19-06-2012, 06:57 PM
[center]Chapter III
::::::Spre destin si mai departe::::::[/center]
Imediat dupa aceea totul era ca o masa uriasa de artificii incandescente. Fiecare privire, fiecare atingere ardea de acea dorinta colosala de a fi din nou al lui, imi aducea aminte de acele momente fierbinti, ramanand des perplex la ideea ca eu chiar facusem acel lucru. Am continuat sa ne purtam ca doi prieteni, mai mult din dorinta mea. Desi eu eram cel ce dezvoltase aceasta pasiune fata de el tot eu eram cel ce dorea sa ascunda asta.
Ne gaseam unul pe altul seara, eu mutandu-ma practic in apartamentul lui. Desi nu era greu sa comunicam -deorece usile apartamentelor noastre erau una langa alta- mi se parea ceva mai semnificativ mutatul cu el. Facusem asta, insa negam cu o desarvarsire hotarata ca o voi face. Imi propusese chiar sa vand apartamentul meu si sa ne mutam definitiv impreuna. Raspunsul meu la aceasta propunere a fost unul dur, fara pic de respect pentru sentimentele lui. A fost un “NU” cat se poate de sigur, desi inima mea tremura incet de durere. Nu stiam de ce ma port asa cu el, pana la urma el ma iubea, eu il iubeam. Totul era nou si putin straniu pentru mine. Cu nimeni nu mai facusem asta, pentru nimeni inima nu imi batuse in asa hal incat sa cred ca imi va iesi naibii din piept. Si totusi… De fiecare data cand orgoliul si mandria mea exagerata ii retezau din avantul amoros, el imi zambea intelegator si imi ciufulea copilaros, cu podul palmei, parul meu negru. Instinctiv, obrajii mei erau scufundati in caldura, inrosindu-se zdravan.
Totul era la noi ca de obicei, desi serile le petreceam pe balcon, imbratisati, vorbind despre diverse lucruri. Asta cand ajungea acasa… Caci avea obiceiul sa ajunga ori in patru labe ori nici macar pana la etajul unu, adormind pe scari si urmand ca eu a doua zi dimineata sa-l culeg de pe acolo si sa-l fac sa se trezeasca.
Veneam de la scoala, el lipsind intreaga zi din cauza mahmurelii. In ultimul timp se intampla cam des, insa nu aveam de gand sa-i atrag atentia asupra acestui lucru. Era liber sa faca ce vrea, atat timp cat stiam ca vine acasa sau ma rog, incearca. Eram bine mersi sa stiu ca va ajunge macar pana la scara blocului intreg ca de acolo sa-l ridic eu urmatoarea zi. In rest nu imi pasa prea mult de viata lui, desi ar fi trebuit. Nu eram genul de persoana prea posesiva desi gelozia ma facea cateodata sa-i spun cu o expresie grava pe chip:”Unde dracu’ ai fost noaptea trecuta?”. Insa, in ciuda privirii mele mustratoare si comportamentului meu nervos, el reusea sa-mi zambeasca discret si sa ma puna pe jos, sarutandu-ma. Atunci simteam gustul alcoolului in gura si stiam ca iar se pierduse in numarul paharelor, nereusind sa mai ajunga acasa, decat dupa ce vreun trecator i-a dat cu piciorul si a strigat la el sa se trezeasca. Poate ca acesta era un fel de raspuns, caci la starea in care era, buzele lui nu puteau desprinde nici un cuvant. In momente ca acelea il mangaiam pe cap apoi il puneam in pat, zambindu-i si uitand de toata gelozia si panicarea mea.
