurile negative - el s-a aparat doar, am putut vedea că nu avea nicio intentie rea. Poate a fost mâna destinului ca el şi Yunho să se întâlnească şi să conceapă acei copii. Da, mi-am dat seama după putin timp că erau copiii lui Yunho şi de faptul că Jaejoong era îndragostit de el, nebuneşte pot spune. Felul în care îl privea de câte ori ne-am întâlnit nu era unul tocmai normal şi din putinele discutii dintre Changmin şi Jessica, pe care le-am ascultat din greşeală, aratau de fapt cât de mult ţinea Jaejoong la Yunho. Dacă ei doi nu or să ramâna împreună, atunci o să cred că viata chiar nu vrea ca iubirea să învingă. Dacă ei doi nu o să fie împreună pe când mă întorc eu din calatorie, atunci nu voi ezia să îmi bag mâinile în această „lucrare” a destinului.
Doisprezece luni mi-au trebuit ca să revin în Coreea, să îmi pot relua activităţile ca model şi să îmi reiau viata de la zero. A fost greu; cred că acele luni au fost perioada cea mai grea din viata mea, mai greu decât să creşti fară o mamă, mai greu decât să îl pierd pe Yunho a fost să accept şi să trec peste acel lucru. A fost greu să uit de tot şi să iert, a fost greu să mă obşnuiesc să nu mă mai cert cu el, deoarece cu timpul mi-am dat seama că devenisem mai mult prieteni decât eram înainte. El pentru mine devenise o persoană de fară care nu puteam să respir, dar asta nu însemna că nu puteam să încerc să trec peste toate.
Cu timpul învăţasem ceea ce era de fapt adevarata iubire, cea care nu rezistă pentru totdeauna, ci până când ambele persoane care o simt încetează să mai traiască, dar asta nu înseamnă că iubirea aceea s-a pierdut; amprentele ei pe lumea noastră ramân vivide în viata de zi cu zi, dar noi nu le putem vedea.
M-am întors în Coreea pentru să mă asigura că Yunho va avea parte de acea iubire alaturi de Jaejoong, m-am întors în Coreea nu pentru a fi fosta iubită descreierată, ci prietena cea mai bună a amândurora. Nu am încetat să-l iubesc pe Yunho, pentru că iubira mea nu a fost una reală, ci una de care m-am agăţat. Ceea ce am simtit eu pentru el nu a fost decât o iubire faţă de o persoană putin mai învârstă decât mine, iubire pentru un prieten foarte bun, intim.
Şocul meu a fost ca ei doi să nu mai fie îmrepună când m-am întors. Am fost înfuriată şi dezamagită. Care a fost scopul plecarii mele atunci? Care este scopul întoarcerii mele?
Eu îi voiam împreună, iar acum aflu că de fapt Jaejoong a fugit de Yunho. Am aflat asta chiar de la fostul meu logodnic pe care am fost să-l vizitez a doua zi după ce am revenit în ţară. Îmi amitesc perfect conversatia noastră.
- Am venit să-mi cer scuze, am spus sinceră uitându-mă în ochii lui.
- Pentru ce? a întrebat dezorientat.
Arata obosit şi parcă nu mai era acelaşi Yunho. Cearcanele îi erau vizibile, iar oboseala se citea în fiecare mişcare pe care o facea. Nu ar fi trebuit să radieze de fericire acum că era alaturi de cine trebuia?
- Pentru ceea ce am facut, am zis, pentru că am fost atât de egoistă să nu vad că nu erai fericit lângă mine, am spus zâmbit.
- Ce te-a facut să-ţi dai seama de greşelile tale? m-a întrebat uitându-se pentru prima dată la mine serios.
- Felul în care îl priveai pe Jaejoong era foarte diferit de felul în care mă priveai pe mine, am raspuns sinceră Vorbind de Jaejoong-shii, unde e? am întrebat uitându-mă curioasă la el.
- A plecat, a spus simplu evitându-mi privirea.
- A plecat? am întrebat dezorientată.
