[+18] In tacere

[Empirical]

Wow, cat de mult Yaoi vad postat pe aici.
Oricum, aceasta este partea a treia a acestei povestiri in 6 parti (cam atat planuiesc, desi original trebuiau sa fie doar 3, deci nu se stie niciodata).
Va astept in continuare cu opinii si pareri despre aceasta lucrare.

[center]In tacere
Partea a III-a[/center]


Intunericul de afara se intinde, adancind umbrele din padure si aducand cu sine bezna de napatruns a naturii. Stelele au aparut doar pentru cateva minute ceva mai devreme iar acum sunt ascunse in spatele unui paravan gros de nori care ne ameninta cu o ploaie urata, in departare auzindu-se bubuitul infundat al unor tunete. Furtuna insa pare indepartata si nu adie decat un vant slabut ce nu pare sa aiba suficienta vlaga pentru a ne livra asa o placere.
Mai stau afara cateva minute, privind de pe prispa cum lumina zilei se scurge spre nimic incet, incet, si ma bucur de racoarea umeda ce mi se agata de piele, inviorandu-ma precum dimineata. Dupa somnul de pe tren si de mai devreme ma simt gata sa petrec intreaga noapte afara, doar ascultand fosnetul frunzelor si, sper, cantecul pasarilor. Insa asta n-are sa se intample de vreme ce Adrian a descoperit volumul boxelor si imprejurimile se umplu de ecouri de Falconer, Metallica, Avantasia sau cine stie ce altceva mai descopera prin lista lui Alin. De bine, de rau, au amandoi gusturi decente.
Inainte sa intru sa ma alatur lor, lumina soarelui acum doar o linie rosiatica subtire pe orizont – si probabil imaginara pentru mine avand in vedere norii si amenintarea furtunii -, ma plimb in jurul casei si vizitez toaleta. Ma intalnesc cu Marius venind dinspre padure.
-Vezi c-am pus hartie la buda. Trebuie sa te ridici insa ca-i pusa pe barna de pe lateral. Aparent un carlig era prea mult de sperat aici.
-Da nu-i in partea aialalta buda? Intreb, observand ca venea mult prea dinspre padure ca sa fie bine. Ce cautai tocmai acolo?
Marius rade si ma susoteste.
-Vino sus cand termini si-ti aratam ce punem la cale.
Nevoia e prea mare pentru a mai sta sa-l descos asa ca-l las sa se duca. Coboara in beciul din spatele casei intai si iese cu un bidon de apa si cateva sticle de bere. Il aud strigandu-ma fix cand imi dau si eu jos pantalonii.
-Andreea! Sa pui tu lacatul te rog. Nu mai am maini si pentru asta.
Din pura mandrie nu-i raspund.

