Next, next. Aleluia! :]]
Klau doresc sa-ti multumesc de pe acum de com, mersii.
Acum inainte de toate doresc sa explic cate ceva legate depste modul de scriere: pare banal si copilaresc, dar e in conexiune cu personajul in sine, desigur ca nu am mai scris la fic de ceva si ma scoate din minti faptul ca nu am postat mai repede nextul. De asemenea nu este foarte stralucit, e mult dialog si sigur sunt si greseli... Insa cu primele capitole voi avea problemute.
Pe parcurs imi voi da drumul, critica este mereu bine venita. Mersii celor care citesc si sper sa va placa in continuare.
Soarele crapa cerul intunecat, facand loc unei zile noi in care speram ca totul avea sa fie linistit si limpede. Si cand spuneam asta nu ma refeream doar la ocean, ci la atmosfera din casa aceasta unde imi duceam veacul.
In fiecare dimineata rutina era aceiasi, ma trezeam mai devreme ca toti ceilalti si mergeam la alergat cateva minute, apoi savuram valurile ce se inaltau pana la cer cu placa si intr-un final ieseam cu prietena mea cea mai buna prin parcul skateboardarilor. Insa de data aceasta nu s-a intamplat asa, cu toate ca entuziasmul meu ajungea la cote maxime fiindca draga mea sora Kalani venea din America dupa un an sa petreaca aici concediul, era faza ca tata ma pedepsise si imi ascunsese placa intr-un loc stiut numai de el.
Deci dupa cum se poate observa duc o dimineata monotona, in loc sa ma lupt cu valurile uriase sau sa ma intreg la cine manaca trei inghetate cu amica mea - Ayashi, ce sigur se distra de minune acum cu Brik al ei. Totusi gandul ca babuinul acela pune mainile pe ea imi zgribulea pielea si tot felul de idei nebune de a evada imi treceau pri cap, insa daca as mai face o singura greaseala sigur as zbura de aici, nu de alta dar tata deja m-a amenintat ca va lua masuri drastice pentru mine...
Cu barbia pe masa si ochii spre ziarul cel mare din mainile lui tata, oftam prelung toate acele dureri care ma intepau in suflet, simteam ca inebunesc daca mai petrec o secunda cu el. Pana si mama mai glumea din cand in cand si atmosfera cea mai depresiva se transforma in una vesela. Bunicul sigur era la atelier isi lustruia placa si tare mi-as fi dorit sa ma alatur lui.
- Tata, pot merge cu bunicul la surf? Am intrebat eu incruntandu-ma plictisit.
- Nu.
- Sunt supravegheat, ce nu iti convine? Reluand o noua intrebare am asteptat cateva secunde sa imi raspunda la fel.
- Nu.
- Asta nu ma prea convinge de sentimentele tale... Tipand acesta si-a lasat ziarul in jos afisand acea fata a lui iritata si a spus:
- Pedeapsa, tu, acasa. Ai inteles? A ridicat din spranceana si m-a privit cu ochii aceia negrii.
Nu am putut decat sa dau din cap afirmativ si sa-mi pun mainile in san, sa ma trantesc inca odata pe spatarul scaunului si sa astept ceva interesant sa se intample, nu era exclus un meteor in curte sau extraterestii care sa ma ademeneasca cu dulciurile lor radioactive. Inca un minut cu tipul asta si imi faceam sicriul din cutia de cereale din fata mea.
Nu apucasem sa manac asa ca scotocind in frigider, timp in care nu atingeam de loc cu picioarele podeaua si doar indoindu-ma cu scaunul spre aparatul casnic, am scos de acolo laptele si apoi turnand cerealele intr-un castron am inceput sa infulec ca un animal salbatic fiecare bob de ciocolata inmuiat in deliciosul lichid alb de la vacute.
„Rumegam” atat de tare incat speram sa ma dea afara din casa, doar stand aici simteam cum ma asfixiez, insa tata era prea bun si nici nu ma baga in seama, trecusera deja zece minute si terminasem tot din castron, nimic special nu se intamplase si parca eram pe moarte.
„De ce? De ce, Doamne? Chiar ma urasti de nu trimiti pe cineva sa ma rapeasca din bucatarie?” Gandul imi era plin de rugaciuni catre Tatal si nici un semn, nici macar o mica minune de imi daduse, nada... Dar intr-un final, dupa ce mai trecusera inca doua minute usa de la intrare se auzise si cateva rasete invadasera incaperea.