- Da, e în Japonia, a plecat pentru că aşa a crezut el că e bine, să fugă de mine, să fugă cu copiii mei, fară să îmi spună în faţă de fapt că sunt tată, lasându-mă ranit în spate în timp ce el se bucură de timpul petrecut cu copiii mei, a spus plin de ură iar eu am ramas fară cuvinte.
De ce a plecat Jaejoong? De ce a fugit de Yunho? Şi cum adică nu i-a spus că era însarcinat cu el? Toate aceste întrebari dominau în mintea mea în timp ce-i priveam chipul plin de durere al barbatului pe care odată am crezut că-l iubesc.
- Şi tu ce ai facut ca să-l aduci înapoi şi să vă rezolvati problemele în loc să stai aici şi să-ţi plângi de milă? l-am întrebat rautacios. Cum a îndraznit să-l lase să plece?!
- Seulgi, dacă crezi că ai dreptul să-mi ţii lecturi de comunicare în cuplu nu cred că eşti cea mai potrivită, mi-a spus rautacios iar eu am tacut instantaneu.
S-a uitat direct la mine şi cred că mi-a vazut chipul plin de şoc, a vrut să îşi ceară scuze dar eu l-am oprit.
- Ai dreptate, îmi cer scuze. Acum o să plec, am spus în timp ce mi-am luat poşeta grabită. La revedere, Yunho-ah şi îmi cer scuze încă o dată!
- Pentru ce? a întrebat dezorientat.
Arata obosit şi parcă nu mai era acelaşi Yunho. Cearcanele îi erau vizibile, iar oboseala se citea în fiecare mişcare pe care o facea. Nu ar fi trebuit să radieze de fericire acum că era alaturi de cine trebuia?
- Pentru ceea ce am facut, am zis, pentru că am fost atât de egoistă să nu vad că nu erai fericit lângă mine, am spus zâmbit.
- Ce te-a facut să-ţi dai seama de greşelile tale? m-a întrebat uitându-se pentru prima dată la mine serios.
- Felul în care îl priveai pe Jaejoong era foarte diferit de felul în care mă priveai pe mine, am raspuns sinceră Vorbind de Jaejoong-shii, unde e? am întrebat uitându-mă curioasă la el.
- A plecat, a spus simplu evitându-mi privirea.
- A plecat? am întrebat dezorientată.
- Da, e în Japonia, a plecat pentru că aşa a crezut el că e bine, să fugă de mine, să fugă cu copiii mei, fară să îmi spună în faţă de fapt că sunt tată, lasându-mă ranit în spate în timp ce el se bucură de timpul petrecut cu copiii mei, a spus plin de ură iar eu am ramas fară cuvinte.
De ce a plecat Jaejoong? De ce a fugit de Yunho? Şi cum adică nu i-a spus că era însarcinat cu el? Toate aceste întrebari dominau în mintea mea în timp ce-i priveam chipul plin de durere al barbatului pe care odată am crezut că-l iubesc.
- Şi tu ce ai facut ca să-l aduci înapoi şi să vă rezolvati problemele în loc să stai aici şi să-ţi plângi de milă? l-am întrebat rautacios. Cum a îndraznit să-l lase să plece?!
- Seulgi, dacă crezi că ai dreptul să-mi ţii lecturi de comunicare în cuplu nu cred că eşti cea mai potrivită, mi-a spus rautacios iar eu am tacut instantaneu.
S-a uitat direct la mine şi cred că mi-a vazut chipul plin de şoc, a vrut să îşi ceară scuze dar eu l-am oprit.
- Ai dreptate, îmi cer scuze. Acum o să plec, am spus în timp ce mi-am luat poşeta grabită. La revedere, Yunho-ah şi îmi cer scuze încă o dată!
Aceea a fost ultima dată când am mai vorbit cu Yunho, deoarece plecasem grabită şi determinată să aflut toată povestea asupra a ceea ce s-a întâmplat. Nu aveam multe optiuni din care să aleg, aşa că Junsu parea persoana cea mai potrivită. Parea el prostuţ şi naiv, dar nu era. Totuşi era cel mai deschis dintre toti prietenii lui Yunho, aşa că aveam să-mi încerc norocul.
