27-05-2012, 12:43 PM
Din perspectiva Adelindei
- „Draga mea fiica”? Ce naiba vrea sa insemne asta? Si de ce nu imi spui nimic?
Clipesc de cateva ori, de parca cineva mi-ar fi dat o palma peste fata, si imi intind mana pentru a-i lua bucata de hartie dintre degete. Blondul bate ritmic din picior, asteptand raspunsul meu si fixandu-ma cu privirea. Imi prinde bratul, strangandu-l puternic si pielea din zona respectiva inrosindu-se considerabil. O liniste inabusitoare se asterne, auzindu-se doar apa ce fierbe in oala de ceramica si clinchetele farfuriilor celorlalti invitati.
Atat de mult am incercat sa ii ascund ceea ce sunt eu cu adevarat, si din cauza unei biete hartiute trebuie sa dau totul peste cap. Oare sa continui cu minciuna pana ce ajung la marginea prapastiei si va trebui sa aleg dintre a-i spune adevarul si a ma arunca in abis?
- Nimic ce te-ar interesa, ii spun mai mult in soapta, dupa care scot un oftat scurt.
Ma acapareaza cu privirea, ridicandu-si usor sprancenele si schitand un zambet chinuit in coltul gurii. Si de cate ori nu m-a facut aceasta privirea a lui sa vreau sa il mai vad inca o data si iar, pana ce mi-as putea satisface insetarea oarba pentru el. Niciodata nu am vrut sa cred ca as fi indragostita de el, dar au existat momente cand am avut tente de gelozie, mai ales cand el era intr-un spectacol. Stateam pe scaun, iar langa mine se aflau cateva domnisoare. „Ce frumos baiat! Oare are prietena? Ce mi-ar placea sa gust putin din el!”, spunea una in timp ce isi umezea putin buzele. „Sunt de acord, cu adevarat dragut, dar am auzit ca mereu refuza intalnirile la care este invitat de fete.”, ii raspunde alta domnisoara ce statea in fata mea. Si ce mi-ar fi placut atunci sa le spun ca eu il cunosc in persoana, ba chiar locuim in aceeasi casa. Dar pana la urma am tacut si am inchitit in sec pana ce ti-ai terminat rolul. Sunt obisnuita ca el sa fie doar al meu, daca am nevoie sa vina imediat, si stiu si singura ca sunt egoista.
- „Nimic important” zici? spune prin chicote de ras. Adelinda, pentru cat timp ai intentia sa iti tii inima inchisa fata de mine? Nu vezi ca nu mai poti minti? Ce inseamna acea bucata de hartie pentru tine si cine a scris-o?
Incep sa tremur usor, el luandu-mi hartia. Sa nu citesti, atat imi doresc! Nu stiu ce scrie acolo, dar clar ca iti vei schimba total imaginea ce ti-am creat-o. Personalitatea perfectionista, dificila, cuminte, optimista, cateodata narcisista, ce isi doreste sa iasa din „turma” de oi negre si albe. De ce sa nu fiu purpurie? Sau verzuie? Mereu am gandit asa si niciodata nu am inteles ticurile celorlalte fete de langa mine. De ce se plang de fiecare data cand uiti de ziua lor de nastere sau de ce isi doresc cat mai multe bijuterii, pe care, oricum, nu le poarta? De ce le place mereu sa se plimbe elegant, purtand rochii prea lungi de care se impiedica, dar isi reiau mersul elegant si pasesc in continuare pe pantofii inalti? Schiteaza zambete false, nonsalante, isi fac vant cu evantaie japoneze pentru ca le este cald. Si daca le este cald, de ce, pur si simplu, nu isi dau jos zecile de haine din matase de pe ele? Sau le este frica de faptul ca nu vor mai capta privirile domnilor, ce oricum le arunca ocheade? Cine stie, poate ca asa este, dar eu oricum nu voi pricepe filozofia lor, logica si felul de gandire, iar Leonard a renuntat in a ma face sa seaman cu ele, obisnuindu-se si chiar placandu-ma cateodata.
Imi scutur capul pentru a „scoate” toate de ce-urile afara si sa realizez ca blondul ma trage dupa el spre masina de afara. Cand am iesit din sala principala de mese? Parca nici nu am trecut pe acolo. Ii ating baiatului mana cu degetele-mi inghetate, inconjurand-o usor. Stiu ca nu am puterea necesara de a scapa de stransoarea creata de el. Un vant rece ne loveste amandurora fata, risipindu-se suvitele de par, dupa ce blondul deschide usa de la intrare.
