Picaturi.

[hiimera]

K.V: acel one-shot a fost scris pe moment, in momentul in care cu adevarat gandeam in felul acela, un moment in care ceva ma sufocase. O chestie de familie, de aceea este asa de melodramatic. Oricum iti multumesc foarte mult pentru comentariu, apreciez tot ce ai spus si voi tine cont de eventualele 'sfaturi'. Mersii! *tighthug*
--
Dupa o absenta atat de mare, revin cu un one-shot de trei capitole cu numele de "Stropi".
ATEMTIE!! Il mai am postat si pe blog, dar si pe un site, asta ca sa stiti ca eu nu plagiez sau fur de la altii, nu am nevoie sa iau ,caci am si eu cap si imaginatie.
Sper sa va placa, nu este nu stiu ce. <3


Original au fost diactrice, dar am modificat.
Varsta minima: oricine (sunt sigura ca sunteti introdu-si de mult in genul yaoi si +18)
Gen: romanta, yaoi
Limba: romana
Observatii: -
Tipul de critica: avansata

Stropi

Capitolul I

„- Scumpule, mami si tati te vor lasa la bunica pentru o scurta perioada, sa fi cuminte si sa mergi la scoala. Nu uita, te iubim foarte mult. Apucandu-si plaria cea mare si alba, cu o panglica albastra in jur, femeia mi-a zambit finut, apoi s-a intors cu spatele la mine, cu fata spre tata, disparand apoi in lumina solara care batea cu asprime peisajul rural.”

M-am zdruncinat brusc, transpirat si cu plamanii pulsand in mine haotic odata cu inima ,ce simteam ca se prelingea in jos spre abdomen.
Din nou am avut visul acela si de fiecare data aceiasi reactia - tresaream parca smuls dintr-o lume a fictiunii si aruncat in cruda realitate.
M-am trezit langa fereastra usor crapată pe unde mai intrau cativa stropi de apă. Ploua, aşa ca mi-am apucat patura multicolora, punand-o pe cap, infofolindu-ma cum trebuie, caci era toamna si frig. Mai ales cand cerul crapa de la bubuieli si am inceput sa urmaresc cu privirea fiecare strop ce se lovea de baltiile formate in fata casutei unde locuiam. In zare ivindu-se firav soarele aglomerat de negura cenusiilor nori, aruncand slab cu ale sale raze portocalii.
Peisajul era placut, iar faptul ca muzica pe care natura o creia in timpul ploii imi alina sufletul zbuciumat de durerea amintirilor din copilarie.
Rezemat de pervaz cu ambele brate care stateau incrucisate, unde îmi odihneam barbia, un zambet mic, apoi largindu-se a început sa-mi lumineze chipul, incetul ,cu incetul transformandu-se in ras. Paream un nebun care radea singur, dar ceva in mine imi soptea ca nu sunt si ca cineva ma priveste atent, cu grija. Nu stiam daca era adevarat, dar de multe ori mi-am simtit trupul atins, acoperit de niste brate puternice si invaluite intr-o caldura puternica.
O voce inceata care cu greu reusea sa fie perceputa perfect de urechile mele, amortindu-mi simturile, dar inebunindu-le in cel mai ciudat fel posibil.
Îmi placea senzatia atat de tare incat imi venea de fiecare data sa deschid ochii, insa daca o faceam misterul se risipea si poate ca din nou acel cineva, avea sa plece si sa se intoarca doar atunci cand eram adormit, purtat pe meleagurile fantasticului.
Cu toate acestea in gand - dansul minunat al ploii de afara, am adormit linistit, noaptea ivindu-se cu freamstul vietuitoarelor sale, racoarea de nedescris care ii cuprindea pe muritorii, ce inca mai hoinareau strazile şi desigur stelele care mai apoi luminau precum felinarele Pamantul.

