Cand viata se complica

[Miss M]

@ Leontina, am sa ajung la partea cu batalia ceva mai incolo, mai sunt destule lucruri care trebuie sa se intample pana atunci.
@ Kimokatoka, ti-am explicat eu tot ce trebuie explicat si tin sa precizez ca nu m-am uitat niciodata la X-men :))
Capitolul asta e scris mai la repezeala si habar n-am avut cum sa descriu situatia, asa ca am improvizat cum m-am priceput. Enjoy!

EDIT 14.09: M-am razgandit in privinta acestui capitol si l-am schimbat complet.

Capitolul XXII

Plimbarea lui Alex s-a rezumat pana la camera in care ne-am incuiat pentru a evita orice intalnire nedorita. Ma simteam usurata la gandul ca acum nu trebuia sa-mi mai cantaresc cuvintele de frica unei scapari neasteptate care mi-ar fi putut face probleme. Socul initial imi trecuse dupa cateva minute in care m-am uitat pe pereti, incercand sa-mi golesc capul de orice gand nelinistitor. Satenul parea sa-si fi revenit imediat, privindu-ma totusi cu precautie si lasandu-mi sansa de a porni un dialog. Ceea ce am si facut, incepand sa vorbesc pe un subiect oarecare, contempland modul in care Alex incerca sa-mi tina isonul pentru a-mi ridica moralul. Discutia a alunecat incet in obscuritate, fiind inlocuita de o activitate ceva mai... placuta.