- Si directorul?
- A plecat pentru ca a primit nu stiu ce telefon important. A lasat aici o masina care sa ne duca acasa.
„Acasa”? Cum adica? Daca as ajunge acolo nu m-ai lasa pana nu iti spun tot, iar eu, probail, as ceda intr-un moment de nervi.
Ma impinge in masina, intrand dupa mine si trantind usa. Ii spune soferului traseul si apot isi lasa spatele pe suprafata moale a banchetei, expirand usor aerul. Imi pun mainile pe genunchi, strangand materialul rochiei dantelate floral.
- Uau, ce evolutie! Mi-ai spun pe nume si nu Ad. Doresti sa te aplaud? ii spun cuvintele cu o acrime in glas pe care nu mi-am putut-o controla; sincera, chiar nu stiam ca exista, deoarece el spunea deobicei acest gen de fraze.
Imi arunca o privire plina de dezgust si apoi isi pune capul in palma, oftand scurt si incetand in a ma mai privi.
- Vrei sa stii de ce iti spuneam mereu „Ad”? Deoarece mereu cu mine te purtai altfel decat cu alti baieti si am crezut ca acea latura copilasoara a ta imi apartine mie. Stii, ca acele jucarii ce sunt doar alte tale, cand esti mic, si trebuie sa le dai neaparat un nume. Asta am facut eu, te-am botezat, ca sa o spunem asa, mai clar, ca poate nu intelegi.
Vorbele sale ma sperie si ma departez cat de tare pot fata de el, lovindu-ma de suprafata ferestrei. Soferul ridica o sticla intre noi, ce, sincera sa fiu, nu stiu cum se numeste. Mi-au spus cateva persoane, dar de fiecare data uitam din cauza neatentiei avuta.
- Ai face bine sa gasesti o scuza credibila, pentru ca iti va fi greu sa scapi de mine. Imi vei spune ce este cu acel bilet, fie ca vrei sau nu. Si sa stii ca nu suntem intr-una dintre acele piese de teatru, cand tipul isi cere scuze pentru presiunea facuta asupra fetei careia ii cerea explicatii. Eu nu sunt asa, cred ca ma cunosti indeajuns de bine pentru a-ti da seama de asta.
Sunt constienta de asta, dar chiar nu stiu ce sa iti spun. Mai am putin timp, dar voi lasa ca totul sa decurga cum trebuie, chiar daca imi va placea sau nu cum va iesi...
- Si? Care-i explicatia super-mega-geniala pe care-ai gasit-o? imi spune dupa ce tranteste usa casei.
- Lasa-ma macar sa citesc scrisoarea! Nici nu am apucat sa o fac.
Ma asez pe canapea si imi duc in fata ochilor foaia de hartie, in timp ce blondul se duce in bucatarie spunandu-mi sa-l chem dupa ce termin, ca oricum ar fi venit intr-un sfert de ora. Incep sa citesc cuvintele ce sunt scrise acolo, incepand sa respir din ce in ce mai repede. Strang incet marginile si imi prind cu dintii buza inferioada.
Ma bucur ca ti-ai dat seama de smecheria pe care am aplicat-o, asta chiar imi face inima sa imi bata mai tare. Nu mi-am putut permite sa scriu direct ceea ce doresc sa iti spun,ar fi fost prea riscant. Si acum trebuie sa iti spun adevarul din spatele adevarului, draga mea fiica.
