24-05-2012, 09:23 PM
Buna. O sa incerc sa postez mai repede. Nu stiu daca o sa reusesc, dar o sa incerc pentru ca nu vreau sa intru in perioada cand efectiv nu o sa mai am timp deloc de scris. Multumesc pentru comentarii si pentru ca cititi. Nu pot sa va spun decat ca povestea intra pe ultimii nu 100, dar 500 de metrii si ca am pregatit niste surprize. Acum, spor la citit
***
Il trezi bataia usoara din usa. Deschise ochii repede si se uita dezorientat in jur. Lumina ce patrundea prin draperiile semitrasparente si felul in care cadea pe mobilierul din camera, ii indica numaidecat ca era probabil dupamasa tarziu si ca dormise cea mai mare parte din zi.
Blake se ridica din pat mormaind si injurand in gand oboseala care s-a adunat in ultima vreme si de care nu se mai vedea scapat. In timp ce iesi din camera si se indrepta spre usa de la intrare, in minte ii revenira franturi din discutia pe care o avusese cu Jesse in acea dimineata. Bine, asta daca ceea ce se intamplase putea fi numita discutie. Privita dintr-un punct de vedere obiectiv, totul nu paruse altceva decat un monolog din parte lui Jesse, acompaniat pe alocuri de cateva cuvinte soptite de el, care probabil nu avusera nicio noima.
Blake isi trecu enervat mana prin par, dandu-l la o parte din ochi. El si Jesse aveau nevoie de o vacanta intr-un loc linistit si cat mai indepartat de L.A. Fara munca, fara probleme, fara telefoane... doar ei doi. Ultima luna fusese un dezastru. Amandoi muncisera prea mult si dormisera mult prea putin, iar tensiunea si oboseala se simteau in aer. Erau pe punctul de a exploda. Blake stia asta si mai stia si ca Jesse era constient de acest lucru si ca tocmai de aceea alesese sa lucreze si mai mult si sa vina acasa mai tarziu decat de obicei. Ii lasa lui spatiu sa se linisteasca si sa caute modalitati de a-si impaca viata profesionala cu cea personala.
Gandindu-se mai bine, Blake ajunse la concluzia ca se afla in acelasi punct al relatiei sale cu Jesse precum cel in care se aflase0. cu Issabela in urma cu cativa ani. Continuare in cazul primei sale casnicii o stia preabine: Issabela se saturase sa-l astepte si facuse ceea ce orice femeie in situatia ei ar fi facut: ii gasise un inlocuitor. Apoi urmase acel avort despre care el aflase mult prea tarziu si intr-un final, divortul.
Blake spera din tot sufletul ca aceasta relatie sa nu se sfarseasca precum prima. Jesse nu era Issabela, dar asta nu excludea posibilitatea ca el sa se sature si pur si simplu sa-si gaseasca pe altcineva. Jesse era inca tanar. Blake zambi in sinea sa. Iubitul sau era defapt foarte tanar, dar si foarte matur pentru varsta de 25 de ani.
Inca se gandea la varsta, relatii si maturitate cand ajunse intr-un final sa deschida usa, asteptandu-se sa nu fie altcineva decat Artie cu corespondenta. Insa, se trezi stand fata in fata cu una dintre cele mai frumoase femei pe care le vazu in viata sa. Arata ca si cum fusese pe punctul de a pleca, insa cand auzi usa deschizandu-se isi intoarse surpinsa ochii negrii, migdalati spre el si il privi intrebator. Apoi, ca si cum abia atunci isi aduse aminte de bunele maniere, ii zambi timid.
-Buna. Imi cer scuze ca va deranjez, incepu ea pe un jos, melodios care il facu pe Blake sa zambeasca fara sa vrea. Privirea lui ii cerceta fata ovala, cu trasaturi delicate, aproape aristocratice si parul bogat ce ii cadea in cascada peste umerii ingusti ce erau lasati la vedere de bluza de in alb.
-Buna ziua, zise si el dupa ce isi termina scurta inspectie, apoi se opri, nestiind cum sa continue. Cu ce va pot ajuta, domnisoara...?
-Olivia, ii zise ea si intinse mana spre el. Blake i-o cuprinse si o stranse usor in semn de salut. Cred ca am gresit apartamentul. Olivia se incrunta si citi ceva scris pe o foaie alba ce parea a fi fost rupta dintr-un Block-notes. Ciudat. Ar fi trebuit sa fie adresa buna, continua ea pe acelasi ton. Isi ridica din nou ochii spre Blake. Caut un tanar brunet, cam atat de inalt zise si isi flutura mana prin aer, incercand sa aproximeze inaltimea buna, cu ochii albastrii pe care il cheama...
-Jesse.
Olivia clipi de cateva fiind luata pe nepregatite.
-Da, Jesse, confirma ea, zambetul inflorindu-i din nou pe chip. Il stiti? Puteti sa-mi spuneti va rog unde locuieste mai exact. Cladirea asta e ca un labirint.
-Aici. Blake ofta. In fata lui se afla o femeie frumoasa, care il cauta pe nimeni altul decat pe iubitul sau. Jesse era un barbat atragator, bogat, cu simtul umorului si al datoriei. Daca i-ar fi pus pe cei doi unul langa altul, probabil ar fi format genul de cuplu dupa care lumea si-ar intoarce privirile. Blake ii facu semn femeii sa intre inauntru si inchise usa in urma ei, intrebandu-se daca nu cumva in timpul in care el alergase dupa rezultate profesionale excelente, Jesse nu-i gasise un inlocuitor.
-Cine sunteti dumneavoastra? Il intreba Olivia aproape imediat dupa ce intra inauntru.
-Sunt partenerul lui. Dumneavoastra cine sunteti?
Femeia ii zambi un pic incurcata.
-Eu sunt, facu o pauza si se gandi un moment, o poveste foarte lunga, zise intr-un final. As vrea sa-l astept daca se poate. Ceea ce vreau sa-i spun e important.
