22-06-2012, 09:38 PM
Capitolul II: Intrusul
In urmatoarele clipe mai multi gardieni l-au luat pe Nibor si pe mine. Regina ne-a urmat intr-o parte a palatului destinata exclusiv pacientilor. Un fel de mini spital. Trupul aproape dezgolit al lui Nibor a fost uns cu fel de fel de unguente urat mirositoare. I s-a injectat un antidot in brat. In urmatoarele ore starea lui se ameliora putin cate putin. O slujnica mi-a spus ca va trebui sa faca injectii cu antidot zilnic, timp de doua saptamani. Desi petele vor disparea in urmatoarele zile, veninul va mai fi prezent cel putin cateva saptamani. Am oftat si el mi-a prins mana intr-a lui. Ma durea sa-l vad asa, insa nu stiam cum sa-l ajut mai bine decat sa fac ce-mi zicea regina. Am petrecut acea seara in micutul salon alb in care Nibor trebuia sa stea. Desi regina aproape mi-a ordonat sa plec si sa ma duc in camera special amenajata mie, nu am miscat un deget. Pana la urma se plictisi si ma lasa in pace. Gardieni nu ma lasau nici o clipa in pace, chiar daca stateau la usa, prezenta lor tot ma deranja. Il priveam atent, la fel facea si el. N-aveam nevoie de cuvinte, si oricum n-am fi vrut ca gardieni sa auda ce vorbeam.
Desi Nibor se stradui sa-mi spuna sa dorm in patul lui, i-am zis ca nici sa nu se gandeasca. Astfel am stat pe un scaun destul de comfortabil langa patul lui. Imi zambi cand l-am sarutat usor pe frunte.
– Daca as putea, te-as gadila.
Am ranjit si mi-am plimbat usor degetele pe pielea lui afectata. Desi nu indrazneam sa-l gadil cu adevarat, nu puteam sa nu-i ating pielea catifelata.I-am mangaiat parul negru pana cand acesta adormi in final. Abia atunci am indraznit sa inchid si eu ochii.
Urmatoarea zi m-am trezit cand regina dadu buzna in salonul in care mi-am petrecut noaptea. Cu o fata triumfatoare, aceasta-mi spuse:
– In curand va fii incoronarea, si n-am sa permit sa mai umbli in asemenea haine.
Mi-am arcuit sprancenele, nedumerita.
– Dar ce au hainele mele? Este chiar penibila. Ba nu, eu sunt. Eu sunt cea in pantaloni scurti pe langa toate doamnele in rochii pana in pamant,daca e sa privim lucrurile asa.
Ai spus ca faci ce vreau eu. Nu uita, prietenul tau este la mana mea si oricand pot intrerupte tratamentul si sa-l las sa moara. Asa ca mai bine mai urma, n-o sa dispara de acolo amicul tau.
La cat de tare a tipat, ma mir ca nu s-a trezit Nibor. I-am aruncat o privire si o soapta, mai mult pentru mine, decat pentru el: o sa ma intorc imediat. Inconjurata de tot alaiul de gardieni, regina ma conduse intr-o camera uriasa, plina de... rochii, materiale, accesori, ate si ace, si cred ca tot ce era posibil si imposibil in materie de vestimentatie. Am oftat usor. O slujnica veni si ma masura. Nu si-a retinut dezgustul fata de hainele mele rupte si patate." O sa avem de lucru, majestatea voastra" si bla bla bla. Imi lua masurile din cap pana in picioara, ma cantarii si tot felul de prostii. Nici macar o fereastra in aceasta camera, dar fiecare perete era acoperit de o oglinda uriasa. Bineinteles, te puteai observa doar intr-una dintre ele, caci celelalte ereau acoperite ba de umerase, ba de cufere pline cu accesorii sau mai stiu eu ce. Desi volumul de lucruri era imens am putut observa totusi o oarecare ordine. Nu era chiar o dezordine totala, dar asa mi se parea mie. Am privit ingrozita cand slujnica mi-a spus sa aleg cateva culori pentru rochia de astazi. Toate nuantele posibile erau acolo. Se pare ca totusi regina nu mai avea rabdare cu mine si se apropie rapid. Am privit-o in ochii plin de dispret.
– Nu vei purta o rochie mai mult de o zi, m-ai inteles?
Am aprobat dezgustata. O rochie si o zi? Nu prea merg in aceeasi propozitie. Obisnuiam sa port aceeasi pantaloni scurti si trei saptamani, dar o rochie pe zi? Cata lipsa de material, cat timp irosit pentru asemenea rochii. Slujnica imi reaminti sa aleg culorile pe care le doream pentru rochie. Fara sa ma gandesc, am spus primele culori venite in minte: rosu, negru, oranj. Slujnica stramba imediat din nas si-mi spusese ca nu sunt bune. Adica, imi spune sa aleg si dupa ca nu sunt bune? Toate aceste lucruri ma dau peste cap. O ultima varianta, rosu si negru.
