"Asta sunt eu!"

[Reveuse]

Aşa cum a zis şi Cyber, tâmpeniile ăstea sunt doar faze, o să treacă. Mie, pe de-o parte, mi se pare comică situatia.
Departe de a fi rezultatul final al procesului ăstuia lung de transformare numit "viaţă", adolescentii (e doar un exemplu, nu numai adolescentii, dar, în mare parte, ei) au impresia că nu mai pot evolua, că sunt definiti de aspectul lor fizic.
E adevarat că modul în care ne alegem hainele spune ceva despre noi, dar spune ceva, nu totul.
În adolescenţă, eşti diferit de la o zi la alta, deci modul în care te îmbraci e irelevant. Adevarul e că şi eu judec. Nu mă pot abtine din a o include pe Xulica, pe care am vazut-o pe stradă îmbracată strâmt, colorat şi cu cizme la 30 de grade, într-o anumită categorie de persoane cu care ştiu că n-aş avea ce discuta. Nu se numeşte "discriminare".
A DISCRIMINÁ ~éz tranz. (persoane) A lipsi de egalitate în drepturi; a limita în drepturi (în comparație cu ceilalți cetățeni). /<lat., it. discrimare, fr. discriminer
Bun, adaptam putin paranteza aia şi spunem "în comparatie cu alte persoane", dar, în primul rând, între cetăţeni (deci, în cazul nostru, între persoane) este sau ar trebui să fie egalitate pentru că îi privim din punctul de vedere al calităţii pe care o posedă cu totii (aceea de cetăţeni). Aşadar, în baza acelei calităţi, ei au anumite drepturi. "A discrimina" înseamnă a-i lipsi de unul sau mai multe drepturi.
În cazul nostru, eu stabilesc ce calităţi trebuie să aibă persoanele cu care am ce vorbi, deci nu le lipsesc pe celelalte de niciun drept.
E adevarat că există o altă definitie, conform careia "a discrimina" înseamnă "a face deosebire", dar, luând expresia ca atare, "a face deosebire" nu implică nimic rau. E absurd să presupui că toti oamenii sunt la fel.
M-am legat de un nimic şi m-am întins atât de mult că acum mi-e greu să mă întorc la parerea mea generală cu privire la subiectul ăsta. >.<
Desigur, toate acele pierce-uri, şuvite în culorile curcubeului şi toată drama asta din jurul lor sunt stupide, dar sunt doar o etapă. Poate anumite persoane au nevoie să treacă prin asta pentru a-şi descoperi adevaratul caracter, probabil doar experimentează şi se simt prost atunci când altii se iau de ei din cauza asta, aşa că, din pură încapăţânare, îmbrăţişează această fază şi o ridică la nivelul de rezultat final.
E ca atunci când cineva vine şi-ţi spune "X", iar tu, fie dintr-o simpatie bruscă aparută pentru "non-X", fie pentru că ţi s-a parut că persoana aia era prea convinsă că "X" e bine, începi să sustii "non-X". Ştii încă de la început că persoana aia avea dreptate, dar acum nu mai poti recunoaşte. E o comparatie cam fortată, dar, în anumite puncte, e potrivită.
E adevarat că mă enervează dramele nascute din cauza unui subiect atât de banal ca o pereche de blugi strâmti, dar nu am ce face. Parerea mea e că o să treacă de la sine.