Blake ii facu semn sa se aseze unde vrea si se duse in bucatarie pentru a face o cafea, mai mult pentru el decat pentru ea. In timp ce mirosul de cafea proaspata umplu toata casa, nu putu sa nu-si reprime un zambet trist. Cunostea femeile destul de bine, poate mai bine decat si-ar fi dorit si nu exista decat un motiv destul de intemeiat pentru ca o femeie sa vina la usa ta din senin si sa afirme cu o mina atat de serioasa ca trebuie sa spuna ceva important. Stomacul i se stranse dintr-o data, iar inima se impotrivi concluziei pe care mintea lui disperata o trase. Nu, Jesse nu l-ar fi inselat. Nu ar fi facut asta. Insa, Blake imediat isi aminti de femeia din living ce astepta rabdatoare de mai bine de o ora.
Cine stie, poate Jesse chiar ii gasise un inlocuitor…
*
Era deja intuneric afara cand Jesse deschise usa apartamentului pe care il impartea cu Blake. Ofta obosit, mintea fugindu-i la patul ce il astepta in dormitor si, poate, daca avea un pic de noroc la trupul cald a lui Blake ce il va incalzi si pe al sau. Doar la atat ii fugi mintea. Nimic mai mult. In ultima vreme amandoi fusesera mult prea obositi pentru a se mai gandi la sex, asa ca viata lor intima fusese mai mult sau mai putin inexistenta in ultima luna.
Imediat ce patrunse inauntru, observa lumina ce venea din living si auzi o vocea pe care era sigir ca o cunoaste, chiar daca nu stia exact de unde. Se descalta si isi dezbraca haina de la costum, inaintand cu pasi lenesi spre incaperea scaldata in lumina, insa imediat ce vazu cele doua siluete si opri.
Parca simtindu-l, atat Blake cat si Olivia se intoarsera spre el. Olivia ii zambi, insa Blake ramase impasibil, concentrandu-si toate atentia asupra fetei lui Jesse. Dupa cateva secunde, Blake ajunse la niste constatari simple si deranjante:
1. Jesse chiar o cunoastea pe acesta femeie.
2. Nu se asteptase sa o gaseasca acolo.
Aceste doua lucruri nu facura decat sa-i confirme lui Blake ceea ce credea ca stie. Intre Jesse si Olivia exista ceva. Se pregati mental pentru ce era mai rau.
Intre timp Jesse paruse sa-si revina. Ii privi atat pe Blake, cat si pe Olivia apoi intra in camera si se duse direct spre bar, unde isi turna un pahar de coniac.
Femeia se uita deconcentrata la el, dar nu facu niciun pas inainte.
-A trecut ceva vreme, zise nelinistita Olivia.
-Asa e, o aproba Jesse dupa ce goli paharul. Il puse inapoi pe bar si se intoarse cu fata spre cei doi. O singura privire spre Blake si-si dadu seama la ce se gandeste. Nu putea insa sa spuna ca ii convenea. Se asteptase sa aiba mai multa incredere in el decat atat. Trecusera prin prea multe impreuna ca o simpla vizita din partea unei persoane de sex feminin sa-l faca sa reactioneze sau sa gandeasca asa. Sau poate asta era doar parerea lui.
-Te-ai schimbat...
-Oamenii se schimba. Jesse ridica din umeri nepasator. Banuiesc ca nu i-ai spus lui Blake cine esti, nu-i asa?
-Inca imi aduc aminte de bunele maniere. M-am prezentat.
-Dar nu cum trebuie. Jesse se intoarse spre celalalt barbat. Blake, ti-o prezint in mod oficial pe Olivia Newcrest, copilul numarul trei de pe lunga lista a tatalui meu, zise Jesse cu ironie inainte de a-si mai pune un pahar din bautura maronie.
Blake tacu, apoi clipi. O data, de doua ori. Jesse pierdu numaratoarea.
-Sunteti frati?
-Da, suntem, il asigura Olivia. Desigur, asta se intampla numai cand Jesse si Rayland isi aduc aminte si te asigur ca nu-si aduc aminte foarte des.
-Olivia!
Blake observa ca tonul lui Jesse se schimbase radical. Foarte rar il auzea vorbind asa, iar cand o facea, nu se intrezarea nimic bun la orizont.
-Ai de gand sa o negi? Nu suntem tocmai o familie mare si fericita!
-Nu suntem o familie. Ce vrei si unde este Kat?
-Am venit singura si nu am de gand sa plec pana cand nu vei vorbi cu mine.
-Kat stie ca esti aici? Continua Jesse neperturbat.
-Nu.
-Ai venit din Franta pana aici singura?!
-Crezi ca e atat de greu?
Olivia il pironi cu privirea. Blake se trzi dintr-o data mergand si punandu-se intre ei, chiar daca oricum ii despartea o distanta considerabila. Simtea nevoia sa deschida un geam, sperand ca asa o parte din tensiunea din camera ar disparea.
-Ai cincisprezece ani! Jesse ridica tonul. Nu e varsta potrivita ca umbli prin lume. Ce naiba a fost in capul tau de ai plecat asa de acasa? Te-ai gandit cat de ingrijorata va fi mama ta cand nu va reusi sa dea de tine?!
-Cincisprezece ani? Blake o privi din nou pe femeia, pardon, fata din fata luni, nevenindu-i a crede. Nu putea sa aiba 15 ani. Parea mult prea matura pentru varsta ei.
-E din cauza machiajului, ii raspunse Jesse la intrebare nerostita. Stie ce sa faca pentru a parea mai matura. Nu e prima oara cand foloseste trucul asta.
-Si nu va fi nici ultima. Olivia zambi. Barbatii vad ceea ce vor sa vada. Se uita spre Blake. Imi pare rau ca te-am pacalit, dar daca ti-as fi spus cine sunt, m-as fi plictisit pana ar fi ajuns Jesse acasa. Sti, continua fata pe acelasi ton, ar trebui sa ai grija. Cand esti luat prin surprindere, nu poti sa-ti ascunzi sentimentele. Esti mult prea usor de citit.
-Olivia, gata! O ameninta Jesse.
-Dar el chiar credea...
-Stiu ce credea, i-o taie baiatul repede. Insa nu stiu ce cauti tu aici.
-Trebuie sa-l vezi pe tata, spuse fata dintr-o data.
Jesse tacu pentru un moment si trase adanc aer in piept ca si cum ar incerca sa se calmeze.
-Foloseste tefonul de pe masuta si sun-o pe Kat. O sa-ti fac rezervare pentru primul zbor spre Paris. Jesse incepu sa-si caute telefonul prin buzunar.
-Nu am de gand sa plec pana nu vorbesc cu tine! Nu ma poti obliga!
