[Yaoi] La curba destinelor

[Clau~]

Cum nu aveam ce face m-am gandit sa postez unul din fic-urile mele pe aici. Eu sper sa va placa si va urez lectura placuta!

Varsta minima:16
Gen: Yaoi, romance, drama.
Limba: Romana
Observatii cu privire la continut: -
Tipul de comentariu solicitat: Avansat

[center]Chapter I

::::::Impotriva destinului::::::[/center]


Intuneric… Eram invaluit de o lugubritate amara, ce izvora de peste tot in jurul meu. Ma simteam miscandu-ma greu, fara suflu, aproape tarandu-ma pe podeaua rece. Suieratul puternic al vantului imi facu corpul sa tremure usor, pana cand…

Sunetele produse de el erau din ce in ce mai intense ca si miscarile mele rapide. Il simteam adanc si tot mai puternic, il vedeam cum tremura usor de placere. Iar felul cum ma privea. Ma inebunea modul in care isi fixa ochii negri asupra corpului meu. I-am prins buzele subtiri intr-un sarut pervers, avand grija ca dintii mei sa-i muste lasciv buza inferioara. Il simteam din ce in ce mai excitat, eu fiind la randu-mi la limita placerii. Il voiam tot mai mult, desi nu mai aveam ce sa introduc in el. Era ceva mai presus de acel act obisnuit, era vorba de ce simteam. Bataile inimii mele se succedau nebuneste sincronizandu-se cu gemetele sale puternice. Incerca sa se agate de cearceaful alb, sa opreasca cumva toata acea placere muscandu-si pielea de pe exteriorul mainii, insa eram prea atras de el, doream prea mult sa-i exploatez fiecare coltisor de corp. Nu ca nu o facusem. Era al meu si eu eram al lui…

-Deci, domnule Fisk, ce se intampla cand moleculele incarcate pozitiv ale apei se combina cu ionii pozitivi din zahar?
-Ce? Ce verb la conjunctiv? raspund eu desprins de tot din acel peisaj sinistru: ora de chimie cu domnisoara Turner. Da, domnisoara, desi avea in jur de saizeci de ani. Era o doamna batrana, ursuza, ce visa probabil noaptea combinarea particulelor de Neon cu Hidrogen si era mai mult decat excitata la contopirea moleculelor de Clor cu cele de Calciu.
-Quatre, monsieur Fisk, spuse ea cu un accent frantuzesc stalcit si cu un aer autoritar ce imi producea un dezgust amar. Des ramaneam cu sechele post-traumatice in urma orei ei, mai ales cand eram trezit asa brusc din visele mele perverse.

-Sa-mi…. ii raspund eu muscandu-mi buza pentru a ma opri din vorbit. Am evitat expresia pentru a nu deveni prea obscen si pentru a-mi pastra toate cele noua puncte de la purtare intacte. Mai aveam doar noua tot din cauza "don’soarei", pentru ca i se pusese ei pata pe mine, cum ca nu stiu deloc sa ma comport. De atunci ora ei este rezervata fanteziilor obscene cu fel si fel de tipi ce ii vad pe strada. Intorcandu-mi usor capul la treizeci de grade spre stanga il observ pe colegul meu ce se amuza teribil de ceea ce patisem.

-Bravo, frate.. Puteai sa ma trezesti inainte ca "Miss Combinare Ionica" sa imi puna patru.
-Cu placere. Oricand, oricand, spune el cu un zambet cuceritor pe fata.
Ah.. Zambetul ala. Nu de putine ori el fusese protagonistul unor scene foarte perverse din visele mele, insa nu ma puteam abtine. Corpul lui putin dur, insa cu tente foarte masculine iti lua ochii, insa urcand mai sus puteai regasi pozitionati deasupra pometilor conturati vizibil, o pereche de ochi puternic reflectati in nuante rosiatice, desi culoarea lor era de un caprui inchis. La toate aceste trasaturi de o perfectiune putin stangace i se alatura intregirea firelor lui de par rosiatice ce conturau perfect pielea lui alba. Daca l-as fi intalnit pe strada cu siguranta m-as fi dat la el, insa il stiam de prea mult timp. El era genul de tip ce nu credea in destin sau soarta, insa tot timpul mi-am spus ca suntem sortiti sa fim impreuna. “Filozofezi, prietene”, mi-ar fi spus el cu un zambet apatic pe fata in momentul acesta desi stiam ca si el simte la fel, insa scepticitatea lui nu ii lasa adevaratele trairi sa se desfasoare. Imparteam aproape totul, mai putin fetele, caci eu nu aveam inclinatii spre ele.