– Bine, dar de maine o sa te ajut eu la alegerea culorilor.
Adica o sa alegi tu, ipocrito! Regina ii dadu indicatie pentru o alta rochie, cea in care urma sa fiu incoronata. Am ascultat atent pretentiile ei: cu trena lunga, de culoarea smaraldelor, cu fir din aur si modele de inspiratie romana. Mai insira si niste lucruri pe care nu le-am inteles, iar apoi imi spuse ca ma pot duce in salon. Aproape am fugit in directia salonului, macar invatasem unde este acesta. Coridoarele lungi si imense nu-mi erau de folos, dar alergam destul de repede, asa ca in scurt timp am ajuns.
Nibor era deja treaz. Ma intreba, cu mai multa putere in voce, dar totusi slabit, unde am fost. I-am putut citi ingrijorarea pe chip. I-am dat unul dintre zambetele mele linistitoare.
– Regina vrea sa ma transforme si intr-o papusa cu rochii lungi. Pantalonii mei nu-i prea plac.
- Arret, eu.. ma simt atat de vinovat ca tu faci astea pentru mine. Vocea ii tremura. Daca nu as fi fost bolnav, tu n-ai suportat chinurile astea. Iti promit, Arret, ca imediat ce ma pun pe picioare evadam si ne ducem acasa.
- Nu, Nibor. Am promis ca o sa fiu printesa pana la moartea lor, si criminalii adevarati isi respecta promisiunile, ai uitat?
-Si daca mor la pastele cailor? De unde stii ca-s pe moarte? incerca sa mai spuna mai multe, insa glasul i se pierdu de durere.
Imediat am fost langa el, linistindu-l.
– Ei, gata gata, nu esti inca sanatos. O sa stam aici, Nibor. Nici mie nu-mi convine sa port rochii lungi pana in pamant, dar nici sa te vad in halul asta. Ai sa vezi ca va fi bine. L-am luat usor in brate, zambindu-i. Imi ranji, si in clipa aceea degetele sale alunecau usor, gadilandu-ma.
Nu era nici pe departe gadilatul sau de odinioara, cand ma durea burta de ras, dar pentru el acum era un efort imens. L-am rasplatit in aceeasi masura. Jocul nostru, pe care-l practicam de mici copii, a fost intrerupt de o alta slujnica ce ma anunta ca rochia este gata. Dupa ce imi sopti un " abia astept sa te vad in ea" am plecat rapid sa iau rochia. Eschivam putin, totusi pasii mei o luau la goana. Poate era mai degraba dorinta de a-i arata lui cum imi sta, decat rochia in sine.
Am ajuns din nou in incaperea cu o mie de matasuri- asa am denumit-o datorita materialelor preponderente. Am ramas inmarmurita cand slujnica imi intinsa o rochie de un rosu aprins. Corsetul avea mici fundite negre, iar la brau o curea lucioasa, de culoarea abanosului, isi facea simtita prezenta. Din fericire pentru mine, aceasta rochie nu avea vreo trena lunga. Partea inferioara era decorata cu pietricele poleite pe ea. Era... minunata, trebuie sa recunosc. Insa, pentru o lupta, era mai bine daca as fi fost goala. In conditiile in care oricum nu aveam sa mai lupt o perioada, cred ca rochia nu reprezenta un mare dezavantaj.
Mi-am amintit de copilaria mea, cat de mult iubeam aceste rochite! Daca e sa fiu sincera, si acum imi plac, numai ca le gasesc inutile. Am simtit cum slujnica imi da la o parte hainele si imediat i-am luat mainile de pe mine.
– Sa nu imi spuneti ca o sa va imbracati singura cu aceasta rochie.
Am realizat imediat ca avea dreptate.
– De imbracat, nu, dar de dezbracat pot sa ma dezbrac si eu.
Am auzit un "Asta pentru ca n-ai rochie" insa am ignorat-o. Mi se parea ciudat sa ma dezbrac in fata altcuiva decat a lui Nibor. Eram atat de obisnuita cu prezenta lui, incat nici nu ne mai oboseam sa ne schimbam separat. Imi cunostea trupul la fel de bine pe cat eu il cunosteam pe-al lui. Exact ca fratii, fara vreo pudoare atinsa, desi amandoi nu mai aveam de mult 10 ani.