Cand ma intorc in casa, jucandu-ma cu cheia de la beci, se aud ecouri de vioara si primul gand imi e ca ce am sa tin minte cel mai bine o sa fie muzica de fundal; mai ales cand descopar ca baietii au impanzit fiecare camera cu cate o boxa sau doua, astfel incat melodia se aude absolut oriunde ai fi.
-Ce interesant o sa dormim noi.
Tresar un pic cand ma intalnesc cu Cristina pe prispa din fata intrarii, savurandu-si o tigara. Intind si eu mana dupa una si ma asez cu ea.
-Ai vreo idee ce a pus Marius la cale cu Alin? N-a vrut sa-mi zica nesuferitu cand m-am intalnit cu el.
Ea rade si trage un fum prelung.
-Au fost secretosi toata dupa-amiaza. Nu stiu exact ce au pregatit ei, da’ au tras cabluri de m-am plictisit eu cat m-am uitat la ei. Dupa gratar numai asta au facut.
-Ca tot zici de mancare, cum te mai simti? Vad ca destul de bine incat sa iesi la tigara. - Tremur usor si ma dau mai langa ea -Si ce mama naibii cauti afara pentru tigari?
Cristina are cel mai simpatic botic pe care-l stiu cand vrea, si acum il foloseste pentru efect maxim, pitigaindu-si vocea:
-M-a dat afara Alin. E rau cu mine.
Nu pot decat sa rad. Alin, singurul nefumator, impunandu-se in fata majoritatii.
-Lasa-l ca pana maine ii trece. Garantez eu. Niciodata nu-l tin mult protestele.
Stingem amandoua chistocurile si le aruncam in iarba. Ea isi mai aprinde una, mie mi-e frig asa ca ma sustrag. Cu gustul de dupa in gura, urc si caut ceva de baut, admirand abia acum cabana cu adevarat.
Usa din fata e lemn masiv, groasa si intarita cu benzi de metal prinse in piroane groase. Intr-un fel absolut infiorator, amintindu-mi de usa unei camere de tortura, ofera inca de la intrare un aer clasic, medieval aproape. Si asta se continua in hol, unde cranii de cerb si capre adorna peretii, la un loc cu o blana de iepure salbatic deasupra usii ce da in camera principala.
Intreaga cabana e pusa pe o fundatie de piatra inalta, dar asta nu inseamna ca n-au construit podele de lemn, lasate sa se innegreasca de-a lungul timpului. Pasind pe alte blanuri am impresia ca pasesc intr-un film romantic, urmand doar sa-mi gasesc printul cu care sa fac dragoste pe una din acestea, in fata unui foc fierbinte in semineu – care semineu e doar de forma oricum -.
Ferestrele sunt mici insa si ofera o priveliste asupra vaii pe o parte, asupra padurii pe cealalta, fixate sus in perete, ca o masura de precautie poate.