Si probail ca ti-a trecut prin minte: „Ce vrei sa spui prin ‚riscant’? Cine m-ar putea descoperi?”. Crede-ma, sunt atat de multi ce iti doresc raul, mai multi decat ai crede. Iti voi spune totul, incepand cu momentul cand mi-a venit in minte ‚planul’, pe care sunt sigura ca il stii. Ma aflam in Italia, tu fiind in Morcova cu Havana. Vladimir (o alta victima, vei afla mai incolo de ce) ma invitase sa ne intalnim si sa dicutam diferite chestiuni, de o importanta minora. Pana acolo am calatorit cu trenul si in acea noapte, cand ma aflam pe drum mi-a venit ideea de a te ajuta sa scapi de logodna ce ti-a fost impusa (nu intru in detalii, mai mult ai suferi). Stiind de simpatia ce mi-o purta Vladimir, am profitat de ea si i-am spus ideea planuita destul de bine. El a parut asa de trist, stiam ca ma iubeste, dar chiar si asa, totul a fost spre binele tau. Imediat dupa ce a fost de acord (cu multe ezitari si argumente dezaprobatoare), am discutat cu Havana, spunandu-i ca as vrea sa aiba grija de tine pentru o perioada, dar nu i-am zis motivul si ea nici nu a insistat in a ma face sa i-l spun, probabil ca stia ca nu are rost. Si, dupa cateva aranjamente pentru ca totul sa iasa perfect, neavand o a doua sansa, ma gasesc stand pe acest scaun si scriindu-ti aceasta scrisoare. Nu stiu cum se va termina totul, daca ma vei ierta, daca vei fi bine, daca eu voi mai trai sau nu. Atat de muti de „daca”, nu? Si atat de multe regrete mi se infiripa in minte. Te pot auzi razand din bucatarie, in timp ce iti mananci prajiturile. Mi-as dori sa-l opresc pe Vladimir, dar macar stiu ca tu vei scapa de logodna. Baiatul ales imi este atat de simpatic, blond, cu ochii albastri si rade incontinuu. Exact ca si tine, fiind mai mare cu un an! Dar chiar si asa este un aranjament politic, iar eu nu pot permite aceasta. In curand vom iesi afara... Acum, iti spun ca te iubesc cu toata inima mea. Amintirile cu tine si cu Enrique (Taica-tau; oare iti mai amintesti cum arata? Imi este atat de dor si de el...) stand in fata pianului si scotand note dezastruoase, dar totusi atat de frumoase pentru sufletul meu. Ti-au dat lacrimile? Mie da... Acum intri pe usa, cu ursuletul tau preferat si te indrepti spre mine. Ti s-a descusut iar ata de la umarul sau? De aici stii si singura ceea ce s-a intamplat, chiar daca eu nu.
Hohote de plans inunda incaperea, iar eu imi afund fata intre palme. Simt doua brate prinzandu-mi capsorul, dar nu pot vedea nimic de perdeaua de lacrimi. Suspinele mele se propaga prin incapere, iar eu imi incolacesc bratele in jurul baiatului. Acesta isi pune una dintre palme deasupra capului meu, mangaindu-mi usor parul. Strang materialul camasii intre palme si imi inchid ochii, afundandu-ma si mai tare in pieptul sau.
Nu m-am gandit la asta... L-am invinuit pe Vladimir pentru tot ceea ce a facut, nopti la randul. Cine ar fi crezut ca a existat si aceasta latura a intamplarilor? O latura in nuante de gri ce mi-a batut la usa, iar eu i-am deschis senina, poftind-o inauntru.
- Esti mai bine?
Leonard imi intinde un pahar cu limonada, eu golindu-l in cateva clipe. Dau de cateva ori din cap de sus in jos si schitez un zambet trist in coltul gurii, incercand sa il fac cat mai real, dar stiu ca nu am reusit. Sau poate ca da, blondul si-a dat sigur seama cat sunt de suparata. Dar oare pe cine? Pe mine? As avea zeci de motive sa fiu, putandu-le enumera pana maine dimineata, dar nu am timp acum.
- Ai citit scrisoarea? Daca te face sa te simti mai bine, nu iti mai pun intrebari. Doar te voi astepta pe tine sa imi dai raspunsurile, daca vei avea incredere in mine. Daca nu, voi incerca sa ti-o castig pentru a mi te putea destainui.
Se aseaza pe masa din fata mea, acaparandu-ma cu o privire nonsalanta. Imi musc buza inferioara si il intreb ce mi-a spus atunci cand m-a scos afara din casa, pe ploaie.
- Nu ai inteles? spune cu un chicot scurt si trecandu-si de cateva ori degetele prin par. Nu conteaza, ti-am spus sa o lasam balta cu intamplarea aceea.
Il prind de mana si il privesc in ochi, imbufnandu-ma. Isi umezeste putin buzele si apoi si le apropie de urechea mea dreapta. Ii pot simti respiratia calda gadilandu-mi pielea, eu incordandu-ma.
- Daca vrei sa stii atat de mult iti voi spune, imi sopteste la ureche dupa care inghite in sec. In italiana... Ti-am spus... Te Amo...
