29-07-2012, 12:49 PM
Buna! Am revenit cu un fic nou si zic eu original. In mare ficul va fi hidasaku iar actiunea se va petrece in Paris. ( sunt foarte curioasa voi ce parere aveti despre aceasta pereche).
Stiu ca nu am postat de mult dar am citit noile reguli si sper ca nu am omis nimic.
Sper sa va placa!
Lectura placuta!
Varsta minima: 12
Gen: romanta , drama
Limba: Romana
Observatii cu privire la continut: Hidasaku ( HidanxSakura )
Tipul de comentariu solicitat: simpla ( scriu de placere )
Disclaimer:Nu detin nici un personaj(inafara de cele create de mine) ce apartin lui Masashi Kishimoto din anime-ul/manga-ul Naruto si nu fac profit de pe urma acestor personaje/intamplari
Cap I
Regula de aur a unei aventuri e ca gazda se trezeste singura de dimineata. Asa ca tot ce-ti ramane de facut e sa te ridici si sa pleci si asa a si facut. Totusi n-am putut pleca fara sa-l privesc o ultima data. Dormea crezand ca eu sunt acolo sub imbratisarea lui calda. Spre deosebire de vraja mea, a lui nu se termina dimineata. El continua sa fie la fel de superb. Parul lui grizonat era mai stralucitor , mainile lui la fel de puternice, fata mai masculina ca a oricarui barbat, cu trasaturi bine pronuntate. Era idealul. Aceasta noapte petrecuta impreuna fusese un vis devenit realitate. Stiu ca ar trebui sa regret, dar nu pot. Imi placuse ce se intamplase intre noi. A optsprezecea mea aniversare avusese loc aseara. Fusese tandru, atent, dragastos, posesiv, rabdator toate in acelasi timp. Ma simtisem atat de bine in bratele lui. Nici o secunda nu ma simtisem in pericol, desi sa fim sinceri era un strain. Avusese grija de mine, macar o noapte simtisem cum e sa fi in centrul universului. Ce pot spune, fusese primul iar eu eram mai mult decat fermecata. Acum insa era timpul sa ies din acesta vraja. Mi-as dori insa sa-i mai vad ochii cu acele lentile de contact ce-i faceau sa para aproape violet.
M-am ridicat in asa fel incat sa nu-l trezesc si l-am mai privit odata. Am luat un biletel si l-am asezat pe frigiderul lui. Era pentru prima data cand fac asta . “Multumesc!” parea atat de putin fata de ce simtisem eu in aceasta seara. Am deschis usa si am iesit incercand sa nu privesc in urma mea. Era dificil. Incercam sa nu ma atasez, sa ma conving singura ca oricum nu-l voi mai vedea niciodata. Parisul e mare si el e strain. Mi-am dat seama dupa accentul lui si faptul ca-mi facea complimente pe o limba greoaie, pe care nu o intelegeam insa simteam ca sunt niste cuvinte frumoase, pentru ca ma strangea la piept tot mai tare cand le spunea. Nu consideram necesar sa stiu ce spune, nu doream sa-l intrerup pentru a nu distruge vraja dintre noi. Imi inchideam ochii si-l vedeam cum ma privea, cu acel zambet in coltul guri. Incercam sa-i uit figura, dar nu puteam. Mama avea dreptate, femeile sunt slabe, se ataseaza de primul mult prea tare. Nu m-as fi atasat de el daca nu ar fi fost atat de perfect! “ Imi chemati va rog un taxi?” spun eu apropiindu-ma de receptie si zambindu-i frumos domnului de la receptie. Era un batranel carunt, usor grasut, si zambitor. Ochii lui imi zambeau parca subliniind aprobarea cererii mele.