Jesse gasi telefonul si forma un numar. Astepta pentru un moment pana cand i se facu legatura.
-Buna seara. As dori sa stiu cand e urmatorul zbor spre Paris. Da, direct daca se poate. Da, astept.
Olivia trecu pe langa Blake ca si cum acesta nici nu ar exista, merse sper Jesse si ii smulse telefonul din mana.
-Nu ma asculti.
-Nu, tu nu ma asculti pe mine.
-Tata va muri! Exclama dintr-o data fata, uitandu-se cu coada ochilui la Blake sperand ca el o va ajuta.
-Toti murim. Acum da-mi telefonul.
-J, trebuie sa mergi la Londra. Tata e bolnav, iar doctorii nu fac nimic. Nu mai pot sa faca nimic, zise plecandu-si ochii in pamant.
Blake decise ca e momentul sa intervina. Jesse nu parea dispus sa-si inmoaie comportamentul, iar fata parea pe punctul de a izbucni in lacrimi. Se apropie de ea si ii puse mana pe umeri.
-Hai, ia loc pe fotoliu. O sa-ti fac o cana de ceai si poate ceva de mancare, iar tu poti sa ne povestesti de ce ai venit mai exact. E ok asa?
Olivia isi ridica privirea recunoascatoare spre el si aproba printr-o miscare usuara a capului.
Jesse ramase impasibil. Nu facu decat sa-si mai puna un pahar de coniac si sa-l bea dintr-o singura inghtitura, incercand astfel sa-si calmezee nervii. Nu i se intampla foarte des sa fie atat de nervos.
Imediat ce Blake ii aduse o cana aburinda de ceai din care sorbi putin, Oliva se relaxa si continua.
-Acum o luna a facut infarct si a fost dus la spital. Doctorii au spus ca are inima prea slabita. Au dat vina pe stilul de viata pe care l-a dus pana acum. Nu il mai pot ajuta. Au spus ca poate sa moara oricand. J, dupa ce l-au externat si l-am dus acasa, nu si-a mai parasit camera. In ultima vreme nu-mi mai raspunde la telefoane, iar cei ce au grija de el spun ca se simte din ce in ce mai rau. Tata va muri.
-Si de ce e asta problema mea? Tonul lui Jesse nu se schimbase deloc. Doar privirea ii deveni mai dura. Din punctul meu de vedere, era si timpul sa-l ajunga trecutul din urma. Fiecare primeste ceea ce merita, Olivia.
-E si tatal tau! Urla fata, ridicandu-se de pe fotoliu si mergand spre Jesse.
-Doar pentru ca a furnizat materialul genetic, nu inseamna ca e tatal meu.
Vazu palma care se indreapta spre fata sa, insa nu se feri. Sunetul loviturii se auzi in tot apartamentul. Blake se ridica la randul sau, o prinse pe Olivia si o trase spre el, punand o distanta cat mai mare intre ea si fratele sau. Calmitatea si duritatea lui Jesse il nelinisteau. Stia cat de periculos putea fi cand avea acea stare.
-Cum poti sa vorbesti asa?! Cum poti sa fi atat de rece? Nu e perfect, dar e tatal nostru ! Al meu, al tau si a lui Rayland. Si noi suntem o familie, chit ca va place sa o recunoaste-ti sau nu! Va iubeste! De ce nu puteti sa vedeti asta?! De ce ii intoarce...
Rasul lui Jesse o facu sa se opreasca.
-Ne iubeste? Pe noi? Jesse rase din nou. Tu esti fetita tatii si te iubeste, dar te asigur ca eu si Rayland nu suntem decat doua unelte al naibii de folositoare. Pe noi nu ne-a zamislit, crescut si educat din iubire, Olivia, ci pentru a servi unui scop.
-Nu e...
-...adevarat?! Crezi ca sti ceva? Jesse ingnora privirea lui Blake si se apropie de ei. Se apleca amenintator de mult spre fata, care facu un pas in spate spre Blake. Nu sti nimic despre mine sau despre Ray!
-Jesse...
-Nu veni sa-mi spui tu mie cum sa ma comport cu el. Habar nu ai cat a rau a facut.
-E un om bun.
-Daca zici asta insemna ca esti mult mai naiva decat am crezut. Am incheiat subiectul asta! Bea-ti ceaiul, termina de mancat, sun-o pe Kat, apoi sterge-ti porcaria ai de pe fata si du-te sa dormi. Maine te trimit acasa.
Olivia incepu sa planga.
-Jesse, ajunge! Vocea lui Blake era impaciuitoare.
-Asta nu e un subiect in care sa poti interveni, Blake, i-o tranti Jesse pe acelasi ton.
-O sperii!
-Daca atat de putin o sperie, inseamna ca mai are mult de invatat!
-Jesse! Acum fusese randul lui Blake se ridice tonul.
Olivia se desprinse de el si se uita la Jesse.
-De ce trebui sa te certi si cu el? Doar pentru ca eu te-am suparat, nu inseamna ca ai dreptul sa te porti asa ! La fel ai facut si cu tata, il acuza ea. Crezi ca e vina lui pentru ca mama ta a murit ! Mi-a spus ca niciodata nu l-ai putut ierta pentru ca s-a despartit de ea!
Fata trase adanc aer in piept. Dar nu a fost vina lui, continua ea. Nu el a injunghiat-o! Malone a facut-o! Dupa el ai umblat toata viata si pentru ce? Doar ca sa fi aproape omorat?! Daca ar fi reusit ce si-a propus, ai fi murit invinuindu-l tot pe tata?
Abia dupa ce termina de vorbit isi dadu seama cat de multe spusese si-si duse mana la gura, oripilata. Nu dorise sa zica ceva atat de rau. La naiba! Nu dorise sa-i aminteasca fratelui ei de moartea mamei sale sau de ceea ce patise cu un an in urma.
Isi ridica privirea spre Jesse. O parte din ea chiar se astepta sa-i fie intoarsa palma pe care i-o daduse mai devreme. Sau macar cuvintele pe care le scapase.
Insa Jesse nu-i raspunse. Trecu pe langa ea si Blake, fara sa-i priveasca, indreptandu-se spre usa de la iesire.
-Jesse. Stai! Blake se intoarse si il urma. Il prinse de mana exact cand se pregatea sa iasa afara pe usa.
-Ai grija de ea pana dimineata. O sa o sun pe Kat ca sa stie unde este si o sa-i fac rezerva pentru primul zbor spre Paris.
