Black roses

[Beatrix LaVey]

Aproape de sfarsit .


Capitolul 32

M-am trezit usor ingrijorat de faptul ca iubitul meu nu mai era in casa, ci era plecat pe undeva. Nu-l mai simteam acolo, langa mine, si ma temeam si pentru faptul ca fusese tare nervos, atat incat nu ma lasase nici macar sa-l sarut. Speram sa nu il fi suparat eu cu ceva si de-asta sa fie asa iritat, desi eu fusesem cel care intrebase de mancare si se parea casata era tot raul facut, ca de atunci devenise suparat din cale-afara. Nici macar nu dormise cu mine, iar atingerile lui fine si trupul fierbinte langa trupul meu...
Am oftat din greu, dupa care m-am dat jos din pat si mi-am aruncat o capot subtire pe mine, dupa care m-am indreptat catre bucatarie incet. Ma simteam usor obosit acum si putin ametit, plus ca imi era frig. Vinovatia ma cuprisnese acum, la fel si ingrijorarea ca iubitul meu Kiro nu se afla cu mine, ci e undeva unde eu nu stiu si nu am cum sa dau de el. Cum am intrat in incapere am vazut pe frigider un biletel de la dragostea mea in care imi spunea sa merg sa cumpar carne pentru chiftele.
Draci, uram chiftelele! Dar trebuia sa-i fac pe plac dulcetei mele de baiat, asa ca, dupa un scurt dus, am iesit din casa gata imbracat. Imi luasem o pereche de blugi taiati pe mine si un maieu albastru inchis si mulat, apoi hanoracul. Din parul meu ud inca se prelingeau picaturi de apa pe umeri, pierzandu-se in momentul cand faceau contactul cu materialul bluzei. Ma intrebam pe unde ar putea fi iubitul meu, fiindca nu-mi lasase in bilet unde e, sa nu ma mai ingrijorez...

''Baga-mi-as ceva in ea de vanzatoare!'', mi-am spus in gandul meu si am pornit inapoi catre casa. Ma enervase ingrozitor femeia care se luase de mine la magazin ca nu stiu eu ce fel de carne sa cumpar sa fie buna pentru mancare si toate porcariile, plus ca afirmase despre barbati ca nu sunt in stare sa gateasca bine. Imi simtisem coltii cum se reliefasera in acel moment si eram gata sa sar peste tejghea si sa o las fara par in cap si fara sange in ea, insa chair nu aveam dispozitia necesara de astfel de chestii si ma enervam foarte repede, mai ales ca stiam ca iubitul meu frumos e suparat si e plecat pe nu stiu unde.
Mergeam pe strada cu capul plecat, asteptandu-ma sa ma lovesc de vreun trecator. Simteam mirosul fiecaruia acum si ma durea ingrozitor gatul, coltii imi erau reliefati si erm in stare sa mi-i infig in primul om care imi apare inainte. Abia reuseam sa nu ma ghidez dupa mirosurile sangelui ce se imbinau la un moment dat, ajungandu-mi in nari si apoi in plamani, umplandu-mi-i cu aer si acel miros magnific.
Mi-am infrant instinctele si dorntele animalice si am reusit sa ma intorc acasa fara sa atac pe nimeni. Faptul ca nu pusesem gura pe sange de ceva timp ma facea sa fiu si usor irascibil, iar lipsa lui Kiro ma facea si mai si. Eram iritat din cale-afara si voiam sa il vad pe iubitul meu, sa-l iau in brate, sa-l sarut, orice...