Astfel dezbracarea mea nu a durat mai mult de 5 minute. Ce avea sa urmeze, in schimb, a durat vreo jumatate de ora. Simteam ca innebunesc pana cand imi prinde toate firele corsetului. Dupa asta nu ma lasa sa plec imediat. Ma conduse in camera alatura.
Acolo, slujnica, al carei nume era Suddon, imi pieptana parul mult prea scurt.
– Parul dumneavoastra nu se asorteaza cu rochia.
Am privit-o ciudat. Adica pana si parul trebuie sa se asorteze? Sper ca nu se asteapta sa-l vopsesc in fiecare zi in functie de ce rochie am pe mine...
– Va trebui sa va lasati parul lung, majestate.
Nu avea nici un rost sa-i indrug ca nu imi mai voi lasa parul lung vreodata, asa ca am aprobat nepasatoare. Imi mai dadu cu un parfum dulceag si-mi contura buzele cu rosu. Ultimul pas au fost bijuteriile. O pereche de cercei mult prea grei, trebuia sa port cercei voluminosi caci “trebuie sa existe ceva care sa monopolizeze privelistea, ca lumea sa nu observe parul nepotrivit” . Un cadru oval incadra medalionul cu insemnele regale: patru trandafiri, fiecare reprezentand cate un anotimp: unul portocaliu pentru toamna, unul alb pentru iarna, unul verde pentru primavara si unul rosu pentru vara. Slujnica imi spusese ca cele patru inele vor fi purtate la incoronare, precum si medalionul. Cand ma termina de aranjat nici nu m-am uitat in oglinda; m-am reintors in culcusul meu.
Cand Nibor ma vazu, am simtit ca toata osteneala a meritat. A amutit de uimire, cred ca nu stia daca sa-mi spuna ca arat fabulos, sau ca nu se potriveste deloc cu mine. A ales a doua varianta, spre deliciul meu.
Am petrecut dupa-amiaza povestind si depanand amintiri cu el.Cand obosi, mult prea devreme pentru mine, l-am lasat sa doarma linistit in patul alb. Avean 2 posibili: fie ma holbam la el dormind, cu riscul de a-l trezi, fie faceam un tur al castelului. Am ales a doua varianta si am iesit usor din incapere. Nu puteam sa alerg din cauza rochiei mult prea grea si impopotionata, asa ca am ales o plimbare usoara.
Am incercat sa-mi amintesc unde era fosta mea camera. Etajul 3 sau 4, caci imi placea sa urc scarile. O serie de amintiri m-au cuprins si am devenit putin melancolica. A reveni aici dupa atata timp nu e ceva usor. Acum cateva zile, pe vremea asta, ma antrenam cu Nibor, sub privirile maestrului Sisied.Lucrurile s-au schimbat foarte mult de atunci, practic, de cateva zile. Nici macar palatul asta nu mai e la fel. Toate s-au schimbat, fir-ar ele sa fie! Si eu tot nu-mi gasesc locul. Oare unde apartin? Viata mea este la Curtea Regala, domnind peste acesti supusi slabi de ingeri? Sau apartin lumii intunecate, servind raul si omorand fara scrupule? Sunt doua lucruri total opuse, de ce-mi este asa de greu sa ma decid? Am doua personalitati, ce se pot adapta foarte bine ambelor cai. Dar mie, unde mi-e lumea ce ma asteapta cu adevarat? Unde apartin intru totul? In niciuna dintre acestea, sigur. Dar alta varianta nu am.
Asadar, care imi este destinul? Sa ma zbat in aceste doua lumi paralele, chiar opuse? Sa incerc sa fac un echilibru intre cele doua? Sau pot sa aleg una, in care sa traiesc pe vecie. Dar asta ar insemna sa am mereu acel sentiment de "imi amintesc cand la..." si nu vreau. Asadar, ce pot face? Sunt doar o fata, o amarata de fata.
Ba nu, nu esti, incerca vocea mea interioara sa-ti spuna. Esti printesa, si nu una oarecare.
Ai drepturi, ai facilitati. Poti cumpara de 10 ori palatul in care te afli si sa mai ai si bani. Pe langa asta, esti o razboinica neinfricata si curajoasa. Poti dobora pe oricine, esti mai sprintena si rapida chiar decat Sisied.
Dar nu la fel de puternica! am tipat eu.
Si ce daca? Puterea nu e totul.
Mi-am ignorat vocea interioara si am continuat plimbarea mea. Etajul 4, foarte bine. Inainte de intrarea in acesta era scris pe o placuta aurita "Etajul roial" si emblema familiei noastre. Pe pariu ca aici trebuie sa fie fosta mea camera. Incearca sa-ti reamintesti, Arret. Unde era oare?