-Nu pleca asa! Vorbeste cu ea. Vorbeste cu mine.
Jesse isi trase mana din a lui.
-Nu acum.
Deschise usa si iesi afara, lasandu-l pe Blake singur.
Barbatul ramase privin usa pana cand auzi pasii din spatele sau.
-Am venit aici ca sa-l conving sa vorbeasca cu tata si v-am facut sa va certati. Ar fi trebuit sa stau acasa. Tot timpul am efectul asta asupra fratilor mei.
Blake se intoarse spre ea si incerca sa-i zambeasca ca sa o linisteasca, chiar daca se simtea oricum numai linistit nu. Jesse bause mai mult decat de obicei si, spre deosebire de alte dati, era furios. Spera ca a mers sa ia doar o gura de aer si ca nu a plecat cu masina. In starea in care era, nu credea ca e in stare sa conduca.
-Nu e vina ta. Au fost cateva zile grele. Cand se va intoarce va fi mai calm.
-Nu se va intoarce cat timp voi fi eu aici.
Blake merse spre ea.
-E tarziu. Ar trebui sa termini de mancat si sa incerci sa dormi putin. Maine e o noua zi si sunt sigur ca lucrurile vor arata mai bine decat in seara asta.
Fata ridica din umeri, dar il urma, iar in mai putin de o ora se afla in dormitorul oaspetilor dormind adanc.
Dupa ce se asigura ca e bine, Blake se reintoarse in living si incerca sa-l sune pe Jesse, insa de fiecare data ii raspunse casuta vocala. Dupa zece incercari esuate o lasa balta si se hotari sa-l astepte.
Abia spre primele ore ale diminetii Blake auzi zgomotul venind dinspre usa de la intrare. Se ridica de pe canapeaua unde atipise intre timp si se indrepta spre sursa zgomotului cu pasi inceti, asteptand ca ochii sai sa se obisnuiasca cu intunericul din casa. Insa, cand auzi ceva spargandu-se si injuratura soptita, uita de grija de mai devreme si mari pasul.
-Jesse?
-Cine naiba a pus aia acolo? Pot sa jur ca nu era acolo cand am plecat.
Un alt sunet surd urma bombanelile.
-Mobila stupida! Papuci stupizi! Durere de cap...
-Jesse, esti bine?
Blake intra in micul foaier prin care se facea trecerea in living exact cand Jesse era pe punctul de a se impiedica in propriile lui picioare. Insa reusi sa reactioneze repede si sa-l prinda de mana inainte ca trupul sau sa faca contact cu podeaua.
-Merci.
Jesse vorbea mai incet de obicei, vocea sa avand tonalitatea unui om ce bause prea mult in prea putin timp. Blake ofta si-l prinse de umeri, incercand sa-l mentina drept. Macar parea a se fi calmat intre timp, gandi el.
-Haide, lasa-ma sa te ajut.
Jesse nu-i raspunse, dar se intoarse spre el si-si sprijini capul de pieptul sau, inchizandu-si ochii obosit.
Vazand ca nu are cu cine sa vorbeasca, Blake ii dadu jos sacoul si il arunca unde apuca, apoi il prinse de mana si il trase spre canapelele din living. Jesse il urma tacut si ascultator. Se aseza pe primul loc pe care il gasi si-si lasa capul pe spate.
-Ti-e rau? Blake ii atinse fata ingrijorat si ii mangaie obrajii palizi, pana cand Jesse isi deschise ochii si il privi printre gene.
-Imi pare rau ca am plecat asa, zise intr-un final si ofta. Dar nu vroiam ca Olivia sa ma vada in starea aia. Nu avem o relatie foarte apropiata, insa inca sunt fratele ei mai mare. Ar trebui sa o protejez, nu sa o sperii sau sa amenint.
Jesse isi duse mana la cap si inceput sa-si maseze tamplele cu degetele. Efectul alcoolului incepea sa se risipeasca, locul lui fiind luat de o migrena infernala.
-Stiu asta. Blake se apropie de el si ii saruta fruntea. Cred ca o stie si ea. Ii pare rau pentru ce a zis.
-Nu ar trebui sa-i para pentru ca, in mare parte, are dreptate. Poate a venit momentul sa trec si peste asta.
-Crezi ca poti?
-Nu stiu. Dar pot sa incerc. Jesse isi sprijini capul de umarul lui Blake si trase adanc aer in piept, umplandu-si plamanii de mirosul sau. Daca batranul va muri, macar sa moara linistit.
-Sunt sigur ca ar vrea sa va vada si pe tine si pe Ray.
Jesse casca.
-Nu. Vrea sa o vada pe Olivia fericita. Si daca asta inseamna ca trebuie sa incerce sa ne accepte si pe noi, o va face.
-Nu cred ca o iubeste doar pe Olivia.
-Ea e singura care l-a acceptat, mormai Jesse pentru sine. E normal sa o iubeasca.
Blake tacu pentru un moment, pana cand o mica curiozitate pe care o avea deja de ceva vreme ii veni in minte. Poate nu era momentul potrivi, dar vroia sa stie.
-Jesse...?
-Hmmm?
-Cati copii are tatal tau?
Jesse, in ciuda oboselii, chicoti.
-Patru. Rayland, eu, Olivia si Maddy.
-Sa ma astept sa o cunosc pe Maddy la fel cum i-am cunoscut pe Ray si Olivia?
-Poate daca mai astepti un pic. Maddy are doar 4 ani. Nu cred ca cineva ar confunda-o cu o tanara femeie indiferent cat de mult machiaj ar folosi.
Blake incepu sa rada.
-Si ma gandeam ca familia mea e ciudata!
-Si inca nu i-ai cunoscut pe toti. Sper sa nici nu ai ocazia asta vreodata. Blake? Se auzi dupa o vreme vocea lui Jesse.
-Da?
-Du-ma in pat.
Blake isi intoarse capul spre el, dorindsa spuna ceva, insa Jesse ii strivi buzele cu ale sale, reducandu-l la tacere. Isi ridica bratele si le incolaci in jurul gatului sau, lipindu-si restul trupului de el.
-Cum doresti, ii sopti Blake inainte de a se ridica cu el in brate si de a se indrepta spre dormitor. Imediat ce intrara inauntru, inchisera usa in urma lor si stinsera lumina.