Tata lasase ziarul si strigandu-i numele surori mele s-a indreptat spre living unde mama si bunicul ii lasasera bagajele dupa ce o poftisera inauntrul.
Am sarit de pe scaun si lovindu-l pe tata in drum am sarit la pieptul lui Kalani care nu a ezitat sa ma invarta de cateva ori. Era puternica si curajoasa, nu se temea de critica lui tata si oricand putea sa se invinuiasca pentru mine. Gemeni nu eram, frati de cruce si sange, da. Inca de mici faceam tot felul de chestii unul pentru altul si daca unul intra in bucluc celalat ii lua apararea sau se invinuia pentru greselile comise anterior.
Dupa ce m-a desprins de pe ea, tata s-a aventurat in inbratisarea fetei care nu a fost una foarte pasnica, ci mai degraba razbunatoare pentru tot ceea ce imi facuse mie, il strangea bine de tot si ii marturisea iubirea pe care o purta.
- Mi-a fost dor de tine tata, vad ca nu te-ai potolit nici acum. A spus cu un zambet sincer pe fata.
- Spunei asta lui Noa, el nu se potoleste nici odata si daca o va continua tot asa va trebui sa iau masuri drastice.
- O tata si tu acum, isi daduse ochii peste cap si imi zmabise, apoi ridicandu-si privirea spre batran spusese. Nici nu nu te-ai schimbat, sunt sigura ca daca nu imi voi manca legumele vei tipa si ma vei trimite in camera, am dreptate?
Bunicul incepuse sa rada in timp ce urca bagajele nepoatei sale, tata se rosise in obrajii si dorise sa ameninte, dar mama intervenise ca deobicei si il luase din fata ochilor nostrii.
- Gata, scumpule, hai sa lasam copii sa isi povesteasca tu cum mine trebuie sa ajungem la serviciu si ai promis ca mergi la Aioha sa iei plasa de pescuit.
- Bine, bine, dar sa fiti cuminti. Ka Nui, ma strigase, eu intorcandu-mi capul in directia sa. Ai grija, fiule si sa nu te avanti prea mult treburi de care nici nu ar trebui sa te amesteci.
- Tata, sunt calm, dar mai e si lume proasta pe pamant, nu te mai tot ingrijora de mine. Tonul il avea plictisit, auzisem aceleasi vorbe toata vacanta, nu eram un animal scos de la zoo si imi puteam purta singur de grije.
Nu a fost vina mea pentru acel incident, scandalul de la tere, a fost vina acelora, dar ma va intelege si ma va crede vreodata tata, nu...
Cu toate ca ma gandeam intens la faptele mele, eram si atent la ce spunea Kalani. Calatoria sigur a fost obositoare si asta o puteam vedea pe chipul ei dulce si frumos, dar nu ma lasa la greu si parcursese cu mine drumul stabilit, apoi ajungand pe plaja am mers la mesele din beton sa ne odihnim si sa ne lasam purtati de briza tropicala.
- Mi-a fost dor de locul acesta, dar cel mai mult de voi, de tine. Ce s-a mai intamplat? L-am auzit pe tata spunand sa ai grija, iar ai intrat in belele? Era ingrijorata intr-un fel sau altul, puteam citit oamenii doar privindu-i, nu puteam spune ca am un al saselea simt, dar trecand prin atatea am invatat ca omul nu este o fiinta atat de grea si de incapatanata si cand vine vorba de sentimente, acestea intr-un mod mistic se incrusteaza in gesturi, reactii si mai ales pe fata.
- Nu am facut nimica rau, doar ca ma stii, sar pentru cei dragi si Ayashi era sa fie aproape violata de unul pe teren, bine ca mersesem impreuna cu ea.
- Ka Nui, nu te-ai schimbat de loc, ai ramas acelasi pusti pe care il stiu.
- Hei, nu incepe ca bunicul, am crescut si am saptresprezece ani, mai am un an si termin liceul si nici atunci lumea nu are sa ma creada, am va lua mereu peste picior doar pentru ca sunt bun, nu sunt prostul nimenui sa stii! Deja strigam, lumea isi lasase privirea asupra mea, briza ma biciuia acum si sufletul mi-l simteam gol.