Cateva servitoare se uita la mine atat infricosate, cat si cu admiratie. Uitasem ca rochia era cea care imi dadea o aura imperiala. Le-am privit cum se departau incet, toate infara de una. O batrana cu o expresie atat de familiara imi intindea bratele catre ea. Instinctiv, m-am lasat abandonata in aceea imbratisare calda. M-am simtit, pentru prima oara, acasa. Mainile femei ma strangeau si am inceput sa zambesc. Nu am nici un habar cine este, insa prezenta acesteia imi da o stare de comfort. Cu lacrimi in ochi, batrana rupe imbratisarea si-mi spune.
- Iti mai amintesti de batrana ta doica Estelle?
Am inmarmurit. Ea, ea ce avea grija de mine, cea care ma rasfata si ma lua cu mine peste tot. Cea care imi spunea totul cand ceilalti imi ziceau" Esti prea mica pentru a intelege" . Cea care ma ingrijea ca o mama si ma iubea nespus. Cea care era acolo atunci cand am fost rapita.
-Stella, Stella! am reusit sa spun in timp ce ma intindeam din nou spre ea. Imbratisari calde, pline de dragoste materna. Era ea, doica mea, Stella, cum o porecleam adesa, desi mereu auzeam de la mama ca numele ei este Estelle. Oricum ,niciodata nu am ascultat decat de Stella, si nici decum de cei pe care ii numeam parinti.
Cand am rupt imbratisarea Stella mi-a soptit sa o urmez. Dupa un hol lung, am ajuns in ceea ce odata era camera mea. Atat de neschimbata, de parca nu ar fi trecut atatia ani. Peretii rosii erau acoperiti de picturi facute de mine. Desene abstracte si copilaresti. Mobila veche si mica, de copii. Totul era atat de copilaresc incat imi inducea o stare de bine. Nici macar patul meu cu baldachin alb nu se schimbase. Asternuturile cred ca erau indentice cu cele de acum multi ani. Am sarit in bratele Stellei, multumindu-i pentru ca m-a condus aici. Am sarit in pat, asa cum obisnuiam sa fac mai de mult. Am privit tavanul, insa mai avea stelele pe care eu personal le decupasem si le lipisem acolo. Nimic nu se schimbase, absolut nimic. Stella ma privy bland si totusi speriata; ma stranse aproape de ea. Puteam sa simt ca ceva nu este inregula cu ea. Am deschis gura sa spun ceva, insa cuvintele nu mi-au iesit. Mi se parea ca trece o eternitate, insa din clepsidra timpului se scurgeau doar minute. Ii priveam ochii atat de blanzi ce ma incalzeau nespus si numai puteam sa spun nimic.
Amintiri ce le credeam de mult pierdute mi-au revenit in cap. O fetita ce isi lasa parul extrem de lung sa fie pieptanat de o doica zambitoare. Eu si Stella. O alta scena. Eu, cam pe la 4 anisori, jucandu-ma cu un baietel cu par blond. Am incercat sa-mi reamintesc cine era, caci in visele mele mai aparea acest copil. Alta imagine. Eu, impreuna cu doua fete, la plaja. Oscilam intre a face castele de nisip si a inota. In toate zambeam si eram extrem de fericita. Urmatoarea scena era constituita din mine impreuna cu Regina, asa-zisa mama mea. Nu zambeam, stateam solemna, in asteptarea nu stiu cui om sus-pus. Trebuia sa nu ma agit sau sa zambesc prosteste. Plecaciunea mult prea repetata era indispensabila. Multe scene fara inteles. Flori. Matase. Fluturi. Zambete.
Cele mai frumoase lucruri sunt cele mai simple.
Incet, incet, visele mele au pierit usor; realitatea a luat locul fanteziei. Ma aflam in camera mea de odinioara in bratele Stellei.
-Regina nu vrea ca eu sa vorbesc cu tine, insa n-am putut. Trebuie sa plec, domnisoara, imi spuse aceasta.
