[Yaoi] Why do I care?

[Aliss_anime]

Hei! Am venit cu un fic nou, stiu ca poate pare foarte scurta prima parte insa a doua va completa! Astept pareri! Multumesc!

Varsta minima: 16
Gen: Yaoi
Limba: Romana
Observatii cu privire la continut: -
Tipul de comentariu solicitat: -


Capitolul 1

Cerul ce pana acum cateva minute era senin incepuse sa capete o nunata cenusie, ca pe urma sa se deghizeze intr-o patura mare si neagra. Mici liniute luminate se aratau la orizont scotand sunete infioratoare, ca mai apoi stropii mari si insetati de ploaie sa loveasca marsav pamantul dur, parca vrand sa-l hraneasca si sa-l racoreasca dupa o zi torida. Am zambit lipindu-mi palma de geamul rece, o priveam si nu-mi venea sa cred ca este atat de alba, fara viata, era clar ca imunitatea imi era slabita…Nici nu-i de mirare in ultima vreme am mancat foarte putin si am stat inchis intre patru pereti plangandu-mi de mila. Si ce altceva as fi putut sa fac? Imi era dor de ea, o visam, pentru mine era ca o iluzie ce nu inceta sa ma bantuie. Ce prost! Elena a fost si va fi iubirea vietii mele, nu ma pot vedea alaturi de o alta fata, nu cand am avut ocazia sa cunosc dragostea adevarata. Am oftat printer buzele-mi uscate asezandu-ma pe scaunul din fata oglinzii, chipul imi era si el alb ca spuma laptelui in total constrast cu parul negru ca abanostul si ochii verzi precum smaraldul. Mi-am ridicat doua degete catre buze, le-am atins putin si am constatat ca erau inca umede…rosiatice. Apoi prin fata ochilor parca am revazut saruturile tandre pe care obisnuiam sa i le dau Elenei…Si cand ma gandesc la motivul despartirii noastre…Eram diferiti, din doua lumi diferite la propriu. Eu ma aflu intr-un taram ascuns de civilizatie, cu reguli si traditii sumbre, la care sunt obligat sa asist ba chiar sa ordon..Parintii mei, sunt regii acesti regat The Moon Kingdom, de ce acest nume? Deoarece acest taram a fost creat de luna, ea oferindu-si magia “pe tava” parintilor mei pentru a tine in stabilitate natura. Iar Elena apartinea civilizatiei pe care eu nu am cunoscut-o deoarece am doar saptesprezece ani, inca putin si voi fi obilgat sa le iau locul parintilor mei, o responsabilitate de care imi este atat de frica. Locuiesc intr-un castel, cu interior din piatra, sumbru as putea spune, deoarece desi am crescut aici, locul acesta ma coplesa. Ma ridic de pe scaun decizand ca este timpul sa dorm putin, asa ca m-am asezat in pat lasandu-ma purtat de somnul dulce…
- Shin, trzeste-te! Shin!
Auzeam parca prin vis un strigat disperat, insa ma simteam prea slabit sa-l disting, mi-am deschis pleoapele grele si am scos un sunet slab cand o durere parca mi-a taiat abdomenul, mi-am dus instinctive doua degete acolo apoi le-am ridicat in dreptul ochilor…sange…dar…d…e unde? Mi-am deschis de tot ochii speriat cu cel mai grozanic efort posibil, si am ramas socat. Lucrurile din camera mea erau rasturnate, pe patul meu se aflau picaturi de sange ce pareau a proveni de la mine, de la usa pana langa pat zaceau cadavrele garzilor mele de corp…Un singur gand mi-a trecut prin cap atunci, parintii mei! M-am ridicat incet insa nu am putut sa stau bine pe picioare, ca un val de ceata ma invaluit si am cazut inconstant la pamant.

- Ce? Ma intrebi ce? Tu chiar nu m-ai iubit niciodata? Elena priveste-ma!

Ma ridic speriat in sezut gafaind, picaturile de transpiratie imi mangaiu trupul aparent fierbinte. Ce vis ciudat am avut, imi spun in intimidate gandurilor, cazand mai apoi cu toata greutatea pe salteaua pufoasa, mutandu-mi privirea catre ceasul ce indica ora 6:20 dimineata. Ei bine peste mai exact 30 de minute urma sa plec catre scoala desi sincer nu aveam nici-un chef de ea azi, ma tot gandeam la visul acela…parea atat de real. Imi scutur capul si ma ridic din pat, imi dau jos perechea de boxeri pe care am purtat-o in timpul noptii si tricoul ud. Apoi imi trec mana peste abdomen, observand ca am o pata micuta rosie, ca o taietura, sincer nu-mi aminteam cand ma-am lovit acolo. M-am indreptat spre baie facand un dus scurt apoi m-am imbracat intr-o pereche de blugi de un albastru inchis cu taieturi in diferite locuri si un tricou alb, simplu. Am coborat scarile spre parter cu ghiozdanul in spate si am omis sa o mai trezesc pe Aiaka pentru a imi face micul dejun, fusese o verisoara incredibila cat parintii mei erau plecati in strainatate. Am zambit iesind nerabdator din casa, soarele abea sclipea printer norii albi si pufosi anuntand o zi foarte interesanta. Strazile pareau linistite la acesta ora, din cand in cand mai trecea cate o masina insa nu facea un zgomot evident, sau cel putin nu-l bagam eu in seama. Am ajuns pana in dreptul liceului ce nu era tocmai departe, tocmai la fix, 8 fara 10 minute. Unde in banca ma astepta cea mai buna pritena…Elena…