Nimeni in toti acesti ani nu ma crezut pe cuvant, mereu ma lua drept un copil care inca nu a aflat ce inseamna sa fi barbat. La naiba cu maturitatea asta, pot fi serios si pot fi si copilaros, asta depinde de mine, nu de ei.
M-am saturat ca tata sa ma creada un pericol public, acum si sora mea imi tine predica, ce urmeaza sa fiu expediat in Alaska?
- Ka Nui, esti norocos sa stii.
- Cum asa? Curiozitatea ma prinsese si doream sa aflu mai mult.
- Cand am plecat in America a trebuit sa schimb cate ceva la mine, la personalitatea mea, credeam ca voi fi libera, dar nu a fost chiar asa. Mereu am depins de altii chiar si acolo, noroc cu Andrew ce mi-a fost aproape.
- Amicul...
- Iubitul.
- Te spun! O luam in gluma si ea se rusinase, lovindu-ma in umar cu pumnul, eu o cuprinsesem in brate si continuaseram conversatia.
- Trebuie sa fi puternic si sa nu lasi lumea sa te ia peste picior, esti unic si nu va exista nimeni sa te egaleze, sunt sigura ca toti vor sa fie ca tine, iar fetele ar muri sa te aibe, dar esti tu prea ingrijorat ca toti te cred un copil. Poate asa este, dar ai timp destul sa cresti.
- Tata ma inebuneste si prostul ala de Brik a lui Ayashi, macar daca ar cadea si si-ar luxa un picior.
Nu era moment in care sa nu-l blestem pe dobitocul acela, cate nu imi facuse si de nu stiu cate ori o vorbea urat pe la spate pe prietena mea, era un om de doi bani cu doua fete. O fi el popular, dar om nu mai este.
- Sa nu te mai prind ca faci asta, indiferent de cat de rau ar fi tu nu te cobora la mintea lui. Peste un timp sigur isi va invata lectia asa cum si tu ti-o vei invata pe a ta, Nao.
A trebuit sa ma resemnez la a da din cap, intr-un fel sau altul avea dreptate, timpul poate schimba un om si chiar daca Brik acuma este un badaran, poate peste cativa ani va fi un adevarat cavaler. Nici eu nu pot spune ca sunt perfect, de felul meu am fost copilaros si cand multi de varsta mea era maturi si experimentati, dar de ce sa-mi stric buna dispozitie cu lucruri din acestea? Mama mi-a spus odata: „esti unic in felul tau si nimeni nu te poate egala, nu uita asta” si ii dau dreptate, totusi nu au trecut anii incat sa spun ca apele nu mai sunt tulburi. Valurile lovesc violent tarmurl, stancile ce il imprejmuiesc, pestera de din apropiere urla in surdina sinistru, semn ca soarele nu mereu stralucesti in fiecare zi.
Totusi sunt constient de faptul ca mai trebuie sa lupt destul de mult ca sa pot ajunge la performanta si destul de mult ca sa ma formez ca om.
Orele treceau pe langa noi doi. Kalani atipise in bratele mele si sforaia incet, lumea trecea de asemenea pe langa, salutandu-ma. Credeam ca ziua aceasta avea sa fie perfect, fara sa ma mai iau cu cineva in gura, dar cu cat taria aceasta se cimenta cu atat problemele veneau spre mine.
In indepartare se auzea numele meu strigat de catre un prieten cu care imi petreceam vremea pe valuri. Parea ingrijorat si nu ezitase sa ridice tonul.
Kalanii se trezise, era buimaca si ma privea ingrijorata si pe mine, dar si pe tipul acela. Era vorba de Brik care o fortase pe Ayashi sa mearga cu el pe langa vulcan pentru o scurta plimbare, iar din pricina faptului ca tanara nu dorise si il refuzase, acesta o trantise la pamant cu o palma zdravana.
Auzind toate acelea am sarit ca ars din loc, rugandu-l pe baiat sa ramana cu sora mea, nu doream ca alte persoane dragi mie sa fie puse in pericol.
Aveam nevoie de un vehicul ca sa ajung la locul cu pricina si singura masina era gipul negru a lui Kalani pe care ma si suisem si il pusesem in miscare.
Furia pusese stapanire pe mine, stiam ca nu puteam sa o las singura ca Brik pentru ca el avea mereu sa o fraiereasca si sa o faca sa se simta prost. Trebuia sa o ajut!