Am privit-o cum pleaca si am simtit cum un junghi mi se pune in inima. De ce nu voia regina sa vorbesc cu ea? Credea ca are sa ma influenteze, sau ca am sa evadez cu ajutorul ei? Cu siguranta ma subestimeaza, nici nu stie ce pot si ce nu pot. Am stat asa mult timp in camera mea, gandindu-ma. Gandul imi zbura aiurea, la Stella, la regina, la vechea mea viata, la Sisied, la Nibor, si la multe alte lucruri . Fara sa-mi dau seama, am adormit in fostul meu pat. De cand n-am mai dormit intr-un asemenea rasfat? Poate de prea mult timp…
In urmatoarele clipe mai multi gardieni l-au luat pe Nibor si pe mine. Regina ne-a urmat intr-o parte a palatului destinata exclusiv pacientilor. Un fel de mini spital. Trupul aproape dezgolit al lui Nibor a fost uns cu fel de fel de unguente urat mirositoare. I s-a injectat un antidot in brat. In urmatoarele ore starea lui se ameliora putin cate putin. O slujnica mi-a spus ca va trebui sa faca injectii cu antidot zilnic, timp de doua saptamani. Desi petele vor disparea in urmatoarele zile, veninul va mai fi prezent cel putin cateva saptamani. Am oftat si el mi-a prins mana intr-a lui. Ma durea sa-l vad asa, insa nu stiam cum sa-l ajut mai bine decat sa fac ce-mi zicea regina. Am petrecut acea seara in micutul salon alb in care Nibor trebuia sa stea. Desi regina aproape mi-a ordonat sa plec si sa ma duc in camera special amenajata mie, nu am miscat un deget. Pana la urma se plictisi si ma lasa in pace. Gardieni nu ma lasau nici o clipa in pace, chiar daca stateau la usa, prezenta lor tot ma deranja. Il priveam atent, la fel facea si el. N-aveam nevoie de cuvinte, si oricum n-am fi vrut ca gardieni sa auda ce vorbeam.
Desi Nibor se stradui sa-mi spuna sa dorm in patul lui, i-am zis ca nici sa nu se gandeasca. Astfel am stat pe un scaun destul de comfortabil langa patul lui. Imi zambi cand l-am sarutat usor pe frunte.
– Daca as putea, te-as gadila.
Am ranjit si mi-am plimbat usor degetele pe pielea lui afectata. Desi nu indrazneam sa-l gadil cu adevarat, nu puteam sa nu-i ating pielea catifelata.I-am mangaiat parul negru pana cand acesta adormi in final. Abia atunci am indraznit sa inchid si eu ochii.
Urmatoarea zi m-am trezit cand regina dadu buzna in salonul in care mi-am petrecut noaptea. Cu o fata triumfatoare, aceasta-mi spuse:
– In curand va fii incoronarea, si n-am sa permit sa mai umbli in asemenea haine.
Mi-am arcuit sprancenele, nedumerita.
– Dar ce au hainele mele? Este chiar penibila. Ba nu, eu sunt. Eu sunt cea in pantaloni scurti pe langa toate doamnele in rochii pana in pamant,daca e sa privim lucrurile asa.
Ai spus ca faci ce vreau eu. Nu uita, prietenul tau este la mana mea si oricand pot intrerupte tratamentul si sa-l las sa moara. Asa ca mai bine mai urma, n-o sa dispara de acolo amicul tau.
La cat de tare a tipat, ma mir ca nu s-a trezit Nibor. I-am aruncat o privire si o soapta, mai mult pentru mine, decat pentru el: o sa ma intorc imediat. Inconjurata de tot alaiul de gardieni, regina ma conduse intr-o camera uriasa, plina de... rochii, materiale, accesori, ate si ace, si cred ca tot ce era posibil si imposibil in materie de vestimentatie. Am oftat usor. O slujnica veni si ma masura. Nu si-a retinut dezgustul fata de hainele mele rupte si patate." O sa avem de lucru, majestatea voastra" si bla bla bla. Imi lua masurile din cap pana in picioara, ma cantarii si tot felul de prostii. Nici macar o fereastra in aceasta camera, dar fiecare perete era acoperit de o oglinda uriasa. Bineinteles, te puteai observa doar intr-una dintre ele, caci celelalte ereau acoperite ba de umerase, ba de cufere pline cu accesorii sau mai stiu eu ce. Desi volumul de lucruri era imens am putut observa totusi o oarecare ordine. Nu era chiar o dezordine totala, dar asa mi se parea mie. Am privit ingrozita cand slujnica mi-a spus sa aleg cateva culori pentru rochia de astazi. Toate nuantele posibile erau acolo. Se pare ca totusi regina nu mai avea rabdare cu mine si se apropie rapid. Am privit-o in ochii plin de dispret.
– Nu vei purta o rochie mai mult de o zi, m-ai inteles?
Am aprobat dezgustata. O rochie si o zi? Nu prea merg in aceeasi propozitie. Obisnuiam sa port aceeasi pantaloni scurti si trei saptamani, dar o rochie pe zi? Cata lipsa de material, cat timp irosit pentru asemenea rochii. Slujnica imi reaminti sa aleg culorile pe care le doream pentru rochie. Fara sa ma gandesc, am spus primele culori venite in minte: rosu, negru, oranj. Slujnica stramba imediat din nas si-mi spusese ca nu sunt bune. Adica, imi spune sa aleg si dupa ca nu sunt bune? Toate aceste lucruri ma dau peste cap. O ultima varianta, rosu si negru.