Nu imi prea aminteam mare lucru de asta noapte. Insa acum, asteptand taxiul langa portar aveam timp sa-mi aduc aminte. Nu pot sa cred ca reusisem sa-l cuceresc. Mi se parea ireal. Nu facusem nimic special, si iata-ma aici. Vad taxiul in fata si imi vine cu greu sa ma urc in el. Doamne ce e cu mine. Celva ma tragea inapoi la el. Intru repede in taxi. M-am saturat de zambetele astea. Ce-i cu ele? Sunt bucuroasa? Parca nu dorisem sa plec nicaieri. E oribil sa simti ce simt eu acum. Vai imi era deja dor de el, dar nu regret ca am plecat, nu doream sa-mi faca vant de acolo, nu ? Oricum fusese un prim ideal.
................................................................................................................................................
- Deci! Domnisoara Haruno comportamentul tau nu e potrivit unei tinere de varsta ta.
Priveam in stanga si in dreapta,in cautarea dirigintelui meu. El era intr-un colt al camerei, evitand sa priveascain directia mea. Nu dorea sa ma vada? Directoarea imi tinea o morala lunga, numai ca eu nu o auzeam. Privirea imi era indreptata spre Kakashi care isi mai trecea mana prin par, si peste fata. Isi incorda pumni, batea usor un ritm alert cu piciorul. Era suparat. „Imi pare rau,Kakashi-sensei!” spun eu intorcandu-ma spre el. Toti profesorii ma priveau socati. Nu-mi prea pasa ce zicea directoarea, pentru mine conta parerea dirigintelui meu. Nu-l dezamagisem niciodata pana acum si nu doream sa aiba el de suferit in urma faptelor mele. S-a ridicat incet de pe scaun apoi a venit spre mine. Privea in jos gandindu-se ce sa spuna, in timp ce eu ma intorceam inapoi spre directoare care ma privea furioasa. „Acum Sakura nu mie trebuie sa imi ceri scuze! Ce crezi ca vor zice parinti tai? El? El ce va zice? Ce vor crede ei despre toata nebunia asta? La scoala iti promit ca am sa fac tot posibilul ca povestea asta sa nu te afecteze, dar cred ca tu trebuie sa remediezi situatia cu parinti tai.” Asta era el. Coboara si-mi saruta frunte apoi imi face un semn subtil sa ma intorc in clasa. Urma sa se lupte el cu dragonii din sala profesorala. El era autoritatea suprema pentru mine. Era un simplu profesor de arte, dar cel mai important un bun prieten.
Nu pot sa nu observ privirile dojenitoare a tuturor colegilor mei. Ma priveau atenti, susotind cate ceva. Mai mult de jumatate de scoala nu stia ca exist. Ce-i cu schimbarea asta de atitudine? Ah, da... acum toti stiau ce facusem eu sambata seara cand parintii mei nu fusesera acasa. Oh Dumnezeule ma vor pedepsi pe viata! Si ce cuvinte urate imi vor spune! Stiu clar ce va zice tata - de fapt sunt sigura ca nici macar nu imi pot imagina. Viata mea e distrusa. "Hidan Akatzov, director general al Akatsuki, aventura amoroasa cu pustoaica de liceu." Mai ca tipa una din colegele mele. Parul ei roscat se scutura in ritmul pasilor ei. Isi aseaza buzele in aceiasi pozitie, falsa. Aceasta era pozitia buzelor ei, isi incorda buzele pentru a parea mai mari. Ii spulg de-a dreptul ziarul din mana pentru a vedea pozele de pe prima pagina. Eram eu si el in noaptea aceea, iar mai apoi eu iesind din apartamentul lui. Incep sa ma bucur ca nu plansesem. "Mama Sakura da ai dat lovitura! Cine ar fi crezut?"De ce totul se intoarce impotriva mea? Nu sunt prima care a facut asa ceva si nici ultima. De ce ? Toate fetelea astea au mai multa experienta in domeniu decat mine si totusi nu le-a zis nimeni nimic. Ele fusesera discrete si (poate sunt suparata) profitoare atat, insa eu chiar l-am iubit pe acel grizonat, ii dadusem tot. "Oh, nu te uita sa la mine! E vina ta! Pacatele se platesc mai devreme sau mai tarziu!" Fusese un pacat? E un pacat sa te distrezi? Sa te daruiesti cuiva trup si suflet? Da, bine e! Insa chiar atat de mare?