Un cantec armonios se auzea foarte puternic, astfel fiind nevoit sa ma trezesc putin mai devreme ca deobicei, sa observa că pe partea cealalaltă a ferestrei se afla o vrabiuta, sarind de colo-colo cu scopul de a-mi capta atentia.
Dand sa deschid geamul pentru a o privii mai cu atentie, aceasta si-a luat zborul, lasand in urma cateva pufuri din penaju-i des, ca eu apoi sa-l suflu in palma precum un vrajitor.
Vremea era insorita si destul de racoroasa, asa ca inainte de a pleca la scoala, mi-am pregatit o ciocolata calda cu frisca si cateva clatite cu gem de capsuni.
In timp ce apa fierbea in ibric, eu imbracam uniforma, aranjand-o frumos pentru a cadea bine pe corp. Nu ca as fi aratat nu stiu cum, nu eram atlet, ci doar un adolescent care se mutase la oraa pentru liceul la care visase de mult ,cand mai calatorea in partea urbana, candva cu parintii.
Am suras trist, reflexia mea putand sa mi-o analizez in oglinda mare si rotunda, observand mai apoi ceasul atarnat de perete care indica ora sapte si treizeci si doua, asta insemnand ca daca nu ma grabesc de acum aveam sa intarzii la prima ora.
Parasind camera in fuga am apucat acele clatite in doua inghitituri, mi-am turnat praful de cacao in apa, band cu pofta si incaltandu-ma in pantofi, apoi dupa ce nu mai aveam ce manca sau bea ,mi-am luat rucsacul de pe cuier si am inchis usa cu cheia in urma.
Se parea ca gara nu era la fel de aglomerata ca in weekend, fiind şi veche, lumea mai mult se ducea spre cea noua, construită de curand, uitand parca de aceasta.
Mi-am croit drum printre putinele persoane care se inghesuiau la iesire şi am putut sa gust aerul de dincolo de locul unde traiam, pornind spre liceu.
Kyoto era destul de linistit in aceasta dimineata, pe jos baltile reflectau cerul senin si soarele care lovea geamurile cladirilor in speranta ca va aduce putina caldura in oras. Oamenii stateau rsbdatori la semafoare pentru culoarea verde, aşa faceam si eu in timp ce navigam cu ochii centrul, apoi cand am traversat strada am luat-o la fuga spre liceu care se alfa putin mai incolo de mall-ul cel mare, ce se inalta falnic in fata tuturor.
Cand am ajuns in dreptul portilor, elevii erau adunati intr-un cerc mare, asta dandu-mi un fior pe sirea spinarii - Yooru - singurul cuvant care mai putea sa descrie ceea ce se petrecea in mijlocul multimii de copii, iar dupa tipetele si zgomotele care ieseau de acolo, cred ca a mai luat pe cineva la bataie pentru lucruri fara sens.
„Daca maresc pasul nu cred ca are sa ma observe. Sper ca tipul ala sa ramana in viata...” am inghitit in sec si apoi am fugit spre incinta, dar nici nu am pus bine palma pe usa ca Yooru mi-a strigat numele, incepand sa se apropie impreuna cu gasca lui de yankei de mine. Doar asta nu doream sa se intample, imi ajungeau restul zilelor cand a ras de mine si mi-a facut tot felul de farse proaste, doar ca sa se amuze.
- Riku, amice, asteapta-ma! M-a indemnat acesta,cu zambetul pe buze si cand a ajuns in dreptul meu mi-a batut umarul, apoi apropiindu-si buzele de urechea mea a soptit: Te astept dupa ore la poarta, sa nu fugi. Timbrul lui era patrunzator, invadandu-mi mintea, ametind-o intr-o clipita. stiam prea bine ca daca nu voi da ochii cu el la sfarsitul orelor mi-o iau bine de tot. Am avut noroc ca in ultimele zile prietenii lui nu m-au mai lovit din „greseală”
A deschis larg usile intrand in hol, apoi au urmat restul yankeilor si dupa eu, cel din urma ca intotdeauna. Pot spune ca in ultima vreme Yooru m-a speriat, nu din cauza faptului ca e un batausi renumit pentru numarul mare de gasti zdrobite, ci din cauza ultimelor noastre intalniri.