– Bine, dar de maine o sa te ajut eu la alegerea culorilor.
Adica o sa alegi tu, ipocrito! Regina ii dadu indicatie pentru o alta rochie, cea in care urma sa fiu incoronata. Am ascultat atent pretentiile ei: cu trena lunga, de culoarea smaraldelor, cu fir din aur si modele de inspiratie romana. Mai insira si niste lucruri pe care nu le-am inteles, iar apoi imi spuse ca ma pot duce in salon. Aproape am fugit in directia salonului, macar invatasem unde este acesta. Coridoarele lungi si imense nu-mi erau de folos, dar alergam destul de repede, asa ca in scurt timp am ajuns.
Nibor era deja treaz. Ma intreba, cu mai multa putere in voce, dar totusi slabit, unde am fost. I-am putut citi ingrijorarea pe chip. I-am dat unul dintre zambetele mele linistitoare.
– Regina vrea sa ma transforme si intr-o papusa cu rochii lungi. Pantalonii mei nu-i prea plac.
- Arret, eu.. ma simt atat de vinovat ca tu faci astea pentru mine. Vocea ii tremura. Daca nu as fi fost bolnav, tu n-ai suportat chinurile astea. Iti promit, Arret, ca imediat ce ma pun pe picioare evadam si ne ducem acasa.
- Nu, Nibor. Am promis ca o sa fiu printesa pana la moartea lor, si criminalii adevarati isi respecta promisiunile, ai uitat?
-Si daca mor la pastele cailor? De unde stii ca-s pe moarte? incerca sa mai spuna mai multe, insa glasul i se pierdu de durere.
Imediat am fost langa el, linistindu-l.
– Ei, gata gata, nu esti inca sanatos. O sa stam aici, Nibor. Nici mie nu-mi convine sa port rochii lungi pana in pamant, dar nici sa te vad in halul asta. Ai sa vezi ca va fi bine. L-am luat usor in brate, zambindu-i. Imi ranji, si in clipa aceea degetele sale alunecau usor, gadilandu-ma.
Nu era nici pe departe gadilatul sau de odinioara, cand ma durea burta de ras, dar pentru el acum era un efort imens. L-am rasplatit in aceeasi masura. Jocul nostru, pe care-l practicam de mici copii, a fost intrerupt de o alta slujnica ce ma anunta ca rochia este gata. Dupa ce imi sopti un " abia astept sa te vad in ea" am plecat rapid sa iau rochia. Eschivam putin, totusi pasii mei o luau la goana. Poate era mai degraba dorinta de a-i arata lui cum imi sta, decat rochia in sine.
Am ajuns din nou in incaperea cu o mie de matasuri- asa am denumit-o datorita materialelor preponderente. Am ramas inmarmurita cand slujnica imi intinsa o rochie de un rosu aprins. Corsetul avea mici fundite negre, iar la brau o curea lucioasa, de culoarea abanosului, isi facea simtita prezenta. Din fericire pentru mine, aceasta rochie nu avea vreo trena lunga. Partea inferioara era decorata cu pietricele poleite pe ea. Era... minunata, trebuie sa recunosc. Insa, pentru o lupta, era mai bine daca as fi fost goala. In conditiile in care oricum nu aveam sa mai lupt o perioada, cred ca rochia nu reprezenta un mare dezavantaj.
Mi-am amintit de copilaria mea, cat de mult iubeam aceste rochite! Daca e sa fiu sincera, si acum imi plac, numai ca le gasesc inutile. Am simtit cum slujnica imi da la o parte hainele si imediat i-am luat mainile de pe mine.
– Sa nu imi spuneti ca o sa va imbracati singura cu aceasta rochie.
Am realizat imediat ca avea dreptate.
– De imbracat, nu, dar de dezbracat pot sa ma dezbrac si eu.
Am auzit un "Asta pentru ca n-ai rochie" insa am ignorat-o. Mi se parea ciudat sa ma dezbrac in fata altcuiva decat a lui Nibor. Eram atat de obisnuita cu prezenta lui, incat nici nu ne mai oboseam sa ne schimbam separat. Imi cunostea trupul la fel de bine pe cat eu il cunosteam pe-al lui. Exact ca fratii, fara vreo pudoare atinsa, desi amandoi nu mai aveam de mult 10 ani.
