III. Centrul Orasului: Prieteni?

[Niska]

bic: Aimee nu putu sa nu observe cat de agitat era micutul catelusi, lucru pentru care cazu pe ganduri o perioada. Stia prea bine ca un animal de companie reprezinta un lucru foarte bun pentru oameni, iar intre acestia si caini exista o conexiune deosebita, dar nu-i veni sa creada cand il vazu pe Franklin atat de ingrijorat si receptiv. Era un caine atat de inteligent! Zambi scurt in timp ce-si muta privirea spre copacii alaturati ce se scuturau incet. ’Oare un catelus va intelege la fel de bine si-un inger?’ Era indignata ca la momentul de fata nu putea sa probeze acest lucru. In prezent, nu mai detine nici un fel de putere, iar asta o facea sa se simta ca un soricel incoltit de pisici. ’Parca vorbeam despre caini, cum naiba am ajuns la pisici?’ – rase ea in gand.

Petale de flori zburau rebele prin mijlocul orasului, parfumand aerul. Aimee inchise usor din ochi si inspira adanc, in mijlocul tacerii – inca putin si putea sa viseze cu ochii deschisi. Aceasta liniste fu sparta curand de aceeasi voce dulce si calda de mai devreme. "Porti lentile? " – veni o intrebare usor neasteptata. Aimee zambi incet, privindu-si degetele, precum un copil care nu stie sa raspunda la o intrebare atat de grea. „Um.. stiu, sunt ciudati. Nu, nu port lentile” Il privi adanc pentru o secunda, ochii ei violeti stralucind puternic. Baiatul o sorbea din priviri. De data aceasta nu mai reusi sa-si ascunda roseata din obraji. Rusinata putin de privirea lui, trase o suvita blonda pentru a-i acoperii. ’Oh, ma port ca un copil!’ –spuse ea in gand.

Fara sa-si dea seama initial, bratara de la mana ei, impodobita cu pietricele visinii, se desfacu brusc din incheietoare. Se rostogoli usor in fata, alaturi de o frunzulita aramie. Tanara se apleca imediat sa o ia, cand mana ei fu atinsa de cea a baiatului. ’E atat de fina.. ’ Cand si-a intors capul pentru a zambi lui, buzele lor erau doar ca cativa centimetrii distanta..


ooc: cineee? ;;]