03-07-2012, 11:13 AM
Multumesc pentru comentariu, Zmeurica! Si scuze ca te-am lasat sa astepti atat, dar spre sa merite.
Mh, un lucru care am uitat sa-l mentionez de la inceput... dupa ce Jayy ajunge iubitul lui Ahito nu mai sunt prea multe capitole... sa zicem ca ficu-i pe final, sau cam asa ceva.
Capitolul 8. "Vizita".
Stateam in pat, langa Jayy, privindu-l intens. Ma simteam oarecum ciudat, dar intr-un sens bun. Am stat asa, unul langa celalalt, minute bune, jucandu-ma usor in parul lui negru. Isi tinea ochii inchisi, desi nu dormea, iar adesea ii auzeam cate un oftat micut.
- Dormi cu mine in seara asta?
Spuse incet, desprinzandu-si ploapele si privindu-ma fix, cu un zambet inocent pe buze.
- Mh, as vrea, dar nu prea pot, ar fi trebuit sa fiu deja la internat...
- Atunci... poate ar trebui sa te intorci, nu vreau sa ai probleme.
Am oftat, vazand ca se intristeaza. L-am sarutat iar, pe buze, sperand sa-i "transform" zambetul trist intr-unul mai vesel.
- Nu fii suparat, maine am sa vin sa te vad iar!
- Ahi, nu vreau sa ai probleme din cauza mea, defapt, nu vreau sa ai probleme deloc! Mai sunt doua zile pana vine weekend-ul, cred ca pot rezista pana atunci fara tine.
Spuse cu un ton de amuzament in voce, facandu-ma si pe mine sa chicotesc.
- Tu poate rezisti, eu nu vreau sa rezist. E o diferenta! Deci... ne vedem maine.
M-am ridicat rapid din pat, nu inainte de a-l saruta pe nasuc. L-am luat de mana, mergand spre usa pentru a pleca, dar m-a oprit brusc.
- Dupa ce iesi din camera mea, n-am sa te mai pot saruta, nu vreau sa ne vada mama. Asa ca... imi iau acum un pupic mic de "noapte buna".
Se ridicase putin pe varfuri pentru a-mi putea ajunge la buze, si ma saruta lung, tinandu-se strans de tricoul meu. L-am imbratisat cu o singura mana, lipindu-i abdomenul de al meu, oferindu-i mai mult echilibru. Am coborat impreuna scarile, tinandu-ne de mana, pana ce am ajuns in bucatarie, unde era Alyson.
- Eu ma intorc la internat, o seara buna.
M-am apropiat de femeie, sarutand-o pe un obraz, iar ea imi zambi, salutandu-ma la randul ei. Ne-am indreptat amandoi spre hol, acolo unde se afla iesirea din casa, m-am asigurat ca nu mai este nimeni prin preajma si i-am mai furat un sarut dulce, apoi am plecat spre internat.
Dupa aproximativ o jumatate de ora, sau ceva mai mult, am ajuns la internat. M-am chinuit iar sa sar gardul inalt, apoi am intrat neobservat in institutie, gonind spre camera mea si a lui Taru. Cand ma vazu, lasa caietul din mana, privindu-ma fix si zambind.
- Cum a mers?
Parea putin entuziasmat ceea ce ma amuza, asa c-am zis, daca tot am inceput, s-o duc pana la capat, sa-l mai enervez putin.
- Ai avut dreptate si atat.
- Dar... uff, esti rau!
Facu precum un copil mic, la scurt timp incepand sa rada, starnindu-ma si pe mine. M-am asezat pe pat, asezandu-ma pe o parte pentru a-l putea privi.
- Noapte buna.
Am spus cascand de zor. Imi ura si el acelasi lucru, lasand caietul pe noptiera, si stingand lumina.
Eram afara, indreptandu-ma spre o tinta necunoscuta. Afara era inca lumina, dar intunecat, stand sa ploua. Imi grabesc pasii avand un sentiment ciudat ca trebuie sa ajung cat mai repede, chiar daca nu stiu unde. Vantul incepu sa bata brusc cu putere, facandu-mi pielea sa se cutremure de frig. Privesc in urma, simtindu-ma urmarit, dar nu era nimeni. Doar eu. Un sentiment de teama, ciudat, puse stapanire pe mine cand am vazut ca totul in jurul meu se oprise. Continuam sa merg, dar nu inaintam deloc. Am privit in toate partile, asteptand ceva, un semn. Am intors brusc capul in partea opusa, simtind prezenta cuiva, dar acea persoana intunecata disparu imediat, chiar inainte de a-mi da seama cine sau ce este. Am inchis strans ochii, incercand sa-mi indepartez sau, cel putin, controlez tremurul corpului. Mi-era teama de necunoscut. Nu stiam ce avea sa se intample.