Clipesc de cateva, in timp ce imi deschid gura, vrand sa spun ceva, si cu o stralucire stranie in irisi il privesc. Dar oare ce as vrea sa-i spun lui? Nu m-as fi asteptat sa ma placa, el, cu atat de multe admiratoare mult mai frumoase decat mine. Parca intr-un fel chiar ma bucur... El ma place, si acum poate fi doar al meu. Poate chiar il iubesc, dar din cauza orgoliului meu nu i-am putut spune. Dar ce bine ca a facut-o el!
Se pune in fata mea si isi lipeste fruntea de a mea, putandu-i simti respiratia calda pe pielea inghetata. Flutur de cateva ori din genele-mi dese si imi musc buza inferioara. Cat de mult imi doresc sa ii pot simti gustul buzelor! Si le lipeste de ale mele, incet, cat de tandru ar fi putut. Isi pune una dintre maini in parul meu si una pe umar. Inima imi bate mult mai tare decat a unui copil ce tocmai si-a primit acadeaua, putand-o auzi si el probabil.
Cred ca am stat pentru mult timp asa... Oare cat? Parca timpul si-a oprit continuitatea infinita doar pentru noi, si ne-a lasat acolo, prinsi in fantezia noastra roz.
Leoanrd isi desprinde buzele de alte mele si imi inconjoara trupul cu bratele sale, strangandu-ma puternic la pieptul sau, eu fiind imobilizata.
Usa se deschide brusc si aud pasi apasati venind spre noi. Este Anabella. Ne desprindem amandoi si ne indepartam putin, eu revenind la realitate cu o usoara roseata in obraji.
- Adelinda, vezi ca te asteapta o doamna in veranda. Chiar nu stiu cine este, am invitat-o inauntru, dar nu a dorit sa intre. Spune ca are legatura cu o anume fata pe nume Clair.
Imi ridic brusc capul si o privesc. Imi spune ca mai bine m-as duce, sa nu se supere doamna respectiva. Inghit in sec si ma ridic, aruncandu-i o privire lui Leonard, ce ma priveste buimac, si impaturind bucatica de hartie o pun in buzunarul de sus al rochiei. Ies imediat din casa, picaturile de apa intampinandu-ma prieteneste, cateva cazandu-mi pe pielea albicioasa. „Este sfarsit de mai si ploua incontinuu de cateva zile”, acest gand mi-a venit in minte cand m-am trezit astazi dimineata. Si ce mai zi! Atat de multe s-au intamplat... Imi intorc privirea spre veranda si imi deschid gura considerabil, vorbe goale vrand sa iasa, dar neputand.
- Aaa, Adelinda, de cand nu te-am mai vazut. Ce mult ai crescut! Bineinteles, nici atunci cand traia nora mea nu ma prea lasa sa te vad. Rareori daca te puteam imbratisa. Iti dai seama ce durere pentru o bunica? accentueaza ultimul cuvant, mie producandu-mi un dezgust imens si facandu-ma sa stramb din nas.
Imi indrept spatele, dand putin umerii mai in spate, si imi musc buza inferioada, gest pe care dumneaei l-a observat deoarece a scos un chicot scurt. Ma apropii de masa unde sta si ma asez pe un scaun, sub acoperisul din sticla ce ne protejeaza de apa ce se prelinge pe acesta.
- Si, cum m-ai gasit? ii spun cu un dezgust acru ce se subintelege din glas, dar si din privirea ce i-am aruncat-o.
Imi zambeste si soarbe o data din cafeaua ce i-a dat-o Anabella. Vantul imi ravaseste cateva suvite de par, facandu-le sa cada rebele pe frunte, si o face pe ea sa isi inconjoare esarfa si mai tare in jurul gatului. Oare, cum s-a putut intampla asta? Sa ma gaseasca? Atat de mult am incercat sa ma ascund. Si tocmai acum, cand m-am apropiat atat de mult de Leonard...
_________________________________________________________________________________________________
Capitol nou, scris cu greu si cu multa neinspiratie. Acum vreau sa va intreb: merita sa continui aceasta poveste, sau sa rog un moderator sa inchida acest topic, ca sa nu ocupe loc degeaba? Astept pareri, critici, nu conteaza daca prin mesaj privat sau aici, dar macar sa vina ca sa stiu si eu daca este ceva de capul acestui fic. Multumesc.