Cam asa era relatia noastra vazuta cumva obiectiv. De multe ori, cand eram in autobuz spre scoala, imi lua mana in a lui tinand-o strans, insa din nou incapatanarea mea prosteasca ma facea sa imi desprind degetele de ale sale si sa pronunt cuvinte goale, ce nu prea veneau din suflet:”Ti-am zis sa nu mai faci asta.” De fiecare data cand auzea fraza asta -si nu era de putine ori- el imi zambea ca intotdeauna si imi spunea cu o expresie putin obraznica: ”Ma inebunesti... Ce zici? Nu ar fi frumos sa o facem aici?” Ma obisnuisem cu astfel de raspunsuri perverse, mai mult pentru ca ii erau caracteristice. Stiam ca il raneam destul de des, insa el mai avea puterea sa zambeasca dupa ce ii refuzam cu totul manifestarea sentimentelor lui fata de mine.
Stateam pe canapea, urmarind starea vremii ce preconiza termperaturi destul de scazute, specifice de altfel lunii in care ne aflam si anume octombrie. In acel moment inima mi-a stat in loc, pulsul meu parca fiind cu totul inghetat. Nu ma puteam misca, eram paralizat de frica. Ochii mei au fost umpluti cu lacrimi calde care mi s-au scurs incet pe obrajii albi; ma pierdusem cu totul. Mintea mea era plina de cele mai urate si infricosatoare scenarii, stiind ca Charles este inca afara, ca el se afla in acel frig. Erau doar niste temperaturi al naibii de scazute, insa combinate cu cateva pahare de alcool si niste haine subtiri, m-au facut sa tremur. Atunci am simtit pentru prima oara ca nu pot trai fara el.
Mi-am sters lacrimile de pe obrajii umezi si mi-am luat jacheta, iesind vijelios pe usa. Scarile mai mult le-am sarit decat coborat, iar drumul pana la barul pe care il frecventa el a fost o cursa contra-cronometru. Corpul inca imi tremura, iar inima mea pulsa nebuneste cand am ajuns in fata barului. Privirea mea a fost complet inghetata, golita de orice sentiment vazand ca el nu se afla la nici o masa. Mi-am dus mana tremuranda la gura si tot ce am putut sa fac a fost sa raman nemiscat pana cand corpul meu a cedat, eu ajungand in ghenunchi. Nu mai bocisem atat de mult in viata mea, eram complet distrus, nici nu stiam ce dracu’ e cu mine. Totul se amesteca intr-o masa uriasa neagra, suflul meu era inghetat supinele absorbindu-mi orice putere de a respira. Ma inecam in lacrimile ce se scurgeau fara oprire pe obraji si totul nu mai avea sens, pana cand...
O mana puternica imi apasa umarul, iar in lumina venita de la bar i-am vazut chipul zambind. Cand mi-a vazut expresia fetei, plina de ingrijorare si durere, s-a pus in ghenunchi, cuprinzandu-mi corpul cu bratele sale lungi.
-Am crezut ca... Ai patit ceva... i-am spus eu usor printre suspinele adanci si infundate. El imi cuprinse fata cu mainile sale reci si imi spuse cu un zambet dulce pe fata:
-Esti tare prostut. Nu voi pati nimic.
Vocea lui imi facu ochii sa scanteie usor, iar lacrimile mele au ramas inerte, suspinele mele oprindu-se. Ma linistise doar cu cateva cuvinte. Atunci am relizat pentru prima data cat insemna el pentru mine.
Din nou hainele au zburat de pe noi inca de cand urcam scarile blocului, incercand sa ajungem in casa. Am deschis usa cu putere, aceasta fiind lovita de perete, apoi inchisa cu la fel de multa forta. Am fost trantit pe podea de el, in timp ce isi dadea jos si restul hainelor. Mi-a prins usor un mugur, strangandu-l usor apoi a inceput sa-mi cerceteze corpul cu limba lui. Dupa ce ne-am incins bine de tot, i-am primit virilitatea in mine, bucurandu-ma pentru a doua oara de el.
Era mai mult decat placere ceea ce simteam. Nici nu puteam defini senzatia aceea, insa stiu ca in acea noapte, dupa ce amandoi am cazut rupti de oboseala, am inceput sa plang in bratele lui. Aceea seara a fost mai mult decat acel act obisnuit. A fost seara in care mi-am dat seama cat de mult il iubesc.