Cred că Cerul era de parte mea caci îndată ce am ajuns la apartamentul lui Junsu, m-a primit mai mult decât încântat. Mă întâlnisem cu el în urmă cu câteva luni în Paris şi am stat putin la taclale, eu spunându-i prin tot ce am trecut iar el acceptându-mă înapoi, acceptându-mă înapoi ca noua Bae Seulgi. Îndată ce l-am întrebat despre relatia dintre Yunho şi Jaejoong a devenit putin cam tacut, dar imediat ce i-am spus că vreau să-i ajut a început să vorbească. Am fost înfuriată când am auzit că prostul de Yunho a vrut să-i ia copii lui Jaejoong, chiar dacă voia doar să-l forteze ca să fie împreună. Nu l-aş fi crezut în stare de aşa brutalitate, dar nu mă mai mira nimic. Yunho era o persoană total diferită când venea vorba de Jaejoong.
Junsu era îngrijorat din cauză că nu mai putea da de Jaejoong, iar eu deja planuiam cum să dau de barbat. Mi-am luat la revedere de la micul meu comlice şi am plecat acasă.
Timp de două saptamâni nu rezolvasem nimic. Detectivul pe care îl angajasem nu mă ajuta cu nimic din cauză că Jae se ascundea mult prea bine. Totuşi, în tot acest timp am facut putine cercetari asupra persoanei lui Jaejoong; era o persoană superbă, dacă pot spune aşa. Primul din clasa lui în liceu; toate vorbele bune spuse de profesori îl faceau să pară un geniu, iar eu eram intrigată de ce naiba a ales fotografia ca profesia lui dacă avea atâtea talente. Era perfect, iar el ascundea toate aceste lucruri. Niciodată nu mi-aş fi imaginat că e atât de deştept, fluent în multe limbi şi cu o minte extraordinară. Era un fel de geniu plictisit, exact ca in anime-uri. Faptul că avea şi conditia specială care-i oferea posibilitatea de a avea copii era un mic detaliu care-l facea să fie complet de unul singur. Nu avea nevoie de o femeie lângă el. Poate din această cauză nu era menit să fie heterosexual. I-am studiat de asemenea cazul special, desigur mituind cu bani grei doctorii de la spitatele pe care le-a frecventat. Eram fascinată de el, de persoana şi conditia lui; practic eram obsedată şi aveam un singur ţel: să-l aduc înapoi şi să-l fac să fie fericit alaturi de Yunho, singurul care-l putea satisface pe plan emotional.
Zile mai târziu am decis să iau problema în mâinile mele. Aveam să plec în Japonia pentru a-l cauta pe Jaejoong, cu sau fară ajutorul detectivului incompetent pe care l-am angajat. Era o adevarată binecuvântare că tata avea o reşedinţă în Tokyo. Acolo mi-a spus Junsu că a locuit Jaejoong ultima dată, aşa că trebuia să încep cu începutul. Era simplu dar greu în acelaşi timp. Simplu, avea doi copii şi era singur. Îi era putin mai dificil să se deplaseze prea des, iar greu... Tokyo e o metropolă, poate fi oriunde. Şi totuşi înclin spre partea bogată a acestui oraş, Jaejoong e un barbat, dar e... ma... parinte a doi copii, aşa că va avea grijă să fie în siguranţă. Vorbind de copii, abia aştept să-i vad, să vad cu care dintre ei seamană. Din ce mi-a spus Junsu fiecare are câte ceva de la ambii parinti, dar ambii seamană mai tare cu unul dintre ei. Cred că e tare dragut să vezi un mini - Jaejoong.
De îndată ce am ajuns la casa tatalui meu, m-am acomodat şi am aranjat toul pentru gustul meu, am mâncat şi m-am pus să dorm. Aveam de gând să pornesc cautarile dis de dimineaţă.