Ii gasesc pe Alin si Marius aplecati asupra unui laptop abia la al doilea etaj flancati pe o parte de o masa plina de cocktailuri cu vodca si miere, iar pe cealalta de role de cabluri. Larisa si Simona au fiecare cate un pahar de plastic in mana, asezate pe o canapea intr-una din camerele de langa, discutand foarte vesele.
Bag si eu capul la ele si vad restul de pahare goale pe langa.
-Mai mai, in curand baietii or sa va ceara sa va sarutati daca o tineti tot asa.
Larisa rade iar Simona i se agata de gat, lasandu-se in jos pe pieptul ei.
-Si ce-i rau in asta? Poate vrem sa ne sarutam? Ne marturisim in final iubirea secreta una fata de cealalta.
Se intinde usor spre Larisa, atingandu-si varful nasului de al ei, inchizand ochii pe masura ce se apropie tot mai mult. Isi deschide buzele pentru un sarut pasional iar mana ei urca si-i mangaie maxilarul Larisei, abia atigand-o cu varful degetelor.
...si amandoua izbunesc in ras isteric, aproape varsandu-si bauturile pe ele.
-Fir-ati a naibii! Se aude vocea idignata a lui Andrei din spatele meu. Si eu care credeam ca vad ceva bun. Pf!
Rad si iau un pahar, savurand bautura piscatoare, indulcita cu miere si taiata cu lamaie. Ma proptesc in spatele celorlalti doi, incercand sa-mi dau seama ce-i cu ecranul negru de pe laptop.
-Bun. Fetele-s pe drumul cel bun de a fi nevoie sa le caram in pat iar lui Andrei cred c-o sa-i fie dor rau de prietena in seara asta. Pe Cristina ati evacuat-o ca sa nu va afume si, dupa miros, Adrian se pregaeste sa ne otraveasca pe toti. Asadar, voi ce puneti la cale?
-Noooooi...facem experimente. Aline, arata-i tu ce facem.
Imi face semn sa-l urmez si iesim impreuna pe balconul ingust si acoperit. Au adus cu ei se pare camerele lor foto, doua namile de DSLR-uri, Canon si Nikon. Ambele sunt montate pe cate un trepied, si ambele au atasate cate un teleobiectiv masiv. Cateva din cabluri sunt conectate la ele.
Ma uit inspre Alin cu cea mai blanda privire de caprioara de care sunt in stare.
-Nu ma prind.
El zambeste si-mi face semn sa am grija la cabluri.
-Pai, e cam asa. Cat timp voi ati fost la plimbarici prin oras, noi am zis ca ar trebui sa facem ceva productiv. Pe drept ne-am vorbit inca de saptamana trecuta si am planificat asta. Vrem sa incercam sa prindem niste imagini de natura noaptea, poate niste caprioare sau vulpi, ce s-o intampla sa ne dea tarcoale.
-Tot nu ma prind. Ce cauta astea aici atunci?
-Hehe, aici e frumusetea Andreea. Am fost si am curatat in jurul gardului o mica poienita pe care o focalizam de aici. Am montat niste blituri in copaci si un senzor de miscare care o sa declanseze camerele. Cu lumina de la blituri o sa avem timp suficient sa facem fotografii rapide si automate, asa incat nici nu trebuie sa stam sa monitorizam.
Sorb in continuare din cocktail si privesc spre padurea intunecata, pierduta dincolo de conul nostru de lumina.
-Tot nu-mi explici ce cauta tocmai aici. Asa aveti toate sansele sa va iasa miscate imaginile. Si cred ca o sa va umpleti cardurile cu fotografii cu tufe miscate de vant.
-Crezi ca n-am setat totu in mod corespunzator? Cu un pic de intarziere la declansator, si ceva setari mai inteligente pentru focus si diafragma, am luat deja in calcul toate astea. Si am pus camerele aici sus ca in curte n-am prinde absolut nimic. Tu ai vazut cum e gardul?
Dau din cap un pic confuza, inca reluand in minte exact cum vor ei sa faca, cautand o gafa.
-N-am vazut gardul prea bine, dar daca ma trezesc cu un mos Martin speriat de luminile voastre alergand pe aici, te tin personal responsabil sa stii.
Toata lumea rade azi la ce zic, inclusiv Alin.
-Pai e gard viu aici cat e la vedere si busteni grosi, da? Daca mergi sa te uiti mai bine gasesti ca e pusa plasa de sarma ghimpata printre busteni. In padure deja aspectul nu mai conteaa si e literalmente plasa ghimpata, inalta de vreo doi metri si cu tepi indoiti inspre exterior...ca la zoo.
-Presupun c-au avut candva plangeri de la turisti in legatura cu niste vizitatori nocturi blanosi. Imi ofer contributia, gandindu-ma la nesuferita de mai devreme. O fi stiut ei ceva totusi atunci.
-Oricum ar fi fost, aici e singurul loc de unde putem prinde niste imagini fara tepii aia. Oricum, cu tunurile alea putem sa fotografiem si fauna de pe Luna, in detaliu daca vrem.
Ma amuz ca vorbeste si tremura in acelasi timp si-l invit sa intram la loc. N-am inteles eu chiar tot ce au pus ei la cale, dar am sa fiu foarte curioasa sa le vad succesele – si esecurile de altfel – a doua zi.
Vantul se inteteste si dinspre padure se aud fosnetele copacilor, trecand chiar si peste harmalaia din casa si bazaitul generatorului. Undeva, poate nu suficient de departe pentru confortul meu, se aud niste caini care latra. Chemarea lor porneste intr-un schelalait prelung si doar creste in intensitate, devenind in cele din urma un urlet pe care explozia unui fulger il reduce la tacere.

