[Yaoi] Dragoste incatusata

[Allison]

Chapter Ten
Sebastian’s POV

-Auch!
-Scuze, tresari Cameron aproape instantaneu, retragandu-si mana cu care incercase sa imi inspecteze ochiul.
-Ti-am mai spus, e o nimica toata.
Blondul imi arunca o privire enervata. Ma rog. Cateva coaste rupte, un ochi vanat, buza sparta, o incheietura luxata si o gramada de vanatai, julituri si zgarieturi pe suprafata corpului. Dar in mare, o nimica toata.
Am ras, incercand sa destind sa destind atmosfera, dar nu mi-a iesit decat o tuse chinuita care apoi a devenit o adevarata criza, in care trebuia sa ma chinui sa nu il improsc pe Cam cu sange si sa imi recapat si respiratia in acelasi timp. In mod evident, asta nu a facut decat sa il ingrijoreze mai tare.
-Am stiut eu ca o sa se ajunga aici! rabusni blondul in cele din urma, repezindu-se sa ma bata usor pe spate ca sa pot respira din nou.
Dupa ce m-am mai linistit, mi-a adus si un pahar cu apa.
-Ryan e in carcera, patind Dumnezeu stie ce, continua el cat astepta sa imi poata reumple paharul. Si tu… dracu’ stie ce ai patit si tu, dar jur pe toti sfintii, Seb, daca mori, o sa te caut in Iad si o sa te chinui tot restul eternitatii pentru ce-mi faci!
-Calmeaza-te, am ras eu, de data asta avand grija sa nu mai dau in tuse. Ti-am mai zis, am intrat intr-o incaierare. Nu e mare lucru. De parca ar fi prima oara!
-E prima oara cand iesi cu atatea rani, da! Cine naiba ti-a facut toate astea?
Nu am raspuns. Mi-am intors privirea de la el, straduindu-ma sa ma intind incet in pat fara sa mi se faca greata. Dar stiam prea bine ca nu o sa se lase, asa ca nu m-a surprins deloc sa il aud insistand:
-Nu a fost Brad, nu-i asa? El nu ar face asa ceva. Nici chiar pentru Ryan. Cine a fost? A fost Christian?
Am oftat obosit si m-am intors cu spatele la el, avand grija sa nu ma vada dandu-mi ochii peste cap. Putea fi exasperant uneori, chiar si in zilele mele cele mai bune. Si asta nu era una dintre ele.
-Christian, nu?! El a fost! Stiam eu! Stiam eu! Am stiut din prima clipa ca el o sa va aduca in starea asta pe amandoi.
-Cameron, nu a fost Christian. Linisteste-te odata ca ma agiti si pe mine. Sunt prea obosit sa ma cert cu tine acum. Nu a fost Christian, gata. Si nu ai avut deloc dreptate in privinta lui, asa ca taci si lasa-ma sa dorm acum.
-Cum adica? Ce vrei sa spui cu asta? Si daca nu a fost Chris, cine sa fie, ma rog?!
M-am intors dintr-o smucitura inapoi cu fata spre el, ignorand durerea care mi-a revenit de indata in intreg corpul.
-Doamne, Cameron! Ce vrei sa iti zic?! Cum vrei sa iti mai explic?! Nu a fost Chris! Bine?! Vrei sa-ti dau in scris, sa-ti desenez, sa-ti arat cu mere? Ce vrei de la mine?!
Ramase tintuit locului, holbandu-se speriat la mine, parca asteptandu-se sa ma ridic din pat sa il pocnesc. Un oftat rasunator mi-a parasit buzele si am reusit cu greu sa imi schimb pozitia in asa fel incat sa nu retrezesc durerea si in acelasi timp sa il pot vedea si pe el. Iar imi varsam nervii pe el, dar eram mult prea obosit sa ma scuz de data asta.
-Uite ce e. Christian nu e cum crezi tu ca e. Nu are vreun plan malefic de a ne fura si pe mine si pe Ryan de sub nasul tau, asa ca inceteaza sa il mai vezi ca pe cine stie ce monstru. Eu sunt ala nesuferit aici, la naiba! Si pana si eu imi dau seama ca e cazul sa-l mai lasam in pace!
Am icnit, ducand mana la una dintre coaste, apoi m-am ridicat in coate si am continuat:
-Nu e nimic intre Christian si Ryan. Si nici intre mine si Christian, desi e un bombonel si nu mi-ar displacea deloc sa fiu in spatele lui cand isi scapa sapunul in dus. Dar nu o sa te abandoneze nimeni, bine, Cam? Si nu Christian m-a atacat, ci niste gardieni din zona celulelor. Am fost sa il vad pe Ryan. Esti multumit acum?
Inghiti in sec, dand scurt din cap. Mi-am inchis ochii, pregatindu-ma sa adorm, dar cateva minute mai tarziu, Cameron rupse din nou tacerea, facandu-ma sa imi dau seama ca nu o sa am parte de liniste in noaptea asta pana nu adoarme si el. Sau pleaca. Da, Doamne, sa plece la plimbare, masa, ceva, orice.
-De ce te-ai dus sa il vezi? intreba el.
-E o poveste lunga.
-Am timp.
Oh, sunt sigur ca ai.
-Mi-am dat seama ca a trecut prea multa vreme de la incidentul nostru si ca e cazul sa incheiem prostia asta.
-Uau, Sebastian. Aproape ca ai parut intelept adineauri.
-Doar am parut?
-Pai… da, ezita el, imbujorandu-se usor. Deci ati vorbit?
-Oooo… am vorbit, da, am ras eu, amintindu-mi de sarut.
-Si? O sa incetati sa va mai calcati unul pe celalalt pe coada?
-Nu am ajuns la o concluzie inca.
-Ah… bine…
-Cam?
-Da?
-Vrei te rog sa taci acum?
-Bine.
-Mersi.

