[Yaoi] Strigatul mut al terorii. Cod: CWI 137.

[Clau~]

Heya, all! ^_^
Cam cat timp a trecut? I don't know. Oricum, sunt aici ca sa va aduc urmatorul capitol si scuzati-ma pentru intarziere. Lipsa de inspiratie si lenea fac casa buna cand vine vorba de mine. So, sper sa va placa si lectura placuta. Kiss-you. ^.^


[center].:: Page number 10 ::.[/center]


Carl ii spusese de atat de multe ori "te iubesc" lui Balz incat nici nu simtea ca acele cuvinte mai aveau vreun fel de insemnatate, fie ea si efemera. Erau doar cuvinte; in fond, ce sunt cuvintele fara perdeaua fina de sentimente in spatele carora se ascunde adevaratul viciu al oamenilor: a vorbi? Carl stia mai bine ca oricine ca acele litere asezate distinct nu aveau nici un fel de esenta, tocmai prin faptul ca ascundeau sentimente sinonime cu invidia si chiar ura. S-ar fi simtit mult mai bine sa fi stiut ca e urat. Iubirea pentru el insemna indiferenta, iar asta greu o suporta. Ar fi vrut mai degraba sa fie folosit; atunci nu s-ar mai fi simtit inutil.
Luna deja rasarire. Era o seara de octombrie umbrita de frigul acelor zile si de trecerea iminenta a timpului. Pentru el, noaptea reprezenta, desi ciclic si atat de tern, unul din maretele momente ale vietii sale abjecte. Se aseza cu greu pe patura sa, simtindu-si corpul greoi si tremurand din cauza muncii si a loviturilor. Intradevar, nu era usor sa zambesti dupa o zi acolo. Singurele principii care consfinteau regulile erau oroarea, aducerea la disperare si lovirea necontenita, injosirea mandriei si anihilarea oricarei puteri de rationare a detinutilor. Ochii lui ce straluceau in intuneric priveau cu o oarecare uimire si cu nesat acea impreunare de fire gri deschis. Vazu cum musca se infipse cu curaj in lipiciul panzei apoi incepu a se zbate fara vreo putere de a intelege actul criminal ce avea sa urmeze. Se gandi deodata ca probabil arahnida aceea dementa se afla in pragul orgasmului gandindu-se la cum interiorul acelei carcase negre cu aripi va fi sorbit de el. Parca il vedea asezandu-si cu atentie baveta apoi apropiindu-se de biata victima ce nici nu avu puterea sa faca altceva decat sa se agite fara rost. Apoi vazu cum isi tese coconul impermeabil in jurul ei, orice sunet al razvratirii viitoarei mese fiind inabusit de acel peplum ce avea sa-i serveasca ca si cortegiu. Paianjenul isi injecta veninul, apoi cu o reala delectare, se bucura de viata aceea prihanita acum de chelicerele acelui asasin macabru. Asa se simtea si Carl; prins in mrejele unei panze pline de idealuri, realiza mai apoi ca fusese deja infectat cu acel venin. Dragostea juca, deci, rolul tortionarului in ecuatia de fata. Se intoarse pe partea cealalta, cu fata la perete si intoarse totodata fatada perspectivei; poate el era tortionarul in acea relatie, dandu-i iluzii binefacatorului sau apoi, cand mai - mai sa-si desfate simturile cu acea noua achizitie, luandu-i dreptul de a continua jocul sau infantil si lipsit de coruptie. Ofta la gandul acela.

Corpul lui tresari putin cand auzi un tunet puternic propagandu-si taria din neant. Avu instinctul sa priveasca catre tavan, insa nu vazu nimic altceva decat negru. Se ridica in sezut, investigand ca o pisica in noapte corpurile adormite ale camarazilor lui. Totul era linistit; poate mult prea linistit si acea calmitate ii suprima tihna, inducandu-l intr-o angoasa de-a dreptul sacaitoare. Se deprinse de betonul rece si iesi din camera friguroasa - fiindca acele matahale de camere nu erau incalzite in nici un fel - indreptandu-se spre cea mai apropiata baie. Mormai nervos auzind din nou schelalaitele sobolanilor aceia si pasi, prin intunericul complet, pana cand atinse cu mana dreapta clanta unei usi. O impinse incet, ca nu cumva balamalele sa cedeze si sa ramana cu tot cu usa in mana, si intra in acea vagauna mizera numita "baie". Voi sa-si descarce vezica insa nici asta nu putu, starea de insomnie creandu-i un fel de neliniste continua. De cand se afla in acel loc nu avusese astfel de stari de nesomn, fiind mai mult decat obosit cand ajungea sa isi aseze capul pe patura aceea. Ofta iar, adanc si plin de inteles, apoi isi ceda privirea asupra ferestrei inalte. Vazu prelingandu-se stropii mari de ploaie pe sticla rece si isi dori mai mult ca oricand sa fi fost liber. Iubea ploaia si faptul ca el era inchis in acel loc abject, fara sa guste din bucuria de a alerga stropit de apa rece i se parea chinuitor.