Capitolul VII
Si, pana la urma, dragostea nu este ca o iluzie colorata? Te face sa scoti zambete largi si viata ti se para numai in nuante de roz de fiecare data cand vezi persoana iubita. Iar cand va certati ii spui ca nu mai vrei sa o vezi in fata ochilor tai, dar de fapt te incui in propria-ti camera si stai cu sufletul apasat de dorinta-ti beata de a o revede, pana ce singur renunti si te duci cu capul aplecat si ii spui ca iti pare rau...
- „Draga mea fiica”? Ce naiba vrea sa insemne asta? Si de ce nu imi spui nimic?
Clipesc de cateva ori, de parca cineva mi-ar fi dat o palma peste fata, si imi intind mana pentru a-i lua bucata de hartie dintre degete. Blondul bate ritmic din picior, asteptand raspunsul meu si fixandu-ma cu privirea. Imi prinde bratul, strangandu-l puternic si pielea din zona respectiva inrosindu-se considerabil. O liniste inabusitoare se asterne, auzindu-se doar apa ce fierbe in oala de ceramica si clinchetele farfuriilor celorlalti invitati.
Atat de mult am incercat sa ii ascund ceea ce sunt eu cu adevarat, si din cauza unei biete hartiute trebuie sa dau totul peste cap. Oare sa continui cu minciuna pana ce ajung la marginea prapastiei si va trebui sa aleg dintre a-i spune adevarul si a ma arunca in abis?
- Nimic ce te-ar interesa, ii spun mai mult in soapta, dupa care scot un oftat scurt.
Ma acapareaza cu privirea, ridicandu-si usor sprancenele si schitand un zambet chinuit in coltul gurii. Si de cate ori nu m-a facut aceasta privirea a lui sa vreau sa il mai vad inca o data si iar, pana ce mi-as putea satisface insetarea oarba pentru el. Niciodata nu am vrut sa cred ca as fi indragostita de el, dar au existat momente cand am avut tente de gelozie, mai ales cand el era intr-un spectacol. Stateam pe scaun, iar langa mine se aflau cateva domnisoare. „Ce frumos baiat! Oare are prietena? Ce mi-ar placea sa gust putin din el!”, spunea una in timp ce isi umezea putin buzele. „Sunt de acord, cu adevarat dragut, dar am auzit ca mereu refuza intalnirile la care este invitat de fete.”, ii raspunde alta domnisoara ce statea in fata mea. Si ce mi-ar fi placut atunci sa le spun ca eu il cunosc in persoana, ba chiar locuim in aceeasi casa. Dar pana la urma am tacut si am inchitit in sec pana ce ti-ai terminat rolul. Sunt obisnuita ca el sa fie doar al meu, daca am nevoie sa vina imediat, si stiu si singura ca sunt egoista.
- „Nimic important” zici? spune prin chicote de ras. Adelinda, pentru cat timp ai intentia sa iti tii inima inchisa fata de mine? Nu vezi ca nu mai poti minti? Ce inseamna acea bucata de hartie pentru tine si cine a scris-o?
Incep sa tremur usor, el luandu-mi hartia. Sa nu citesti, atat imi doresc! Nu stiu ce scrie acolo, dar clar ca iti vei schimba total imaginea ce ti-am creat-o. Personalitatea perfectionista, dificila, cuminte, optimista, cateodata narcisista, ce isi doreste sa iasa din „turma” de oi negre si albe. De ce sa nu fiu purpurie? Sau verzuie? Mereu am gandit asa si niciodata nu am inteles ticurile celorlalte fete de langa mine. De ce se plang de fiecare data cand uiti de ziua lor de nastere sau de ce isi doresc cat mai multe bijuterii, pe care, oricum, nu le poarta? De ce le place mereu sa se plimbe elegant, purtand rochii prea lungi de care se impiedica, dar isi reiau mersul elegant si pasesc in continuare pe pantofii inalti? Schiteaza zambete false, nonsalante, isi fac vant cu evantaie japoneze pentru ca le este cald. Si daca le este cald, de ce, pur si simplu, nu isi dau jos zecile de haine din matase de pe ele? Sau le este frica de faptul ca nu vor mai capta privirile domnilor, ce oricum le arunca ocheade? Cine stie, poate ca asa este, dar eu oricum nu voi pricepe filozofia lor, logica si felul de gandire, iar Leonard a renuntat in a ma face sa seaman cu ele, obisnuindu-se si chiar placandu-ma cateodata.