Odată ce soarele a aparut pe cer eu am fost în picioare, gata îmbracată şi mâncată, numai bună să pornesc la drum. Am mers cam prin toate cartierele în care aş fi crezut că el ar fi stat dar nu am dat de nimeni care să-l fi vazut sau macar să li se pară cunoscut. După câteva zile începusem să mă dau batută. Nimeni nu-l vazuse, iar eu eram obosită psihic de toate. Eram singura într-un oraş atât de mare ca Tokyo cautând o fantomă.
Eram tot mai disperată să-l gasesc. Nu îmi placea singuratatea, nu ştiam pe nimeni în oraş, nu avam cu cine să vorbesc. Signurele mele conversatii erau cele ocazionale cu Junsu sau cu tatal meu, care erau foarte scurte.
Ultima mea discutie cu Junsu m-a pus pe gânduri. Îmi spusese că poate Jaejoong nu frecventează locurile populare chiar de aceea, ca să nu-l gasească nimeni. Desigur, cum puteam fi aşa de proastă? adică Jaejoong nu e orice persoană, e una inteligentă care ştie cum să se facă să fie evitat de cine vrea. Înseamnă că iar trebuia să pornesc de la zero şi cel mai rau e că nu aveam nici cea mai mică idee de unde l-aş putea gasi.
Indecisă asupra a ceea ce voi face, m-am dus la una dintre cele mai faimoase piete pentru a lua legume proaspete ca să-mi pregatesc o cină sanatoasă. Chiar dacă am luat o pauză de la modeling, trebuia să mă întretin şi spre norocul meu am luat lectii de gatit, care se dovedesc a fi folositoare.
În timp ce îmi faceam veacul prin piaţă alegând cele mai proaspete ingrediente, am dat peste o figură foarte cunoscută. Înalt, umeri lati şi talie îngustă, picioare lungi şi atractive, o ţinută decentă dar care nu trecea uşor neobservată. Totuşi, un detaliu era schimbat; Parul era de o culoare aurie care stralucea la lumina soarelui precum aurul cel mai scump. Eram nesigură dacă îl recunoşteam sau pur şi simplu îmi faceam iluzii. L-am vazut pe acel barbat care semana cu Jaejoong trecând de la o tarabă la alta, iar eu mi-am apucat geanta pentru a lua poza cu el. Am mers la una dintre cele mai tinere vânzatoare şi i-am aratat-o. Aceasta a roşit fruioasă , bâlbâindu-se în timp ce-mi spunea că acel barbat era identic cu cel din poză, doar parul fiindu-i schimbat, însă structura fetei şi frumusetea emanată de acesta era cu siguranţă identică.
Nu puteam să descriu emotiile care mă cuprinseră în acel moment. Stomacul mi se întoarse pe dos, lugumele au fost de mult uitate pe jos, unde le-am scapat când am vazut că plecase din piaţă. Am fugit în urma lui, dar fară să-l fac să banuiască. Trebuia să-l confrunt într-un loc în care nu putea fugi de mine.
L-am urmarit peste tot unde a mers: la carmangerie, la pescarie, la cofetarie chiar şi la mall, unde s-a oprit la un magazin cu haine de copilaşi mici. Am profitat şi eu să le iau câte ceva copilaşilor, în caz că puteam să îl confrunt în acea zi pe Jaejoong.
Am fost pe urmele lui, iar îndată ce a ieşit din magazin, eu platisem de mult articolele achizitionate. Mergea pe jos, fară maşină, semn că nu locuia departe de aceste locuri, mă întrebam cum de nu am ghicit că se va ascunde undeva „jos” în oraş. Poate că încă gândirea mea era plină de superficialitate şi am crezut încă o dată cu luxul va câştiga în fata fericirii.
Era amiază când, în sfârşit, a ajuns la o casă ce parea a fi a lui. Când să între, a fost întâmpinat de un barbat înalt, brunet şi foarte atractiv. Nu am putut decât să îl urasc din prima din cauză că l-a sarutat pe Jaejoong pe obraji. Poate era un gest prietenesc, dar nu îi dadea dreptul să atingă ceea ce Jung Yunho detinea.
Vazând că nu e momentul să apar în fata lui, mi-am notat adresa în agenda pe care o aveam la mine. Uitându-mă încă odată la casa cu pereti albi, imaculati, m-am întors pe drumul de unde am venit.
