[Yaoi] Strigatul mut al terorii. Cod: CWI 137.

[Clau~]

rali2009: Ioi, da, stiu ca am grabit lucrurile. De obicei fac asa. Nu prea stiu de ce. En fin, multumesc de comm si ma bucur ca in rest ti-a placut. Mult spor la citit in continuare. ^.^

Nix: Mmm, da. Am idei multe si inspiratie avusesem seara trecuta. Ca si acum. Si de incantare; sunt incantata de fiecare idee noua asa ca nu pot sa ma abtin. De obicei transpun toate sentimentele intr-un text si investesc mult. Da, stiu ca virgulele sunt puse total gresit. Nu o sa dau vina pe ora tarzie ci pur si simplu am uitat sa mai pun si virgulele cum trebuie. Cand am recitit capitolul deja am vazut toate greselile, dar asa mi se intampla de fiecare data. Asa... Si vorbesc cam mult asa ca inchei cu un Multumesc mult si sper sa-ti placa. Kiss-you. ^.^

Si pentru ceilalti cititori, va multumesc inca o data ca cititi si sper sa va placa. Va urez lectura placuta si v-am pupat. ByE!! ^.^

[center].:: Page number 7 ::. [/center]


Locul acela ii fusese partas la multe ganduri lui Carl insa niciodata nu se simti mai incarcat de pasiune ca in acel moment. Privea pierdut supa albicioasa, a carui abur se evapora in aerul rece, si vedea chipul comandantului sau. Isi aminti de scenele din seara precedenta si excitarea din pantaloni il facu brusc sa tresara. Se simtea imobil in fata imaginii barbatului, insa, cand isi muta privirea peste chipurile celor din cantina, nu regasi nimic din trasaturile masculine ale chipului lui Balz. Ofta sonor, moment in care, Edwin il intreba ce are. Nu ca i-ar fi pasat, intreba doar din lipsa unei alte companii. Nu era genul de persoana care sa se ataseze, ii era intr-un fel scarba de sentimentele acelea atat de straine pentru el, insa in acelasi timp se bucura de o viata lipsita de griji sau indatoriri. Toata viata lui fusese asa: parinti bogati, lipsa afectiunii familiale, apoi placerea de a gusta din teribilismul adolescentei, primele fete pe care le dezvirginase si bucuria de a cheltui banii parintilor.
Carl isi indrepta privirea spre roscat si, fara sa se gandeasca prea mult, spuse:
- Alta data, Edwin. N-am chef de discutii.

Asa si era; visarea lui continua nu trebuia intrerupta de nimeni. Se simtea mai stingher ca niciodata, fiind inconjurat doar de ceata. Ce era ceea ce comandantul simtea pentru el? Sau... Ce simtea el pentru cel ce il ajutase atat de mult? Totul ii era la fel de clar ca acea culoare estompata a mancarii. Lua lingura in mana si incepu sa strecoare acel lichid ce ii parea mai fara gust ca oricand. Auzi sunetul unui scaun tras aproape de masa lor, fara sa bage in seama miscarea din jurul lui. Numai cand auzi vocea comandantului, ridica privirea intalnind ochii de-un albastru turmalin ai lui Leon. Il privea cu o oarecare retinere; era un strain pentru el desi mai vorbisera de cateva ori. Balz niciodata nu se asezase la masa lor si nu discutase cu vreunul dintre colegii lui. Atunci isi dadu seama ca acea protectie si bunatate o manifesta doar pentru el. Se simtea pe de o parte flatat de incercarile binefacatorului sa-l protejeze, dar totodata, consternat la gandul ca poate sufletul barbatului nu era atat de pur pe cat credea.
Fu trezit, iar, de un cot al Samanthei care, zambind, ii spuse:
- Vrei ciocolata? Leon ne-a adus-o.
Se vedea clar incantarea fetei numai cand ii pronunta atat de proeminent numele blondinului, insa Carl ofta si lua bucata de ciocolata amaruie, ducand-o la gura. Presa cu ea buzele-i subtiri, aceasta patrunzand in gura lui, si simti gustul atat de rapitor ce il facu sa isi inchida scurt timp ochii. Zambi intuitiv si spuse cu o urma de tandrete in voce:
- Multumesc.
Blondinul zambi scurt si discret, mutandu-si privirea in dreptul lui Carl, care, de asemenea, privea absorbit chipul barbatului.