Imi scutur capul pentru a „scoate” toate de ce-urile afara si sa realizez ca blondul ma trage dupa el spre masina de afara. Cand am iesit din sala principala de mese? Parca nici nu am trecut pe acolo. Ii ating baiatului mana cu degetele-mi inghetate, inconjurand-o usor. Stiu ca nu am puterea necesara de a scapa de stransoarea creata de el. Un vant rece ne loveste amandurora fata, risipindu-se suvitele de par, dupa ce blondul deschide usa de la intrare.
- Si directorul?
- A plecat pentru ca a primit nu stiu ce telefon important. A lasat aici o masina care sa ne duca acasa.
„Acasa”? Cum adica? Daca as ajunge acolo nu m-ai lasa pana nu iti spun tot, iar eu, probail, as ceda intr-un moment de nervi.
Ma impinge in masina, intrand dupa mine si trantind usa. Ii spune soferului traseul si apot isi lasa spatele pe suprafata moale a banchetei, expirand usor aerul. Imi pun mainile pe genunchi, strangand materialul rochiei dantelate floral.
- Uau, ce evolutie! Mi-ai spun pe nume si nu Ad. Doresti sa te aplaud? ii spun cuvintele cu o acrime in glas pe care nu mi-am putut-o controla; sincera, chiar nu stiam ca exista, deoarece el spunea deobicei acest gen de fraze.
Imi arunca o privire plina de dezgust si apoi isi pune capul in palma, oftand scurt si incetand in a ma mai privi.
- Vrei sa stii de ce iti spuneam mereu „Ad”? Deoarece mereu cu mine te purtai altfel decat cu alti baieti si am crezut ca acea latura copilasoara a ta imi apartine mie. Stii, ca acele jucarii ce sunt doar alte tale, cand esti mic, si trebuie sa le dai neaparat un nume. Asta am facut eu, te-am botezat, ca sa o spunem asa, mai clar, ca poate nu intelegi.
Vorbele sale ma sperie si ma departez cat de tare pot fata de el, lovindu-ma de suprafata ferestrei. Soferul ridica o sticla intre noi, ce, sincera sa fiu, nu stiu cum se numeste. Mi-au spus cateva persoane, dar de fiecare data uitam din cauza neatentiei avuta.
- Ai face bine sa gasesti o scuza credibila, pentru ca iti va fi greu sa scapi de mine. Imi vei spune ce este cu acel bilet, fie ca vrei sau nu. Si sa stii ca nu suntem intr-una dintre acele piese de teatru, cand tipul isi cere scuze pentru presiunea facuta asupra fetei careia ii cerea explicatii. Eu nu sunt asa, cred ca ma cunosti indeajuns de bine pentru a-ti da seama de asta.
Sunt constienta de asta, dar chiar nu stiu ce sa iti spun. Mai am putin timp, dar voi lasa ca totul sa decurga cum trebuie, chiar daca imi va placea sau nu cum va iesi...
***
- Si? Care-i explicatia super-mega-geniala pe care-ai gasit-o? imi spune dupa ce tranteste usa casei.
- Lasa-ma macar sa citesc scrisoarea! Nici nu am apucat sa o fac.
Ma asez pe canapea si imi duc in fata ochilor foaia de hartie, in timp ce blondul se duce in bucatarie spunandu-mi sa-l chem dupa ce termin, ca oricum ar fi venit intr-un sfert de ora. Incep sa citesc cuvintele ce sunt scrise acolo, incepand sa respir din ce in ce mai repede. Strang incet marginile si imi prind cu dintii buza inferioada.
Ma bucur ca ti-ai dat seama de smecheria pe care am aplicat-o, asta chiar imi face inima sa imi bata mai tare. Nu mi-am putut permite sa scriu direct ceea ce doresc sa iti spun,ar fi fost prea riscant. Si acum trebuie sa iti spun adevarul din spatele adevarului, draga mea fiica.