A doua zi eram energică, plină de fericire şi satisfactie. Îmi îndeplinisem o parte din scopul pentru care venisem în Japonia: să-l gasesc pe Jaejoong şi să-i ascult partea de poveste iar apoi să trag o concluzie şi să elaborez împreună cu Junsu un plan pentru a-i aduce înapoi pe cei doi. Nu îmi venea să cred că aveam de gând să fac aşa ceva. Cu un an în urmă nici nu aş fi visat că o voi ajuta pe persoana pe care Yunho o iubeşte, că aş fie împreună cu el şi să nu aş încerca să-i mai despart.
Adevarul e că ei doi se potrivesc prea bine, dacă stau să mă gândesc. Jaejoong e cel ce pare „rece”, iar Yunho e raza de soare în viata oricui, iar felul în care se privesc, priveau de fapt, chiar şi când credeau că nimeni nu îi vedea, era de-a dreptul plin de scântei. Când erau amândoi în aceeaşi cameră, parcă aerul devenea sufocant. Aveau o chimie aparte, ceva special, ceva ce nu întâlneşti decât odată la câtva timp şi doar la anumite persoane. Era ceva aproape magic, era ceea ce voiam eu să am, adevarata iubire. Datorită lor mi-am putut da seama că de fapt iubirea e tot iubire, nu contează între cine, contează cât de mult şi cum iubeşti.
Mă îmbracasem potrivit pentru vară şi pentru a mă întâlni cu el. Am luat cadourile pentru copii pe care le cumparasem cu o zi în urmă şi, înainte să plec spre casa lui, am intrat într-un magazin ca să-i iau şi lui câte ceva: ciocolată şi alte lucuri la care m-am gândit. Nu sunt prea bună în a cumpara cadouri mici. Am fost obişnuită cu cadouri scumpe şi foarte pretioase.
Îndată ce am fost gata, am pornit spre casa lui. Aveam în gând tot discursul meu mareţ de a-i cere să se întoarcă înapoi la Yunho, de a-l face să-mi spună şi versiunea lui asupra faptelor petrecute între ei, să-l rog să nu facă această greşeală de a-l prasi pe Yunho şi să nu îl facă să lipsească din viata copiilor.
Când am intrat pe strada care avea să mă ducă la casa lui, picioarele au început să-mi tremure de emotie şi nerabdare. Nu înteleageam de ce aceste emotii puneau stapânire pe mine acum. De ce nu puteam fi la fel de sigură pe mine precum atunci când am ieşit din casa mea?
Întâmpinată de structura casei care arata mult mai impunatoare decât ei, am început să mă gândesc dacă nu cumva era mai bine să mă duc înapoi şi să revin în altă zi. Dacă nu cumva faceam o greşeală venind aici? El nu mă placea, de fapt, mă displacea foarte mult din cauza faptelor pe care le-am savârşit împotriva lui în trecut. Mă întreb care va fi reactia lui când mă va vedea la uşa lui, în Japonia, unde încerca sa fie ascuns de toată lumea, cu cadouri la mână, zâmbind frumos ca o Barbie a Coreei ce sunt, salutându-l? Sunt sigură că mă va strapunge cu privirea lui rece şi mă va face să regret de zeci de ori că am mers acolo.
Cu toate gândurile şi grijile pe care le-am dezbatut şi creat în mintea mea, nu mi-am dat seama că de fapt ajunsesem în fata uşii lui. M-am speriat îngrozitor când am observat uşa neagră, lucioasă, începând să se deschidă. Am scos un sunet asemanator cu „quack”-ul unei rate speriind persoana care se alfa după uşă.
- Ce naiba?! am auzit vocea lui, şi în acel moment am uitat cum să respir.
A ieşit afară un barbat cu parul blond şi pentru un moment am şi uitat că de fapt el şi-a vopsit parul. Pielea lui albă în bataia razelor de soare era aproape translucidă, iar ochii aceia mari şi rotunzi mă priveau în timp ce mii de emotii îşi faceau loc în ei. Buzele lui pline şi roşii erau întredeschise.