Deschid ochii cu o dorinta arzatoare de a nimici soarele ce patrunde nestingherit prin ferestre, incetosandu-mi vederea ingreunata de somn. As vrea sa mai dorm cateva zile pentru a-mi reveni din apatia care m-a cuprins, dar ceva imi spune ca deja am intarziat la intalnirea cu marele secret al afacerii care imi ocupa tot timpul de cateva luni incoace. Imi intorc privirea catre Alex, care ma priveste zambitor in timp ce se joaca cu suvite din parul meu, rotindu-le in jurul degetelor pentru a le lasa apoi sa revina la starea initiala, realizand cerculete diforme.
- Esti adorabila cand dormi.
Zambesc, departandu-ma incetisor din imbratisarea lui si simuland o fata imbufnata.
- Si cand sunt treaza nu? intreb pe un ton de copil suparat, intorcandu-ma cu spatele la baiatul care izbucneste in ras, trecandu-si bratele in jurul taliei mele si lasandu-si capul pe umarul meu.
- Ba da, doar ca atunci esti ceva mai... galagioasa.
Il sarut scurt, inchizand mai apoi ochii si rememorand ceea ce s-a intamplat ieri, ce am aflat si ce urmeaza sa mai aflu. Nerabdarea ma cuprinde incetul cu incetul, pe masura ce supozitiile legate de motivele lui Williams se aliniaza la start, asteptand sa fie confirmate sau, dupa caz, infirmate.
- Hai sa punem ceva pe noi si sa aflam odata ce are Andrew de spus, sugereaza intr-un tarziu Alex, privindu-ma cu o urma de ingrijorare. Se pare ca momentele mele de gandire devin infricosatoare cu adevarat.
Intind mainile in afara paturii, bajbaind dupa hainele pe care sunt sigura ca le-am aruncat in apropiere. In zece minute sunt pregatita pentru aceasta zi, care se anunta a fi chiar mai interesanta decat cea de ieri. Avand in vedere intorsatura de situatie care a avut loc aseara, ma simt pregatita sa dau ochii cu toata lumea. Il prind pe Alex de mana si pornesc spre sala de mese, nemaiavand rabdare sa aflu marele secret care il inversuneaza pe Williams impotriva noastra.
Imping usa fara pic de ezitare, infruntand cu o indiferenta neobisnuita privirile care incearca parca sa ma intimideze. Cu totii par suparati, intrigati sau, mai corect, dezamagiti. Am vaga impresie ca le-am tradat sacra traditie ce spune clar ca intre noi nu trebuie sa existe secrete. Nu e ca si cum n-as mai fi facut asta si inainte, dar se pare ca toate lucrurile ce-mi complica viata nu se accepta drept clauze ameliorante. Ii strang mai tare mana lui Alex si inspir adanc.
- Aveti fix o ora sa renuntati la mutrele alea si sa va reveniti. Pana la urma n-aveti motive sa va simtiti tradati sau ceva de genul asta, constat usor nesigura pe cuvintele mele, indreptandu-ma apoi spre masa celor trei crai.
Andrew este in continuare acaparat de tristetea aceea ciudata. E ca si cum amintirea Agathei incepe sa-l bantuie intr-un mod necunoscut mie, sau poate alte regrete legate de trecut incep sa-si faca simtita prezenta din cauza presiunii ce ii apasa pe umeri. Pe de o parte imi este mila de el, de starea in care se afla, dar pe de alta parte simt nevoia de a-l condamna pentru ca nu a vorbit mai devreme, scutindu-ne de cateva saptamani in care am fi putut actiona mai inteligent decat am facut-o.
- Suntem aici, acum. Putem afla in sfarsit toata povestea?
- Ce-ar fi sa o asteptam pe draga voastra fetita? Doar nu a spart usa de la arhiva degeaba azi noapte, imi raspunde brunetul morocanos, neridicandu-si capul de pe masa. Mancarea ii este neatinsa, tinuta obisnuita si miscarile smucite, agitate. Totul in atitudinea lui tradeaza neliniste. Emana acest sentiment prin fiecare cuvant, prin fiecare miscare, in ciuda faptului ca se straduieste sa para calm. E doar calmul dinaintea furtunii.
Deodata, fara niciun semn prevestitor, Andrew izbucneste in ras privind spre usa. Ma intorc, reusind sa o vad pe Melanie acoperita cu un strat fin de praf, cu parul incalcit si cu hainele sifonate, indreptandu-se spre noi cu o fata posomorata.
- Te distrezi? il intreaba aceasta pe brunetul care isi sprijina capul intr-o palma continuand sa o priveasca cu un zambet ghidus pe buze.
- De minune, raspunde acesta devenind deodata serios si indreptandu-se de spate. Ai citit?
- Da. Toata povestea e mult mai intortocheata decat m-as fi asteptat, marturiseste micuta intinzandu-i un dosar barbatului care rasfoieste documentul timp de cateva clipe, cautand concentrat ceva anume.
- Eric, vino aici, striga deodata Andrew.
Ce legatura are Eric cu toata afacerea asta? Il privesc nedumerita pe brunetul care priveste lung pagina din dosar. Dupa cateva clipe de tacere, acesta ofteaza si ne face semn sa luam loc. Incordarea lui creste odata cu curiozitatea noastra, in timp ce scoate din folie o fila tocita care parea a fi fost mototolita bine acum ceva timp.
- Cititi aici.
Deschid foaia primita, aruncandu-le o privire gemenilor care stau de o parte si de alta a mea. Este o copie a unui certificat de adoptie. Certificatul de adoptie al lui Eric! Privesc pret de cateva clipe toate datele, intrebandu-ma care este problema cu ele.
- Ca sa intelegeti, ar trebui sa va uitati direct aici, ne sugereaza Andrew aratand catre niste randuri aflate in partea de mijloc a documentului.
Descifrez ceva legat de parintii biologici.
Rasuflarea mi se taie, in timp ce mainile imi raman inclestate pe foaie.
Nu se poate.
- Mark Williams? Lily Williams? incerc sa silabisesc, incapabila sa inteleg intreaga situatie. Dar cum se poate asa ceva? ma intreb ceva mai tare, incercand sa-mi amintesc orice detaliu legat de eventualii copii ai lui Williams. Nu am aflat nimic despre ceva de genul asta niciodata.
Ii privesc pe rand pe gemenii care continua sa fixeze numele de pe foaie, avand intiparita pe fata o expresie de confuzie amestecata cu dispret. Apoi arunc o privire scurta celorlalti din sala, realizand ca si ei au auzit numele.
Trecand peste socul momentului, ar trebui sa ma adun si sa ma gandesc la intreaga situatie. Deci Alex si Eric sunt baietii lui Williams. Si atata timp cat i-a abandonat pot presupune ca nu si i-a dorit prea tare, dar asta nu e un motiv suficient pentru a dori sa scape de toti cei de aici. Ceva nu se leaga.
- Ai de gand s-o bagi pe Lily in asta? il intreaba Melanie pe Andrew dintr-o data, ridicandu-si ochii spre el cu un aer sfidator. Acesta o priveste cateva clipe, apoi se asaza si isi lasa capul in palme oftand.
- Nu. Baieti, legat de presupusul abandon, lucrurile nu stau chiar asa cum va inchipuiti voi. Mama voastra nu a avut niciun amestec in asta si…
Deodata brunetul loveste cu pumnul in masa, moment in care Miriam ii trage o palma zdravana peste fata., incercand sa-l trezeasca din furia care l-a cuprins in mod neasteptat.
- Ajunge! Cat despre tine, continua privindu-mi ingerasul, lasa-l in pace. Chiar nu e cazul sa se spuna mai mult de atat.
Nu mai pricep absolut nimic. Incerc sa-mi adun gandurile, punand cap la cap noile informatii. Cei doi au fost abandonati, dar mama lor nu are nicio legatura cu intreaga afacere. Asta nu poate insemna decat ca baietii au fost dati spre adoptie fara stirea ei. Ce l-ar fi putut face pe Williams sa-i paraseasca fara acordul lui Lily?
- Omul ala e speriat de existenta noastra! realizez brusc batand din palme si sarind de pe scaun.
E singura explicatie. Mark a fost atat de speriat de intregul experiment incat s-a temut pana si de proprii copii. Iar pe parcursul anilor frica s-a dezvoltat intr-atat incat a ajuns sa ii creada pe toti cei de aici un pericol...
- O mie de puncte, raspunde soptit Arnolds. Sunt primele cuvinte ale lui pe ziua asta, asa ca astept si altele. El nu a fost de la inceput de acord cu ideea asta. Atunci cand Agatha s-a injectat cu un nou tip de ser, a suferit o serie de mutatii ingrozitoare si nu s-a mai putut controla. A trebuit sa o inchidem ca sa o tinem sub control si, dupa cateva zile, a murit. Mark a fost atat de ingrozit incat a mai ramas timp de sase luni doar pentru ca Lily nu dorea sa plece. Dar tot timpul a considerat experimentul asta o amenintare.
- Si mama e ca noi? am intrebat ametita de valul de noutati, realizand ca posibilitatea ca satena sa fie o mutanta este destul de mare.
- Da, aproba scurt Arnolds, trosnindu-si degetele. Mark si Randall Carter au fost singurii care nu au vrut sa primeasca injectia. Erau complet impotriva ideii. Nu cred ca Randall este speriat, totusi. Pentru el, toti cei de aici sunt inofensivi. Dar stie ca, daca i-ar rani, asta l-ar afecta pe Andrew, continua spovedania batranul, reusind sa ma socheze din ce in ce mai mult.
Intreaga poveste e mult mai complicata decat pare.
- Hai sa lasam lucrurile asa... macar pe moment, bine? sopteste ezitand Alex, ridicandu-si ochii din afurisitul ala de act care a reusit sa schimbe totul. Sunt de acord cu el. Am avut parte de prea multe noutati pentru o dimineata.