::::::Spre destin si mai departe::::::[/center]
Imediat dupa aceea totul era ca o masa uriasa de artificii incandescente. Fiecare privire, fiecare atingere ardea de acea dorinta colosala de a fi din nou al lui, imi aducea aminte de acele momente fierbinti, ramanand des perplex la ideea ca eu chiar facusem acel lucru. Am continuat sa ne purtam ca doi prieteni, mai mult din dorinta mea. Desi eu eram cel ce dezvoltase aceasta pasiune fata de el tot eu eram cel ce dorea sa ascunda asta.
Ne gaseam unul pe altul seara, eu mutandu-ma practic in apartamentul lui. Desi nu era greu sa comunicam -deorece usile apartamentelor noastre erau una langa alta- mi se parea ceva mai semnificativ mutatul cu el. Facusem asta, insa negam cu o desarvarsire hotarata ca o voi face. Imi propusese chiar sa vand apartamentul meu si sa ne mutam definitiv impreuna. Raspunsul meu la aceasta propunere a fost unul dur, fara pic de respect pentru sentimentele lui. A fost un “NU” cat se poate de sigur, desi inima mea tremura incet de durere. Nu stiam de ce ma port asa cu el, pana la urma el ma iubea, eu il iubeam. Totul era nou si putin straniu pentru mine. Cu nimeni nu mai facusem asta, pentru nimeni inima nu imi batuse in asa hal incat sa cred ca imi va iesi naibii din piept. Si totusi… De fiecare data cand orgoliul si mandria mea exagerata ii retezau din avantul amoros, el imi zambea intelegator si imi ciufulea copilaros, cu podul palmei, parul meu negru. Instinctiv, obrajii mei erau scufundati in caldura, inrosindu-se zdravan.
Totul era la noi ca de obicei, desi serile le petreceam pe balcon, imbratisati, vorbind despre diverse lucruri. Asta cand ajungea acasa… Caci avea obiceiul sa ajunga ori in patru labe ori nici macar pana la etajul unu, adormind pe scari si urmand ca eu a doua zi dimineata sa-l culeg de pe acolo si sa-l fac sa se trezeasca.
Veneam de la scoala, el lipsind intreaga zi din cauza mahmurelii. In ultimul timp se intampla cam des, insa nu aveam de gand sa-i atrag atentia asupra acestui lucru. Era liber sa faca ce vrea, atat timp cat stiam ca vine acasa sau ma rog, incearca. Eram bine mersi sa stiu ca va ajunge macar pana la scara blocului intreg ca de acolo sa-l ridic eu urmatoarea zi. In rest nu imi pasa prea mult de viata lui, desi ar fi trebuit. Nu eram genul de persoana prea posesiva desi gelozia ma facea cateodata sa-i spun cu o expresie grava pe chip:”Unde dracu’ ai fost noaptea trecuta?”. Insa, in ciuda privirii mele mustratoare si comportamentului meu nervos, el reusea sa-mi zambeasca discret si sa ma puna pe jos, sarutandu-ma. Atunci simteam gustul alcoolului in gura si stiam ca iar se pierduse in numarul paharelor, nereusind sa mai ajunga acasa, decat dupa ce vreun trecator i-a dat cu piciorul si a strigat la el sa se trezeasca. Poate ca acesta era un fel de raspuns, caci la starea in care era, buzele lui nu puteau desprinde nici un cuvant. In momente ca acelea il mangaiam pe cap apoi il puneam in pat, zambindu-i si uitand de toata gelozia si panicarea mea.
Cam asa era relatia noastra vazuta cumva obiectiv. De multe ori, cand eram in autobuz spre scoala, imi lua mana in a lui tinand-o strans, insa din nou incapatanarea mea prosteasca ma facea sa imi desprind degetele de ale sale si sa pronunt cuvinte goale, ce nu prea veneau din suflet:”Ti-am zis sa nu mai faci asta.” De fiecare data cand auzea fraza asta -si nu era de putine ori- el imi zambea ca intotdeauna si imi spunea cu o expresie putin obraznica: ”Ma inebunesti... Ce zici? Nu ar fi frumos sa o facem aici?” Ma obisnuisem cu astfel de raspunsuri perverse, mai mult pentru ca ii erau caracteristice. Stiam ca il raneam destul de des, insa el mai avea puterea sa zambeasca dupa ce ii refuzam cu totul manifestarea sentimentelor lui fata de mine.