Nu stia de ce, dar acel chip i se paru tare diferit. Niciun comandant nu semana cu Leon; el, desi era impunator si autoritar, nu avea acea doza de cruzime injectata in sange si nici nu era brutal cu detinutii. Aprecia din suflet acel comportament moderat al barbatului si il gasea atractiv. Nici fizic nu arata rau, ci din contra, avea trasaturi chiar frumoase. Avea ochi albastri patrunzatori, acoperiti partial de firele de par blond care se continuau intr-o coada scurta la spate. Era genul de om ingrijit si mereu lasa in urma lui acea boare inconfundabila de pin combinat cu santal, impreunarea aceea facandu-te de fiecare data sa-ti intorci capul. De asemenea stia sa fie senzual sau filosofic si exprima destul de bine insiruirea gandurilor lui, fara sa se piarda in detalii totusi inflorind cu amanunte povestea astfel incat sa captiveze. Detinea niste pometi bine conturati, rigizi, un corp subtire si atletic, era inalt si destul de bine facut insa nu exagerat. Pana si structura lui corporala parea la fel de echilibrata ca si caracterul sau. Iti era greu sa nu remarci o persoana ca el si in scurt timp, nici ochii lui Carl nu scapasera detaliile acelea frumoase ale chipului si corpului comandantului. Pe langa Balz, acesta parea fragil, insa, ii dadea un sentiment de protectivitate acea privire blanda si acel ton ferm.

Baiatul isi propti capul in palma, obrazul lui odihnindu-se in podul acesteia, si investiga intreaga camera. Peretii erau gri, podeaua de asemenea avea aceeasi culoare ce predomina obsesiv peste tot, geamurile erau la fel de inalte si mici, avand inevitabil gratii groase si ruginite. Isi aminti brusc de mometul in care intra in camera comandantului sau si il surprinse uitandu-se pe fereastra la luna. Ar fi vrut sa-si continuie amintirile ce i se desfasurau in minte insa fu adus la asa-zisa realitate de vocea stapanita si groasa a lui Leon.
- Am auzit, domnule Carl, ca ati reusit sa scapati de oroarea cazanului.
- Da, asa e... Leon, spuse el, accentuand ultimul cuvant cu indrazneala. Faptul ca isi putuse permite sa ii spuna "Leon" ii facura pe colegii lui sa pastreze un fel de liniste profunda. Un tuset se auzi de undeva din departare, apoi, fixandu-i si mai mult privirea baiatului ii spuse:
- Ai avut noroc.
- Nu poti numi noroc intuitia, spuse acesta zambind siret in coltul buzelor, in timp ce, privirile celor doi se imbinara intr-un joc al hazardului.
- Si, de asemenea, nu poti numi intuitia protectorat. Replica taioasa a barbatului inflori cateva zambete pe chipurile colegilor sai si il facu pe unul sa scoata un sunet asemanator unui "o" provocator. Baiatul pufni si spuse, ridicandu-se de la masa:
- Protectoratul se numeste cand primesti ceva nefacand nimic. La fel ca tine. Ceea ce fac eu se numeste lupta. Daca tu te simti atat de inferior sa ma numesti castigator spunand ca obtin chiar si dreptul la viata nefacand nimic... Bine ai venit in tabara celor slabi, draga Leon.

Baiatul pleca asezandu-si intr-un gest arogant gulerul salopetei in timp ce, comandantul, privindu-i corpul departandu-se, isi musca lubric o buza.
Acea sfortare de a se opune a nu stiu cata oara sistemului nazist al lagarului aduse inca o victorie pentru Carl, care se bucura din plin de replica lui si de gustul de a se comporta ca un invingator. Mergand pe hol spre camera lui, il intalni pe binefacatorul lui, care, de cum il vazu, il prinse in brate, sarutandu-l.
- Camerele... spuse Carl intrerupand acel sarut pasional. Corpul lui Balz zvacnea de dorinta insa, cu un zambet docil pe fata, ii spuse:
- Ne vedem diseara?
Carl confirma dand afirmativ din cap, apoi, reluandu-si drumul isi schimba decizia. De ce sa se duca la Balz? Sigur ar fi urmat o noapte ca cea precedenta; preludiul extins si obositor, nepriceperea barbatului si incununarea actului doar cu satisfactia de a o fi facut, nu sa ii si fi placut. Auzi pasi, gandindu-se ca mai mult ca sigur e protectorul sau, si isi intoarse capul, zarind, spre suprinderea lui, pe Edwin ce mergea detasat si incepuse sa fluiere.