Nu se mai se rasteste la mine, nici nu mai indrazneste sa ma loveasca în brat asa cum obisnuieste cand e nervos si vine prafuit din curtea scolii. S-a schimbat mult prea brusc in aceste patru zile care au trecut de la ultima noastra confruntare, in care desigur tot eu am ajuns cel badjocorit si batut. incă mai am urma zgrieturii aceleia pe spate.
Am zambit amuzat, ceea ce era destul de ciudat venit din partea mea. Nu il sufeream pe bataus, dar cateodata cand il priveam de la distanta ceva in mine se linistea. Ii vedeam zambetul larg, sincer, trupul care ii gesticula emotiile, vocea groasa si masculina, parea ireal, insa ce era cu adevarat uimitor era faptul ca eu ma gandeam aproape de multe ori, in timpul scolii, la el.
Mi-am scuturat capul de cateva ori bretonul drept si brunet ,rasfirandu-se pe ochii, apoi dand usor firele rebele din fata am intrat in clasa unde am fost intampinat de toate privirile colegilor mei, pentru o perioada scurta de timp. Deja ma obisnuisem cu astfel de comportari venite din partea celorlalti care ma priveau ca pe un orfan mai mult.
Locuiam intr-o casută traditional japoneza cu doua camere mari, una din ele servindu-mi camera de odihna, iar cealalata de lucru, fiind si camera care facea legatura cu gradina din spate, unde erau tot felul de plante si arborii care imbogateau spatiul, colorandu-l si transformandu-l in ceva paradisiac. Iar cealalata fiind o improvizatie a bucatariei cu o camera de zi... Nimic special si suomtos, precum aveau ceilalti colegi.
Dupa ce am luat loc in banca si mi-am asezat rucsacul langa scaun, mi-am pus barbia in ambele palme care le tineau lipite si ridicate, rotindu-mi ochii dinspre profesor spre cerul senin de afara, cat si asupra coroanelor ruginite de frunzele tomnatice care cadeau alenea duse de vantul rece.
Peisajul ma alina sufleteste, imi umplea inima de melancolie si ma facea sa imi imaginez ca sunt o pasare care are sa zboare departe de acest loc, sa mearga in tarile calde unde are sa se bucure de soarele fierbinde si natura tropicala.
Orele nu au durat foarte mult, cel putin primele două. Imediat am fost intampinat la usa clasei de doi dintre amici lui Yooru ,care mai mult m-au tarat pe jos decat sa ma escorte in curtea din spatele scolii asa cum era planuit de catre roscovan.
Pareau niste giganti destul de lucrati, iar privirile lor sagetau tot ce li se ivea in fata, copii se dadeau la o parte cand treceau, deobicei asa faceau cand Yooru mergea pe holuri, dar se pare ca nici acesti doi baieti nu erau atat de prejos.
Imi simteam sirea spinarii strapunsa de tot felul de intepaturi, semnale ca nu am ce cauta cu tipii astea, mai mult aveam sa intru in belele.
Calea era libera cand usile din spatele scolii se deschisesera si covorul de nuante aprinse ni se arata, cei doi bruneti ma impinsera cu forta, cazand pe jos si gustand pamantul rece, apoi vocea roscatului se facuse auzita. Statea tocmai la fantana, fumand o tigare, savurand-o cu nesat, cel putin aaa credeam, dar deja mintea mea se aburise si incepeam sa tremur cu fiecare pas pe care il faceam.
Nu prea imi mai pasa ce avea sa-mi spuna, stiam ca voi ajunge batut sau injurat de ei, asa ca am incercat sa par nul, totusi palma lui Yooru imi atinsese obrazul ,incepand sa mi-l mangaie. Un lucru destul de ciudat, norocul meu era ca ceilalti din jur nu erau atat de concentrati pe ceea ce-mi facea liderul lor.
Ma daduse-m cu doi pasi un spate, exclamand:
- Daca m-ai chemat aici doar ca sa razi de mine sa stii ca pot suporta, asa ca da-i drumul, nu imi mai pasa! L-am indemnat, inchizandu-mi ochii.