Klau doresc sa-ti multumesc de pe acum de com, mersii.
Acum inainte de toate doresc sa explic cate ceva legate depste modul de scriere: pare banal si copilaresc, dar e in conexiune cu personajul in sine, desigur ca nu am mai scris la fic de ceva si ma scoate din minti faptul ca nu am postat mai repede nextul. De asemenea nu este foarte stralucit, e mult dialog si sigur sunt si greseli... Insa cu primele capitole voi avea problemute.
Pe parcurs imi voi da drumul, critica este mereu bine venita. Mersii celor care citesc si sper sa va placa in continuare.
2.
..:*:Furie dezlantuita:*:..
..:*:Furie dezlantuita:*:..
Soarele crapa cerul intunecat, facand loc unei zile noi in care speram ca totul avea sa fie linistit si limpede. Si cand spuneam asta nu ma refeream doar la ocean, ci la atmosfera din casa aceasta unde imi duceam veacul.
In fiecare dimineata rutina era aceiasi, ma trezeam mai devreme ca toti ceilalti si mergeam la alergat cateva minute, apoi savuram valurile ce se inaltau pana la cer cu placa si intr-un final ieseam cu prietena mea cea mai buna prin parcul skateboardarilor. Insa de data aceasta nu s-a intamplat asa, cu toate ca entuziasmul meu ajungea la cote maxime fiindca draga mea sora Kalani venea din America dupa un an sa petreaca aici concediul, era faza ca tata ma pedepsise si imi ascunsese placa intr-un loc stiut numai de el.
Deci dupa cum se poate observa duc o dimineata monotona, in loc sa ma lupt cu valurile uriase sau sa ma intreg la cine manaca trei inghetate cu amica mea - Ayashi, ce sigur se distra de minune acum cu Brik al ei. Totusi gandul ca babuinul acela pune mainile pe ea imi zgribulea pielea si tot felul de idei nebune de a evada imi treceau pri cap, insa daca as mai face o singura greaseala sigur as zbura de aici, nu de alta dar tata deja m-a amenintat ca va lua masuri drastice pentru mine...
Cu barbia pe masa si ochii spre ziarul cel mare din mainile lui tata, oftam prelung toate acele dureri care ma intepau in suflet, simteam ca inebunesc daca mai petrec o secunda cu el. Pana si mama mai glumea din cand in cand si atmosfera cea mai depresiva se transforma in una vesela. Bunicul sigur era la atelier isi lustruia placa si tare mi-as fi dorit sa ma alatur lui.
- Tata, pot merge cu bunicul la surf? Am intrebat eu incruntandu-ma plictisit.
- Nu.
- Sunt supravegheat, ce nu iti convine? Reluand o noua intrebare am asteptat cateva secunde sa imi raspunda la fel.
- Nu.
- Asta nu ma prea convinge de sentimentele tale... Tipand acesta si-a lasat ziarul in jos afisand acea fata a lui iritata si a spus:
- Pedeapsa, tu, acasa. Ai inteles? A ridicat din spranceana si m-a privit cu ochii aceia negrii.
Nu am putut decat sa dau din cap afirmativ si sa-mi pun mainile in san, sa ma trantesc inca odata pe spatarul scaunului si sa astept ceva interesant sa se intample, nu era exclus un meteor in curte sau extraterestii care sa ma ademeneasca cu dulciurile lor radioactive. Inca un minut cu tipul asta si imi faceam sicriul din cutia de cereale din fata mea.
Nu apucasem sa manac asa ca scotocind in frigider, timp in care nu atingeam de loc cu picioarele podeaua si doar indoindu-ma cu scaunul spre aparatul casnic, am scos de acolo laptele si apoi turnand cerealele intr-un castron am inceput sa infulec ca un animal salbatic fiecare bob de ciocolata inmuiat in deliciosul lichid alb de la vacute.
„Rumegam” atat de tare incat speram sa ma dea afara din casa, doar stand aici simteam cum ma asfixiez, insa tata era prea bun si nici nu ma baga in seama, trecusera deja zece minute si terminasem tot din castron, nimic special nu se intamplase si parca eram pe moarte.
„De ce? De ce, Doamne? Chiar ma urasti de nu trimiti pe cineva sa ma rapeasca din bucatarie?” Gandul imi era plin de rugaciuni catre Tatal si nici un semn, nici macar o mica minune de imi daduse, nada... Dar intr-un final, dupa ce mai trecusera inca doua minute usa de la intrare se auzise si cateva rasete invadasera incaperea.