Tocmai atunci pe geamul intredeschis al livingului patrundea prima raza de soare...
***
Il trezi bataia usoara din usa. Deschise ochii repede si se uita dezorientat in jur. Lumina ce patrundea prin draperiile semitrasparente si felul in care cadea pe mobilierul din camera, ii indica numaidecat ca era probabil dupamasa tarziu si ca dormise cea mai mare parte din zi.
Blake se ridica din pat mormaind si injurand in gand oboseala care s-a adunat in ultima vreme si de care nu se mai vedea scapat. In timp ce iesi din camera si se indrepta spre usa de la intrare, in minte ii revenira franturi din discutia pe care o avusese cu Jesse in acea dimineata. Bine, asta daca ceea ce se intamplase putea fi numita discutie. Privita dintr-un punct de vedere obiectiv, totul nu paruse altceva decat un monolog din parte lui Jesse, acompaniat pe alocuri de cateva cuvinte soptite de el, care probabil nu avusera nicio noima.
Blake isi trecu enervat mana prin par, dandu-l la o parte din ochi. El si Jesse aveau nevoie de o vacanta intr-un loc linistit si cat mai indepartat de L.A. Fara munca, fara probleme, fara telefoane... doar ei doi. Ultima luna fusese un dezastru. Amandoi muncisera prea mult si dormisera mult prea putin, iar tensiunea si oboseala se simteau in aer. Erau pe punctul de a exploda. Blake stia asta si mai stia si ca Jesse era constient de acest lucru si ca tocmai de aceea alesese sa lucreze si mai mult si sa vina acasa mai tarziu decat de obicei. Ii lasa lui spatiu sa se linisteasca si sa caute modalitati de a-si impaca viata profesionala cu cea personala.
Gandindu-se mai bine, Blake ajunse la concluzia ca se afla in acelasi punct al relatiei sale cu Jesse precum cel in care se aflase0. cu Issabela in urma cu cativa ani. Continuare in cazul primei sale casnicii o stia preabine: Issabela se saturase sa-l astepte si facuse ceea ce orice femeie in situatia ei ar fi facut: ii gasise un inlocuitor. Apoi urmase acel avort despre care el aflase mult prea tarziu si intr-un final, divortul.
Blake spera din tot sufletul ca aceasta relatie sa nu se sfarseasca precum prima. Jesse nu era Issabela, dar asta nu excludea posibilitatea ca el sa se sature si pur si simplu sa-si gaseasca pe altcineva. Jesse era inca tanar. Blake zambi in sinea sa. Iubitul sau era defapt foarte tanar, dar si foarte matur pentru varsta de 25 de ani.
Inca se gandea la varsta, relatii si maturitate cand ajunse intr-un final sa deschida usa, asteptandu-se sa nu fie altcineva decat Artie cu corespondenta. Insa, se trezi stand fata in fata cu una dintre cele mai frumoase femei pe care le vazu in viata sa. Arata ca si cum fusese pe punctul de a pleca, insa cand auzi usa deschizandu-se isi intoarse surpinsa ochii negrii, migdalati spre el si il privi intrebator. Apoi, ca si cum abia atunci isi aduse aminte de bunele maniere, ii zambi timid.
-Buna. Imi cer scuze ca va deranjez, incepu ea pe un jos, melodios care il facu pe Blake sa zambeasca fara sa vrea. Privirea lui ii cerceta fata ovala, cu trasaturi delicate, aproape aristocratice si parul bogat ce ii cadea in cascada peste umerii ingusti ce erau lasati la vedere de bluza de in alb.
-Buna ziua, zise si el dupa ce isi termina scurta inspectie, apoi se opri, nestiind cum sa continue. Cu ce va pot ajuta, domnisoara...?
-Olivia, ii zise ea si intinse mana spre el. Blake i-o cuprinse si o stranse usor in semn de salut. Cred ca am gresit apartamentul. Olivia se incrunta si citi ceva scris pe o foaie alba ce parea a fi fost rupta dintr-un Block-notes. Ciudat. Ar fi trebuit sa fie adresa buna, continua ea pe acelasi ton. Isi ridica din nou ochii spre Blake. Caut un tanar brunet, cam atat de inalt zise si isi flutura mana prin aer, incercand sa aproximeze inaltimea buna, cu ochii albastrii pe care il cheama...
-Jesse.
Olivia clipi de cateva fiind luata pe nepregatite.
-Da, Jesse, confirma ea, zambetul inflorindu-i din nou pe chip. Il stiti? Puteti sa-mi spuneti va rog unde locuieste mai exact. Cladirea asta e ca un labirint.
-Aici. Blake ofta. In fata lui se afla o femeie frumoasa, care il cauta pe nimeni altul decat pe iubitul sau. Jesse era un barbat atragator, bogat, cu simtul umorului si al datoriei. Daca i-ar fi pus pe cei doi unul langa altul, probabil ar fi format genul de cuplu dupa care lumea si-ar intoarce privirile. Blake ii facu semn femeii sa intre inauntru si inchise usa in urma ei, intrebandu-se daca nu cumva in timpul in care el alergase dupa rezultate profesionale excelente, Jesse nu-i gasise un inlocuitor.
-Cine sunteti dumneavoastra? Il intreba Olivia aproape imediat dupa ce intra inauntru.
-Sunt partenerul lui. Dumneavoastra cine sunteti?
Femeia ii zambi un pic incurcata.
-Eu sunt, facu o pauza si se gandi un moment, o poveste foarte lunga, zise intr-un final. As vrea sa-l astept daca se poate. Ceea ce vreau sa-i spun e important.
Blake ii facu semn sa se aseze unde vrea si se duse in bucatarie pentru a face o cafea, mai mult pentru el decat pentru ea. In timp ce mirosul de cafea proaspata umplu toata casa, nu putu sa nu-si reprime un zambet trist. Cunostea femeile destul de bine, poate mai bine decat si-ar fi dorit si nu exista decat un motiv destul de intemeiat pentru ca o femeie sa vina la usa ta din senin si sa afirme cu o mina atat de serioasa ca trebuie sa spuna ceva important. Stomacul i se stranse dintr-o data, iar inima se impotrivi concluziei pe care mintea lui disperata o trase. Nu, Jesse nu l-ar fi inselat. Nu ar fi facut asta. Insa, Blake imediat isi aminti de femeia din living ce astepta rabdatoare de mai bine de o ora.