Auzi usa data la o parte cu putere, si in intjecimea nocturna, ii vazu chipul bland si frumos a lui Leon. Cei doi se privira un moment apoi comandantul se aproapie de Carl si ii spuse, pe un ton oarecum complicitiv:
- Vrei sa iesim?
Baiatul facu ochii mari, neintelegand acea propozitie pe deplin. Leon nici nu astepta acordul baiatului ca ii prinse mana in stransoarea mainii lui si il trase - nu fortat - pe hol. Urmand coridorul lung, ajusera in fata unei usi mari de fier care era bine inchisa cu un lant. Carl mai vazu imaginea usii aceleia. In fiecare zi, cand era timpul sa munceasca ei ieseau pe acolo insa doar comandantii aveau cheia lacatului de care era prins lantul gros. Se auzi un trosnet de zale apoi usa mare se departa lasand aerul rece si curat sa inunde acel loc. Trasera amandoi aer in piept, plamanii lor fiind umpluti cu el apoi pasira inafara cladirii mergand prin noroi. Baiatul se departa de Leon si o lua inainte prin ploaie; picaturile reci si greoaie se contopeau necontenit cu corpul lui, bratele sale erau departate de corp primind din plin ofranda lichida a cerului, ochii ii erau acoperiti de pleoapele greoaie, fulgere desenau dungi luminoase pe firmamentul infinit si abisal. Leon privi minunat acel peisaj sublim si zambi tainic de parca gandurile lui ar fi ascuns cu desarvasire urmatoarele-i miscari. Pasi si el in ploaie, corpul lui fiind patat de aceeasi nuanta incolora si inghetata a apei, apoi isi lipi corpul de a lui Carl, caldura dintre ei marind pulsul inimii baiatului. Acesta tresari si isi mari ochii mai mult de placere decat suprindere, apoi isi lasa capul in jos, rasufland greu. Barbatul isi duse o mana de-a lungul mainii lui mangaidu-i bratul spre umar apoi spre gat. Puse doua degete pe grumazul rece al lui Carl apoi isi apropie buzele de acel loc.
- Aha... Deci Balz nu a ezitat sa te insemneze. Nu-i nimic, in curand nu se va mai vedea, spuse acesta zambind la fel de enigmatic. Sangele baiatului prinse viteza prin venele inguste, astfel incat corpul lui fu incalzit rapid inclusiv obrajii ce fura cotropiti de culoarea rosiatica. Leon chicoti. Stia, cam de cand il vazuse, ca acel baiat nu era ca toti ceilalti. Era un chip nou, un alt fel de persoana ce reuseste sa farmece numai prin mers si privire. Reusise si cu el, intr-o oarecare masura. Nu era fermecat intr-atat de caracterul lui, i se parea ignorant, insa era aprins de corpul si felul lui de a se purta. Faptul ca avea orgoliu si nu se lasa usor il facea o prada atat de delicioasa incat nu se putea abtine; trebuia sa fie al lui.
Buzele comandantului se topira incet pe gatul lui, in timp ce buza inferioara a baiatului fu muscata ca semn al abtinerii sale de la a scoate gemete de placere. Era un alt fel de placere decat cea simtita pana atunci. Leon era tandru si rabdator iar buzele sale atat de carnoase reprezentasera pentru el o tentatie inca de la inceput, de cand il vazuse prima data. Isi intoarse usor chipul, evitand sa-l priveasca in ochi, apoi isi puse capul la pieptul lui. Bratele puternice ale barbatului il cuprinsera in stransoarea lor calda. Ploaia inca se prelingea pe corpurile lor imbratisate, in timp ce tunetele se auzeau din departare. Desi erau niste gesturi infirme fata de ce testase el pana atunci, Carl intelese ca acea stare de nervozitate si neliniste era data de prezenta blondului. Sau mai bine spus, de neprezenta acestuia. Se simtea nesigur cand era fara el, de parca cineva i-ar fi luat toata pofta de viata. De cum il revedea insa, nici durerile cele mai chinuitoare nu ii puteau sterge zambetul de pe chip. Acela ar fi putut fi omul de care el sa se indragosteasca fara nici o clipa de ezitare. Leon...