Tata lasase ziarul si strigandu-i numele surori mele s-a indreptat spre living unde mama si bunicul ii lasasera bagajele dupa ce o poftisera inauntrul.
Am sarit de pe scaun si lovindu-l pe tata in drum am sarit la pieptul lui Kalani care nu a ezitat sa ma invarta de cateva ori. Era puternica si curajoasa, nu se temea de critica lui tata si oricand putea sa se invinuiasca pentru mine. Gemeni nu eram, frati de cruce si sange, da. Inca de mici faceam tot felul de chestii unul pentru altul si daca unul intra in bucluc celalat ii lua apararea sau se invinuia pentru greselile comise anterior.
Dupa ce m-a desprins de pe ea, tata s-a aventurat in inbratisarea fetei care nu a fost una foarte pasnica, ci mai degraba razbunatoare pentru tot ceea ce imi facuse mie, il strangea bine de tot si ii marturisea iubirea pe care o purta.
- Mi-a fost dor de tine tata, vad ca nu te-ai potolit nici acum. A spus cu un zambet sincer pe fata.
- Spunei asta lui Noa, el nu se potoleste nici odata si daca o va continua tot asa va trebui sa iau masuri drastice.
- O tata si tu acum, isi daduse ochii peste cap si imi zmabise, apoi ridicandu-si privirea spre batran spusese. Nici nu nu te-ai schimbat, sunt sigura ca daca nu imi voi manca legumele vei tipa si ma vei trimite in camera, am dreptate?
Bunicul incepuse sa rada in timp ce urca bagajele nepoatei sale, tata se rosise in obrajii si dorise sa ameninte, dar mama intervenise ca deobicei si il luase din fata ochilor nostrii.
- Gata, scumpule, hai sa lasam copii sa isi povesteasca tu cum mine trebuie sa ajungem la serviciu si ai promis ca mergi la Aioha sa iei plasa de pescuit.
- Bine, bine, dar sa fiti cuminti. Ka Nui, ma strigase, eu intorcandu-mi capul in directia sa. Ai grija, fiule si sa nu te avanti prea mult treburi de care nici nu ar trebui sa te amesteci.
- Tata, sunt calm, dar mai e si lume proasta pe pamant, nu te mai tot ingrijora de mine. Tonul il avea plictisit, auzisem aceleasi vorbe toata vacanta, nu eram un animal scos de la zoo si imi puteam purta singur de grije.
Nu a fost vina mea pentru acel incident, scandalul de la tere, a fost vina acelora, dar ma va intelege si ma va crede vreodata tata, nu...
Cu toate ca ma gandeam intens la faptele mele, eram si atent la ce spunea Kalani. Calatoria sigur a fost obositoare si asta o puteam vedea pe chipul ei dulce si frumos, dar nu ma lasa la greu si parcursese cu mine drumul stabilit, apoi ajungand pe plaja am mers la mesele din beton sa ne odihnim si sa ne lasam purtati de briza tropicala.
- Mi-a fost dor de locul acesta, dar cel mai mult de voi, de tine. Ce s-a mai intamplat? L-am auzit pe tata spunand sa ai grija, iar ai intrat in belele? Era ingrijorata intr-un fel sau altul, puteam citit oamenii doar privindu-i, nu puteam spune ca am un al saselea simt, dar trecand prin atatea am invatat ca omul nu este o fiinta atat de grea si de incapatanata si cand vine vorba de sentimente, acestea intr-un mod mistic se incrusteaza in gesturi, reactii si mai ales pe fata.
- Nu am facut nimica rau, doar ca ma stii, sar pentru cei dragi si Ayashi era sa fie aproape violata de unul pe teren, bine ca mersesem impreuna cu ea.
- Ka Nui, nu te-ai schimbat de loc, ai ramas acelasi pusti pe care il stiu.
- Hei, nu incepe ca bunicul, am crescut si am saptresprezece ani, mai am un an si termin liceul si nici atunci lumea nu are sa ma creada, am va lua mereu peste picior doar pentru ca sunt bun, nu sunt prostul nimenui sa stii! Deja strigam, lumea isi lasase privirea asupra mea, briza ma biciuia acum si sufletul mi-l simteam gol.
