09-06-2012, 07:54 PM
Din perspectiva Adelindei
O suta saizeci si cinci de ore ramase
Aproape de zece minute sta nemiscat, cu buzele intredeschise si cu o licarire stranie in irisi. Cele cateva cuvinte pe care tocmai le-am terminat de spus il influenteaza destul de mult, nevenindu-i sa creada ceea ce aude. In farfuria din mijlocul mesei se gaseste doar ciorchinele inlacrimat al strugurelui, iar in palma sa se afla o crenguta de liliac, pe care o poarta salant de sus in jos, de la dreapta catre stanga, obling, reluand aceasta miscare iar si iar. Inghite in sec, soarbe lichidul din paharul de cristal si apoi isi intoarce privirea spre mine.
- Deci, ca sa inteleg si eu, acea doamna care ne-a vizitat este medic profesionist si specialist in ale substantelor? spune, dupa care i-a o muscatura din cornul dulce cu gem de zmeura.
Oftez si ii iau farfuria din fata, dandu-i usor peste mana.
- Este medic profesionist si are un magazin in care se vand ierburi, asa ca trebuie sa stie despre ele. Ne-a vizitat atunci, iar eu am profitat de ocazie. Leonard, doctorul ti-a dat un regim pe care sa-l tii. Ai grija ce faci.
Mormaie ceva de genul „Parca ai fi maica-mea, numai ea face asa!”, si se lasa pe spate, pe pernele pufoase, punandu-si un brat pe dupa cap si cealalta palma pe obrazul meu, ce prinde imediat o culoare trandafirie. Imi da cele cateva suvite de par dupa ureche si mangaie usor pielea albicioasa, dar atat de lin parca ar atinge o statuie din portelan. Oare ce iti trece prin minte acum? Ca sunt aici pentru tine, sunt a ta, nimeni ma poate lua de langa tine si ca nu conteaza ce se intampla de acum incolo, doar sa continui sa stau aici? Cat mi-as dori sa ti se poate indeplini toate aceste vise!
Ma trage de mana, eu cazand langa el pe pat. Imi inconjoara talia cu ambele brate, afundandu-si chipul masliniu in parul meu si atingandu-mi pielea gatului cu cateva fire. Isi lipeste trupul de al meu, tragand ceasaful si peste mine, de parca ar vrea sa ma simta aproape. Stau aici, in aceasta incapere imbacsita de parfum de liliac si de medicamente amare, de aproape trei ore, el intrebandu-ma ce am facut in tot acel timp cat a zacut inconstient. Trei ore irosite pe vorbe goale, fara sens, dar spuse intr-o atmosfera in nuante de roz. Trei ore risipite, adica imi mai raman o suta saizeci si cinci. Nu cred ca mi-ar ajunge pentru a-i spune cate ganduri intortocheata imi trec prin minte si cate lucruri as vrea sa le fac impreuna cu el.
Imi trec mana prin parul sau, strangadang suvitele de par si adancind mai tare imbratisarea. Trebuie doar sa astept momentul potrivit, nu?
Optzeci si patru de ore ramase
Balerina se apleaca incet spre podea, asemenea unei crengi de salcie spre apa. Inca o data, si iar si iar, pana ce luminile se sting la unison, ramanand intr-un intuneric in care stralucesc doar cateva becuri de pe laterale.
Mana imi este prinsa intr-o stransoare si doi ochi stralucitori, pe care reusesc mereu sa-i gasesc in intuneric, necontand unde ma aflu, ii acapareaza pe ai mei.
- Esti bine? Te-am auzit oftand...
Ii zambesc si apoi ma intorc spre scena, umplandu-mi gura cu mai multa ciocolata. Ce aproape este de mine! In ultimele zile si-a petrecut timpul doar cu mine, aratandu-mi cat de mult ma iubeste, iar eu tot de atatea zile ezit. Si, de ce nu ii pot spune adevarul? Au existat cateva dati cand mi-am facut curaj, dar de fiecare data se intorcea spre mine si ma privea cu un zambet gingas, dulce pe buze, facandu-ma sa ma inmoi si sa-l iau in brate, fara a-i mai spune ceva. Oare, Doamne, cand va veni acel moment potrivit?