Seara trece in noapte iar noi jucam carti, unul cate unul fiind doborati de oboseala. Adrian ne-a pregatit la aragazul cu butelie o friptura de vita cu rosii, stropita din plin cu vin, cu garnitura de cartofi prajiti – care se jura ca i-a taiat singur; nu-l cred, nu se descurca cu un cutit nici sa taie un carnat in doua bucati -. Nu e el un maestru bucatar, dar masa a fost absolut delicioasa, lasand in urma ei o placuta aroma.
Facem dus cu randul in cele doua bai comune, iar orele se intrec una cu cealalta. Nici bine nu e trecut de miezul noptii iar fetele dorm duse, Larisa cu Cristina intr-un pat matrimonial si Simona intinsa pe canapea, acoperita cu o patura pufoasa si moale. Adrian s-a retras si el si acum asculta muzica in casti in camera de la etajul inferior, cu Marius pe patul opus jucandu-se pe PSP-ul nelipsit.
Eu cu Alin stam pe balcon, discutand despre una si alta. E acel gen de conversatie unde nimic prea important nu se vorbeste dar parca am discuta adevaruri universale, secrete antice si care, aduse in lumina vie a zilei, ar putea duce la extirparea intregii creatii divine, la moartea universului si la recrearea sa intr-o forma absolut noua; bine ca oricum dimineata nu ne vom aminti nici un detaliu. Acei savanti din cartea fratilor Strugatki or fi avut ei ideea corecta despre Universul ce stie sa se apere de ideile noastre pre curioase.
Suntem amandoi asezati pe cate un scaun de lemn, cu o patura groasa pusa pe umeri si tinem cesti de ceai intarite cu un pic de alcool ca sa ne tina de cald. Telefonul sau vibreaza din cand in cand, rupand monotonia vocilor noastre, iar el raspunde de fiecare data, scrisul mesajului nerupand cu nimic vraja noptii ce s-a tesut in jurul nostru. Chiar si furtuna se tine departe, comentariile ei furioase sosind de la tot mai mare departare, de parca ar fi inconjurat valea in cautarea celor mai merituoase victime. Vantul bate mai tare insa, vuind prin crapaturile casei ca un planset prelung, un geamat cotinuu al padurii.
Aproape de noi se aude un urlet prelung, padurea preluandu-i ecourile si reptandu-le in toate directiile. Apoi un alt urlet, alte ecouri, pana ce noaptea se umple de vocile lupilor iar mie mi se strange pielea pe spate.
-Am citit ca zona-i rezervatie naturala pentru lupi, da nu ma asteptam sa aud atatia in noapte.
Alin asculta si el cu atentie. In intuneric ii ghicesc privirea incruntata cum scaneaza bezna.
-Avem destula sarma ghimpata in juru nostru sa opreasca o invazie de huni, daramite niste lupi.
Pentru mine nu e prea mare consolare. Aud din nou chemarea lor si ecourile iar pielea mi se face ca de gaina. El observa cum incerc sa inghit in sec si cum ma tot impleticesc incerc sa-i raspund.
-Nu-ti fa griji Andreea... mana lui o gaseste pe a mea si o strange calm, facandu-ma insa sa tresar mai rau. N-am vazut inca specie de caine care sa poata deschide o usa cu trei zavoare si doua incuietori ca a noastra. Si nici n-am vazut specie de lup care sa stie sa sara peste gard ghimpat si apoi sa se catare pana la tine. N-ai nimic de care sa-ti fie frica.
Dar imi e. Imi e groaznic de frica si inghit in sec, indesand groaza cat de adanc pot dar simtind-o rabufnind cu fiecare ecou. Mi-am zis inca dinainte sa plec ca n-am sa dau inapoi de la excursia asta din cauza nici unui caine sau lup, ca am sa infrunt asta odata pentru totdeauna. Dar acum, cu chemarile lor atat de aproape, ma simt din nou la fel de neajutorata ca-n copilarie iar bratul ma doare incredibil de rau.
Brusc e liniste din nou, curmata doar de bubuiturile infundate din departare. Ascult cu atat de mare atentie de pare c-au sa-mi pocneasca timpanele, dar linistea e absoluta.
-Ala a fost fulger? Ma treaba, observand amandoi o explozie de lumina aproape de noi.
Ascult sa aud traznetul dar nu soseste.
-Nu. Cred c-a...c-au fost camerele voastre. Au venit aici Alin. Au venit dupa mi-mi-mine.
El se ridica si ma ia de dupa umeri, tinandu-ma strans.
-A fost probabil o pasare Andreea...
Se opreste cand padurea se ilumineaza din nou. Jur c-am vazut ochi in noapte, si colti ascutiti slipind umezi. N-are cum fi adevarat; nu pot vedea eu atat de departe, mai ales fara ochelari.
-Mai mult ca sigur o pasare Andreea. N-am pus nimic de momeala pe seara asta, am vrut doar sa vedem daca prindem ceva asa. N-ar avea de ce se apropia.
Ma mai calmez iar inima imi bate in ritm mai apropiat de normal. Da, trebuie sa fi fost o pasare. Nu vin animalele salbatice atat de aproape de casele oamenilor, mai ales vara cand au de mancare suficient. Cativa lupi in padure nu-i o chestie atat de mare. Sunt si ursi, si caprioare, si cerbi, vulpi, viezuri. E plin codrul de viata, nu-s eu cel mai interesat lucru la care s-ar putea gandi respectivele.