- Seulgi, numele meu a parasit buzele lui, tonul vocii lui transmiţându-mi nişte fiori până în vârful degetelor. Ce era acest sentiment?
- Uhm, bună, Jae! am spus încercând să par plină de entuziasm. De fapt eram entuziasmată, nu trebuia să par.
- Jae? a întrebat ridicându-şi o sprânceană într-un mod atât de sexy care m-a lasat fară rasuflare.
- Adică, am fortat o tuse iar apoi am continuat, Jaejoong-shii!
- Ce cauti aici? a întrebat pe un ton rece iar eu am împietrit.
- Uhm... am venit să te caut? am spus nesigură şi în mintea mea mi-am da to palmă peste faţă.
- Mă întrebi pe mine? a spus zâmbind, iar la vazul acelui zâmbet respiratia mea s-a taiat.
Neputând să mai scot niciun cuvânt, mi-am scuturat capul în semn de negatie. S-a uitat la mine pentru câteva clipe, iar eu a trebuit să-mi las privirea în jos. Nu puteam să-i întâlesc ochii. Ruşinea şi remuşcarile m-ar fi consumat dacă aveam să-i vad ochii. Nu voiam să vad dacă era trist, suparat sau dacă mă ura, sau chiar mai rau, el să fie fericit că a plecat de lângă Yunho. Nu, nu aveam de gând să vad fericire în ochii lui nici dacă o simtea. nu voiam să concep că ar putea fi fericit departe de el.
- Intră, a spus simplu şi s-a întors cu spatele la mine, lasându uşa deschisă, mergând încet spre hol până când nu l-am mai vazut.
- Huh? mi-am spus singură facând nişte ochi mari, păşind teleghidat în casă.
Am închis uşa în urma mea şi mi-am dat jos pantofii pe care îi purtam, luându-mi o pereche de papuci de casă din dulapul care era pus lângă scara care ducea spre înauntrul casei. Am păşit încet, cu grijă, fară să fac vreun sunet, temându-mă că voi face vreun zgomot şi îi voi trezi sau speria pe copii.
Dintr-o dată, un strigat care suna a unuia de copil mic a rasunat în toată casa, iar eu am început să fug în locul din care provenea sunetul doar ca să îl gasesc pe Jaejoong plin cu ceva mâncare prin par şi pe faţă în timp ce unul dintre copii se uita inocent la el, iar celalalt nici macar nu îl baga în seamă.
I-am observat obrajii roşii. Nu ştiam de ce, furie sau ruşine, însă îndată i-a trecut. A luat un şervetel şi a început să-l şteargă pe bebelaş, pe urmă pe el însuşi. M-am uitat atent la el, la fiecare mişcare, la felul în care îi privea pe copilaşi şi cu câtă grijă se purta cu ei şi cu câtă tandrete punea mâna pe ei. Atunci am înteles de ce a plecat de lângă Yunho, de ce s-a temut că îi va lua copii. Pentru că îi iubea prea mult, atât de mult încât nu avea să renunte la ei, nici macar în favoarea lui Yunho.
- Te ajut cu ceva, Jaejoong... – shii ? am întrebat nesigură în timp ce am pus jos pungile pe care le aveam în mână. Doar atunci mi-a observat existenta şi s-a ridicat repede.
- Oh nu, Seulgi-shii, uhm, cu ce te servesc? a întrebat în timp ce mă privea plin de nervozitate.
- Cred că o limonadă ar fi bună, multumesc, am raspuns zâmbind, iar el mi-a zâmbit înapoi. Mi-am mutat privirea catre copilaşi şi apoi l-am întrebat brusc – te deranjează dacă mă joc cu copiii?
Cred că întrebarea mea a fost destul de şocantă din cauza faptului că pe când să facă un pas s-a împiedicat de un obiect aparent invizibil, aterizând pe jos. M-am panicat îndată şi am fugit lângă el pentru a-l ajuta să se ridice de pe jos.