Treizeci si doua de ore ramase
Il trag incet dupa mine pana in gradina cu flori de liliac si trandafiri cu tente de albastru-violet. Pielea albicioasa a talpilor este udata de roua rece ce inca nu s-a risipit. Tanarul rupe o crenguta instelata cu flori de liliac si si-o duce in fata irisilor caprui, dupa care mi-o pune dupa ureche si ma saruta usor pe frunte.
- Chiar ti se potriveste aceasta floare, necontand faptul ca tie iti place atat de mult, spune, dupa care isi trece de cateva ori mana prin par, gest pe care orice fata l-ar aprecia, sau cel putin l-ar considera adorabil. Deci, de ce m-ai aduc aici?
Mai rupe o crenguta si incepe sa se joace cu ea, cateva picaturi de apa alunecandu-i pe pielea maslinie a mainii. Trag aer in piept si narile imi sunt invadate de mirosul crud al pamantului umed si de parfumul aproape alcoolic al florilor, a caror perfectiune este aproape hipnotizanta. Oare nu pot fi si oamenii la fel ca ele? Nu, Leonard obisnuia sa imi spuna ca un om fara egoism este incolor, cuvinte luate din nu stiu ce carte citita de el.
Imi ridic usor talpa si observ ca aceasta a prins o usoara nuanta verzuie. Imi trec mainile peste materialul rochiei dantelate si apoi il privesc pe blond. Acesta ma observa si isi intoarce doar capsorul spre mine, scotand un mic „im?”.
- Leonard, daca ar trebuie sa dai un raspuns subiectiv intrebarii pe care ti-o voi pune si, sa spunem, eu nu as fi aici, ai face-o? Sincer...
Sta pentru cateva momente si se gandeste, dupa care raspunde afirmativ, scotand un chicot scurt.
- Chiar ma iubesti?
Ma priveste buimac si liliacul ii cade din mana tremuranda, cateva flori rostogolindu-se pe jos. Buza inferioara incepe sa ii tremure si isi trece limba pe suprafata purpurie, aceasta capatand putin luciu.
Sper ca nu imi vei spune „Sigur ca da, nu pot trai fara tine!” si sa speri sa te cred. Vreau un raspuns mai bun, sa-mi spui ce sunt cu adevarat pentru tine. Nu vreau clisee ca „zeita mea”, nu sunt sincere, asta o stiu, ci cuvinte crude, lipsite de sentimente dulci, vii si limpezi.
- Tu... Ai putea trai fara sa te imbeti in fiecare dimineata cu parfumul acestui liliac alb ce iti creste la fereastra? spune, dupa care imi prinde mana si si-o duce la piept, eu putandu-i simti pulsul inimii, ce i se raspancesc in tot trupul. Asa cum tu nu poti fara el, nici eu nu pot trai fara tine. Tu esti floarea mea de liliac, ce reuseste sa-mi vindece inima, sa adune bucatile de puzzle ale acesteia, ce se pierd cateodata, si sa le puna la loc. Si cum crezi ca ma poti intreba daca te iubesc? Hă, chiar nu ma crezi? tipa la mine, strangadu-mi mana si fluturand-o de cateva ori, cateva lacrimi inundadu-i ochii.
Inainte sa-mi dau seama ma gasesc ridicata pe varfuri, sarutandu-i usor buzele, creanguta pusa de el in par cazand pe pamant. Ii prind fata cu palmele si termin sarutul privindu-l in ochi. Se uita la mine nedumerit, dar cu un mic zambet in coltul gurii.
- Iti multumesc, Leonard, pentru simplul fapt ca existi...
Si imi pun capul pe umarul sau, el prinzandu-ma intr-o imbratisare calda, ramanand aici pe iarba uda de la atata roua adunata pe timpul noptii racoroase...
Zece minute ramase
- Ad, pleci undeva? Ce-i cu bagajele?