Ma astepta in fata liceului in fata unui "tanc" nervos din cale afara. Mai treceau cateva colege pe langa el si se fastaceau pentru ai atrage atentia, dar cred ca era atat de nervos incat nici nu le mai vedea gesturile. Ma privea doar pe mine scotand flacari pe nari. Mi-a deschis usa apoi a intrat si el.
- Tu ai planuit asta?Sau... Cine te-a angajat? Ce vrei? Bani? Sa te lansezi cu ceva? Spune! intreaba el calm nedezlipindu-si ochii de la drum.
- Despre ce vorbesti habar n-aveam cine esti! Cum poti sa crezi ca as fi dorit ceva de la tine? Eu as fi vrut la fel de mult ca tine sa nu ne mai vedem niciodata, sa nu afle nimeni .... Nici nu stiu ce vrei de la mine. Daca regreti asa de tare, trebuia sa te duci la prima jurnalista si sa negi tot.
Bine deobicei ma prindeam repede, dar acuzatia asta a fost cea mai oribila jignire pe care mi-o adresase cineva vreodata. Tot ce se intamplase intre noi fusese atat de frumos si acum el, la fel ca restul, distrugea tot. Nu neg ca ar exista asemenea femei insa el ar fi trebuit sa fi simtit ca nu sunt asa. Nu simtise el legatura aia orbitoare dintre noi? Stiam ca nu eram speciala, dar... oare nici macar ca oricare alta?
- Nu-mi vorbi tu asa mie! Eu nu regret nimic, dar tu? Ai dat bir cu fugitii de dimineata! Si uite asa responsabilitatea a ramas numai pe umerii mei. Stii cat are imaginea mea de suferit?Stii?
- Nu esti singurul care are probleme. Eu risc sa fiu exmatriculata. Vrei sa empatizezi putin cu mine? Cand am ajuns in fata directoarei habar n-aveam despre ce vorbeste, de unde stie ea. Nu crezi ca ar fi trebuit si eu sa stiu ca esti o persoana publica? Esti asa un ... egoist. spun aproape rabufnim in lacrimi. Imi feream privirea de a lui, defapt incercam sa-mi ascund dezamagirea. Te rog opreste masina, vreau sa merg acasa!
Stiu ca nu am postat de mult dar am citit noile reguli si sper ca nu am omis nimic.
Sper sa va placa!
Lectura placuta!
Varsta minima: 12
Gen: romanta , drama
Limba: Romana
Observatii cu privire la continut: Hidasaku ( HidanxSakura )
Tipul de comentariu solicitat: simpla ( scriu de placere )
Disclaimer:Nu detin nici un personaj(inafara de cele create de mine) ce apartin lui Masashi Kishimoto din anime-ul/manga-ul Naruto si nu fac profit de pe urma acestor personaje/intamplari
Cap I
Regula de aur a unei aventuri e ca gazda se trezeste singura de dimineata. Asa ca tot ce-ti ramane de facut e sa te ridici si sa pleci si asa a si facut. Totusi n-am putut pleca fara sa-l privesc o ultima data. Dormea crezand ca eu sunt acolo sub imbratisarea lui calda. Spre deosebire de vraja mea, a lui nu se termina dimineata. El continua sa fie la fel de superb. Parul lui grizonat era mai stralucitor , mainile lui la fel de puternice, fata mai masculina ca a oricarui barbat, cu trasaturi bine pronuntate. Era idealul. Aceasta noapte petrecuta impreuna fusese un vis devenit realitate. Stiu ca ar trebui sa regret, dar nu pot. Imi placuse ce se intamplase intre noi. A optsprezecea mea aniversare avusese loc aseara. Fusese tandru, atent, dragastos, posesiv, rabdator toate in acelasi timp. Ma simtisem atat de bine in bratele lui. Nici o secunda nu ma simtisem in pericol, desi sa fim sinceri era un strain. Avusese grija de mine, macar o noapte simtisem cum e sa fi in centrul universului. Ce pot spune, fusese primul iar eu eram mai mult decat fermecata. Acum insa era timpul sa ies din acesta vraja. Mi-as dori insa sa-i mai vad ochii cu acele lentile de contact ce-i faceau sa para aproape violet.
