[Yaoi] Dragoste incatusata

[Allison]

Multumesc mult pentru comentarii, fetelor :) ! Here comes...

Capitolul 3
Chris' POV

Avocatii sunt prosti. Sau cel putin al meu e, pentru ca sper din tot sufletul ca nu toti avocatii sunt ca omul asta.
E un batran libidinos si un plictisit de viata intr-un asemenea hal ca nu-ti gasesti destule cuvinte in vocabular care sa reuseasca sa-l destepte in vreun fel. Nu ca m-as fi straduit sa o fac. Din clipa in care mi-a spus ca singura sansa ca eu sa fiu eliberat era sa ma dau nebun, am realizat ca era o cauza pierduta.
Nu eram nebun. OK, poate ca nici normal nu eram din moment ce am ajuns aici, dar nici cine stie ce retardat mental. Si nici daca as fi incercat sa ma dau drept unul de dragul de a iesi din locul asta, nu as fi putut. Nu numai ca nu eram un actor chiar atat de bun, dar nici nu vedeam rostul. Facusem ceva ca sa ajung aici. Meritam sa fiu inchis, si sa ma straduiesc sa ies insemna doar sa fiu atat de egoist incat sa pun in pericol mai multa lume de afara de dragul de a fi eu liber. Nici macar nu era atat de rau in inchisoare. Sigur, nu era ca acasa, si al naibii sa fiu daca exista vreun aspect pozitiv la locul asta, dar macar nu o duceam rau.
Rau insemnand, in viziunea mea, sa fiu batut mar si violat in timpul liber al altor detinuti. Sau infometat si lasat sa innebunesc de unul singur. Desi unele mancaruri te puteau duce cu gandul si la teoria asta. Ma rog... nu prea-mi arde de gasit scenarii de genul asta acum.
Ideea e ca aveam sa mai stau multa vreme pe-aici pentru ca nu aveam de gand sa ma dau drept dus cu pluta cand nu eram. Si da, poate ca eram drogat cand am facut ce am facut, dar asta nu era o scuza si mosul ( avocatul, adica ) nu ma putea scoate de aici pe chestia asta. Defapt, eram destul de sigur ca ar fi inrautatit situatia. Asa ca mai bine stau cuminte unde sunt si-mi vad mai departe de treaba pana la procesul propriu-zis. Aveam de gand sa ii dau peste nas avocatului si sa pledez vinovat impotriva vointei lui. Nu cred ca i-ar fi pasat, din moment ce nici nu se agita cine stie ce sa ma scoata de aici, dar merita sa o fac fie si pentru a-i vedea fata in clipele alea.
Tocmai ieseam de la intalnirea mea de doua ore jumatate cu avocatul ( naiba stie cate a putut sa imi spuna in doua ore jumatate, tot ce am retinut eu a fost partea cu nebunia ) si ma indreptam spre cantina. Cat m-a tinut de vorba omul, s-a facut si vremea cinei. Deja trecusera aproape doua saptamani de cand fusesem inchis, asa ca ma descurcam pe holuri. Gardienii au vazut ca sunt un tip linistit si am fost pus in barca cu restul tipilor linistiti de aici care nu prezinta cine stie ce pericol (ma rog, cei mai linistiti dintre linistitii corpului B) deci ma mai lasa sa merg fara catuse de la avocat la cantina/celula, daca am escorta. Si una mult mai solida ca mine inca. Nu ca m-as fi gandit vreo clipa la evadare.
De data asta insa, mai era un detinut in fata mea, care se indrepta in aceeasi directie, aparent. Numai ca el nu era insotit si nici incatusat, ceea ce m-a mirat. Incerca sa evadeze in modul cel mai lejer posibil sau era doar privilegiat pana la nivelul cerului si inapoi? Adevarul era ca de cand ma aflam aici doar auzisem povesti despre acesti privilegiati, dar nu vazusem niciodata vreun gardian tratand un detinut altfel sau facandu-i vreo favoare. Gardianul care ma conducea pe mine parea sa-l fi recunoscut pe cel din fata.
-Blake! striga el.
Rahat.
Tanarul se intoarse si trebuie sa recunosc ca fata lui era mult mai atractiva decat spatele. Avea parul brunet, ciufulit, aranjat in asa fel incat sa i se vada foarte bine tatuajele de pe gat si ceafa, care probabil ca se continuau si pe spate si maini. Era bine-facut si ceva mai inalt decat mine, dar nu avea un aer intimidant. Nu era o matahala, ca Brad, dar era fara doar si poate un tip musculos. Avea un aer degajat, dar ochii de un albastru atat de deschis ca parea un argintiu lucitor erau taiosi, reci. Isi trecu privirea fulgerator de repede de la gardian la mine, facandu-mi sangele sa-mi inghete in vene. Acum vedeam ca avea si o tigara in mana, lucru si mai nefiresc.
-Ah, Yuji. Tu erai, facu detinutul afisand un zambet increzut la vederea gardianului de origine asiatica. Te pot ajuta cu ceva?
-Incotro? il chestiona Yuji imediat, pe un ton aspru.
-Spre cantina. Ma gandeam sa imbuc ceva. Nu am voie? adauga el apoi, pe un ton batjocoritor.