Stiam de cand imi dezvoltasem un fel de simt sexual, cam prin adolescenta, ca inima mea va pulsa pentru un membru de acelasi sex cu mine. Desi parea putin prostesc si cam greu de crezut -avand in vedere legatura noastra- el nu stia despre ceea ce numeam eu "pasiune". Poate nu era o pasiune pentru el ci doar o atractie ce nu imi lasa hormonii in pace si ce poate ma va urmari pentru restul vietii. Nu era genul de atasare normala ci mai mult o dorinta, o siguranta incerta ca el ma va face fericit. Cu toate astea relatia dintre noi avea sa ramana la un grad de prietenie standard, ce cateodata ma facea sa zbier de nervi.

Era mult timp aproape de mine, insa toate lipitoarele ce se agatau de el prin pauze imi nelinisteau siguranta gandurilor facandu-ma deseori sa il parasesc in momente ca acelea. Apoi urma o discutie ca intre baieti in care punandu-mi mana pe umar si privindu-ma sincer cu ochii lui mari ma recucerea fara sa stie. In acele momente chiar ma bucuram ca ii sunt prieten si nu o fata oarecare, pentru ca nu prea avea obisnuinta sa fie fidel cuiva. Ma mira cateodata cum de ramasese prieten cu mine atat timp, avand in vedere necesitatea lui permanenta de a descoperi persoane noi.


- Mike, mergem la o bere? Pronunta baiatul vadit plictisit de ora ce tocmai se terminase. Desi dupa toate acele formule si dupa incasarea unui patru aveam un chef nebun sa beau o bere cu el, am dat din cap in sens negativ, spunandu-i fara tragere de inima:
-Nu pot. Merg la biblioteca.
Acesta ma privi putin sceptic apoi pe fata lui aparu un zambet putin obraznic, urmand ca el sa pronunte niste cuvinte care m-au lasat putin in ceata:
-Ok. Mergem la biblioteca. Ne luam doua doze de suc rece si mergem sa-i facem viata amara bibliotecarei. Abia astept sa-i vad fata zbarcita strambandu-se nemultumita la vederea noastra.

Avea dreptate si de aceasta data. De fiecare data cand noi ne gaseam sa petrecem timpul liber la biblioteca ceea ce faceam -in loc sa citit si sa invatam- era sa necajim persoanele de pe acolo, bibliotecara avand o afinintate imensa pentru noi. Numai ce ne vedea chipurile si zambetele strengaresti si puteai sa zici ca tocmai a vazut doi ucigasi in serie evadati de la nebuni. Insa cu toate astea, eram destul de cuminti. Ne placea insa sa stim ca cineva ne poarta pica, dintr-un motiv cat se poate de infantil: prea multa lume ne placea. Asa ca trebuia sa gasim o persoana cu care sa ne calmam nervii. De multe ori o faceam unul asupra altuia, insa de aceasta data Charles voia sa ii fiu doar partas la „bucuria” colosala ce o avea biata doamna Crancker atunci cand ne vedea corpurile indolente inaintand printre rafturile cu carti.

Baiatul imi arunca o doza de suc rece, apoi se indrepta cu un zambet rautacios pe fata spre usile bibliotecii. Am deschis incet doza, lasand acidul rece sa se evapore in aerul cald apoi l-am urmat, pe fata mea postandu-se acelasi gen de ranjet ca si al prietenului meu. Corpurile noastre s-au asezat la o masa, pe scaune alaturate, in timp ce doamna Crancker ne privea cu stupefactie, ochii ei furibunzi aruncand ocare nespuse asupra noastra. Mi-am rezemat spatele de spatarul ingust al scaunului de lemn si l-am privit zambind pe Charles in timp ce facea cu ochiul catorva fete. Intr-un sfarsit acesta se intoarce spre mine, cu o expresie multumita si perversa si imi spune:
-O vezi pe papusa aia din mijloc?
Am dat usor din cap afirmativ, gustand putin lichidul acidulat, ce imi provoca papilele la un dans energic.
-Pun pariu ca va fi a mea diseara, continua acesta cu aceeasi expresie de Casanova ce da lovitura secolului. Mai mult. Imi facu discret cu ochiul in timp ce-si musca buza inferioara. In acel moment am simtit cum pumnul meu se strange din ce in ce mai mult, iar cutia de metal este deformata sub puterea stransorii . Mi-am inclestat puternic dintii si am trantit doza de suc, din ea cazand cativa stropi de lichid. L-am privit cu dezgust apoi m-am ridicat facandu-i un semn bibliotecarei si strigand dupa el:
-Mult noroc.

Am pasit afectat pana pe hol, unde in culmea nervilor mi-am proptit cu putere pumnul drept in perete, lovindu-l. In urma impactului pe pielea mea alba aparura niste mici pete rosii, asupra carora mi-am trecut limba. Am bagat mainile in buzunar cu o indiferenta abstracta si m-am indreptat spre locul ce eu il consideram "calmantul" meu. In curtea scolii, in spatele cladirii mari, era o banca veche si stricata, pe care timp de zece ani mi-am petrecut toate pauzele cu Charlie. Era singurul loc in care puteam simti ca sunt aproape de el...