Cand viata se complica

[Miss M]

@ Kimokatoka, te-am lamurit eu in legatura cu propozitia aia. De cenzura n-am habar, dai un search si afla singurica.
@ Leontina, Mark = Williams, la fel cum Carter = Randall ( asta incepand cu acest capitol ) Cat despre puterile lui Alex, ma decid eu cumva cand sa zic de ele, momentan nici nu mai stiu prea bine care e toata povestea lor.
Spor la citit! Mentionez ca in capitolul asta e muuult dialog si cam putina descriere, dar altfel nu merge timp de mai multe capitole ce vor urma.

Capitolul XXI

Reflectez cateva clipe la spusele lui Allan, apoi sar de pe scaun si incep sa ma plimb in lungul camerei abtinandu-mi o reactie exagerata prin care sa-mi manifest bucuria.
- Asta e minunat! concluzionez trosnindu-mi degetele cu incantare.
Desi ideea ca un ciudat care are puterea de partea lui vrea sa ne omoare nu pare prea minunata, trebuie sa recunosc ca este cu mult mai fericita decat cea anterioara. Ma simt putin cam prost pentru faptul ca nu mi-am dat seama mai devreme de greutatea realizarii primului plan, dar am sa trec repede peste asta. Ma consoleaza faptul ca il vad pe Williams in stare sa abata mii de trupe asupra noastra doar pentru o ambitie prosteasca.
- Ce? intreb curioasa, remarcand mai multe perechi de ochi care ma privesc socate. Ar trebui sa organizam o petrecere, zau asa!
- Ce a zis el nu pare a fi de bine, ma informeaza Joanna privindu-ma neincrezatoare, batand nelinistita cu degetele in masa.
- De fapt, draga mea, incep eu pe un ton usor ironic ce i se adreseaza lui Allan si expresiilor sale, este un lucru excelent. Imagineaza-ti primul caz, in care noi aparem drept “cei ce vor sa omoare toti oamenii importanti ai lumii”. Cam toate trupele Marii Britanii ar fi in fata muntelui, gata de batalie. Dar, avand in vedere faptul ca doar noi suntem tinta, avantajele sunt evidente. Williams nu poate face “galagie”, pentru ca ar atrage atentia presei. Asta inseamna ca nu poate avea prea multi soldati, deoarece lupta nu poate fi mare. De asemenea, timpul se prelungeste substantial. Avem inca trei, poate chiar patru saptamani la dispozitie sa cream o strategie. Numarul de oameni cu care va trebui sa ne rafuim va fi de cel putin o mie de ori mai mic, inchei incantata de idee.
- Am avea o mica mare problema aici, ma avertizeaza Melanie apropiindu-se de mine.
- Sunt doua, o contrazic imediat zambind. Prima e faptul ca o batalie clasica - ceea ce asteptam noi - nu ar fi deloc avantajoasa pentru el. Deci va gasi cu siguranta un fel miselesc de a ne veni de hac.
- Iar a doua, ca sa completam, este motivatia lui. De ce ar vrea sa va omoare, in definitiv? Nu i-ati facut nimic. E un mister care trebuie spulberat rapid. Nu ne permitem si alte dezavantaje in fata lui, constata ingandurata micuta.
Oare ce l-ar determina pe omul ala sa aiba o dorinta atat de aprinsa de a scapa de noi? Nu ma pot gandi la nimic grav in adevaratul sens al cuvantului. Pot spune ca nu ma suporta pe mine, ceea ce este perfect normal, dar nu vad care este problema lui cu ceilalti. Aflarea motivului pentru care este asa de inflacarat va conduce la o intelegere mult mai profunda a situatiei si ne va ajuta sa adaptam strategia pregatita.
Acum ca am aflat intreaga tarasenie, realizez ca toata increderea lui Williams in Allan este pierduta. Realizez ca el stia ca am sa-i aflu planul, asa ca a decis sa-mi faca o surpriza neplacuta inainte. L-am subestimat pe omul asta si acum regret. Nu am acoperit destul de bine toate datile in care blondinul a trecut pe aici, toate datile in care a lipsit de la datorie. Asta ne va costa pe toti. Am pierdut accesul la creierul celui mai mare dusman, deoarece aliatii nostri i-au pierdut increderea.