Cine stie, poate Jesse chiar ii gasise un inlocuitor…
*
Era deja intuneric afara cand Jesse deschise usa apartamentului pe care il impartea cu Blake. Ofta obosit, mintea fugindu-i la patul ce il astepta in dormitor si, poate, daca avea un pic de noroc la trupul cald a lui Blake ce il va incalzi si pe al sau. Doar la atat ii fugi mintea. Nimic mai mult. In ultima vreme amandoi fusesera mult prea obositi pentru a se mai gandi la sex, asa ca viata lor intima fusese mai mult sau mai putin inexistenta in ultima luna.
Imediat ce patrunse inauntru, observa lumina ce venea din living si auzi o vocea pe care era sigir ca o cunoaste, chiar daca nu stia exact de unde. Se descalta si isi dezbraca haina de la costum, inaintand cu pasi lenesi spre incaperea scaldata in lumina, insa imediat ce vazu cele doua siluete si opri.
Parca simtindu-l, atat Blake cat si Olivia se intoarsera spre el. Olivia ii zambi, insa Blake ramase impasibil, concentrandu-si toate atentia asupra fetei lui Jesse. Dupa cateva secunde, Blake ajunse la niste constatari simple si deranjante:
1. Jesse chiar o cunoastea pe acesta femeie.
2. Nu se asteptase sa o gaseasca acolo.
Aceste doua lucruri nu facura decat sa-i confirme lui Blake ceea ce credea ca stie. Intre Jesse si Olivia exista ceva. Se pregati mental pentru ce era mai rau.
Intre timp Jesse paruse sa-si revina. Ii privi atat pe Blake, cat si pe Olivia apoi intra in camera si se duse direct spre bar, unde isi turna un pahar de coniac.
Femeia se uita deconcentrata la el, dar nu facu niciun pas inainte.
-A trecut ceva vreme, zise nelinistita Olivia.
-Asa e, o aproba Jesse dupa ce goli paharul. Il puse inapoi pe bar si se intoarse cu fata spre cei doi. O singura privire spre Blake si-si dadu seama la ce se gandeste. Nu putea insa sa spuna ca ii convenea. Se asteptase sa aiba mai multa incredere in el decat atat. Trecusera prin prea multe impreuna ca o simpla vizita din partea unei persoane de sex feminin sa-l faca sa reactioneze sau sa gandeasca asa. Sau poate asta era doar parerea lui.
-Te-ai schimbat...
-Oamenii se schimba. Jesse ridica din umeri nepasator. Banuiesc ca nu i-ai spus lui Blake cine esti, nu-i asa?
-Inca imi aduc aminte de bunele maniere. M-am prezentat.
-Dar nu cum trebuie. Jesse se intoarse spre celalalt barbat. Blake, ti-o prezint in mod oficial pe Olivia Newcrest, copilul numarul trei de pe lunga lista a tatalui meu, zise Jesse cu ironie inainte de a-si mai pune un pahar din bautura maronie.
Blake tacu, apoi clipi. O data, de doua ori. Jesse pierdu numaratoarea.
-Sunteti frati?
-Da, suntem, il asigura Olivia. Desigur, asta se intampla numai cand Jesse si Rayland isi aduc aminte si te asigur ca nu-si aduc aminte foarte des.
-Olivia!
Blake observa ca tonul lui Jesse se schimbase radical. Foarte rar il auzea vorbind asa, iar cand o facea, nu se intrezarea nimic bun la orizont.
-Ai de gand sa o negi? Nu suntem tocmai o familie mare si fericita!
-Nu suntem o familie. Ce vrei si unde este Kat?
-Am venit singura si nu am de gand sa plec pana cand nu vei vorbi cu mine.
-Kat stie ca esti aici? Continua Jesse neperturbat.
-Nu.
-Ai venit din Franta pana aici singura?!
-Crezi ca e atat de greu?
Olivia il pironi cu privirea. Blake se trzi dintr-o data mergand si punandu-se intre ei, chiar daca oricum ii despartea o distanta considerabila. Simtea nevoia sa deschida un geam, sperand ca asa o parte din tensiunea din camera ar disparea.
-Ai cincisprezece ani! Jesse ridica tonul. Nu e varsta potrivita ca umbli prin lume. Ce naiba a fost in capul tau de ai plecat asa de acasa? Te-ai gandit cat de ingrijorata va fi mama ta cand nu va reusi sa dea de tine?!
-Cincisprezece ani? Blake o privi din nou pe femeia, pardon, fata din fata luni, nevenindu-i a crede. Nu putea sa aiba 15 ani. Parea mult prea matura pentru varsta ei.
-E din cauza machiajului, ii raspunse Jesse la intrebare nerostita. Stie ce sa faca pentru a parea mai matura. Nu e prima oara cand foloseste trucul asta.
-Si nu va fi nici ultima. Olivia zambi. Barbatii vad ceea ce vor sa vada. Se uita spre Blake. Imi pare rau ca te-am pacalit, dar daca ti-as fi spus cine sunt, m-as fi plictisit pana ar fi ajuns Jesse acasa. Sti, continua fata pe acelasi ton, ar trebui sa ai grija. Cand esti luat prin surprindere, nu poti sa-ti ascunzi sentimentele. Esti mult prea usor de citit.
-Olivia, gata! O ameninta Jesse.
-Dar el chiar credea...
-Stiu ce credea, i-o taie baiatul repede. Insa nu stiu ce cauti tu aici.
-Trebuie sa-l vezi pe tata, spuse fata dintr-o data.
Jesse tacu pentru un moment si trase adanc aer in piept ca si cum ar incerca sa se calmeze.
-Foloseste tefonul de pe masuta si sun-o pe Kat. O sa-ti fac rezervare pentru primul zbor spre Paris. Jesse incepu sa-si caute telefonul prin buzunar.
-Nu am de gand sa plec pana nu vorbesc cu tine! Nu ma poti obliga!
Jesse gasi telefonul si forma un numar. Astepta pentru un moment pana cand i se facu legatura.
-Buna seara. As dori sa stiu cand e urmatorul zbor spre Paris. Da, direct daca se poate. Da, astept.
Olivia trecu pe langa Blake ca si cum acesta nici nu ar exista, merse sper Jesse si ii smulse telefonul din mana.
-Nu ma asculti.