-Auzi asta? Il strang de mana mai tare pe Alin. Se aude ceva, aproape prea incet ca sa fie percepibil, dar sunt sigura ca e adevarat.
-Abia abia aud, imi raspunde el. Suna ca un miel, nu?
Da, chiar ca un miel suna; sau un ied de capra.
Se aude dinspre partea din spate a gradinii, o chemare de mielut, chinuita si slaba. Il aud cum se plimba in dreptul gardului dintr-o parte in alta si-mi pare ca suna tot mai speriat, tot mai alarmat, chemarea sa crescand si scazand pe masura ce pare ca se apropie si se indeparteaza. Si din nou, ca un tipat de teroare, mai gros si mai speriat.
Apoi dispare, nelasand in urma sa decat o tacere asurzitoare, care parca imi apasa timpanele cu greutate sa. Un urlet de lup rasuna atat de aproape incat imi pare ca vine chiar din curtea noastra, puternic si prelung, gutural si infometat. Tip si incep sa plang, chit ca Alin incearca sa ma tina si-mi acopera urechile cu palmele sale.
-Nu-i aici Andreea, nu-i aici. Shht, shht, hai inauntru mai bine.
Si din nou chemarea de mielut, speriata, alergand dintr-o parte in alta, chemandu-ne sa-l ajutam. Camera se declanseaza din nou cand intram, iar usa il amuteste, spre bucuria mea secreta, desi inima mi se sfasie cand ma gandesc la el speriat acolo, in intuneric.

Andrei e la laptop si-l cheama pe Alin cat timp eu dau patura jos de pe umeri si-mi sterg lacrimile. Ma bucur ca eram doar cu Alin afara si n-a venit Andrei sa ne verifice ce facem; n-as putea suporta sa ma vada si altcineva asa. Imi torn un pahar de tarie si merg si eu langa ei, sa vad ce se petrece.
-Ati prins iedul in poza? Intreb uitandu-ma peste umarul lui Andrei. Ala nu arata a ied. Si nici a miel. Ce naiba-i?
Andrei ridica din umeri.
-Un caine mai mare cred. A alergat prin fata camerei de mai multe ori din cate-mi dau eu seama.
-Unde dracu ai vazut tu caine asa de mare? Asta-i urs in toata firea.
Alin se uita si el destul de incurcat dar incearca sa ma linisteasca.
-Cred c-am setat noi zoom prea mare. Plus, n-am prins decat picioarele din spate intr-o poza. Mie-mi arata a caine sincer. – Mai trece si prin celelalte fotografii, majoritatea fiind insa prea miscate. – Restu-s doar umbre. Nu vad nici un miel sau ied insa. Probabil s-o fi pierdut de vreo stana. Mai avem un iepure si o bufnita in poze, alea au iesit bine.
Inima imi bate cu destula putere incat sa ma cutremure si-mi simt pumnii inclestati pana la durere. Cu un efort de vointa intind un deget spre ecranul laptopului si incerc sa nu tip:
-Alin, ala NU e caine!