- Ya.. Yaruk...?
Am spus aproape in soapta, iar vocea-mi tremura. Imi tremura de teama propriului frate. Dupa ce-i rostisem numele, o umbra nedefinita aparu la cativa zeci de metri in fata mea. Dar stiam ca e el. Imi inghitisem toate cuvintele de spaima. Vibratiile corpului s-au accentuat, stresandu-ma si mai rau. Il priveam atent, incercand sa-l descifrez, dar era o simpla umbra, ceea ce imi trimitea fiori reci pe sira spinarii.
Mi-am intredeschis buzele, voind sa spun ceva, dar am fost intrerupt de un raset ascutit ce parca se auzea in ecou, facandu-ma sa tresar. Am tras aer in piept, tinandu-mi ochii strans inchisi pentru o perioada foarte scurta, iar cand i-am deschis, am observat acea umbra intunecata apropiindu-se de mine cu viteza. Faceam pasi in spate, dar degeaba, viteza lui era mult prea mare. Mi-am inchis ochii, oarecum pregatit pentru ce avea sa se intample. Vazand ca nu se intampla nimic, i-am redeschis, privind stupefiat umbra din fata mea. Era foarte aproape de mine, la doar cativa centimetri distanta, iar asta imi amplifica teama.
- E randul meu, fratioare...
Glasul sau suna atat de inocent incat, pentru un moment, ma facu sa zambesc crezand ca totul e bine. Frica, teama si groaza au disparut imediat.
- ... sa traiesc!
Zambetul imi disparu intr-o clipa, incepand sa ma incrunt. Priveam confuz nimicul din fata mea, parca cerand explicati. Trecu prin mine, facandu-ma sa cad in genunchi. O durere ascutita, asemeni acelor infipte adanc in carne, imi puse stapanire pe intreg corpul, facandu-ma sa urlu.
M-am ridicat brusc in sezut, trezindu-ma. Am privit putin locul unde ma aflam si-am zambit scurt.
- Esti bine?
Vocea ingrijorata a lui Shintaru rasuna in linistea camerei, enervandu-ma. Am ramas in aceiasi pozitie, privind fix inainte, ignorandu-l. Vazu ca nu-i raspund si ma imbratisa strans, fortat, repetandu-si intrebarea.
- Desigur, sunt bine! Sunt foarte bine, defapt.
Am spus ranjind. I-am respins brutal imbratisarea, impingandu-l de langa mine, nemutandu-mi privirea din acel punct.
- Esti sigur? Te comporti cam ciudat...
Spuse ezitand de cateva ori, facandu-ma sa ma amuz de comportamentul lui. Mi-am intors brusc capul, spre el, privindu-l fix, dar nu normal, ci precum un psihopat. Am dat afirmativ din cap, dandu-ma jos din pat, apropiimdu-ma de locul in care se afla el.
- Ahito, ma sperii. De ce ma privesti asa? Inceteaza cu gluma asta acum, e amuzant doar pentru tine!
- Mai bine taci! Vorbesti mult si ma cam enervezi.
M-am asezat deasupra lui, pe podea, privindu-l rece. I-am inconjurat gatul cu palmele mele, strangandu-l usor pentru inceput. Incepu sa se agite, prinzandu-ma de incheieturi si incercand sa se elibereze, dar reusea doar sa ma enerveze si mai tare, inrautatindu-si situatia. Am amplificat forta cu care-l tineam de gat, bucurandu-ma de scancetele sale si incercarile esuate de a ma indeparta pentru a putea respira. L-am privit fix, vazand cum se zbate, si-am zambit rautacios, apoi m-am ridicat, trantindu-ma-n pat.
- Dispari, vreau sa fiu singur.
Am spus plictisit, privindu-l cu scarba, ca pe o tarfa ce nu stie sa satisfaca bine. Ma privi cu teama si iesi numaidecat.
!!! Umbra [in cazul lui Yaruk] = corp nedefinit, intunecat, semi-transparent; nu umbra obisnuita [scuzati lipsa de inspiratie, dar alta asemanare decat „umbra” nu i-am gasit...].