Chris’ POV

Mi-am acoperit gura cu pumnul mainii stangi, muscand cu putere in incercarea de a opri sunetele ce amenintau sa imi paraseasca gatlejul. Genunchii imi tremurau usor, semnaland ca vor ceda cat de curand daca nu gaseam ceva solid de care sa ma sprijin, dar orice miscare faceam, imi trimiteam mintea in locuri din care greu mai putea fi recuperata.
Cam statea in genunchi in fata mea, avand gura mai mult decat ocupata de barbatia mea si privirea permanent indreptata in sus, spre chipul meu. Imi venea sa il prind brutal de par si sa il fortez sa nu ma mai priveasca asa insistent, dar eram prea aproape de culmi ca sa imi mai bat capul cu asta. Probabil ca si-a dat si el seama de asta, pentru ca urmatoarea arcuire a limbii lui peste varful penisului meu aproape ca m-a facut sa cad din picioare.
-Doamne, Cam! am icnit eu, nevenindu-mi sa cred.
Nu se obosi sa imi dea vreo replica, dar in schimb imi apuca ferm testiculele, facandu-ma sa gem. Uitasem cu totul de intentia de a-mi mai reprima interjectiile, deja mult prea preocupat de propria placere.
Cameron stia foarte bine ce face si nu avea pic de ezitare in gesturi. Continua sa strabata cu gura lungimea barbatiei mele, avand grija sa incetineasca doar atunci cand eu ajungeam la disperare, torturandu-ma incet. Era un mic dracusor, dar asta nu facea decat sa ma excite si mai tare la el.
Dar nici macar eu nu puteam indura asa tortura la nesfarsit. Mi-am arcuit coloana si mi-am dat capul pe spate, prinzandu-l instinctiv pe Cam de par si tragandu-l inspre mine in timp ce imi dadeam drumul. Nu am inchis ochii, dar vederea mi s-a incetosat cu totul pentru cateva secunde si mintea a incetat sa mai asimileze realitatea din jur. Acele cateva secunde scurte de extaz pur isi meritau toate eforturile de pana acum.
Blondul mai astepta cateva momente, apoi imi dadu mana la o parte si se indeparta usor, stergandu-si cu dosul palmei obrazul murdarit. Imi tremura tot corpul, dar am reusit cumva sa ma inchei la pantaloni si sa imi recompun expresia faciala, desi oricat as fi incercat, nimic nu imi putea sterge socul de pe fata.
-Dumnezeule! Unde ai invatat toate astea? intreb eu uimit, privindu-l cum isi linge nonsalant degetele.
El imi arunca o privire amuzata si zambi, ramanand tacut.
-Acum inteleg si eu de ce se bat Ryan si Sebastian pe tine! rad eu, vorbind mai mult cu mine decat cu el.
-Asta a fost felul meu de a-ti multumi, zise intr-un final, dar expresia perversa care ii ramasese intiparita pe fata trada faptul ca ii facuse mai multa placere decat afirma el.
-Pentru ce?
-Ti-am zis sa pui capat razboiului si asta ai si facut. Mi-a zis Sebastian adineauri.
-Sebastian stie ca esti aici…?
As fi vrut sa intreb daca stie cam ce fel de multumiri imparte el detinutilor defapt, dar m-am abtinut. Banuiesc ca s-a inteles din tonul vocii mele, totusi.
-Nu, rase Cameron. Mi-a zis doar ca m-am inselat in privinta ta. Si a avut dreptate. Tu l-ai facut sa se duca la Ryan ieri, nu?
Am zambit, amintindu-mi discutia din biblioteca. Adevarul era ca nu imi dadusem seama de la bun inceput ca Sebastian incerca defapt sa ii atraga atentia lui Ryan prin micile lui provocari. Mi-am dat seama doar dupa ce a avut Cameron criza aia la mine in celula inainte sa fie batut Ryan. Ma rog, inainte sa ii fie inscenata incercarea de sinucidere. Nu eu declansasem „razboiul”, cum zisese blondul. Eu doar ii oferisem o scuza lui Sebastian sa se apropie din nou de Ryan, chiar daca nici Sebastian nu isi daduse seama de lucrul asta pana ieri.