Baiatul priveste buimac cele doua trollere. Duc cele doua greutati afara si ma asez pe scari, strangand la piept cele cateva foi de hartie scrise de mine.
- Ad, serios acum. Este o farsa sau ce? spune cu un gust acru de umor in voce, in timp ce vine spre mine.
Imi musc pe interior suprafata obrazului pentru a nu pufni intr-un plans ce m-ar face sa-i sar in brate si sa-i povestesc totul. Imi inchid ochii si incep sa-mi masez incet tamplele, dandu-mi suvitele de par pe dupa ureche.
- Leonard, orice ti-as spune, nu ma vei ura, nu-i asa?
Raspunde afirmativ cu o miscare a capului de sus in jos, dupa care se aseaza langa mine. Imi ridic incet capul dintre palme si privesc mica buburuza ce merge prin fata mea.
- Nu conteaza ce s-a intamplat, doar spune-mi, floarea mea de liliac.
Imi intorc brusc capul si il privesc. Este fericit, mult mai bucuros decat m-as fi asteptat. Si, acest lucru ma face si pe mine sa zambesc, sa fiu optimista. Stiu ca in sufletul sau sare in sus de bucurie pentru ca irisii ii sclipesc incontinuu.
- Imi pare rau daca va intrerup, dar, Adelinda, trebuie sa plecam. Iti amintesti? O saptamana, spune femeia ce sta in fata portii, uitandu-se intr-o oglinda micuta din palma sa.
Este deja aici? Nici macar nu am observat-o. Imi ridic mana si ma holbez la ceasul din sticla, ce arat ora opt fara doua minute.
- Mai am patru minute. Perioada de timp incepea fix cand el se trezea, asa ne-a fost intelegerea.
Il prind pe baiat de maneca albei camasi pe care o poarta, si-l trag dupa mine in casa, inchizand partial usa. Ii ridic mana spre mine si pun foile intr-insa, sarutandu-l pe obraz si apoi ducandu-mi buzele la urechea sa.
- Doar citeste-le si vei intelege totul. Nu le arunca si fii cat de optimist se poate. Stii, o floare de liliac nu poate trai fara apa atat de necesara ei, nu? ii soptesc, dupa care il imping in camera de langa noi, baricadand usa cu un scaun.
Se impinge tare in usa, strigandu-mi numele si sa-i deschid. Imi trec palmele de cateva ori peste fata pentru a sterge lacrimile ce au inceput sa curga si ies rapid din casa, in cateva secunde gasindu-ma in masina ce ar trebuie sa ma duca de aici, nu inainte de a-i spune bunicii ca vreau sa plecam odata.
Imi las capul pe spate si privesc in jur. Gura mi se deschide si buza inferioara incepe sa-mi tremure, de abia acum dandu-mi seama de ceea ce am facut. Am renuntat de buna voie la Leonard. L-am inchis in acea incapere rece, intunecoasa, fara macar a-i spune ceva drept „la revedere”. Si ar trebuie sa o fac? Nu, nu am intentia. I-am scris tot ceea ce trebuie sa stie. Toate sentimentele mele, cine sunt, ce s-a intamplat de am ajuns langa el, unde ma duc, si ca nu am idee de ceea ce voi face... Si ca vreau sa aiba doar putina rabdare, toate se vor rezolva de la sine, iar daca nu, eu voi deveni papusarul ce va controla totul de la spate. Il iubesc, acest lucru este cert si vreau sa fiu impreuna cu el. Nu ma intereseaza ca el este muritor, iar eu nemuritoare. Pana la urma, fiecare vampir are ceva special, ce ii apartine numai lui, asa mi-a spus tata o data, mai demult. In aceeasi categorie ma situez si eu.
Imi incolasec bratele in jurul taliei si imi aplec capul in fata, ridicandu-mi genunchii si afundandu-mi chipul in materialul rochiei. Doar putina rabdare, atat iti cer...