Mh, un lucru care am uitat sa-l mentionez de la inceput... dupa ce Jayy ajunge iubitul lui Ahito nu mai sunt prea multe capitole... sa zicem ca ficu-i pe final, sau cam asa ceva.
Capitolul 8. "Vizita".
Stateam in pat, langa Jayy, privindu-l intens. Ma simteam oarecum ciudat, dar intr-un sens bun. Am stat asa, unul langa celalalt, minute bune, jucandu-ma usor in parul lui negru. Isi tinea ochii inchisi, desi nu dormea, iar adesea ii auzeam cate un oftat micut.
- Dormi cu mine in seara asta?
Spuse incet, desprinzandu-si ploapele si privindu-ma fix, cu un zambet inocent pe buze.
- Mh, as vrea, dar nu prea pot, ar fi trebuit sa fiu deja la internat...
- Atunci... poate ar trebui sa te intorci, nu vreau sa ai probleme.
Am oftat, vazand ca se intristeaza. L-am sarutat iar, pe buze, sperand sa-i "transform" zambetul trist intr-unul mai vesel.
- Nu fii suparat, maine am sa vin sa te vad iar!
- Ahi, nu vreau sa ai probleme din cauza mea, defapt, nu vreau sa ai probleme deloc! Mai sunt doua zile pana vine weekend-ul, cred ca pot rezista pana atunci fara tine.
Spuse cu un ton de amuzament in voce, facandu-ma si pe mine sa chicotesc.
- Tu poate rezisti, eu nu vreau sa rezist. E o diferenta! Deci... ne vedem maine.
M-am ridicat rapid din pat, nu inainte de a-l saruta pe nasuc. L-am luat de mana, mergand spre usa pentru a pleca, dar m-a oprit brusc.
- Dupa ce iesi din camera mea, n-am sa te mai pot saruta, nu vreau sa ne vada mama. Asa ca... imi iau acum un pupic mic de "noapte buna".
Se ridicase putin pe varfuri pentru a-mi putea ajunge la buze, si ma saruta lung, tinandu-se strans de tricoul meu. L-am imbratisat cu o singura mana, lipindu-i abdomenul de al meu, oferindu-i mai mult echilibru. Am coborat impreuna scarile, tinandu-ne de mana, pana ce am ajuns in bucatarie, unde era Alyson.
- Eu ma intorc la internat, o seara buna.
M-am apropiat de femeie, sarutand-o pe un obraz, iar ea imi zambi, salutandu-ma la randul ei. Ne-am indreptat amandoi spre hol, acolo unde se afla iesirea din casa, m-am asigurat ca nu mai este nimeni prin preajma si i-am mai furat un sarut dulce, apoi am plecat spre internat.
Dupa aproximativ o jumatate de ora, sau ceva mai mult, am ajuns la internat. M-am chinuit iar sa sar gardul inalt, apoi am intrat neobservat in institutie, gonind spre camera mea si a lui Taru. Cand ma vazu, lasa caietul din mana, privindu-ma fix si zambind.
- Cum a mers?
Parea putin entuziasmat ceea ce ma amuza, asa c-am zis, daca tot am inceput, s-o duc pana la capat, sa-l mai enervez putin.
- Ai avut dreptate si atat.
- Dar... uff, esti rau!
Facu precum un copil mic, la scurt timp incepand sa rada, starnindu-ma si pe mine. M-am asezat pe pat, asezandu-ma pe o parte pentru a-l putea privi.
- Noapte buna.
Am spus cascand de zor. Imi ura si el acelasi lucru, lasand caietul pe noptiera, si stingand lumina.
Eram afara, indreptandu-ma spre o tinta necunoscuta. Afara era inca lumina, dar intunecat, stand sa ploua. Imi grabesc pasii avand un sentiment ciudat ca trebuie sa ajung cat mai repede, chiar daca nu stiu unde. Vantul incepu sa bata brusc cu putere, facandu-mi pielea sa se cutremure de frig. Privesc in urma, simtindu-ma urmarit, dar nu era nimeni. Doar eu. Un sentiment de teama, ciudat, puse stapanire pe mine cand am vazut ca totul in jurul meu se oprise. Continuam sa merg, dar nu inaintam deloc. Am privit in toate partile, asteptand ceva, un semn. Am intors brusc capul in partea opusa, simtind prezenta cuiva, dar acea persoana intunecata disparu imediat, chiar inainte de a-mi da seama cine sau ce este. Am inchis strans ochii, incercand sa-mi indepartez sau, cel putin, controlez tremurul corpului. Mi-era teama de necunoscut. Nu stiam ce avea sa se intample.