Astfel dezbracarea mea nu a durat mai mult de 5 minute. Ce avea sa urmeze, in schimb, a durat vreo jumatate de ora. Simteam ca innebunesc pana cand imi prinde toate firele corsetului. Dupa asta nu ma lasa sa plec imediat. Ma conduse in camera alatura.
Acolo, slujnica, al carei nume era Suddon, imi pieptana parul mult prea scurt.
– Parul dumneavoastra nu se asorteaza cu rochia.
Am privit-o ciudat. Adica pana si parul trebuie sa se asorteze? Sper ca nu se asteapta sa-l vopsesc in fiecare zi in functie de ce rochie am pe mine...
– Va trebui sa va lasati parul lung, majestate.
Nu avea nici un rost sa-i indrug ca nu imi mai voi lasa parul lung vreodata, asa ca am aprobat nepasatoare. Imi mai dadu cu un parfum dulceag si-mi contura buzele cu rosu. Ultimul pas au fost bijuteriile. O pereche de cercei mult prea grei, trebuia sa port cercei voluminosi caci “trebuie sa existe ceva care sa monopolizeze privelistea, ca lumea sa nu observe parul nepotrivit” . Un cadru oval incadra medalionul cu insemnele regale: patru trandafiri, fiecare reprezentand cate un anotimp: unul portocaliu pentru toamna, unul alb pentru iarna, unul verde pentru primavara si unul rosu pentru vara. Slujnica imi spusese ca cele patru inele vor fi purtate la incoronare, precum si medalionul. Cand ma termina de aranjat nici nu m-am uitat in oglinda; m-am reintors in culcusul meu.
Cand Nibor ma vazu, am simtit ca toata osteneala a meritat. A amutit de uimire, cred ca nu stia daca sa-mi spuna ca arat fabulos, sau ca nu se potriveste deloc cu mine. A ales a doua varianta, spre deliciul meu.
Am petrecut dupa-amiaza povestind si depanand amintiri cu el.Cand obosi, mult prea devreme pentru mine, l-am lasat sa doarma linistit in patul alb. Avean 2 posibili: fie ma holbam la el dormind, cu riscul de a-l trezi, fie faceam un tur al castelului. Am ales a doua varianta si am iesit usor din incapere. Nu puteam sa alerg din cauza rochiei mult prea grea si impopotionata, asa ca am ales o plimbare usoara.
Am incercat sa-mi amintesc unde era fosta mea camera. Etajul 3 sau 4, caci imi placea sa urc scarile. O serie de amintiri m-au cuprins si am devenit putin melancolica. A reveni aici dupa atata timp nu e ceva usor. Acum cateva zile, pe vremea asta, ma antrenam cu Nibor, sub privirile maestrului Sisied.Lucrurile s-au schimbat foarte mult de atunci, practic, de cateva zile. Nici macar palatul asta nu mai e la fel. Toate s-au schimbat, fir-ar ele sa fie! Si eu tot nu-mi gasesc locul. Oare unde apartin? Viata mea este la Curtea Regala, domnind peste acesti supusi slabi de ingeri? Sau apartin lumii intunecate, servind raul si omorand fara scrupule? Sunt doua lucruri total opuse, de ce-mi este asa de greu sa ma decid? Am doua personalitati, ce se pot adapta foarte bine ambelor cai. Dar mie, unde mi-e lumea ce ma asteapta cu adevarat? Unde apartin intru totul? In niciuna dintre acestea, sigur. Dar alta varianta nu am.
Asadar, care imi este destinul? Sa ma zbat in aceste doua lumi paralele, chiar opuse? Sa incerc sa fac un echilibru intre cele doua? Sau pot sa aleg una, in care sa traiesc pe vecie. Dar asta ar insemna sa am mereu acel sentiment de "imi amintesc cand la..." si nu vreau. Asadar, ce pot face? Sunt doar o fata, o amarata de fata.
Ba nu, nu esti, incerca vocea mea interioara sa-ti spuna. Esti printesa, si nu una oarecare.
Ai drepturi, ai facilitati. Poti cumpara de 10 ori palatul in care te afli si sa mai ai si bani. Pe langa asta, esti o razboinica neinfricata si curajoasa. Poti dobora pe oricine, esti mai sprintena si rapida chiar decat Sisied.
Dar nu la fel de puternica! am tipat eu.
Si ce daca? Puterea nu e totul.
Mi-am ignorat vocea interioara si am continuat plimbarea mea. Etajul 4, foarte bine. Inainte de intrarea in acesta era scris pe o placuta aurita "Etajul roial" si emblema familiei noastre. Pe pariu ca aici trebuie sa fie fosta mea camera. Incearca sa-ti reamintesti, Arret. Unde era oare?