- Poate ca Mark nu mai are incredere in mine, dar are cu siguranta incredere in tata. Si ceva-mi spune ca pana si el a devenit unul dintre dusmani, recunoaste Allan incurcat, citindu-mi parca gandurile.
Domnul Carter va fi inamicul nostru. Asta suna atat de... ireal. Omul acela care s-a comportat mereu atat de frumos, cel care le-a oferit caldura unui parinte celor doi frati... Oftez, plina de repulsie la adresa intregii situatii. Desi pare cliseic, o familie va fi sfaramata din cauza dorintei patetice a unui nebun ce vrea sa distruga niste oameni care nu i-au facut nimic.
Sau poate i-au facut.
Ma indrept tinta spre cei trei crai de la rasarit. Simt ca stiu ceva ce noi nu stim, iar banuielile imi sunt confirmate de ingrijorarea evidenta ce a pus stapanire pe ei. Miriam se joaca cu degetele, lovindu-le ritmat de masa, Arnolds isi sterge ochelarii de cinci minute, iar Andrew si-a lasat capul in palme. Adevarul este ca nu inteleg ce se intampla cu el. Are acel gen de agitatie pasiva care nu exprima atat ingrijorare, cat tristete. Ceva imi spune ca intreaga situatie are pentru el o insemnatate mai mare decat pentru noi toti.
- Esti bine? il intreb punandu-i mana pe umar. Acesta isi ridica ochii si ma priveste lung inainte de a spune un “Nu.” hotarat. De ce? continui incercand sa-mi stapanesc curiozitatea din ton. Nu trebuie sa-ti faci griji pentru raniti, nu e nimic grav. O sa le treaca in mai putin de o saptamana, avand in vedere ritmul de vindecare pe care il au ranile la ei. Iar in legatura cu planul lui Williams, vom trece usor peste asta, ii spun cu un zambet linistitor.
- Nu e vorba nici despre raniti, nici despre plan. Ma deranjeaza doar faptul ca Randall Carter are de gand sa se amestece in toata treaba asta din motivele lui stupide.
Motive stupide? Ei, acum e clar ca Andrew stie mult mai mult decat lase sa se arate. Si, desi ma enerveaza faptul ca de-abia acum s-a gandit sa vorbeasca, e totusi bine ca vom afla motivatia unuia dintre inamici. Poate ca astfel il vom convinge pe tatal lui Allan sa treaca de partea noastra. Sau poate ca nu. Merita sa incercam.
Domnul Carter a fost intotdeauna un om calm si foarte prevazator, gata sa raspunda la orice intrebare si sa dea un sfat oricui are nevoie. In ciuda tuturor acestor lucruri, Randall are intotdeauna o licarire trista in ochi, ceva care lasa mult de gandit celor care ajung sa il cunoasca ceva mai bine. Nu am inteles niciodata ce ar putea sa-l supere. In fond, are tot ce si-ar putea dori un om: niste copii extraordinari care tin la el si il respecta, un lant cunoscut de farmacii, o influenta asupra unor oameni importanti de stat si o fire de invidiat.
- Despre ce este vorba? intreb fara a incerca sa-mi ascund curiozitatea, realizand ca nu m-ar ajuta la nimic sa ma mai stapanesc in aceasta clipa.
- Va trebui sa faceti niste legaturi, imi raspunde barbatul sprijinindu-si obrazul in palma. Pentru inceput, are cineva idee de la ce provine numele lantului de farmacii A.C.? Allan?
Blondinul isi trece mana prin par, pus in incurcatura. Isi lasa greutatea de pe un picior pe celalalt, apoi incepe sa-si agite degetele mainilor, pentru ca in final sa scoata un oftat de om invins.
- Nu m-am gandit niciodata la asta, recunoaste acesta ridicand din umeri.
Fata lui Andrew se crispeaza pentru o clipa, relaxandu-se apoi intr-un zambet aproape inobservabil.