Si probail ca ti-a trecut prin minte: „Ce vrei sa spui prin ‚riscant’? Cine m-ar putea descoperi?”. Crede-ma, sunt atat de multi ce iti doresc raul, mai multi decat ai crede. Iti voi spune totul, incepand cu momentul cand mi-a venit in minte ‚planul’, pe care sunt sigura ca il stii. Ma aflam in Italia, tu fiind in Morcova cu Havana. Vladimir (o alta victima, vei afla mai incolo de ce) ma invitase sa ne intalnim si sa dicutam diferite chestiuni, de o importanta minora. Pana acolo am calatorit cu trenul si in acea noapte, cand ma aflam pe drum mi-a venit ideea de a te ajuta sa scapi de logodna ce ti-a fost impusa (nu intru in detalii, mai mult ai suferi). Stiind de simpatia ce mi-o purta Vladimir, am profitat de ea si i-am spus ideea planuita destul de bine. El a parut asa de trist, stiam ca ma iubeste, dar chiar si asa, totul a fost spre binele tau. Imediat dupa ce a fost de acord (cu multe ezitari si argumente dezaprobatoare), am discutat cu Havana, spunandu-i ca as vrea sa aiba grija de tine pentru o perioada, dar nu i-am zis motivul si ea nici nu a insistat in a ma face sa i-l spun, probabil ca stia ca nu are rost. Si, dupa cateva aranjamente pentru ca totul sa iasa perfect, neavand o a doua sansa, ma gasesc stand pe acest scaun si scriindu-ti aceasta scrisoare. Nu stiu cum se va termina totul, daca ma vei ierta, daca vei fi bine, daca eu voi mai trai sau nu. Atat de muti de „daca”, nu? Si atat de multe regrete mi se infiripa in minte. Te pot auzi razand din bucatarie, in timp ce iti mananci prajiturile. Mi-as dori sa-l opresc pe Vladimir, dar macar stiu ca tu vei scapa de logodna. Baiatul ales imi este atat de simpatic, blond, cu ochii albastri si rade incontinuu. Exact ca si tine, fiind mai mare cu un an! Dar chiar si asa este un aranjament politic, iar eu nu pot permite aceasta. In curand vom iesi afara... Acum, iti spun ca te iubesc cu toata inima mea. Amintirile cu tine si cu Enrique (Taica-tau; oare iti mai amintesti cum arata? Imi este atat de dor si de el...) stand in fata pianului si scotand note dezastruoase, dar totusi atat de frumoase pentru sufletul meu. Ti-au dat lacrimile? Mie da... Acum intri pe usa, cu ursuletul tau preferat si te indrepti spre mine. Ti s-a descusut iar ata de la umarul sau? De aici stii si singura ceea ce s-a intamplat, chiar daca eu nu.
Clair
Hohote de plans inunda incaperea, iar eu imi afund fata intre palme. Simt doua brate prinzandu-mi capsorul, dar nu pot vedea nimic de perdeaua de lacrimi. Suspinele mele se propaga prin incapere, iar eu imi incolacesc bratele in jurul baiatului. Acesta isi pune una dintre palme deasupra capului meu, mangaindu-mi usor parul. Strang materialul camasii intre palme si imi inchid ochii, afundandu-ma si mai tare in pieptul sau.
Nu m-am gandit la asta... L-am invinuit pe Vladimir pentru tot ceea ce a facut, nopti la randul. Cine ar fi crezut ca a existat si aceasta latura a intamplarilor? O latura in nuante de gri ce mi-a batut la usa, iar eu i-am deschis senina, poftind-o inauntru.
***
- Esti mai bine?
Leonard imi intinde un pahar cu limonada, eu golindu-l in cateva clipe. Dau de cateva ori din cap de sus in jos si schitez un zambet trist in coltul gurii, incercand sa il fac cat mai real, dar stiu ca nu am reusit. Sau poate ca da, blondul si-a dat sigur seama cat sunt de suparata. Dar oare pe cine? Pe mine? As avea zeci de motive sa fiu, putandu-le enumera pana maine dimineata, dar nu am timp acum.
- Ai citit scrisoarea? Daca te face sa te simti mai bine, nu iti mai pun intrebari. Doar te voi astepta pe tine sa imi dai raspunsurile, daca vei avea incredere in mine. Daca nu, voi incerca sa ti-o castig pentru a mi te putea destainui.
Se aseaza pe masa din fata mea, acaparandu-ma cu o privire nonsalanta. Imi musc buza inferioara si il intreb ce mi-a spus atunci cand m-a scos afara din casa, pe ploaie.
- Nu ai inteles? spune cu un chicot scurt si trecandu-si de cateva ori degetele prin par. Nu conteaza, ti-am spus sa o lasam balta cu intamplarea aceea.
Il prind de mana si il privesc in ochi, imbufnandu-ma. Isi umezeste putin buzele si apoi si le apropie de urechea mea dreapta. Ii pot simti respiratia calda gadilandu-mi pielea, eu incordandu-ma.
- Daca vrei sa stii atat de mult iti voi spune, imi sopteste la ureche dupa care inghite in sec. In italiana... Ti-am spus... Te Amo...