- Esti foarte amuzant Riku, rasese, apoi incepuse sa-si continuie propozitia. In seara aceasta cinez cu familia, voi avea nevoie de cineva bland si cuminte ca tine pentru a nu le da de banuit alor mei ca sunt liderul yankeilor din acest liceu. Ei ma considera un baiat destul de cuminte, ceea ce nu prea sunt, iar tu esti biletul meu de scapare in aceasta seara.
- Cum? Am exclamat eu uimit, deschizandu-mi ochii si privind zambetul acela de vulpoi de pe chipul sau. Tresarisem, inima incepuse sa mi-o ia la goana, nu stiam de ce, dar privirea lui ma ardea.
Mi-am stans camasa in pumn si am inceput sa ma rusinez, ceea ce mi se parea neobisnuit. Parcă trebuia să fiu nul...
- Nu accept un refuz, plus esti un baiat exceptional la invatatura, am nevoie de tine in seara asta sa ma ajuti cu temele. Nu am inteles ceva si...
- Glumesti, nu? Am intrebat eu din nou uimit, iar unul din amicii lui m-a prins de guler, ridicandu-ma in sus.
- Yooru nu glumeste pustiule, asa ca ai face bine sa asculti ce spune, altfel o patesti rau de tot.
Saliva mi-o inghitisem inca din primele clipe cand am simtit ca sunt luat pe sus, dand aprobator din cap. Nu doream sa am probleme.
Dupa ce m-a lasat jos, m-am ridicat si mi-am scuturat pantalonii, iar cand am vrut sa imi ridic privirea, i-am simtit respiratia calda pe nasul meu. Roscatul se apropiase mult prea mult de mine, era doar la câtiva milimetrii de chipul meu si imediat ma imbujorasem la obrajii, simtind cum ard nestingheriti, apoi palmele lui ii cumprinsese pe amandoi, usor ,mangaindu-i, iar cu buzele apropiate de ale mele, imi soptise un „Adio, Riku!”. De parca ar fi dorit sa mi le si sarute...
Atât de ametit ma simtisem dupa ce parasise curtea, pentru cateva minute bune ramasesem intepenit, daca nu venea gardinarul sa-mi spuna ca intarzii la ore nu mai plecam de acolo.
„Se pare ca de data asta m-a anuntat mai devreme... Inseamna ca defapt adevarata intalnire este dupa ore, la poarta.” Mi-am spus eu in gand, in timp ce stergeam tabla pentru ca profesorul sa inceapa exercitiul.
Tot acest timp am hibernat si chiar daca profesorul ma atentiona sa nu mai fac asta, eu tot dormeam. Oricum retineam mai bine daca stateam cu ochii inchisi.
La finalul orelor, cand clopotelul a sunat si toti se ridicasera din banci, aranjandu-si caietele si creioanele in rucsacuri, am ramas incremenit, m-am ridicat si eu, incepand sa-mi strang lucrurile de pe banca, ca apoi sa fug spre „infern”. Numai entuziasmat nu eram pentru ca mergeam la Yooru acasa.
Cand am iesit afara l-am zarit singur, scaldat in razele aurii ale apusului, un lucru care m-a facut sa inebunesc. Nu credeam ca voi spune asta, dar arata foarte bine, stand ingandurat, cu ochii inchisi, rezemat de poarta.
Mi-am scuturat capul, incercand sa revin la normal, nu imi permiteam sa pierd contact cu realitatea, cine stia ce plan misel avea pus la cale. trebuia sa raman ‘treaz’.
Ajuns in fata lui aceasta si-a deschis ochii lasand la iveală doua zmaralde sa sclipeasca, hipnotizandu-ma complet, apoi cand mi-a aratat limuzina neagra, am inghitit in sec. Clar era un baiat rasfatat si bogat, nu ma prea mira, dar comportamentul sau lasa de dorit. Nici ca imi venea sa cred ca poate sa detină o astfel de masina scumpa. Iar casa era si mai si, stateam cu gura cascata la ea, drumul fiind unul nu foarte lung, iar cartierul era unul mare, plin de snobi. Doar vile si oameni cu nasul pe sus.
L-am privit neincrezator, am apucat de pantalonii uniformei, strangand materialul, apoi roscatul mi-a atins spatele, indemnandu-ma sa o iau in fata spre usile vilei. Aveam un presentiment ciudat, care parea ca incepe sa creasca cu fiecare pas pe care il faceam.