- Melanie? intreaba acesta intorcandu-si capul spre micuta care ii intoarce zambetul, raspunzandu-i imediat.
- Agatha Carter.
Ma uit cand la unul, cand la celalalt, nemaipricepand nimic. Sunt aproape sigura ca Melanie stie mai multe decat toti cei de aici, dar nu vad legatura cu acest nume. Realizez ca femeia respectiva are o importanta destul de mare din moment ce domnul Carter a decis sa-si numeasca afacerea dupa ea, dar nu-mi explic ce a insemnat aceasta pentru el.
Privirea imi este atrasa de Will, care pare a fi intr-o dilema uriasa, uitandu-se cat se poate de ciudat la Andrew si clipind des.
- Agatha Carter ca... mama? sopteste baiatul confuz, cu privirea goala atintita undeva pe perete.
Ei, asta-i! Mama lui Will? Ce legatura ar putea avea ea cu toata povestea asta? In loc sa devina mai clara, intreaga poveste se incurca din ce in ce mai mult. Dupa nume pot spune ca aceasta Agatha are o legatura de sange cu domnul Carter. Totodata, fiind mama lui Will, este clar ca a fost casatorita cu Andrew... sau ceva asemanator. Aceste fapte, impreuna cu ideea ca persoana in cauza este moarta, conduc imediat la presupunerea ca un detaliu legat de decesul femeii i-a invrajbit pe Andrew si pe Randall.
- Carter crede ca tu esti de vina pentru moartea ei! izbucnesc deodata, iesind din norul de confuzie in care ma afundasem. Privirea antrenorului imi confirma banuiala, tristetea ascunsa in ochii lui devenind mai pronuntata ca oricand. Dupa cateva secunde de liniste apasatoare, un suspin abia conturat imi atrage din nou atentia spre barbatul a carui frunte e lipita de masa, lovind-o usurel.
- Agatha era sora lui. Cand s-a intamplat ce s-a intamplat, Randall a fost ferm convins ca era numai si numai vina mea si a promis ca o sa-mi faca felul. N-avea de unde sa stie ce s-a intamplat cu adevarat si am preferat sa nu-i spun. Cred ca acum s-a dat de partea lui Williams doar pentru a se razbuna pentru intamplarea aceea nefericita.
Intamplare nefericita, sora, razbunare, promisiuni in necunostinta de cauza... Va trebui sa fac o intreaga schema pentru a pricepe macar un lucru din tot ce a spus omul asta. Am inteles ca mama lui Will era sora lui Carter si ca a murit. Fratele ei a fost distrus si l-a blamat pe Andrew pentru toata intamplarea, nestiind ce se intamplase cu adevarat. Acum intrebarea care se pune este: cum a murit de fapt Agatha?
Dar, mai intai...
- De ce vrea Williams sa ne omoare?
Nu mi-am mai putut stapani furia adunata impotriva asa-zisului meu tata. Din vina lui se intampla toate astea, el este cheia labirintului in care ne-am ratacit fara vreo cale de a scapa. Si ce e mai rau... Nici nu stim ce il motiveaza in toata treaba, ce problema are cu noi si daca o putem rezolva altfel decat prin a ne omori unii pe altii. Din cauza lui ne afundam in aceasta situatie din ce in ce mai mult, rascolim lucruri uitate si dureroase care ar fi trebuit lasate de mult in urma, stricam familii si ne riscam vietile.
- Intreaba-l pe el. Sau asteapta pana maine si-ti spun chiar eu, imi raspunde Andrew ridicandu-se cu greutate si pornind spre iesire. Ii pot simti incordarea de la distanta, frica aceea inexplicabila de a destainui in sfarsit ceea ce se intampla. De a destainui intregul adevar.
- Ai de gand sa-i lasi sa afle? sare imediat Miriam, ridicandu-se de pe scaun cu zgomot. Andrew se opreste si o priveste pret de cateva clipe, clipe care trec cu greutatea tuturor faptelor lasate in urma, fapte pe care prezentul doreste sa le invie. Fapte care ar putea schimba totul.