Capitolul X
Si, atunci, singura am ales sa-mi tai atele subtiri de care ma sprijineam si, cu ajutorul carora, tu, papusarule, ma controlai. Am cazut jos, pe o suprafata rece, ramanand acolo intepenita, cu mana intinsa in sus, spre o lumina vaga, indepartata, asteptandu-te sa vii si sa ma ierti, daca se poate...
O suta saizeci si cinci de ore ramase
Aproape de zece minute sta nemiscat, cu buzele intredeschise si cu o licarire stranie in irisi. Cele cateva cuvinte pe care tocmai le-am terminat de spus il influenteaza destul de mult, nevenindu-i sa creada ceea ce aude. In farfuria din mijlocul mesei se gaseste doar ciorchinele inlacrimat al strugurelui, iar in palma sa se afla o crenguta de liliac, pe care o poarta salant de sus in jos, de la dreapta catre stanga, obling, reluand aceasta miscare iar si iar. Inghite in sec, soarbe lichidul din paharul de cristal si apoi isi intoarce privirea spre mine.
- Deci, ca sa inteleg si eu, acea doamna care ne-a vizitat este medic profesionist si specialist in ale substantelor? spune, dupa care i-a o muscatura din cornul dulce cu gem de zmeura.
Oftez si ii iau farfuria din fata, dandu-i usor peste mana.
- Este medic profesionist si are un magazin in care se vand ierburi, asa ca trebuie sa stie despre ele. Ne-a vizitat atunci, iar eu am profitat de ocazie. Leonard, doctorul ti-a dat un regim pe care sa-l tii. Ai grija ce faci.
Mormaie ceva de genul „Parca ai fi maica-mea, numai ea face asa!”, si se lasa pe spate, pe pernele pufoase, punandu-si un brat pe dupa cap si cealalta palma pe obrazul meu, ce prinde imediat o culoare trandafirie. Imi da cele cateva suvite de par dupa ureche si mangaie usor pielea albicioasa, dar atat de lin parca ar atinge o statuie din portelan. Oare ce iti trece prin minte acum? Ca sunt aici pentru tine, sunt a ta, nimeni ma poate lua de langa tine si ca nu conteaza ce se intampla de acum incolo, doar sa continui sa stau aici? Cat mi-as dori sa ti se poate indeplini toate aceste vise!
Ma trage de mana, eu cazand langa el pe pat. Imi inconjoara talia cu ambele brate, afundandu-si chipul masliniu in parul meu si atingandu-mi pielea gatului cu cateva fire. Isi lipeste trupul de al meu, tragand ceasaful si peste mine, de parca ar vrea sa ma simta aproape. Stau aici, in aceasta incapere imbacsita de parfum de liliac si de medicamente amare, de aproape trei ore, el intrebandu-ma ce am facut in tot acel timp cat a zacut inconstient. Trei ore irosite pe vorbe goale, fara sens, dar spuse intr-o atmosfera in nuante de roz. Trei ore risipite, adica imi mai raman o suta saizeci si cinci. Nu cred ca mi-ar ajunge pentru a-i spune cate ganduri intortocheata imi trec prin minte si cate lucruri as vrea sa le fac impreuna cu el.
Imi trec mana prin parul sau, strangadang suvitele de par si adancind mai tare imbratisarea. Trebuie doar sa astept momentul potrivit, nu?
***
Optzeci si patru de ore ramase
Balerina se apleaca incet spre podea, asemenea unei crengi de salcie spre apa. Inca o data, si iar si iar, pana ce luminile se sting la unison, ramanand intr-un intuneric in care stralucesc doar cateva becuri de pe laterale.
Mana imi este prinsa intr-o stransoare si doi ochi stralucitori, pe care reusesc mereu sa-i gasesc in intuneric, necontand unde ma aflu, ii acapareaza pe ai mei.
- Esti bine? Te-am auzit oftand...
Ii zambesc si apoi ma intorc spre scena, umplandu-mi gura cu mai multa ciocolata. Ce aproape este de mine! In ultimele zile si-a petrecut timpul doar cu mine, aratandu-mi cat de mult ma iubeste, iar eu tot de atatea zile ezit. Si, de ce nu ii pot spune adevarul? Au existat cateva dati cand mi-am facut curaj, dar de fiecare data se intorcea spre mine si ma privea cu un zambet gingas, dulce pe buze, facandu-ma sa ma inmoi si sa-l iau in brate, fara a-i mai spune ceva. Oare, Doamne, cand va veni acel moment potrivit?