-Aa… da, am raspuns in cele din urma. Oarecum. Si asta a fost? Gata? Nu o sa se mai snopeasca in bataie reciproc de-acum inainte?
Cameron ridica din umeri, adica cam tot ce se putea face in cazul asta. Chiar daca ajungeau sa se suporte sau nu de-acum inainte, pe mine nu ma mai afecta. Sebastian nu mai are nici o treaba cu mine, Ryan nu mai are de ce sa fie bodyguard si… Cam… din partea mea, Cam imi poate „multumi” oricand.
-Dar care era treaba cu ei oricum? De ce erau asa inversunati unul impotriva celuilalt?
-Ca de obicei. Doi prieteni intre care a intervenit o curva.
Am inceput sa rad, dar privirea serioasa a lui Cameron a facut sa imi stea in gat.
-Oh… tu esti curva?
A dat tacut din cap.
-Sebastian si Ryan erau prieteni?
-Erau nedezlipiti inainte. Nu se lua nimeni de ei pentru ca daca il bateai pe unul, te calca in picioare celalalt. Chiar erau un fel de... dumnezei prin locul asta. Ryan era la B si Sebastian la A, asa ca ambele corpuri de detinuti ii respectau.
-Pana ai venit tu.
Zambi trist, asezandu-se pe marginea patului de jos. Nu m-am apropiat de el, dar in schimb m-am postat langa perete, ascultandu-l.
-Prima data am fost pus in celula cu Ryan pentru ca nu intrasem decat pentru chestii minore. Furt, droguri, lucruri obisnuite pentru adolescentii de varsta mea. Si am ajuns sa ne imprietenim. Si apoi „prietenia” noastra a inceput sa functioneze pe baza de… multumiri, spuse el, aruncandu-mi o privire cu subinteles. Ne-am apropiat si Ryan a inceput sa stea tot mai putin cu Sebastian. La vremea aia, Seb era in celula cu Yuji si nu a observat schimbarea la inceput. Daca era vreo bataie, Yuji ii avea spatele, asa ca Ryan isi permitea sa mai dispara din peisaj din cand in cand. Apoi Yuji a iesit. Avea o sentinta de sapte ani de inchisoare pe care a terminat-o acum doi ani.
-Si Sebastian a ramas fara aparare.
-Da. A fost o incaierare de proportii in curte intr-o zi si Sebastian a intrat pentru ca… ma rog, era totusi Sebastian. Nu ar refuza niciodata o incaierare si credea ca are sanse de castig. Dar nu si-a dat seama ca, fara Yuji si fara Ryan, era ca si mort. Dupa ce a iesit din carcera, cred ca era cateva luni mai tarziu, era schimbat. Nu mai era acelasi Sebastian. Stiu ca pare greu de crezut, dar abia atunci a ajuns el sa fie asa insensibil si arogant cum il vezi tu acum.
-Atunci cum ai ajuns sa stai in celula cu el?
-Au fost mai multi factori, spuse el, stramband din nas. Am reusit sa infing un ciob de portelan in gatul unui idiot la cantina. Nu mai tin minte de la ce a pornit, dar eu sunt motivul pentru care se mananca in farfurii de plastic astazi. Ma rog, probabil ca a avut de-a face si cu faptul ca Yuji a ajuns printre garzi si avea o oarecare influenta in ceea ce priveste detinutii, deci nu m-ar mira sa fi avut si el de-a face cu tranferul meu la A.
Ridica din nou din umeri. Nu mai era nevoie sa continue povestea; restul era usor de ghicit. Cameron a ajuns sa se imprieteneasca cu Sebastian, Sebastian a profitat de situatie in fata lui Ryan si Ryan a inceput sa il urasca pe Sebastian. Dar adevarul era ca in tot acest timp, Sebastian nu vroia decat sa revina la ceea ce el si Ryan obisnuiau sa fie la inceput. E destul de interesant sa aflu intreaga poveste, mai ales acum ca vazusem ce insemna sa fii implicat in ea. Era o adevarata telenovela si ma bucuram ca nu mai eram nevoit sa joc rolul domnitei pentru care se bat cei doi tipi, dar asta nu insemna ca nu o sa profit cat pot de mult de putinele beneficii ale povestii.
-Siiii… cat de recunoscator ziceai ca imi esti?