M-am ridicat in asa fel incat sa nu-l trezesc si l-am mai privit odata. Am luat un biletel si l-am asezat pe frigiderul lui. Era pentru prima data cand fac asta . “Multumesc!” parea atat de putin fata de ce simtisem eu in aceasta seara. Am deschis usa si am iesit incercand sa nu privesc in urma mea. Era dificil. Incercam sa nu ma atasez, sa ma conving singura ca oricum nu-l voi mai vedea niciodata. Parisul e mare si el e strain. Mi-am dat seama dupa accentul lui si faptul ca-mi facea complimente pe o limba greoaie, pe care nu o intelegeam insa simteam ca sunt niste cuvinte frumoase, pentru ca ma strangea la piept tot mai tare cand le spunea. Nu consideram necesar sa stiu ce spune, nu doream sa-l intrerup pentru a nu distruge vraja dintre noi. Imi inchideam ochii si-l vedeam cum ma privea, cu acel zambet in coltul guri. Incercam sa-i uit figura, dar nu puteam. Mama avea dreptate, femeile sunt slabe, se ataseaza de primul mult prea tare. Nu m-as fi atasat de el daca nu ar fi fost atat de perfect! “ Imi chemati va rog un taxi?” spun eu apropiindu-ma de receptie si zambindu-i frumos domnului de la receptie. Era un batranel carunt, usor grasut, si zambitor. Ochii lui imi zambeau parca subliniind aprobarea cererii mele.
Nu imi prea aminteam mare lucru de asta noapte. Insa acum, asteptand taxiul langa portar aveam timp sa-mi aduc aminte. Nu pot sa cred ca reusisem sa-l cuceresc. Mi se parea ireal. Nu facusem nimic special, si iata-ma aici. Vad taxiul in fata si imi vine cu greu sa ma urc in el. Doamne ce e cu mine. Celva ma tragea inapoi la el. Intru repede in taxi. M-am saturat de zambetele astea. Ce-i cu ele? Sunt bucuroasa? Parca nu dorisem sa plec nicaieri. E oribil sa simti ce simt eu acum. Vai imi era deja dor de el, dar nu regret ca am plecat, nu doream sa-mi faca vant de acolo, nu ? Oricum fusese un prim ideal.
................................................................................................................................................
- Deci! Domnisoara Haruno comportamentul tau nu e potrivit unei tinere de varsta ta.
Priveam in stanga si in dreapta,in cautarea dirigintelui meu. El era intr-un colt al camerei, evitand sa priveascain directia mea. Nu dorea sa ma vada? Directoarea imi tinea o morala lunga, numai ca eu nu o auzeam. Privirea imi era indreptata spre Kakashi care isi mai trecea mana prin par, si peste fata. Isi incorda pumni, batea usor un ritm alert cu piciorul. Era suparat. „Imi pare rau,Kakashi-sensei!” spun eu intorcandu-ma spre el. Toti profesorii ma priveau socati. Nu-mi prea pasa ce zicea directoarea, pentru mine conta parerea dirigintelui meu. Nu-l dezamagisem niciodata pana acum si nu doream sa aiba el de suferit in urma faptelor mele. S-a ridicat incet de pe scaun apoi a venit spre mine. Privea in jos gandindu-se ce sa spuna, in timp ce eu ma intorceam inapoi spre directoare care ma privea furioasa. „Acum Sakura nu mie trebuie sa imi ceri scuze! Ce crezi ca vor zice parinti tai? El? El ce va zice? Ce vor crede ei despre toata nebunia asta? La scoala iti promit ca am sa fac tot posibilul ca povestea asta sa nu te afecteze, dar cred ca tu trebuie sa remediezi situatia cu parinti tai.” Asta era el. Coboara si-mi saruta frunte apoi imi face un semn subtil sa ma intorc in clasa. Urma sa se lupte el cu dragonii din sala profesorala. El era autoritatea suprema pentru mine. Era un simplu profesor de arte, dar cel mai important un bun prieten.