Yuji scrasni din dinti, dar nu raspunse. Nu intelegeam de ce nu ne vedeam mai departe de drum daca si-a primit raspunsul. Si ca veni vorba, ce intrebare stupida! De ce sa intrebi un detinut incotro se indreapta cand il vezi singur in mijlocul holului?! Nu e clar ca o sa minta?! Cantina nici macar nu era in directia aia !
Yuji parea ca asteapta ca Sebastian sa mai spuna ceva, probabil varianta sincera a raspunsului. Dar era clar ca astepta degeaba. Amandoi isi aruncau priviri intense, incarcate de tot felul de sentimente pe care abia reuseam sa le prind in licaririle ochilor lor... furie, batjocura, enervare, amuzament... Ma simteam ca la tenis, urmarind un meci incins, numai ca ei nu faceau mai nimic defapt. Scena care, mi s-ar parea foarte ok, daca nu m-as fi aflat si eu acolo. Eram clar in plus si... nu parea genul de discutie la care sa fie nevoie de martori...
In cele din urma, Sebastian inhala ultimul fum din tigara si o stinse de cel mai apropiat perete, apropiindu-se de noi.
-Vroiai sa imi spui ceva? il intreba el provocator pe Yuji, postandu-se in fata lui.
-Stii foarte bine despre ce e vorba. Si ai spus...
-Stiu ce am spus ! se rasti brunetul, intrerupandu-l. De ce insisti atata?
- Blake, te avertizez! Daca nu te tii de cuvant nici de data asta, o sa am grija sa iti piara zambetul de pe buze !
Sebastian incepu sa rada cu pofta, dar dintr-o singura miscare pe care abia am reusit sa o prind, il insfaca de barbie si ii trase chipul aproape de al sau, tintuindu-l in loc cu o privire inflacarata.
-Nu cred ca esti in masura sa ma ameninti pe mine, Yuji.
-Nu te juca cu focul, Sebastian, sopti Yuji, fiind randul lui sa ranjeasca batjocoritor.
Proasta miscare, tipule. Yuji nu facu decat sa il enerveze si mai tare pe brunet. Lucrurile nu pareau ca vor lua o turnura mai buna, iar Sebastian devenea tot mai agitat cu fiecare secunda care trecea, asa ca mi-am zis ca cel mai intelept lucru de facut in cazul asta ar fi, in primul rand, doi-trei pasi in spate ca nu cumva sa fiu amestecat intr-o eventuala bataie intre cei doi. Si apoi, vedeam eu cand avea sa vina si momentul potrivit sa o iau din loc.
Dar pasii mei in spate ii atrasera lui Sebastian atentia inapoi spre mine. Isi indrepta ochii albastrii spre chipul meu, iar urmatorul lucru pe care am mai fost in stare sa il fac a fost sa inghet naibii in loc pana nu se gandeste sa ma foloseasca pe mine drept sac de box ca sa se descarce. Imi era frica de el.
-El cine e? intreba intepat Sebastian, dandu-i drumul lui Yuji, care puse imediat ceva distanta intre ei.
-Un detinut nou, raspunse Yuji simplu, agasat parca ca Sebastian schimbase subiectul.
-Nou? Cat de nou?
Se apropie si mai mult de mine, iar eu am facut inca un pas in spate, speriat.
-Doua saptamani. Acum lasa-l. Noi doi avem ceva de lamurit, Sebastian.
-Cum? Aici? In fata lui? se mira Sebastian, dar zambetul lui ii trada batjocura.
Yuji se incrunta, realizand ca deja vazusem prea multe si nu era cazul sa mai continue cu scena asta. Cel putin nu aici. Tacu, iar Sebastian profita de liniste sa mi se adreseze mie.
-Esti in corpul B, nu? Cu cine?
-E cu Ryan Jennings in celula, raspunse Yuji in locul meu. Deci tine-ti mainile acasa, Blake !
Ii pronunta numele de familie cu atata ura de parca i-ar fi aruncat o injuratura in fata. Sebastian incepu sa rada si isi ridica mainile la vedere, teatral, parca pentru a spune ca nu avea de gand sa ma atinga. Yuji se enerva si mai tare insa. Ma inghionti sa continui sa merg inspre cantina, lucru care l-am facut fara ezitare, insa cand am trecut pe langa Sebastian, l-am auzit soptindu-mi “Ne mai vedem, pustiule”. Chiar inainte sa intru in cantina totusi, am indraznit sa imi intorc privirea in lungul coridorului, spre locul in care era brunetul. Yuji deja parcurgea drumul inapoi, sa se intoarca sa stea de vorba cu brunetul, care il astepta linistit, rezemat cu un umar de perete.
Pentru o clipa, isi desprinse ochii de pe silueta gardianului ca sa ma priveasca inainte sa intru. Privirile ni s-au intalnit si fara sa imi dau seama ce fac, i-am zambit. Un zambet trist, de parere de rau, pentru ca am realizat in acele cateva secunde in care ochii lui albastrii sclipira intrigati, ca reusisem sa incalc cele mai importante reguli ale supravietuirii mele in acel loc.
"Nu atrage atentia. Nu te apropia de Sebastian Blake."
Am intrat in cantina stiind ca tocmai ii atrasesem atentia chiar lui Sebastian Blake.