***
Treizeci si doua de ore ramase
Il trag incet dupa mine pana in gradina cu flori de liliac si trandafiri cu tente de albastru-violet. Pielea albicioasa a talpilor este udata de roua rece ce inca nu s-a risipit. Tanarul rupe o crenguta instelata cu flori de liliac si si-o duce in fata irisilor caprui, dupa care mi-o pune dupa ureche si ma saruta usor pe frunte.
- Chiar ti se potriveste aceasta floare, necontand faptul ca tie iti place atat de mult, spune, dupa care isi trece de cateva ori mana prin par, gest pe care orice fata l-ar aprecia, sau cel putin l-ar considera adorabil. Deci, de ce m-ai aduc aici?
Mai rupe o crenguta si incepe sa se joace cu ea, cateva picaturi de apa alunecandu-i pe pielea maslinie a mainii. Trag aer in piept si narile imi sunt invadate de mirosul crud al pamantului umed si de parfumul aproape alcoolic al florilor, a caror perfectiune este aproape hipnotizanta. Oare nu pot fi si oamenii la fel ca ele? Nu, Leonard obisnuia sa imi spuna ca un om fara egoism este incolor, cuvinte luate din nu stiu ce carte citita de el.
Imi ridic usor talpa si observ ca aceasta a prins o usoara nuanta verzuie. Imi trec mainile peste materialul rochiei dantelate si apoi il privesc pe blond. Acesta ma observa si isi intoarce doar capsorul spre mine, scotand un mic „im?”.
- Leonard, daca ar trebuie sa dai un raspuns subiectiv intrebarii pe care ti-o voi pune si, sa spunem, eu nu as fi aici, ai face-o? Sincer...
Sta pentru cateva momente si se gandeste, dupa care raspunde afirmativ, scotand un chicot scurt.
- Chiar ma iubesti?
Ma priveste buimac si liliacul ii cade din mana tremuranda, cateva flori rostogolindu-se pe jos. Buza inferioara incepe sa ii tremure si isi trece limba pe suprafata purpurie, aceasta capatand putin luciu.
Sper ca nu imi vei spune „Sigur ca da, nu pot trai fara tine!” si sa speri sa te cred. Vreau un raspuns mai bun, sa-mi spui ce sunt cu adevarat pentru tine. Nu vreau clisee ca „zeita mea”, nu sunt sincere, asta o stiu, ci cuvinte crude, lipsite de sentimente dulci, vii si limpezi.
- Tu... Ai putea trai fara sa te imbeti in fiecare dimineata cu parfumul acestui liliac alb ce iti creste la fereastra? spune, dupa care imi prinde mana si si-o duce la piept, eu putandu-i simti pulsul inimii, ce i se raspancesc in tot trupul. Asa cum tu nu poti fara el, nici eu nu pot trai fara tine. Tu esti floarea mea de liliac, ce reuseste sa-mi vindece inima, sa adune bucatile de puzzle ale acesteia, ce se pierd cateodata, si sa le puna la loc. Si cum crezi ca ma poti intreba daca te iubesc? Hă, chiar nu ma crezi? tipa la mine, strangadu-mi mana si fluturand-o de cateva ori, cateva lacrimi inundadu-i ochii.
Inainte sa-mi dau seama ma gasesc ridicata pe varfuri, sarutandu-i usor buzele, creanguta pusa de el in par cazand pe pamant. Ii prind fata cu palmele si termin sarutul privindu-l in ochi. Se uita la mine nedumerit, dar cu un mic zambet in coltul gurii.
- Iti multumesc, Leonard, pentru simplul fapt ca existi...
Si imi pun capul pe umarul sau, el prinzandu-ma intr-o imbratisare calda, ramanand aici pe iarba uda de la atata roua adunata pe timpul noptii racoroase...