-Nu, tu nu ma asculti pe mine.
-Tata va muri! Exclama dintr-o data fata, uitandu-se cu coada ochilui la Blake sperand ca el o va ajuta.
-Toti murim. Acum da-mi telefonul.
-J, trebuie sa mergi la Londra. Tata e bolnav, iar doctorii nu fac nimic. Nu mai pot sa faca nimic, zise plecandu-si ochii in pamant.
Blake decise ca e momentul sa intervina. Jesse nu parea dispus sa-si inmoaie comportamentul, iar fata parea pe punctul de a izbucni in lacrimi. Se apropie de ea si ii puse mana pe umeri.
-Hai, ia loc pe fotoliu. O sa-ti fac o cana de ceai si poate ceva de mancare, iar tu poti sa ne povestesti de ce ai venit mai exact. E ok asa?
Olivia isi ridica privirea recunoascatoare spre el si aproba printr-o miscare usuara a capului.
Jesse ramase impasibil. Nu facu decat sa-si mai puna un pahar de coniac si sa-l bea dintr-o singura inghtitura, incercand astfel sa-si calmezee nervii. Nu i se intampla foarte des sa fie atat de nervos.
Imediat ce Blake ii aduse o cana aburinda de ceai din care sorbi putin, Oliva se relaxa si continua.
-Acum o luna a facut infarct si a fost dus la spital. Doctorii au spus ca are inima prea slabita. Au dat vina pe stilul de viata pe care l-a dus pana acum. Nu il mai pot ajuta. Au spus ca poate sa moara oricand. J, dupa ce l-au externat si l-am dus acasa, nu si-a mai parasit camera. In ultima vreme nu-mi mai raspunde la telefoane, iar cei ce au grija de el spun ca se simte din ce in ce mai rau. Tata va muri.
-Si de ce e asta problema mea? Tonul lui Jesse nu se schimbase deloc. Doar privirea ii deveni mai dura. Din punctul meu de vedere, era si timpul sa-l ajunga trecutul din urma. Fiecare primeste ceea ce merita, Olivia.
-E si tatal tau! Urla fata, ridicandu-se de pe fotoliu si mergand spre Jesse.
-Doar pentru ca a furnizat materialul genetic, nu inseamna ca e tatal meu.
Vazu palma care se indreapta spre fata sa, insa nu se feri. Sunetul loviturii se auzi in tot apartamentul. Blake se ridica la randul sau, o prinse pe Olivia si o trase spre el, punand o distanta cat mai mare intre ea si fratele sau. Calmitatea si duritatea lui Jesse il nelinisteau. Stia cat de periculos putea fi cand avea acea stare.
-Cum poti sa vorbesti asa?! Cum poti sa fi atat de rece? Nu e perfect, dar e tatal nostru ! Al meu, al tau si a lui Rayland. Si noi suntem o familie, chit ca va place sa o recunoaste-ti sau nu! Va iubeste! De ce nu puteti sa vedeti asta?! De ce ii intoarce...
Rasul lui Jesse o facu sa se opreasca.
-Ne iubeste? Pe noi? Jesse rase din nou. Tu esti fetita tatii si te iubeste, dar te asigur ca eu si Rayland nu suntem decat doua unelte al naibii de folositoare. Pe noi nu ne-a zamislit, crescut si educat din iubire, Olivia, ci pentru a servi unui scop.
-Nu e...
-...adevarat?! Crezi ca sti ceva? Jesse ingnora privirea lui Blake si se apropie de ei. Se apleca amenintator de mult spre fata, care facu un pas in spate spre Blake. Nu sti nimic despre mine sau despre Ray!
-Jesse...
-Nu veni sa-mi spui tu mie cum sa ma comport cu el. Habar nu ai cat a rau a facut.
-E un om bun.
-Daca zici asta insemna ca esti mult mai naiva decat am crezut. Am incheiat subiectul asta! Bea-ti ceaiul, termina de mancat, sun-o pe Kat, apoi sterge-ti porcaria ai de pe fata si du-te sa dormi. Maine te trimit acasa.
Olivia incepu sa planga.
-Jesse, ajunge! Vocea lui Blake era impaciuitoare.
-Asta nu e un subiect in care sa poti interveni, Blake, i-o tranti Jesse pe acelasi ton.
-O sperii!
-Daca atat de putin o sperie, inseamna ca mai are mult de invatat!
-Jesse! Acum fusese randul lui Blake se ridice tonul.
Olivia se desprinse de el si se uita la Jesse.
-De ce trebui sa te certi si cu el? Doar pentru ca eu te-am suparat, nu inseamna ca ai dreptul sa te porti asa ! La fel ai facut si cu tata, il acuza ea. Crezi ca e vina lui pentru ca mama ta a murit ! Mi-a spus ca niciodata nu l-ai putut ierta pentru ca s-a despartit de ea!
Fata trase adanc aer in piept. Dar nu a fost vina lui, continua ea. Nu el a injunghiat-o! Malone a facut-o! Dupa el ai umblat toata viata si pentru ce? Doar ca sa fi aproape omorat?! Daca ar fi reusit ce si-a propus, ai fi murit invinuindu-l tot pe tata?
Abia dupa ce termina de vorbit isi dadu seama cat de multe spusese si-si duse mana la gura, oripilata. Nu dorise sa zica ceva atat de rau. La naiba! Nu dorise sa-i aminteasca fratelui ei de moartea mamei sale sau de ceea ce patise cu un an in urma.
Isi ridica privirea spre Jesse. O parte din ea chiar se astepta sa-i fie intoarsa palma pe care i-o daduse mai devreme. Sau macar cuvintele pe care le scapase.
Insa Jesse nu-i raspunse. Trecu pe langa ea si Blake, fara sa-i priveasca, indreptandu-se spre usa de la iesire.
-Jesse. Stai! Blake se intoarse si il urma. Il prinse de mana exact cand se pregatea sa iasa afara pe usa.
-Ai grija de ea pana dimineata. O sa o sun pe Kat ca sa stie unde este si o sa-i fac rezerva pentru primul zbor spre Paris.
-Nu pleca asa! Vorbeste cu ea. Vorbeste cu mine.
Jesse isi trase mana din a lui.
-Nu acum.
Deschise usa si iesi afara, lasandu-l pe Blake singur.
Barbatul ramase privin usa pana cand auzi pasii din spatele sau.