Nu pot sa nu observ privirile dojenitoare a tuturor colegilor mei. Ma priveau atenti, susotind cate ceva. Mai mult de jumatate de scoala nu stia ca exist. Ce-i cu schimbarea asta de atitudine? Ah, da... acum toti stiau ce facusem eu sambata seara cand parintii mei nu fusesera acasa. Oh Dumnezeule ma vor pedepsi pe viata! Si ce cuvinte urate imi vor spune! Stiu clar ce va zice tata - de fapt sunt sigura ca nici macar nu imi pot imagina. Viata mea e distrusa. "Hidan Akatzov, director general al Akatsuki, aventura amoroasa cu pustoaica de liceu." Mai ca tipa una din colegele mele. Parul ei roscat se scutura in ritmul pasilor ei. Isi aseaza buzele in aceiasi pozitie, falsa. Aceasta era pozitia buzelor ei, isi incorda buzele pentru a parea mai mari. Ii spulg de-a dreptul ziarul din mana pentru a vedea pozele de pe prima pagina. Eram eu si el in noaptea aceea, iar mai apoi eu iesind din apartamentul lui. Incep sa ma bucur ca nu plansesem. "Mama Sakura da ai dat lovitura! Cine ar fi crezut?"De ce totul se intoarce impotriva mea? Nu sunt prima care a facut asa ceva si nici ultima. De ce ? Toate fetelea astea au mai multa experienta in domeniu decat mine si totusi nu le-a zis nimeni nimic. Ele fusesera discrete si (poate sunt suparata) profitoare atat, insa eu chiar l-am iubit pe acel grizonat, ii dadusem tot. "Oh, nu te uita sa la mine! E vina ta! Pacatele se platesc mai devreme sau mai tarziu!" Fusese un pacat? E un pacat sa te distrezi? Sa te daruiesti cuiva trup si suflet? Da, bine e! Insa chiar atat de mare?
Ma astepta in fata liceului in fata unui "tanc" nervos din cale afara. Mai treceau cateva colege pe langa el si se fastaceau pentru ai atrage atentia, dar cred ca era atat de nervos incat nici nu le mai vedea gesturile. Ma privea doar pe mine scotand flacari pe nari. Mi-a deschis usa apoi a intrat si el.
- Tu ai planuit asta?Sau... Cine te-a angajat? Ce vrei? Bani? Sa te lansezi cu ceva? Spune! intreaba el calm nedezlipindu-si ochii de la drum.
- Despre ce vorbesti habar n-aveam cine esti! Cum poti sa crezi ca as fi dorit ceva de la tine? Eu as fi vrut la fel de mult ca tine sa nu ne mai vedem niciodata, sa nu afle nimeni .... Nici nu stiu ce vrei de la mine. Daca regreti asa de tare, trebuia sa te duci la prima jurnalista si sa negi tot.
Bine deobicei ma prindeam repede, dar acuzatia asta a fost cea mai oribila jignire pe care mi-o adresase cineva vreodata. Tot ce se intamplase intre noi fusese atat de frumos si acum el, la fel ca restul, distrugea tot. Nu neg ca ar exista asemenea femei insa el ar fi trebuit sa fi simtit ca nu sunt asa. Nu simtise el legatura aia orbitoare dintre noi? Stiam ca nu eram speciala, dar... oare nici macar ca oricare alta?
- Nu-mi vorbi tu asa mie! Eu nu regret nimic, dar tu? Ai dat bir cu fugitii de dimineata! Si uite asa responsabilitatea a ramas numai pe umerii mei. Stii cat are imaginea mea de suferit?Stii?
- Nu esti singurul care are probleme. Eu risc sa fiu exmatriculata. Vrei sa empatizezi putin cu mine? Cand am ajuns in fata directoarei habar n-aveam despre ce vorbeste, de unde stie ea. Nu crezi ca ar fi trebuit si eu sa stiu ca esti o persoana publica? Esti asa un ... egoist. spun aproape rabufnim in lacrimi. Imi feream privirea de a lui, defapt incercam sa-mi ascund dezamagirea. Te rog opreste masina, vreau sa merg acasa!