Deci presupunerea mea e adevarata. Cei trei stiu exact motivele lui Williams. Poate ca stiau ca se va ajunge la asta de la bun inceput. Si totusi au ramas impasibili la incercarile noastre de a patrunde in mintea inamicului, multumindu-se sa priveasca asemenea unor nestiutori. Asta este atat de imatur, chiar si pentru ei! In fata unui asemenea pericol, sa pastrezi un secret de felul asta e ca si cum ti-ai semna condamnarea la o moarte lenta si dureroasa.
- Oricum vor afla mai devreme sau mai tarziu. Cred ca e timpul ca secretele sa inceteze. Si, aflandu-ne in acest moment de sinceritate totala, Elizabeth, ai ceva sa ne spui? Vorbesti tu, vorbesc si eu.
Andrew o priveste pe Melanie, apoi pe Alex, sfarsind prin a da aprobator din cap. Ii imit gestul si imi inghit nodul format in gat. Nu am stiut niciodata cum ar trebui sa procedez cu secretul asta, dar ar trebui sa profit de sansa. Privirile pline de subinteles care se atintesc asupra mea imi intaresc hotararea, dar nu destul incat sa ma gandesc ce ar trebui sa spun acum.
- Allan, ai fi atat de dragut incat sa pleci, te rog? N-o sa-ti pice bine sa fii aici, ii comunic privindu-l in ochi pentru a-l convinge. Sau, daca te crezi in stare, ajuta-ma.
Nu-mi mai pun problema ca nu a inteles la ce ma refer. E evident de la kilometri departare. Blondul isi trece mana prin par, ramanand pe loc pentru cateva secunde. Ma intreb ce va alege sa faca. Nu ar fi prea placut pentru el sa aleaga a doua varianta, dar in cazul in care o va alege pe prima situatia mea va deveni si mai complicata. Il cred in stare sa ma lase singura in buclucul asta, dar sper din tot sufletul sa nu o faca.
- Pas, alege acesta ridicandu-si mainile intr-un gest de renuntare, apoi se indreapta spre iesire. In momentul in care ajunge in dreptul lui Alex ii pune o mana pe umar si, zambind, ii spune destul de tare incat intreaga sala sa auda: Bafta, taticule.
Satenul se incordeaza brusc, neputand sa raspunda. Ce… Cum? Ce-a fost asta? A zis-o asa, pur si simplu, fara nicio clipa de ezitare! Ma trantesc naucita pe cel mai apropiat scaun, auzind cum usa se inchide in urma lui Allan, facandu-ma sa tresar mecanic. Deschid gura intr-o incercare disperata de a spune ceva cat mai coerent, dar sfarsesc prin a-mi inghiti inceputul de propozitie pe care ma pregateam sa-l rostesc. Nu pot sa cred cat de repede a spus-o, fara sa-si aleaga cuvintele in vreun fel sau altul. Era ca si cum astepta acea clipa, de parca totul urma sa vina de la sine. Si, desi expresia folosita e destul de subtila, sunt sigura ca toata lumea a inteles. Remarc perechile de ochi care se indreapta asupra mea, sagetandu-ma.
Si acum… ce? Ce mai pot zice?
In mod inconstient mana mea strange lemnul scaunului, rupand o bucata sanatoasa. Imi vine sa o arunc pur si simplu in Andrew, care nu face decat sa zambeasca in felul sau clasic, dorind parca sa spuna ca am facut alegerea corecta. Of, am sa-l omor in bataie pe omul asta cat mai curand posibil! O sa vada el sinceritate totala si alegeri corecte... Din belsug! Maxilarul mi se incordeaza cu putere, dorind parca sa muste ceva pentru a se calma. Intr-adevar, daca blondinul nu ar fi plecat, probabil ca l-as fi sfasiat datorita metodelor sale neortodoxe de a ajuta.
- Hai sa facem o plimbare, sugereaza Alex incetisor, prinzandu-ma de mana si tragandu-ma dupa el in afara haosului creat in sala.
Nu ma opun, prea nervoasa ca sa mai pot reactiona altfel decat ridicandu-ma si urmandu-l.