-Am venit aici ca sa-l conving sa vorbeasca cu tata si v-am facut sa va certati. Ar fi trebuit sa stau acasa. Tot timpul am efectul asta asupra fratilor mei.
Blake se intoarse spre ea si incerca sa-i zambeasca ca sa o linisteasca, chiar daca se simtea oricum numai linistit nu. Jesse bause mai mult decat de obicei si, spre deosebire de alte dati, era furios. Spera ca a mers sa ia doar o gura de aer si ca nu a plecat cu masina. In starea in care era, nu credea ca e in stare sa conduca.
-Nu e vina ta. Au fost cateva zile grele. Cand se va intoarce va fi mai calm.
-Nu se va intoarce cat timp voi fi eu aici.
Blake merse spre ea.
-E tarziu. Ar trebui sa termini de mancat si sa incerci sa dormi putin. Maine e o noua zi si sunt sigur ca lucrurile vor arata mai bine decat in seara asta.
Fata ridica din umeri, dar il urma, iar in mai putin de o ora se afla in dormitorul oaspetilor dormind adanc.
Dupa ce se asigura ca e bine, Blake se reintoarse in living si incerca sa-l sune pe Jesse, insa de fiecare data ii raspunse casuta vocala. Dupa zece incercari esuate o lasa balta si se hotari sa-l astepte.
Abia spre primele ore ale diminetii Blake auzi zgomotul venind dinspre usa de la intrare. Se ridica de pe canapeaua unde atipise intre timp si se indrepta spre sursa zgomotului cu pasi inceti, asteptand ca ochii sai sa se obisnuiasca cu intunericul din casa. Insa, cand auzi ceva spargandu-se si injuratura soptita, uita de grija de mai devreme si mari pasul.
-Jesse?
-Cine naiba a pus aia acolo? Pot sa jur ca nu era acolo cand am plecat.
Un alt sunet surd urma bombanelile.
-Mobila stupida! Papuci stupizi! Durere de cap...
-Jesse, esti bine?
Blake intra in micul foaier prin care se facea trecerea in living exact cand Jesse era pe punctul de a se impiedica in propriile lui picioare. Insa reusi sa reactioneze repede si sa-l prinda de mana inainte ca trupul sau sa faca contact cu podeaua.
-Merci.
Jesse vorbea mai incet de obicei, vocea sa avand tonalitatea unui om ce bause prea mult in prea putin timp. Blake ofta si-l prinse de umeri, incercand sa-l mentina drept. Macar parea a se fi calmat intre timp, gandi el.
-Haide, lasa-ma sa te ajut.
Jesse nu-i raspunse, dar se intoarse spre el si-si sprijini capul de pieptul sau, inchizandu-si ochii obosit.
Vazand ca nu are cu cine sa vorbeasca, Blake ii dadu jos sacoul si il arunca unde apuca, apoi il prinse de mana si il trase spre canapelele din living. Jesse il urma tacut si ascultator. Se aseza pe primul loc pe care il gasi si-si lasa capul pe spate.
-Ti-e rau? Blake ii atinse fata ingrijorat si ii mangaie obrajii palizi, pana cand Jesse isi deschise ochii si il privi printre gene.
-Imi pare rau ca am plecat asa, zise intr-un final si ofta. Dar nu vroiam ca Olivia sa ma vada in starea aia. Nu avem o relatie foarte apropiata, insa inca sunt fratele ei mai mare. Ar trebui sa o protejez, nu sa o sperii sau sa amenint.
Jesse isi duse mana la cap si inceput sa-si maseze tamplele cu degetele. Efectul alcoolului incepea sa se risipeasca, locul lui fiind luat de o migrena infernala.
-Stiu asta. Blake se apropie de el si ii saruta fruntea. Cred ca o stie si ea. Ii pare rau pentru ce a zis.
-Nu ar trebui sa-i para pentru ca, in mare parte, are dreptate. Poate a venit momentul sa trec si peste asta.
-Crezi ca poti?
-Nu stiu. Dar pot sa incerc. Jesse isi sprijini capul de umarul lui Blake si trase adanc aer in piept, umplandu-si plamanii de mirosul sau. Daca batranul va muri, macar sa moara linistit.
-Sunt sigur ca ar vrea sa va vada si pe tine si pe Ray.
Jesse casca.
-Nu. Vrea sa o vada pe Olivia fericita. Si daca asta inseamna ca trebuie sa incerce sa ne accepte si pe noi, o va face.
-Nu cred ca o iubeste doar pe Olivia.
-Ea e singura care l-a acceptat, mormai Jesse pentru sine. E normal sa o iubeasca.
Blake tacu pentru un moment, pana cand o mica curiozitate pe care o avea deja de ceva vreme ii veni in minte. Poate nu era momentul potrivi, dar vroia sa stie.
-Jesse...?
-Hmmm?
-Cati copii are tatal tau?
Jesse, in ciuda oboselii, chicoti.
-Patru. Rayland, eu, Olivia si Maddy.
-Sa ma astept sa o cunosc pe Maddy la fel cum i-am cunoscut pe Ray si Olivia?
-Poate daca mai astepti un pic. Maddy are doar 4 ani. Nu cred ca cineva ar confunda-o cu o tanara femeie indiferent cat de mult machiaj ar folosi.
Blake incepu sa rada.
-Si ma gandeam ca familia mea e ciudata!
-Si inca nu i-ai cunoscut pe toti. Sper sa nici nu ai ocazia asta vreodata. Blake? Se auzi dupa o vreme vocea lui Jesse.
-Da?
-Du-ma in pat.
Blake isi intoarse capul spre el, dorindsa spuna ceva, insa Jesse ii strivi buzele cu ale sale, reducandu-l la tacere. Isi ridica bratele si le incolaci in jurul gatului sau, lipindu-si restul trupului de el.
-Cum doresti, ii sopti Blake inainte de a se ridica cu el in brate si de a se indrepta spre dormitor. Imediat ce intrara inauntru, inchisera usa in urma lor si stinsera lumina.
Tocmai atunci pe geamul intredeschis al livingului patrundea prima raza de soare...
"Omul este cel mai putin el insusi,atunci cand vorbeste in propria persoana.Da-i o masca si el va spune adevarul."Oscar Wilde
![[Imagine: chibi_5001.gif]](http://animezup.com/chibi/img/user/chibi_5001.gif)
, chibi-ul lui