Ma aflam acasa, asteptand impacientat ca iubitul meu frumos sa se intoarca. Abia intrasem si ma repezisem din nou in dus, dezbracandu-mi fiecare haina si aruncand-o pe podeaua rece din baie. Bagasem carnea cumparata in frigider si o taiasem, ignorand sangele care parca isi cerea drepturile de a ajunge in trupul meu. Imi treceam mana peste pielea fina de multe ori, dezmierdand-o, insa fara rezultat, doar Kiro reusea sa ma faca fericit si din punct de vedere fizic, nu doar moral. Tremuram de dorinta, voiam sa ma faca al sau sau sa-l fac al meu, voiam orice, numai sa nu stau asa. Ma simteam vinovat pentru faptul ca plecase, credeam ca e totul din vina mea si voiam sa fie inapoi langa mine si sa ma sarute, sa intre in dus peste mine si sa-mi zica incet ca totul e in regula...
Visam. Visam cu ochii deschisi si nu aveam stare. Trebuia sa ies din nou. Dupa ce mi-am sters apa de pe trup cu un prosop moale, mi-am luat iar hainele pe mine si am iesit. Eram nervos si din nou si nu mancasem, insa nu eram in starea necesara. Tot ce voiam era sa vina Kiro, nimic mai mult... Si totusi nu reuseam de nicio culoare sa ma calmez. Ma intrebam unde e, ce face, de ce nu se intoarce, de ce nu imi spusese de ce plecase, cu cine e si multe, multe alte intrebari de acest gen. Doream din suflet sa îl vad ca-mi apare acum în fata si ma saruta, apoi îmi spune ca totul e în regula.
'' Vampirii chiar sunt foarte posesivi si egoisti '', mi-am spus în minte si mi-am trecut limba peste buze de cum mi-a fost adus un miros cunoscut la nas. Era încântator si sexy si voiam sa ucid acea persoana cu orice pret. Am tresarit când mi-am dat seama de dorintele mele bolnave si am concluzionat ca trebuie sa ajung cat mai repede acasa. Era clar, nu eram in stare sa stau fara blondul meu afara, puteam ataca pe oricine oricand, mai ales ca foamea ma rodea.
Cu mare greutate m-am intors acasa, abtinandu-ma sa nu fac nimic rau si sa nu profit de lipsa de aparare a oamenilor. Trebuia sa mananc cat mai repede si nu-mi placea ca asteptasem atat de mult. Eram imatur cu privire la acest lucru si imi parea rau ca fusesem asa de incapatanat sa nu mananc, plus ca asta l-ar putea supara pe Kiro al meu, ceea ce nu-mi convenea de nicio culoare, nu voiam ca el, iubitul meu frumos si dulce, sa fie suparat.
Am intrat pe usa si am inchis-o in urma mea, neprivind in spatele meu. Mirosul cunoscut al lui Kiro insa ma facu sa ma relaxez cand am simtit doua maini puternice pe pielea mea, apoi ochii mi-au fost acoperiti cu mainile sale.
- Kiro? am intrebat in soapta, vrand parca sa mi se confirme, iar el ma sarua pe gat lung, asa cum imi placea s-o faca de fiecare data.
- Mergi inainte, imi spuse si ma impinse usor, iar eu am inceput sa merg ascultator, incercand sa nu schimb drumul catre bucatarie, unde se afla sangele. Mi-am trecut limba peste buze si am zambit usor. Nu stiam unde ma aflu, insa banuiam ca e dormitorul. Se auzeau niste sunete ciudate si nu intelegeam... Mi-a luat mainile de la ochi, iar privirea imi cazu imediat pe pat, unde se afla un puisor de lup foarte mic si care miorlaia dupa atentie in pat, in asternuturile fine. Imi cer iertare, spuse Kiro si m-am intors spre el cu ochii in lacrimi. Nu-mi venea sa cred ca facuse el asta pentru mine.
Ma apropiasem tot mai tare si blondul zambi, apoi buzele sale se intredeschisera usor si le prinsera pe ale mele intr-un sarut bland. Mainile ni s-au impreunat, apoi ne-am luat in brate, strangandu-ne cu forta unul pe celalalt si scancind usor.
- Multumesc din suflet! am spus in soapta si i-am muscat pavilionul, dupa care m-am indreptat catre pat. Catelusul scerlalai cand l-am atins, insa isi reveni in scurt timp si veni langa mine. Ma asezasem in pat, iar el, cum era grasut si tofolog, cazu in botic, alunecand pe picioarele mele dupa mai multe incercari de a ajunge la caldura. Tot ceea ce facea imi sarnea hazul.
Kiro se apropie incet si ma lua in brate, apoi ma saruta pe frunte cum o facea de fiecare data pentru a-mi arata sentimentele sale. I-am cautat buzele si am pus fara nicio retinere stapanire pe ele, dupa care l-am strans lung in bratele mele si am ridicat catelusul la pieptul meu.
- Iarta-ma ca nu ti-am spus, dragostea mea, dar voiam sa fie surpriza, am explicat si l-am sarutat lung si dulce.
- Iti ceri scuze? am intrebat emotionat si l-am sarutat din nou. E un cadou minunat, Kiro, si iti multumesc din suflet, am continuat smotocind in bratele mele catelusul ce se obisnuise in scurt timp. Eram fericit si nu puteam descrie ceea ce simteam, insa stiam ca nu are sa-l inlocuiasca pe Nero in inima mea. L-am ridicat in sus si l-am cautat intre picioare, concluzionand faptul ca e un baietel foarte bine dezvoltat pentru varsta lui. Kiro, putem sa-i punem numele Nero? am intrebat si am afisat o figura rugatoare, insa dhampirul meu, sarutandu-ma, explica:
- Nu-i poti da numele asta, Strif`. Eu ti l-am luat sa te faca sa uiti de Nero, sa nu mai plangi si sa nu mai fi trist. Dai altul, mai spuse dupa cateva momente si ma saruta iarasi. Stateam si priveam in gol acum, nestiind la ce anume sa ma astept. Eram trist, dar avea dreptate. Si totusi nu-mi veneau idei in minte pentru un nume pentru catelusul meu cel nou.
- Ce zici sa-i punem numele... am inceput, insa nu imi venea in minte niciun nume care sa i-l pot pune catelusului din bratele mele care deja isi facuse de lucru cu pantalonii mei. Felix? intreb dupa catva timp si Kiro incepu sa rada si se ridica, plecand cu viteza din camera. Se intoarse cu doua sticle de sange in mana si imi dadu una, dupa care spuse:
- Felix e nume de motan, dragostea mea.
Am oftat bosumflat, apoi am inceput sa rad si l-am sarutat pe Kiro. Incepusem deja sa ne jucam cu micul catel din bratele mele, cel mai frumos cadou.