- Eşti bine? am întrebat în timp ce-i urmaream chipul pentru a vedea dacă s-a lovit undeva. Mă aşteptam la un „da” sau „nu am păţit nimic”, dar nu mă aşteptam să râdă.
- Nu te teme, e a şaptea oara pe ziua de azi, a spus printre râsete iar apoi a continuat – aşa sunt eu... mai neîndemânatic, a spus zâmbind. Mă duc să-ţi fac ceaiul. Desigur că poti să stai cu copiii.
I-am urmarit spatele în timp ce s-a îndepartat spre bucatarie, banuiesc, iar apoi m-am întors spre cei doi copii care stateau şi mă priveau cu ochi mari şi curioşi. Se vedeau că sunt copiii lui Jaejoong şi ai lui Yunho. Ambii aveau câte o trasatură de la fiecare, deşi unul dintre ei semana mai mult cu Yunho, iar celalalt mai mult cu Jaejoong. Erau adorabili şi frumoşi... şi perfecti. Niciodată nu m-au atras foarte tare copiii. Când am pierdut sarcina mi-a parut rau, dar nu m-am simtit ataşată de acel fat. În primul rând nici nu ştiam de existenta lui până când nu a mai existat.
M-am pus în genunchi lângă paturica care era înconjurată de mai multe jucarii de pluş, cred că pentru siguranta copiilor. Erau îmbracati în roşu amandoi, singura diferenta fiind că unul dintre ei avea bluza roşie şi celalalt albă.
Am întins o mână spre unul dintre ei, curioasă din fire, pentru a vedea cum reactionează. Auzisem că bebelaşii erau precum puitii de gaină: la început erau speriati, dar apoi se ataşau repede. Spre surprinderea mea, mâna pe care a întins-o mi-a fost prinsă de catre bebe cu degetele lui grasute şi pline de salivă. Poate că dacă nu eram atât de fascinată de catre ei, mi-ar fi fost scârbă putin de contactul dintre saliva şi pielea mea.
- Oh, Binnie! am auzit o voce din spatele meu, facându-mă să mă sperii şi să-mi retreag mâna din strânsoarea bebeluşului. Oh, Seulgi! Îmi pare rau. Dintr-un motiv anume îi place să-şi bage degetele în gură şi să atingă apoi persoanele pe care le vede.
Auzindu-i explicatia, am început să râd ca o femeie nebună. Mama lui Yunho îmi spunea acelaşi lucru despre el de când era copil. Era incredibil că semanau atât de tare, chiar dacă erau tată şi fiu.
- Mai ştiu pe cineva care avea acelaşi obicei când era un bebe, am spus zâmbindu-i sincer. Nu am dat niciun nume pentru că mi-am imaginat că urma să devină inconfortabil să stam unul cu altul în cameră.
Mi-a zâmbit înapoi şi mi-a dat un şervetel pentru a-mi şterge mâna, iar apoi mi-a oferit un pahar de limonadă pe care l-am acceptat fară să ezit. După ce am baut destul încât să-mi potolesc setea, mi-am reîndreptat atentia spre copilaşi.
- De ce ai venit aici? m-a întrebat direct, iar eu am înghetat, neştiind ce să raspund, de fapt, neputând să raspund.
- Am venit să vad ce faci, cum te simti şi... să-mi cer iertare, desigur.
- Iertare? a întrebat clipind des, iar apoi parcă şi-a amintit. Ah, iertare. Nu sunt persoana care să ţină pică pentru nişte lucruri din trecut care acum au încetat să mă bântuie, dar dacă te
![[Imagine: tumblr_ljy3o2Lf311qzf4bro1_500.gif]](http://i951.photobucket.com/albums/ad355/Mychyeo/tumblr_ljy3o2Lf311qzf4bro1_500.gif)
Always keep the faith !
YunJae, YooSu, ChangSica, HunHan.
The pleasures of the mighty are the tears of the poor
A song will outlive all sermons in the memory
Always Keep The Faith
Deferto Neminem
Hope to the End
A song will outlive all sermons in the memory
Always Keep The Faith
Deferto Neminem
Hope to the End