Cateva servitoare se uita la mine atat infricosate, cat si cu admiratie. Uitasem ca rochia era cea care imi dadea o aura imperiala. Le-am privit cum se departau incet, toate infara de una. O batrana cu o expresie atat de familiara imi intindea bratele catre ea. Instinctiv, m-am lasat abandonata in aceea imbratisare calda. M-am simtit, pentru prima oara, acasa. Mainile femei ma strangeau si am inceput sa zambesc. Nu am nici un habar cine este, insa prezenta acesteia imi da o stare de comfort. Cu lacrimi in ochi, batrana rupe imbratisarea si-mi spune.
- Iti mai amintesti de batrana ta doica Estelle?
Am inmarmurit. Ea, ea ce avea grija de mine, cea care ma rasfata si ma lua cu mine peste tot. Cea care imi spunea totul cand ceilalti imi ziceau" Esti prea mica pentru a intelege" . Cea care ma ingrijea ca o mama si ma iubea nespus. Cea care era acolo atunci cand am fost rapita.
-Stella, Stella! am reusit sa spun in timp ce ma intindeam din nou spre ea. Imbratisari calde, pline de dragoste materna. Era ea, doica mea, Stella, cum o porecleam adesa, desi mereu auzeam de la mama ca numele ei este Estelle. Oricum ,niciodata nu am ascultat decat de Stella, si nici decum de cei pe care ii numeam parinti.
Cand am rupt imbratisarea Stella mi-a soptit sa o urmez. Dupa un hol lung, am ajuns in ceea ce odata era camera mea. Atat de neschimbata, de parca nu ar fi trecut atatia ani. Peretii rosii erau acoperiti de picturi facute de mine. Desene abstracte si copilaresti. Mobila veche si mica, de copii. Totul era atat de copilaresc incat imi inducea o stare de bine. Nici macar patul meu cu baldachin alb nu se schimbase. Asternuturile cred ca erau indentice cu cele de acum multi ani. Am sarit in bratele Stellei, multumindu-i pentru ca m-a condus aici. Am sarit in pat, asa cum obisnuiam sa fac mai de mult. Am privit tavanul, insa mai avea stelele pe care eu personal le decupasem si le lipisem acolo. Nimic nu se schimbase, absolut nimic. Stella ma privy bland si totusi speriata; ma stranse aproape de ea. Puteam sa simt ca ceva nu este inregula cu ea. Am deschis gura sa spun ceva, insa cuvintele nu mi-au iesit. Mi se parea ca trece o eternitate, insa din clepsidra timpului se scurgeau doar minute. Ii priveam ochii atat de blanzi ce ma incalzeau nespus si numai puteam sa spun nimic.
Amintiri ce le credeam de mult pierdute mi-au revenit in cap. O fetita ce isi lasa parul extrem de lung sa fie pieptanat de o doica zambitoare. Eu si Stella. O alta scena. Eu, cam pe la 4 anisori, jucandu-ma cu un baietel cu par blond. Am incercat sa-mi reamintesc cine era, caci in visele mele mai aparea acest copil. Alta imagine. Eu, impreuna cu doua fete, la plaja. Oscilam intre a face castele de nisip si a inota. In toate zambeam si eram extrem de fericita. Urmatoarea scena era constituita din mine impreuna cu Regina, asa-zisa mama mea. Nu zambeam, stateam solemna, in asteptarea nu stiu cui om sus-pus. Trebuia sa nu ma agit sau sa zambesc prosteste. Plecaciunea mult prea repetata era indispensabila. Multe scene fara inteles. Flori. Matase. Fluturi. Zambete.
Cele mai frumoase lucruri sunt cele mai simple.
Incet, incet, visele mele au pierit usor; realitatea a luat locul fanteziei. Ma aflam in camera mea de odinioara in bratele Stellei.
-Regina nu vrea ca eu sa vorbesc cu tine, insa n-am putut. Trebuie sa plec, domnisoara, imi spuse aceasta.
Am privit-o cum pleaca si am simtit cum un junghi mi se pune in inima. De ce nu voia regina sa vorbesc cu ea? Credea ca are sa ma influenteze, sau ca am sa evadez cu ajutorul ei? Cu siguranta ma subestimeaza, nici nu stie ce pot si ce nu pot. Am stat asa mult timp in camera mea, gandindu-ma. Gandul imi zbura aiurea, la Stella, la regina, la vechea mea viata, la Sisied, la Nibor, si la multe alte lucruri . Fara sa-mi dau seama, am adormit in fostul meu pat. De cand n-am mai dormit intr-un asemenea rasfat? Poate de prea mult timp…