Clipesc de cateva, in timp ce imi deschid gura, vrand sa spun ceva, si cu o stralucire stranie in irisi il privesc. Dar oare ce as vrea sa-i spun lui? Nu m-as fi asteptat sa ma placa, el, cu atat de multe admiratoare mult mai frumoase decat mine. Parca intr-un fel chiar ma bucur... El ma place, si acum poate fi doar al meu. Poate chiar il iubesc, dar din cauza orgoliului meu nu i-am putut spune. Dar ce bine ca a facut-o el!
Se pune in fata mea si isi lipeste fruntea de a mea, putandu-i simti respiratia calda pe pielea inghetata. Flutur de cateva ori din genele-mi dese si imi musc buza inferioara. Cat de mult imi doresc sa ii pot simti gustul buzelor! Si le lipeste de ale mele, incet, cat de tandru ar fi putut. Isi pune una dintre maini in parul meu si una pe umar. Inima imi bate mult mai tare decat a unui copil ce tocmai si-a primit acadeaua, putand-o auzi si el probabil.
Cred ca am stat pentru mult timp asa... Oare cat? Parca timpul si-a oprit continuitatea infinita doar pentru noi, si ne-a lasat acolo, prinsi in fantezia noastra roz.
Leoanrd isi desprinde buzele de alte mele si imi inconjoara trupul cu bratele sale, strangandu-ma puternic la pieptul sau, eu fiind imobilizata.
Usa se deschide brusc si aud pasi apasati venind spre noi. Este Anabella. Ne desprindem amandoi si ne indepartam putin, eu revenind la realitate cu o usoara roseata in obraji.
- Adelinda, vezi ca te asteapta o doamna in veranda. Chiar nu stiu cine este, am invitat-o inauntru, dar nu a dorit sa intre. Spune ca are legatura cu o anume fata pe nume Clair.
Imi ridic brusc capul si o privesc. Imi spune ca mai bine m-as duce, sa nu se supere doamna respectiva. Inghit in sec si ma ridic, aruncandu-i o privire lui Leonard, ce ma priveste buimac, si impaturind bucatica de hartie o pun in buzunarul de sus al rochiei. Ies imediat din casa, picaturile de apa intampinandu-ma prieteneste, cateva cazandu-mi pe pielea albicioasa. „Este sfarsit de mai si ploua incontinuu de cateva zile”, acest gand mi-a venit in minte cand m-am trezit astazi dimineata. Si ce mai zi! Atat de multe s-au intamplat... Imi intorc privirea spre veranda si imi deschid gura considerabil, vorbe goale vrand sa iasa, dar neputand.
- Aaa, Adelinda, de cand nu te-am mai vazut. Ce mult ai crescut! Bineinteles, nici atunci cand traia nora mea nu ma prea lasa sa te vad. Rareori daca te puteam imbratisa. Iti dai seama ce durere pentru o bunica? accentueaza ultimul cuvant, mie producandu-mi un dezgust imens si facandu-ma sa stramb din nas.
Imi indrept spatele, dand putin umerii mai in spate, si imi musc buza inferioada, gest pe care dumneaei l-a observat deoarece a scos un chicot scurt. Ma apropii de masa unde sta si ma asez pe un scaun, sub acoperisul din sticla ce ne protejeaza de apa ce se prelinge pe acesta.
- Si, cum m-ai gasit? ii spun cu un dezgust acru ce se subintelege din glas, dar si din privirea ce i-am aruncat-o.
Imi zambeste si soarbe o data din cafeaua ce i-a dat-o Anabella. Vantul imi ravaseste cateva suvite de par, facandu-le sa cada rebele pe frunte, si o face pe ea sa isi inconjoare esarfa si mai tare in jurul gatului. Oare, cum s-a putut intampla asta? Sa ma gaseasca? Atat de mult am incercat sa ma ascund. Si tocmai acum, cand m-am apropiat atat de mult de Leonard...
_________________________________________________________________________________________________
Capitol nou, scris cu greu si cu multa neinspiratie. Acum vreau sa va intreb: merita sa continui aceasta poveste, sau sa rog un moderator sa inchida acest topic, ca sa nu ocupe loc degeaba? Astept pareri, critici, nu conteaza daca prin mesaj privat sau aici, dar macar sa vina ca sa stiu si eu daca este ceva de capul acestui fic. Multumesc.