***
Zece minute ramase
- Ad, pleci undeva? Ce-i cu bagajele?
Baiatul priveste buimac cele doua trollere. Duc cele doua greutati afara si ma asez pe scari, strangand la piept cele cateva foi de hartie scrise de mine.
- Ad, serios acum. Este o farsa sau ce? spune cu un gust acru de umor in voce, in timp ce vine spre mine.
Imi musc pe interior suprafata obrazului pentru a nu pufni intr-un plans ce m-ar face sa-i sar in brate si sa-i povestesc totul. Imi inchid ochii si incep sa-mi masez incet tamplele, dandu-mi suvitele de par pe dupa ureche.
- Leonard, orice ti-as spune, nu ma vei ura, nu-i asa?
Raspunde afirmativ cu o miscare a capului de sus in jos, dupa care se aseaza langa mine. Imi ridic incet capul dintre palme si privesc mica buburuza ce merge prin fata mea.
- Nu conteaza ce s-a intamplat, doar spune-mi, floarea mea de liliac.
Imi intorc brusc capul si il privesc. Este fericit, mult mai bucuros decat m-as fi asteptat. Si, acest lucru ma face si pe mine sa zambesc, sa fiu optimista. Stiu ca in sufletul sau sare in sus de bucurie pentru ca irisii ii sclipesc incontinuu.
- Imi pare rau daca va intrerup, dar, Adelinda, trebuie sa plecam. Iti amintesti? O saptamana, spune femeia ce sta in fata portii, uitandu-se intr-o oglinda micuta din palma sa.
Este deja aici? Nici macar nu am observat-o. Imi ridic mana si ma holbez la ceasul din sticla, ce arat ora opt fara doua minute.
- Mai am patru minute. Perioada de timp incepea fix cand el se trezea, asa ne-a fost intelegerea.
Il prind pe baiat de maneca albei camasi pe care o poarta, si-l trag dupa mine in casa, inchizand partial usa. Ii ridic mana spre mine si pun foile intr-insa, sarutandu-l pe obraz si apoi ducandu-mi buzele la urechea sa.
- Doar citeste-le si vei intelege totul. Nu le arunca si fii cat de optimist se poate. Stii, o floare de liliac nu poate trai fara apa atat de necesara ei, nu? ii soptesc, dupa care il imping in camera de langa noi, baricadand usa cu un scaun.
Se impinge tare in usa, strigandu-mi numele si sa-i deschid. Imi trec palmele de cateva ori peste fata pentru a sterge lacrimile ce au inceput sa curga si ies rapid din casa, in cateva secunde gasindu-ma in masina ce ar trebuie sa ma duca de aici, nu inainte de a-i spune bunicii ca vreau sa plecam odata.
Imi las capul pe spate si privesc in jur. Gura mi se deschide si buza inferioara incepe sa-mi tremure, de abia acum dandu-mi seama de ceea ce am facut. Am renuntat de buna voie la Leonard. L-am inchis in acea incapere rece, intunecoasa, fara macar a-i spune ceva drept „la revedere”. Si ar trebuie sa o fac? Nu, nu am intentia. I-am scris tot ceea ce trebuie sa stie. Toate sentimentele mele, cine sunt, ce s-a intamplat de am ajuns langa el, unde ma duc, si ca nu am idee de ceea ce voi face... Si ca vreau sa aiba doar putina rabdare, toate se vor rezolva de la sine, iar daca nu, eu voi deveni papusarul ce va controla totul de la spate. Il iubesc, acest lucru este cert si vreau sa fiu impreuna cu el. Nu ma intereseaza ca el este muritor, iar eu nemuritoare. Pana la urma, fiecare vampir are ceva special, ce ii apartine numai lui, asa mi-a spus tata o data, mai demult. In aceeasi categorie ma situez si eu.
Imi incolasec bratele in jurul taliei si imi aplec capul in fata, ridicandu-mi genunchii si afundandu-mi chipul in materialul rochiei. Doar putina rabdare, atat iti cer...