Stateam pe canapea, urmarind starea vremii ce preconiza termperaturi destul de scazute, specifice de altfel lunii in care ne aflam si anume octombrie. In acel moment inima mi-a stat in loc, pulsul meu parca fiind cu totul inghetat. Nu ma puteam misca, eram paralizat de frica. Ochii mei au fost umpluti cu lacrimi calde care mi s-au scurs incet pe obrajii albi; ma pierdusem cu totul. Mintea mea era plina de cele mai urate si infricosatoare scenarii, stiind ca Charles este inca afara, ca el se afla in acel frig. Erau doar niste temperaturi al naibii de scazute, insa combinate cu cateva pahare de alcool si niste haine subtiri, m-au facut sa tremur. Atunci am simtit pentru prima oara ca nu pot trai fara el.
Mi-am sters lacrimile de pe obrajii umezi si mi-am luat jacheta, iesind vijelios pe usa. Scarile mai mult le-am sarit decat coborat, iar drumul pana la barul pe care il frecventa el a fost o cursa contra-cronometru. Corpul inca imi tremura, iar inima mea pulsa nebuneste cand am ajuns in fata barului. Privirea mea a fost complet inghetata, golita de orice sentiment vazand ca el nu se afla la nici o masa. Mi-am dus mana tremuranda la gura si tot ce am putut sa fac a fost sa raman nemiscat pana cand corpul meu a cedat, eu ajungand in ghenunchi. Nu mai bocisem atat de mult in viata mea, eram complet distrus, nici nu stiam ce dracu’ e cu mine. Totul se amesteca intr-o masa uriasa neagra, suflul meu era inghetat supinele absorbindu-mi orice putere de a respira. Ma inecam in lacrimile ce se scurgeau fara oprire pe obraji si totul nu mai avea sens, pana cand...
O mana puternica imi apasa umarul, iar in lumina venita de la bar i-am vazut chipul zambind. Cand mi-a vazut expresia fetei, plina de ingrijorare si durere, s-a pus in ghenunchi, cuprinzandu-mi corpul cu bratele sale lungi.
-Am crezut ca... Ai patit ceva... i-am spus eu usor printre suspinele adanci si infundate. El imi cuprinse fata cu mainile sale reci si imi spuse cu un zambet dulce pe fata:
-Esti tare prostut. Nu voi pati nimic.
Vocea lui imi facu ochii sa scanteie usor, iar lacrimile mele au ramas inerte, suspinele mele oprindu-se. Ma linistise doar cu cateva cuvinte. Atunci am relizat pentru prima data cat insemna el pentru mine.
Din nou hainele au zburat de pe noi inca de cand urcam scarile blocului, incercand sa ajungem in casa. Am deschis usa cu putere, aceasta fiind lovita de perete, apoi inchisa cu la fel de multa forta. Am fost trantit pe podea de el, in timp ce isi dadea jos si restul hainelor. Mi-a prins usor un mugur, strangandu-l usor apoi a inceput sa-mi cerceteze corpul cu limba lui. Dupa ce ne-am incins bine de tot, i-am primit virilitatea in mine, bucurandu-ma pentru a doua oara de el.
Era mai mult decat placere ceea ce simteam. Nici nu puteam defini senzatia aceea, insa stiu ca in acea noapte, dupa ce amandoi am cazut rupti de oboseala, am inceput sa plang in bratele lui. Aceea seara a fost mai mult decat acel act obisnuit. A fost seara in care mi-am dat seama cat de mult il iubesc.
Nando mo kimi no moto e...
No matter how many times it will be, I will go back to you