- Ya.. Yaruk...?
Am spus aproape in soapta, iar vocea-mi tremura. Imi tremura de teama propriului frate. Dupa ce-i rostisem numele, o umbra nedefinita aparu la cativa zeci de metri in fata mea. Dar stiam ca e el. Imi inghitisem toate cuvintele de spaima. Vibratiile corpului s-au accentuat, stresandu-ma si mai rau. Il priveam atent, incercand sa-l descifrez, dar era o simpla umbra, ceea ce imi trimitea fiori reci pe sira spinarii.
Mi-am intredeschis buzele, voind sa spun ceva, dar am fost intrerupt de un raset ascutit ce parca se auzea in ecou, facandu-ma sa tresar. Am tras aer in piept, tinandu-mi ochii strans inchisi pentru o perioada foarte scurta, iar cand i-am deschis, am observat acea umbra intunecata apropiindu-se de mine cu viteza. Faceam pasi in spate, dar degeaba, viteza lui era mult prea mare. Mi-am inchis ochii, oarecum pregatit pentru ce avea sa se intample. Vazand ca nu se intampla nimic, i-am redeschis, privind stupefiat umbra din fata mea. Era foarte aproape de mine, la doar cativa centimetri distanta, iar asta imi amplifica teama.
- E randul meu, fratioare...
Glasul sau suna atat de inocent incat, pentru un moment, ma facu sa zambesc crezand ca totul e bine. Frica, teama si groaza au disparut imediat.
- ... sa traiesc!
Zambetul imi disparu intr-o clipa, incepand sa ma incrunt. Priveam confuz nimicul din fata mea, parca cerand explicati. Trecu prin mine, facandu-ma sa cad in genunchi. O durere ascutita, asemeni acelor infipte adanc in carne, imi puse stapanire pe intreg corpul, facandu-ma sa urlu.
M-am ridicat brusc in sezut, trezindu-ma. Am privit putin locul unde ma aflam si-am zambit scurt.
- Esti bine?
Vocea ingrijorata a lui Shintaru rasuna in linistea camerei, enervandu-ma. Am ramas in aceiasi pozitie, privind fix inainte, ignorandu-l. Vazu ca nu-i raspund si ma imbratisa strans, fortat, repetandu-si intrebarea.
- Desigur, sunt bine! Sunt foarte bine, defapt.
Am spus ranjind. I-am respins brutal imbratisarea, impingandu-l de langa mine, nemutandu-mi privirea din acel punct.
- Esti sigur? Te comporti cam ciudat...
Spuse ezitand de cateva ori, facandu-ma sa ma amuz de comportamentul lui. Mi-am intors brusc capul, spre el, privindu-l fix, dar nu normal, ci precum un psihopat. Am dat afirmativ din cap, dandu-ma jos din pat, apropiimdu-ma de locul in care se afla el.
- Ahito, ma sperii. De ce ma privesti asa? Inceteaza cu gluma asta acum, e amuzant doar pentru tine!
- Mai bine taci! Vorbesti mult si ma cam enervezi.
M-am asezat deasupra lui, pe podea, privindu-l rece. I-am inconjurat gatul cu palmele mele, strangandu-l usor pentru inceput. Incepu sa se agite, prinzandu-ma de incheieturi si incercand sa se elibereze, dar reusea doar sa ma enerveze si mai tare, inrautatindu-si situatia. Am amplificat forta cu care-l tineam de gat, bucurandu-ma de scancetele sale si incercarile esuate de a ma indeparta pentru a putea respira. L-am privit fix, vazand cum se zbate, si-am zambit rautacios, apoi m-am ridicat, trantindu-ma-n pat.
- Dispari, vreau sa fiu singur.
Am spus plictisit, privindu-l cu scarba, ca pe o tarfa ce nu stie sa satisfaca bine. Ma privi cu teama si iesi numaidecat.
!!! Umbra [in cazul lui Yaruk] = corp nedefinit, intunecat, semi-transparent; nu umbra obisnuita [scuzati lipsa de inspiratie, dar alta asemanare decat „umbra” nu i-am gasit...].