Nimeni in toti acesti ani nu ma crezut pe cuvant, mereu ma lua drept un copil care inca nu a aflat ce inseamna sa fi barbat. La naiba cu maturitatea asta, pot fi serios si pot fi si copilaros, asta depinde de mine, nu de ei.
M-am saturat ca tata sa ma creada un pericol public, acum si sora mea imi tine predica, ce urmeaza sa fiu expediat in Alaska?
- Ka Nui, esti norocos sa stii.
- Cum asa? Curiozitatea ma prinsese si doream sa aflu mai mult.
- Cand am plecat in America a trebuit sa schimb cate ceva la mine, la personalitatea mea, credeam ca voi fi libera, dar nu a fost chiar asa. Mereu am depins de altii chiar si acolo, noroc cu Andrew ce mi-a fost aproape.
- Amicul...
- Iubitul.
- Te spun! O luam in gluma si ea se rusinase, lovindu-ma in umar cu pumnul, eu o cuprinsesem in brate si continuaseram conversatia.
- Trebuie sa fi puternic si sa nu lasi lumea sa te ia peste picior, esti unic si nu va exista nimeni sa te egaleze, sunt sigura ca toti vor sa fie ca tine, iar fetele ar muri sa te aibe, dar esti tu prea ingrijorat ca toti te cred un copil. Poate asa este, dar ai timp destul sa cresti.
- Tata ma inebuneste si prostul ala de Brik a lui Ayashi, macar daca ar cadea si si-ar luxa un picior.
Nu era moment in care sa nu-l blestem pe dobitocul acela, cate nu imi facuse si de nu stiu cate ori o vorbea urat pe la spate pe prietena mea, era un om de doi bani cu doua fete. O fi el popular, dar om nu mai este.
- Sa nu te mai prind ca faci asta, indiferent de cat de rau ar fi tu nu te cobora la mintea lui. Peste un timp sigur isi va invata lectia asa cum si tu ti-o vei invata pe a ta, Nao.
A trebuit sa ma resemnez la a da din cap, intr-un fel sau altul avea dreptate, timpul poate schimba un om si chiar daca Brik acuma este un badaran, poate peste cativa ani va fi un adevarat cavaler. Nici eu nu pot spune ca sunt perfect, de felul meu am fost copilaros si cand multi de varsta mea era maturi si experimentati, dar de ce sa-mi stric buna dispozitie cu lucruri din acestea? Mama mi-a spus odata: „esti unic in felul tau si nimeni nu te poate egala, nu uita asta” si ii dau dreptate, totusi nu au trecut anii incat sa spun ca apele nu mai sunt tulburi. Valurile lovesc violent tarmurl, stancile ce il imprejmuiesc, pestera de din apropiere urla in surdina sinistru, semn ca soarele nu mereu stralucesti in fiecare zi.
Totusi sunt constient de faptul ca mai trebuie sa lupt destul de mult ca sa pot ajunge la performanta si destul de mult ca sa ma formez ca om.
Orele treceau pe langa noi doi. Kalani atipise in bratele mele si sforaia incet, lumea trecea de asemenea pe langa, salutandu-ma. Credeam ca ziua aceasta avea sa fie perfect, fara sa ma mai iau cu cineva in gura, dar cu cat taria aceasta se cimenta cu atat problemele veneau spre mine.
In indepartare se auzea numele meu strigat de catre un prieten cu care imi petreceam vremea pe valuri. Parea ingrijorat si nu ezitase sa ridice tonul.
Kalanii se trezise, era buimaca si ma privea ingrijorata si pe mine, dar si pe tipul acela. Era vorba de Brik care o fortase pe Ayashi sa mearga cu el pe langa vulcan pentru o scurta plimbare, iar din pricina faptului ca tanara nu dorise si il refuzase, acesta o trantise la pamant cu o palma zdravana.
Auzind toate acelea am sarit ca ars din loc, rugandu-l pe baiat sa ramana cu sora mea, nu doream ca alte persoane dragi mie sa fie puse in pericol.
Aveam nevoie de un vehicul ca sa ajung la locul cu pricina si singura masina era gipul negru a lui Kalani pe care ma si suisem si il pusesem in miscare.
Furia pusese stapanire pe mine, stiam ca nu puteam sa o las singura ca Brik pentru ca el avea mereu sa o fraiereasca si sa o faca sa se simta prost. Trebuia sa o ajut!